Calendarul, septembrie 1932 (Anul 1, nr. 145-174)

1932-09-01 / nr. 145

ANUL’ V WZtul Hifosei SEVER BOCU1 JIMBOLIA /• [Nr­­- O 9 $ Contribuții la istoria restaurației . N. Iorga și Restaurația Se știe care a fost atitudinea d­ lui N. Iorga la 4 Ianuarie 1926, o categorică îmbrățișare a cauzei Prințului. Se părea chiar că marele protest al țării­­ icuite se va închega simbolic in această personalitate excep­țională care nu odată știuse să fie craterul lavei izbucnite din adâncuri. După faimoasa șe­dință a Camerelor, care echiva­lase cu o ghilotină, d. N. Iorga trecea la clubul partidului na­țional unde a ținut una din zgu­duitoarele sale cuvântări în care s’a recunoscut de atâtea ori sentimentul acestui neam. Cuvântarea se termina în acea­stă dilemă profetică: „Ori ală­turi de dinastie la glorie, ori împotriva ei până în fundul prăpăstiei!“. Se părea că un mare semnal de acțiune a sunat. Dar d. N. Iorga era grăbit. A doua zi ple­ca la Paris, unde lecțiile de la Sorbona erau mai urgente de­cât soarta dinastiei noastre. To­tuși atitudinea d-lui N. Iorga a mai durat o bună vreme. In al doilea an, Prințul i-a vizitat chiar lecțiile de la Sorbona. Dar mai apoi, nu știu ce s’a întâm­plat că d. N. Iorga, coborînd din Simplon pe peronul gării de nord, a ținut să facă ziariș­tilor niște declarații ce sunau a blesteme împotriva aceluiaș Prinț. Pentru noi, cuvintele a­­celea, aruncate încă de pe sca­ra trenului, au căzut ca un trăs­net din senin, înțelegeam să le fi rostit d. Barbu Știrbey, dar d. N. Iorga ! D. N. Iorga !’ Comentatorii acestei schim­bări de front explicau glumi^ț că în acel an Prințul nu asistase la lecțiile de la Sorbona. In ace­­laș timp însă, „Viitorul“, ofi­ciosul liberal, îl primia pe d. N. Iorga cu osanale, numindu-l „ambasadorul sufletului româ­nesc“ — când ? — după ce voi­se să-i fixeze ca domiciliu casa de nebuni ! Ionel Brătianu a a­­vut totdeauna o influență co­vârșitoare asupra apostolului național. Știa cum să-l ia­­, îl măgulea pentru a-l domina. E ceea ce se cunoaște mai puțin în public. Când a fost alegerea regen­tului, — am povestit, — d. N. Iorga se găsea în fruntea celor câțiva cari combăteau furios ideea de a vota pe Principe. Du­pă ce d. Sărățeanu a ieșit din urnă, bătrânel, încovoiat, mic Și fără aspect, am strigat după dânsul s’audă cât mai mulți : — E frumușel, bată-i norocul! — Să vă trăiască ! Voi l-ați ales ! — îmi replica d. N. Iorga dintr’un numeros grup de par­lamentari cărora le exprima re­gretul că nu s’a ales d. general Presani — Eu nu l-am votat ! — îi răspund. — Dar pe cine-ai votat d-ta, d-ta, drăguță? („Drăguță“ ăsta la d. N. Iorga are o nuanță de dispreț). — Pe Principele Carol ! — Și de ce, drăguță ? — Fiindcă numai astfel se va întări dinastia și pacea înlăun­­trul țării ! -- Vai, tot poet ai rămas, — încheie d. N. Iorga cu o figură care făcea din cuvintele lui a­­proape un scuipat. E limpede prin urmare : D. N. Iorga a îmbrățișat la în­ceput integral cauza. (Vorbia atunci marele său instinct). D. N. Iorga a părăsit apoi cauza și nu-l mai voia pe cel exilat nici măcar în regență, (instinctul său nu mai funcționa acum, avariat de diferite in­fluențe). Dar ascultați ce spune d-sa în broșura Doi ani de restaurație : „Când acum doi ani mi s’a a­­nunțat în faptul zilei sosirea Prințului Carol, am întrebat în ce calitate și cu ce gând vine. Față de situația creată, față de jurământul luat de armată și de funcționari copilului regal, credeam că o atitudine se im­pune : aceea ca tatăl să intre în regență pentru a apăra tronul fiului său“. Va să zică a treia față : a­­cum, fiindcă venise, îl admitea regent. Dar întrebarea aceasta : „In ce calitate și cu ce gând vine“ exprimă toată ostilitatea și, poate, toată lașitatea unui om surprins incomod de evenimen­te. Câtă distanță amețitoare de la înălțimea apostolului din 1926 până la acest chestionar de meschin comisar de poliție ! Și pe urmă fraza a doua . ..Față de situația creată“... Dar situa­ția era creată artificial și silnic de dușmanii pe care d. N. Iorga îi înfierase. Era situația contra căreia se revoltase și pe care a­­cum voia... s’o apere ca și cum nu l-ar fi chemat N. Iorga, ci Barbu Știrbey sau Ionel Bră­tianu ! Să mai discutăm această in­­coherență de judecată care so­cotea că intrarea în regență nu știrbește „situația creată“ ? Cunoaștem, toată atitudinea sa din ziua de 7 Iunie 1930. Și toate insistențele ce s’au depus și la care singur face aluzie în broșura citată. E atitudinea u­­nui om alarmat că, prin marea schimbare de lucruri, îi fuge te­renul de sub picioare și va ră­mâne un izolat. Și știm că nu și-a schimbat-o decât după ce i s’au dat asigurări. Adevărul e că d. N. Iorga, marele apostol al neamului românesc, a nego­ciat în acele ceasuri ca un sam­sar ordinar în chestiuni capita­le pentru țara aceasta. Iar când, peste un an, d-sa devenia prim ministru și ruina România prin iresponsabilitatea actelor sale, și când peste un alt an i se re­trăgea funesta onoare de a mai guverna, d. N. Iorga se așeza grăbit la masa de scris să se răzbune. Broșura sa Doi ani de restau­rație, pe care noi am conside­rat-o primul document de litera­tură republicană, e o delațiune cu greu deghizată împotriva cui nu l-a ținut patru ani la putere. In fond e o nemulțumire si­milară în vanitatea ei rănită cu aceea a d-lui M. Manoilescu. Dar e o deosebire : pe când u­­nul se înfurie și denunță, cel­­allt suferă, se laudă, dar strigă „Trăiască Regele !“. In interesul păcii interne, preferabilă atitudinea d-lui M.­­ Manoilescu. Nichifor Crainic /<0&K ^ ,*!tfilAT!U 6 PAGINI 3 LEI No. 145 r­oi I Septemb­re 1932 Director: NicmroR crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Bucureștii Bulevardul Elisabeta Nr\ 21» P* 12 luni 500 IU , ABONAMENTE IN ȚARĂ. 250 • 3 • ■ 1 luni ist g ® Pentru Instituții si Au­torităti Le­­UXL astwt Pentru străinătate..... . 1700 m­­*—"11^0 Redacție și Provin­cia S­­ 0946 Direopa. •«“1094 Administrat)» NOI Figura abatelui Zavoral, printre noi zăbovită cu prilejul aniversărei sale, atât de cald îmbrățișată de întreaga presă, a evocat tuturora mai mult decât una din însușirile cu care e betonat neamul frumoa­sei republici de Sus. Și ar fi, cred, o stearpă conven­­ționalitate dacă, mulțumind unui om rar, pentru dragostea ce o poartă limbei, doinelor și poporu­lui nostru, nu am căuta să punem într’o nouă actualitate problema raporturilor dintre noi și Cehi. Mai întâi, există un institut ceho­­român la Praga. Există ceva echi­valent și la București? Cine se o­­cupă aci cu recepționarea mate­rialului sufletesc ce ne sosește de la Nord? La Universitate slavona e reprezentată prin profesori m­oși, care au poposit cândva se­cu folos la Praga; nu știu — sau cel puțin nu se aude nimic — de vreo asociație româno-cehă; cunosc nu­mai una cu acest caracter, și alta polono-română, la Cernăuți, acti­vate zelor de profesori universitari distinși. Știu că deocamdată relațiile noa­stre cu Cehoslovacia se reduc la trimiteri reciproce de studenți bursieri. Dr. Staca a erudit profe­sor de română la Universitatea din Praga și dr. Jindra Huskova- Flaishanova, colega sa de la Uni­versitatea din Bratislava, împreu­nă cu prof. Cancel, slavonistul no­stru, se ocupă sârguincios cu acest schimb, care trebuie numai intensi­ficat ca număr­ și tot mai selecțio­nat. Dar e un alt schimb, de natură mai practic, ce n’ar trebui neglijat, cu țara cea mai practică, poate» din Europa- Ne numim „popor e­­minamente agricol“. Și închiși în găoacea acestei predestinări, credem că agricultu­ra noastră va putea merge numai dacă se modifică cu fiecare nou ministru de finanțe legea conver­­siunei! Mai mult, credem că fiind „popor eminamente agricol“ e de a­­juns să ne prezentăm cartea de vi­zită peste granite ca toate să se deschidă în favoarea grâului și po­rumbului nostru. In deosebi avem pretenția acea­sta fată de Cehoslovacia, pe care noi o numim soră și rară emina­mente industrială — atribute ce merg... fatal la preferirea cereale­lor noastre!... (De unde și până unde asta, nu ne ’ntrebăm). Ba mai uităm un lucru capital: industriala Cehoslovaciei are de bine de rău aproape 50 la sută te­renuri agricole. Mai mult de 40 la sută din populația ei, e rurală, nu mai puțin rurală ca a noastră- Și bobul trimes de noi industrialei țări lasă mult de dorit în compa­rație cu cel indigen» lasă cam tot atât cât lăsa în porturile olandeze... Am mai spus-o: inferioritatea grânelor noastre ne va face cu ne­putință recucerirea piețelor de o­­dinioară. Putem da asalturi cu de­rivate ale agriculturei: vite, pasări, ouă, vinuri, produse de fermă. Cu acestea putem compensa pier­derile și înfrângerile suferite pe câmpul larg al bătăliei agricole. Ori, din toate punctele de vedere, dar mai ales din acela al industriei agricole — singura industrie reală ce putem avea — multe sunt de invățat de la Cehi. E de ajuns să spunem că Olanda, Danemarca, Polonia, fac cu dânșii schimb de practicieni agricoli, — fii de țărani găzduiți pe moșii, participând la muncile agricole, și întorcându-se înapoi cu tot ce se poate achizi­ționa mai ideal în materie — ca să înțelegem cu cât mai mult lucrul ne-ar folosi nouă. Numai cât ar fo­losi viticultura, ferma, crescutul vitelor, aflate la un standard atât de ridicat în Cehoslovacia! Schim­bul de o parte și de alta ar fi apoi adevărata Mică înțelegere — din­colo de sofismul politic — între două țări apropiate pe tot ce fie­care posedă mai sănătos și mai vi­brant: țărănimea. Ministrul de agricultură are, deci, cuvântul. Să nu uite că aparține unui partid agrarian — mă rog partidul „statului țărănesc“ — și că în Olanda, Danemarca, Ceho­slovacia și Polonia tocmai parti­dele agrare au fost acelea cari au f­­i lucrul în dinți-Douăzeci de flăcăi țărani pot u­­­­­ găsi moșiile care să-l găzduia­scă reciproc. Douăzeci de flăcăi! A fost vreodată ceva mai simplu pentru un început? Dragoș Protopopescu SI CEHII Dezastrul căilor ferate Inovfifiu­n­i admistrative și organizatoriL Élecii: perturbări și incnrcatiuri gratuite In articolele, cari urmează, ne vom ocupa de activitatea d-lui ge­neral M. Ionescu la cfr. din punct de vedere administrativ și organiza­­toriu, pentru că inovatiunile d-sale, și din aceste puncte de vedere, tre­buiesc relevate. Tot ce a existat, a fost declarat că nu mai este bun, indiferent, dacă fusese orânduit de oameni, cari au trăit o viață întreagă în această ad­ministrație și aveau dreptul la ti­tlul de specialist, cel puțin în ace­eași proporție ca d-l general M. To­­nescu. Fără să țină seamă, de sfaturile cari i se dădeau, fără să dea aten­țiune la perturbările provocate de schimbările fără niciun rost, în or­ganizația și administrația cfr., nu­mai din simpla dorință de a „face ceva" sau să zicem, de a „creia ceva nou“, a efectuat schimbări, a căror efect, a fost unul singur: acela de a dezorganiza serviciul. Organizme, al căror rost fusese statornicit de experiența multor ani, au fost desființate, pentru a se creia altele, al căror rost, nu-l poate ni­meni afla. TREI EXEMPLE EDIFI­­CATORII A fost desființat — spre exemplu — grupul de inspecții de la Bacău. Ne întrebăm în ce scop? Bacăul este un centru important industrial și a cărui circumscripție își avea un rol­ ușor de controla. In afară de pagu­bele locale, prin desființarea ins­pecțiilor din Bacău, s-au mărit peste măsură inspecțiile adiacente, lăsân­­du-se în același timp linia principa­lă București-Cernău­­ți,­­0Xn niimn organ intermediar de supraveghere, de la București și până la Cernăuți. Alt exemplu: S'a desființat grupul de inspecții Arad, alt mare și im­portant centru, lăsându-se centrului Temișoara, peste 1800 km. de linie, adică mult, prea mult, pentru o bu­nă și rațională supraveghere și con­ducere. (Inspecțiile noastre dinainte de răsboiu, aveau maximum 6—700 km.). La Arad însă, balamucul este și mai mare. Din lipsa de localuri la Temișoara și de locuințe pentru per­sonal, o parte din inspecții au ră­mas totuși la Arad, altă parte la Te­mișoara. Oici rostul acestor inspec­ții (de mișcare, tracțiune, întreține­re etc.), este tocmai să fie cu toate la un loc, pentru o cât mai strânsă colaborare. Deci, nici avantajii de or­din administrativ, nici de ordin teh­nic, ci numai simpla dorință, de a modifica ceva! Al treilea exemplu.­ Inspecțiile din Satul-Mare, parte au fost mutate în Oradia Mare, iar parte au fost lă­sate la Satul Mare, provocându-se astfel, aceleași grave inconveniente, ca și la precedentul caz. Rațional ar fi fost, ca toate aceste inspecții să rămână la Satul Mare, ca mai cen­tric situat față de rețeaua cfr. și unde erau foarte bine instalate în clădirile proprii ale administrației, cari astăzi stau goale. EFECTELE I­NOVAȚI­U­­NILOR D-LUI GENERAL IONESCU Cine a înțeles vreodată rostul acestor desființări sau mutări de inspecții? Sânt doar atâtea vechi elemente în administrații cir.», cari își pot ușor aminti, modul cum funcționau căile noastre ferate, pe timpul unei inteligente și practice repartizări pe inspecțiile astăzi de stințate sau mutate, fără niciun rost. In cazul desființărilor, nu poate­ fi vorba, de niciun principiu de e­­conomie, câtă vreme personalul respectiv a rămas în cadrele admi­nistrației și a fost doar mutat in altă parte, dar cu cheltueli de stră­mutare (plătite de administrație) și cu tot dezastrul, pe care o aseme­nea schimbare, îl provoacă pentru cei mutati. In aceste conditiuni, au fost mu­tați, câteva mii de oameni, cu foarte importantă cheltuială pen­­­tru administrație, ținând seama, că spezele de strămutare, in asemenea ocaziuni, reprezintă pentru fiecare din cei mutați» salariul pe o lună» cu toate accesoriile lui. Astăzi încă, cea mai mare parte a personalului» din lipsă de locuințe sau din cauza intereselor, care îi leagă de localitatea respectivă, locuesc spre exemplu în Satu Ma­re și fac serviciul la Oradea Mare, sau locuesc la Arad și fac servi­ciul la Temișoara, cu toate imen­sele inconveniente atât pentru ad­ministrația cir­, cât și­ pentru ne­norociții de funcționari, cari sunt toată vremea în trenuri. ȘI REGULAMENTUL A FOST CALCAT . Toate aceste schimbări de or­ganizație, sunt însă și în contra­re-Continuare în pag. ll­ a Coeficientul parlamentar țărănesc în discursul său dela Senat, d. V. Madgearu s’a prezentat studiat» cu problemele puse pe afișe. D-sa nu e omul care să ia lucrurile ușor, e doctrinar și științific. Vor­bește definitiv, e dogmatic până la mare suferință dacă cineva îl con­trazice. Nu știm întrucât se încadrează figura aceasta doctorală în vremu­rile prin care trecem. In orice caz ea este de formație antebelică. Are toate calitățile și cusururile tipului intelectual dinainte de răsboiu. Cel mai mare neajuns este că un ase­menea intelectual se înțepenește în câteva formule, care schimono­sesc realitățile, pe când epoca ac­tuală cere deja omul politic suple­țe, maleabilitate, veșnică adaptare. D- Madgearu nu face concesii structurii acestei epoci. D-sa a in­trat în ardtica politică imediat după răsboiu, cu o mentalitate gata fă­cută, și nu înțelege să o schimbe. Tot ce survine nou, tot ce nu se cuprinde în fișele d-sale semina­­riale de economist îl deconcertează și de aceea respinge din răsputeri. Respinge orice noutate, nu în vir­tutea înțelegerii politice, ci din sistemul d-sale științific fix, in­transigent și exclusivist-Așa a făcut d-sa cu Statul cor­porativ în discursul amintit. Scurt ti peremtoriu, d. Madgearu l-a combătut pur și simplu. Cel mai puternic sprijin d-sa l-a găsit în acest chip: „cum veți organiza Statul corporativ cu 80 la sută ță­rani? Sau poate socotiți că țăranii sunt elemente cari vor admite să aplicați un coeficient inferior si­­tuațiunii lor numerice și putinței lor economice în Statul român?“. Acest argument impresionant ar fi și convingător numai într’un sin­gur caz din partea d-lui Madgea­ru, ca doctrinar țărănist, anume, atunci când partidul d-sale ar fi respectat și ar fi aplicat coeficien­tul țărănesc în reprezentanța par­lamentară. Iată că partidul național-țărănesc se află pentru a doua oară la gu­vern fără ca să fi reprezentat în Parlament țărănimea după situa­ția ei numerică. Dar nu după acea­stă stuație de 80 la sută din popu­lația țării, ci după un procent re­dus, măcar de formă. Dacă în tre­cutul Parlament al acestui partid cel puțin de formă figurau câțiva reprezentanți de la țară, în Parla­mentul actual nu e nici­ unul, căci cei câțiva târgoveți cu haină nem­țească și cămașa pe dinafară nu­mai coeficientul majoritar țără­nesc nu reprezintă. In această privință partidul na­­țional-tărănesc, trebue să recunoa­scă d. Madgearu, nu se deosebește întru nimic de celelalte partide , toate la un loc sunt burghezia o­­rășenească ce-și ia asupra sa re­prezentarea parlamentară a țărăni­­mii.Ea, țărănimea, are sub sufra­giul universal, mai puțin cuvânt de­cât în adunările parlamentare din timpul revoluției de la 48. Pentru prima oară și ultima oa­ră țărănimea a fost direct repre­zentată numai în parlamentul lui Mihail Kogălniceanu sub Cuza Vodă. Atunci pentru prima și ulti­ma oară a răsunat la apelul no­minal al deputaților, în locul foș­tilor privilegiați, numele nouilor parlamentari luați direct din rân­durile țărănimii. Și Kogălniceanu numai Stat țărănesc nu vrea să în­temeieze! El vrea și a întemeiat Statul român modern. După mai bine de o jumătate de veac de­ atunci, partidul care voia să întemeieze Stat țărănesc nu are nici­ un țăran nici la Cameră și nici la Senat. Independent de consi­derentele lui că țăranii nu-și pot susținea singuri și direct interese­le, constatăm că acest partid trece exclusiv în sarcina intelec­te­tualilor burghezi. Și când aceasta este practica lui electorală sub două guverne, cu ce autoritate combate d. Madgea­ru Statul corporativ? D-sa se te­me că acest Stat nu ar ținea sea­ma de coeficientul majoritar ță­rănesc, ca și cum partidul d-sale l-ar fi respectat în toate alegerile­ Căci numai în acest caz, când partidul național-țărănesc ar fi avut perma­nent în Parlament un număr de re­prezentanți proporțional cu situația numerică a țărănimii, numai atun­ci ar fi îndreptățit să se ridice îm­potriva oricărui regim politic care ar sacrifica această situație. D. Madgearu zice în discursul de la Senat: Stat corporativ ? du, insă „în Germania, unde structura economică l-ar indica“, nu la noi „unde breasla plugarilor reprezin­tă 80 la sută din populație“. Încă odată, acest mod de a argumenta sună nelalocul lui din partea d-lui Madgearu. Căci dacă d-sa condi­ționează reprezentanta parlamen­tară de structura economică, par­tidul național-țărănesc nu este câtuși de puțin reprezentant structurii noastre economice țără­nl­nești, ci după parlamentele lui, re­prezentant pur și simplu al unei țări, ca Germania. Discursul d-lui Madgearu de­parte de a reuși să combată Sta­tul corporativ, a scos la iveală cri­za principală și în practică par­lamentară din ilustrul partidului national-țărănesc. Radu Dragn­ea Greșala in­flamentatî In propaganda noastră aeronautică de N. ANDREESCU Urmărim, cu un deosebit interes încă din primele zile care au urmat măcelul trecut, tânguirile, cu un e­­cou de scurtă durată și cu rod mi­niatural, ale propagandiștilor noștri pe tărâm aeronautic. De zece ani se bate, pe diferite tonuri și game, darabana a propagandei pentru căile aeriană azuru­lui și — privind în juru-ne — în comparație cu țările civilizate, ne întrebăm foarte mirați: unde este câștigul real al acestei propagan­de ? In hârtiile dăm­-de-seamă ? In fondurile anonime și vaporizante care par a se ridică la câteva mili­oane despuse în seama A. R. D. A. ? In filialele județene ale aceleiași A. R. P. A., filiale care au rol pur figurativ ? In fostul capitonat pus pe droturi al Aeroclubului Re­și­gal al României ? Nu. Să fim serioși... Cine crede oare gluma-propagandă desfășurată e drept, cu destul elan, dar fără o­­nlănțuire logică? Noi credem că nici chiar actualii propagandiști... De ce ? Pentru că în propaganda națională a aeronauticei, s’a proce­dat așișderea propagandelor electo­rale ale partidelor politice, înlocu­indu-se elementul „vot5”, prin ele­mentul „ban”. S’au răspândit afișe, broșuri sugestive, în cari, plancarte, pompos și paradic, s’au decretat „zile ale aviației”. In aceste zile, s’au ținut conferințe în mai toate orașele ță­rii. S’a cerut „cîtolul” (acesta pare să fie ținta supremă a propagandei noastre aeronautice) tuturor fiilor țării. S’a arătat, pur teoretic, peri­colul aero­ chimic care rânjește la Est, Vest, sau Sud, etc... Poporenii au răspuns chemărilor. Au venit în număr mare — ades impozant — la aceste manifestațiuni. Au aplaudat și au urlat, nu atât din grija ce trebuie să poarte aeronauticei națio­nale, cât — mai ales — atrași de faima și noutatea însăși a scopului: propagandă pentru aviație. La care, trebuie să adăugăm și curiozitatea mulțimii, profană în materie, de a vedea și a mai afla ceva despre cea­­ce încă pare supranatural: avionul Propagandiștii, ale căror bune in­tenții desigur nu pot fi puse la în­doială, amăgiți de succesul repur­tat — succes sporadic și întru totul neechilibrat — au pus baza pe vue­­tul mulțimii, vuet destul de ieftin, și au purces, cu un curaj vecin cu tupeul, la lansarea de liste de sub­scripție, vânzări de insigne, broșuri, etc.... Au aranjat în mânuțele lă­cuite ale unor doamne și domnișoa­re din „înalta societate“, faimoa­sele cutiuțe sigilate, cietele. Au exploatat toate mijloacele ce pot produce un ban pentru aviație. Au subordonat interesului material, sco­pul moral al propagandei. Bazați pe constatările făcute timp de pes­te 14 ani, afirmăm : în această sub­ordonare irațională, a stat și stă toată greșeala celor ce voesc să mobilizeze forțele acestui neam, pen­­tru cauza treburilor zburătorești. Pentru justificarea afirmației de mai sus, să ne întoarcem în toam­na anului 1921. Pe atunci, un mă­­nunchiu de oameni de bine, avia­tori și neaviatori, cu capii­tal moral îndestulător, au purces să închege o asociație de propagandă aeronau­tică, cu scopul precis : răspândirea în păturile largi ale poporului a ideii de promovare a aeronauticei. Asociația se numea „Aeroliga româ­nă” cu sediul în Bul. Elisabeta, Bu­curești. Am aci o declarație de ade­rare la Aeroligă, din cuprinsul că­reia se pot deduce toate intențiile făuritorilor ei. Ei bine, în toată ac­țiunea acestei asociații, nu se ve­dea de loc grija de a educă pe acei la banul cărora apelă, în sensul unor colaborări morale­ sufletești, care să facă toate cugetele să rațio­neze la fel și toate inimele să bată la unison. Tocmai de aceea, ideea, care era splendidă în forma ei embrionară, a ratat și, numai după câteva luni de existență, „Aeroliga Română“ a dispărut cu o simplitate uimitoare, cu fonduri, cu oameni, cu inițiati­ve cu tot. Și avea la conducere câ­teva somități în ale aeronauticei !... Desigur, nu se poate contestă că la acest eșec — ca și la cele apro­ximativ similare suferite mai târziu de alte societăți — a contribuit în mare măsură și indiferența crasă a oficialității. A trecut o vreme stagnantă în a­cest domeniu. Alte griji au absorbit lumea. Când cineva — ales cu alu­ră oficială — încerca să pună che­stiunea pe tapet, era întâmpinat cu aceiași dezolantă indiferență, de că­tre cei ce tocmai trebuiau să spri­jine acțiunea. Și în timp ce noi dormeam liniș­tiți, în Rusia sovietică ideia de pro­pagandă a aeronauticei, făcută cu misticism rusesc și cu teh­nică ger­mană, prindea de minune, iar socie­tatea „Ossoaviakim“ număra milioa­ne de aderenți din toate păturile so­ciale. " Prin 1925, desigur sub influența a­cestui progres ruso-german, dar — mai ales — sub imboldul unui e­­nergic gest princiar (M. S. Regele era pe atunci inspector general al aeronaaticei), a dat Dumnezeu de s'au trezit și oficialitățile noastre. Și astfel s­a dat un sprijin oameni­lor cari oricând se găsesc să-și jert­fească timpul și foarte ades, sănăta­tea, pentru o cauză. Asociația Româ­nă pentru propaganda Aeronautică (A. R. P. A.), ia ființă. I se dă o publicitate încă necunoscută la noi în acest domeniu. Se cheltuiesc ba­ni și energie­. Se înființează filiale în mai toate județele țării. Fiecare județ este îndemnat sa-și cumpere avionul său. Se țin conferințe. Se organizează m­eeting-ur aeriene.. Lu­mea — ca deptieciu — se entuzias­mează. Iar conducătorii, exact ca în cazul decedatei aeroligi, în loc să purceadă la drum cu pas domol, ne­furați de freamătul momentan, să se coboare în mijlocul poporenilor să le explice, în cuvinte cât mai simple, grozăvia viitoarelor războaie a­erochim­ice, să le arate că numai dacă vom avea o aviație solidă, vom putea și în viitor exista ca națiune, să-i convingă de necesitatea preve­­nirei din timp a răului, aruncă mii de broșuri cu prețul de... insigne care costă atât, pornesc chete (și se știe ce ori care are românul de che­tă), organizează conferințe, serbări, baluri, toate cu „entrée“, cu scopul exclusiv de a strânge bani. Mulțimea, în entuziasmul de atun­ci, răspunde cu frenezie, chiar, aces­tor multiple cereri ale propagandei pentru aeronautica națională, înfier­bântată fiind de retorica conferin­­țiar­ ilor, de looping-urile curagioase ale aviatorilor, de cuprinsul broșu­­rilor-manifeste. Nu credem că s’ar putea găsi cineva, care să afirme că cei mulți și-au dat obolul din con­­ Continuare în pag. ll­a1 REGELE In discursul de crâncenă nerușina­re pe care Argetoianu l-a ținut la mesaj, și despre care noi am scris în coloanele acestea cu toată in­dignarea țârii ultragiate, un pasagiu caracteristic trebue totuș relevat a­­parte, ca un semn profund dureros, al timpului și ca o supremă infamie argetoianistă. Bătrânul tâlhar a spus de la tribuna Camerei, și va­sta scris în Monitor ca o permanen­tă neciște a Parlamentului român, un cuvânt cinic revelator care s’a dus ca o copită să loviască în plin Co­roana Regală. Am aflat astfel că prima electorală, „zestrea guverna­mentală“ e fructul bastard născut din simpla voință, bunul plac al ab­jectului bandit care a terorizat țara (și pe nenorocitul Iorga) timp de un an de zile. A fost inutil consensul prolivnic al tuturor factorilor auto­rizați ai Țării, dar ceea ce ne va re­ține aici e că în fața Bestiei s'a frânt voința însăși a Regelui. Strâmbul pezevenghi a mărturisit-o singur într’un acces de mârșav­­i­nism, în discursul lui de Vineri.. „D. Mirto a venit cu un procct (pentru desființarea primei), toate partidele au vrut, REGELE A FOST DE ACORD... „N’AM VRUT EU!” (v. Monitorul Oficial). N'a vrut el — a spus-o cinic mize­rabilul, iar Regele, câteva­ secunde a fost strivit subt bocancii lui și in incinta moartă, în care atâția lași dormiau, nicio palmă nu s’a ridicat ca să se aștearnă pe obrazul de lo­vai al tâlharului care scuipa atât de sus!. Noi lăsăm dincolo de disprețul no­stru pe bolii inviolabili de subt cu­pola din dealul Patriarchiei, și su­năm aici alarma de pe urmă a apă­rării principiului monarhhic! Denunțăm acum, cu aceste condec. ale noastre, care au luat din sufe­rință puteri noui de revoltă, și au pri­mit într’o bătălie inegală onoarea combatanților, denunțăm pe C. Ar­­getoianu cel mai mare tâlhar al Ro­mâniei de azi și cel mai ascuns, cel mai neîmpăcat dușman al Rege­­gelui! Și în vacarmul strident de azi în care moare sugrumat glasul atâtor conștiințe cinstite, acum când mâ­na Stăpânului se pierde par­căl tot mai mult în fumul gros al lozin­­celor anarhhice care urcă din destră­bălarea străzii și a democrației par­lamentare, noi strigăm aici Trăiască Regele, de ieri de azi și de totdeauna, Trăiască principiul monarchic — strigătul Românilor neapărați, stri­gâtul României care moare! Tonta Vlădescu

Next