Buna Vestire, octombrie 1937 (Anul 1, nr. 178-203)

1937-10-01 / nr. 178

Pag. 2-a Nr. 178 Arta legionară Dintru început să ne lămurim ter­menii. Prin artă legionară nu înţe­legem încarnarea estetică a unui ti­­pirc doctrinar, ci acea manifestare ar­­tistică propie spiritului care însufle­ţeşte tineretul nostru REAL de a­ Stă­zi. Arta legionară este expresia unei viziuni descărcate de orice ,revo­­luţionarism” postbelic (cubism, da­daism, supra­realism, sexualism, etc, etc.), tocmai pentru a realiza ade­vărata revoluţie care ne trebue, re­voluţia echilibrului şi măsurei, per­mite de câteva decade încoace, re­voluţia sentimentelor sănătoase care nu deviază sensul real al lucrurilor. Această revoluţie nu este decât in­staurarea, violentă aşa cum o cere planul unei tinereţi dornice de lim­pezime, a unei ordini, a adevăratei ordini pe care toate mişcările ar­tistice de la 1900 încoace, caută prin­­emisarii lor semiţi în majoritatea ca­zurilor să o distrugă. Arta legionară nu este o artă cu tendinţe. Chiar dacă este pusă une­ori în slujba celor mai sfinte sim­boluri sau fapte ale mişcării legio­nare, tocmai pentru a nu compromite aceste simboluri şi fapte o face si­­­tuându-se pe cea mai înaltă treap­tă de aşezare a artelor. De aceea un ulei de Valentin Hoe­­flich, Vânătoru sau Zlotescu nu e mai puțin legionar decât o gravură­­a lui Bassarab, după cum nici o gravură de Bassarab nu este pe un plan artistic inferior celui pe care se situiază tablourile celor citați mai sus, fie că este vorba de un pei­sagiu maritim, fie că e vorba de o icoană a Arhanghelului Mihail. Este vorba aici de altceva decât de un program, decât de o limi­tare voită a punctului de vedere. în­făptuirile acestor artişti legionari se situează într’un anumit climat spi­ritual, pe faţă vrăjmaş oricărei în­cercări de pervertire, fie ea în nu­mele artei pure (care e o simplă gogoaşe la îndemâna micilor dema­gogi iudeo-sovietici), fie ea în nu­mele unui fals revoluţionarism de­suet căzut pentru tot ce a mai ră­mas vedere justă. Expoziţia improvizată în subso­lul sediului legionar este un argu­ment demn, împotriva aşa numitei barbarii anti-culturale a dreptei. Şi cu ocazia asta afirmăm că dacă a­­stăzi mai există cultură şi posibilităţi creatoare, ca stare de spirit, ace­stea nu mai pot fi găsite decât în lumea dreptei victorioase, unde s’au încadrat toate elitele intelectuale şi spirituale ale naţiunilor. Sub zodia acestei sănătăţi vigu­roase şi creatoare se aşază şi atletul sculptorului, Puiu Anastasescu, pe al cărui soclul stă scris cu litere romane BIRUINŢA. Vremea artei pretext pentru vi­ciu şi murdărie (chiar aberaţiile su­pra­realiste nu sunt altceva decât tot viciu şi murdărie) s’a încheiat într’un lamentabil faliment. Arta legionară, pură întrucât e le­gionară şi artă în acelaşi timp, de­schide orizonturile unei totale pri­meniri. Ea vine să dea la o parte arta înşelătoare a celor ce nevoind să muncească fug de formă, fug de desen, pentru a se refugia într-o lu­me absurdă de creaţii improvi­zate. In acelaşi timp, arta legionară vine să afirme puterea de afirmare a artelor dincolo de limitele indivi­duale, dându-i curs în marea curge­re a virtuţilor creatoare ale nea­mului. Tradiţia moştenită şi prezentul sunt un imens rău care se îndreaptă, tumultuos către un viitor de ener­gice şi reale afirmări ai a unui neam năucit de un modernism neorganic. Hor­ia Stamatu Mihail Polihroniade va semna in Nr. 1 din anul 111 al revistei „Iconar ”, — care­ a reuşit acest record de apariţie datorită de­votamentului arătat de membrii gru­pării, in frunte cu camarazii Barbu Sluşanschi, George Macrin şi Vasile I. Posteucă — o pagină de amintiri din Jilava. După „Cuvântul Argeşu­lui”, „Iconar” e a doua revistă, care aduce la tipar importantele mărturi­siri ale comandantului Mihail Poli­­hruniade. ^ .­­,. In ce priveşte revista „Iconar", ii urăm, cu prilejul intrării in al trei­lea an de viaţă — viaţă care a lăsat urme adânci in literatura ro­mânească, impunând dofinitiv câţi­va scriitori şi obţinând adeziuni entu­­siaste ca ale d-tor profesori Traian Brun­eanu, Dragoş t­ro.upopescu, Va­­su Gyr, Mircea Eliade, etc. — aceeaşi nobilă linei şi mai presus de toate ideală camaraderie, care a înfrânt reaua-voinţâ a atâtor bârbcinici profi­­lori literari din Bucovina şi aiurea. „Iconarul” a fost şi este o lecţie de artă românească. De aceea, mulţi i-au dorit şi-i mai doresc moartea. De­părtarea mea de el, imi dă dreptul să spun eu, de aici, aceste cuvinte. D. prof. Radu Gyr prefaţează o carte de poezii a lui George Şoim­u, care va fi in curând in vitrina librăriilor. Antologia învăţătorilor în literatură. D-nii B. Jordan şi V. Gheţea pre­gătesc o Antologie a învăţătorilor in literatură. Corpul invăţătoresc a dat literaturii câteva elemente cari sau impus şi au imbogăţit scrisul româ­nesc cu opere durabile. Autorii sunt bine intenţionali şi car­tea lor este aşteptată de pe acum cu un vădit interes. George Maprins „Oamenii cari nu p­ermut coli­ndul cu neamul, acei ce se pregătesc pen­tru a-i vinde şi a-i asasina, le-o spu­nem verde, trebuie să ne democraţi. Cine vrea să fie trădător şi asasin al neamului, cine nu mai speră în ni­mic, cine a căzut dincolo de animal, pentru a-şi servi numai propriul său animal, să fie democrat. Altfel nu-şi va servi cauza. Democraţia e cel mai bun mijloc de destrămare, de asasi­nare.” (In rev. „Iconar”) Vasile Forminte-Ulian, unul din tinerii scriitori bucovineni de talent, are în pregătire două cărţi: «Amintiri pentru veac» şi «Rarăul». Le aşteptăm cu încredere. Pagina literară a cotidianului „Ecoul” de la A­­rad, este admirabil scrisă de un grup de tineri scriitori ardeleni. Publică schiţe, poezii şi notiţe cu privire la activitatea literară din toată ţara. George Putneanu ne scrie o lungă scrisoare, în care ne anunţă apariţia câtorva reviste. Intre altele, una condusă de E. Ar. Zaharia, alta, de Arcadie Cerneami. E. Ar. Za­­haria va edita şi un volum de versuri ale lui Ghedeon Coca, M. Str. Văcăreşti Ne prezentăm pe rând. Directorul flăcrămile. Mă Uii bine. Schiţez uu ne urează sănătate şi vizită cât mai rară pe la el. Ajunge şi la mine. Grefierul zice: I— Domnul Totu nu poate pleca. De ce? Eu credeam c­ă el glumeşte. Toţi S­e uită curioşi. — A venit o amendă de la Iaşi de 20(!) lei, transformată în 40 de zile de­­ nevi­soare. Conu Unguţă Bejan mă urmărea până la pânzele albe. — Ce facem d-le Directori — Nimic. D-l Totu rămâne, d-voas­­tră plecaţi. ’Afară, cântecele şi chiotele nu mai contenesc. De pe faţa tuturor s’a dus f­ucuria. Suferisem împr­eună, ne veselisem împreună şi acum la ple­care unul rămâne. Toţi se uitau la mine. Eu înlemnisem. Nu mai pu­team scoate un cuvânt, dacă aş fi zis ceva, cred că ar fi izbucnit şi zâmbet Pe la noi, în Moldova, se zice că râzi «mânzeşte» câm­ eşti a mărit. Aşa şi eu, ca să mi acopăr necazul, am început să râd. Scobo­rîm jos. Văd că toți mă privesc pe furiș. Vorba mea e o leacă tremu­rată. Căpitanul a devenit nervos. Se supără la facerea bagajelor. Ne luăm rămas bun. — Nu te las eu aci, Neculai, nu avea grijă, zise Căpitanul, Ii conduc până la poartă. De afară izbucnesc uralele curmate deodată. Apoi zgomotul mulţimei şi cântece­le se depărtează. Toată lumea se uită cu milă la mine, până şi gardienii. Intru în ce­lulă, îmi pare atât de mare şi pus­tie. Sufletul mi sa muiat şi lacrimi mari ca nişte boabe curg la vale. In gând nu găseam nici o îndreptăţire, dar sufletul, amărărciunea, cerea să se potolească. Am adunat fără gra- I. DUNA VESTIRE ANCHETA NOASTRA Teatrul ca factor de cultură naţională Hasponeul d'lui Mircea Elade D. Mircea Eliade e unul din cele mai unan într’o carte recentă­, fie din lipsa complexe spirite din cultura noastră contemporană. Mare scriitor, dublat de un tot atât de mare om de ştiinţă, d. Mircea Elia­de deţine unul din cele mai importante locuri în spiritualitatea românească. Răspunsul d-lui Mircea Eliade la ancheta noastră, cuprins sub titlul «Observaţiile unui nespecialist...» des­­chide perspective noui în problema tea­­trului românesc: «Teatrul aparţine tot atât de mult d­etii cioile pe cât aparţine artei. Din­tre toate genurile literare, dramaturgia este cel mai iresponsabilă. Nu numai pentru că un spectacol se verifica prin propria sa desfăşurare. Dar mai ales pentru că această desfăşurare se face in faţa — şi întrucâtva, cu ajutorul — unui mare număr de spectatori. Se cre­­iază, atunci, la un spectacol, o «emoţie colectivă», pe care nu o cunoaşte ceti­torul unui roman sau recitatorul unei poeme. Faptul că orice spectacol dra­matic dezlănţuie asemenea emoţii colec­tive — conferă autorilor spectacolului (scriitor, actor, regizor) o gravă respon­sabilitate, întunecarea, umilirea sau simpla exploatare a acestor emoţii — are considerabile consecinţe, nu numai în ceia ce priveşte gustul artistic al pu­blicului, dar mai ales în ceia ce priveşte condiţia sa spirituală. Nicăieri nu se poate lucra mai firesc şi mai fertil cu sufletul omenesc, ca un teatru. Dacă este într’adevăr o tehnică literară care să poată «înălţa» pe om, să-l pună faţă ’n faţă cu propriul său destin — apoi aceasta este teatrul. Nu e vorba, fireşte, de preocupări pedago­gice sau moralizante, care pot porni din cele mai multe intenţii, dar nu sunt şi nu conduc la artă. Teatrul are la în­demână instrumente de spiritualizare mult mai eficiente decât orice propa­gandă moralizantă sau patriotică. Un spectacol bun poate revela atâta mi­tică şi poezie câtă e cuprinsă in Divina Commedia. Câtă caznă trebuie să jert­fească un cetitor pentru asimilarea unei capod­opere a literaturii universale, singurele care pun faţă ”» faţă pe om cu realitatea şi cu propriul său destin! Un spectacol bun simplifică această trudă. Omul poate fi «înălţat», poate fi învăţat să contemple, poate vedea soar­ta şi istoria, cu ajutorul unui bun spec­tacol. Sensul acesta primordial şi esenţial al dramei: revelarea misterelor, înţele­gerea condiţiei umane — a fost cu de­săvârşire ignorat în teatrul românesc. Fie din cauza unor anumite influenţe literare şi morale franţuzeşti­­pe care le-a cercetat cu pricepere Haig Acte­unei elite de actori români care să-şi înţeleagă şi resursele metafizice ale ar­tei lor, fie din cauza sărăciei literaturii dramatice româneşti — fapt este că in România teatrul a decăzut cumplit in ultimii cinsprezece ani. Invazia come­diilor eoreo-maghiare a pervertit şi a vulgarizat instinctul dramatic al publi­cului românesc. Intrun articol de acum­ un an, intitulat Ungurii la Bucureşti, arătam că in săptămâna Crăciunului 1936 se jucau, în Capitala ţării, cinci piese maghiaro-evreeşti. Ori s’a spus că acel articol a indispus pe­ foarte munţi oameni de teatru — şi a bucurat pe alţi câţiva. Un singur lucru trebuie reţinut: că departe de a se stăvili invazia aceas­­ta budapestană, teatrele româneşti con­tinuă să angajeze şi să joace o serie de comedii sau drame de o vulgaritate fără seamăn. Să recunoaştem că, dacă cină e gra­vă, sunt şi foarte mulţi om­opaţi. Avem actori de mare talent, dar lipsiţi cu de­săvârşire de «trăire metafizică». N’ai să poţi juca pe Hamlet, Faust sau Brand — fără să înţelegi că sunt oameni care suferă pentru o idee şi se sinucid din­­tr’o desperare metafizică, întocmai după cum alţi oameni, cei mai mulţi, suferă pentru un amor şi se sinucid de mizerie. Nivelul «metafizic» al actoru­lui român nu depăşeşte destinul unui personajiv din Bernstein. De aceia exce­lăm în piesele burgheze, în comediile pariziene, unde actorul nu e silit să-şi iasă «din fire», unde el îşi continuă, puţin mai apăsat sau mai frivol —după trebuiinţă — aceiaşi viaţă de splendidă biologie şi cafenea. In literatura drama­tică universală, Bernstein sau Bataille sunt insă numai nişte biete umbre. Noi ne-am simţit admirabil cu aceste umbre şi le-am promovat, şi le-am imitat... Fireşte, că nici pregătirea tehnică pe care o capătă un actor in Conservatoa­re, nu e suficientă. Haig Acterian a arătat, in lucrarea sa Pretexte pentru o dramaturgie română, că actorul îşi termină studiile fără să fi învăţat teh­nicile respiratorii, mimica, ritmurile choregrafice, magia recitativelor, isto­ria costumelor, masca, grima, etc. Ceia­ce mi se pare extraordinar de grav în lipsurile actorului român este însă pier­derea conştiinţei iniţiatice. Actorul, ori­­ce personagiu ar juca, trebuie să reve­leze un mister; fie că e vorba de un suflet omenesc, fie că e vorba de un «destin», de o «istorie», de o «misiune» — actorul revelează misterul, arată ce este omul; într’un cuvânt, iniţiază. Lipsa acestei conştiinţe iniţiatice (care nu trebuie înţeleasă numaidecât ca o mistică) se dovedeşte, dealtfel, şi la autorii dramatici români. Excepţiile pot fi numărate pe degete. Majoritatea autorilor noştri dramatici adaptează teme şi întâmplări din teatrul de mâna treia occidental. Foarte puţini autori dramatici înţeleg că un adulter nu mai interesează lumea de astăzi, şi îndeo­sebi lumea de mâine. Dacă publicul umple sălile la asemenea spectacole, asta se datoreşte intoxicării şi perverti­rii totale în care a ajuns. Atunci când va fi învăţat să guste un spectacol bun, atunci când se vor realiza specta­cole bune — publicul va abandona co­media cu trei amanţi şi dramele încor­noraţilor. Un spectacol bun este întot­deauna mai tare decât un public prost. Niciun public din lume, oricât de jos ar fi fost nivelul său spiritual — nu a rezistat unui Hamlet bine jucat... Autorii dramatici români au imense posibilităţi de creaţie, mai ales de crea­ţie românească. Asta nu înseamnă, fi­reşte, că trebuie să repetăm experienţa Brumărescu, să aducem pe scenă femei îmbrăcate in «costume naţionale» şi bărbaţi cu ţurcană, care să cânte din frunză. Un asemenea spectacol nu e numai deprimant, este şi compromiţător căci desgustă publicul de «subiecte ro­mâneşti». Folclorul nu poate fi restau­rat pe scenă, trebuie re­cretat, trebuie regăsit izvorul fantastic care a dat naş­­tere Şi Mioriţei, şi Caloianului, şi Vi­cleimului. O imensa greşală săvârşesc acei autori patrioţi, care încearcă să facă «ţărănism» sau «haiducism» pe scenă. Drama românească nu se v­a naş­te ca stilul Brumărescu — din copie şi mucava. Niciodată nu s’a creiat o lite­ratură naţională cu program — ci cu geniu, cu suferinţă, cu iubire. Piese ca Chemarea codrului sunt adevărate tră­­dări ale sufletului românesc. Ele nu revelează nimic. Aşteptăm de la autorii dramatice de mâine revelaţia adevăratului destin mânesc, iniţierea în această geografie spirituală care, s-o mărturisim, ne este încă necunoscută. Ei vor «ridica» pu­blicul în sensul ascetic al cuvântului, îl vor ajuta să contemple condiţia uma­nă aşa cum s’a realizat ea prin istoria românească, îl vor aşeza faţă ’n faş cu propriul său destin, învăţându-l şi nu se mai teamă nici de moarte nici de viaţă. Ceiace se petrece astăzi, cu «Coopera­­tiva» şi celelalte nefericiri, nu are prea mare importanţă. Mă interesează foarte mult istoria care se face­­ şi aproape de loc istoria care se consumă. Degra­darea şi înstrăinarea teatrului româ­nesc a început să aparţină acesteia din urmă...». F­I­L­E D­E CARNET X VONNE ROSSIGNON este un nume care circulă de câţiva ani, fără continuitate, disperat, ca sem­nele unui personagiu-fantomă, prin­­tro serie de reviste, de preferinţă locale. Sunt căţile de vizită ale ce­lui neaşteptat, ale lunatecului vizi­tat de îngeri. Poezia este o captură din ce în ce mai rară, poate chiar căprioarele negre din Bucegi sunt mai frecvente, Ivonne Rossignon face parte din rasa aceasta. *Tigiti­­vă şi uluitoare, menţinută prin nu se ştie ce minunat echilibru, pe colţi fragili, pe creste tăioase. Legături­le poetei cu îngerii şi cerul sunt pentru ea acte simple, fără efort, iară aschieze nici ritual. Ultima po­ezie din «Iconar» (II, 12, 1937) este prilejul unei reimpăcări tainice cu poezia, a mistreţului a ursuzului rus. Icolitor de urme prin podurile dela «***■ | I poalele crestelor. De multă vreme se spune în poe­zie fără să mai se cânte. Ivonne Rossignon, cântă, încântă, descân­tă, închiagă, desleagă: La porţi de aur, la porţi de cer Cântă, să intre, întâiul, iocilor, Şi glasul lui se ’ntoarce în văi, şi­­trece prin colţi de dulăi. Şi glasul lui strigă ’n cabane de­­brad Se rup, din piscuri cântece şi cad. alpin a-icon ar Ne întoarcem la vremuri de glorie a versului. Lauda veacului ce se deschide l­­EAMUL ROMANESC execută zilnic în coloanele sale, sub semnă­tura d-lui N. Georgescu, toti «pon­tifii literaturii noastr­e», slugi ne­înduplecate ale neamului lui Israel. Slugărnicia aceasta se manifestă mai ales în rândul criticilor. Ei —■ criticii — sunt în stare să lanseze sau să înmormânteze o carte, ei ri­dică sau doboară un scriitor. De fapt nu este chiar aşa. Să vedeţi însă până unde poate merge inconştienţa şi unde-şi dă mâna cu prostia. «Neamul Românesc» citează din «Istoria literaturii contemporane» a d-lui Eugen Lovinescu considera­ţiile d-sale critice asupra operei d-nei Elena Farago alături de e­­vreiul Iosif Hechter. La pg. 155 d. critic Lovinescu scrie despre Elena Farago: «Nici noutate de imagini şi de atitudini, nici paradoxul verbal, nici transpo­ziţia de senzaţii, nici notaţia colo­rată, nici.­..» nimic, nimic n’a găsit d. Lovinescu în toată opera lirică a d-nei Farago. In schimb să vedeţi cum leşină de admiraţie pentru d. Iosif Hechter : «...elegantă stilistică naturală (măi­­măi) fără aparenţa efortului, spirit dialectic vioi şi fin cu anumite pre­ferinţe raţionaliste (aţi văzut?) şi graţioase, purcezând direct în ini­ma locurilor, fără didacticism şi istorism, limpiditate de argumente, într’un cuvânt — şi ori­cât ar vrea să spună numai un cuvânt d. Lovi­nescu nu mai termină, «calităţi po­sitive de îndrumător al gustului public». Cu alte cuvinte vedeţi i-a trebuit neapărat un Hechter pentru că să nu-l bage pe gât ca «îndrumător al gustului public». Asta e critica noastră... aproape oficială. Şi aceleaşi ««fapte» se pe­trec în toate marile noastre institu­ţii de cultură. Nu le mai cităm pentru că cetitorii noştri au învăţat să le cunoască. Mă rog, ce-ar mai fi de spus ? Nimic. G. B. ‘íwmmamom bă lucrurile băeților ce au mai ră­mas. Am strâns tot. Fiecare îmi a­­mintea de ceva și mă ardea la su­fleu Seara a venit încet. Becul lumina odaia golită. Mi-am făcut patul și citeam o carte. Sgomotul sa potolit, liniștea s’a așternut asupra închiso­rii. Din depărtare se auzea. — Numărul unu? — Bine. — Numărul doi? Controlul obișnuit. Ceasul era ze­ce. Deodată pe sală pași. Se răsu­cește cheia în broască. — Domnule Totu. — Ce­­? — Scoală, că ți a venit eliberarea. Primul gardian emoționat de abia putea vorbi. Toți s’au trezit pe sală. Dela toate ușile mă cheamă. Prin gratii strâng mâinile intinse. — Târâe piciorul când păşeşti pra­­gul. La eşire, camaradul Tănăsescu, se­cretarul centrului studenţesc, cu o maşină. Se repede şi mă îmbrăţişea­ză. Mie nu-mi vine a crede. — Cum a fost? — Au pus mediciniştii o mie şi macedonenii alta şi am plătit a­­menda. — Unde sunt? — La Tinerime. Maşina îmi pare că merge prea încet. Grăbesc şofeurul. La o cotitu­ră cât pe ce sa ne răsturnăm. La Tinerime, o masă lungă. Pr­e­şedinţii de societăţi, studenţi legio­nari mâncau împreună cu Căpita­nul. Când am intrat, privirea îmi înoată în lacrăm­i. — Neculai, Niculiţă, o sută de glasuri. Ochii Căpitanului sclipesc de bu­curie, se ţine însă. — Ia şi tu loc. Ce vremuri, ce lupte! Guvernul nu se lăsase, făcuse recurs şi în Casa­ţie. Achitarea a rămas şi acolo. Se apropia Paştele. Venisem la Bucureşti pe nămeţi. Acum înfrun­zise liliacul. A doua zi, cu trenul spre Iaşi, Iaşul visurilor noastre de totdea­una. Neculci Jotu . C­alendar Joi 30 Septembrie 1937 ORTODOX: Sf. Părinte Grigore Epis- SOARELE: răsare 6.30; apune 17.59; capul Armeniei. I In luptele din Carpati (1916) moare ge-CATOLIC; Sf. leroni­m. I­neralul Praporgescu, IScena si ecranul! in câteva cuvinte Teatrul REGINA MARIA Telefon 3.98.48 ASOC. BULANDRA-MAXIMILIAN-STORIN In fiecare seară la ora O RE AN Sâmbătă matineu la ora 3 si Duminecă la ora 6: NUNTA de ARGINT DUMINECA MATINEU LA ORA 21/s Fiu-Meu d. MINISTRU Teatrul COMOEMA Dir. Sică Alexandrescu Telefon: 171-71 In fiecare seară la ora 9$ si in matineul de Duminecă la ora 21­, precis OM DE ÎNCREDERE TEATRE TEATRUL NAŢIONAL: Poveste iarnă (Premieră). TEATRUL REGINA MARIA : Kean.­­Cinematotqrraire Mâine are loc deschiderea stagiunei teatru­lui Alhambra-Excelsior, cu revista de mare fast »Expoziţia Internaţională Al­hambra», 2 acte şi 52 de pavilioane, de N. Vlădoianu şi N. Constantinescu. Mu­zici de Ion Vasilescu. Vineri la ora 9, teatrul Modern va deschide porţile celei de a doua stagiuni Se va reprezenta «Noaptea de 13», co­medie în 5 aventuri de Dulud. Sâmbătă «Studio Teatrul Naţional» din Piaţa Amzei, anunţă deschiderea stagiunei cu «Conu Leonida faţă cu reacţiunea» şi «D’ale Carnavalului». Duminecă «George şi Margareta» de Savoy va fi cea de a doua premieră a Studio Tea­­trul Naţional din Piaţa Amzei. Luni sub înaltul patronaj al M. S. Regina Maria, teatrul Comedia anunţă «Săptă­mâna Caragiale». Se va reprezenta «O noapte furtunoa­să» şi «Conu Leonida faţă cu reacţiu­­nea». In distribuţie: V. Maximilian, Gh. Timică, Ion Iancovescu, Aurel Atana­­sescu, Silvia Dumitrescu şi Maria F­­­lott. Regia: Sică Alexandrescu. Trianon şi Elisée anunţă pentru Sâmbătă preimera fil­mului «Drumul spre glorie», o uriaşe înscenare cinematografică realizată de studiourile germane. Acţiunea filmului se bazează pe un episod din războiul pentru independen­ţa Poloniei. Tot la Trianon şi Elisée se va reprezenta până Sâmbătă frumosul succes al sta­­giunei: Adio Paris ! Salut Sero-York. Filmul este interpretat de Lily Pons, Gene Raymond și irezistibilul Jaky Qak! Doamna dela etajul II, filmul românesc, a că­rui turnare s’a terminat de aproape o lună, în prezent se află în montaj. Filmul va intra în premiera la cine­matograful Aro, între 1—5 Noembrie. Diva-Film se află în tratative cu un cunoscut romancier român, pentru transpunerea pe ecran a unuia din romanele sale. Peste câteva zile atât numele roman­cierului cât și a romanului vor fi de domeniul public. «Noaptea de 13...» Mâine seară, Vineri, Teatrul «Mo­dern» — de sub direcţia d-lui Ionel Ţă­râna — îşi deschide stagiunea cu «Noap­­tea de 13...» piesă de mare senzaţie şi de plin amuzament, care face actual­mente marele succes al Teatrului «Ca­­pucines» din Paris şi «French-Théatre» din Nem-York. «Noaptea de 13...» este o piesă care te ţine încordat timp de 3 acte, scenele de comedie alternând maestru cu cele de senzaţionalism. «Noaptea de 13...» se bucură de o In­terpretare excepţională, cuprinzând pe Ionel Ţăranu, I. Anastasiad, I. Cernea, Mişu Balaban, C. Sincu, A. Rogatsky, şi d-rele Gella Marion, Donna Carozzi şi Vid­ Vlasin. Decorurile de pictorul C­amantău, iar direcţia de scenă de Ionel Ţăranu, TEATRUL COMOEDIA (Teatru în aer de­­ liber : Om de încredere. IRIANON şi ELYSÉE (Plafonul desco­perit) : Adio Paris ! Salut New­ York, jurnal Paramount şi completare. ARO : Contesa Alexandra şi jurnal. VOX : Taina ocnaşului. FEMINA (plafonul descoperit) : Mada­me Bovary şi jurnal. PALAS BULEVARD: Sângele pămân­­tului şi jurnal şi comedie. VINERI PREMIERA ultimele 2 zile VASUL ROBILOR cu Warner Baxter, Wallace Beery Jurnal şi Complectare COTROCENI. Duşmănie şi Madame Butterfly. DACIA : Frigurile dragostei şi Comoa­­ra piraţilor. DIANA : Prizoniera din Junglă şi Dan­ce-Palace. DICHIU : Maria Krasnova şi Oameni de sacrificiu. REGELE FERDINAND : Tavernele din San Francisco şi Rin-Tin-Tin Salva­­tor. FLORIDA (B-dul Ferdinand 118) : Ma­thias Pascal şi Fraţii de sânge. A. R. P. A.: Charlie Chan la Olimpia­dă, jurnal şi complectare. FORUM : Două femei două iubiri, şi Dragoste în culise. OMNIA : Mâinile lui Orlac, şi Titi Mi­­hăilescu. CITY (B-dul Carol 21): Bestia umană şi Dormitorul fetelor. DARLY : Corabia blestemată, Ştrengă­rită şi Succesele lui Papană. FRANKLIN : Port Arthur, Melodii pe Dunăre şi Jurnal. MARNA : Istoria se scrie noaptea, Pen­sion Mimosa şi revistă Titi Mihăi­­lescu. VOLTA: Refugiata din Shanghai, şi Împăratul Califoniei MODEL: Ultima aventură a lui Buf­falo Bill şi Stan şi Bran ţigani. MARCONI: Sclavii onoarei, Periferie şi Jurnal. R­ADIO Joi 30 Septembrie 1937 630: Deschiderea emisiunii. Gimna­stică ritmică. Radio jurnal. Concert de dimineaţă (discuri). Sfaturi gospodă­reşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Culturale. Sport.­ Cota Dunării.­­ 13.10: Concert de prânz. Orchestra Ionel Cristea: Romanţe şi arii naţionale. 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vre­mii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 1430: Continuarea concertului. 15.00: Ultimele ştiri. 19.00: Ora. Mersul vremii. 19­03: Concert de muzică distrac­tivă şi de dans (discuri). UNIVERSITATEA RADIO. 20.00: Probleme ale învăţământului superior, de prof. G. Kiriţescu. 21.15: Cântăreţi germani (discuri). 20 45: Iulia Haşdeu, de Ion Mano­­lescu. 21.00: D-na Zenaida Odobescu-canto. 21.20: Concert de seară. Orchestra Radio, dirij. de Th. Rogalski. 22.45: Concert de noapte al Orche­strei Titi Constantinescu de la restau­rantul „Continental”. 23­ 45: Jurnal pentru străinătate în limba franceză și germană. 23 55: Ultimele știri.

Next