Cinema, 1984 (Anul 22, nr. 1-12)

1984-03-01 / nr. 3

în reluare A regizorii noştri sau filmul nostru în filmografii Haralambie Bloros A patine primei generaţii de regizori ai ci­nematografiei noastre socialiste. Primul său film de lungmetraj, Afacerea Protar, a reprezentat cinematografia română la Festivalul de la Cannes. Regizorul a dispă­rut apoi timp de 10 ani de pe genericele lun­­gmetrajelor, a reapărut în 1965—67 cu alte ti­tluri şi apoi iarăşi a dispărut pentru 12 ani. După o absenţă atît de îndelungată, Haralam­­bie Boroş a revenit în atenţia spectatorilor cu un film de montaj. Expresul de Buftea, în sfîr­­şit, cu un nou lungmetraj de ficţiune. Destine romantice. Deşi cu o filmografie destul de sumară în materie de film de lungmetraj, fişa artistică a lui Haralambie Boroş e mai bo­gată: a fost actor la teatrele particulare „Nos­tru" şi „Sărindar" în perioada 1943—1945, la Teatrul Muncitoresc între 1945 şi 1947, apoi la Teatrul Naţional din Bucureşti între 1947 şi 1949, după care urmează Institutul de Cine­matografie. Debutează încă din studenţie cu filmele documentare 23 August şi Zile de ne­uitat, acesta din urmă despre Festivalul Inter­naţional al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti, 1953. e în 1963 a realizat scurtmetrajul artistic Politică şi delicatese (ecranizare după I.L. Caragiale) premiat la Festivalul Veseliei de la Viena. e în 1969 a montat la teatrul „Mihail Emi­­nescu“ din Botoşani „Opinia publică“ de Au­rel Baranga. e In 1976 a realizat pentru televiziune do­cumentarul artistic Ion Slavici, după un sce­nariu de Al. Struţeanu. e în ultimii 16 ani a realizat la Studioul ci­nematografic „Bucureşti“ peste 80 de filme de scurtmetraj de diverse genuri, printre care şi monografiile judeţelor Constanţa, Covasna şi Dolj. • Este de menţionat că, în toată perioada cît a absentat ca regizor, Haralambie Boroş a fost prezent în faţa spectatorilor ca interpret al unor roluri principale în mai multe filme: Portretul unul necunoscut. S-a furat o bombă. Porto Franco, Pisica de mare. Doi băieţi ca pile®8 caldă, Vacanţa la mare, Pute­rea şi Adevărul, serialul TV Pistruiatul.­­ Actualmente, Haralambie Boroş e pre­zent în producţia de scurtmetraje, dar lu­crează în paralel, împreună cu scriitorul Ion Grecea, la pregătirea unui nou film artistic de actualitate, Şampanie pentru amiral. Mihai DUŢA a­­­m urmărit cu respiraţia întretăiata şi cu emoţie cele două seri­ale „Telefilmotecii de aur" care l-au avut în prim-plan pe Fory Et­­terle. Trecuseră puţine luni de la dispariţia pentru totdeauna dintre noi a actorului, dar rolurile sale ni l-au restituit, ni l-au readus, aşa cum a fost, aşa cum va rămîne, aşa cum il ştiam de ani de ani de zile, cită vreme ne-a bucurat, ne-a intimidat şi ne-a încîntat cu ge­nerosul său talent artistic. L-am regăsit acolo unde îl ştiam, în spectacolele de teatru şi în filmele prin care a trecut de-a lungul anilor, l-am recunoscut, ca pe unul dintre cei mai subtili, discreţi, altruişti şi sublimi actori pe care i-au avut scena şi ecranul românesc, în dubla emisiune realizată de Tudor Caranfil (pe care, iată, sîntem din nou puşi în situaţia plăcută de a-l felicita pentru iniţiative şi neas­­tîmpăr), am avut şi un privilegiu deosebit, acela de a-l asculta pe actor mărturisindu-şi crezul într-un interviu-profesiune de credinţă transmis în premieră de televiziunea noastră. Poate de aici acel „suplimentar“ fior de emo­ţie cu care am urmărit programele consa­crate lui Fory Etterle: aşa se întîmplă întotde­auna cînd oamenii continuă să ne împărtă­şească gînduri intime chiar şi după ce pleacă dintre noi. L-am ascultat pe Fory Etterle amintindu-şi de primii ani petrecuţi pe scenă, de rolurile sale cele mai îndrăgite, l-am as­cultat vorbind despre chinurile şi bucuriile creaţiei, despre colegii săi de teatru, despre marii săi dascăli, l-am ascultat adresîndu-se tinerilor actori cu sfaturi de artă şi de viaţă izvorîte dintr-o înţelepciune fără fisuri, acu­mulată într-o viaţă întreagă dăruită artei. Tre­cuseră puţine luni, cum spuneam, de cînd actorul plecase dintre noi pentru totdeauna, dar tinereţea de gînd a lui Fory Etterle ni s-a părut cel mai convingător semn că plecările acestea, cînd laşi ce laşi în urmă, înseamnă şi un şir lung, nesfîrşit, de întoarceri. Trecuseră puţine luni de cînd văzusem pe marile ecrane ultima sa creaţie cinematografică, aceea din filmul Malvinei Urşianu. Pe malul sting al Du­nării albastre, o mică bijuterie interpretativă (pe care, poate, ar fi foste bine s-o includă şi „medalionul TV"), o compoziţie sclipitoare, de mare fineţe a filigranului artistic. Revăzînd pe micul ecran fragmente din primele filme în care a fost distribuit Fory Etterle,ne-am gîn­­dit (nu se putea să nu ne gîndim la asta) că filmul românesc n-a fost prea generos cu ac­torul, ba, aş zice, dimpotrivă. Rolul de „sabo­tor" din Viața învinge rămîne cel mai edifica­tor exemplu, îl receptăm astăzi ca pe un semn de epocă revolută. Dar nici distribuirile ulterioare n-au strălucit prin originalitate: multe, prea multe dintre personajele sale de film au purtat parcă pe frunte eticheta „nega­tivului", ceea ce, să recunoaştem, este o ne­dreptate făcută unui actor cu atît de mari dis­ponibilităţi de sensibilitate, umor şi inteli­genţă. Fireşte, peste toate etichetele schema­tice ale personajelor interpretate, Fory Eterie a pus, apăsată, pecetea talentului său, şi multe din rolurile sale rămîn „puncte de refe­rinţă“ în istoria filmului românesc, de la acela din Străinul, să zicem, pînă la ultima sa apa­riţie pe ecran. Dar rămîne deschisă o pro­blemă de principiu (pe care emisiunile de te­leviziune consacrate lui Fory Etterle au actu­alizat-o cu responsabilitate), rămîne deschisă problema modului în care „se poartă“ filmul românesc cu marii noştri actori; adeseori ne dăm seama prea tîrziu, atunci cînd nu se mai poate face nimic, că filmul românesc a trecut pe lingă nişte actori a căror personalitate ar fi putut contura mai pregnant însăşi persona­litatea cinematografiei naţionale. Cele două seri de televiziune consacrate lui Fory Etterle au evidenţiat — indirect — aceste nedorite decalaje. Am revăzut în aceste emisiuni cî­­teva dintre rolurile scenice care au jalonat prodigiosul drum de creaţie al actorului. L-am revăzut pe Fory Etterle în rolul-capodo­­peră din Dragă mincinosule pe scena teatru­lui „Bulandra" alături de Beate Fredanov, şi revărsarea de spirit a actorului, sensibilitatea aceea acaparantă, subtilitatea şi fineţea inter­pretării au însemnat tot atîtea bucurii artistice de neuitat. L-am revăzut în rolul lui Dandana­­che din spectacolul conceput de Liviu Ciulei cu o scrisoare pierdută, o compoziţie demnă de toate antologiile lumii. Şi l-am revăzut în ultimul său rol pe scenă, acela din Furtuna, urmărindu-l (datorită unor izbutite reportaje de la repetiţii) din faza pregătirii rolului pînă la creaţia scenică propriu-zisă, din nou o in­terpretare de zile mari. L-am urmărit, da, cu respiraţia întretăiată, cum spuneam la înce­put, pe Fory Etterle,în cele două seri pe care i le-a consacrat televiziunea, apelînd la ima­ginile de valoare inestimabilă ale „Telefilmo­tecii de aur“. Dincolo de acest fior de emoţie, am simţit că exerciţiul aducerilor aminte în cazul marilor actori (şi nu numai în acest caz) este un necesar exerciţiu de viaţă. Călin CĂUMAN Exerciţiul aducerilor aminte 14 N­u n­iciodată animaţia romaneasca nu s-a răsfăţat pe marile ecrane ca în această vacanţă de iarnă. Drept este că mirarea în faţa binemeritatei atenţii a programatorilor nu este prea firească, dar laudele trebuie totuşi puse pe hirtie fără superstiţia deochiului. Unul dintre cele mai savurate poveşti animate în acest anotimp al poveştilor este fără doar şi poate Cei trei muşchetari, serial ale cărui prme episoade înveselesc şcolarii care au meritat să fie duşi la cinema. în mare vervă, regizorul Victor Antonescu, cunoscut ca iubi­tor al suspansului şi al genului science-fic­tion (vezi mai ales ultimele sale colaborări la ciclurile Aventuri submarine şi Misiunea spa­ţială Delta) se dovedeşte în noua suită de filme un inspirat parodist. Deşi îşi alege ca eroi pe unii dintre cei mai vechi adversari din lume, şoarecele şi pisica, realizatorul nu îi urmăreşte fugărindu-se din pricina unui apetisant copan sau a vreunei dantelate bucăţi de şvaiţer. Nu, străvechii ri­vali îşi dispută in acest serial o ditamai carte şi nu una oarecare. Conflictul este declanşat de interesul subit pe care un grup de şoricei îl arată pentru palpitantul roman de aventuri Cai trei muşchetari de Alexandre Dumas. Aceştia îşi jură să devină la fel de uniţi la bine şi la rău ca vitejii eroi. Cotoii de pe aco­perişul vecin, veşnicii lor duşmani, le fură preţiosul volum şi intră şi ei în joc, devenind ,,gărzile cardinalului". Acesta este începutul unor urmăriri vijelioase, răpiri ingenioase şi dueluri cu figuri acrobatice, dar şi pretextul şarjei amicale a peripeţiilor pe care mulţi din­tre micii cititori şi le amintesc la fel de bine ca pe teorema lui Pitagora. Există şi un card al motanilor care aminteşte de crudul Riche­lieu şi o pisică ce are geniul intrigii, Miau­­lady, o variantă zoomorfă a deconcertantei aventuriere Milady. Vedem şi încrucişări de florete strălucitoare şi urmăriri nocturne ale unor siluete înfăşurate în mantii şi schimburi de mesaje ameninţătoare. Tonul poveştii ră­mîne însă voios şi vătămările nu sînt grave. Regizorul face mereu cu ochiul către specta­tori şi ne aduce aminte că ne aflăm pe tărî­­mul parodiei amabile. El şi-a conceput perso­najele şi decorul în bună tradiţie disneyană, cronica animaţiei Mîaulady Niciodată animaţia românească nu s-a afirmat pe marile ecrane, ca in această vacanţă de iarnă ocolind cu pricepere capcana desuetudinii. Victor Antonescu ştie că, după ce o bună bu­cată de vreme, desenul simplificat a fost su­pralicitat, au revenit in atenţie fastul culorii şi complexitatea animaţiei. Dacă opţiunea pen­tru stilul clasic este un semn de forţă, prefe­rinţa pentru parodie vădeşte un simţ special al umorului. O fericită înclinaţie spre un tip de haz care nu mizează pe gagul mecanic, cu risipă de izbiri şi de pumni în cap. Chiar dacă mai are de adăugat cîteva episoade, serialul Cei trei muşchetari şi-a afirmat deja farmecul parodic. Dana DUMA Eroi fără frică,dar nu şi fără prihană (Cei trei muşchetari într-o versiune re­văzută de Victor Antonescu) !

Next