Calendarul, iunie 1933 (Anul 2, nr. 382-406)
1933-06-01 / nr. 382
ANUL IV soiopa disperam Surprinzătoarea crimă din palatul de justiție, prin care faimosul proprietar de imense latifundii păduroase din Apuseni, Tischler Mor, a minții fost suprimate un avertisment. A trebuit fulgerul de o clipă a unui glonț de revolver, ca să se poată vedea mai bine, ceia ce de zece ani încoace ministerul de domenii a refuzat să vadă, fruntașii politici din Ardeal au refuzat să vadă, justiția tării, ea însăși, a refuzat sa vadă. Intre omul care a căzut victimă a unui bestial și propriu instinct de acaparare și a unei mari puteri de coruptie, Tischler Mor și populația din munții Apuseni există de zece ani acest proces. Presa s’a ocupat de el , fără nici un ecou. In parlament de asemenea s’au ridicat nenumărate glasuri, tot fără nici un ecou. Surd și mut a rămas Statul român în fața tragediei ce umple de jale munții Apuseni. Cine cunoaște împrejurările locului știe în ce constă această tragedie . Moții, popor care trăiește cățărat pe stânci, n’au unde să facă agricultură. Ei sânt de fapt, un popor de meseriași, și anume dogari sau ciubărari, cum își zic ei. Taie lemnul și-l fasonează. Prin urmare, ca să poată trăi, au neapărată nevoie de păduri. Pădurile din partea locului însă, fuseseră acaparate de cu vreme de Tischler Mor, înfipt până pe vârful acestor munți, unde nici picior de ungur n’a ajuns, probabil în virtutea descendenții sale din neamul dacilor care aici au fost odinioară singuri stăpâni. Expropierea ce urma să se facă nu a fost decât un prilej de revoltătoare escrocherii, în care Tischler Mor și-a cumpărat complicii ori de unde a voit, din ministerul domeniilor, din partidele politice și mai ales dintre acei politicieni ardeleni, cari urmă de cincisprezece ani la răspântiile României Mari soarta tragică a Moților, în timp ce pe la spate mâna lor complice se întindea lacomă spre remunerațiile lui Tischler Mor. Ce se poate crede despre acești politicieni, unii foști miniștri și alții actuali miniștri, alții ministeriabili și cu siguranță viitori miniștri, cari top au trecut de partea lui Tischler Mor, vânzând astfel elementarul drept la viață al nenorociților mop. Tot ce organele statului pot oferi ca mijloace diabolice ale fărădelegii, a fost exploatat de Tischler Mor și numeroșii săi complici, pentru spolierea și disperarea populației din munții Apuseni. E, un caz tipic, în care masca democrației sfâșiată, apare adevăratul monstru, ce trăește din sângele celor nenorociți, sub paravanul votului universal. Moții ruinați de sărăcie, rămași numai cu doi trei prieteni, între care bătrânul și inimosul apostol al lor Amos Frâncu și acest căpitan Emil Șiencu, care de ani de zile își cheltuește banul lui sărac pentru dreptatea lor, au intervenit absolut la toate autoritățile statului român, inclusiv palatul regal ; de nicăiri nu le-a venit dreptate. Și iată într’al zecelea an de proces, după ce lungul contact cu politicianii români și dureroasa experimentare a justiției, românești, le-au închis perspectivele oricărei speranțe, desnădejdea lor a plesnit în această baltă de sânge care a înroșit palatul justiției. Cine e vinovatul, în această crimă ? Răspunsul juridic îl lăsăm în seama justiției, care sperăm după cercetări ce vor dura încă zece ani, ni-1 va da. Dar răspunsul real la acastă întrebare a vinovăției și-l vor fi dat, prin zguduirea întregii lor făpturi, la detunătura glonțului, toți aceia cari, demnitari la domenii, politiciani, magistrați, foști miniștri, miniștri și ministerif’obili, știu perfect că sunt părți integrante, din nenorocitul Tischel Mor care a sucombat. A ! dacă din acest tragic avertisment conducătorii acestei țări ar învăța ceva... Atunci fără să elogiem această crimă, care în esența ei tot crimă rămâne, am înclina să credem că în orice rău se află și un bine. Nichifor Crainic STELE VERZI EXERCIȚII DE VOTARE In curând vom avea alegeri pentru Camera de industrie și comerț. Până acum eram obișnuiți cu cea mai deplină regulă și liniște la efecuarea lor. Anul acesta, întrucât pentru aluimiți democrați, noțiunea „alegeri“ însemnează ocaziune de „puțină învârteală", s’au început operațiuni ca atare. Un „candidat“ a fost prins (așa spun adversarii lui) cu 2300 cărți de alegători false, adică raman cât și trebuia pentru a i se da ocazia să fericească industria și comerțul românesc. Prins asupra faptului, autorul a declarat, că nu intenționa să le înpartă, ci numai sa., faca exercitții de votare cu alegătorii. Se așteaptă rezultatul alegerilor pentru a se constatai câți alegatori au operat ,>eu‘ și câți „fa la exerciții de votare. „CONTRĂ SPECULEI"! Comisiunea „contra speculei“, din Ministrul de industrie a anulat ordonanțele primăriilor din Capitală și Craiova, prin cari, acestea din urmă decideau ostenirea pâinei cu un leu la bar. Noi suntem de părere, că fată de asemenea hotărîri, Comisia în chestie s'ar putea numi Comisiunea „contra consumatorilor corespunzând mai bine realităților ! BESTIAL 9 ȘT 11 ȘI REVIZIONISMUL La adunarea contrarevizionismului de la Atene, s’a remarcat lipsa celui mai puternic partid politic din Romănia (ați înțeles că este vorba de partidul bestialisto-unionisto-agrar). Controlând cauzele, am aflat că partiduul nu căzuse de acord cine să ia cuvântul — fără a trage consecințele. Vin toți membri bestialiști 7 au fost contra și 7 pentru. Se așteaptă înscrierea celui de al 15-lea pentru a se ști care grupă va face majoritatea.După știrile sosite din țară, se pare că in cursul anului se va produce și înscrierea unui nou membru). CUMINȚENIA PREFECTULUI La una din adunările de protestare contra uneltirilor revizioniste, mulțimea adunată a aclamat îndelung pe fruntașii grupărilor naționaliste, L. A. N. C. și Garda de Fier. Prefectul locului s-a făcut negru de supărare și a ordonat să fie pedepsiți „agitatorii". Dar porunca nu a putut fi îndeplinită întocmai, deoarece tocmai „agitatorii", cari supăraseră așa de amarnic pe omul stăpânirii, cei ce alcătuiau întreaga și erau măreața manifestație de conștiință românească. Astfel prefectul pus în dilemă, sau sa pedepsească adunarea, sau să-și înghită furia, a fost constrâns sa aleagă a doua soluție. La București, aceeaș conștiință românească refuzase să dea ascultare lui Filderman: întâmplarea din orașul de provincie confirmă o stare de spirit generală și prefectul de care vorbim s’a dovedit cuminte, cel puțin la sfârșit. Jassisis 6 PAGINI 3 CEI ACADEMIA ROMANA Candidatura poetului Adrian Maniu, adică una din rimele cele mai caracteristice și cele mai armonioase ale versului românesc, ia locul de membru corespondent al Academiei române, aduce la actualitate și scoate din mucegai o instituție care nu e bătrână decât neînțeleasa uitare a contemporani lor. Academia română — nu vi se pare că numele acestea poartă în ele nu știu ce parfum trecut de azil sedentar în care aproape nu mai cunoaștem nici numărul, nici identitatea pacienților?.. Să mă ierte venerata instituție, dar iată, subsemnatul care ostenesc de ani destul in meseria cărților și a scrisului, declar rușinos că aș fi incapabil să număr pe degetele celor două mâini gloriile ei și nici n aș ști să dau prea ample detalii despre activitate care, cu siguranță, e fructuoasă.. Un fapt e cert. Eu nu sunt mai vinovat decât altul. Academia română se îngroapă ea însăși in uitare și indiferentă. Nu simțim nicăieri sau aproape, pulsațiile mari de vieată pe care le-am vrea in casa aceasta care ar trebui să adăpostească toate elitele românești. Recepția, de curând, a lui George Enescu la Academie a fost, fără îndoială, un glorios Început de reabilitare a nemuririi academice. Noi urăm de asemenea, in ce ne privește, poetului Adrian Maniu care ne-a lăsat să sorbim atâtea consolări din paharul lui cu otravă, să poată pătrunde și mai ales să nu fie asfixiat In casa in care vrea să intre. Dar chiar așa, Academia ce însemnează astăzi? Auzim de ea doar — dar asta, e drept, destul de des — când d. Iorga face câte o comunicare despre culoarea ciorapilor lui Petre Șchiopul sau bătăturile lui Ștefan cel Mare sau când vreun domn Popescu sau Ponescu a decedat și alt Ionescu sau alt Popescu se grăbește să bată la use și să-i ia locul într-o destul de efemeră nemurire... Mai știm de asemenea, cu siguranță, că există la Academie un Octavian Goga, un Rădulescu-Motru, sau chiar netrebnicul mare povestitor Mihail Sadoveanu încă vreo trei sau rnei ca ei — dar alții, dar ceilalți! Spuneți d-voasta la repezeală — sau chiar pe îndelete — oamenii de cultură ai Țării Românești, cum se chiamă academicienii români! Nu-i așa că e greu? Dar când ii veți găsi vă va fi mai greu să le stabiliți identitatea lor culturală, artistică sau literară pe baza căreia ei pretind atâta de categoric să fie nemuritori... Și nu vi se pare oare curios să vedeți astăzi atâția anonimi popești cu câteva indigeste broșuri și monografii secrete subsuoară dând cu tifla, din trecăratorul lor Olimp, lui Carageale, de pildă, care oricum n’a murit fiindcă n a intrat la Academie?! Dar uitați-vă acum împrejur și constatat că aproape toate marile nume din domeniul activ al creației și gândirii românești sunt astăzi în afară de zidurile nemuritoare.. Ei bine, de aceea Academia moare! Și va muri, cu siguranță, dacă nu se va gândi să primenească puțin aerul înăbușitor din lăuntru. Dar lucrul acesta ne doare. Academia română trebue să existe ca un ferment inepuizabil de artă și cultură românească. Să fie un rendez-vous al elitelor acestei țări întregi. In locul atâtor conștiincioși funcționari culturali, să intre acolo poeți, prozatori, savanți, artiști. Cine nu vede lipsa lor de coheziune in debandada vieței noastre culturale, otrăvite în fiecare zi de atâta presă agramată și de toată văicăreala „literară“ a cenaclurilor care apar in fiecare toamnă și mor la fiecare sfârșit de sezon! Academia trebue să fie fâșia lungă, nepieritoare de cer, ruptă din comorile sufletului și inteligenței românești — din neantul fiecărei zile, o ancoră bine înfiptă in eternitate. Numai atunci Academia va fi un moment nemuritor și fecund In desvoltarea noastră culturală. Și numai atunci academicienii vor fi nemuritori ca o expresie superioară a nației insăși.. Dar până atunci, iată, atâția birocrați ai spiritului, atâția funcționari culturali câți vedem acum, țărâna zilelor ce trec îi îngroapă de vii — ca și tristețea noastră. Toma Vlădescu Mai sunt câteva zile până la conferința economică de la Londra și mu 6 ® știe încă nimic unde suntem cu problema monetară. Dacă Franța își păstrează evident poziția ea și la fiecare prilej declară mereu că ea nu părăsește subt mici um cuvânt etalomiul-am Statele Unite, din contra, tac, dar se pregătesc cu febrilitate să parcurgă drumul deschis prin părăsirea acestui etalon. In acest scop, președintele Roosevelt a adus un expert nou în materie monetară, pe profesorul Sprague, care dirija fondul de regulare al schimbului din Londra și pe care l-a numit consilier financiar al Statelor Unite. Acesta e însărcinat să conducă fondul asemănător care se crează la New York și care ar avea misiunea de a contracara veleitățile de urcare ale monezii americane reprezentând astfel „um fond de scădere a dolarului”. Pe de altă parte, se crede că fleest fond ar fi destinat să colaboreze cu fondul care la Londra controlează lira sterlină, spre a se menținea cursul actual al dolarului, care ar reprezintă marja justă dintre cursul lirei și cel al monezii americane. Conferința din Londra ar discuta, în acest caz, problema, pe baza unor cursuri, ale lirei și dolarului, deja stabilizate Nesiguranța stuațiunei, care va exista la apropiata conferință internațională, provine din impasul în care de fapt se află Statele Unite. Dacă ele vor vor să ajungă la o înțelegere cu Anglia și Franța, în domeniul monetar, stabilizând dolarul, nu vor fi reușit a rezolva niciuna din problemele interne acute pentru dânsele, ca: ridicarea prețurilor, ajutor fermierilor și debitorilor, cumpărarea fondurilor de Stat ,prin băncii federale, prime exportate ilor etc. Iar dacă vor părăsi orice înțelegere cu celelalte State in drumul inflației, nn se ce măsuri de aparare ar putea lua contra Americei întreaga Europă, dintr'odată, ceea ce iarăși ar fi dăunător intereselor comerțului internațional american. In ce ne privește, suntem sceptici asupra rezultatelor conferinței de la Londra. Cel puțin, până în prezent, nu se vede nici o clarificare. Plecarea discuțiilor ar urma să se facă dele problema monetară. După aceea, ar veni celelalte chestiuni puse la ordinea de +1, ca: tarifele vamale, prețurile etc. Ori, după cum vedem, tocmai asupra acestei probleme nu s’a ajuns până azi, măcar la puncte principiale de înțelegere. NU VA PUTEA EXISTA IEȘIRE DIN MARASMUL ECONOMIC ACTUAL, PÂNĂ CE NU SE VA GĂSI, MAI ÎNTÂI, MIJLOCUL CA MONEDA SA FIE PUSA UȘOR LA ÎNDEMÂNA ORICUI. Munca omului trebuie să capete din nou LICHIDITATEA NECESARA, pentru ca ei să fie, în orice moment, că producând cu ea bunuri, poate să aibe, în schimb, de îndată, bani, pentru aș satisface nevoile sale. Munca omului sau nu e azi căutată, sau nu e răsplătită suficient. Supraproducția mărfurilor ș scăderea catastrofală a prețurilor, au produs deZastrul economic, din care conducăTorii politici actuali nu pot feri, NUMAI ÎNMULȚIREA SEMNELOR MONETARE PUSE ABUNDENT LA DISPOZIȚIA OAMENILOR, POT SCURGE TOATE MĂRFURILE CARI AZI ZAC IN DEPOZITE ȘI MARI PREȚURILE, DÂND MUNCII IN MOD CULANT ECHIVALENTUL EI ȘI PRODUCÂND ASTFEL EMULAȚIE IN MIȘCAREA BUNURILOR PE CARE NU AVEM ALTFEL CU CE S’O FACEM. Pentru marea mulțime semnul monetar se confundă cu valoarea însăși a bunului. Ea nu știe să facă deosebirea între bun, care , chiar valoarea și semnul monetar, care nu e decât măsura acestei valori. Teoria noastră, a specialiștilor, că înmulțind semnul monetar unitar, nu mărești și valoarea bunului propriu zis, care rămâne aceeași, nu intră în capul mulțimei. Ea știe că dacă are bunuri, dispune de valori, dar dacă are bani, ea crede că posedă tot valori. Câștigând acești bani într'o cantitate mai mare, EA SE SUGESTIONEAZĂ și-i cheltuește mai iute, mărind astfel consumația pe piață, stimulând comerțul și prin el înviorând întreaga viață economică. Nu vom putea reveni la o organizare normală economică a lumii, până lând printr’o largă restabilizare generală a monezilor, nu vom căuta ca toate greșelile din trecut că poate fi în mod natural reparate.. .Este ceea ce vreau Americanii să facă în prezent, iar Franța, cu o situație momentan, mai bună, nu vrea ea înțeleagă. 1 In noul războiiu economic, pe cale să se deschidă, noi punem cu drept cuvânt întrebarea: România ce va face? Yki A. G. Cusin > f Mo. 382.Jon I lunțe»S?S Director: WCHlfCB CB=ISJIT REDACȚIA ȘI ADMINISTRATA KudkfiSIL Bulevardsil Elisabeta Mo. 218X55.40 Redacta d Provincie S.UJBO Direcți* &1090 Administrați» ! Pa O im» MOle . • . 8> . . S . 150 • . I tun» SO« 1 Pántra tasttripi «I Autori»# Lat tan mm Pántra «triUn&tat> ,«„«t.. WQfl • DANZIG - - ‘T'OTsșp?' Hlegerile pentru Dieta Danzigului, al căror rezultat definitiv, sosit ori axată triumful pe cât de mare pe atât de așteptat al hitlerismului, prezintă câteva aspecte caracteristice pentru politica central-europeană. Cine va vedea că rasiștii au întrunit, la o populație de 410.000, peste 100.000 de voturi, din cei 200.000 de votanți, asigurându-și 38 de mandate față de cele 2 obținute de polonezi, se va putea mira d o proporție așa de anormală. Acela însă va face, desigur confuzie între Danzig și Coridorul polonez. Ori, după cum însuși Ignațiu Ian Paderewski, fostul premier polonez, într-o polemică recentă cu Dr. Curtius, nu se sfia sa admită, — e o mare deosebire de etnicitate între Coridor și districtul Danzigului. Pe când primul numără 90 la sută populație poloneză — Kașubii fiind poloni — Danzigul e profund german, numai cu 5 la sută Evrei și mai puțini Polonezi. Lucrul datează de la Frederic al II-lea, marele dușman împârțitor al Poloniei, care a pus cel dintâi mâna pe Danzig, în care a văzut totdeauna "postul de comandă" asupra întregei Polonii, și care, dacă nu greșesc, a pronunțat tot cel dintâi, cuvântul Coridor. Și e ceia ce a și făcut, ca la Versailles, deși o veche opinie americană, ce începea cu Teodor Roosevelt și sfârșea cu senatorul Lodge, pleda pentru retrocedarea Danzigului complet Poloniei, a triumfat măsura de mijloc: creiarea Cetăței libere a Danzigului, la care Polonezii au dat imediat, tot cu ajutorul Americanilor, replica, prin creiarea noului port Gdynia. Caracteristic e că aceștia din urmă au fost absenți aproape ca propagandă, găsindu-se complect demoralizați de înfrângerea lor în Germania, și ne mai îndrăznind ca dea piept cu iureșul hitlerist Așa că dacă au obținut 5 bundate, se datorește inveteratei treceri pe care o mai au în populația din port câțiva demagogi bolșevici. Rămâneau deci pe teren, hugenbergiștii și socialiștii. Și unii și alții au luptat dârz. Svastica a trebuit să se întâlnească pe mai mult decât un edificiu alături de steagul negru-alb-roșu al naționaliștilor. Iar Danziger Volkstimme- oficiosul socialist, a tunat cât a putut — și multă vreme sigur nu va mai tuna — împotriva Hitleriștilor. Aceștia au replicat însă cu ocuparea în formă legală de altfel, căci nu a lipsit chiar rudele la fața locului (care se întâmpla să fie hitlerist!) — a tuturor sediilor muncitorești, fără nici o rezistență din partea înaltului Comisar al Orașului Liber. A fost rezistență din partea socialiștilor, care au pus la cale imediat greva. Dar, ne spun corespondenții, mai mult de trei vapoare nu au încetat să fumege, și și acestea au reluat lucrul imediat. Rezultatul a fost că naționaliștii au obținut 4 mandate, față de cele zece din trecut, socialiștii 13, față de 19, cu surpriza pentru Centrul Catolic care a pierdut numai un mandat, deși a fost aproape nul în propagandă. Ce înseamnă însă toate acestea? înseamnă triumful mare sub bariera hitleristă catolică al dreptei, cu distrugerea socialiștilor și comuniștilor. Danzigul trebuia să arate — ca un ac fin de caloritat, la ce grad situația fierbinte din Germania actuală se înregistrează și în alte strate germane. Și scrutinul de Duminica trecută vine ca o netă ratificare, iar însemnătatea lui e cu atât mai mare cu cât primejdia comunistă a fost una din problemele cele mai acute ale Danzigului și Coridorului. Lord D’Abernon, fostul ambasador al Angliei la Berlin, în memoriile sale, salută „victoria dela 1920 sub zidurile Varșoviei, ca fiind de istorică importanță, impiedicând bolșevismul să cuprindă Europa Centrală“. E rolul ce ni s-a designat și nouă, la țărmul Mărei Negre. Și pe care, la celălalt capăt, la țărmul Balticei îl împlinește azi baioneta hitlerista înfiptă în poarta sediului Central al Sindicatelor muncitorești din Danzig. Draggoș Protopopescu Cn jalba ’n proțap ——— 1. Un s&tinn, victima unui furt după ce s’a adresat procurorului,care l-a trimes cu rezoluție în regulă tot la jandarmul din sat, căzând că dreptatea întârzie și chiar nu e semn sa se vadă nici de departe, ți-a făcut bocceaua și-a luat drumul Bucureștilorm. Ai fi crezut că dea drept la Ministerul Justiției se oprește, dar săteanul nostru, dintr’un îndemn atavic, țintea și mai sus. El știa că în toate vremurile, românul necăjit și nebăgat în seamă de dregătorii cei mici numai la Vodă mai poate găsi deslegare păsului cared mână din urmă. Deci badea Gh. Lambă din Corcești s’a prezentat tocmai la Palatul Regal, unde, nu peste mult, a izbutit să se înfățișeze Suveranului și s’a ales c’o scrisoare augustă care desigur va pune într’un ritm accelerat cercetarea ,,cazului“ său.] Insă, cazul, nu e nici prea tenebros, nici prea păgubos. Lui Bader. Gheorghe i -a fărate un plug: j cu drumul și cu statul prin București, până ce să-și verse necazul dinaintea Măriei Sale, desigur că ți-a mai ușurat chimirul de băneț cât să cumpere trei pluguri , încă noul. Dar sufletul lui era însetoșat de dreptate, ca tot sufletul românului care preferă să îmbogățească avocați și să facă deversare regiei timbrelor, vreme de treizeci de ani, numai pentru o mejcină de pământ de o palmă. " " <vr Iar badea Gheorghe a făcut acest drum, pentru că era în măsură să-l facă; i dacă toți țăranii noștri cu nima umilită de nedreptate, dar, avea de dat piept cu cheltuelile prea mari ale deplasării, multe din, audiențele ri de informare" ale polliticienilor"obișnuiți ar fi stânjenite, din cauza afluxului enorm de informatori, de ceitelalți, rurali la Măria Sa, cu jalba în proțap. Căci în fiecare sat e câte-un domn jandarm căruia parchetul și judecătoriile, îi trimet delegații de cercetare; iar domnul jandarm le face maldăr pe birou, și ca toată autoritatea română, nu le dă curs după numărul de intrare, ci... după înalta și cinstita sa chibzuință și bunăvoință. ""^l Bade Lambă, îmi place vrednicia d-tale și să dea Jomnul s’o plătești cât mai ușor, atunci când ceasul va veni, vreodată, că acum ești sub înaltă oblăduire și ai nărav de călătorit; dar mă gândesc la atâți semeni ai dumitale cari nu-și pot plăti drum și zile de mai în capitală! Cine le-o mai descoperi lor plugurile furate, bade Gheorși ghe?.. .ți Gib. I. Mihăescu i O voință tare în hotarele drepturilor istorice românești Cuvântare rostită de I. P. S.S. mitropolitul Nicolae al ardealului la adunarea antimisionistă din Sibiu Vă mulțumesc din tot sufletul, că ați dat ascultare chemării noastre și ați venit în număr atât de covârșitor să mulțumim, împreună, bunului Dumnezeu pentru strălucita izbândă cu care a încununat silințele și jertfele înaintașilor noștri, să ne oferim sufletele pentru, marile lupte și jertfe ce ne mai așteaptă pe noi — și să trimitem un hotărît cuvânt de protest celor ce cu viclenie și ură vor să tulbure din nou pacea lumi și să surpe noua așezare a statelor, așezare dreaptă, pecetluită și prin tratatele de pace — și să despartă din nou ceea ce a împreunat Dumnezeu, pe fii neamului nostru. Prin glasul meu vorbește conștiința — provocată — a neamului românesc, conștiința trează, hotărîtă, eroică, a voastră cari sunteți aici și a celor de acasă, a celor dela sate și a celor dela orașe, a celor de azi, a celor de ieri și a celor de mâine, conștiința românismului de pretutindeni și de totdeauna. Fiindcă în clipa aceasta măreață sunt de fată cu sufletul lor și moșii și strămoșii noștri, cari s’au săvârșit cu viziunea profetică a idealului care — înfăptuit — ne luminează și ne încălzește pe noi Am venit, iubiții mei, să facem o românească și creștinească mărturisire de credință, care să ne călăuzească pe noi și pe urmașii noștri în viață. Și — dacă se poate — și pe vrășmașii noștri. Mărturisirile de credință, în chip sărbătoresc, se fac rar. Dar când se fac, se fac sincer și eroic. Așa ne-o facem și noi pe a noastră, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Suntem un popor pacinic și iubitor de dreptate. Așa ne-a plămădit sufletul credința creștinească întru care ne-am născut. Istoria noastră glorioasă nu este țesută din răsboaie de cuceriri nedrepte. Noi nu ne-am păstrat sufletul național cu păcatul robirii altor neamuri. In schimb am suferit atâta în decursul veacurilor, cât toate celelalte neamuri împreună. Pentru propria noastră libertate și pentru a altora deopotrivă. Noi nu stăpânim nici astăzi, după biruința idealului nostru milenar, decât pământul românesc frământat cu sudoare și sânge de Român. Și nu vrem să trăim nici în viitor din sudoarea, din suferința și jertfa altor nații. Dar tocmai fiindcă suntem între hotarele noastre etnice și istorice cari ni ,se cuvin, tocmai , pentru ca biruința noastră este biruința dreptății lui Dumnezeu făcută pe seama unui neam ce a suferit și s’a jertfit pentru libertatea și dreptatea noroadelor — această biruință a dreptății rămâne în veac și nu se va clădi, dar dușmanii ei se vor risipi ca pulberea. Știm: Vecinii noștri dela Apus își trâmbiță în largul lumii dreptul istoric asupra Ardealului pe care l-au stăpânit o mie de ani. Dar nu își dau seamă că tocmai această stăpânire se întoarce împotriva lor ca cea mai gravă osândă, fiindcă ea a însemnat huzur și voe bună pentru o ceată de grofi, iar pentru marea mulțime a neamurilor nemaghiare, și în special pentru Români, a însemnat robie și întuneric, obidă și suferință, și moarte. Dacă ei nu vor să-și uite stăpânirea de o mie de ani — cu atât mai puțin, ne vom uita noi vreodată dreptul nostru care e de două mii de ani, asupra Ardealului românesc pe care îl vom ști păstra cu orice jertfe, conștienți că în felul acesta plinim porunca lui Dumnezeu și a strămoșilor noștri. Din moștenirea noastră care ni se cuvine pe bună și sfântă dreptate întreagă, nu vom ceda nimănui nici o palmă de pământ! Statul nostru — între hotarele lui de astăzi una cu trupul neamului nostru — se sprijinește pe conștiința trează și neînduplecată a întregului popor. Și nu există în lumea nostru treagă atâtea arme, ca să fie înîn stare să destrame ori să biruiască această conștiință! Iar dacă-i vorba de vre-o revizuire în interesul păcii și al dreptății neamurilor, ar fi cuminte ca vecinii noștri să-și revizuiască propria lor conștiință și să se căiască de toate păcatele cu care s’au împovărat prin robirea milenară a naților din cuprinsul fostei Ungarii. Noi? Om fi având — oameni cum suntem — alte scăderi. Dar nu ne simțim conștiința încărcată cu povara împilării neamurilor sau a stăpânirii pământului altuia! Din această conștiință curată izvor ește puternicul, nestăpânitul nostru protest împotriva celor ce se încumetă să revizuiască dreptatea lui Dumnezeu pentru a o înlocui cu nedreptatea oamenilor. Această conștiință a fost și este tăria noastră. Ea ne împreună și astăzi, făcând din noi un zid de care se vor sfărâma neputincioase toate lovirile vrășmașilor noștri, oricât de viclene ar fi ele. O spun aceasta în numele sfintei Biserici ortodoxe pe care o păstoresc în latura ei ardelenească, și — spre nemărginita mea bucurie — Și în numele Bisericii fraților noștri imiți, ca să știe toată lumea că noi „ne iubim unii pe alții“ „într'un gând mărturisind“ la toate răscrucile istoriei noastre naționale! O spun aceasta în numele sfântului așezământ care și-a împletit totdeauna silințele și jertfele sale nemăsurate, cu silințele și jertfele neamului și care va povățui acest neam și în viitor, pe drumul măritor lui biruințe.Continuare îtt ttrza: Il-aJ,