Apărarea Patriei, septembrie 1955 (Anul 11, nr. 205-229)

1955-09-02 / nr. 205

2 APARAREA PATRIEI Tragerile de luptă — examen de maturitate pentru comandantul de artilerie Artileria, prin puterea focului ei, este o armă indispensabilă oricărei forme de luptă modernă. Ușurința manevrării fo­cului artileriei și capacitatea ei de a se face disponibilă în timpul luptei dau po­sibilitate comandanților de arme întrunite să o folosească în masă, oricînd și oriunde doresc Forța artileriei constă în capacitatea ei de a acționa prin foc masat în mod ne­întrerupt asupra inamicului — pe tot timpul desfășurării luptei — de a rezol­va cele mai variate probleme legate de neutralizare sau nimicirea forței vii și a­­ mijloacelor de foc, a bateriilor de ar­tilerie și a tehnicii de luptă inamice, de distrugerea lucrărilor lui de apărare, de Interzicerea manevrei rezervelor lui etc. Folosirea deplină în luptă a posibili­tăților tactice și de foc ale artileriei, de­plasarea ei în ascuns și rapid, iscusința în a organiza și executa cercetarea arti­­leristică, calcularea cu ușurință a ele­mentelor de tragere pentru îndeplinirea misiunii primite etc., toate acestea, în ansamblu, caracterizează gradul de pre­gătire de luptă a artileriștilor, capaci­tatea de luptă a subunităților și unități­lor de artilerie. O lovitură de artilerie dată cu preci­zie este un rod al muncii colective. Este incontestabil, însă, că mare parte din a­­ceastă muncă revine comandantului. Străduindu-se pentru cea mai bună exe­cutare a misiunii de foc, comandantul organizează munca subordonaților și răs­punde pentru activitatea acestora. Dar, în același timp, în rolul de trăgător, el trage și răspunde­­ nemijlocit de rezultat. Priceperea unui comandant de a e­­xecuta rapid și precis misiunile de foc se verifică în perioada instrucției prin tra­gerile de luptă. La execuția acestor tra­geri se verifică nu numai aptitudinile or­ganizatorice și cunoștințele tactice­ ge­­nerale ale ofițerului, dar și cunoștințele lui de specialitate, deprinderile lui și, în primul rînd, măiestria sa în executarea tragerilor. Iată de ce considerăm că tra­gerea de luptă este de fapt examenul de maturitate pentru comandantul de arti­lerie. Pentru a răspunde cu succes acestui examen este necesară o pregătire temei­nică a cadrelor și subunităților de arti­lerie. Astfel, noi știm că ieșirile la tra­gerile de luptă sîmt totdeauna precedate de numeroase ședințe de antrenament în poligoanele reduse și de exerciții tactice în teren. Antrenamentele executate sistematic, în poligonul redus, de artileriștii din unita­tea din care face parte ofițerul Prunaru Petcu asigură înțelegerea regulilor de tragere, ilustrează justețea prescrip­­țiunilor regulamentare însușite în ședin­țele de studiu teoretic, obișnuiesc pe o­­fițeri să efectueze cu ușurință observa­rea loviturilor și calcularea elementelor de tragere, se formează deprinderea de a da corect comenzile și în timp. Tot aici se învață organizarea și conducerea diferi­telor feluri de foc, procedeele de ochire asupra țintelor în diferite condiții ale cîmpului de luptă, în raport de natura obiectivelor și condițiile de timp (zi sau noapte). Conduse cu pricepere de către ofițeri cu experiență, aceste antrenamente pre­gătesc temeinic pe artileriști în tehnica tragerilor de luptă. Concomitent cu ședințele de antrena­ment în poligoanele reduse, subunitățile și unitățile de artilerie execută ieșiri la cîmp, unde se desfășoară exerciții tac­tice. Exercițiile tactice la cîmp dau post- Colonel D. DONEA­ bilitate personalului artileristic, ofițeri și soldați, să-și formeze imaginea desfă­șurării în timp și spațiu a unei acțiuni de luptă, îi obișnuiesc cu greutățile mar­șurilor lungi și în teren variat, îi învață să organizeze și să execute cercetarea și descoperirea țintelor. Ieșirile în teren dezvoltă inițiativa militarilor de orice grad, obișnuiesc pe comandanți cu orga­nizarea subunităților, cu asigurarea de luptă, le îmbogățesc cunoștințele în ceea ce privește conducerea subunităților, îl învață să organizeze și să pregătească tragerile de luptă, le dezvoltă un înalt simț de răspundere. Organizate și conduse cu pricepere de către ofițeri cu experiență, exercițiile tactice contribuie la ridicarea nivelului pregătirii tactice a subunităților de ar­tilerie , comandanții devin stăpîni pe conducerea subunităților și capătă de­prinderea de a folosi din plin posibilită­țile tehnico-tactice ale armamentului și tehnicii noastre de luptă. Experiența pregătirii bunilor trăgă­tori și practica artileriștilor sovietici au dovedit că executarea metodică și perse­verentă a antrenamentului în poligoanele reduse, precum și ieșirile dese pe tere­nurile de aplicații tactice, constituie ca­lea sigură către formarea de comandanți de artilerie maeștri ai tragerilor precise. Aceste două căi de pregătire constituie deci factorii hotărîtori în obținerea suc­cesului de către subunitățile de artilerie la tragerile de luptă. Măiestria și cali­tățile pedagogice ale comandantului — în sarcina căruia cade pregătirea ofițe­rilor — constau tocmai în priceperea de a combina aceste două metode, de a pune accent pe una sau alta, în raport de sta­diul de pregătire a ofițerilor și subuni­tăților pe care le instruiește. Asemenea măiestrie a dovedit ofițe­rul Buruiană Napoleon, care a reușit să formeze trăgători cu o înaltă calificare, cum este, de exemplu, ofițerul Ungurea­­nu Ioan, care, la tragerile de noapte, și-a executat misiunea în condiții bune, des­­chizînd focul în timp minim și cu preci­zie. La succesul acestei trageri a contri­buit din plin buna pregătire a ochito­rilor, a servanților, a cercetaților și trans­­misioniștilor Subunității. Este de reținut faptul că condiția de bază pentru îndeplinirea misiunilor de luptă încredințate subunității de artile­rie o constituie buna pregătire a ofițeru­lui comandant, în primul rînd, ca tră­gător. Pregătirea ofițerilor­ pentru trage­rile de luptă comportă temeinice cunoș­tințe în domeniul artileriei, inițiativă și spirit creator în îndeplinirea misiunilor de foc, priceperea de a conduce cu pre­cizie focul subunității, prevederea e­­ventualelor schimbări ale situației reacționarea promptă în fața lor. Forma­și rea și­­ dezvoltarea acestor deprinderi tre­buie să stea permanent în centrul aten­ției conducătorului, a organizatorului tra­gerilor de luptă. Pentru a putea scoate în evidență ca­litățile trăgătorului, a le dezvolta și a-i cunoaște lipsurile pe care va trebui să le elimine, conducătorul tragerii de luptă trebuie să organizeze tragerea în așa fel, încît trăgătorul să fie pus să lucreze în condiții cît mai apropiate de realitatea cîmpului de luptă modern. El trebuie pus să lucreze în condiții corespunzătoare si­tuațiilor de luptă ce urmează să le re­zolve , să i se creeze situații din ce în ce mai grele, care să reclame încordarea forței și voinței lui. Comandantul și conducătorul tragerii de luptă nu trebuie să permită simplificarea sau ușurarea condițiilor tragerilor de luptă. Ușurările în poligon creează pericolul mulțumirii de sine pentru trăgătorii tineri și diminu­ează interesul trăgătorului pentru pre­gătirea personală și a subunității de sub comandă. Greșit procedează acei comandanți care, alergînd după succese ușoare, ușu­rează condițiile de tragere, lăsînd un timp prea mare pentru pregătirea trăgătorului sau așezînd țintele în locuri ușor de des­coperit. Trebuie combătută tendința u­­nora de a evita problemele de tragere mai complicate și de a crea situații care permit folosirea celor mai simple pro­cedee de determinare a elementelor de tragere și reglare. Rău procedează și acel conducător de trageri care, avînd de executat trageri de noapte, lasă pe trăgători în poligon, de ziua, și le dă posibilitatea reperării pe lumină a tuturor țintelor Procedînd așa, comandanții se înșeală și pe el și pe trăgători, mai ales că aceș­tia din urmă pot rămîne cu impresia că noaptea se poate trage cu ușurință și că este suficient să prinzi puțin timp de lumină pentru reperarea obiectivelor ca, apoi, noaptea, să-ți poți îndeplini misiu­nea. Este știut că în războiul modern ac­țiunile de noapte sînt frecvente și că artileria este solicitată să tragă mai mult pe ținte ce se descoperă d­upă căderea întunericului, situații în­­ care o subuni­tate nepregătită nu poate face față. Să se pună mare preț pe ieșirile în te­ren, la aplicații tactice. Comandanții să urmărească atent ca executarea trageri­lor de luptă să nu aibă un caracter sta­tic, ca pozițiile de tragere să fie mereu schimbate. Aseme­na procedee creează premizele formării de subunități abile în manevră, de artileriști experimentați în orientarea rapidă, de comandanți pri­cepuți în organizarea cercetării, de cer­cetași capabili să descopere țintele la timp ; într-un cuvînt, aplicarea metode­lor de pregătire enumerate mai sus duce la formarea de subunități temeinic pre­gătite, capabile să depășească pe inamic în deschiderea focului, să-l lovească la timp­ul precis. Un rol important în organizarea desfășurarea tragerilor de luptă îl au șefii și de poligoane și subunitățile care le de­servesc. Acestora le revine sarcina im­portantă de a planta țintele în poligon, de a crea un ,,inamic" cît mai real, con­form temei și scopurilor urmărite de con­ducătorul tragerii. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, ei trebuie să depună un interes deosebit, să se transpună în si­tuația inamicului real, să creeze proble­me complicate cercetării și, prin dispu­nerea țintelor, să creeze imaginea vie a cîmpului de luptă. Rămîne ca sarcină permanentă pentru toți artileriștii și, în special, pentru rațio­­nalizatorii noștri, căutarea și găsirea unor noi procedee pentru intensificarea acțiuni­lor de luptă după începerea tragerii, prin apariția de noi ținte care să pună la lu­cru cercetarea și să-i mențină treaz inte­resul observării permanente a cîmpului de luptă. Trăgătorului trebuie să i se dea ocazia să calculeze elementele pentru ținte neprevăzute, pe care să le loveas­că la timp. Aceasta va încorda mai mult atenția trăgătorilor și îl va antrena real în reac­ționarea promptă la acțiunile întreprin­se de inamic. • ~|~ Conductori-aut­o fruntași (Foto I. ȘTEFAN] Conductorii-auto militari aduc o în­semnată contribuție în buna desfășurare a aplicațiilor tactice. Pe drumuri de șes sau de munte, ei înfruntă cu curaj greu­tățile. Mulți dintre conductorii auto mi­litari au fost adeseori evidențiați de co­mandanți. Știind că succesul lor în mi­siune este strîns legat de buna funcțio­nare­ a mașinii, la sosirea din cursă, fără să țină seama de timp sau oboseală, ei curăță mașina, execută micile repa­rații, se pregătesc pentru drumuri noi. Alături de ceilalți militari, conductorii­­auto se instruiesc pe terenuri diferite, apropiate de realitatea cîmpului de luptă. Clișeele de sus reprezintă cîțiva con­­ductori­ auto fruntași. De sus în jos , sol­dat fruntaș V. Moldoveanu, soldat frun­taș I. Neghiba, soldat fruntaș T. Geor­­gescu, soldat fruntaș Gh. Nicuță CONDUCERE PE TIMP DE NOAPTE Deșteptarea ! Echiparea n-a durat decît cîteva clipe. In liniștea cea mai desâvîrșită, echipajele autotunurilor au ieșit din dormitor, îndreptîndu-se în pas viu spre parcul de mașini. Minunată noapte ! Cerul de august e spuzit de stele. Cornul de aur al lunii, răsărită tîrziu, luminează slab coama pădurilor. Echipajele s-au aliniat în fața mași­nilor, așteptînd ordinul comandantului. Acesta nu a întîrziat să vină .­­ Se pornesc motoarele pentru în­călzire și se face controlul mașinilor. Executarea . Liniștea parcului e alungată de bu­duitul asurzitor al motoarelor. Mași­nile, pînă acum matariale fără viață, prind să se însuflețească. In camera motoarelor luminile s-au aprins, inun­­dînd chipurile mecanicilor conductori și aparatele de bord. Convingîndu-se că mecanicii conduc­tori au înțeles misiunea, comandantul ordonă scurt : — La posturi. Primul autotun iese din parc, urmat la distanță regulamentară de celelalte mașini. J­* Orașul cufundat în somn, cu străzile scăldate în lumina albă a becurilor electrice, a rămas în urmă. Șenilele taie pîrtie prin praful șoselei pustii. ...Cu oblonul deschis, cu ochii la autotunul-comandant din față, atent la semnale și comenzi, mecanicul conduc­tor Bratu Ștefan, poreclit de echipaj ..Fanea, conduce sigur autotunul. După cîțiva kilometri lumina faru­lui este înecată de norii de praf stîrniți de șenilele autotunului din față. Nu se mai vede nici stopul celui dinainte. Arareori, cînd pentru o clipă norii de praf se destramă, stopul apare ca un ochi roșu ce clipește voios, îndemnîn­­du-i parcă să se apropie. Cît de mult face să vezi stopul ma­șinii din fața ta! Văzîndu-1, știi că nu te-ai abătut de la itinerariu, că urmezi calea cea bună. Apoi, stopul iți amin­tește că ești lingă ai tăi, că acolo se află și comandantul, al cărui glas îl auzi din cînd în cînd în căștile ștema­­fonului, și tovarășii di­n celălalt echi­paj-Praf, praf și încă odată praf ! Intrînd în vîrtejuri prin oblonul deschis, pra­ful l­a albit. In camera motoarelor nu se mai vede nimic din cauza prafului. Chiar și luminile becurilor ce se aprind la semnalele comandantului de echipaj se văd ca prin ceață, mici și îndepăr­tate. Dacă n-ar cunoaște locul fiecărui butonaș sau manetă, lui Fane i-ar fi imposibil să conducă autotunul. Dar în camera motoarelor nu există șurub sau sîrmuliță cît de mică, pe care el să n-o poată găsi, chiar și în aceste condiții atît de grele. ...Pietrele scrîșnesc sub șenile. Pra­ful scrîșnește între dinți... Motoarele duduse, se încing, emană gaze... Prin salopetă, curentul pătrunde cu tăișul unui cuțit. Autotunul merge însă înainte, înghițind kilometru după kilo­­met Itinerariul ales de comandant în noaptea asta îi e necunoscut lui Fane, ca de altfel și celorlalți mecanici con­ductori. Nu l-a văzut decît pe hartă, dar cită diferență între cele două linii trase pe hîrtie și drumul în realitate . Pe alocuri, șoseaua e îngustă, numai cît un culoar printr-un cîmp de mine. Alteori se cațără pe muchii de deal sau se prăvale pe costișe, de aic­ că intri în picaj... O șosea așa de ondulată, cu coturi pe stînga și pe dreapta la orice­ pas, n-a mai întîlnit. Itinerariul n-a fost ales la întîm­­plare. Ca să verifici nivelul de pregă­tire al cuiva, să-ți dai seama cît îl pot puterile, apoi pune-i la prima lui în­cercare, în fața unor atari greutăți. De e ostașul tare, le învinge , de nu, greu­tățile îl depășesc. „Nu-i nimic — parcă zic ochii lui Fane, lăcrimînd de usturime. O fi șo­seaua asta întortochiată ca o funie în­­tr-o desagă, dar și-a găsit nasul cu mine. Mă împroașcă ea cu praf de ciudă că-i turbur somnul, dar lasă, cine rîde la urmă, rîde mai cu folos..." Șoseaua s-a ținut o vreme pe margi­nea unui bot de deal, apoi a intrat pe firul unei văi. Aerul rece, dinspre di­mineață, e aici tăios. ..E vreo apă curgătoare prin apro­piere, gîndi­oane. Prea e al dracului de rece. Și dacă e apă, trebuie să fie și un pod. Pe pod trebuie să mergi cu multă atenție. Poate podul e vechi, șu­bred“... In căștile stemafonului trasni ceva, apoi se auzi vocea limpede a coman­dantului . Atențiune ! Podul din față e mi­nat ! Obstacol ! Trecerea corectă a obsta­colelor este una din condițiile ce tre­buie respectate cu sfințenie de orice mecanic conductor. Pe pod nu se poate trece. Vor trece prin vad. Dar cum o fi vadul? Abrupt? Lin? Dar apa, o fi arsîncă? Și fundul apei, o fi pietros? N-o fi plin de humă? In răgazul unei singure clipe, zeci de întrebări și tot atîtea presupuneri se încrucișară în mintea lui Fane. A mai trecut el de multe ori prin vaduri, dar le cunoștea și le-a trecut ziua. Vadul necunoscut din față îl neliniștea, îngrijorîndu-l fără voie. voia să-l vadă, să dea piept cu el, să-l treacă odată, să n­u mai simtă sentimentul ăsta de încor­dare ce-i strînge inima... Sub impulsul stării prin care trecea, mări viteza. In aceeași clipă însă, co­mandantul de echipaj îi făcu semnal să încetinească viteza. Becul alb, care însemna „atențiune“, se aprinse de cî­teva ori. Micșoră viteza. Semnalele coman­dantului îl liniștiră, destinzîndu-L din încordarea ce-l cuprinsese. Nu era singur. Lîngă el era coman­dantul, erau tovarășii lui care-i urmă­reau mișcările, ajutându-l să-și îndepli­nească misiunea. Ei știa că el va con­duce mașina și prin vad, ca și pe șosea. Au încredere în el. Vadul necunoscut nu-l mai neliniș­tește. Atent la semnalele și comenzile comandantului, Fane conduse plin de încredere în puterile lui autotunul pe urmele mașinii din față, al­ cărei stop îl clipea voios prin norii de praf. Fuiorul de lumină al farului albi cî­teva clipe parapeturile podului, scaldă în treacăt malul din dreapta șoselei, făcînd apoi să se înteieze oglinda apei. Costișa e repede și, chiar la jumă­tate, face un cot al dracului,de dificil. Autotunul coboară cu viteza cea mai mică și accelerația tot pe atît de ușoară. Trebuie să țină dreapta mult, mult de tot. Să se prelingă pe lîngă malul din partea aceea, fiindcă în stînga șe­nila merge chiar pe buza povârnișului. O palmă mai la stînga, și autotunul s-ar prăvăli în vad. Becul alb se aprinse de două ori la rînd, apoi odată alb și verde, ceea ce însemna „atenție“ și „dreapta“. Fane raportă comandantului că a înțeles, în­soțind semnalul lui cu un zîmbet: „Voi fi atent, tovarășe locotenent, parcă-i spunea zîmbetul. Voi fi atent, nici o grijă și am să țin numai la dreapta“... Un pas, cică, trei... iată cotul. Brrr ! Dar s-ar răsturna aci și o cotigă, așa-i de strîmt și brusc. Autotunul înaintează încet, sigur... Din camera motoarelor, Fane „pi­păie“ cu­­ șenilele fiecare palma de foc. Mașina i se supune voinței lui, ca un copil ascultător. De la posturile lor, ceilalți membri ai echipajului urmăresc cu înfiorare, încordați, înaintarea mașinii pe margi­nea povîrnișului. In sfîrșit au trecut. Autotunul a pă­truns sigur în apa ce nu se dovedi a fi prea adîncă, avînd prundișul tare, după care se cățără cu agilitate de pisică pe costișa din cealaltă parte, ieșind la șo­sea. Din nou praf și curent. Dar ce în­seamnă praful și curentul pe lîngă ce au trecut mai înainte ? Mai nimic. Fane nu mai simte nici usturimea ochilor, nici frigul pătrunzător. Nu simte de­cît sentimentul bucuriei că primul ob­stacol din cadrul primei conduceri de noapte a fost trecut cu succes, așa cum se va trece și pe celelalte, oricîte s-ar mai ivi. •1L* In zori, cerul dimineții e limpede și înalt. Stelele licăresc palid, topindu-se în lumina răsăritului. Cînd gornistul sună deșteptarea în cazarmă, în parcul de mașini munca e în toi. Echipajele au făcut controlul mașinilor întoarse din cursă și acum șterg de zor praful Intrat pe unde nici nu bănuiești. Ijr camera motoarelor de la autotu­­nul comandat de ofițerul Marinate Ni­­colae, Fane șterge praful de pe apa­ratele de bord, fluierind vesel. E voios, nevoie mare, și sînt voioși toți meca­nicii conductori, care au făcut față cu succes greutăților impuse de prima conducere de noante. I. IONESCU 0 Vineri 2 septembrie 1955 Nr. 205 (2817) ÎN VEDEREA SEMINARELOR BILANȚ Studiu perseverent Ofițerul Vătafu An­­cu, conducătorul u­­nei grupe, pentru a sprijini pe militari în recapitularea lecțiilor politice, a întoc­mit unele referate despre întărirea disci­plinei și ordinei militare, despre patrio­tism, lupta partidului nostru pentru în­făptuirea actului de la 23 August, respec­tarea cerințelor jurămîntului militar și altele. Un aport însemnat în pregătirile pentru seminariile bilanț, prin munca Individuala dusă cu militarii mai puțin pregătiți, îl aduc ajutorii conducătorilor de grupe. Bunăoară, soldatul Cojocaru loan se ocu­pă îndeaproape de soldații Mirea Ioan, Moisină Ștefan și Motoroiu Marcel, aju­­tîndu-i să-și însușească temeinic cunoștin­țele asupra materiei predate. De asemenea, pentru ca rezultatele să fie din cele mai bune, utemiștii au fost mobilizați să aju­te militarilor neutemiști în recapitularea materiei. (Locotenent major Gh. Gavri­­loaie) Ajutorul organizației U. T. M. Biroul organizației de bază U.T.M. din subunitatea în care lucrează ofițerul Be­jan Vasile a ținut de curînd o convocare în care s-a expus raportul „Sarcinile ute­­miștilor în vederea seminarului bilanț“. In urma acestei adunări, utemiștii au tre­cut la fapte, mobilizînd și pe ceilalți mi­litari să se pregătească cît mai intens pentru seminarul-bilanț. Au organizat grupe de studiu în care se discută pro­blemele predate la lecții, își conspectează răspunsurile la întrebări. Un mijloc eficace de îndrumare este și gazeta­ de perete,­ în care apar diferite articole le­gate de această problemă. Pentru a veni în ajutorul conducători­lor de lecții politice care pregătesc pe militari, agitatorii și-au îndreptat în aceas­tă perioadă munca tot spre problemele le­gate de seminarul bilanț. (Locotenent C. Popescu). Recompensat pentru munca depusă Sînt numai cîteva luni de cînd sergen­tul Marinescu Dumitru a fost mutat la subunitatea în care se găsește acum. încă de atunci, pe pieptul său strălucea insig­na de „Infanterist de frunte“. Ofițerul Mînzacu Ioan, comandantul subunității, în fața frontului­­ adunat, i-a încredințat sergentului Marinescu o grupă de militari pe care avea să-i instruiască. A vrut să spună­­ cîteva cuvinte, să-și ia un angajament. Dar n-a putut. Ar fi vrut să spună că grupa pe care a instruit-o înainte de a ven­i la această subunitate a fost fruntașă, și că așa dorește să fie și grupa pe care urma s-o comande. Dar dacă,n-a spus aceasta în fața frontului, în fața comandantului, tot a spus-o ostașilor din grupa sa, în repaus, cînd și-a adunat grupa în jurul său : — Tovarăși, începînd de astăzi, noi am format un nou colectiv de muncă. Vreau ca grupa noastră să devină fruntașă pe com­panie... și chiar și pe unitate. Și acest lucru îl vom putea face. Se cere numai ca fiecare dintre noi să muncească cu toată dragostea și voin­ța. Să ne dăm si­lința să cunoaștem bine armamentul, să știm să-l mînuim cu pricepere. La lec­țiile politice să ne străduim să stu­diem perseverent. Orice neînțelegere, orice greutate veți întîmpina, să-mi ra­portați mie. Eu voi depune tot efortul pentru a rezolva ceea ce-mi stă în putință. Ce nu voi putea, voi raporta șefilor noștri și tot o scoatem la cap. Dacă vom face acest lucru, înseamnă că vom răspunde cerințelor jurămîntului militar și vom fi într-adevăr ostași de nă­dejde. Acest lucru am vrut să-l spun și în fața subunității, dar m-am gîndit că e mai bine să dovedim noi prin fapte ce putem. Sînt sigur de dumneavoastră, ca și de mine, cu toate că nu ne cunoaștem așa de bine. Cei care ascultau, simțeau cum cuvin­tele simple ale comandantului de grupă pătrund în inimile lor. Soldatul fruntaș Nagy Adalberth și sol­datul Imre Iosif, atunci, nu știau bine ro­­mînește, dar au înțeles cuvintele sergentu­lui și, ca într-un gînd, cu toții s-au legat să respecte angajamentul comandantului lor Zi de zi, munca noului comandant de grupă se făcea tot mai simțită în com­­panie. Pentru fiecare din subordonații lui avea ceva de spus : începuse să cunoască calitățile și lipsurile fiecăruia. Disciplina fermă, sinceritatea, perseve­rența în muncă și modestia sînt calitățile sergentului Marinescu, pe care le-a sădit în inimile subordonaților săi. Exigența și exemplul personal al sergentului Mari­nescu au dus grupa din succes în succes, în grupa sa avea pe soldatul Mocanu Gheorghe, care avea obiceiul să vorbească prea mult, chiar cînd nu trebuia. La un program de gospodărie, soldatul Mocanu Gh. i-a răspuns obraznic și ser­gentului. Sergentul Marinescu însă nu a tolerat această abatere și a luat măsuri disciplinare pe loc. Pentru a nu greși în munca sa, sergen­tul Marinescu și-a îndreptat privirile că­tre un studiu temeinic, de zi cu zi, al regulamentelor militare, broșurilor și căr­ților de literatură politică, lărgindu-și mult orizontul și experiența în muncă. Tmbinînd armonios exigența și cunoștințele temei­nice, ducînd o perseverentă muncă poli­tică de lămurire și manifestînd gri­jă pentru subordonați,­ în scurt timp el și-a căpătat încrederea deplină a tova­rășilor de muncă. Comandantul companiei l-a evidențiat cu întreaga grupă. Angaja­mentul luat a fost îndeplinit, grupa a devenit fruntașă. Iar ca un rezultat al muncii depuse, cu ocazia dărilor de seamă și a alegerilor, sergentul Marinescu a fost ales în biroul organizației U.T.M. Pentru aptitudinile sale și pentru mo­dul în care se străduiește să-și îndepli­nească sarcinile în ceea ce­ privește in­struirea subordonaților, sergentul Mari­nescu a fost numit în funcția de ajutor al comandantului de pluton. Și în noua func­ție, sergentul Marinescu lucrează cu a­­ceeași perseverență. Pentru rezultatele obținute în ultimul timp, comandantul uni­tății l-a recompensat cu o permisie Locotenent major E. LĂCĂTUȘ Din scrisorile sosite la redacție CU MIJLOACE PROPRII.­­ Pen­tru sporirea productivității muncii, în cadrul atelierelor unității au fost confec­ționate cu mijloace proprii o serie de utilaje deosebit de importante. Printre acestea se află un banzig necesar la con­fecționarea obezilor pentru căruțe, un circular, un dispozitiv special pentru găuritul obezilor, un gater și altele. Da­torită acestui lucru, atelierele reușesc să confecționeze lunar mai mult cu 82 că­ruțe. !n această muncă s-au evidențiat pluto­nierul P. Constantinescu, soldatul fruntaș A. Pop, angajații civili T. Munteanu, L. Pop și alții. (Plutonier R. Năstase). SPIRIT DE INIȚIATIVA. — Plutonie­rul Pătrașcu Stelian, sergentul Gh. Fete­­cău și angajatul civil Miu Constantin, me­seriașii unității noastre, au reparat cu mijloace proprii un autobuz care, de mai bine de 3 luni, nu putea fi folosit. Ei au refăcut instalația electrică a autobu­zului, au schimbat s­upapele, au reparat arcurile și alte lucrări. Prin aceasta, ei au făcut o economie de peste 4.000 lei. (De la un corespondent voluntar) MASURI PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR. — Sub îndrumarea plu­tonierului P. Opriș, în unitatea noastră se construiește un bazin de mare capaci­tate, care va asigura unității o serioasă rezervă de apă pentru combaterea incen­diilor. Deși în ultima vreme timpul a fost ne­favorabil, lucrările se află într-un stadiu avansat. (Locotenent major D. Rusu). ÎN SPRIJINUL INSTRUCȚIEI DE SPECIALITATE. — Din inițiativa orga­nizației U.T.M., în unitatea în care lu­crează ofițerul D. Sprîncenatu au fost confecționate o serie de machete și gra­i­fice. Acestea dau putință militarilor să-și însușească în mai bune condiții proble­mele de specialitate privitoare la depozi­tarea armamentului de diferite categorii.­­(Căpitan A. Stănescu). k PENTRU EDUCAȚIA SANITARA A­ MILITARILOR. — Ofițerul medic I. Ma­­­rinescu desfășoară o susținută muncă de educație sanitară a efectivelor. De curînd­­ el a ținut în fața cadrelor unității o con­­­ferință despre „alimentația științifică‘‘. In cadrul acestei conferințe, el a dat în­­­drumări prețioase despre felul în care trebuie alcătuite meniurile. Această con­ferință a fost ascultată cu viu interes.­­(Căpitan Gh. Neamțul ) Sîntem în furajeria unității „N“. In fața cîntarului, căruțele subunităților s-au încolonat într-o ordine desâvîrșită. Soldatul V. Chioreanu, responsabil cu furajele, le privește cu admirație, apoi dă ușor din cap, semn că distribuția poate începe. Pri­mul se soldatul L. apropie Sat­­mari. — Am de pri­mit 80 de kg. de fîn — spuse el, scotocindu-se după bonul de reparti­ție. — Foarte bine, tovarășe — îi răs­punse cu amabili­tate soldatul Chio­reanu — pune pe cîntar. Și în vreme ce Satmari nu mai așteptă a doua in­vitație, responsa­bilul intră în vorbă cu ceilalți conduc­­tori. Satmari puse pe cîntar o pală zdra­vănă de fîn, mai puse una și încă una, dar responsabilul — nici gînd să vină cu greutățile. „Te pomenești că ăsta cîntărește din ochi — gîndi Satmari — și dacă-i așa Doar nu degeaba l-o chema Chioreanu... Cînd pe cîntar fusese pusă o nouă pală de fîn, responsabilul se apropie agale. Aruncă o privire de adevărat cu­noscător și dădu ironic din cap. Cam mult. O să trebuiască” să mai fi, nici una nici două, se urcă pe plat­forma pe care trebuiau puse greutățile. Pentru un moment, cele două platforme oscilară, apoi cea cu responsabilul se ridică în aer, spre hazul celor din jur. —­ Ți-am spus eu ? făcu triumfător Chioreanu. Mai ia cîteva furci. Păi... dădu să răspundă Satmari. — Nici un păi ! Aj de primit 80 de kg. ? Ai ! Eu, așa cum mă vezi, cîntă­­resc exact 80 de kg. Nici un gram mai mult ori mai puțin. Așa că... Curînd a venit rîndul să ridice fîr. soldatul î. Săpu­­naru. Pe bonul său de repartiție stătea scris : 75 de kg. Ei, ce te faci acum tovarășe res­ponsabil ? Doar singur ai mărturi­sit că ai exact 80 de kg 'j)j, \ MIC__1 Inventiv, Chio- MU.­­am V­i­reanu a găsit însă I­­e î nce ata soluția. „ Și-a scos iute ciz­a­mele și... sus pe platformă. nal de a cîntări a stîrnit admira­ție printre conductori. Și admirația lor a crescut și mai mult atunci cînd, pentru a cîntări 70 de kg. de fîn, res­ponsabilul a început să-și dezbrace vestonul și chiar... pantalonii. Se pune întrebarea : ce-o să se facă atunci cînd va trebui să cîntărească mai mult de 80 de kg. ? Răspunsul îl consti­tuie numeroasele pietre din jurul cînta­rului, pe care stă scris cu cretă greuta­tea fiecăreia. Așa că imaginați-vi-l pe Chioreanu sus pe platformă, cu buzu­narele doldora de Pietre. Original și amuzant. Un singur lucru doar nu-i în regulă. Ce-o să se facă ofițerul Dinu Petre, șeful serviciului alimente și furaje, cînd o să-l găsească vreun control cu aceste „greutăți“ ne­marcate ?...­­După o scrisoare primită de la corespondentul nostru I. Ion) lei. NOTA lin „cîntar“ original ............Acest fel origi­

Next