Calendarul, iulie 1932 (Anul 1, nr. 83-113)
1932-07-01 / nr. 83
Francontanie și francofilie O nouă mascaradă a luat ființă. Se numește „asociația firietenilor cugetării și artei r&ftceze”. E inițiată de savantul nostru microbiolog d. dr. I. Cantacuzino și alcătuită dintr’o pleiadă de intelectuali distinși și doritori să obțină noi grade ale „Legiunii de onoare“ prin intermediul amabil al d-lui Gabriel Puaux, ministrul Franței. Ce alt scop poate avea aceeastă întreprindere nouă ? Să promoveze la noi gustul pentru literatura franceză ? Dar cercetați, vă rog, librăriile de la un capăt la altul al României : 80 la sută din cărțile ce se vând sânt cărți franceze. Vrea această asociație ca desfacerea cărților franceze să ajungă la o sută din sută ? Să răspândească știința franceză în România ? Dar în învățământul oficial al Universităților cel puțin jumătate din manualele întrebuințate sânt manuale franceze de știință și filosofie. Să popularizeze artele plastice ale Parisului la noi ? Dar există vreun pictor sau vreun sculptor parisian necunoscut la București ? Există vreun curent, vreo școală, vreo nuanță tehnică, de la cele istorice până la cele recentissime, să constituie un secret pentru artiștii și amatorii noștri ? Să ne introducă, poate, în farmecul muzicei franceze ? Dar Tmai e vreo operă de seamă care nu s’a jucat la București ? Vreo simfonie, vreun poem sonor, vreo bucată de muzică de cameră, care să nu ne fi fost prezentate de „Filarmonica“ la Ateneu ? Există vre-o șansonetă, oricât de ușuratică, de la Paris să nu se cânte a doua zi în barurile bucureștene ? Să creeze raporturi intelectual-e csosale între noi și francezi ? Dar cine dintre noi nu-și are legăturile sale cu intelectualii francezi, cu oricare vrem și oricând ne place ? îmi pare foarte rău că trebuie să scriu aceste rânduri de afrre o ridiculă întreprindere, în rintea căreia se află totuși un nume atât de valoros, ca al d-lui dr. I. Cantacuzino. Dar d-sa, — făcând o respectuoasă și numai momentană abstracție de personalitatea sa științifică, — reprezintă la noi o inconvenabilă atitudine pe care o credeam înmormântată în vremea dinainte de războiu : o francomanie care a fost și este încă o primejdie pentru cultura noastră națională. Nu o francofilie, fiindcă francofili sântem toți, ci o francomanie boierească ce merge, în adorarea Franței, până la negatia lucrurilor noastre românești. In perioada luptei interventionist din neutralitatea României, d. dr. I. Cantacuzino se declara cu două patrii și nu se sfia în discursurile sale să proclame : „Prefer să moară omânia numai Franța să poată fi salvată !‘" Aceasta e francomania care a făcut inutilă și primejdioasă pentru cultura națională, ignorată și disprețuită, o întreagă clasă de boieri. Francofilia, în schimb, e un sentiment firesc și spontan, care nu cere sacrificarea sufletului românesc de dragul Franței. Franța ne e dragă fiindcă sântem români, iar nu fiindcă vrem să fim francezi. Ne e dragă pentru geniul ei și pentru cât putem asimila din el întru sporirea forțelor noastre culturale și civilizatoare. O iubim stând pe temeiul atohtonismului nostru, în vreme ce francomania neagă acest autohtonism în tendința de a se confunda în civilizația pariziană. Ca oameni de cultură suntem datori să reacționăm energic împotriva acestei maladii a spiritului românesc avariat. Eu afirm de ani de zile că nenorocirea cărții și a culturii noastre autohtone e seducția peste măsură exercitată la noi de cultura franceză: având-o prea la îndemână și pe toate căile, aceasta ne scutește de propriul efort creator. Nu detest prin aceasta cultura franceză, ci detest o anumită pasivitate admirativă a spiritului românesc, care se mulțumește cu articolul parizian luat de-a gata. Sântem invadați, sântem striviți de această Franță adorată. Și în această situație, sosește ca un ecou din trecutul apropiat de vasalitate culturală, această nouă mascaradă a „prietenilor cugetării și artei france«ze . Ce frumos și ce util era, domnilor, să creați o asociație a prietenilor cugetării și artei românești, care tânjește azi, uitată de stat și de domniile voastre ! E drept că aici nu vă întâlneați cu „Legiunea de onoare“, vă întâlneați în schimb cu sufletul românesc. Nichifos Crainic SIELE MANIFESTUL LUI N. IORGA 1) Am dat școlii îngenunchiate de politică o libertate cum n'au văzut Toni și Fortu de când mama i-a făcut, plus fel de fel de lefuri. 2) Am introdus în ea sufletul care-i lipsea (— nu l'aș mai fi introdus !) 3) Am asigurat țăranilor un preț mai bun pentru produsele pe care nu le au. 4) Am croit drumurile cele noi ale României și n'am croit și două perechi de palme lui Ziarilă. Asta numai din cauza lui Argetoianu. 5) Am asigurat o judecată mai ușoară, __ ba chiar ușuratecă. 6) Am pus armata pe temelii noui cerând colonelului Gabriel Marinescu să omoare pe studenți. 7) Am ieftenit zahărul și pregătit ieftenirea hârtiei cu fel de fel de legi BBZ1 și amendamente în favoarea trusturilor. 8) Am scăzut greutatea Statului de la 40 miliarde la 25 și pe a mea personală am urcat-o de la 80 la 120 de kgr. 9) Am pus capăt jafului în administrațiile publice trimetând la pușcărie pe autorii celor 19 miliarde fraude și lăsând să opereze singuri numai pe Argetoianu și Ziariță. DEFECȚIUNI ARGETOIANISTE Trupa „C. Argetoianu“ înregistrează in fiecare zi, noui defecțiuni (dacă Uniunea agrară, nu este a se considera, ea singură, ca o defecțiune!) In ultimele zile, a fost părăsit și de Raul Crăciun, care s'a înscris in gruparea „țuicarilor". (Pe cuvântul nostru de onoare !) Dată fiind capacitatea de consum alcoolic a fostului senator, se crede că va înregistra mai multe țuici decât voturi. Semnul listei este „totul". N.ORGA SI COROANA ■ • ..... ------- A fost de ajuns ca șacalii politici să aibe un ospăț în fața lor, — Și ce ospăț de Stat mai impunător ca alegerile? — pentru ca din nou Coroana să fie adusă în arenă. Nu apărăm niciun partid. Le condamnăm pe toate. Toate exersă asupra Statului acelaș regim de falsitate față de instituțiile lui: de la Tron la Școală, de la Parlament la Biserică. Toate aceste lozinci mari de neam au devenit în gura lor muzicuțe de bâlci cu care să-și țipe la diferite Sfânte Mării electorale puterea de a salva singure țara pentru a o nenoroci de îndată ce vin la putere. Devotamentul lor pentru cele patru instituții de Stat cardinale e un articol de oportunitate. Și după cum au terfelit parlamentul, au distrus școala și îngenunchiat Biserica, așa și de Tron nu au mai mult habar decât are musca idee că face parte dintr’un chihlibar. De două zile, mai ales, de când cu o apariție în balcon, partidele nu mai contenesc. Toți au idei asupra constituționalității actului, iar Gr. Trancu-lași a ajuns să aibe chiar spirit. Ne place să ne oprim însă asupra lui N. Iorga. Cine nu știe că de când a plecat de la putere marele ziarist insinuiază zilnic în articole de fond stropite cu piatră acră, la umbra fricoasă a elegiei, ...îndrăznețe reproșuri la adresa Coroanei. N’am nimic de profet în mine. Dar adevăr grăesc vouă că va veni curând vremea când N Iorga dus de apele amare ale decepției politice va vorbi iar, cum a mai vorbit, de fel de fel de primejdii de stat și trepte pătate de sânge.. Din fericire, N. Iorga înmormântat politicește alături de drăgăstosul hoit argetoian, nimeni nu va mai ceti, măcar, asemenea băigueli. Și fiindcă N. Iorga a intrat în istorie, să vorbim,l puțin, cronicărește, de dinasticismul anilor săi din urmă. Eram la Londra, când, cu vreo lună înainte de Restaurație, N. Iorga sosea după un turneu de conferințe în limba paragueză, ținute sărmanilor și bravilor Români din America. Trecuse prin Paris. In chiar ziua sosirei, Times anunța că :.D. Iorga, în drum spre Londra, a văzut pe Principele Carol la Paris“Știrea a produs oarecare senzație în cercurile engleze care, după o răspicată atitudine de până atunci, îl știau pe N. Iorga așa cum îl știau.. Ca atașat de Presă am fost asaltat de telefoane. Am alergat la marele dinastic și l-am întrebat: ce e cu știrea? Atunci marele dinastic a făcut ochi batracian! și cu toată revolta lui patetică în gest și glas, mi-a continuat. ..Eu să stau de vorbă cu El? Să se întoarcă întâi la conștiința Lui și apoi să se vadă cu mine. Dă imediat desmințirea!“. Cine nu știe apoi tunetele și fulgerele care însoțeau pulpana marelui revoltat pe culoarele Camerei în chiar dimineața memorabilă de 8 Iunie — revolte și fulgere băgate .mMW’flwmmBam—maiau ........ In teacă numai după ce i s’au dat câteva satisfacții de ordin protocolar? Dar ținem să înregistrăm aci mai ales un moment. Era ziua alegerea noului Regent, Sărățeanu. Cincizeci de deputați luptase pentru Principe. La scrutin s’a dovedit că rămăsese numai nouă! Printre aceștia nu fusese în nici un caz N. Iorga-Acesta, deși cunoștea acțiunea celor cincizeci, a vorbit și a votat pentru generalul Prezan. Toate bune. La ieșire se întâlnește cu un deputat... Nichifor Crainic. — Pentru cine ai votat ? — Pentru Principe. — Cum asta ? De ce? — Fiindcă socot că numai întoarcerea Lui poate întrona ordinea în Stat. — Ei, D-ta tot poet ai rămas!..., conchide marele prozator, cu un zâmbet ironic-Azi N. Iorga — în ultima-i elegie insinuoasă („Pentru ce s’a făcut Restaurația“) afirmă că la vremea aceia „în gândul tuturora era mare hotărîtoare dorință: aceia de o a avea un domn’1... In gândul tuturora, afară de politician, scumpe colega. Politician! care vorbesc de trepte de sânge sau trepte de aur, după cunoscuta optică a paraponului-Și pe care nu știu ce nenoroc de ară îi oprește de a-și frânge gâtul de treptele mult mai vizibile ale ipocriziei și lașităței lor. Cragoș Protopopescu Adminiiistrațiva comunală a Capitalei a ținut o ședință recentă, în care s’au discutat diferite probleme între cari și o chestiune în directă legătură cu ieftenirea traiului. Este vorba de apă, gaz și electricitate In planul nostru de ieftenire, am făgăduit, că vom discuta și specula, pe care chiar instituțiile primăriei o fac cu aceste trei articole. Declarațiile primarului municipiului București, în ședința dela 28 c, face a anticipa acest capitol, în articolul de astăzi. APA S’AR PUTEA IEFTENI, DAR NU SE IEFTENEȘTE Primarul municipiului a spus că: „cetățenii și unele ziare, cer ieftenirea apei și luminei electrice". Ne pare bine „că" organele răspunzătoare s’au sesizat de doleanțele cetățenilor și de campaniile presei. In special pe noi ne bucură și mai mult întrucât în fruntea programului nostru, stă tocmai problema ieftenirei traiului sub toate raporturile și dela reapariția „Calendarului“ am cerut zilnic la această rubrică, măsuri în consecință. D. primar recunoaște că cetățeanul bucureștean, plătește prea scump și apa și curentul electric; mai mult, consideră că s’ar putea face o reducere spre exemplu la apă, de la 8 lei cât se plătește astăzi, la 2 lei pe metrul cub. Bucuria însă este de scurtă durată pentru ca tot primarul arată imediat, pentru ce nu poate face această reducere. Pentru că Statul, Eforia și alte instituțiuni nu plătesc apa consumată (li se acordă gratuități sau mari reduceri). In ceea ce privește Eforia sau alte instituții cu scopuri filantropice înțelegem gratuitatea sau reducerea. In ceea ce privește instituțiile de stat, știm că toate au budgete și încă destul de grase, așa că s’ar putea să-și plătească consumul de apă și să nu-l lase pe spinarea cetățeanului, destul de asuprit cu atâtea angarale. CURENTUL ELECTRIC S’AR PUTEA IEFTENI, DAR SUNT CONTRACTE ONEROASE... Cât privește curentul electric, primarul Capitalei a arătat că avem cel mai ieften tarif din Europa (cu excepția Elveției). Nu cunoaștem tariful celorlalte capitale din Europa și am luat măsuri să aflăm pentru a face o comparație, raportată la prețurile materialului brut și a manei de lucru de acolo și deja noi, pentru a demonstra, că această ieftinătate este numai aparentă ca cifră, nu și din punct de vedere al calculului de rentabilitate. Dacă astăzi curentul electric, este scump, aceasta se datorește — după declarațiile dlui Dem Dobrescu — contractelor scandaloase pe cari primăria le are cu uzina „Dobrești” și cu societatea „Lignitul“. Dar aceste contracte cine le-a încheiat? Tot administrația comunală a municipiului, indiferent cine era în fruntea ei. Pe noi nu ne interesează persoanele, ci instituția în sine. Deci, dacă s’au încheiat „contracte scandaloase“ (cum spune actualul primar), cetățeanul bucureștean este obligat să plătească curentul scump, pentru a se respecta condițiile unor astfel de contracte? Curioasă mentalitate pe care noi nu o putem pricepe. DE CE NU ACȚIONEAZĂ ADMINISTRAȚIA COMUNALA? Trecând la altă ordine de idei, de ce d. primar nu pune in discuțiunea consiliului general, întreaga problemă a ieftenirei traiului în întreg ansamblul ei, așa cum noi o tratăm de atâta vreme? O primă datorie a oricărui consiliu comunal, este de a-și alcătui un plan general pentru ieftenirea traiului adică, apărarea consumatorului în contra speculanților. Mijloace sunt destule, numai bunăvoință și pricepere se cere. Nu am văzut până astăzi, nici un control în restaurante, bodegi, automate, cafenele, lăptării, cârciumi, hale, piețe etc. Din contra, constatăm o indolență desăvârșită în acest control. Ca încheere, un exemplu dintr'o sută. Brutarii nu fabrică pâine neagră. Populația este obligată să consume numai jimbră“? Pentru ce nu intervine administrația comunală, când știe bine, ce speculă se face cu „pâinea cea de toate zilele“?. Vom continua anchetele noastre și sperăm că până la urmă, conducătorii primăriei (și sunt doar destui), vor lua în mod serios în cercetare problema ieftenirei traiului și a controlului speculei. Ion I »coadă Cum este jefuit consumatorul ? Administralia ciiaiali si misie ? Deciiora^iiSo primoppani sas *.Silpliiir »'ar putea temei prețul apel și cureifuw, «ar nu se poate! Wo. 83 Vineri, 1 iulie 1932 Director: NKwrott chain» redacția și administrația București, Bulevardul Elisabeta Wo. 21. ABONAMENTE ( **“ ‘U '“J” 25« B’U‘ jub Pentru Instituții și Autoritat) Lei 1000 anual Pentru străinătate................ . 1700 „ S—1180 Redacția (și Provincia 3—0546 Direcția. 3—1096 Administrația Í „Țari fără tineret“ ....m Intâmplarea ne-a pus sub ochii noștrii zilele trecute, ultimul număr al revistei d-lui Manoilescu „Lumea Nouă“. D. M. M. constată cu amărăciune că suntem o țară fără tineret Adică mai precis, nu suntem un tineret electrizat de o formulă nouă de viată și pornit cu impetuozitatea acela de șuvoiu de munte la realizarea ei. D. M. M. ne reamintește ca o mustrare de splendida afirmare a tineretelor fasciste și hitleriste. D. M. M. ne vrea uniformizați și standardizați în serie cu credințele ajustate într’un pat procustian ideologic. Ne vrea fermenți de efervescență pentru regenerarea vieții noastre publice. Ne constată însă absenți, inerți. Dar crede D. M. M. că are soclul moral de unde să pună generației noastre un quasi-epitaf? Destinul d-lui M. M. ne-a înduioșat sincer. Are ceva din prăbușirea tragediilor șaphodiene. Când a apărut prima dată în arena politică ne-a înfiorat ca o victorie a noastră proprie. Se rupea prima dată cu tradiția de prestigii senile, de reumatisme în posturi de înalți dregători și se așeza acolo o forță viguroasă. Ne-a apărut mai târziu, când stătea pe banca acuzării pentru a fi ostracizat din viata politică, pentru că rostise crezul pe care îl șoptea întreagă națiunea. Ne-a apărut atunci in postura unui cavaier „Bayard, sans peur et sans re J proche“. A anticipat atunci ceea ce s’a înfăptuit mai târziu cu trăinicia lucrurilor orânduite prin rostul lor în Istorie. A urmat însă mai apoi linia sinuoasă a capriciilor de demimondenă politică a d-lui M. M. așa de bizar desenată — avere , scan, national-tărănist, tehnician, dar mereu „en vogue“, mereu om j tare, terorizând guverne și deodată firul de legendă se rupe, fulgerile cu care amenința să-și distrugă toți , adversarii i se iau și devine pur și simplu, d M. M. Dejan conduce pe un “drum“ de renifcâri și 'uratrășuT ' destul de dureros, e însă tot așa de uimitor de abrupt ca și ascensiunea. Rândurile închinate nouă de d. M . M. au o singură calitate. Sunt foarte puțini dintre înaintașii noștrii cari să-și aplece ochii cercetători asupra generației noastre. Cei cari o fac rar de tot, nu înțeleg înfrigurarea noastră de a înfăptui ceva, cred a înregistra un plus mai accelerat și dau diagnosticuri alarmante. Poate avem o evoluție aparte. Se uită că n’am avut copilărie. In loc de miragiul basmelor, spus de bunică la gura sobei, am cutreerat goi și înghețați, drumuri desfundate, refugiul, vremuri de băjenie. Viata ni s’a înfățișat, spulberând toate frăgezimile de suflet ale copilăriei, brutală, hidoasă. E mirare că suntem mai oteliți, mai dârzi? E mirare că nu ne mai lăsăm luați de apele entuziasmului juvenil, pentru utopii ieftine? Dar suntem o generație care nu și-a spus încă cuvântul și mă tem că atunci când și-l va spune, nu va fi deloc pe placul tuturor Manoileștilor cari îi jelesc cu lacrimi de cerneală sfârșitul. Să știe d. Mihail Manoilescu și ce: „ejusdem farmaé“ că tineretul nu sânt numai acei cari fac trotuarul politic, pentru a-și prostitua credințele în speranța unei căpătueli modeste și dintre cari și d. M. M. își recrutase o serie de târfe, cari constituiau tineretul manciiist de pe lângă „Drumul Nou“ la Cluj. Probabil că aceia l-au desamăgit într’atât încât să arunce anatema asupra noastră. Mai sunt însă dintre cei ce citesc cu pumnii strânși pe Giovanni Papini, pierd nopți întregi asupra unei probleme și aduc jertfă, o aducere aminte satului lor pierdut în munți, la plânsul minor al doinei. D-l M. M. să știe că pentru aceștia a fost cândva un tabu. O nădejde și un precursor. Ii putea cunoaște și aci ca rășiunde dar nu culeși dintre ratații cafenelelor, aspiranți de un deceniu la o diplomă universitară, și d. M- M. care e așa de îngrijorat de soarta noastră, a fost printre acei cari au smuls tineretul din calmul senin al Bibliotecilor, pentru a-i da pradă străzii. Toți politicienii au ridicat demagogia la rang de cult și au inoculat și tineretului virusul acestei demente deslănțuiri de ură care sfâșie Țara azi. Asasinatul moral ce s’a comis contra unei părți a tineretului, târându-l în cloaca fidelismului politic e monstruos. De aceia să nu se mire prea mult d. M. M. când ne vom rosti respirat cuvântul impudic imboldurile, lorgnetelor băbuțelor politice, că știm ce avem de făcut pentru regenerarea vieții noastre publice. Va ști și d. M. M. atunci că Țara are un tineret-L’am zărit nu de mult pe d. M. M. furișându-se pe una din străzile Clujului. Nimic din acea orgolioasă apariție de om stăpân pe destinul lui, de altă dată. Tâmplele ninse,, privire incertă. Am avut imagina melancolică a unui leu îmblânzit, stingherit de limitarea spațiului, după ce cunoscuse orgia de orizonturi a pustiului. Un om sfârșit. Doar spasmuri izolate. Primul semn al acestei senilități premature, e că d. M. M nu ne mai înțelege. Nici n’ar mai isbuti. Candidatura la Senat e oportună și d. M. M. a știut totdeauna să ghicească semnele vremii. O singură dată a greșit dar bine. O clipă de reculegere pentru un meteor politic ce se stinge. Poate e semnul premergă- torr amurgului unei lumi și a apat cursul > “ia. Viața își urmează! _______Ștefan L. Cornea i Poiana-Saratu (Oitai) de G.RAȘCU Profesor Țara noastră e — după Franța— una din țările cele mai bogate în izvoare minerale din toată Europa. Se numără peste 600 stațiuni balneare, dintre care vreo 60 bine cunoscute de marele public. Câteva din ele au un renume ce a trecut de mult granița, îmi propun de a schița în prezentul ziar câteva din frumusețile și bogățiile țarei noastre — în mare parte ignorate — pentru a da un îndemn acum pe timp de vară, amatorilor de escursii sau a celor ce au nevoe de a-și îngriji sănătatea, să se îndrepte spre frumoșii noștri munți sau spre marea noastră albastră. Pentru a merge la Poiana din vechiul regat, te scobori din tren la stația Onești de pe linia Adjud- Palanca. Zeci de vehicule, căruțe sau automobile te pot transporta pe admirabila șosea națională a Oituzului până la Poiana (30 km.). Drumul merge prin satele Filipești și Bogdănești ajungând la Grozești, sat mare, ilustru prin luptele ce s’au dat acolo în decursul războiului trecut, când armatele noastre sub comanda generalului Grigorescu au stăvilit invazia nemțească. Un monument falnic — inaugurat în prezența regelui Carol II — se înalță sus pe o colină ce domină tot satul și de unde priveliștea spre munți e dintre cele mai pitorești. Monumentul se află construit pe moșia lui Negroponte al cărui palat bombardat își profilează ruinele ceva mai jos. Mai departe începe defileul Oituzului- Valea se îngustează codrii se apropie, izvoarele murmură lângă șosea și aerul devine mai tare. O mare cherestea — proprietatea văduvei generalului — tac pădurile dimprejur. La confluența cu pârâul Lozunțul, orizontul se deschide lăsând privirea să fugă peste zeci de piscuri împădurite. Șoseaua trece când pe un mal când pe altul, oferind în ambele ei părți, priveliști tipice de munți. Deodată apare un loc deschis în mijlocul munților, semănat cu porumb și cartofi. In dreapta curge chiar prin șanțul șoselei un pârâiaș limpede pe o albie stacojie din cauza depozitelor feruginoase. Curând ajungi la izvor care gâlgâe bogat, zvârlind apa în sus ca un gheizer, împrejur tot pământul arde cu flăcări aproape invizibile ziua, așa încât aerul frige. Apa grozav de sărată și limpede ca lacrima. Câteva cazane ruginite, o sondă petroliferă, mașini demontate, îți arată activitatea nemților pe timpul ocupației. Nu departe de acest izvor mineral cu gaz metan, necunoscut și neutilizat, apare satul Hârja deșirat pe o lungime de peste 3 km., cu o biserică de zid construită din piatra fostei vămi a Oituzului. Dincolo de sat se vechea graniță. Micul pârâiaș află al Cernicăi a rămas singura amintire din acest nefiresc hotar. Iată și satul Poiana, grupat în jurul frumoasei biserici și ocupând fundul rotund a unei splendide intra-carpatice. Te afli în depresiuni creerii Carpaților moldoveni, între munții Ciucului și munții Vrancei, în mijlocul pădurilor seculare cari nu se sfârșesc mai aproape de 30 km. distanță și la 450 m. deasupra nivelului mărei noastre. In fund căldarea se închide cu muntele Lipchianu, împădurit până în vârf și care a botezat de săteni ,,barometrul Poianei“ căci după cum apare dânsul în zorii zilei, senin sau cețos, așa va fi și vremea în ziua aceea. Munții sânt formați din șisturi argiloase și grezie destul de bună pentru construcții. Satul e închis la răsărit de muntele Runcu (1108 m.) și la apus de muntele Ghisau( 1270 m.) asemănători ca structură geologică. Din cauza adăpostului munților, satul e lipsit cu desăvârșire de curenți. Vântul bate mai des dinspre Transilvania. Căldarea e perfect însorită ceea ce permite coacerea multor fructe. De multe ori sătenii doresc ploaia și sânt nevoiți să ude prin canale de migație, grădinile lor de zarzavat. Intr’o vară întreagă am notat numai 11 zile ploioase. Aerul de o curățenie ideală, îi simți aroma îmbălsămată când se scoboară seara de pe vârfurile pline cu brazi și molizi rășinoși Oituzul ce curge printr’o parte a satului într’o luncă răcoroasă, o apă iute și cu debit bogat, plină de păstrăvi. Pe dreapta primește pe Halas unit cu Măciucașul, iar pe stânga pe Cernica și Brezaia, care trece prin chei. Când plouă, Oituzul vine cu valuri negre și cară butuci rupți de pe maluri. Atunci toți sătenii ies cu plasa, căci de frica curentului, peștii se retrag spre munți. Apa de băut e filtrată prin grezie si se găsește în abundență prin continuare în paffea numeroase fântâni sau cișmele. Pădurile din jurul Poienii sânt proprietate obștească- Orice sătean are dreptul să taie de unde-i place și să transporte oricât poate pentru nevoile lui casnice. Poienile sânt împărțite între locuitori, căci fânul e o mare bogăție la munte. Statul are numai o singură pădure cumpărată de curând pe valea Lipcheanului. Fața satului și viitoarea lui dezvoltare atârnă însă de reclama ce își vor face izvoarele minerale sărate cu gaz metan. Nu departe de confluența Breznei lângă un cimitir de eroi inaugurat zilele acestea, se află o fântână adâncă de peste 300 m, din care iese un izvor așa de abundent că umple fântâna până la gură, făcând impresia că fier 1e. Un chibrit aprins produce 1 pocnitură și imediat o flacără mare se înalță de pe apă dispărând în câteva secunde. Izvorul e bun de băut și de făcut băi. Instalația pri v ■ , Gonu Mihăiță Sadoveanu... și „Pământul“! A apărut Pământul, buletin politic al faimosului apaș Costică Argetoianu, „directoarea“ principală cu fleici și zgârciuri a Bordeiului agrarian recent înființat. Pe primar, filă a acestei ignobile fițuici, ni s'au oprit ochii la numele lui Mihail Sadoveanu. L-am citit pe o listă relativ lungă cu tot felul de scursori, ciulini, prefecți și burueni care se întâlnesc de minune ca să facă din PAMANTUL „nenelui“ Costică, cel mai autentic NOROI! Mihail Sadoveanu este aici! E chiar al doilea pe listă. L-am citit cu aceeaș scârbă, cu acelaș dezgust pe care-l încercăm de câte ori întâlnim în stradă pe acest voluminos trântor, ca fierea de rău, perfid și morăcănos, care, timp de un an de zile — Președinte al Senatului _a știut să bage în buzunar 100 mii lei în fiecare lună în care funcționarii, pensionarii, toată țara, muria de foame! Ce dureros mister apasă asupra lui Mihail Sadoveanu? Ce blestem?! Ce crâncenă predestinare?... Cine ar fi spus că acest pasionat poet al luncilor și al dumbrăvilor românești trebuia drept orice pământ, să se aleagă cu noroiul Argetoianului! Citiți intradevăr infecta listă mai sus amintită. O veți reciti și nu veți găsi, vă asigur, ca să dea un gir moral, cât de modest, — niciun nume pe acest nerușinat pomelnic! Nici numele lui Mihai Sadoveanu nu va prețui mai mult. Vieața lui în ultimul an a fost o degringoladă sfâșietoare spre prăpastia unei adevărate sinucideri morale. Șeful masonilor din Moldova și-a terfelit pământul lui natal, singura culme, piscul cel mai înalt de pe care ochiul lui, atât de stins acum, ar fi putut îmbrățișa vastul orizont al universalității... Cu o cruzime de fiară, Mihail Sadoveanu a ucis în inima prietenilor, iubirea... In inima prietenilor celor mai apropiați chiar, o știm prea bine! Iar de când cu Comoara, cea de penibilă amintiref care va fi necăjit destul pe d. Octavia Goga, suspiciunile cele mai serioase dau târcoale în jurul buzunarelor lui Mihail Sadoveanu... Pe confrați, pe scriitori i-a necinstit, i-a urît, ia umilit. Pe toți aceia cari nu-l cunoșteau, i-a surprins, i-a stupefiat! Acista e Mihail Sadoveanu... iată-l acum, unsuros și gras, ca un bulgăre de bălegar pe un morman , de noroi... agrarian! Coane Mihăiță... Mihail Sadovea[ nu, ne doare ce scrim aici! Dar dacă ! te-ar vedea cum ești, cum ai ajuns, te-ar scuipa acum ...tot Neamul Șoimăreștilor! Toma Vlădescu