Amfiteatru, 1983 (Anul 18, nr. 1-12)
1983-01-01 / nr. 1
2 CUM LIMBA ESTE PRIDVORUL ?î ţara e casa, scrisul este o repetata şi inevitabila întoarcere acasă. Oricîte vinturi ar batea, oricît ar fi viscolul de mare, cuvintele îţi pardosesc drumul cu lumina, neavînd nevoie de protecţia sticlei de felinar, arzînd constant la simpla lor intîlnire cu aerul. Dintotdeauna marii scriitori şi-au scris operele in limba ţării lor, cunoscind prea bine adevărul că dicţionarele, dincolo de hotarul strictei necesităţi, te înrudesc repede cu temele însăilate pe manşeta sentimentelor de ocazie. Dar, fireşte, o operă durabilă nu se naşte doar din folosirea cursivă a graiului matern, din exploatarea semnificaţiilor lui picturale Aceasta, atîta timp cit prin vasele comunicante ale propoziţiei scrise nu circulă fiinţa pâmîntului natal, conduce spre încropirea unor desene sterile, asemenea unor lacuri stătute pe care doar lipsa păpurişului şi a broaştelor le lipseşte de „şansa“ autenticităţii. Fără a diminua importanţa manualelor, spun şi eu, cum de numeroase ori s-a mai spus, că literatura adevărată îşi are formulate preceptele între coperţile experienţei de viaţă. De altminteri, nimic nu-ţi poate fi mai drag decit întîmplările din realitatea imediată. De ele, constituindu-se în cuprinzătoare sedii ale memoriei afective, îşi aduc aminte inima, sîngele, ochii. De pildă, în ce mă priveşte, cind mă aşez în faţa colii albe de hîrtie, din tot acest mare univers, din toată această întinsă planetă, se desprinde imaginea satului meu şi, oricît aş încerca să fiu de modest, oricit mi-aş impune să renunţ la orgoliu, de fiecare dată ajung la convingerea că lumea începe de aici, că ea obişnuita, mărunta, negălăgioasa mea aşezare e axa in jurul căreia se rotesc galaxiile. Ştiu foarte bine că numele localităţii în care m-am născut n-a apărut şi poate n-o să apară niciodată în transmisiile agenţiilor internaţionale de presă, că nu figurează in enciclopedii, că nu este legată de lucruri senzaţionale şi, totuşi, nu sunt deloc handicapat, nu mă simt cuprins de regrete. Chiar îmi pare bine că este aşa, chiar mă bucură anonimatul satului meu, continuind să cred cu şi mai mare încapâţinare că, într-adevăr, el este centrul lumii şi despre el trebuie să scriu pînă la capătul vieţii, cutremurat de spaima că n-am să-i pătrund pe deplin toate înţelesurile şi toate neliniştile. Aştept cu emoţie marea carte de poezie a satului românesc contemporan, ce cu siguranţă, va apărea in aceşti ani. Sunt pregătit să constat, fără părere de rău, că autorul ei nu va purta poate numele meu. Nu asta contează , important este că literatura ţării noastre are nevoie de această carte. Important este că, aşa cum a făcut de fiecare dată, bărbatul care conduce destinele ţării, şi căruia îi aducem omagiul nostru la această măreaţa aniversare, recomandă scriitorilor să se apropie, fără prejudecăţi, de chipul vetrei natale. Vatră natală avem, limbă în care să scriem la fel, aşa incît drumurile întoarcerii acasă ne aşteaptă zilnic, fără obstacole. lată de ce, oricît aş încerca să fiu de modest, oricît mi-aş impune să renunţ la orgoliu, mizez pe aşezarea in care m-am născut, luminat de credinţa că existînd ea, există şi virtualitatea împlinirii mele scriitoriceşti In această epocă istorică ce poartă numele NICOLAE CEAUŞESCU. Ştefan Mitroi Fiinţa izvorului natal Vocaţia creaţiei revoluţionare Sărbătoarea creaţiei ÎNCEPI SA SCRII $1 prima tentaţie este detaşarea de imediat, de zgomot, de imperiul obiectelor. Se face linişte şi toate capătă alte contururi, se deformează spectaculos, după cum imaginaţia se joacă răsturnînd planuri, convenţii, dimenisuni dintotdeauna aceleaşi. Imaginaţia nu este un scop, ci un mod de a fi, o iminenţă a lumii încă nedescoperite de ochiul dilatat al celui ce scrie in căutare de modalitate şi formulă... Apoi îţi dai seama că nu ai făcut decit să aluneci în real, să ţi-l însuşeşti să-l contrazici, să-l aşezi în cuminţenia foii de scris. Realul din care fugiseşi te priveşte insinuant, triumfător din primul şi următorul şi ultimul rînd ca un personaj principal, coloană vertebrală a creaţiei. Poate chiar formularea raportului realitate-creaţie să fie ea însăşi o axiomă, o evidenţă, cu atit mai greu de demonstrat, dacă nu imposibil, tocmai pentru că există dincolo de improvizaţii şi inflexiuni. Acum când realitatea depăşeşte orice efort al închipuirii, te presupui în acest raport prin tot ceea ce scrii, ca o linie de fracţie strivită de grosul cifrelor de deasupra. Realul trăieşte, cu adevărat, în haina unui personaj fără de care creaţia s-ar dispersa, s-ar desprinde la prima lectură ca un schelet fragil de peşte sub ochii celui ce se caută pe sine. Tot cred în operă ca efuziune a sincerităţii, ca mărturie despre locuri şi urme, ca o confesiune a ceea ce suntem la un moment dat. In acest sfîrşit de secol scriitorul nu poate rămîne indiferent in faţa marilor semne de întrebare. Şi creaţia sa se va constitui ca oglindă a unei epoci sintetizind spiritualitatea unui popor, pulsul său existenţial in devenirea istorică. „Esenţial este — sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU - ca fiecare artist, in stilul său propriu, păstrîndu-şi individualitatea, să manifeste o înaltă responsabilitate pentru conţinutul operei sale, urmărind ca să-şi găsească drum larg spre mintea şi inima poporului“. Secretarul general al partidului deschidea de altfel prin raportul prezentat la cel de-al IX-lea Congres al P.C.R., orizonturi noi unei literaturi care să reflecte problemele omului contemporan, care să militeze cu har şi convingere intru desăvîrşirea unei creaţii cu amprenta autenticităţii, a specificului naţional. Patriotismul, umanismul, originalitatea creaţiei, caracterul ei revoluţionar sunt punctele de sprijin ale literaturii ultimelor decenii prin care realitatea cîştigă exprimări de valoare. In concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu „literatura este chemată să reliefeze convingător noua condiţie umană din societatea noastră, idealurile, frâmintârile şi aspiraţiile omului nou, universul său spiritual tot mai bogat, virtuţile şi trăsăturile sale morale înaintate, să militeze pentru triumful noului, al idealurilor de dreptate şi libertate socială“... Literatura fiecărui popor este o călătorie un obişnuit, în vis şi posibil, prin spectrul metaforei, coridorul cu galerii suprapuse prin care imaginaţia va alerga trîntind uşile, alegînd elementul propriu de existenţă. Trăim şi scriem diferit sub semnul pâmîntului care ne ţine. Şi oricind recursul la imaginaţie nu va face decit să aprofundeze realul, lumea cea de toate zilele in care ne definim panteonul trăirilor spirituale. A scrie cu luciditatea conştiinţelor despre oameni şi fapte este o datorie de credinţă a tînărului scriitor sub ochii căruia mai mult ca oricine, visul devine acum caldă certitudine. Acum, mai ales, a scrie înseamnă a coborî în real, a te confunda cu euritmiile lui, a-l redescoperi dintr-un alt univers, cu alte mijloace, a coborî in „izvoarele veşnic vii ale patriei“, cum sugera însuşi secretarul general al partidului, păstrătoare ale valorilor fundamentale proprii poporului nostru, spaţiului geografic, politic şi spiritual românesc. Dacă opera literară realizează un alt univers al respiraţiei, dacă toate capătă alte contururi, dimensiuni şi semnificaţii, mereu va pluti, ca un semn absolut, suflul realităţii, unica forţă de autentică inspiraţie în geometria sentimentală, lucidă a scrisului. Pentru că a scrie mai înseamnă şi a te dărui realului, acest personaj cu care încep interogaţiile, singurătăţile, obsesia, neliniştea care precede şi urmează creaţiei. Creaţia este şi o sărbătoare. Iar Marele Sărbătorit al acestui ianuarie, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, reprezintă pentru creaţia noastră prilejul unei şi mai înalte sărbători lăuntrice. Carmen Firan Cuvintele lui înţelepte şi pline de soare Nu e uşor drumul, lumea nu învaţă uşor Preţul fiecărei clipe, dulceaţa muncii şî-nvăţăturii. Noi românii am înţeles aceasta de-atîtea ori Şi n-am acceptat in istorie verbele sfredelitoare ale urii. Sintem un popor paşnic, străbunii noştri şi noi Cu mare iubire de pace am străbătut mileniile Femeile noastre cu sfinţenie au lustruit cu viaţă Statuile eroilor noştri, baladele, geniile. Sintem un popor mic, iubitor de pâmînt şi de pace. Gustul morţii nu l-am avut ci pe cel al nemuririi. Urmele noastre se văd pe pâmînt unde se naşte hrana Cea dulce a cîntecului şi a iubirii. Numele nostru s-a şoptit uneori cu uimire. In lupte viaţa ne-am dat-o fără clintire. In frunte soarta ne-a aşezat eroic români uriaşi In cuget, în luminare de pace şi în simţire. Viaţa continuă aici ca întotdeauna, întreagă, Patria cu grijă ne naşte, ne creşte, ne cere ascultare Prin cuvintele celui ridicat în rang pe culme, Prin cuvintele lui înţelepte şi pline de soare. Se cuvine să aşezăm pe vîrful munţilor noştri O zăpadă omenească, albă, curată, nepieritoare, In ianuarie s-a născut eroul zilelor noastre In ianuarie din toate zilele anului sâ-i ridicăm sărbătoare. Nicolae Ceauşescu, nume de rezonanţă, nume de român viteaz, Conducător cu o vie şi demnă gindire, Aplaudîndu-I unanim, sărbătoarea se rotunjeşte-cureolă In jurul timplelor celui ce lumii-î doreşte pace şi fericire. Darie Alexandru ianuarie, 1983 — AMFITEATRU