Argus, martie 1923 (Anul 14, nr. 2957-2983)

1923-03-23 / nr. 2976

8 PAGINIm HI 1 2976 a­bonamente IN TARA Un an 500 Iei 6 luni 250 3 luni 150 h ii IN STRĂINĂTATE­­In an 700 Iei 6 luni 350 3 luni 200 ii ii ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori : Chr. D. Staicovici fi s» Pauker INDUSTRIEI $1 FINANTE I Administrator : H. F. Valentin Vin«rl 9% **,»«*,« «91 EXEMPLARUL 2 Lei în țară 4 Lei în Străînătate BIROURILE: BUCURE­ŞTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 Şi 23/69 Contabilitatea în lei aur In perioada de descoperiri monetare« sunt sincere Cu deprecierea biletului băn­­ceî de emisiune s’a pierdut tot de odată şi caracterul cel mai esenţial, stabilitatea valoareî. Lună de lună, an de an, leul nostru îşi schimbă valoarea — pierzând în continuu — din ceea ce numeam noi la 1914 leu, leu de aur. Cu toate acestea, contabilită­ţile întreprinderilor de tot felul au continuat să adune lei aur din 1914 cu cei mai puţin de­preciaţi din 1918 şi cu cei din 11922 cari nu valorează suta de­cât 3 lei aur, adică adunăm dinainte gogoşi de mătase, cu gogoşi fierte, în untură şi cu gogoşi de ristic, numai fiind că pe unii îi chiamă lei şi pe alţii gogoşi, cu toate că încă din clasa întâia primară învăţam că nu se pot aduna la un loc decât unităţi de celaş fel. Această perturbare adusă contabilităţei, acelei ştiinţe me­nite să exprime în monedă si­tuaţia întreprinderilor, a mo­dificărilor intervenite de pe urma faptelor economice şi ju­ridice, şi importanţei însăşi a acestor modificări, este, ce e drept, datorită statului care nu­­vrea să recunoască ştirbirile survenite în valoarea monezii de compt.­­ Oficial vrea să zică s­up­tem condamnaţi să adunăm boi cu pal, măgarii şi catârii. * Oficial suntem constrânşi sa primim dela debitori plata ti­ne! datorii contractate în 1914, numărându-ne în loc de lei aur, lei cari nu valorează azi suta decât 3 lei aur şi tot statul forţează pe proprietarul expro­priat să primească pe un pogon de pământ just un pol de aur. Toate bune, dacă statul ne forţează în unele situaţii la astfel de socoteli, nu înţeleg de ce continuăm noi să ne furam căciula şi să facem socoteli greşite care ne dau iluzia de câştiguri, când în realitate su­ferim în întreprinderile noa­stre pagube însemnate. Astfel cum se ţin astăzi con­tabilităţile şi se închee bilan­ţurile, în special acele ale în­treprinderilor bancare, comer­ciale şi industriale, înseamnă că, cu bună ştiinţă, să ne as­cundem adevărul adevărat.­­ Pentru a lămuri puţin ches­tiunea trebue să notăm în pri­mul rând deprecierea suferită de leul n­ostru. Orientarea o facem în raport cu dolarul, iar valoarea hârtiei monezi o ex­primăm la sută în lei aur. Anii a cotat în lei a valori lei Dolarul 100 lei hârtie Fără a mai considera situa­ţia din 1914, constatăm că, începând cu anul 1920, din an în an leul nostr­u a suferit o depreciere de aproape sută la sută. Prima deducţiune ce o fa­cem este aceea că postul „Ca­pital" într’un bilanţ şi după natura întreprinderilor, nu mai poate representa exact va­loarea lui primită odată în lei aur. Capitalul în bilanţul bănci­lor este balansat de activul re­prezentat prin debitori, cari nu sunt obligaţi de a răspunde de­cât cu unităţi de monedă de compt, indiferent de valoa­rea intrinsecă a monedei. Ast­fel o bancă întemeiată în anul 1920 cu un capital de lei un milion a primit de la acţionarii ei de fapt 143 mii lei, aur, pe care rulându-i prin împrumu­turi , pe poliţe, astăzi are un portofoliu reprezentând tot un milion lei, dar care efectiv nu mai valorează de­cât 26 de mii de lei aur. De fapt banca a pierdut din capitalul ei de 143 de mii de lei aur, 117 mii de lei, fără ca această pierdere să fie arătată *vre-o dată. Ceva mai mult, banca a dat în fie­care an ac­ţionarilor săi şi un divident. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o întreprindere co­mercială, care prin vânzarea activului ei „mărfuri" nu poate realiza de­cât capitalul nomi­nal, poate, într’o conjunctură favorabilă, ceva mai mult, în nici un caz activul mărfuri nu poate corespunde astăzi, capi­talului de lei aur daţi de acţio­nari în 1920. Pentru ca un bilanţ al unei întreprinderi bancare sau co­merciale să exprime realitatea, trebue ca rezervele consti­tuite în fie­care an să egaleze cel puţin deprecierea monedei hârtii. In cazul acesta, rezer­vele ce trebuia să le facă o bancă întemeiată în 1920 cu un capital de un milion, tre­buiau să se ridice astăzi la patru milioane şi jumătate lei hârtie. Trebue să recunoaştem că astfel de rezerve importante formează o imposibilitate şi fireşte că aşa este, căci debito­rul nu este obligat să-şi plă­tească datoriile într’o valoare în lei aur corespunzătoare cu aceea pe care a împrumutat-o ci plăteşte cu monedă hârtie care exprimă doară nominal­ă suma împrumutată nu şi va­loarea ei. .­­ Ca o primă concluzie putem stabili că rezervele ce se fac azi în bilanţuri prin micimea lor nu au nici un rost. Capita­lul este în bună parte pierdut prin depreciere iar rezervele minimale nu au nici o impor­tanţă pentru reîntregirea lui. * * * Cu totul altfel se prezintă bilanţul unei întreprinderi in­dustriale. Capitalul la data vărsărei lui de către acţionari a fost fi­xat în maşini şi clădiri, adică în valori certe şi fixe. Dacă­ eventual s’ar realiza activul printr’o vânzare, atunci se pr­inde nominal sume mai mari, cari transformate în lei aur pot balansa capitalul ex­primat şi el în lei aur. Totuşi, în bilanţul unei în­treprinderi industriale trebue ţinut seama de contul „amor­tizării“ cea ce sunt pentru capi­tal „rezervele“. Amortizarea este suma pe care o defalcăm din beneficiu şi care reprezintă deprecierea maşinelor. Sumele realizate prin amortizări trebue să ne permită ca după un număr de ani, când maşina nu mai este utilizabilă, să poate fi înlo­cuită cu una nouă. Or, prin deprecierea mone­­dei, şi acest "cont este viclat căci nu mai reprezintă reali­tatea. Dacă o maşină a costat în 1920 un milion de lei sau 143 mii de lei aur, o amorti­zare în zece ani cere o defal­­care anuală pentru acest cont, de 14.300 lei aur, sau în 1921 trebuiau făcute amortizări de două sute mii lei; în 1922, pa­tru sute mii lei şi în 1923 circa nouă sute mii lei. Ori­care bi­lanţ al unei întreprinderi in­dustriale arată astfel de amor­tizări. *ît 'X* Şi atunci oare bilanţurile mai exprimă ele realitatea? Numai din atingerea sumară a acestei probleme se poate vedea că bilanţurile şi conta­bilităţile în perioadele de de­preciere monetară nu sunt sincere. Ca o urmare, sub aparenţe înfloritoare se ascund dezastre economice, cu repercusiuni a­­supra întregei mişcări econo­mice a unei ţări. In Franţa, Italia, dar mai ales în Germania, chestiunea aceasta preocupă toate cercu­rile financiare, şi o lăture — care trebue­ şi la noi luată în considerare şi discutată şi ci autorităţile — este aceea a re­zervelor şi amortizărilor, care trebuesc să reprezinte rea pierderea suferită de căniţă bilanţurile nu­mai prin deprecierea hârtiei mo­nezi, şi prin urmare aceste­ rezerve trebuesc scutite de im­puneri când ele, pentru a men­ţine realitatea, trec peste co­tele fixate oficial. Ing. C. Casassovici Anii a cotat in lei a valor, lei aur 1914 5 lei 100 1920 35 „ 14,30 1921 75 „ 6,60 1922 140 „ 3,60 1923 190 „ 2,60 t Tezaurul dela Moscova SA SE ELIBEREZE ODATA DUPLICATELE, CONFORM LEGEI S’a tot scris în chestia efecte­lor evacuate cu tezaurul nostru la Moscova, s’a obţinut o lege care obligă diferitele instituţiuni să em­ită duplicate, pentru ca pro­prietarii titlurilor să se poată folosi de ele şi s’a făcut consta­­tarea tristă că însuşi ministerul de finanţe nu se supune acestei legi şi refuză eliberarea de du­plicate. Şi totuşi chestiunea aceasta nu se poate eterniza, fără mari in­conveniente, Banca Naţională care a eliberat un certificat doveditor că Renta cutare a fost evacuată, certificat care urma să servească pentm obţinerea duplicatului, nu mai achită cuponul acelei Rente, pre­supunând — cu multă dreptate, de altfel — că în baza certifica­tului ai obţinut duplicatul, pe care însă Ministerul de finanţe refuză de a-l elibera, precum am arătat mai sus. Ne păşim deci în situaţia ca proprietarul unui titlu, pe care a avut neşansa să-l depună la Ban­că, fie în depozit liber, fie în lombard şi care a fost ast­fel e­­vacuat, nu poate avea la dispo­­ziţia sa nici efectul, nici cuponul. Dacă au trecut cinci ani de la terminarea războiului şi situaţi­­unea aceasta dăinueşte, s­ituţiunile cari arată rea voinţă în eliberarea duplicatelor comit o nedreptate faţă de detentor, pe care îl zugrumă fără motiv şi fără folos. Iar dacă în fruntea acestor In­­stituţiuni recalcitrante se află chiar Ministerul de finanţe, apoi exemplul refuzului respectului datorit legilor ţărei, devine peri­culos. Cerem cu insistenţă ca această chestiune să se termine odată. Cerem stăruitor ca să se elibera­re de urgenţă toate duplicatele de către toate instituţiunile în cauză. Cerem respectul legilor. Nu e mult cerut, mai ales de la orga­­nizațiuni da Stat. Maurice Gaspard GALAȚI, 20 Martie 1923. Con­gresul la inertin­e Com­erţ internaţion­ale LIBERTATEA MARILOR In şedinţa plenară, a grupului de transporturi a congresului Camerei de comerţ internaţionale, Balfour s-a pronunţat contra unificărea transporturilor. Smith, din partea Statelor­ Unite susţine libertatea căi­lor maritime. Acesta spune că con­gresul trebue să adopte o rezolutiu­­ne in favoarea libertate! pavilionu­lui Marea Britanii şi afirmă că pen­tru a se ajunge la libertatea mări­lor trebue realizată libertatea por­turilor. S’a adoptat de asemenea o rezo­­luţiune relativ, la privilegiul pavili­oanelor naţionale. IMIGRĂRILE Relativ la imigrări ţinându-se seamă de gravitatea probleme! spo­rire! populatiune! în Europa, s’a susţinut cu tărie in congres necesi­tatea ca diferitele state sii limiteze restricţiunea imigrări! la minimum indispensabil. S’a adoptat de asemenea rezolu­­ţiunea relativ la reglementarea pa­gubelor, şi la conosamente. S’a ad­mis h­otărîrea relativ la navigaţia aeriană. DESFIINŢAREA PAŞAPOARTE­LOR Congresul a adoptat moţiunea, re­lativ la desfiinţarea paşapoartelor şi avizelor consulare. TUNEL SUB MAREA MANECE. S’a susţinut chestiunea construi­re! reţelelor internaţionale. Tratând chestiunea căilor ferate, adunarea s’a declarat cu totul con­tra vreunui­ control guvernamental in exploatarea căilor ferate. S’a susţinut construirea unu! tu­nel sub Marea Mânece­. Congresul a h­otărât necesitatea creărei unui comitet internaţional permanent pentru transporturile pe căile fe­rate. CURTEA ARBITRALA INTER­NAŢIONALA Cu ocaziunea congresului Came­rei de comerţ internaţionale de la Berna, a avut loc şi întrunirea Curţei arbitrale internaţionale pen­tru divergenţe comerciale, întrunirea a fost salutată de ministrul industriei Bossi. Preşedinte a fost aclamat delega­tul francez Clementei. In alocuţiunea lui, ministrul ita­lian a exprimat dorinţa ca o nouă organizaţie să, se afirme in scurt timp spre a uşura in mod practic si eficace reluarea, afacerilor de care este in­ mod atât de strâns legată prosperitatea întregei lumi. Edilitare din Capitala FAINA PENTRU MINISTERUL DE RAZBOI Oficiul pâine! a autorizat mi­nisterul de răzbătu să ia de la mo­rile din Capitală o cantitate de 30 vag. făină pentru Manuatanţa Armatei.­­ Primăria fiind sesizată că can­tităţile de făină disponibile in mori nu permit aceasta, a inter­venit pe lângă ministerul de răz­boi­ să-şi procure făina necesară din altă parte. LIPSA CĂRNII Neînţelegerea dintre măcelari şi primărie continuă. Nici eri n’a fost carne în piaţă, fapt care a de­terminat numeroase delegaţiuni de cetăţeni să se prezinte d-luî din Costiescu, cerându-i să ia mă­suri în contra măcelarilor abu­zivi. O delegaţie de măcelari detai­­lişti, s’a prezentat or­ d-lul D. P. Niculescu, vicepreşedinte în Co­­misia Interimară, pentru a pro­testa în contra încălcării libertă­ţii comerţului. * * * O altă delegaţie, compusă din d­-nii Stavri Brătianu şi Ch. Schor, s’a prezentat d-lui Tom. Alexandrescu cerându-i o supra­taxă de doi lei la kgr. de came cuşer. I D. dr. Costinescu, încunoştiin­­­­ţat de aceasta, a hotărât deschi­derea unei anchete in cercurile evreeşti pentru a se şti dacă ele­­ aprobă această supra­ taxă. Lucrările noui la Tramvae Lămuririle d-lui Inginer Bade­scu, di­rector la S. T. B. 78 milioane călători pe an. Dividendul pe 1922 Condiţiumile sub a căror înde-­ plinire primăria Capitalei înţele­ge să aprobe sporirea tarifului de călătorie dela doi la trei lei, la tramvaie, au fost înmânate ori so­­ri­etăţii tramvae­lor Bucureşti spre a lua cunoştinţa de ele. Reamintim că condiţiunile a­­cestea constau în următoarele condiţiun­i : a) Abonamentele pentru funcţio­nari, şcolari, studenţi, etc., să nu se sporească cu mai mult de zece la sută. „ . . . b) Să se facă o modificare ra­apoi in-1 dp-aifi a traseului. c) Primăria, va­ încasa o sumă de 25 de bani de fiecare bilet de călătorie. d) Prelungirea imediată a linii­lor ce vor fi indicate de primărie. e) Dreptul de­ corespondentă pe toate liniile f) Crear­ea, de linii noui și g) Renovarea imediată a tuturor vagoanelor din circulaţie. p * î.­Spre a cunoaşte punctul de ve­dere al conducătorilor Societăţii Comunale ele Tramvae, asupra a­­ce­stor c­ondi­ţi­uni, ne- am adresat d-lui Ing. Bădescu, directorul ge­neral al societăţei, care ne-a dat­ următoarei« lămuriri : înţelegem să îmbunătăţim pe cât posibil circulaţia tramvaielor din Bucureşti prin renovarea şi înmulţirea liniilor astfel ca­ ele să corespundă nevoilor actuale. Ne lipsesc însă mijloacele. Să ne mărim căpitanul ? Aceasta, ar fi autopie, atâta, timp cât veniturile nu asigură acţio­narilor un divident rezonabil.. De altfel sumele mari pe cari le necesită lucrările ce trebuesc exe­cutate­ în termenul cel mai scurt, întrec­ cu mult posibilităţile lor de subscriere. UN ÎMPRUMUT englez Ne-am adresat deci unui con­sorţiu englez — de bancheri şi industriaşi — care s’a­ oferit să ne puc la dispoziţie suma necesară, în materiale cu o dobândă de opt­ la­ sută în schimbul unei ipoteci asupra bunurilor societăţii. Dobânda, acestui împrumut pe termen de 15 ani, se va plăti din surplusul ce-l vom încasa din spo­rul­­ de taxe acordat . NOUILE LINII Afirm încă odată — a accen­tuat d. Bădescu — că toate aceste lucrări se vor face numai dacă primăria Capitalei va­ renunţa la o parte din condiţiunile formula­te, înlesnind astfel încheerea îm­­­prumu­tului extern. NUMĂRUL CALATORILOR ’ Cei 78 milioane călători pe cari îi avem anual în tramvaiele noa­stre, vor înţelege că nu este exa­gerat să plătească, în medie, de douăzeci de ori, taxa dinainte de război, atunci când nume­rite in­dicii depăşesc cu mult 25 ori. Şi vor mai înţelege că in inte­resul lor plătesc cei trei lei de bi­let­, pentru a­ nu-şi pune viaţa în primejdie pe scări sau în îmbul­zeală. DIVIDENDUL PE 1922 AL S.T.B. — Care este dividendul pe care intenţionaţi să-l daţi acţionarilor? — am întrebat pe d. Bădescu. — Cu economiile făcute, în da­una cheltuelilor ce erau­ totuşi ne­cesare, am rezervat un opt la­ sută. G. St. Lucrările mai urgente şi a că­ror executare începe in curând­­ sunt liniile :­­ 1) Galea Moşilor—Gara de Nord. 2) Sfatul Gheorghe—Piaţa Vic­toriei. 3) Galea Griviţei şi 4) Reinoirea liniei Obor-Gotro­­ceni. Aceste linii sunt de o lungime de circa de 20 km. şi construirea lor necesită o sumă de circa 400 milioane. Imediat ce aceste lucrări vor fi executate şi transformatoarele a­­şezate, vom pune in circulaţie ce­le o sută de vagoane noui pe cari le avem în remiză. Astfel va fi soluţionată cea mai mare parte din­ criza actuală de călătorie. Lucrări complimentare necesare unor alte linii, însă neurgente, re­clamă o sumă de încă un miliard. Aceste însă nu vor fi executate decât în Urmita posibilităţilor. întrunirea experţilor interaliaţi la Londra Leafiled, 21. — Azi după amia­ză se va­ ţine prima întrunire a experţilor interaliaţi reprezentând Britan­ia, Franţa, Italia şi Japonia, cari în comun vor examina con­­tra-p­ropu­neri­le turce la proiectul tr­atatuilui de pace din Lausanne. Lord Gurzon va prezida deschide­rea discuţiunilor. Vizitatorii ex­perţi vor fi­ oaspeţii guvernului britanic în timpul şederei lor în Londra. Se crede că la această întrunire se Va hotărî împărţirea pe comi­tete cari vor examina diferitele chestiuni ivite. Se va păstra tăce­re asupra dezbaterilor până când se va putea da un comunicat ofi­cial la terminarea lucrărilor. Cât priveşte prezenţa în Londra a d-lui Venizelos, care va lua parte la întruniri atunci când ex­perţii vor dori să-l consulte în di­versei® chestiuni ce ar interesa Grecia, trebue relevat că, în mo­mentul de faţă Grecia nu’are mi­nistru în Londra. ’ Naraţiunea aeriană in Franţa Serviciul navigaţiunei aeriene în Franţa a fost înfiinţat abia a­­cum trei ani şi căile aeriene în exploatare acum se întindeau la 31 Decembrie trecut pe o lungime de peste 10.000 kilometri. Exploa­tarea acestui sistem aerian de că­tre companiile franceze in aceşti trei ani a dus la rezultate apre­ciabile evidenţiate prin următoa­rele cifre: In anul 1920 serviciul aeriain a parcurs 85.595 kilometri; a transportat 1870 pasageri, 48.100 kilograme mărfuri şi­­ 3925 kilo­grame corespondenţă poştală. In 1921 s’au parcurs 2.353.455 ki­lometri, s’au transportat 9427­­pa­­sageri, 166.490 kilograme mărfuri şi 9.481­­kilograme corespondenţă poştală. In anul 1922 s’au parcurs 3.534.294 kilometri, s’au transpor­tat 14.397 pasageri, 529.600 kilo­grame mărfuri şi 41.173 k­logra­­me corespondenţă poştală. Consiliul legislativ (art. 77 din proectul nouei Constituţii) de C. HAMANGIU Consilier la Înalta Curte de Casaţie Directorul „Pandectelor române" Sunt­ aproape douăzeci de ani de când s’a sărbătorit în Franţa, cen­tenarul Codului civil, cunoscut sub numele de Codul Napoleon. Marele împărat era așa de mândru de ope­ra sa și a colaboratorilor săi, încât până în ultimele sale zile de la S-ta Elena, obișnuia să repete tuturor: „A la glorie n'est, pas d'avoir gagné quarante batailles. Ce que rien n'ef­facera ce qui vivra éternelement, c'est mon Code civil, ce sont les procès verbaux du Conseil d'EtatAu apă­rut cu această ocaziune două mari volume: „Le livre du centenaire" pu­blicate de societatea de studii le­gislative din Paris, care după ce fac istoricul acestei grandioase opere legislative, care a influenţat legisla­­ţiunea civilă, a mai tuturor statelor din lumea întreagă, trece în revistă în volumul al 2-lea, similitudinile acestui cod şi puterea lui de pene­­t­raţiune ce a avut în codurile res­pective din Germania, Belgia, Ro­mânia, Italia,­­ Olanda, Elveţia, Ja­ponia, Canada şi Egipt, terminând cu părerile diferitelor personalităţi juridice, jurisconsulţi şi mai ales profesori universitari de la facultă­ţile de drept ale diferitelor ţări, a­­supra necesităţii revizuirei şi modi­ficărilor ce trebuesc introduse în Codul civil,* în scopul de a-1 moder­niza şi a-1 pune la curent cu nouile revendicări şi transformări sociale şi economice, cu nouile teorii şi con­­cepţiuni în materia contractelor şi obligaţiunilor şi mai ales a contrac­telor de muncă. In partea a III-a şi a IV-a a acestui al 2-lea volum, dăm cu plăcere şi peste părerile sa­vantului nostru profesor şi juris­consult d. C. Dissescu, alături de a­­cele ale celor mai străluciţi repre­zentanţi ai ştiinţei dreptului din Germania, Belgia, Olanda, Elveţia,, Japonia, etc. H­bc ■Vr Natural că şi la noi se resimte necesitatea revizuirei şi modificărei Codului nostru civil, copie aproape fidelă a­ Codului Napoleon, revizui­re motivată de aceleaşi noui ten­dinţe, revendicări şi concepţii eco­­nomico-sociale cari forţează pe le­giuitorii tuturor ţărilor civilizate de a cere revizuirea şi modificarea. Iur , şi nu numai Codul civil, dar şi celelalte coduri, precum şi întregul nostru material legislativ, are ne­­voie de a fi supus acestei operaţiuni de revizuire, modificare şi înnoire. Mai ales la noi, mai mult decât în alte ţări, prin alipirea unor teritorii româneşti cam­ de zeci de ani, unele de sute de ani, au fost guvernate de legiuiri străine şi profund deo­sebite de acele ale noastre, necesita­tea, coordonărei, unificărei, ar­­oni­­zărei şi contopireii tuturor acestor legislaţiuni deosebite cu acele din vechiul regat, se resimte în mod şi mai imperios. Cine să facă, cine să elaboreze in­să această operă imensă de revizu­ire coordonare, unificare şi armo­nizare a tuturor acestor legiuiri ro­mâne, austriace, ungare şi ruseşti, modificâ­ndu-le şi aducându-le în a­­celaş timp în curent şi cu nouile trebuinţe, inovaţiuni, tendinţe şi concepţii moderne ce se agită în lu­mea juriştilor, sociologilor şi a oa­menilor de Stat? Ni se va răspunde că funcţionează de mai bine de doi ani o serie nu­meroasă, prea numeroasă chiar, de comisiuni şi subcomisiuni de uni­ficare legislativă, însărcinate deo­camdată cu revizuirea,, modificarea şi unificarea codurilor celor mai im­portante. Noi contestăm valoarea şi competenţa unora din membrii ce compun acest® comisiuni, dar trebue să recunoaştem în acelaş timp că lucrările lor de revizuire şi unifica­re merg prea încet. De aceea, necesi­tatea creărei unui organ permanent, a unei instituţiuni anume, divizată după specialităţi şi însărcinată nu numai cu unificarea codurilor, ci a tuturor legilor­­ şi regulamentelor noastre, precum şi cu elaborarea şi redactarea juridică a legilor ce se vor propune în viitor, se impune azi mai mult ca oricând. Laurent a zis cu drept cuvânt: „Faire des lois, est la plus haute fonction sociale. S'il faut des hommes spéciaux pour appliquer les lois, est les ensoigner, à plus forte raison en faut-il pour les préparer". Spre a remedia această lipsă, noul proect de Constituţiune prevede prin art 77 înfiinţarea unui Consiliu le­gislativ, instituţiune permanentă, cu caracter consultativ numai, prevă­zută dealtfel şi de art. 130 din ac­tuala Const­ituţiune, In această din urmă Insă, cu puteri mai largi, de studiere şi de elaborare chiar, a proectelor de legi. * * » Este necesară Înfiinţarea unui a­­semenea Consiliu legislativ? Evi­dent că da. Cine ştie cum se alcă­­tuesc azi legile noastre, cine cunoa­şte felul cum funcţionează la noi rutatul parlamentar, care este doza de ştiinţă, de competenţă, de expe­rienţă şi de atenţiune chiar a de­putaţilor şi senatorilor noştri, atunci nimeni nu trebue să se mire de re­zultatul lucrărilor noastre legislati­ve. De aceia necesitatea înfiinţărei unui consiliu legislativ ni se pare absolut necesară. In adevăr, atât­ guve­nele cât si juriştii noştri in general, — profe­sori universitari, magistraţi şi avo­caţi, parlamentari chiar,­­ au ce­rut înfiinţarea­­acestui organ de control, coordonare şi redactare ju­ridică a legislaţiunei noastre. Trăim de mai bine de o jumătate de secol sub regimul parlamentar, făuritorul legislaţiunei noastre ac­tuale. Fără a face o critică prea aspră activităţei parlamentelor noa­stre, nu e mai puţin adevărat insă, că fie din cauza mediocrităţei cultu­rale sub care se prezintă mai toate parlamentele, nu numai de la noi, ci de pretutindeni aproape, opera lor legislativă, — enormă, variată şi de multe ori inaplicabilă şi inutilă, — nu are unitatea, legătura, claritatea şi temelia sa juridică necesara. Căci, o legislaţiune de specialitate technică chiar, trebuie să aibă la baza ei, principiile ştiinţei dreptu­lui, fără de care ea nu poate să aibă viaţă. Este adevărat că o lege este re­zultanta vieţei naţionale a unui po­por, precum şi a nevoilor sociale şi economice ce se resimt înt­r’un mo­ment dat. Parlamentul şi guver­nele, ca reprezentanţi fireşti şi legali ai acestor nevoi colective ale unei tari sunt dert sine indicaţi cu ini­ţiativa şi alcătuirea legilor­. Dar aci intervine cestiunea atât de delicată a majorităţii non-valorilor ce a­­bundă în mod fatal în sis­temul su­fragiilor noastre electorale. In ade­văr, nicăire ca în adunările noas­tre legiuitoare, dela noi, ca şi de a­­iurea, «cultul incompetenţei" despre care marele şi bunul Faguet ne vor­beşte cu atâta plastică eloctuenţă, nu este mai în floare şi mai bine reprezentant. De aci, nevoia unui organ, unei instituţiuni constituţionale, compe­­tentă şi anume pregătită, compusă din jurişti de valoare, adânci şi experimentaţi cunoscători ai doctri­nei şi jurisprudenţei, care să aibă in sarcina sa, dacă nu în mod ex­clusiv alcătuirea integrală a tuturor legilor şi regulamentelor noastre, cel puţin analizarea, controlul, cori­jarea şi redactarea, juridică şi uni­tară a tuturor legilor propuse de guvern i eştie din iniţiativa parla­mentară, sau alcătuite de specialişti teclmici sau funcţionari superiori din ministere. Natural că nimeni nu se gândeşte să suprime in mod guvern, eşite din iniţiativa parla­mentului, precum şi complecta sa libertate de legiferare, de fapt tot guvernul şi parlamentul fiind iniţi­atorii legilor. In ultimă analiză, parlamentul va fi acela care va face cele din urmă modificări, aprobând şi votând o lege, sau făcând-o să cadă, în cazul când ea nu ar fi in concordanţă cu vede­rile sau credinţele sale politice, so­ciale sau economice. Ultimul cuvânt va fi prin urmare al său. Nevoia superioară însă a unei bune şi trai­nice legislaţiuni este c­a ea să fie examinată, coordonată şi redactată de jurişti de valoare, de o institu­­ţiune compusă din oameni de drept experimentaţi şi de o cultură supe­rioară, doctrinară şi jurisprudenţi­­ală, care să îmbrace propunerea sau iniţiativa parlamentară sau chiar guvernamentală, în fonna si fondul juridic absolut necesar unei legisla­tii­ni sănătoase şi viabile. Mai ales armonia şi unitatea legislativă, nu se poate obţine decât prin mijlo­cirea unei astfel de instituţiuni. Căci, de ce am ascunde adevărul? Trăim întro adevărată anarchie le­gislativă. Parlamentele ca şi guver­nele se întrec care mai de care, de a propune şi a vota legi peste legi, fără o pregătire serioasă, fără o trebuinţă imperios cerută, cu lung­­gimi inutile şi articole de prisos şi fără a se îngriji să cunoască, cel puţin legislaţia anterioară, si­milară legei propuse. De aci, modi­ficări şi modificări la modificări deja făcute, reveniri, contradicţii, confuziuni, lipsă de unitate şi abro­gări implicite fără a fi precizate in nouile legi, un adevărat haos legis­lativ, în care judecătorii cari le a­­plică, sau comentatorii cari vor să le explice, se pierd sau se rătăcesc ca într’un labirint. Sute şi mii de legi, regulamente, decrete, decrete­­legi au complicat şi complică me­reu aplicarea raţională a întregului nostru material legislativ, ingre­­uind din an în an cercetarea şi u­­tilizarea lui. Şi cu toţii cunoaştem lipsa de interes şi de atenţiune a parlamentarilor ca şi repeziciunea şi graba cu care se pregătesc, se discută şi se votează legile cele mai importante, aşa că parlamentul de­vine adeseori o adevărată fabrică de legi, confuz redactate şi lipsite de unitate şi trăinicie. Răul ce decurge de aci este imens. Nimeni nu mai poate cunoaşte le­gile care-l guvernează, deşi toţi sunt­ obligaţi, sau cel puţin presupuşi a cunoaşte legile. Urmează de aci o întreagă dezorientare şi nesiguranţă în mintea acelora pentru care ace­ste legi au fost făcute și cari ating de aproape interesele lor cele mai importante. Se știe, dealtfel, că o bună şi dreaptă legiferare, are de efect nu numai încrederea publicului nostru în legile ce-l guvernează, dar și în­(Citiți continuarea în pag. II-a.) .

Next