Calendarul, septembrie 1932 (Anul 1, nr. 145-174)

1932-09-01 / nr. 145

© repíis fundamentata In propaganda noastră aeronauti (Urmare din pag. s-ai ijerca ca dând pentru aviație, lor își dau. Și — fatal — cum vântul a tre­cut, spiritele s'au potolit. Lumea a uitat pericolul ce o amenință. Iar propagandiștii, extenuați de goana cu care au pornit la treabă, au că­zut gâfâind în fotolii, reducând A­­sociația la o simplă și banală cance­larie-biurocratissimă, așa cum se gă­sește astăzi, lăsând filialele să-și fa­că de cap cum vor, uitând că trebuie să stea totdeauna la postul de Co­mandă, dirigiuind, explicând, ordo­­n­ând... Spre a ilustra cu un exemplu cele opuse aci, să luăm — la întâmplare — Școala marele Voevo Mihai de propagandă aeronautică“ de pe lân­gă A. R. P. R. La început a fost frecventată de multe sute de elevi; acum își mai menține o anemică res­pirație. Știm că în cataloage sunt trecuți și acum, elevi berechet — re­miniscențe ale zilelor de glorie pro­pagandistică — dar realitatea să fim sinceri— nu este cea din cata­loage, ci cea din sala de cursuri, unde profesorii — în sesiunea trecu­tă — erau siliți să-și țină prelegerile în fața a 6—10 elevi-auditori. Despre inactivitatea filialelor A. R. P. A. nu mai credem necesar să vorbim, căci realitatea, dezolant de prezentă, justifică cu prisosință, cele scrise aci. Toată trâmbițarea multi­­fonă, dela început, s’a prăbușit, toc­mai ca o clădire zidită pe nisipiul supus unor vânturi vitrege. Că A. R. P. A. a contribuit, în zi­lele ei bune, cu puterile ei, la unele din izbânzile noastre aviatice (ocolul Europei în avion, concursurile avia­țiilor Micei înțelegeri, etc...), nu es­te o ratificare a apatiei ce domnește acum în sânul acestei asociații, și mai ales a risipei ce se face acolo cu banul „contribuției“ benevole, ci credem, că mai curând ar fi un im­bold de muncă pentru viitor, care în­să — după cum ne indică pulsul pre­zentului — se pare că va rămâne mult și bine un imbold. Care ar putea fi motivul acestei acestei triste stări ? Nu este de loc filozofic să-l deduci din însăși psih­ologia lucrurilor. Pen­tru că, judecând cu obiectivitate, ușor putem vedea că singura și ma­rea greșeală a propagandei noastre, pentru aeronautică a stat și stă — repetăm — în însăși concepția de bază a propagandiștilor cari, în loc să facă din fiecare cetățean al țării, un soldat au cauzei, s’au lăsat birui­ți de împrejurări și tentați de ma­terial pe care l-au întrebuinați cu totul arbitrar și după bun plac. Căci, onorați propagandiști, rolul dv. este de a convinge până și pe ultimul român, trăitor într’un sat ascuns în râpile munților că mâine avioanele dușmane îl vor găsi chiar în cavernele cele mai dosnice și-l vor omorî cu gazele distrugătoare sau cu bombele cu efecte dezastruoa­se. Numai după aceasta A. R. P. A. și orice altă asociație în genul ie, vor putea pretinde —în nici un caz cerși — bani pentru avioane, bani pe care îi vor aduna foarte ușor de la cei ce vor ști ce-i aștepată, de nu vor da... Astfel va muri și A. R. P. A. ca și „Aeroliga Română“. Se va ridica o altă societate care să purceadă la muncă—pentru că, energii de risipit, se vor găsi totdeauna. Va purta și a­ceastă altă societate, un timp, stea­gul biruinței efemere și — ca per­petuu epilog — se va prăbuși apoi și ea, sub greutatea însăși a acestui ireal și mincinos steag... Soluțiile pentru a evita aceste fa­tale sfârșituri ? De loc grele. Cer însă statornicie și metodă. Pentru că dacă propagandiștii vor privi spre Apus sau spre Răsărit, unde sutele de tineri sunt instruiți — practic, nu treoretic —în sensul brutal al viitoarelor realități ce se proectează pe canavaua unui dintre popoare, nu se poate să nu se „sim­tă“ aceste soluții. Nu se cutremură nimeni ? Dacă da, va trebui să se aplice simplu, fără frazeologie teoretică, aceste absolut necesare soluțiuni, în­tru interesul nostru, al celor de a­­cum, dar — mai ales — întru pre­venirea generaților ce se ridică. N. Andreescu fensiun­au­ri (Urmare din pag. l­ a­­gulamentului, care nu a fost modi­ficat, în spiritul acestor schimbări. D-l general M. Ionescu, directorul general al cfr. nu avea voie să or­done asemenea modificări, fără a­­probarea Consiliului de Miniștri, singurul în drept, de a disputa schimbări din regulamentul în vi­goare al cfr. Dar modificări mari și radicale au fost efectuate și în centrala di­recției generale, modificări care au antrenat și atâtea schimbări în per­sonalul de conducere, întrerupând continuitatea programelor de cru, indispensabile unei bune lu­raționale funcționări a administra­și­­iei. Au mai fost creiate, patru direc­țiuni de exploatare anterioare cari absorb un numeros personal supe­rior de conducere și cari nu au niciun rost, mai ales așa cum au fost concepute. Pe lângă aceste di­recțiuni, s’a mai înființat acum în urmă și câte un inspectorat regio­nal de control, cu aceeași lipsă de rost și de rațiune. Dar vom continua cu acest ca­pitol, în numărul viitor. Ion Sculam R­A­DIO Miercuri, 31 August 1932 BUCUREȘTI 13.00: Muzică de orchestră (plăci de gramofon) 13.45 : Informațiuni, bursa de r­e­­mele, bursa de efecte, cote apelor Dunării și semnal orar. 14.00 : Muzică instrumentală (plăci de gramofon). 18.00: Orchestra Radio: Siede: Marș ; Czibulka: Myosotis-vals ; (Verdi: Uvertura la opera „Nabuco­­donosor”; J. Sydney: Selecțiuni din „Geisha”; Gounod: Fantezie din „Faust”; Rockért Otto: Marș-inter­­mezzo 19­00: Informațiuni, meteorul și semnal orar. 19.10. D. Mihail Tican Rumano : Grenada. 19­25 . Orchestra Radio: Max Bruch: Kol Nidrei Adagio; Dvorak: Dani slav No. 4; K. Konyak: Bad’ner Mad’in­vals ; Woh­lert: Intermezzo­­mars; Ketelbey: Knighto of the King-mars. 20­00. D. Olimp Gr. Ioan: Eduard Herriot, om de litere.­­ 20.20. Lectură „Poezii popoulare“.­­ 20.40: Trovatore, operă în 4 acte de Verdi (plăci de gramofon). Intre­g d­e Informațiuni. Budapesta 11.15: Plăci de gramofon. 14: Mu­zică de clopote. 14.05: Concert exe­cutat de quintetul radio. 18.10: Cau­­serie despre un poet ungur. 19: Con­cert al ord­. de țigani Vincke Far­kas. 20.15: Causerie despre vechiul Teatru Național. 20.45: Arii ungare executate la piano de d-ra Timko. 21.45. Concert al orch. Mandits: Of­fenbach: Frumoasa Elena; Lehar:­­Arie din­ op. „Cele trei grații“; Bachmaninoff: Melodie; Stephani­­des; Rococo; Siklós:­­Valsul Alicei; Goldmark: Două arii din opera „Nunți țărănești"; Bachmann, Tan­go. 22.50: Poeme. 23.45: Jurnalul vorbit. In continuare muzică de dans executată de ord­. Magyari, trans. de la Hotel Ritz. 1: Concert executat de orb­. de țigani Imre Magyari; Beri im . 18.05­: Reportaj radiofonic. 18.30: Concert de după amiază. 19.30: Pen­tru tineret. 19.50: Conf. muzicală. 20.35: Conf. 20.55: Dăm informațiuni. 21: Actualități. 21.10: Conf. tehnică. 21.25: Conf. 22: Muzică de dans și concert distractiv. 24: Meteoritl, știri sport. In continuare, trans. din Vie­­na, concert seral. Belgrad 13: Programul următor, apoi plăci de gramofon. 13.20: Cota apelor, a­­poi plăci de gramofon. 13.57: Ora muzică de clopote. 14.05: Concert de amiază de orc­. radio. 14.35: Bursa, apoi continuarea concertului orc­. Radio. 15.30: Știri. 19: Plăci de gra­mofon. 20: Concert al orc­. de tam­burine. 20.45: Meteorul, programul următor. 20.50: Introducere la opera următoare. 21. Trans. din Salzburg „Fidelio“ operă de Beethoven. Spectacole Miercuri, 31 August 1932 TEATRE CĂRĂBUȘ : Ura Cărăbuș. CINEMATOGRAFE CAPITOL: „Numai un sărut". CINEMA Bd PALACE : „Două ini­mi fericite“ cu Madga Schneider și George Alexander. FORUM : Hai să însurăm pe Alteța Sa și Șoarece de biserică. CORSO: Obraznicul. SELECT: In slujba inamicului și o completare. FEMINA: Spionajul. OMNIA: Fantoma Parisului și La­crimi de paiață. MARNA: Tiranul congresul dan­sează și trupa Titi Mihăilescu. MARCONI: Rondul de noapte, Cine­­mi dă o sărutare și teatru. DICHIU: Jeannine și o complectare. ATENEUL GOLESCU: Victoria și al ei husar. PARCUL REGELE FERDINAND: E­­lena din Tocola și o comedie cu Ba­y-Ray. BRADINA ȘI SALA LIRA : Obras­­nicul și un film cultural. FILANTROPIA: „Domnișoara ofi­țer‘” și o complectare. ROZICA: Aventurile detectivului Max­cel și o completare. LILIACUL: Chipuri uitate și revi­sta: „Șoarecele roșu“. FLORA: Cimaron și artiști. TRIUMF : (La podul Grand:) Pani­ca în Chicago și Conita și șoferul ei cu Felix Bressart CALENDARUt S­ăteanca Nu știm dacă niște simple pr­opo­­zițiuni logic alcătuite ar putea da cuvânt tristeții acesteea imense care e săteanca noastră. Orga noastră personală rămâne adormită in fața acestui subiect, ca'n preajma unor oarbe, crâncene fatalități. Cunoaș­tem prea adânc și pe toate laturile această vastă tenebră și o semnătu­ră modestă la capătul unui petec de vorbe nu credem să însemne mai mult decât vocea unei m­ele pe o plapumă expusă discuției. In răspunsul său, la întrebarea Aprilianei Medianu — Iânăru doam­nă care albinărește de mult pe te­renul problemelor sexului dulce — d. I. G. Duca răspunde chiar în co­loanele acestei pagini, cu un sceptic dat din umeri. Cauza sătencei române merită intr'adevăr o mai a­­tentă luare aminte și poate chiar o scurgere de vreme mai lungă și mai calmă, ca să vorbim in termeni bergsonieni. Căci să fim serioși și să nu ne­­ uram singuri pălăria; noi bărbații am subțiat îndeajuns virtuțile cu care ne-a înzestrat milostivele pu­teri nevăzute? Nu mai vorbim de ță­ranul nostru din care, numai in ze­ce ani de cohobrat democratic, am reușit să facem un excelent, patent, exemplar de lichen. Câteva doamne din adevărata lu­me bună românească, din contactul ce au avut cu țăranca, au emis nu numai frumoase și bine susținute elanul pe hârtie — dar chiar au pus baza câtorva instituții de inimă și eficace folos pentru aceea care e însăși talpa așezământului moral al nației. Am cunoscut nu de mult pe o tâ­nără cucoană, femee de litere, fier­binte mamă de copii și o adevărată farmaciănă a gospodăriei, care ne vorbia despre sateancă cu o flacără atât de înnaltă și de albastră, ca aveam impresia unei pagini aprinse de­ Evanghelie. Îmi povestea cum in scurte pere­grinări prin sate a intervenit, pe cdt i.au îngăduit delicatele d-sale pu­teri materiale, cu câteva exemple de cum trebuie să se comporte în că­min femeea rumânului nostru san­­dhiu care, trebuie s'o recunoaștem, vede in soția lui o simplă vită la plugul greu al căsniciei. A întâlnit zâmbete acre de la unele console de oraș, a întâmpinat obstacole împin­­se până la injurie din partea acelor autorități rurale care au fost gata s-o lege și să o­ră, ca pe o zăb­ată ce-a venit să depraveze sacrele da­tini ale cătunului. Doamna în ches­tiune, fără să aibă pretenția să a­­jungă 'n­ Parlament — deputiță! s'a înscris într'unul din­ partidele noa­stre politice care, în acelaș scop de ridicare a sătencei, a creiat și o sec­ție feminină. Dar cu câteva zambile ca d-na Maura Prigor și alte entuziaste ale cauzei — nu se face primăvara unei reale opere de educație a femeii noa­stre de la țară. Printre doamnele de la oraș, exista Cele mai multe bune­­voinți, față de sora lor necăjită de la câmp. Imposibilitatea unui mai strâns contact face zadarnică orice tenta­tivă. Săteanca noastră are puteri de muncă, de rezistență și de asimilare — extraordinare. In bătătură, ea se scoală cea mai de­vreme și se cul­că cea mai târziu. La câmp, nădu­șește cot la cot cu bărbatul. Iarna când acesta bea tutun și împușcă iepuri, ea țese, îndrugă și coase 'n casă. In timpul războiului femeile au arab­ au semănat și au secerat pământul. La o săptămână de la na­­ștere, lehuza dela țară a plecat „de pe pae" direct in țarină, la muncă. Ci­ne a văzut întâmplător cum prin u­­nele regiuni de șes femeile cară lem­ne din pădure, ducând pe cap câte 100—120 kgr., rămâne înmărmurit. Asta nu înseamnă insă că putem conta la infinit numai pe simplele și tarile virtuți ale rassei. După războiu mai ales, pe lăngă brâncă, surpături, ndjit și pelagră, alte nenorociri s'au abătut pe capul satelor, sifilisul, luxul și politica. Plăgi pe care nu le vor combate școlile profesionale ad-hoc, fiindcă tot ce e școală e diplomă și diploma împinge la pretenții, la leafă și la vanitatea de a deveni... doamnă. Iară îndoială idealul ar fi ca in acest soiu de școli, fetele din sat se.și facă, paralel cu treburile ca­sei și o frumoasă creștere gospodă­rească. Dar nu se poate. Aparatul e prea complicat. Nu rămâne deci decât tot pe sea­ma preotului și a învățătorului —și mai ales a învățătoarelor — ca în timpul cursului complimentar să le dea toate elementele trebuitoare u­­nei căsnicii raționale. Învățătorilor și preotului i-ar re­veni sarcina paralelă de a-l învăța pe nea lori că nu se cade sol.și in­jure și sol.și bată muierea, că nu e omenesc ca­ ea să muncească până la slujire, că în sfârșit merită alte multe atențiuni. Iar când țăranca noastră se va deprinde cu deschiderea ferestrelor și m­ăturatul în pecare dimineață, când va putea prepara dintr'o găină mai multe soiuri de mâncare: când ajutată de o vacă va ști să te ome­nească și cu altceva decât cu lapte acru; în sfârșit, când va ști să 'zbu­­căturească și să crească un copil și­ un cozonac de zile mari — vom avea un început frumos de reabili­tare a păturii sociale care se razimă pe sfântul umăr al sătencei. Noi am dori s'o vedem pe țărancă nu dată pe mâna altui bărbat sinis­tru — de la care nu s’ar alege decât cel puțin cu căte­ o milă de bătaie pe la alegeri — e vorba de vot, ci, în cadrul bunelor moravuri strămo­șești, păstrate prin ea, să-i urmărim acestei roabe o ascensiune frumoasă pănă la a o vedea cucoană... Dar problema e vastă și de viitor. N. Crevedia Joî f Senffttwbpîe Í9S2 fC alendarul In numărul din 25 August c.. al ziarului „CALENDARUL", prietena noastră d-na Aprilana Medianu, în jurul celo­r „Doi ani de drepturi la Mu­nicipiu" pune feministelor consilnte municipale o serie de virtoriuri, toate judicioase, interesante, simpatice, dar multe multe — întreaga problemă fe­ministă în realizarea ei. Credem deci mai puțin necesari­ să lămurim acum, că politica nu se poa­te face de­cât în partide, că valoa­rea partidelor pentru conducerea Sta­tului a triumfat și la noi chiar în a­­cest moment, când d-na Medianu și multe ca d-® a, cred că chestiunea mor­ții partidelor se mai poate discuta încă. Evident că tot așa de pluținu vom putea­­ răs­pun­de malițioasei afirmări, ca partidul național-țărănesc a ,,îm­­int", pe feministe să se înscrie, când Testea sau înscris în acel partid din i­oprie inițiativă, după cum s'au îns­­:­­s femei în toate partidele, după ani­­­tăți de concepție sau de sentiment. Dar, dacă nu putem răspunde acum la toate aceste probleme puse, vom răspunde câte ceva la chestiunea pu­să asupra realizărilor noastre. Am împiedicat cu ajutorul asociat­ de fu­ncțo­nari bărbați, in comitetul că­rora sunt, ca femeile funcționare mă­ritate să fie scoase din funcțiuni pen­tru a face loc colegilor bărbați așa cum se intenționa și vom lupta și de aci înainte în acest scop. Am realizat și tocmai pentru că am făcut parte dintr'un partid politic — principiul avansării în grad la fel cu bărbații obținând personal numirea în Consiliul permanent al Min. Instruc­țiunii publice, consiliul de judecată, unde o femee intra pentru prima oară. Iată un drum deschis. Fără a ști ce fac colegele suedeze, am înființat din Ianuarie 1931 pentru orfanii și orfanele Capitalei, câte o școală de menaj și o școală indus­trială­«» cu menirea de a răspândi cultura menajeră — și deci a salva higiena publică — și dincolo de școală, în păturile profunde sociale, având prescrise în regulamentele școalei, cursuri pentru femeile din popor, la școală, sau, pri echipe volante, la ca­sele gospodinelor însăși. Cu acest prilej vom lupta ca un sistem sigur de asigurare pentru șo­maj ca și pentru boală și moralitate, să ia ființă și pentru acest soiu de muncitori, carii lăsați în voia lor( chel­tuesc tot ce au și apoi la nevoe re­curg la asistența comunei, care prea adeseori nu le poate ajuta și nici nu e drept să le ajute. O a treia importantă instituție va lua ființă, tot sub auspiciile noastre, pentru orfanii Capitalei, aoi vor fi crescuți pentru vața rurală. Ins­tituția se pregătește la Gheorghița ca școală de gospodărie rurală și va for­ma perfecte și luminate gospodine ru­rale ca și tot atât de buni gospodari. Fără îndoială însă, baza activității noastre la comună a fost și este asis­tența și aici am creat cu drept cu­vânt. De la început am căutat sa reali­zăm și am izbutit să facem pe cole­gii noștri bărbați să imprime asisten­ți le înțelesul și rolul pe care trebue să-l aibe astăzi: un mijloc de refacere a pieții din starea de mizerie în care e căzută și mijloc de ordine socială. Nooi, aceste feministe din partide, care am venit la municipiu cu un pro­gram hotărât de politică socială — căci această polică o facem la comună — am început de la capăt a lucra pentru raționalizarea asistenței. Am avut de luptat și avem încă, dar am realizat un bun început de cercetare științifică a sărăciei — am introdus ancheta, am introdus fișa — Pe încetul mergem către substituirea familiei în locul individului prn cea ce se cunoaște sub „ajutorul de fami­lie“, în scopul refacerei ei Pentru a­­ceasta am introdus în munca asistenții un personal teh­nic din ce în ce mai pregătit, cu care­­ a putut pătrunde cât mai adânc în adevărata mizerie și su­ferință. 9 ^ femeii rai î­n­ ani de drepturi la bunicii S’ar putea întâmpla ca mișcarea feministă, tocmai atunci când ne-am aștepta mai puțin, să devi­nă o problemă căreia leaderii noș­tri politici să caute să-i dea o des­­legare. In vederea acestui moment, care nu putem prevede dacă va fi mai apropiat sau mai depărtat, am căutat să aflăm părerile șef­lor no­­tri de partide. Cel dintâi pe care l-am întâlnit pe culoarele Cămării — a fost d- I. G. Duca. Un om politic e totdeauna foarte ocupat — de aceia va spus repede motivul pentru care a fost acostat, și, cum avusesem prevederea de a scrie chestionarul, cum l-am văzut dis­pus să răspundă, l-am și atacat. RĂSPUNSUL D-LUI I. G. DUCA — Ce credeți despre tendin­țele de emancipare ale femeii? — Sunt de mult un partizan hotărît al drepturilor femeii. — Care credeți că ar fi a­­portul femeii în politică ? — Experiența altor țări do­vedește că poate fi mare și a­­desea de o foarte salutară în­­tervenire. < * — Cu­m credeți că va fi tipul femeii de mâine — social, po­litic sau domestic ? — Voi răspunde cu vorba u­­nui vechi prieten al meu ■ o­­mul sdravăn face de toate. Spun acelaș lucru și despre­ fe­mei. rndica Cian credeți că s’ar putea femeia noastră de la țară ? — Prin cultură și educație sistematic urmărite. Dar să nu ne facem iluzii. Procesul acesta evolutiv nu poate fi decât lent. Răspunsul d-lui Duca e precis, fără ezitări; nu dă loc la interpre­tări. Vedem iarăș că această miș­care nu a fost lipsită de interes pentru d-sa [UNK] l-a urmărit rezultate­le în alte tari. Dealtfel feministele noastre îl cred pe d. Duca un om cu care se poate discuta și, mai mmdit decât atât, un om în sprijinul căruia se poate nădăjdui. Rămâ­ne să-l vedem acum în situația de Anchetele noastre înfăptuitor. Va fi tot așa de prompt? D. A. C. CUZA Zăresc pe d. A. C. Cuza in hali hui cel mare într’un grup, stând de vorbă. Ii solicit, printr’un curier, o în­trevedere- D'sa nu întârzie ,să so­sească. Ii spun m­ot­ivul pentru ca­re a fost deranj­ait. Zâmbind i­a foaia pe care erau scrise întrebă­rile— aruncă o privire de an­sam­­blu — apoi îi face loc în buzunar alături de hârtiile vreunor petiți­onari,, înving repede un sentiment de eșec — și îi repet întrebările: — „Să mă mai gândesc. Peste câteva zile voiu răspunde [UNK]“ La privirile mele întrebătoare perseverent d. A. G. Cuza aplică: —, „Vezi d'ta, asta este o ches­tiune foarte spinoasă. Nu pot răs­punde imediat, fără să mă gândesc mai profund. Evident, m­’am mai insistat. Ar fi fost imprudent. Și totuși, d'sa e șeful unei mișcări din care ele­mentul femenin îmi pare că nu lip­sește, ceea ce dovedește că d. Cuza nu înlătură colaborarea femeilor. In tot cazul nu e considerat ca un ad­versari. De aceea așteptăm răspunsul d'sale. A­ M. *J. L G. DUCA Sistemul asistenții de care se folo­seau mai ales „ai noștri“ și așa zișii șmecheri diminuează din zi în zi, căci ancheta la domielu­ș prin vecini, cum și fișa de sărăcie, a alungat pe cei mai mulți clienți ai pomenii publice și to­tuși clandestine, din așa asistenți, ca și a primarilor cari de astă dată sa încredințat asistența d-nelor consiliere, mult mai puțin sentimentale și apli­cate spre pomeni de cât s'ar fi crezut. CALIPPIO BOTEZ IGlÉUÍIu­liB. La școala superioară de infirmie­re M. S. Elena din București, în­scrierile se primesc până la 15 Sep­tembrie. Candidatele vor adresa cereri scri­­se către direcțiune, șos. Vergulm depunând următoarele acte : actul de naștere prin care să dovedească vârsta admisibilă, minimum 18 ani, maximum 35; certificat școlar de absolvire a cel puțin 4 clase secun­­dare, sau o școală echivalentă, de preferință absolventele școlii nor­male; certificat eliberat de comună, prin care să se dovedească cetățej­ni­a română ; certificat de sănătate eliberat de un medic al Statului sau deda o instituțiune publică, consim­țământul scris al părintelui sau al tutorelui legal. Examenul de admitere se va ține începând din ziua de 25 Septembrie. Sunt scutite de acest examen ab­solventele liceului, cari vor trece numai o probă medicală in ziua de 24 Sept. SCOȚIA. Miss Joan Iris Howard a împlinit doi ani de guvernare în Noua Sco­ție. Preocuparea ei de căpetenie este problema muncii femeii. La un recent concurs pentru 50­ posturi importante în Serviciile Ci­vile Britanice, Miss W. N. Craggy a reușit cea dintâi, bătând 590 candi­dați bărbați și obținând 14 puncte mai mult ca acela care a fost primit al doilea. Ministrul Coloniilor Britanii, a numit pe Miss Maréi G. Plummer inspectoare a instruc­țiunei publice la Nigeria. FRANȚA. La teatrul municipal din Tour­­coing a fost numită directoare d­ O# Aline Dupuy. POLONIA.­­ Actualmente sunt in Polonia 8 in­spectoare ale Muncei, in diferitele sectoare din orașul Varșovia și 2 in biroul central al inspectoratului, ceeace face in total 10. D-na Was. niewska, deputată, a depus pe bi­­rom Dietei o propunere prin care se cere să se mărească numărul in­spectoarelor, cu totul insuficient, în raport cu numărul femeilor ocupate in industrie. •♦4 Cugetările unei feministe Credința este văzul limpede al sta­­torniciei. * Un suflet care nu se poate fixa trebue să renunțe la fericire. * O femee fericită își datorează fe­­ricirea alteia care nu este. * In inima copilului auzim bătând viitorul. * . Copilăria nu e o pregătire către viață, este însăși viața. * Mariajul nu este o vocație, cel»« bătut poate că da, C, DIM, Probleme rurale „Suntem o țară eminamente agricolă ” obișnuește să se spu­nă prin discursurile sonore ale diferitelor genii politice. Pen­tru că avem câmpii întinse de ți se pierd privirile până la ho­tarul tras de zare, pentru că pământul e generos în rodire și pentru că atâta la suta din populația țării sunt țărani, a­­dică au drept principală ocu­pație cultivarea acestui harnic pământ. Odată aceste remarce făcu­­te, nu mai avem nici o grijă. Nu am de gând să fac aici un curs de agronomie — nu sunt competentă — avem doar școli superioare, cari scot în fiecare an serii de ingineri. In cadrul paginei de față ași încerca să mă ocup de țărancă — de fata de la țară. O sumă de domni indignați —după ce se mute dintr’o ex­cursie cu automobilul la țară, exclamă : „Să le vezi d-le pe fete, la horă. Duminica — far­date, cu rochii ce caricaturi­zează moda orășenielor, dan­sând rumba! De-aia ni se duce țara de râpă !”. Știți, noi românii avem un spirit de observație foarte as­cuțit. Dar oare, acești domni indig­nați și disprețuitori, s’au între­bat cine a pervertit gustul a­­cestor suflete naive, simple, de­formarea , cărora nu se îngrijește. Gânditu-s-a să le dea o îndrumare, cineva să le trezească o conștiință ? E suficient dacă un sat are o biserică, o școală, o primărie și o cârciumă ce se întitulează impertinent pe firmă „cârciu­mă comunală” — ca și cum ar fi o autoritate publica — cu pretenții de oficialitate. Aces­te „instituții” împreună cu cele 2—3 sute de gospodării formează ceia ce se chiamă co­mună rurală. Știm asta. Mai știm ce este și o gospodărie ță­rănească și mai ales ce ar tre­bui să fie. Ți se strânge sufletul când vezi curtea pustie de flori și pomi fructiferi—animalele sla­be — căruța dărăpănată. Ni se strânge sufletul, dar trecem mai departe. E curios cum nici un partid politic nu are în pro­­gr­amul său ca punct principal organizarea satelor noastre, organizarea unui practic, agricol și învățământ horticol — școli elementre la îndemâna sătenilor. Un țăran și-ar tri­mite mai bucuros copiii la școa­lă dacă ar ști că învață acolo și ceva practic, care să-i foloseas­că. Așa, mai bine îi pune să păzească vacile și gâștile. Dar v’ați uitat la vatra unei gospodării ? Nu vă gândiți vă rog la poezia, pictura, literatu­ra, care s’au alimentat din acest colț al gospodăriei țărănești. Nu vă gândiți la poezia sfârși­tului apei în ceaunul de mămă­ligă — care se îngână cu tor­sul pisicei, și la oala de pă­­mânt, în care fierbe vara o fa­sole uscată. Gândiți-vă ea asta e hrana, că astea sunt singurele vase din bucătăria unei ță­­ranci, la toată sărăcia și triste­țea unor astfel de stări de lu­cruri. Toată lumea cunoaște condi­țiile higienice mizerabile în care trăește țăranul, dar mai ales țăranca. Cum naște ea, cum cresc copiii. Ce face Statul pentru ame­liorarea condițiunilor de trai ale familiei țărănești ? Nu numai că nu face nimic, dar pare că prigonește pe cei ce vor să facă ceva. E ca și o pri­goană lipsa de interes ce o a­­rată și refuzul de a da un con­curs. Cunoșteam într’o vreme e­­forturile d-ne Ella Negruzzi de a înființa pe la sate școli de gospodărie rurală. Am și vizi­tat odată una din aceste școli. Personalul didactic se compu­ne dintr-o singură persoană , directoarea școlii. Elevele, in­terme și semi-interne se ocupă cu buna întreținere a acelei școale-gospodării, îngrijesc de curățenie, învață sa gătească singure mâncarea, cresc gân­daci de mătase, țes pânză și co­voare, coș, cârpesc. Terenul în­conjurător e cultivat tot de ele. Țărancele noastre au un foar­te desvoltat simț al frumosului, așa ca nu ar fi greu să le înveți cum să-și țină curtea și gospo­dăria, cum să se îngrijească pe ele inși­le. Ar trebui sprijinită și des­­voltata această încercare, dacă nu pentru consecințele ce le-ar avea în situația economică a țării, dar cel puțin dintr’un sentiment uman, acela de a le arăta posibilitățile unei vieți mai comode cu mijloacele ce le are la îndemână. Am mai văzut o frumoasă realizare pornită tot din iniția­tivă femenină , școala hortico­lă de fete, de pe șoseaua Gro­zăvești, înființată de Consiliul național al femeilor române. In această școală se primesc nu­mai fete de săteni, și nu are in­tenția să scoată profesoare. După ce termină studiile, teo­retice și practice, predate de profesorii cunoscuți, ele se în­torc acasă, cu promisiunea de a puc­e în aplicare tot ce au în­văța! Absolventele sunt capa­bile să conducă o fermă care ar putea servi de model celor­lalți din sat. Dar se gândește cineva să încurajeze astfel de școale, să susție pe absolvente­le ei ? Dar să mai înființeze și altele — în fiecare județ, spre exemplu. Data viitoare voi arăta cum este organizat învățământul a­­gricol și horticol în Anglia, despre care nu putem spune că este o țară „eminamente agri­colă” ca a noastră. A. MEDIANU

Next