Calendarul, septembrie 1932 (Anul 1, nr. 145-174)
1932-09-01 / nr. 145
© repíis fundamentata In propaganda noastră aeronauti (Urmare din pag. s-ai ijerca ca dând pentru aviație, lor își dau. Și — fatal — cum vântul a trecut, spiritele s'au potolit. Lumea a uitat pericolul ce o amenință. Iar propagandiștii, extenuați de goana cu care au pornit la treabă, au căzut gâfâind în fotolii, reducând Asociația la o simplă și banală cancelarie-biurocratissimă, așa cum se găsește astăzi, lăsând filialele să-și facă de cap cum vor, uitând că trebuie să stea totdeauna la postul de Comandă, dirigiuind, explicând, ordonând... Spre a ilustra cu un exemplu cele opuse aci, să luăm — la întâmplare — Școala marele Voevo Mihai de propagandă aeronautică“ de pe lângă A. R. P. R. La început a fost frecventată de multe sute de elevi; acum își mai menține o anemică respirație. Știm că în cataloage sunt trecuți și acum, elevi berechet — reminiscențe ale zilelor de glorie propagandistică — dar realitatea să fim sinceri— nu este cea din cataloage, ci cea din sala de cursuri, unde profesorii — în sesiunea trecută — erau siliți să-și țină prelegerile în fața a 6—10 elevi-auditori. Despre inactivitatea filialelor A. R. P. A. nu mai credem necesar să vorbim, căci realitatea, dezolant de prezentă, justifică cu prisosință, cele scrise aci. Toată trâmbițarea multifonă, dela început, s’a prăbușit, tocmai ca o clădire zidită pe nisipiul supus unor vânturi vitrege. Că A. R. P. A. a contribuit, în zilele ei bune, cu puterile ei, la unele din izbânzile noastre aviatice (ocolul Europei în avion, concursurile aviațiilor Micei înțelegeri, etc...), nu este o ratificare a apatiei ce domnește acum în sânul acestei asociații, și mai ales a risipei ce se face acolo cu banul „contribuției“ benevole, ci credem, că mai curând ar fi un imbold de muncă pentru viitor, care însă — după cum ne indică pulsul prezentului — se pare că va rămâne mult și bine un imbold. Care ar putea fi motivul acestei acestei triste stări ? Nu este de loc filozofic să-l deduci din însăși psihologia lucrurilor. Pentru că, judecând cu obiectivitate, ușor putem vedea că singura și marea greșeală a propagandei noastre, pentru aeronautică a stat și stă — repetăm — în însăși concepția de bază a propagandiștilor cari, în loc să facă din fiecare cetățean al țării, un soldat au cauzei, s’au lăsat biruiți de împrejurări și tentați de material pe care l-au întrebuinați cu totul arbitrar și după bun plac. Căci, onorați propagandiști, rolul dv. este de a convinge până și pe ultimul român, trăitor într’un sat ascuns în râpile munților că mâine avioanele dușmane îl vor găsi chiar în cavernele cele mai dosnice și-l vor omorî cu gazele distrugătoare sau cu bombele cu efecte dezastruoase. Numai după aceasta A. R. P. A. și orice altă asociație în genul ie, vor putea pretinde —în nici un caz cerși — bani pentru avioane, bani pe care îi vor aduna foarte ușor de la cei ce vor ști ce-i aștepată, de nu vor da... Astfel va muri și A. R. P. A. ca și „Aeroliga Română“. Se va ridica o altă societate care să purceadă la muncă—pentru că, energii de risipit, se vor găsi totdeauna. Va purta și această altă societate, un timp, steagul biruinței efemere și — ca perpetuu epilog — se va prăbuși apoi și ea, sub greutatea însăși a acestui ireal și mincinos steag... Soluțiile pentru a evita aceste fatale sfârșituri ? De loc grele. Cer însă statornicie și metodă. Pentru că dacă propagandiștii vor privi spre Apus sau spre Răsărit, unde sutele de tineri sunt instruiți — practic, nu treoretic —în sensul brutal al viitoarelor realități ce se proectează pe canavaua unui dintre popoare, nu se poate să nu se „simtă“ aceste soluții. Nu se cutremură nimeni ? Dacă da, va trebui să se aplice simplu, fără frazeologie teoretică, aceste absolut necesare soluțiuni, întru interesul nostru, al celor de acum, dar — mai ales — întru prevenirea generaților ce se ridică. N. Andreescu fensiunauri (Urmare din pag. l agulamentului, care nu a fost modificat, în spiritul acestor schimbări. D-l general M. Ionescu, directorul general al cfr. nu avea voie să ordone asemenea modificări, fără aprobarea Consiliului de Miniștri, singurul în drept, de a disputa schimbări din regulamentul în vigoare al cfr. Dar modificări mari și radicale au fost efectuate și în centrala direcției generale, modificări care au antrenat și atâtea schimbări în personalul de conducere, întrerupând continuitatea programelor de cru, indispensabile unei bune luraționale funcționări a administrașiiei. Au mai fost creiate, patru direcțiuni de exploatare anterioare cari absorb un numeros personal superior de conducere și cari nu au niciun rost, mai ales așa cum au fost concepute. Pe lângă aceste direcțiuni, s’a mai înființat acum în urmă și câte un inspectorat regional de control, cu aceeași lipsă de rost și de rațiune. Dar vom continua cu acest capitol, în numărul viitor. Ion Sculam RADIO Miercuri, 31 August 1932 BUCUREȘTI 13.00: Muzică de orchestră (plăci de gramofon) 13.45 : Informațiuni, bursa de remele, bursa de efecte, cote apelor Dunării și semnal orar. 14.00 : Muzică instrumentală (plăci de gramofon). 18.00: Orchestra Radio: Siede: Marș ; Czibulka: Myosotis-vals ; (Verdi: Uvertura la opera „Nabucodonosor”; J. Sydney: Selecțiuni din „Geisha”; Gounod: Fantezie din „Faust”; Rockért Otto: Marș-intermezzo 1900: Informațiuni, meteorul și semnal orar. 19.10. D. Mihail Tican Rumano : Grenada. 1925 . Orchestra Radio: Max Bruch: Kol Nidrei Adagio; Dvorak: Dani slav No. 4; K. Konyak: Bad’ner Mad’invals ; Wohlert: Intermezzomars; Ketelbey: Knighto of the King-mars. 2000. D. Olimp Gr. Ioan: Eduard Herriot, om de litere. 20.20. Lectură „Poezii popoulare“. 20.40: Trovatore, operă în 4 acte de Verdi (plăci de gramofon). Intreg de Informațiuni. Budapesta 11.15: Plăci de gramofon. 14: Muzică de clopote. 14.05: Concert executat de quintetul radio. 18.10: Causerie despre un poet ungur. 19: Concert al ord. de țigani Vincke Farkas. 20.15: Causerie despre vechiul Teatru Național. 20.45: Arii ungare executate la piano de d-ra Timko. 21.45. Concert al orch. Mandits: Offenbach: Frumoasa Elena; Lehar:Arie din op. „Cele trei grații“; Bachmaninoff: Melodie; Stephanides; Rococo; Siklós:Valsul Alicei; Goldmark: Două arii din opera „Nunți țărănești"; Bachmann, Tango. 22.50: Poeme. 23.45: Jurnalul vorbit. In continuare muzică de dans executată de ord. Magyari, trans. de la Hotel Ritz. 1: Concert executat de orb. de țigani Imre Magyari; Beri im . 18.05: Reportaj radiofonic. 18.30: Concert de după amiază. 19.30: Pentru tineret. 19.50: Conf. muzicală. 20.35: Conf. 20.55: Dăm informațiuni. 21: Actualități. 21.10: Conf. tehnică. 21.25: Conf. 22: Muzică de dans și concert distractiv. 24: Meteoritl, știri sport. In continuare, trans. din Viena, concert seral. Belgrad 13: Programul următor, apoi plăci de gramofon. 13.20: Cota apelor, apoi plăci de gramofon. 13.57: Ora muzică de clopote. 14.05: Concert de amiază de orc. radio. 14.35: Bursa, apoi continuarea concertului orc. Radio. 15.30: Știri. 19: Plăci de gramofon. 20: Concert al orc. de tamburine. 20.45: Meteorul, programul următor. 20.50: Introducere la opera următoare. 21. Trans. din Salzburg „Fidelio“ operă de Beethoven. Spectacole Miercuri, 31 August 1932 TEATRE CĂRĂBUȘ : Ura Cărăbuș. CINEMATOGRAFE CAPITOL: „Numai un sărut". CINEMA Bd PALACE : „Două inimi fericite“ cu Madga Schneider și George Alexander. FORUM : Hai să însurăm pe Alteța Sa și Șoarece de biserică. CORSO: Obraznicul. SELECT: In slujba inamicului și o completare. FEMINA: Spionajul. OMNIA: Fantoma Parisului și Lacrimi de paiață. MARNA: Tiranul congresul dansează și trupa Titi Mihăilescu. MARCONI: Rondul de noapte, Cinemi dă o sărutare și teatru. DICHIU: Jeannine și o complectare. ATENEUL GOLESCU: Victoria și al ei husar. PARCUL REGELE FERDINAND: Elena din Tocola și o comedie cu Bay-Ray. BRADINA ȘI SALA LIRA : Obrasnicul și un film cultural. FILANTROPIA: „Domnișoara ofițer‘” și o complectare. ROZICA: Aventurile detectivului Maxcel și o completare. LILIACUL: Chipuri uitate și revista: „Șoarecele roșu“. FLORA: Cimaron și artiști. TRIUMF : (La podul Grand:) Panica în Chicago și Conita și șoferul ei cu Felix Bressart CALENDARUt Săteanca Nu știm dacă niște simple propozițiuni logic alcătuite ar putea da cuvânt tristeții acesteea imense care e săteanca noastră. Orga noastră personală rămâne adormită in fața acestui subiect, ca'n preajma unor oarbe, crâncene fatalități. Cunoaștem prea adânc și pe toate laturile această vastă tenebră și o semnătură modestă la capătul unui petec de vorbe nu credem să însemne mai mult decât vocea unei mele pe o plapumă expusă discuției. In răspunsul său, la întrebarea Aprilianei Medianu — Iânăru doamnă care albinărește de mult pe terenul problemelor sexului dulce — d. I. G. Duca răspunde chiar în coloanele acestei pagini, cu un sceptic dat din umeri. Cauza sătencei române merită intr'adevăr o mai atentă luare aminte și poate chiar o scurgere de vreme mai lungă și mai calmă, ca să vorbim in termeni bergsonieni. Căci să fim serioși și să nu ne uram singuri pălăria; noi bărbații am subțiat îndeajuns virtuțile cu care ne-a înzestrat milostivele puteri nevăzute? Nu mai vorbim de țăranul nostru din care, numai in zece ani de cohobrat democratic, am reușit să facem un excelent, patent, exemplar de lichen. Câteva doamne din adevărata lume bună românească, din contactul ce au avut cu țăranca, au emis nu numai frumoase și bine susținute elanul pe hârtie — dar chiar au pus baza câtorva instituții de inimă și eficace folos pentru aceea care e însăși talpa așezământului moral al nației. Am cunoscut nu de mult pe o tânără cucoană, femee de litere, fierbinte mamă de copii și o adevărată farmaciănă a gospodăriei, care ne vorbia despre sateancă cu o flacără atât de înnaltă și de albastră, ca aveam impresia unei pagini aprinse de Evanghelie. Îmi povestea cum in scurte peregrinări prin sate a intervenit, pe cdt i.au îngăduit delicatele d-sale puteri materiale, cu câteva exemple de cum trebuie să se comporte în cămin femeea rumânului nostru sandhiu care, trebuie s'o recunoaștem, vede in soția lui o simplă vită la plugul greu al căsniciei. A întâlnit zâmbete acre de la unele console de oraș, a întâmpinat obstacole împinse până la injurie din partea acelor autorități rurale care au fost gata s-o lege și să oră, ca pe o zăbată ce-a venit să depraveze sacrele datini ale cătunului. Doamna în chestiune, fără să aibă pretenția să ajungă 'n Parlament — deputiță! s'a înscris într'unul din partidele noastre politice care, în acelaș scop de ridicare a sătencei, a creiat și o secție feminină. Dar cu câteva zambile ca d-na Maura Prigor și alte entuziaste ale cauzei — nu se face primăvara unei reale opere de educație a femeii noastre de la țară. Printre doamnele de la oraș, exista Cele mai multe bunevoinți, față de sora lor necăjită de la câmp. Imposibilitatea unui mai strâns contact face zadarnică orice tentativă. Săteanca noastră are puteri de muncă, de rezistență și de asimilare — extraordinare. In bătătură, ea se scoală cea mai devreme și se culcă cea mai târziu. La câmp, nădușește cot la cot cu bărbatul. Iarna când acesta bea tutun și împușcă iepuri, ea țese, îndrugă și coase 'n casă. In timpul războiului femeile au arab au semănat și au secerat pământul. La o săptămână de la naștere, lehuza dela țară a plecat „de pe pae" direct in țarină, la muncă. Cine a văzut întâmplător cum prin unele regiuni de șes femeile cară lemne din pădure, ducând pe cap câte 100—120 kgr., rămâne înmărmurit. Asta nu înseamnă insă că putem conta la infinit numai pe simplele și tarile virtuți ale rassei. După războiu mai ales, pe lăngă brâncă, surpături, ndjit și pelagră, alte nenorociri s'au abătut pe capul satelor, sifilisul, luxul și politica. Plăgi pe care nu le vor combate școlile profesionale ad-hoc, fiindcă tot ce e școală e diplomă și diploma împinge la pretenții, la leafă și la vanitatea de a deveni... doamnă. Iară îndoială idealul ar fi ca in acest soiu de școli, fetele din sat se.și facă, paralel cu treburile casei și o frumoasă creștere gospodărească. Dar nu se poate. Aparatul e prea complicat. Nu rămâne deci decât tot pe seama preotului și a învățătorului —și mai ales a învățătoarelor — ca în timpul cursului complimentar să le dea toate elementele trebuitoare unei căsnicii raționale. Învățătorilor și preotului i-ar reveni sarcina paralelă de a-l învăța pe nea lori că nu se cade sol.și injure și sol.și bată muierea, că nu e omenesc ca ea să muncească până la slujire, că în sfârșit merită alte multe atențiuni. Iar când țăranca noastră se va deprinde cu deschiderea ferestrelor și măturatul în pecare dimineață, când va putea prepara dintr'o găină mai multe soiuri de mâncare: când ajutată de o vacă va ști să te omenească și cu altceva decât cu lapte acru; în sfârșit, când va ști să 'zbucăturească și să crească un copil și un cozonac de zile mari — vom avea un început frumos de reabilitare a păturii sociale care se razimă pe sfântul umăr al sătencei. Noi am dori s'o vedem pe țărancă nu dată pe mâna altui bărbat sinistru — de la care nu s’ar alege decât cel puțin cu căte o milă de bătaie pe la alegeri — e vorba de vot, ci, în cadrul bunelor moravuri strămoșești, păstrate prin ea, să-i urmărim acestei roabe o ascensiune frumoasă pănă la a o vedea cucoană... Dar problema e vastă și de viitor. N. Crevedia Joî f Senffttwbpîe Í9S2 fC alendarul In numărul din 25 August c.. al ziarului „CALENDARUL", prietena noastră d-na Aprilana Medianu, în jurul celor „Doi ani de drepturi la Municipiu" pune feministelor consilnte municipale o serie de virtoriuri, toate judicioase, interesante, simpatice, dar multe multe — întreaga problemă feministă în realizarea ei. Credem deci mai puțin necesari să lămurim acum, că politica nu se poate face decât în partide, că valoarea partidelor pentru conducerea Statului a triumfat și la noi chiar în acest moment, când d-na Medianu și multe ca d-® a, cred că chestiunea morții partidelor se mai poate discuta încă. Evident că tot așa de pluținu vom putea răspunde malițioasei afirmări, ca partidul național-țărănesc a ,,îmint", pe feministe să se înscrie, când Testea sau înscris în acel partid din ioprie inițiativă, după cum s'au îns:s femei în toate partidele, după anități de concepție sau de sentiment. Dar, dacă nu putem răspunde acum la toate aceste probleme puse, vom răspunde câte ceva la chestiunea pusă asupra realizărilor noastre. Am împiedicat cu ajutorul asociat de funcțonari bărbați, in comitetul cărora sunt, ca femeile funcționare măritate să fie scoase din funcțiuni pentru a face loc colegilor bărbați așa cum se intenționa și vom lupta și de aci înainte în acest scop. Am realizat și tocmai pentru că am făcut parte dintr'un partid politic — principiul avansării în grad la fel cu bărbații obținând personal numirea în Consiliul permanent al Min. Instrucțiunii publice, consiliul de judecată, unde o femee intra pentru prima oară. Iată un drum deschis. Fără a ști ce fac colegele suedeze, am înființat din Ianuarie 1931 pentru orfanii și orfanele Capitalei, câte o școală de menaj și o școală industrială«» cu menirea de a răspândi cultura menajeră — și deci a salva higiena publică — și dincolo de școală, în păturile profunde sociale, având prescrise în regulamentele școalei, cursuri pentru femeile din popor, la școală, sau, pri echipe volante, la casele gospodinelor însăși. Cu acest prilej vom lupta ca un sistem sigur de asigurare pentru șomaj ca și pentru boală și moralitate, să ia ființă și pentru acest soiu de muncitori, carii lăsați în voia lor( cheltuesc tot ce au și apoi la nevoe recurg la asistența comunei, care prea adeseori nu le poate ajuta și nici nu e drept să le ajute. O a treia importantă instituție va lua ființă, tot sub auspiciile noastre, pentru orfanii Capitalei, aoi vor fi crescuți pentru vața rurală. Instituția se pregătește la Gheorghița ca școală de gospodărie rurală și va forma perfecte și luminate gospodine rurale ca și tot atât de buni gospodari. Fără îndoială însă, baza activității noastre la comună a fost și este asistența și aici am creat cu drept cuvânt. De la început am căutat sa realizăm și am izbutit să facem pe colegii noștri bărbați să imprime asistenți le înțelesul și rolul pe care trebue să-l aibe astăzi: un mijloc de refacere a pieții din starea de mizerie în care e căzută și mijloc de ordine socială. Nooi, aceste feministe din partide, care am venit la municipiu cu un program hotărât de politică socială — căci această polică o facem la comună — am început de la capăt a lucra pentru raționalizarea asistenței. Am avut de luptat și avem încă, dar am realizat un bun început de cercetare științifică a sărăciei — am introdus ancheta, am introdus fișa — Pe încetul mergem către substituirea familiei în locul individului prn cea ce se cunoaște sub „ajutorul de familie“, în scopul refacerei ei Pentru aceasta am introdus în munca asistenții un personal tehnic din ce în ce mai pregătit, cu care a putut pătrunde cât mai adânc în adevărata mizerie și suferință. 9 ^ femeii rai în ani de drepturi la bunicii S’ar putea întâmpla ca mișcarea feministă, tocmai atunci când ne-am aștepta mai puțin, să devină o problemă căreia leaderii noștri politici să caute să-i dea o deslegare. In vederea acestui moment, care nu putem prevede dacă va fi mai apropiat sau mai depărtat, am căutat să aflăm părerile șeflor notri de partide. Cel dintâi pe care l-am întâlnit pe culoarele Cămării — a fost d- I. G. Duca. Un om politic e totdeauna foarte ocupat — de aceia va spus repede motivul pentru care a fost acostat, și, cum avusesem prevederea de a scrie chestionarul, cum l-am văzut dispus să răspundă, l-am și atacat. RĂSPUNSUL D-LUI I. G. DUCA — Ce credeți despre tendințele de emancipare ale femeii? — Sunt de mult un partizan hotărît al drepturilor femeii. — Care credeți că ar fi aportul femeii în politică ? — Experiența altor țări dovedește că poate fi mare și adesea de o foarte salutară întervenire. < * — Cum credeți că va fi tipul femeii de mâine — social, politic sau domestic ? — Voi răspunde cu vorba unui vechi prieten al meu ■ omul sdravăn face de toate. Spun acelaș lucru și despre femei. rndica Cian credeți că s’ar putea femeia noastră de la țară ? — Prin cultură și educație sistematic urmărite. Dar să nu ne facem iluzii. Procesul acesta evolutiv nu poate fi decât lent. Răspunsul d-lui Duca e precis, fără ezitări; nu dă loc la interpretări. Vedem iarăș că această mișcare nu a fost lipsită de interes pentru d-sa [UNK] l-a urmărit rezultatele în alte tari. Dealtfel feministele noastre îl cred pe d. Duca un om cu care se poate discuta și, mai mmdit decât atât, un om în sprijinul căruia se poate nădăjdui. Rămâne să-l vedem acum în situația de Anchetele noastre înfăptuitor. Va fi tot așa de prompt? D. A. C. CUZA Zăresc pe d. A. C. Cuza in hali hui cel mare într’un grup, stând de vorbă. Ii solicit, printr’un curier, o întrevedere- D'sa nu întârzie ,să sosească. Ii spun motivul pentru care a fost deranjait. Zâmbind ia foaia pe care erau scrise întrebările— aruncă o privire de ansamblu — apoi îi face loc în buzunar alături de hârtiile vreunor petiționari,, înving repede un sentiment de eșec — și îi repet întrebările: — „Să mă mai gândesc. Peste câteva zile voiu răspunde [UNK]“ La privirile mele întrebătoare perseverent d. A. G. Cuza aplică: —, „Vezi d'ta, asta este o chestiune foarte spinoasă. Nu pot răspunde imediat, fără să mă gândesc mai profund. Evident, m’am mai insistat. Ar fi fost imprudent. Și totuși, d'sa e șeful unei mișcări din care elementul femenin îmi pare că nu lipsește, ceea ce dovedește că d. Cuza nu înlătură colaborarea femeilor. In tot cazul nu e considerat ca un adversari. De aceea așteptăm răspunsul d'sale. A M. *J. L G. DUCA Sistemul asistenții de care se foloseau mai ales „ai noștri“ și așa zișii șmecheri diminuează din zi în zi, căci ancheta la domieluș prin vecini, cum și fișa de sărăcie, a alungat pe cei mai mulți clienți ai pomenii publice și totuși clandestine, din așa asistenți, ca și a primarilor cari de astă dată sa încredințat asistența d-nelor consiliere, mult mai puțin sentimentale și aplicate spre pomeni de cât s'ar fi crezut. CALIPPIO BOTEZ IGlÉUÍIuliB. La școala superioară de infirmiere M. S. Elena din București, înscrierile se primesc până la 15 Septembrie. Candidatele vor adresa cereri scrise către direcțiune, șos. Vergulm depunând următoarele acte : actul de naștere prin care să dovedească vârsta admisibilă, minimum 18 ani, maximum 35; certificat școlar de absolvire a cel puțin 4 clase secundare, sau o școală echivalentă, de preferință absolventele școlii normale; certificat eliberat de comună, prin care să se dovedească cetățejnia română ; certificat de sănătate eliberat de un medic al Statului sau deda o instituțiune publică, consimțământul scris al părintelui sau al tutorelui legal. Examenul de admitere se va ține începând din ziua de 25 Septembrie. Sunt scutite de acest examen absolventele liceului, cari vor trece numai o probă medicală in ziua de 24 Sept. SCOȚIA. Miss Joan Iris Howard a împlinit doi ani de guvernare în Noua Scoție. Preocuparea ei de căpetenie este problema muncii femeii. La un recent concurs pentru 50 posturi importante în Serviciile Civile Britanice, Miss W. N. Craggy a reușit cea dintâi, bătând 590 candidați bărbați și obținând 14 puncte mai mult ca acela care a fost primit al doilea. Ministrul Coloniilor Britanii, a numit pe Miss Maréi G. Plummer inspectoare a instrucțiunei publice la Nigeria. FRANȚA. La teatrul municipal din Tourcoing a fost numită directoare d O# Aline Dupuy. POLONIA. Actualmente sunt in Polonia 8 inspectoare ale Muncei, in diferitele sectoare din orașul Varșovia și 2 in biroul central al inspectoratului, ceeace face in total 10. D-na Was. niewska, deputată, a depus pe birom Dietei o propunere prin care se cere să se mărească numărul inspectoarelor, cu totul insuficient, în raport cu numărul femeilor ocupate in industrie. •♦4 Cugetările unei feministe Credința este văzul limpede al statorniciei. * Un suflet care nu se poate fixa trebue să renunțe la fericire. * O femee fericită își datorează fericirea alteia care nu este. * In inima copilului auzim bătând viitorul. * . Copilăria nu e o pregătire către viață, este însăși viața. * Mariajul nu este o vocație, cel»« bătut poate că da, C, DIM, Probleme rurale „Suntem o țară eminamente agricolă ” obișnuește să se spună prin discursurile sonore ale diferitelor genii politice. Pentru că avem câmpii întinse de ți se pierd privirile până la hotarul tras de zare, pentru că pământul e generos în rodire și pentru că atâta la suta din populația țării sunt țărani, adică au drept principală ocupație cultivarea acestui harnic pământ. Odată aceste remarce făcute, nu mai avem nici o grijă. Nu am de gând să fac aici un curs de agronomie — nu sunt competentă — avem doar școli superioare, cari scot în fiecare an serii de ingineri. In cadrul paginei de față ași încerca să mă ocup de țărancă — de fata de la țară. O sumă de domni indignați —după ce se mute dintr’o excursie cu automobilul la țară, exclamă : „Să le vezi d-le pe fete, la horă. Duminica — fardate, cu rochii ce caricaturizează moda orășenielor, dansând rumba! De-aia ni se duce țara de râpă !”. Știți, noi românii avem un spirit de observație foarte ascuțit. Dar oare, acești domni indignați și disprețuitori, s’au întrebat cine a pervertit gustul acestor suflete naive, simple, deformarea , cărora nu se îngrijește. Gânditu-s-a să le dea o îndrumare, cineva să le trezească o conștiință ? E suficient dacă un sat are o biserică, o școală, o primărie și o cârciumă ce se întitulează impertinent pe firmă „cârciumă comunală” — ca și cum ar fi o autoritate publica — cu pretenții de oficialitate. Aceste „instituții” împreună cu cele 2—3 sute de gospodării formează ceia ce se chiamă comună rurală. Știm asta. Mai știm ce este și o gospodărie țărănească și mai ales ce ar trebui să fie. Ți se strânge sufletul când vezi curtea pustie de flori și pomi fructiferi—animalele slabe — căruța dărăpănată. Ni se strânge sufletul, dar trecem mai departe. E curios cum nici un partid politic nu are în programul său ca punct principal organizarea satelor noastre, organizarea unui practic, agricol și învățământ horticol — școli elementre la îndemâna sătenilor. Un țăran și-ar trimite mai bucuros copiii la școală dacă ar ști că învață acolo și ceva practic, care să-i folosească. Așa, mai bine îi pune să păzească vacile și gâștile. Dar v’ați uitat la vatra unei gospodării ? Nu vă gândiți vă rog la poezia, pictura, literatura, care s’au alimentat din acest colț al gospodăriei țărănești. Nu vă gândiți la poezia sfârșitului apei în ceaunul de mămăligă — care se îngână cu torsul pisicei, și la oala de pământ, în care fierbe vara o fasole uscată. Gândiți-vă ea asta e hrana, că astea sunt singurele vase din bucătăria unei țăranci, la toată sărăcia și tristețea unor astfel de stări de lucruri. Toată lumea cunoaște condițiile higienice mizerabile în care trăește țăranul, dar mai ales țăranca. Cum naște ea, cum cresc copiii. Ce face Statul pentru ameliorarea condițiunilor de trai ale familiei țărănești ? Nu numai că nu face nimic, dar pare că prigonește pe cei ce vor să facă ceva. E ca și o prigoană lipsa de interes ce o arată și refuzul de a da un concurs. Cunoșteam într’o vreme eforturile d-ne Ella Negruzzi de a înființa pe la sate școli de gospodărie rurală. Am și vizitat odată una din aceste școli. Personalul didactic se compune dintr-o singură persoană , directoarea școlii. Elevele, interme și semi-interne se ocupă cu buna întreținere a acelei școale-gospodării, îngrijesc de curățenie, învață sa gătească singure mâncarea, cresc gândaci de mătase, țes pânză și covoare, coș, cârpesc. Terenul înconjurător e cultivat tot de ele. Țărancele noastre au un foarte desvoltat simț al frumosului, așa ca nu ar fi greu să le înveți cum să-și țină curtea și gospodăria, cum să se îngrijească pe ele inșile. Ar trebui sprijinită și desvoltata această încercare, dacă nu pentru consecințele ce le-ar avea în situația economică a țării, dar cel puțin dintr’un sentiment uman, acela de a le arăta posibilitățile unei vieți mai comode cu mijloacele ce le are la îndemână. Am mai văzut o frumoasă realizare pornită tot din inițiativă femenină , școala horticolă de fete, de pe șoseaua Grozăvești, înființată de Consiliul național al femeilor române. In această școală se primesc numai fete de săteni, și nu are intenția să scoată profesoare. După ce termină studiile, teoretice și practice, predate de profesorii cunoscuți, ele se întorc acasă, cu promisiunea de a puce în aplicare tot ce au învăța! Absolventele sunt capabile să conducă o fermă care ar putea servi de model celorlalți din sat. Dar se gândește cineva să încurajeze astfel de școale, să susție pe absolventele ei ? Dar să mai înființeze și altele — în fiecare județ, spre exemplu. Data viitoare voi arăta cum este organizat învățământul agricol și horticol în Anglia, despre care nu putem spune că este o țară „eminamente agricolă” ca a noastră. A. MEDIANU