Contemporanul, iulie-decembrie 1954 (Anul 8, nr. 27-53)
1954-07-02 / nr. 27
2 Pe scenele concursului Toată Valea Câmpulungului căpătase o înfăţişare rară. Din cătunele şi satele ascunse între munţi şi dealuri, pilcuri de munteni gătiţi de sărbătoare se îndreptau către şoseaua raională, unde se urcau în camioane. Ei coborau la vale, la Cîmpulung, unde aveau să-şi arate măiestria dobîndită în slujirea artei, la etapa raională a concursului echipelor artistice ale căminelor culturale. Pentru această zi ei se pregătiseră î r.'delungată vreme; chiar cu o noapte în urmă, dacă s-ar fi urcat un om pe vîrful Rarăuîui, ar fi văzut cu mirare cum în văile întunecate ale munţilor străluceau multă vreme, lumini mişcătoare, erau luminile a zeci şi sute de felinare cu care-şi desluşeau calea către casă, artiştii amatori pe care-i prinsese noaptea făcînd ultimele repetiţii. Dla Pojorîta, din Frumosu, din Fundul Moldovei, veniseră formaţii mari de corişti care au pregătit din vreme un bogat repertoriu de cintece. Dar cînd dirijorul corului din Vama a făcut un gest brusc, îndemnînd pe cei peste 60 de oameni să înceapă cîntecul, toţi cei ce ascultau au înţeles care va fi cîştigătorul întrecerii, cele patru voci se armonizau uimitor, se îmbinau şi se completau. Au cîntat cei din Vama,Răsună codrul”, din inimi parcă. Au cîntat cu pasiunea color care au simţit de atîtea ori înţelesurile tainice ale freamătului de codru, ale chemărilor de bucium pornite de pe pla-Duminică 20 iunie, a fost cea de a doua zi în desfăşurarea fazei raionale a concursului echipelor artistice ale căminelor culturale din raionul Piteşti. Pe scena grădinii de vară a teatrului local s-au perindat echipele artistice ale ţăranilor muncitori din Golibaşi, Moşoaia şi Gormeana, din Albota, Vultureşti, Săpunari şi Valea Mare. S-au prezentat coruri şi formaţii de jocuri populare, recitatori şi cîntăreţi solişti. Majoritatea corurilor care s-au prezentat la concursul pe raion sunt formaţii tinere, recent constituite, şi care se află în plină dezvoltare. Ceea ce le caracterizează este elanul şi voinţa dîrză de a se perfecţiona. Aşa sunt de pildă cele din Golibaşi, Albota, Valea Mare. Trebuie totuşi remarcat că este necesar — şi aceasta nu s-a observat din păcate — ca lucrările pe care le interpretează să fie alese pe măsura puterilor lor şi să fie prezentate dintr-un început în unison sau pe două voci. Despre dansuri şi dansatori se pot spune însă mai multe lucruri. Era de admirat pasul avîntat şi sprinten, entuziasmul şi verva dansatorilor amatori. Calităţi deosebite au dovedit cei de la Vultureşti. Se poate spune că sînt tineri şi că e firesc să le placă dansul. Da, numai că dragostea de joc şi cîntec nu ţine — după cum s-a văzut şi la această întrecere — de vîrstă. Dansul bătrînilor de la Moşoaia care s-au prezentat la concurs, dacă nu a avut caracterul sprinţar al celui al tinerilor, a avut totuşi frumuseţe şi iuri şi răspîndite peste întinderile uriaşe ale codrilor. Aşa au cîntat oămenii în acea zi şi desigur că vor cînta şi mai bine în viitor, îr. celelalte etape ale concursului. Coriştii din Vama s-au dovedit cei mai buni, dar calităţile lor s-au găsit şi la celelalte coruri: armonizarea izbutită a vocilor, intrări potrivite, însufleţire. Toate corurile au interpretat de asemenea numeroase cîntece populare. Au dansurile muntenilor din ţinuturile Moldovei de Sus un anumit specific: nu sînt itireşe. De aceea ele cer multă dibăcie şi multă simţire din partea dansatorilor; căci nu-i uşor să păşeşti cătinel, să te mlădii ca o jordie de lozie, să baţi uşor îr, podele, să stai un pic ascultînd emoţionat melodia şi să te învîrţi apoi repede, ridicînd într-un anume fel picioarele, numai oleacă şi iar să mergi cătinel, să pocneşti din carimbi... Ir, treaba asta s-au dovedit meşteri mari, dansatorii din Fundul Moldovei. Au jucat cei din Fundul Moldovei un dans vechi din partea locului: Arcanul. Acest dans este foarte expresiv ; el aminteşte de vremurile cînd oamenii erau prinşi cu arcanul Şi duşi în oastea boiereasca. Dansatorii întruchipînd flăcăii din sat joacă liniştiţi şi senini, dar deodată jocul se tulbură, se fringe, se încolăceşte, închipuind arcanul care-i smulge pe flăcăi ■de lîngă mîndrele lor, ducîndu-i cu forţa în oastea boierească. Apoi se ridică încet un glas de doină ca o rugă, — glasul codrului — care-i cheamă pe fiii săi. Echipe de dansuri bine pregătite au fost şi cele ale căminelor culturale din Breaza, Frumosu, farmec. Pînă şi cel mai bătrîn dintre ei, moş Neacşu Necşoiu, om de aproape 80 de ani, conducătorul echipei, avea încă pasul uşor şi mişcări dacă nu prea repezi, pline totuşi de viaţă. Au fost prezentate la concurs numeroase jocuri populare. Vultureştenii au prezentat o suită din care făceau parte „Brîul“, „Gala Breaza“, „Strba“ şi „Strba între ciocane“. Moşnegii au dansat „Joiana“, „Băluţa“, „Mocăncuţa“, cei din Săpunari „Minteasa“. Trebuie remarcat faptul că aceste echipe s-au străduit să redea jocurile cît mai veridic, sub toate aspectele. Ele au subliniat specificul diferitelor jocuri şi prin costumele populare care au fost alese cu multă judiciozitate. Din păcate, acest lucru nu a preocupat toate echipele participante. Aşa, de pildă, echipa căminului cultural din Gotmeana a prezentat o echipă de dansatoare îmbrăcate în costume noi, alcătuite din baticuri roşii, bluze albastre şi fuste roz, realizate cu cheltuială anume pentru concurs. Îmbrăcate astfel, fetele au dansat un joc din satul lor. Numai că, în astfel de costume nu se joacă niciodată la horă la Cotmeana, iar jocurile nu se încheagă niciodată Sadova. Aceste echipe de dansuri, ca și cele ale altor cămine culturale, au prezentat mai ales dansuri cu caracter local cum sînt: Arcanul, Trilişeşti, Ardeleanca — ceea ce e un lucru de laudă. S-au urcat pe scenă doi îndrăgitori ai fluierului, vestiţi în tot ţinutul, şi chiar mai departe: Cazacu Ilie din Fundul Moldovei şi Lăcătuş Mihai din Capu Satului. Gînd a-nceput să cînte Cazacu, în jur s-a aşternut tăcere deplini, de s-auzea şi răsuflarea vecinului. Lăcătuş n-a venit singur pe scenă, ci cu o droaie de băieţi — elevii săi. Unul dintre ei, Gandrea Mihai, pare un copil aproape, dar din felul cum cîntă se vede că-i îndrăgostit de instrumentul său şi de cîntecul popular. Se făcuse aproape seara cînd s-a coborît de pe scenă ultima formaţie artistică de amatori. In acea zi oamenii din părţile muntelui arătaseră lucruri minunate şi emoţionante. Arătaseră mai ales frumuseţea folcloruri şi dragostea lor nemărginită pentru cîntecul şi dansul popular. Aceasta s-a văzut din tot ce a fost prezentat la acel concurs din vechiul tîrg al Cîmpulungului, din cîntecele populare interpretate de corişti, din dansurile locale jucate de zecile de dansatori, din doinele munteneşti, izvorîte din fluierele ciobanilor. Dar poporul are o vorbă înţeleaptă: „Inc-o învăţătură nu-i peste măsură“. S-a făcut simţită la concurs lipsa unor solişti vocali bine pregătiţi, cu un repertoriu bogat. Unele cămine culturale — de ex.: Breaza, Vama — n-au prezentat la numai între fete. De aceea dansul a părut nefiresc, nerealist şi a fost respins de juriu. Dacă ar fi fost îndrumaţi din punct de vedere artistic de către secţia culturală a sfatului popular raional, această irosire de fonduri şi muncă ar fi putut fi evitată şi, cine ştie, căminul cultural din Gotmeana ar fi putut trece la faza inter-raională a concursului, căci puteri are destule. O orientare greşită a dovedit în legătură cu costumele şi echipa din Albota. Tineri dansatori au venit îmbrăcaţi în costum loial, dar cu tricouri de sport pe deasupra cămăşii. Frumuseţea portului românesc local a fost astfel stricată, întrecerea a dovedit un importanţă prezintă intrarea în scenă a dansatorilor într-o anumită ordine şi păstrarea în timpul jocului a unei anumite ţinute. De aceea spectatorii au fost plăcut impresionaţi cînd dansatorii din Vultureşti au intrat vijelios, străbătînd scena intr-un îndrăcit pas de sîrbă. Pe urmă s-au oprit, iar unul din ei a spus cine sînt şi ce vor juca. Nu aceeaşi impresie au produconcurs solişti vocali, iar altele au prezentat solişti în repertoriul cărora nu figura nici un cîntec cu caracter local. Se cuvine să amintim că dintre soliştii vocali puţini au fost ţărani muncitori, ci mai mult învăţătoare şi învăţători , aceştia din urmă au făcut bine că au cîntat, dar ar fi fost mai bine dacă pe scenă s-ar fi urcat mai mulţi solişti dintre ţărani. Este bine să amintim că la concurs nu s-au prezentat deloc cititori artistici, iar prezentatorii de programe au arătat un nivel scăzut de pregătire. Recitatori au fost de asemenea puţini — căminele culturale din comunele Fundul Moldovei, Breaza, Moldova Suliţa, n-au prezentat nici unul, — iar mulţi din cei care au participat la concurs au dovedit că n-au înţeles adînc textele, recitind într-un fel şcolăresc. Aşadar mai sînt unele lucruri de făcut în raionul Gîmpulung în ceea ce priveşte pregătirea echipelor artistice de amatori. Din acestea amintim: atragerea ţăranilor muncitori către cântalul de unul singur, către recitat şi citit artistic. Desprinderea acestor învăţături este cu folos pentru pregătirile ce le fac căminele culturale din raionul Cîmpulung în vederea fazei internaionale a concursului. M. Cosma s-a dansatorit alboteni de pildă, care, după ce s-a ridicat cortina, au intrat pe rînd în scenă, iar directorul căminului a ieşit în faţă, la rampă şi a prezentat jocurile. Apoi mai este un lucru asupra căruia trebuie să ne oprim. La horă, duminica, jocul poate ţine mult, după jocul celor care joacă şi după puterile lăutarului. Pe scenă, mai ales cînd trebuie prezentat un număr mai mare de jocuri, un joc nu poate dura mai mult decit cîteva minute. Or, la concurs, chiar şi cei mai buni jucători, vultureştenii, neştiind acest lucru, au prelungit jocul în mod exagerat. credem că nu era rău dacă în cadrul concursului se punea mai mult preţ pe pregătirea artistică a echipelor participante, pe crearea la artiştii amatori a unor necesare deprinderi scenice. Au reeşit din desfăşurarea concursului în raionul Piteşti bogăţia artei populare locale şi calităţile reale ale artiştilor amatori. Concursul are meritul de a fi atras un număr mare de echipe din raion în întrecere. La faza raională au participat echipele a mai mult de 30 de cămine culturale. Echipele care au fost alese pentru faza inter-raională a concursului au datoria să pună multă străduinţă în întîmpinarea acestui eveniment. S. Dima Cînd muntenii coboară la valeri bune şirele... Cu citi plăcere sadică, cu cit cinism descriau In trecut unii romancieri burghezi următoarea scenă: un ţăran pătrunde pentru prima oară în sala întunecoasă a unui cinematograf de la oraş, cu ochii holbaţi de groază, gata să strige, el priveşte înfricoşat imaginile ce se succed una după alta pe ecran. Nu ştiau Insă romancierii burghezi că prin aceasta ei demascau un regim pentru care luminiţe civilizaţiei, ale culturii, erau prohibite milioanelor de ţărani „îndobitociţi", buni numai pentru lucrul pămîntului. Şi nici nu s-ar fi gindit măcar cineva să deschidă in acele vremuri in vrerun sat, un cinematograf special pentru ţărani. Dar asta se intimpla In trecut... Astăzi intilneşti in tot mai multe sate numeroase grupuri de ţărani muncitori care păşesc pe poarta căminului cultural, seara, pentru a viziona un film nou sosit. In nenumărate sate, căminele culturale, unele dintre ele avtnd încă tencuiala proaspătă, au fost înzestrate cu aparate noi de cinematograf, sunt aprovizionate In fiecare săptămină cu filme artistice, documentare şi ştiinţifice. Caravanele cinematografice pătrund In cele mai îndepărtate sate şi cătune, duc şi acolo filmele pe care tot mai mulţi ţărani muncitori au posibilitatea să le vizioneze. Ce poate exprima mai convingător faptul că astăzi cinematograful a devenit într-adevăr un bun al maselor decit cele peste 62.000 de spectacole cinematografice prezentate de pildă in anul trecut, in sălile căminelor culturale de la sate la care au participat aproape 6.000.000 de ţărani muncitori. 1.000.000 de ţărani muncitori cunosc astăzi realizările ariei cinematografice, şi învaţă din filmele pe care le văd. „...Multă lume ca bucurie se gindeşte la apropiate vremuri cind pretutindeni va fi pătruns civilizaţia, cînd Carpaţii popoarelor sălbatece dărăminduse şi apele Bistriţei luind alte cursuri, privelişti neaşteptate şi alte binefaceri vor arăta lumii că suntem unul dintre popoarele cele mai înţelepte". (MIHAIL SADOVEANU, „Oameni şi locuri", 1906) Cu aproape o jumătate de veac în urmă, la vremea cireşilor, s-a oprit Ungă firul Bistriţei, prin părţile Bicazului, un bărbat în plinătatea anilor tinereţii. Om voinic, bine legat, îmbrăcat în straie orăşeneşti, atrăgea mai cu seamă luarea aminte prin apere limpezi, potolite, ale ochilor săi de culoarea florii de in, umbriţi de borurile largi ale pălăriei — largi cu un talger de ospăţ. Drumeţise vreme îndelungată de-a lungul colboaselor căi moldovene; drumeţise ca drumeţii oarecari. Numai că — fără desagă şi fără toiag. Fără obişnuita osteneală şi mohoreală şi fără ţintă legată de anume sat sau oraş. Ţinta lui ar fi putut părea atunci într-o privinţă ciudată, pentru că ea cuprindea toate ţintele. Drumeţul acesta drumeţea în căutare de oameni şi locuri. Tovarăş îi era pasul neobosit şi statornic ca de baladă, cum şi vorba înţeleaptă şi domoală ca de poveste. Străbătuse în această călătorie drumuri largi, hîrtopite, ori cărărui înguste pe creste de obcină, tăiase de-a curmezişul ponoare ori încercase trudnic repezişuri de pripor — cine le mai ştie? poate unul călătorul... şi iată-l ajuns pe marginea căii de cîntec a Bistriţei. Şi la acest popas a sorbit dulceaţa priveliştii cu acea plăcută ameţeală pe care o pricinuiesc aromele tari şi îmbelşugate ele vinului vechi şi scump. A poposit, şi pe dinaintea ochilor săi de culoarea florii de vis,a desfăşurat nu numai dulceaţa priveliştii de-atunci, ci mai ales a celei viitoare. Şi tocmai acea plăcută ameţeală a viitoarei privelişti i-a stîrnit un gînd, îndrăzneţ ca de baladă şi frumos ca de poveste: „apele Bistriţei luînd alte cursuri...“ Tot cu aproape o jumătate de veac în urmă, la aceeaşi vreme a cireşilor, s-a oprit lingă firul Bistriţei, prin părţile Bicazului, un alt bărbat în plinătatea anilor tinereţii. Om subţiratec, înalt, îmbrăcat în haine orăşeneşti, atrăgea mai cu seamă luarea aminte prin neastîmpărat de argint viu al ochitor şi mişcărilor sale, neastîmpăr de căutător de comori. Stătuse vreme îndelungată gîrbovit deasupra a mii de pagini de hidraulică, mecanică şi matematici superioare, înghiţind întreaga înţelepciune a tehnicii pe care de veacuri s-au deprins învăţaţii s-o toarne în ecuaţii şi formule. Ca slujitor şi cercetător al acestor ecuaţii şi formule, prea puţin se lăsa furat de surprizele drumurilor şi de dulceaţa priveliştilor, fie ele chiar drumurile Bicazului şi priveliştile Bistriţei. Ţinta lui era alta... Ea avea să fie atinsă abia peste o jumătate de veac, de oamenii altei orînduiri. Drumeţul acesta, slujitor şi cercetător al înţelepciunilor tehnicii, drumeţea în căutarea comorilor Bistriţei. Tovarăşi îi erau ciudate instrumente cum şi formulele şi ecuaţiile pe care le adunase vreme de atiţia ani. *) Din ciclul „Capitole la o nouă geografie“^ Şî iată-l ajuns pe marginea căii de pîntec a Bistriţei , pentru acest om însă, tezaur de posibilităţi tehnice şi de resurse hidroenergetice. Şi la acest popas, desăvîrşindu-şi calculele şi schiţele, a sorbit dulceaţa priveliştii — zugrăvită în mintea lui ca un păienjeniş de ecuaţii şi formule — cu acea plăcută ameţeală pe care o pricinuiesc aromele tari şi îmbelşugate ale vinului vechi şi scump. A poposit, şi înaintea ochilor săi n-a stat atât sălbăticia priveliştii de-atunci, cît mai ales contururile masive şi îndrăzneţe ale viitorului baraj şi ale viitoarei hidrocentrale. Gîndul lui, al inginerului, se contopise astfel, în aceeaşi vreme, fără să-l cunoască insă, cu cel al scriitorului: „apele Bistriţei luind alte curşti. .." Au aproape o jumătate de veac în urmă... Visul lor, ca o pasăre măiastră, s-a înălţat sus-sus, deasupra norilor care acopereau văzduhul acelei vremi, rotindu-şi binecuvîntata solie peste zarea zărilor. Şi vestind mult departe unul dintre capitolele la geografia nouă ce avea să se făurească peste cincizeci de ani, în zilele noastre. ...„apele Bistriţei luind alte cursuri..." Pentru împlinirea acestui vis, istoria trebuia mai înainte să ia alte cursuri. Până atunci însă, prin părţile Bicazului, pe firul Bistriţei, s-au făptuit altele... S-a fost zidit, din poruncă domnească, palat pentru vodă. I-a plăcut „măriei sale“ să petreacă în acest colţ de ţară, odihnindu-şi trîndăvia. I-a plăcut „măriei sale“ să ospetească în vuietul Bistriţei, pe balconul de piatră repezit înspre apă ca puntea unei corăbii — cu privelişti larg deschise din tuspatru vînturile. In vuietul rîului se făcea auzit şi strigătul de suferinţă şi minte al plutaşilor şi ţapinarilor de pe moşiile regeşti ale Bistriţei; dar „măria sa" nu avea urechi decît pentru zbuciumul şi cîntecul apei. Minunatele privelişti ale Bicazului cuprindeau la sinul lor, ca pe o rană, sutele de cocioabe dărăpănate, bătute de furtuni şi de apă, ale aceloraşi ţapinari şi plutaşi , dar „măria sa“ nu area ochi decât pentru „splendorile sălbatice ale naturii“ şi pentru ospetete de pe balconul de piatră al palatului. Ca o pasăre măiastră se ridicase visul scriitorului: „Privelişti neaşteptate vor arăta lumii că sîntem unul dintre popoarele cele mai înţelepte“. „Măria sa“ se mulţumea cu priveliştea „Carpaţilor popoarelor sălbatice“; privelişti neaşteptate nu-i erau pe plac ! Ca o pasăre măiastră se ridicase visul scriitorului: „apele Bistriţei luind alte cursuri.„” „Măria sa" se mulţumea cu vechile cursuri, nici un fel de alte cursuri nu-i erau pe plac ! Dar cum „splendorile sălbatice ale naturii" sînt ele bune şi frumoase — dar în afara zidurilor domneşti — „măria sa“ a poftit lumină electrică în Bicazul aflat, de cînd se pomenise pe-aici picior deom, în întuneric. Aşa s-a făcut că din undele Bistriţei, un motoraş plăpînd a fost pus să fure cîţiva stropi de lumină — doar atit cît le făcea trebuinţă „măriei sate“, curtenilor dimprejur şi mai-maritor din Bicaz. Ţapinarii şi plutaşii aveau să se bucure şi mai departe de „poezia" opaiţului — ca nu cumva să se intineze „splendorile sălbatice ale naturii..." Ocară grea aruncată Bistriţei ! Ooară acestei ape în care sălăşluiau destule puteri să alunge toate opaiţele din Romînia ! Trebuiau însă pentru aceasta cursuri noi. „Măria sa“ şi boierii se ţineau cu dinţii de vechile cursuri. Şi astfel, visul scriitorului şi al inginerului, înălţat ca o pasăre măiastră sus-sus, rotindu-şi binecuvîntata şi îndrăzneaţă solie peste zarea zărilor, a stat o jumătate de veac acoperit de pînza norilor acelei vremi... Pînă ce istoria a luat alte cursuri. Pină In ceasul nostru. Ceasul zidirilor îndrăzneţe. Ceasul capitolelor la o nouă geografie. Şi încă totul pare rămas pe făgaşile străbune... Ca de milenii, Bistriţa îşi mînă de vale telegarii, rostogoleşte bolovani fărîmiţîndu-i, potopeşte în primăvară zăvoaiele, mătură uneori zaplazurile apropiate de malurile sale, şi-şi poartă triumfătoare nn spre apa Siretului — prundişul, cîntecele şi plutele. Aşa a fost din totdeauna. Aşa o vedem noi astăzi. Aşa au văzut-o, cu jumătate de veac în urmă, scriitorul şi inginerul. Aşa au cuprins-o cu privirile domnitorii moldoveni de care vorbesc cronicile. Şi ,tot aşa ,» seminţiile sălbatice topite în negura , vremilor şi rămase în legendă. Acum însă pe firul apei, prin părţile Bicazului, noi întîmplări vin să se adauge istoriei Bistriţei. Ele vin să Îngroape pentru veşnicie semnele erei opaiţelor şi cocioabelor de odinioară... Oamenii înalţă aici un baraj gigantic — stavilă care o să schimbe unul în... mare. Oamenii mai străpung şi un munte pătrunzînd în ’măruntaiele lui, sfredelindu-l cu unelte şi dinamită — croind astfel Bistriţei o albie nouă. Cîntece despre noile tntîmplări, cintece ce nu s-au mai făcut nicicind auzite — rar sună acum de-a lungul apei. Şi cum ştiu sa cînte, aceşti oameni! Bistriţa, trufaşă şi încrezătoare tn puterile sale, nici nu bănuieşte încă tn ce măsură toate acestea îi hotărăsc de pe acum soarba. Ce simţăminte o vor încerca în acea mult dorită, clipă cînd în locul zborului ei milenar de vale, ea se va opri inchingată de netrecute ziduri de beton, zăgăzuită, răpusă, sortită, în fata străşnicie, barajului, cuminţeniei ? O vor Încerca, poate, aprige nemulţumiri... — „Cum, eu, paloş de apă prin trupul Moldovei, să devin tăcută şi neclintită asemenea unei bălţi?“ Vor fi acestea suferinţe pricinuite de întreruperea hoinărelii de milenii, de strunirea telegarilor săi nărăvaşi. Şi totuşi, niciodată, — niciodată ca pînă atunci, telegarii ei nărăvaşi nu vor fi avut mai bun prilej să-şi arate puterile şi neastîmpărul... Bucuria apei va începe odată cu subpăminteanul ei drum, prin fund, la capătul căruia — nebuneşte aţîţaţi de goana prin noaptea pămîntului — telegarii vor izbi intr-un galop năvalnic uriaşele palete ale turbinelor hidrocentralei... Clipă de mai mare neastimpăr şi de mai mare cheltuire aputerilor sale. Bistriţa nu va mai fi cunoscut nicicînd I . * „..apele Bistriţei luînd alte cursuri...“ Da, luînd alte cursuri, — şi prin aceasta deschizîndu-şi epoca ei de aur, cîştigîndu-şi nemurirea. Dacă pînă atunci, de milenii,puterile ei se vor fi dus „pe apă“, purtind cel mult escadre de plute, acum ea va trai în lumina fiecărui bec, «în sevă fiecărui bob de griu, în paginile fiecărei cărţi — toate acestea aprinzîndu-se, crescînd şi tipărindu-se cu ajutorul puterilor apei. Va dobîndi astfel nemurirea. Dacă pînă atunci, de milenii, Bistriţa era cunoscută şi apropiată numai celor de pe lingă malurile sale, care plutăreau, se scăldau touridele-i repezi ori îşi legau cîntecele de cîntecele apelor sale, de astă dată Bistriţa va deveni cunoscută şi apropiată chiar şi oamenilor din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Citind La lumina becurilor, frămîntînd în găvanele palmelor boabele noii recolte sau dobindind minunate cărţi — aceşti oameni, atît de depărtaţi de malurile sale, îşi vor aminti totdeauna cu emoţie de nărăvaşa apă a Moldovei Prin aceasta iarăşi îşi va dobîndi Bistriţa nemurirea. Şi dacă există o recunoştinţă a apelor — Bistriţa o va încerca faţă de oameni... Se va fi înscris atunci in geografia nouă a patriei noastre, — capitolul luminii. Şi se va fi împlinit îndrăzneţul vis al acelor drumeţi de acum o jumătate de veac. „...apele Bistriţei luind alte cursuri...“ Apele Bistriţei iau acum, într-adevăr, alte cursuri Trăim astfel ceasul cînd se arată lumii „că sîntem unul dintre popoarele cele mai Înţelepte“, Victor Vântu Vasile Iosif Şapte chei — Poftim, ia-le-n primire şî noroc Mi-a spus administratorul bondoc, Cam birocrat, dar nu prea mult, niţel, Că nu ştiu ce-nscria în carneţel, Tot mormăind din buze vre-un concept, Indiferent la zbuciumu-mi din piept. Eu stau aşa, privindu-l cam năuc: „De unde să o-ncep, unde să mă duc ?“ Pusese toamna bruma ei covor Cu eu am stat In schimb lîngă cuptor, Şi-orîcît m-alintă-un vînt cu iz de brazi Mai simt dogoarea vetrei în obraz. Şi damful din oţelul ce-am topit, De care şi surtucul s-a-mbîcsit. Cum stau fumînd pe prag, îmi spun: „Noroc“ Zidarii, de pe schela altui bloc. Şi-n soarele ce-mproaşcă cu scîntei, Privesc şi ţin în mînă şapte chei. Cum eu le ţin, buchet, pe-o sîrmă-n rînd, Le sun şi rid şi mă trezesc zicînd: „Atîtea chei î... Odăi... Zău, n-a avut, Tot neamul meu ştiut, şi neştiut !“ Aş fi gîndit aşa la viaţa grea Ce-am dus-o ani de ani în circa »nea. Dar şapte chei în mînă-mi zornăiau Şi să le-ncerc puterea mă-mbiau: Cu unii, „Holul mare" l-am deschis, Pe alta, „Dormitor“ era înscris, Şi „Bae“ şi „Cămări", tot ce pofteşti Cu şapte uşi deschise ca-n poveşti In blocul douăzeci cu iz de var. Mă tot pofteau să intru locatar... Privesc odăile. Imi plac. Păcat Ar fi, să spun, că nu-s cum le-am visat, In cei treizeci de ani cit am trăit Intr-un bordei sobd înghemuit, Şi-n care-o faţă — ceas deşteptător — îmi ciocănea în geam, la cîntători-Păi cum să nu mă bucur, dragii mei ! Cînd ţin în mînă-acuma „şapte chei“ ? Şi că-n mirozna proaspătă de brazi, Îmi mut familia-ntreagă chiar de-azi! Şi-oi odihni ca Om, şi eu de-acum După o zi prin zgură şi prin fum, In nou oraş ce l-a-nălţat spre soare Puterea clasei noastre muncitoarei Priveliști ale patriei libere