Argus, martie 1923 (Anul 14, nr. 2957-2983)
1923-03-23 / nr. 2976
8 PAGINIm HI 1 2976 abonamente IN TARA Un an 500 Iei 6 luni 250 3 luni 150 h ii IN STRĂINĂTATEIn an 700 Iei 6 luni 350 3 luni 200 ii ii ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori : Chr. D. Staicovici fi s» Pauker INDUSTRIEI $1 FINANTE I Administrator : H. F. Valentin Vin«rl 9% **,»«*,« «91 EXEMPLARUL 2 Lei în țară 4 Lei în Străînătate BIROURILE: BUCUREŞTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 Şi 23/69 Contabilitatea în lei aur In perioada de descoperiri monetare« sunt sincere Cu deprecierea biletului bănceî de emisiune s’a pierdut tot de odată şi caracterul cel mai esenţial, stabilitatea valoareî. Lună de lună, an de an, leul nostru îşi schimbă valoarea — pierzând în continuu — din ceea ce numeam noi la 1914 leu, leu de aur. Cu toate acestea, contabilităţile întreprinderilor de tot felul au continuat să adune lei aur din 1914 cu cei mai puţin depreciaţi din 1918 şi cu cei din 11922 cari nu valorează suta decât 3 lei aur, adică adunăm dinainte gogoşi de mătase, cu gogoşi fierte, în untură şi cu gogoşi de ristic, numai fiind că pe unii îi chiamă lei şi pe alţii gogoşi, cu toate că încă din clasa întâia primară învăţam că nu se pot aduna la un loc decât unităţi de celaş fel. Această perturbare adusă contabilităţei, acelei ştiinţe menite să exprime în monedă situaţia întreprinderilor, a modificărilor intervenite de pe urma faptelor economice şi juridice, şi importanţei însăşi a acestor modificări, este, ce e drept, datorită statului care nuvrea să recunoască ştirbirile survenite în valoarea monezii de compt. Oficial vrea să zică suptem condamnaţi să adunăm boi cu pal, măgarii şi catârii. * Oficial suntem constrânşi sa primim dela debitori plata tine! datorii contractate în 1914, numărându-ne în loc de lei aur, lei cari nu valorează azi suta decât 3 lei aur şi tot statul forţează pe proprietarul expropriat să primească pe un pogon de pământ just un pol de aur. Toate bune, dacă statul ne forţează în unele situaţii la astfel de socoteli, nu înţeleg de ce continuăm noi să ne furam căciula şi să facem socoteli greşite care ne dau iluzia de câştiguri, când în realitate suferim în întreprinderile noastre pagube însemnate. Astfel cum se ţin astăzi contabilităţile şi se închee bilanţurile, în special acele ale întreprinderilor bancare, comerciale şi industriale, înseamnă că, cu bună ştiinţă, să ne ascundem adevărul adevărat. Pentru a lămuri puţin chestiunea trebue să notăm în primul rând deprecierea suferită de leul nostru. Orientarea o facem în raport cu dolarul, iar valoarea hârtiei monezi o exprimăm la sută în lei aur. Anii a cotat în lei a valori lei Dolarul 100 lei hârtie Fără a mai considera situaţia din 1914, constatăm că, începând cu anul 1920, din an în an leul nostru a suferit o depreciere de aproape sută la sută. Prima deducţiune ce o facem este aceea că postul „Capital" într’un bilanţ şi după natura întreprinderilor, nu mai poate representa exact valoarea lui primită odată în lei aur. Capitalul în bilanţul băncilor este balansat de activul reprezentat prin debitori, cari nu sunt obligaţi de a răspunde decât cu unităţi de monedă de compt, indiferent de valoarea intrinsecă a monedei. Astfel o bancă întemeiată în anul 1920 cu un capital de lei un milion a primit de la acţionarii ei de fapt 143 mii lei, aur, pe care rulându-i prin împrumuturi , pe poliţe, astăzi are un portofoliu reprezentând tot un milion lei, dar care efectiv nu mai valorează decât 26 de mii de lei aur. De fapt banca a pierdut din capitalul ei de 143 de mii de lei aur, 117 mii de lei, fără ca această pierdere să fie arătată *vre-o dată. Ceva mai mult, banca a dat în fiecare an acţionarilor săi şi un divident. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o întreprindere comercială, care prin vânzarea activului ei „mărfuri" nu poate realiza decât capitalul nominal, poate, într’o conjunctură favorabilă, ceva mai mult, în nici un caz activul mărfuri nu poate corespunde astăzi, capitalului de lei aur daţi de acţionari în 1920. Pentru ca un bilanţ al unei întreprinderi bancare sau comerciale să exprime realitatea, trebue ca rezervele constituite în fiecare an să egaleze cel puţin deprecierea monedei hârtii. In cazul acesta, rezervele ce trebuia să le facă o bancă întemeiată în 1920 cu un capital de un milion, trebuiau să se ridice astăzi la patru milioane şi jumătate lei hârtie. Trebue să recunoaştem că astfel de rezerve importante formează o imposibilitate şi fireşte că aşa este, căci debitorul nu este obligat să-şi plătească datoriile într’o valoare în lei aur corespunzătoare cu aceea pe care a împrumutat-o ci plăteşte cu monedă hârtie care exprimă doară nominală suma împrumutată nu şi valoarea ei. . Ca o primă concluzie putem stabili că rezervele ce se fac azi în bilanţuri prin micimea lor nu au nici un rost. Capitalul este în bună parte pierdut prin depreciere iar rezervele minimale nu au nici o importanţă pentru reîntregirea lui. * * * Cu totul altfel se prezintă bilanţul unei întreprinderi industriale. Capitalul la data vărsărei lui de către acţionari a fost fixat în maşini şi clădiri, adică în valori certe şi fixe. Dacă eventual s’ar realiza activul printr’o vânzare, atunci se prinde nominal sume mai mari, cari transformate în lei aur pot balansa capitalul exprimat şi el în lei aur. Totuşi, în bilanţul unei întreprinderi industriale trebue ţinut seama de contul „amortizării“ cea ce sunt pentru capital „rezervele“. Amortizarea este suma pe care o defalcăm din beneficiu şi care reprezintă deprecierea maşinelor. Sumele realizate prin amortizări trebue să ne permită ca după un număr de ani, când maşina nu mai este utilizabilă, să poate fi înlocuită cu una nouă. Or, prin deprecierea monedei, şi acest "cont este viclat căci nu mai reprezintă realitatea. Dacă o maşină a costat în 1920 un milion de lei sau 143 mii de lei aur, o amortizare în zece ani cere o defalcare anuală pentru acest cont, de 14.300 lei aur, sau în 1921 trebuiau făcute amortizări de două sute mii lei; în 1922, patru sute mii lei şi în 1923 circa nouă sute mii lei. Oricare bilanţ al unei întreprinderi industriale arată astfel de amortizări. *ît 'X* Şi atunci oare bilanţurile mai exprimă ele realitatea? Numai din atingerea sumară a acestei probleme se poate vedea că bilanţurile şi contabilităţile în perioadele de depreciere monetară nu sunt sincere. Ca o urmare, sub aparenţe înfloritoare se ascund dezastre economice, cu repercusiuni asupra întregei mişcări economice a unei ţări. In Franţa, Italia, dar mai ales în Germania, chestiunea aceasta preocupă toate cercurile financiare, şi o lăture — care trebue şi la noi luată în considerare şi discutată şi ci autorităţile — este aceea a rezervelor şi amortizărilor, care trebuesc să reprezinte rea pierderea suferită de căniţă bilanţurile numai prin deprecierea hârtiei monezi, şi prin urmare aceste rezerve trebuesc scutite de impuneri când ele, pentru a menţine realitatea, trec peste cotele fixate oficial. Ing. C. Casassovici Anii a cotat in lei a valor, lei aur 1914 5 lei 100 1920 35 „ 14,30 1921 75 „ 6,60 1922 140 „ 3,60 1923 190 „ 2,60 t Tezaurul dela Moscova SA SE ELIBEREZE ODATA DUPLICATELE, CONFORM LEGEI S’a tot scris în chestia efectelor evacuate cu tezaurul nostru la Moscova, s’a obţinut o lege care obligă diferitele instituţiuni să emită duplicate, pentru ca proprietarii titlurilor să se poată folosi de ele şi s’a făcut constatarea tristă că însuşi ministerul de finanţe nu se supune acestei legi şi refuză eliberarea de duplicate. Şi totuşi chestiunea aceasta nu se poate eterniza, fără mari inconveniente, Banca Naţională care a eliberat un certificat doveditor că Renta cutare a fost evacuată, certificat care urma să servească pentm obţinerea duplicatului, nu mai achită cuponul acelei Rente, presupunând — cu multă dreptate, de altfel — că în baza certificatului ai obţinut duplicatul, pe care însă Ministerul de finanţe refuză de a-l elibera, precum am arătat mai sus. Ne păşim deci în situaţia ca proprietarul unui titlu, pe care a avut neşansa să-l depună la Bancă, fie în depozit liber, fie în lombard şi care a fost astfel evacuat, nu poate avea la dispoziţia sa nici efectul, nici cuponul. Dacă au trecut cinci ani de la terminarea războiului şi situaţiunea aceasta dăinueşte, situţiunile cari arată rea voinţă în eliberarea duplicatelor comit o nedreptate faţă de detentor, pe care îl zugrumă fără motiv şi fără folos. Iar dacă în fruntea acestor Instituţiuni recalcitrante se află chiar Ministerul de finanţe, apoi exemplul refuzului respectului datorit legilor ţărei, devine periculos. Cerem cu insistenţă ca această chestiune să se termine odată. Cerem stăruitor ca să se eliberare de urgenţă toate duplicatele de către toate instituţiunile în cauză. Cerem respectul legilor. Nu e mult cerut, mai ales de la organizațiuni da Stat. Maurice Gaspard GALAȚI, 20 Martie 1923. Congresul la inertine Comerţ internaţionale LIBERTATEA MARILOR In şedinţa plenară, a grupului de transporturi a congresului Camerei de comerţ internaţionale, Balfour s-a pronunţat contra unificărea transporturilor. Smith, din partea Statelor Unite susţine libertatea căilor maritime. Acesta spune că congresul trebue să adopte o rezolutiune in favoarea libertate! pavilionului Marea Britanii şi afirmă că pentru a se ajunge la libertatea mărilor trebue realizată libertatea porturilor. S’a adoptat de asemenea o rezoluţiune relativ, la privilegiul pavilioanelor naţionale. IMIGRĂRILE Relativ la imigrări ţinându-se seamă de gravitatea probleme! sporire! populatiune! în Europa, s’a susţinut cu tărie in congres necesitatea ca diferitele state sii limiteze restricţiunea imigrări! la minimum indispensabil. S’a adoptat de asemenea rezoluţiunea relativ la reglementarea pagubelor, şi la conosamente. S’a admis hotărîrea relativ la navigaţia aeriană. DESFIINŢAREA PAŞAPOARTELOR Congresul a adoptat moţiunea, relativ la desfiinţarea paşapoartelor şi avizelor consulare. TUNEL SUB MAREA MANECE. S’a susţinut chestiunea construire! reţelelor internaţionale. Tratând chestiunea căilor ferate, adunarea s’a declarat cu totul contra vreunui control guvernamental in exploatarea căilor ferate. S’a susţinut construirea unu! tunel sub Marea Mânece. Congresul a hotărât necesitatea creărei unui comitet internaţional permanent pentru transporturile pe căile ferate. CURTEA ARBITRALA INTERNAŢIONALA Cu ocaziunea congresului Camerei de comerţ internaţionale de la Berna, a avut loc şi întrunirea Curţei arbitrale internaţionale pentru divergenţe comerciale, întrunirea a fost salutată de ministrul industriei Bossi. Preşedinte a fost aclamat delegatul francez Clementei. In alocuţiunea lui, ministrul italian a exprimat dorinţa ca o nouă organizaţie să, se afirme in scurt timp spre a uşura in mod practic si eficace reluarea, afacerilor de care este in mod atât de strâns legată prosperitatea întregei lumi. Edilitare din Capitala FAINA PENTRU MINISTERUL DE RAZBOI Oficiul pâine! a autorizat ministerul de răzbătu să ia de la morile din Capitală o cantitate de 30 vag. făină pentru Manuatanţa Armatei. Primăria fiind sesizată că cantităţile de făină disponibile in mori nu permit aceasta, a intervenit pe lângă ministerul de război să-şi procure făina necesară din altă parte. LIPSA CĂRNII Neînţelegerea dintre măcelari şi primărie continuă. Nici eri n’a fost carne în piaţă, fapt care a determinat numeroase delegaţiuni de cetăţeni să se prezinte d-luî din Costiescu, cerându-i să ia măsuri în contra măcelarilor abuzivi. O delegaţie de măcelari detailişti, s’a prezentat or d-lul D. P. Niculescu, vicepreşedinte în Comisia Interimară, pentru a protesta în contra încălcării libertăţii comerţului. * * * O altă delegaţie, compusă din d-nii Stavri Brătianu şi Ch. Schor, s’a prezentat d-lui Tom. Alexandrescu cerându-i o suprataxă de doi lei la kgr. de came cuşer. I D. dr. Costinescu, încunoştiinţat de aceasta, a hotărât deschiderea unei anchete in cercurile evreeşti pentru a se şti dacă ele aprobă această supra taxă. Lucrările noui la Tramvae Lămuririle d-lui Inginer Badescu, director la S. T. B. 78 milioane călători pe an. Dividendul pe 1922 Condiţiumile sub a căror înde- plinire primăria Capitalei înţelege să aprobe sporirea tarifului de călătorie dela doi la trei lei, la tramvaie, au fost înmânate ori sorietăţii tramvaelor Bucureşti spre a lua cunoştinţa de ele. Reamintim că condiţiunile acestea constau în următoarele condiţiuni : a) Abonamentele pentru funcţionari, şcolari, studenţi, etc., să nu se sporească cu mai mult de zece la sută. „ . . . b) Să se facă o modificare raapoi in-1 dp-aifi a traseului. c) Primăria, va încasa o sumă de 25 de bani de fiecare bilet de călătorie. d) Prelungirea imediată a liniilor ce vor fi indicate de primărie. e) Dreptul de corespondentă pe toate liniile f) Crearea, de linii noui și g) Renovarea imediată a tuturor vagoanelor din circulaţie. p * î.Spre a cunoaşte punctul de vedere al conducătorilor Societăţii Comunale ele Tramvae, asupra acestor condiţiuni, ne- am adresat d-lui Ing. Bădescu, directorul general al societăţei, care ne-a dat următoarei« lămuriri : înţelegem să îmbunătăţim pe cât posibil circulaţia tramvaielor din Bucureşti prin renovarea şi înmulţirea liniilor astfel ca ele să corespundă nevoilor actuale. Ne lipsesc însă mijloacele. Să ne mărim căpitanul ? Aceasta, ar fi autopie, atâta, timp cât veniturile nu asigură acţionarilor un divident rezonabil.. De altfel sumele mari pe cari le necesită lucrările ce trebuesc executate în termenul cel mai scurt, întrec cu mult posibilităţile lor de subscriere. UN ÎMPRUMUT englez Ne-am adresat deci unui consorţiu englez — de bancheri şi industriaşi — care s’a oferit să ne puc la dispoziţie suma necesară, în materiale cu o dobândă de opt la sută în schimbul unei ipoteci asupra bunurilor societăţii. Dobânda, acestui împrumut pe termen de 15 ani, se va plăti din surplusul ce-l vom încasa din sporul de taxe acordat . NOUILE LINII Afirm încă odată — a accentuat d. Bădescu — că toate aceste lucrări se vor face numai dacă primăria Capitalei va renunţa la o parte din condiţiunile formulate, înlesnind astfel încheerea împrumutului extern. NUMĂRUL CALATORILOR ’ Cei 78 milioane călători pe cari îi avem anual în tramvaiele noastre, vor înţelege că nu este exagerat să plătească, în medie, de douăzeci de ori, taxa dinainte de război, atunci când numerite indicii depăşesc cu mult 25 ori. Şi vor mai înţelege că in interesul lor plătesc cei trei lei de bilet, pentru a nu-şi pune viaţa în primejdie pe scări sau în îmbulzeală. DIVIDENDUL PE 1922 AL S.T.B. — Care este dividendul pe care intenţionaţi să-l daţi acţionarilor? — am întrebat pe d. Bădescu. — Cu economiile făcute, în dauna cheltuelilor ce erau totuşi necesare, am rezervat un opt la sută. G. St. Lucrările mai urgente şi a căror executare începe in curând sunt liniile : 1) Galea Moşilor—Gara de Nord. 2) Sfatul Gheorghe—Piaţa Victoriei. 3) Galea Griviţei şi 4) Reinoirea liniei Obor-Gotroceni. Aceste linii sunt de o lungime de circa de 20 km. şi construirea lor necesită o sumă de circa 400 milioane. Imediat ce aceste lucrări vor fi executate şi transformatoarele aşezate, vom pune in circulaţie cele o sută de vagoane noui pe cari le avem în remiză. Astfel va fi soluţionată cea mai mare parte din criza actuală de călătorie. Lucrări complimentare necesare unor alte linii, însă neurgente, reclamă o sumă de încă un miliard. Aceste însă nu vor fi executate decât în Urmita posibilităţilor. întrunirea experţilor interaliaţi la Londra Leafiled, 21. — Azi după amiază se va ţine prima întrunire a experţilor interaliaţi reprezentând Britania, Franţa, Italia şi Japonia, cari în comun vor examina contra-propunerile turce la proiectul tratatuilui de pace din Lausanne. Lord Gurzon va prezida deschiderea discuţiunilor. Vizitatorii experţi vor fi oaspeţii guvernului britanic în timpul şederei lor în Londra. Se crede că la această întrunire se Va hotărî împărţirea pe comitete cari vor examina diferitele chestiuni ivite. Se va păstra tăcere asupra dezbaterilor până când se va putea da un comunicat oficial la terminarea lucrărilor. Cât priveşte prezenţa în Londra a d-lui Venizelos, care va lua parte la întruniri atunci când experţii vor dori să-l consulte în diversei® chestiuni ce ar interesa Grecia, trebue relevat că, în momentul de faţă Grecia nu’are ministru în Londra. ’ Naraţiunea aeriană in Franţa Serviciul navigaţiunei aeriene în Franţa a fost înfiinţat abia acum trei ani şi căile aeriene în exploatare acum se întindeau la 31 Decembrie trecut pe o lungime de peste 10.000 kilometri. Exploatarea acestui sistem aerian de către companiile franceze in aceşti trei ani a dus la rezultate apreciabile evidenţiate prin următoarele cifre: In anul 1920 serviciul aeriain a parcurs 85.595 kilometri; a transportat 1870 pasageri, 48.100 kilograme mărfuri şi 3925 kilograme corespondenţă poştală. In 1921 s’au parcurs 2.353.455 kilometri, s’au transportat 9427pasageri, 166.490 kilograme mărfuri şi 9.481kilograme corespondenţă poştală. In anul 1922 s’au parcurs 3.534.294 kilometri, s’au transportat 14.397 pasageri, 529.600 kilograme mărfuri şi 41.173 klograme corespondenţă poştală. Consiliul legislativ (art. 77 din proectul nouei Constituţii) de C. HAMANGIU Consilier la Înalta Curte de Casaţie Directorul „Pandectelor române" Sunt aproape douăzeci de ani de când s’a sărbătorit în Franţa, centenarul Codului civil, cunoscut sub numele de Codul Napoleon. Marele împărat era așa de mândru de opera sa și a colaboratorilor săi, încât până în ultimele sale zile de la S-ta Elena, obișnuia să repete tuturor: „A la glorie n'est, pas d'avoir gagné quarante batailles. Ce que rien n'effacera ce qui vivra éternelement, c'est mon Code civil, ce sont les procès verbaux du Conseil d'EtatAu apărut cu această ocaziune două mari volume: „Le livre du centenaire" publicate de societatea de studii legislative din Paris, care după ce fac istoricul acestei grandioase opere legislative, care a influenţat legislaţiunea civilă, a mai tuturor statelor din lumea întreagă, trece în revistă în volumul al 2-lea, similitudinile acestui cod şi puterea lui de penetraţiune ce a avut în codurile respective din Germania, Belgia, România, Italia, Olanda, Elveţia, Japonia, Canada şi Egipt, terminând cu părerile diferitelor personalităţi juridice, jurisconsulţi şi mai ales profesori universitari de la facultăţile de drept ale diferitelor ţări, asupra necesităţii revizuirei şi modificărilor ce trebuesc introduse în Codul civil,* în scopul de a-1 moderniza şi a-1 pune la curent cu nouile revendicări şi transformări sociale şi economice, cu nouile teorii şi concepţiuni în materia contractelor şi obligaţiunilor şi mai ales a contractelor de muncă. In partea a III-a şi a IV-a a acestui al 2-lea volum, dăm cu plăcere şi peste părerile savantului nostru profesor şi jurisconsult d. C. Dissescu, alături de acele ale celor mai străluciţi reprezentanţi ai ştiinţei dreptului din Germania, Belgia, Olanda, Elveţia,, Japonia, etc. Hbc ■Vr Natural că şi la noi se resimte necesitatea revizuirei şi modificărei Codului nostru civil, copie aproape fidelă a Codului Napoleon, revizuire motivată de aceleaşi noui tendinţe, revendicări şi concepţii economico-sociale cari forţează pe legiuitorii tuturor ţărilor civilizate de a cere revizuirea şi modificarea. Iur , şi nu numai Codul civil, dar şi celelalte coduri, precum şi întregul nostru material legislativ, are nevoie de a fi supus acestei operaţiuni de revizuire, modificare şi înnoire. Mai ales la noi, mai mult decât în alte ţări, prin alipirea unor teritorii româneşti cam de zeci de ani, unele de sute de ani, au fost guvernate de legiuiri străine şi profund deosebite de acele ale noastre, necesitatea, coordonărei, unificărei, aronizărei şi contopireii tuturor acestor legislaţiuni deosebite cu acele din vechiul regat, se resimte în mod şi mai imperios. Cine să facă, cine să elaboreze insă această operă imensă de revizuire coordonare, unificare şi armonizare a tuturor acestor legiuiri române, austriace, ungare şi ruseşti, modificându-le şi aducându-le în acelaş timp în curent şi cu nouile trebuinţe, inovaţiuni, tendinţe şi concepţii moderne ce se agită în lumea juriştilor, sociologilor şi a oamenilor de Stat? Ni se va răspunde că funcţionează de mai bine de doi ani o serie numeroasă, prea numeroasă chiar, de comisiuni şi subcomisiuni de unificare legislativă, însărcinate deocamdată cu revizuirea,, modificarea şi unificarea codurilor celor mai importante. Noi contestăm valoarea şi competenţa unora din membrii ce compun acest® comisiuni, dar trebue să recunoaştem în acelaş timp că lucrările lor de revizuire şi unificare merg prea încet. De aceea, necesitatea creărei unui organ permanent, a unei instituţiuni anume, divizată după specialităţi şi însărcinată nu numai cu unificarea codurilor, ci a tuturor legilor şi regulamentelor noastre, precum şi cu elaborarea şi redactarea juridică a legilor ce se vor propune în viitor, se impune azi mai mult ca oricând. Laurent a zis cu drept cuvânt: „Faire des lois, est la plus haute fonction sociale. S'il faut des hommes spéciaux pour appliquer les lois, est les ensoigner, à plus forte raison en faut-il pour les préparer". Spre a remedia această lipsă, noul proect de Constituţiune prevede prin art 77 înfiinţarea unui Consiliu legislativ, instituţiune permanentă, cu caracter consultativ numai, prevăzută dealtfel şi de art. 130 din actuala Constituţiune, In această din urmă Insă, cu puteri mai largi, de studiere şi de elaborare chiar, a proectelor de legi. * * » Este necesară Înfiinţarea unui asemenea Consiliu legislativ? Evident că da. Cine ştie cum se alcătuesc azi legile noastre, cine cunoaşte felul cum funcţionează la noi rutatul parlamentar, care este doza de ştiinţă, de competenţă, de experienţă şi de atenţiune chiar a deputaţilor şi senatorilor noştri, atunci nimeni nu trebue să se mire de rezultatul lucrărilor noastre legislative. De aceia necesitatea înfiinţărei unui consiliu legislativ ni se pare absolut necesară. In adevăr, atât guvenele cât si juriştii noştri in general, — profesori universitari, magistraţi şi avocaţi, parlamentari chiar, au cerut înfiinţareaacestui organ de control, coordonare şi redactare juridică a legislaţiunei noastre. Trăim de mai bine de o jumătate de secol sub regimul parlamentar, făuritorul legislaţiunei noastre actuale. Fără a face o critică prea aspră activităţei parlamentelor noastre, nu e mai puţin adevărat insă, că fie din cauza mediocrităţei culturale sub care se prezintă mai toate parlamentele, nu numai de la noi, ci de pretutindeni aproape, opera lor legislativă, — enormă, variată şi de multe ori inaplicabilă şi inutilă, — nu are unitatea, legătura, claritatea şi temelia sa juridică necesara. Căci, o legislaţiune de specialitate technică chiar, trebuie să aibă la baza ei, principiile ştiinţei dreptului, fără de care ea nu poate să aibă viaţă. Este adevărat că o lege este rezultanta vieţei naţionale a unui popor, precum şi a nevoilor sociale şi economice ce se resimt într’un moment dat. Parlamentul şi guvernele, ca reprezentanţi fireşti şi legali ai acestor nevoi colective ale unei tari sunt dert sine indicaţi cu iniţiativa şi alcătuirea legilor. Dar aci intervine cestiunea atât de delicată a majorităţii non-valorilor ce abundă în mod fatal în sistemul sufragiilor noastre electorale. In adevăr, nicăire ca în adunările noastre legiuitoare, dela noi, ca şi de aiurea, «cultul incompetenţei" despre care marele şi bunul Faguet ne vorbeşte cu atâta plastică eloctuenţă, nu este mai în floare şi mai bine reprezentant. De aci, nevoia unui organ, unei instituţiuni constituţionale, competentă şi anume pregătită, compusă din jurişti de valoare, adânci şi experimentaţi cunoscători ai doctrinei şi jurisprudenţei, care să aibă in sarcina sa, dacă nu în mod exclusiv alcătuirea integrală a tuturor legilor şi regulamentelor noastre, cel puţin analizarea, controlul, corijarea şi redactarea, juridică şi unitară a tuturor legilor propuse de guvern i eştie din iniţiativa parlamentară, sau alcătuite de specialişti teclmici sau funcţionari superiori din ministere. Natural că nimeni nu se gândeşte să suprime in mod guvern, eşite din iniţiativa parlamentului, precum şi complecta sa libertate de legiferare, de fapt tot guvernul şi parlamentul fiind iniţiatorii legilor. In ultimă analiză, parlamentul va fi acela care va face cele din urmă modificări, aprobând şi votând o lege, sau făcând-o să cadă, în cazul când ea nu ar fi in concordanţă cu vederile sau credinţele sale politice, sociale sau economice. Ultimul cuvânt va fi prin urmare al său. Nevoia superioară însă a unei bune şi trainice legislaţiuni este ca ea să fie examinată, coordonată şi redactată de jurişti de valoare, de o instituţiune compusă din oameni de drept experimentaţi şi de o cultură superioară, doctrinară şi jurisprudenţială, care să îmbrace propunerea sau iniţiativa parlamentară sau chiar guvernamentală, în fonna si fondul juridic absolut necesar unei legislatiini sănătoase şi viabile. Mai ales armonia şi unitatea legislativă, nu se poate obţine decât prin mijlocirea unei astfel de instituţiuni. Căci, de ce am ascunde adevărul? Trăim întro adevărată anarchie legislativă. Parlamentele ca şi guvernele se întrec care mai de care, de a propune şi a vota legi peste legi, fără o pregătire serioasă, fără o trebuinţă imperios cerută, cu lunggimi inutile şi articole de prisos şi fără a se îngriji să cunoască, cel puţin legislaţia anterioară, similară legei propuse. De aci, modificări şi modificări la modificări deja făcute, reveniri, contradicţii, confuziuni, lipsă de unitate şi abrogări implicite fără a fi precizate in nouile legi, un adevărat haos legislativ, în care judecătorii cari le aplică, sau comentatorii cari vor să le explice, se pierd sau se rătăcesc ca într’un labirint. Sute şi mii de legi, regulamente, decrete, decretelegi au complicat şi complică mereu aplicarea raţională a întregului nostru material legislativ, ingreuind din an în an cercetarea şi utilizarea lui. Şi cu toţii cunoaştem lipsa de interes şi de atenţiune a parlamentarilor ca şi repeziciunea şi graba cu care se pregătesc, se discută şi se votează legile cele mai importante, aşa că parlamentul devine adeseori o adevărată fabrică de legi, confuz redactate şi lipsite de unitate şi trăinicie. Răul ce decurge de aci este imens. Nimeni nu mai poate cunoaşte legile care-l guvernează, deşi toţi sunt obligaţi, sau cel puţin presupuşi a cunoaşte legile. Urmează de aci o întreagă dezorientare şi nesiguranţă în mintea acelora pentru care aceste legi au fost făcute și cari ating de aproape interesele lor cele mai importante. Se știe, dealtfel, că o bună şi dreaptă legiferare, are de efect nu numai încrederea publicului nostru în legile ce-l guvernează, dar și în(Citiți continuarea în pag. II-a.) .