Clopotul, 1980 (Anul 36, nr. 4437-4488)
1980-01-19 / nr. 4439
Aici la Ipotești, de unde s-a înălțat în strălucire universală luceafărul geniului poetic național, cinstim cu emoție memoria nepieritoare a celui mai iubit poet al neamului nostru, Mihai Eminescu. Visul de dreptate, de libertate și înălțare a României cîntat în vers de aur își află împlinire în strălucirea vremurilor noastre cînd întregul popor deplin stăpîn pe propria-i soartă construiește viața nouă — socialismul. NICOLAE CEAUȘESCU (Din Cartea de onoare a Muzeului memorial „Mihai Eminescu“ Ipotești) Eminescu Ai stat în pragul cîmpiei și ai auzit glasul sînzîienelor : „O, surorilor, nu ocoliți cu parfumul vostru sublim pe Cavalerul Crin chiar dacă linia nemărginirii mereu vă desparte !“ Cînd tac ierburile și nu se mai aud vaietele stufului, poposim lingă coliba lui Călin , iazu-i albastru și ne dezmiardă privirile , vom visa iar la Diamantul Nordului. Stîlpii Tăi de susținere sînt : Timpul și Soarele, Luna și Codrul și Stelele. Lunecă pe tălpi de Luceafăr, inima mea ! De ce oprești ? Gonește ca vîntul, mai repede, mai repede ! Cînd coboară viforul, iarna, și urechile dor de vibrații orchestrale, cînd sînt asediate glugile de coconi și p,ocoalele cu miei, atunci, desigur, vin arătorii la geamuri, iar neadormiții cocoși anunță ora astrală i nașterea Geniului. Arpegii diverse mă colindă ; zidit în mine însumi, cîntecul caută guri de izvoare. Soarbe-mă odată cu cîntecul ! Mihai MUNTEANU 130 de ani de la nașterea celui mai iubit poet al neamului nostru Spre neuitarea lui Eminescu Prelung halou de frescă bizantină Ca-ntr-un vitraliu chipu-i înconjoară Chivot de ctitorie poartă-n mină Un voevod și poezia țară. Se suprapun mai vechile portrete Intr-o statuie-n piatra amintirii Nu voi să-i tulbur umbra pe perete Nici să-i contemplu, preamărindu-i fapta Doar să aprind o ceară de iubire Spre neuitare lui înalta, Dreapta. Lucia OLARU NENATI Poemul demnității unui om Unii spun că Eminescu e un zeu Inventat de univers anume Să destăinuie la muritori Ce e bun și ce e rau în lume. I s-a dat la naștere o cheie Și un gînd cu care să pătrundă Tainica ființă din femeie Și eternul dor șoptit de undă. Sau Luceafăr unii îl numesc, Strălucind în veșnicii albastre, Drum croind a celor ce iubesc Tot ce-i sfînt în patimile noastre. Este pîinea cea dintotdeauna Cea pe care sufletul o cere, El de ne lipsește, e ca luna Cînd nu arde-n noaptea de mistere. Mircea JUNCANARU Scenă din spectacolul de teatru „Steaua fără nume" Fotografia: Vasile ANANIA La Eminescu S-a născut așteptîndu-ne, așteptîndu-1 la toate patru puncte cardinale ale cuvîntului, de ursit 1 s-au așezat privirile numai acolo de unde cade pe vestmintele sufletului nostru armura silabelor limbii materne, ca un semn între nadir și zenit, măduvă a aerului, pămîntească iluzie a visului, în căutare de toți și al neamului ochi prin care lumina, prin iriși, sărută pleoapa așezată pe lacrimă, palmele îmbrăcind în dorință ivirea — lucru desăvîrșit al spiritului nostru, cîntec adus aleruilor întru izbînda voievodului Mihai cel Eminescu. Gellu DORIAN Analizate și interpretate, articolele și studiile economice, financiare și social - politice ale lui Mihai Eminescu, în totalitatea lor, cu semnificații revoluționare, axate pe economia țării, coroborate și cu operele literare, formează o operă realistă, sistematică, coerentă, un sistem economic - social ideologic unitar, închegat. Gîndirea social - economică a lui M. Eminescu este inspirată în structură, de lucrările unor economiști progresiști ai vremii, ca L. Stein, profesorul său de economie politică și alții, de lucrările lui Marx, de ideile revoluționare ale lui Tudor Vladimirescu și N. Bălcescu, de revoluția comunarzilor împletită cu realitățile țării noastre și a constituit o cugetare proprie a poetului, axată într-un sistem economic închegat și unitar corelat însă și cu un sistem politic integrate în slujba poporului. Ceea ce izbește clocotitor, nestăvilit publicisticii în fiecare pagină a eminesciene este patriotismul lui puternic întruchipat în slăvirea trecutului de glorie, în condamnarea politicienilor lacomi și venali și în speranța că poporul român bun, blind și omenos va ajunge vremea belșugului și a demnității. O întruchipare în viața socială a idealului făurit de poet o va putea aduce numai viitorul / „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie (...) La trecutu-ți mare, mare viitor ! (...) Fiii tăi trăiască numai în frăție" /. Lupta cu devotament și cu o răscolitoare forță de vibrație pentru un viitor mai bun al poporului și patriei sale — considerîndu-se printre urmașii lui Bălcescu, contopindu-și gîndurile în aceeași flacără pentru înfăptuirea unui măreț ideal pe care-1 hărăzea viitorimei noastre — rezultă și din următoarele rînduri : „Cînd panglicarii politici care joacă pe funii se vor stinge de pe fața pămîntului nostru, nușii, leneși, cînd pătura de cefără știință și fără caracter va fi împinsă de acest popor în întunericul ce i se cuvine, atunci cînd poporul românesc își va veni în fire șiva răsufla de greutatea ce apasă asupra lui, atunci va suna ceasul adevăratei libertăți“ (Bălcescu și urmașii lui,1 Timpul, 14 noiembrie 1877). Ceasul acesta a sunat, previziunea lui Eminescu s-a realizat pe deplin în epoca noastră. Concepția lui Eminescu despre muncă și legile economice exprimată într-o terminologie și cu o logică materialistă despre legitatea dezvoltării sociale, este învederată de aprecier [UNK]rea că esența vieții unui stat e munca, scopul muncii e bunul trai. (Opere complete) 1914, pag. 564 și „Frare și Adevăr“ Timpul 22 decembrie 1877). Prof. doc. Ion I. GHELASE Cu puternic patriotism Este mai mult decât o coincidență fericită faptul că meleagurile copilăriei lui Mihai Eminescu sunt deosebit de bogate în mărturii ale apariției și dezvoltării civilizației tracogeto-dace pe întreaga sa întindere, cu obsesia marelui poet de a crea o epopee dacică. După pateticul poem „Rugăciunea unui dac“ apărut în anul 1879, poetul nu a încetat să compună proiecte pentru o viitoare epopee intitulată provizoriu „Sarmis“, din care realizează o dramă intitulată „Decebal“, rămînîndu-i în manuscris o încercare de epopee cu același titlu și un alt proiect „Dochia“, înflăcărată de ideea dacismului, imaginația poetului va fi solicitată pe această temă și în poemul „Strigoii“ ca și în ciclul de drame istorice ale Mușatinilor. Obiectivul arheologic cel mai însemnat aflat în comuna Mihai Eminescu, astăzi bine cunoscut în istoriografia noastră, este sistemul de cetăți traco-getice de la Stîncești, semnalat încă din 1871 în „Răspunsurile la chestionarul arheologic“, întocmit de Alexandru Odobescu, aflat astăzi în Fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei R.S.R. sub nr. 224. în acest răspuns se menționează existența „a două locuri în formă de cetăți vechi de pămînt cu împrejmuire de șanțuri“, încadrarea acestora în timp făcîndu-se cu eronat, fiind considerate totul din epoca medievală sau modernă. Cercetările executate abia după al doilea război mondial, mai întîi sub forma uneirecunoașteri de teren întreprinsă de Anton Nițu și Neculai Zaharia în 1954, apoi sub forma unei săpături sistematice întreprinsă între anii 1960-1967 sub conducerea lui Adrian Florescu, aveau să încadreze cetățile în perioada secolelor VI —III î.e.n. și să scoată la lumină unul din cele mai prețioase tezaure : o făptură fantastică lucrată din tablă de aur, având capul de mistreț, trupul de pește și coadă de pasăre, întrunind elemente caracteristice ale unor trei animale diferite, fiecare din alt mediu. Nu este locul să insistăm aici asupra fazelor existenței acestei fortificații nici să descriem alte materiale expuse în bună parte astăzi la Muzeul Vestigii dacice la Ipotești de istorie din Botoșani, dar și în Muzeul de istorie al R.S.R., acestea putind fi admirate de fiecare dintre noi, ci trebuie să subliniem că săpătura a putut fi bine datată cu ceramica de import — amfore de Chios și Thasos — subliniind totodată că aceasta demonstrează existența unui important centru traco-get, reședință a unei uniuni tribale care întreținea legături cu lumea greacă, de unde se aduceau produsele de lux ale vremii. Cele mai vechi descoperiri care pot fi atribuite traco-geților pe cuprinsul comunei Mihai Eminescu, s-au descoperit pe locul numit Medeleni, în apropierea iazului Loești. Cea mai plăcută surpriză ce ne-a fost oferită insă este aceea a descoperirii în imediata apropiere a casei copilăriei marelui nostru poet, în 1976, cu prilejul unui sondaj care urmărea să găsească temelia atenansei semnalată nouă de profesorul X. D. Marin, a unei locuințe carpice, afectîndu-se o suprafață de aproape 2 m.p. de pe care s-au cules fragmentele unei amfore romane de import și o cățuie dacică fragmentară, avînd un decor incizat cu linii dispuse în unghi drept pe întreaga suprafață a fundului vasului, precum și fragmente de vase - borcan, unul dintre ele ornamentat cu un brîu aplicat și prevăzut cu incizii oblice. Vestea a circulat repede, revista „Flacăra“ a trimis imediat un fotoreporter la Ipotești iar Gheorghe Tomozei a scris un poem în „România literară“ care avea să devină titlul unui volum de versuri „Istoria unei amfore“: împreună cu Lucia Olaru-Nenati, pe atunci muzeograf la Ipotești, am întocmit o comunicare pe care am prezentat-o la sesiunea de rapoarte din primăvara anului 1977 la Muzeul de istorie al R.S.R. In anul 1978 nu s-a putut lucra pe suprafața respectivă datorită demolării casei clădite în 1936 și lucrărilor de construcție a casei care reconstituie clădirea inițială. Abia în vara anului 1979, la solicitarea noastră a răspuns arheologul Ion Ioniță de la Institutul ..A. D. Xenopol“ din Iași, specialist în arheologia secolelor II—III era noastră, care în colaborare cu muzeograful Octavian Liviu Sovan au preluat săpătura urmînd ca în cîteva campanii să dezvelească așezarea carpică, avînd în vedere atît importanța cercetării sale, a necesității de a ne îmbogăți efecțile noastre cu noi materiale, dar mai ales din Apa salva materialul de nevoia pe suprafața care în curînd va fi ocupată de construcția unui important edificiu muzeal. Prof. Paul SADURSCHI directorul Muzeului județean Premieră la Teatrul „Mihai Eminescu“ „STEAUA FARÄ NUME“ de Mihail Sebastian Ne reține atenția o mărturisire făcută de regizorul spectacolului, Eugen Traian Bordușanu, în caietul-program : „Eu mi-l imaginez pe eroul lui Sebastian, Miroiu, care este scris ca un înfrînt, cu totul altfel“. Mai departe, în același caiet, Stelian Preda, interpretul lui Miroiu, precizează în același sens : „Nu-l voi juca pe Miroiu ca fiind un înfrînt, el este numai temporar un însingurat, posibil fiind ca descoperind o altă lume prin venirea Monei, el să o îmbogățească pe a lui, să-și deschidă larg ferestrele sufletului spre lumea cea mare“. Am sugerat, credem, esența viziunii regizorale a lui Eugen Traian Bordușanu, o viziune nouă și tonifiantă. Infuzia de optimism nu strică spectacolului. Ii dă o coloratură originală. Stelian Preda, în rolul profesorului Miroiu, arată o interiorizare autentică, exprimată cu sensibilitate. In unele scene, jocul său este de-a dreptul emoționant. Intr-adevăr, visătorul Miroiu jucat de Stelian Preda nu ne lasă în suflete gustul amar al înfrîngerii. Preda redă demnitatea celor care visează și cred în vis. Alina Secuianu (Mona) are o prezență scenică deosebită, întrevedem optimiști mari posibilități actoricești la această tînără actriță a teatrului nostru. Multă străduință în realizarea rolului domnișoarei Cucu a depus Elena Ligi. Face un rol convingător, plin de haz. Menționăm și pe Mihai Păunescu, foarte agreabil în rolul unui șef de gară, jucat cu deplină profesionalitate. Ne-au nemulțumit oarecum doi actori talentați dar care, probabil, au fost îndrumați pe o cale eronată. Doru Buzea, un actor dispunînd de bogate resurse comice, a șarjat pînă la un grotesc inadmisibil partitura ce revenea profesorului Udrea, iar Viorel Baltag, avînd, de asemenea, calități actoricești reale, l-a transformat pe Grig intr-un grosolan personaj de mahala. Episodic au mai apărut Ion Plăieșanu (un țăran lipsit de autenticitate), Narcisa Vornicu (o adolescentă ușor impertinentă), Teodor Brădescu, Jean Mardick, Ion Ligi. Scenografia, tradițională în primul act și ușor modernizată în actul al doilea, este realizată de Constantin Molocea. în întregimea lui, spectacolul se bucură de un meritat succes de public. Dorin BACIU CLOPOTUL nr. 4439/1980 f