Cinema, 1988 (Anul 26, nr. 1-10)

1988-10-01 / nr. 10

Oameni, locuri, î Puntea copilăriei „\i a place oraşul nostru?" — sint întrebat adesea Un oraş iţi place prin arhitectura, prin oamenii sau prin anumite locuri care-ţi trezesc interesul Mie-mi plac oraşele prin oamenii lor, de ei ma leaga cele mai trainice amintiri. întrebat însă care-i locul din ţară de care mă simt legat sufleteşte aş răspunde imediat. Există un loc pe care-l privesc cu dor şi recunoştinţa ori de cîte ori am ocazia Acolo mi-am petrecut cea mai frumoasă perioada a copilăriei mele Ca să pătrunzi dinviaţa obişnuita în viaţa de acolo, exista o punte peste unul repede al muntelui. Cîteva trepte, un bufet, cabine de ştrand, o mica piaţă închisa cu gard, o poarta de stadion, o reclama şi cam atit Tot ce aveam mai de preţ atunci era prietenul meu, ceva mai mare, mai serios şi mai îngîndurat. De la el am învăţat multe Prietena mea cea mai bună era pădurea. Acolo mâ pierdeam fără urmă, acolo culegeam cele mai mari ciuperci pe care le-am văzut vreodată, dar mai ales îmi plăcea sa stau întins pe frunzele uscate sa privesc in sus si sa îngîn: pe-o frunza de nucule. Mai exista o prietenă, o fată, dar aceea nu era a mea Eu culegeam mare. Copilărie întirziata, avea să se consemneze la vremea aceea Eu mă simțeam bine „N-am fost niciodată pe munte" spuneam prietenului meu cel bun, privind spre culmile pe care nu aveam sa mai ajung. In toata aceasta splendoare, in toata bucuria noastră de „copii ai nimănui", ne-am trezit, deodata, luaţi in seama de ciţiva oameni mari veniţi special pentru noi. Ei urmau sa ne filmeze Nu au ales un moment foarte fericit al vieţii noastre ci o neînţelegere aş zice, dar ea trebuia repetata pentru a fi filmată Mie-mi plăceau acei oameni, păreau buni, aveau haz, chiar daca nu se-nţelegeau între ei Nu-mi plâceau ca erau prea grăbiţi Eu, neştiind cum e la filmare, mai fugeam puţin prin pădure Trimiteau pe unul după mine Prietenul meu devenise foarte trist Din cauza fetei, gîndeam Eram fericit că filmam cu el, chiar daca trebuia sâ ne batem Totul s-a terminat cu bine pentru oamenii mari Ţin minte ultimele replici filmate: „Te doare, nu te doare" auzeam: „Mă doare, mă, mâ doare, mă doa.." şi rămîneam intr-un surîs Nu mai era însă al meu, era al pădurii... Cind mergi cu trenul spre Braşov, imediat după ce ieşi din gara Sinaia, pe partea dreapta apare un pod de piatră, întrerupt la jumătate de vreme Imediat după el, un altul de fier străjuieşte un stavilar împrejurul acestuia, buruieni Acolo este locul unde am petrecut cea mai fascinanta perioada a copilăriei mele. Cinematografice George MIHAIţA Pasiuni din Baragan trebuia să realizez un film despre un crescător de animale fruntaş. Eram intr-o cantare febrilă, întrebam şi-n stingă şi-n premiile acordate in recenta ediţie a Festivalului naţional Cîntarea României încununează cîteva reuşite artistice deschizătoare de perspectivă în activitatea cineaştilor de la Animafilm" Cea mai importantă este dezvoltarea serialelor şi a lung metrajelor Valoroşi realizatori din toate generaţiile îşi exersează dreapta, dacă nu cumva ştie cineva pe cineva... care să fie aşa şi pe dincolo... — Ce vrei tu e greu să gâseşti — mi-a zis într-o zi un prieten. Vrei un crescător de am fantezia in acest domeniu. El a insemnat un exerciţiu util pentru perfecţionarea modului de a nara cinematografic, o posibilitate de studiu a ştiinţei gagului, o şcoalâ pentru animatori, pentru formarea unor noi regizori. Filmele cu continuitate, vizionîndu-se pe micile şi marile ecrane din multe ţari ale lumii, fiind selecţionate şi premiate la festivaluri internaţionale, au contribuit şi la creşterea prestigiului animaţiei româneşti peste hotare, in topul preferinţelor publicului din ţara şi strainatate se situează serialul Cei trei muşchetari. Animaţia dinamică, acumularea de gaguri (peste 200), replica parodică la filmele de capă şi spadă, compusa cu inventivitate comica de scenaristul si regizorul Victor Antonescu, au asigurat succesul încercaţilor muşchetari şi al aventurilor lor uimitoare, în aceasta prelucrare liberă după romanul lui Dumas, în care rolul cunoscutelor personaje a fost preluat de şoricei şi motani, elevii lui Victor Antonescu, tinerii şi foarte talentaţii animatori Valentin Eliseu, Anca Dumitru, Virgil Toader, Florin Soceanu se desfăşoară cu dezinvoltura. Surprizele se ţin lanţ, prin jocul vivace al liniilor şi culorilor se nasc savuroase întîmplâri în care sunt antrenate personaje amuzante ca Miaulady Michelieu, şoricelul Artagnan Foarte bine primit de micii şi marii spectatori mare şi cu rezultate nemaipomenite în producţie. dar care sâ fie şi fotogenic şi cu humor şi un bun povestitor. Omul e om, nu zmeu Mai are şi defecte pe lingă multe calitaţi. Numai dacă nu faceţi voi ceva. „tehnic ştiu eu, trucaje de voce..." Am ris şi mi-am amintit că un coleg i-a pus pe îngrijitorii de la o fermă să spele vacile cu şampon ca să arate mai lăţoase" Departe de mine asemenea „înfrumuseţări", deşi continuam să-l vad pe crescătorul meu ca pe un Fat Frumos, plasat intr-o regiune colinară, cu vaiadinei, cu susur de izvoare şi iarbă grasâ şi inalta smălţuită de flori multicolore. Dar într-o zi am citit in „Scînteia" un articol in care autorul îi îndemna pe cititori să dea fuga la Dulbanu pentru a cunoaşte pe un bâtrin crescător de la o fermă de vaci din Bărăgan. Rezultatele erau spectaculoase. Puţin dezamăgit de peisaj — cîmpie — am dat şi eu fuga, nu însă fără îndoieli, in Barăgan cresc norde mănoase încă de pe vremea lui Burebista — îmi ziceam. Dar vaci? Şi încă vaci recordiste. Autorul articolului vorbea despre una cu numele Emana care dâdea peste 60 litri de lapte pe zi. Sä citeşti şi să nu crezi. Şi aşa, într-o zi de vară, amn care arşiţa gonea la umbră pîna şi ciinii, alergam cu maşina pe un drum judeţean, stîrnind nori de praf, spre satul lui Andrei Gabură. L-am cunoscut dupâ o lungă căutare. Fiindcă Andrei Gabură nu stă intr-un loc. El e prezent peste tot. Trebuie să ştie toate, sa controleze totul. Nu lasa nimic la voia întimplarii. Un bărbat trecut de prima tinereţe, poate şi de a doua... cine ştie! Un bărbat tara vîrstă. De statură mijlocie, muşchiulos, cu tenul ars de soare şi de vînturi. Mai ales de voturile Bărăganului, învăţat cu munca şi cu necazurile Dar şi cu succesele, in adevăr, vacile lui păreau adevărate minuni ale naturii. Ugerele lor mari mingîiau iarba. Darabana, Emana şi altele — le-am uitat numele — aveau şorţuri de susţinere ca să nu atingă pamintul, aşa erau de voluminoase. Daca nu le-aş fi văzut, dacă nu le-aş fi filmat, aş fi crezut ca erau „butaforie“ Dar ce m-a impresionat mai mult era acest om fără vîrstă, neastimparat, pasionat pentru munca lui pe care o gasea fără egal de frumoasa deplină de satisfacţii. Avea o vorba a fost şi serialul şi lung metrajul Temerarii de la scara 2. Scenariul scriitorului Iuliu Raţiu, inspirat din viaţa elevilor a ridicat probleme complexe de realizare prin animarea unui mare număr de personaje, folosirea lipsingului, menţinerea echilibrului dramaturgic pe parcursul celor 13 episoade. Lung metrajul s-a impus prin structura narativa solida trama tensionată condusa cu mina sigură de un monteur experimentat. Sonia Georgescu O încercare temerară din care regizorii Marian Mihail, regretatul Zaharia Buzea, Ana Maria Buzea şi Artin Badea au ieşit învingători Ciclul Poveşti cu păpuşi valorifica expresiv tradiţia filmului românesc in tehnica păpuşilor animate, harul special pentru acest gen al regizoarei Isabela Petraşincu. Poveştile imaginate de ea cu un lup lacom şi hrăpăreţ care primeşte de fiecare dată plata cuvenită pentru faptele sale au umor şi candoare Păpuşile şi decorul construite din lemn şi lina sunt stilizate cu rafinament Spectacolul cinematografic este nu numai instructiv, dar şi fermecător prin armonia ansamblului Exigenţele artistice ale realizatorilor apropie de multe ori serialul de filmul de autor Minunata lume a scrisului de Virgil Mocanu din ciclul Vreau să ştiu (Premiul pentru cel mai bun film didactic la Festivalul internaţional de la Espinho, Portugalia — 1985) este o lecţie inteligenta şi un spectacol vizual incntator Jocul formelor plastice exprima stări, sentimente, dincolo de funcţionalitatea lor pur didactica De aprecieri deosebite s-a bucurat în festival şi filmul de autor, cel mai complet mijloc de experimentare a unor noi modalităţi artistice novatoare. Prin deschidecolorata, plină de înţelesuri, un filt anume născut dintr-o experienţă proprie de viaţa L-am surprins odată privind-o pe Emana, vaca lui favorită, cu atîta dragoste, atit de duios, incit m-am mirat. — „Uitaţi-vă la ea, mi-a spus, cit e de frumoasă. Nu ştiu dacă şi alţii o găsesc aşa, dar mie îmi place foarte mult. Căci cine a mai văzut sau a auzit ca o vacă să-ţi dea într-o viaţa 100 000 litri de lapte! Eu am fost şi în America Am stat de vorbă cu mulţi crescători de vaci. Dar nimeni nu se putea lăuda cu o astfel de vacă! Aşa sa ştiţi. D'aia ma ţin lingă coada ei Lingă coada lor. Că le iubesc şi mi-e greu sa trăiesc fără ele. Să ştiţi că şi ele imi răspund cu aceeaşi dragoste. Cind intru în grajd întorc capul după mine şi mugesc uşor." Bătrînul tehnician Gabură nu e singurul care gîndeşte aşa. Alături de el î-am filmat şi pe ceilalţi îngrijitori, ţârani ca şi el, care îşi iubesc animalele date in grijă cu aceeaşi dragoste şi pasiune. — „Uitaţi-vâ la ei! Toţi sunt ţărani ca şi mine. l-am recrutat după ce i-am urmărit şi m-am încredinţat că au aceeaşi milă de animale ca şi de proprii lor copii". Şi-a continuat: „Ascultaţi-mâ pe mine, un crescător bun de animale nu poate fi decit ţăran. Fiindcă numai unui ţăran îi place mirosul de bălegar. Numai unui ţăran îi place mirosul reavăn al pămintului. A trebuit odată sa trimit la Bucureşti, la un curs pentru însămînţâri artificiale, un tehnician. Eu am trimis doi. Pe tehnicianul fermei, un orăşan, şi pe un ţăran de-al meu. Fiindcă ştiam că pentru tehnician simbâta era simbătă, pleca la oraş devreme, duminica era duminica, iar lunea era luni după diminică şi venea mai tîrziu. Şi in timpul ăsta eu pierdeam însâmînţarea vacii. Dar pentru ţăranul meu şi simbăta şi duminica şi lunea, sau orice sărbătoare, tot zi de lucru era. Şi am rămas cu ţăranul. Azi e cel mai bun tehnician din judeţ. Orăşanul a plecat la oraş". M-am despărţit de Andrei Gabură într-o toamna tîrzie, cu rod bogat, adunat în cântări. Dar cel mai bogat rod al acelui an a fost pentru mine faptul că am cunoscut un asemenea om. Dumitru DONE rea spre metaforă, prin grafica elevata, cu filmul de autor pătrundem intr-un spaţiu spiritual. în Drumul drept (scenariul: Lucia Olteanu, regia: Olimp Varaşteanu) se desprinde cu umor o filosofie şi o atitudine în faţa vieţii Este relevabilă simplitatea de structura, specifică unui anume gen de animaţie, de mare efect în această pelicultă satirică. Din gheme de lina se nasc personaje, situaţii, acţiuni comice, prilej pentru autori de a pleda pentru o existenţă autentica, de a trai viaţa cu adevărat, de a o folosi cu maxima intensitate şi de a nu o lăsa la voia întimplârii Ritualul este al simplităţii şi în Podul de Olimpiu Bandala. Filmul înregistrează încercările dramatice a doi omuleţi, despărţiţi de o prăpastie, de a construi un pod, de fapt o punte simbolica a comunicării şi înţelegerii, a convieţuirii umane armonioase la care adormi în final si ceilalţi Grafica moderna, muzica tensionata a lui Octav Nemescu maresc puterea de comunicare a acestei pelicule emoţionante in Vijelia de Dinu Petrescu discursul filmic are lirism, culorile năvălesc contururile liniilor se dislocă, exaltarea şi austeritatea se îmbină în zugrăvirea furtunii, a atmosferei de taina şi vraja a pădurii Prietenia dintre un copil şi un mînz, curiozitatea, uimirea, spaima celor doi în faţa naturii dezlănţuite devin o parabola in faţa misterului cunoaşterii. Filmele laureate oferă un eşantion reprezentativ pentru competenţa profesionala, cultura plastică ale cineaştilor, orizontul spiritual al filmelor noastre de animaţie. Ludmila PATLANJOGLU cronica animaţiei Mai mult decit succes: prestigiu (inclusiv internaţional)