Contemporanul, iulie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 27-52)

1969-07-04 / nr. 27

Gînduri înainte de prima debarcare a omului în lună U DOISPREZECE ani în urmă, ceea ce urmează să se petreacă în vara aceasta aparţinea viitorului cel mai îndepărtat, unui timp spre care numai imaginaţia noastră se putea îndrepta, imens înfiorată. Ceea ce mii de ani fusese doar pură fantezie, luxul suprem al închipuirii noastre, şi ar fi putut rămîne aşa pururi, intra deodată — uimindu-ne, uluindu-ne, înspăimîntîndu-ne — în domeniul posibilităţilor omeneşti. Dar visului, care avea în urma lui otîtea milenii, cît timp îi mai trebuia ca să devină realitate? De cîţi ani mai era nevoie pentru ca viitorul îndepărtat să sosească sub ven­tuza privirii noastre ? Atunci m-am întrebat, cuprins dé imense regrete şi nostalgii, dacă am să mai apuc vremea cînd voi privi luna ştiind că un om se plimbă prin munţii ei, că inima lui bate acolo, şi că noi vom fi luna lui, ciudată şi enormă. îmi închipuiam împrejurarea ca pe o clipă da ha'lucinant triumf al omenirii, salutată de întreaga omenire în delir, şi de teamă că n-am să o apuc o salutam cu un delir anticipat. Floarea acelei euforii a fost un medalion despre Sviatoslav Richter, intitu­lat „Omul din lună". Dar marile entuziasme pe care mi la imaginam atunci au întîrziot şi întîrzie să vină. RECUNOSC că niciodată, în lunga istorie a lumii, un timp abia între* văzut n-a sosit atît de repede. Ceea ce în urmă cu numai doisprezece ani era o poartă a viitorului, în care nu ştiam cît o să batem cu pumnii, s-a deschis sub privirile noastre uluite ca poarta, dotată cu mecanisme de precizie, a unei enorme ecluze. Mii de creiere omeneşti şi mii de creiere electronice, asamblate într-o fantastică maşinărie, au intrat în acţiune pentru a aduce viitorul îndepărtat în prezent, pentru a scurta la un deceniu transformarea în realitate a unei milenare fantezii. Recunosc că reuşita e absolut uluitoare, că nu poate fi comparata cu nimic, că deschide o fantastică eră, însă nu am sentimentul că ea e pe punctul de a trezi delirul întregii omeniri. îmi pare rău, dar clipa debarcării în lună nu mă găseşte, cum îmi închipuisem şi cum mi-ar fi plăcut, ridicat în vîrful picioarelor şi aplaudînd. Poate că lucrurile au mers prea repede, poate că înainte de înfrîngerea legilor gravitaţiei ar fi fost nevoie de alte cîteva biruinţe, de aceleaşi pro­porţii, aici, pe pămînt. ÎN acel vis, care nu era vis ci o trezie, atît de intensă încît îi spuneam vis, eram cosmonaut american şi mă întorceam acasă din lună. Fusesem primul care pusese piciorul pe ea şi acum mă în­torceam spre pămînt, închipuindu-mi clipa sosirii. Ştiam că ai» sä fie mulţi, că au să mă întrebe, şi că n-am să pot să nu urlu. Fusesem în lună şi îmi părea rău, că am plecat, că am ajuns, că mă întorceam cu o atît de îngrozitoare mărturie. Fiindcă acolo dădusem între munţii ei tăcuţi, într-o imensă dezolare şi singurătate, de mormîntul lui John Kennedy. De fapt, întreaga lună, tot acel pustiu mineral, era mormîntul lui. Era vis şi nu era vis, era radiografia halucinantă, din ore de noapte, din ore de maximă tortură, a unei conştiinţe umane. DINCOLO de tot ceea ce va fi uluitor, dincolo de tot ceea ce va fi fantastic, dincolo de creierele electronice şi de camerele de luat ve­deri, dinco'o şi împotriva lor, cred că zborul în, lună va prilejui omului — celui ce va trăi în ordine morală aventura — cea mai dramatică întîlnire cu propria-i conştiinţă. Nu-mi închipui că vom putea dormi între munţii ei gotici, fără a fi traumatizaţi la amintirea crimelor şi fărădelegilor de pe pămînt. După succesul tehnic, dimensiunile evenimentului, caracterul lui crucial, ne vor obliga la o mistuitoare confruntare cu noi înşine. Şi astfel, luna va fi mult mai greu de privit: din albă regină a nopţilor de vară, ea va deveni o severă oglindă a conştiinţei noastre, însăşi conştiinţa noastră proiectată în spaţiu, ca o enormă radiografie pe care se vor vedea toate umbrele şi toate tumorile. Acum e momentul creierelor electronice, dar criza se va Rroiauc», şi atunci va fi momentul sufletului omenesc. Supertehnicienli care îşi închipuie că au luat în mîinile lor destinul lumii, vor trebui să lase iarăşi primul loc celor ce întruchipează — întreagă — spiritualitatea omenească. A mai fost descoperit cîndva focul, a mai fost născocită cîndva roata şi abia pe urmă au venit marile religii. Pe acest vechi pămînt, abia, după ce ne vom duce şi ne vom întoarce din foarte îndepărtate corpuri cereşti, vor mai veni mari religii, clipe şi veacuri de maximă rigoare morală. Semne prevestitoare — multe, tulburătoare — nu lipsesc. _ NU un preot budist, ci un student american, Bruce Heyrock, de duăzeci de ani, de la Universitatea Columbia, şi-a pus capăt zilelor cu două luni în urmă, într-un mod dramatic, spre a atrage atenţia lumii asu­pra ororilor din Biafra. Gestul acestui tînăr american, el îmi pare, în ordinea morală a lumii, copleşitor. t VOI urmări desigur cu interes, cu maximum de interes de care *înt capabil, şi cu o melancolică mîndrie, primul zbor al omului în lună. Dar îmi pare rău că n-am să pot să-l aplaud cu deplinul acord al inimii şi conştiinţei mele. Geo Bogza ■ DUPĂ INVITAŢIA LA SUBLIM. îmi exprim aici adînca recu­noştinţă tuturor celor ce, adolescenţi sau septuagenari, au găsit în ei nobilul imbold de a da urmare puţin obişnuitei mele invitaţii de acum două săptămîni. Nu numărul lor, ci marea emoţie care ne-a stăpinit pe toţi, în faţa celor mai scumpe morminte din cimitirul Bellu, mă faoe să cred că acea zi a solstiţiului de vară nu va rămlne fără ecou, că ea va putea deveni începutul unei tradiţii. Va fi uşor să ne aducem aminte : — Solstiţiul de vară e atunci cînd teii răspîndesc cea mal puternică mireasmă. G.B. [vECENTUb coloc­­vviu consacrat Dezvoltării cooperării Intre statele europene — premisă a unui climat de pace şi securitate în Europa a de­monstrat nu numai eficienţa unei iniţiative româneşti, nu numai un înalt nivel teoretic, dar şi afirmarea, la o semnificativă amplitudine, a ceea ce numim conştiinţa europeană. Aşa cum înaintaşii au descoperit, în secolul trecuţ, „naţiunea" şi drep­turile naţiunilor, descoperim astăzi „Europa", şi nepoţii noştri vor fi — poate — tot atît de miraţi învăţînd despre războaiele inter-europene, cum noi am fost cîndva, citind despre lup­tele între veneţieni şi genovezi, între florentini şi romani, sau între valahi şi moldavi. A vorbi, deci, despre Eu­ropa nu înseamnă a face să fluture la orizont o himeră, Un vis al unos pacifişti naivi, ci înseamnă a impune ca dominantă, peste tensiunile mo­mentului (tot atît de absurde ca şi luptele fratricide de odinioară dintre fiii aceleiaşi naţiuni) k această mare realitate care a devenit, care este Europa. E vorba, desigur, astăzi, de Europa de la Homer şi pînă la noi, de Europa raţiunii, a spiritului uman în ce are el mai decantat ca demnitate a Omu­lui. a Drepturilor Omului în faţa şi în cadrul universului, a drepturilor tu­turor popoarelor la viaţă şi libertate, a tuturor indivizilor unui popor la un destin personal împlinit. Sínt — acestea — idealuri europene, valori europene, constituind mesa­jul umanist al Europei către o lume contemporană, lume care, mai mult ca oricînd, are nevoie de o Europă capabi­lă a-şi fi sieşi credincioasă, în mă­sura în care vibrează mai intens la idealurile universale. Sintern, ca români, fericiţi eă ne regăsim, pînă în cele mai îndepărtate izvoare ale istoriei şi ale culturii noastre, pe culmile majore ale unui destin european. Conştiinţa luptei în trecut pentru o Europă pri­mejduită de barbarie şi de arbitrar a fost limpede în fapta, vorba şi scri­sul unui Ştefan cel Mare Sn secolul George Ivaşcu (Continuare în pag. a S-a) „ Proletari din toate ţările, uniţi vă! Vineri 4 iulie 1969 10 pagini 1 leu 27 (ii85) a. iviijti/viJLuruLi: cronica iau» Orizont deschis I MPLETIND intr-un tot or­ganic ceea ce esté mai intim „al nostru", p&rmanenţele structurii morale şi spirituale âle poporului român cu ceea ce omul veacului XX de pe toate meridianele cugetă, se întreabă, caută, cu problematica, aspiraţiile şi lupta celei mai complexe dintre lumi, gîndirea politică românească este axată pe cea mai lucidă, mai penetrantă dintre metodele de cercetare a realului şi dintre concepţiile generale despre lume şi viaţă, ivite cîndva de geniul uman : mate­rialismul dialectic şi istoric. Realismul nostru funciar, proverbialul simţ al măsurii, aplicarea la concret şi totodată patosul stăpinit al unui umanism de infinită discreţie dar şi de neînfrântă voinţă, s-au regăsit şl s-au conto­pit firesc, într-un tot unitar, cu ceea ce, în gîndi­rea lui Marx, Engels şi Lenin era mai propriu, mai durabil şi mai universal. Gîndirea politică ce călăuzeşte astăzi acţiunile şi atitudinea poporului nostru condus dé Partidul Comunist Român a afirmat :cu fermitate o singură majoră ţintă : per­fecţionarea, unei orînduiri sociale în care toate spririţelp íucfde ale veacului văd unica direcţi» de evoluţie ascendentă a lumii contemporane. Cea mai eficientă manifestare a internaţionalismului şi a solidarităţii cu lupta tuturor celor ce cred în posibilitatea de a crea un cadru de viaţă econo­­mic,.social şi spiritual demn de omul zilelor noas­tre, este edificarea, de pe temeiul gîndirii lui Marx, Engels şi Lenin a acelei societăţi în care previziunile, idealurile şi esenţa gîndirii lor să-şi găsească o ilustrare plenară, mobilizatoare, tinînd de domeniul evidenţei obiective. Ceea ce imoresionează. într-adevăr. în Tezele Comitetului Central al Partidului Comunist Ro­mân pentru Congresul al X-lea al Partidului, este tocmai sobrietatea., eliminarea oricărei reto­rici. şi totuşi prezenţa continuă a unei tensiuni a ideii care acţionează asuora cititorului cu forţa supremă a realităţii. Tezele sínt tot atîtea feres­tre deschise asupra realului şi tot atîtea îndem­nuri la trecerea din posibil în real a unor gîn-Dan Zamfirescu Al X-lea CONGRES Dezvoltare armonioasă (Continuare în pag. 2) P's] ECESITATEA plani­ficării, a dirijării pro­ceselor şi fenomenelor economice a devenit o cerinţă imperioasă a econo­miei moderne. Caracterizată printr-un înalt grad de socializare a producţiei, prin dezvoltarea fără precedent a le­găturilor de cooperare, prin plofunde schimbări structurale determinate de consecinţele revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, economia modernă este un uriaş mecanism economic a - cărui funcţionare normală nu este posibilă fără sincronizarea activităţii diferitelor unităţi şi ramuri Realizarea acestei ce­rinţe este condiţionată de caracterul relaţiilor de producţie, de particularită­ţile orînduirii sociale, de orientarea politicii economice. în socialism planul economic este un model previzional al dezvoltării societă­ţii, el constituind reprezentarea reali­tăţii viitoare a acesteia ; în acelaşi timp, planul este instrumentul de bază al activităţii de conducere, el cuprin­­zînd sarcini obligatorii care trebuie aduse la îndeplinire între caracterul previzional şi caracterul de directivă al planului există o strînsă interdependen­ţă. care îşi găseşte reflectarea, în ultimă instanţă, în realitatea planului. Pentru a reprezenta cu adevărat viito­rul.' planul trebuie să prevadă sarcini a căror îndeplinire să fie realmente' posibilă A conduce înseamnă a prevedea, iar a prevedea înseamnă a. înţelege esenţa proceselor, a cunoaşte realităţile'şi le­gităţile obiective ale dezvoltării sociale. A conduce înseamnă totodată a decide, iar a decide înseamnă a face un şir nesfîrşit de alegeri de trieri între dife­ritele necesităţi ale societăţii. Căci pînă să se poată, da fiecăruia după nevoi, necesităţile sínt mai mari decit posibili­tăţile Atît previziunile, cît şi deciziile tre­buie să fie ştiinţific fundamentate, ele trebuie să se întemeieze pe ana-ii/.a aprofundată a realităţilor, pe cunoaş­terea fenomenelor şi tendinţelor noi. Aşa cum subliniază Tezele C.C. al P.C.R. pentru Congresul al X-lea, „Partidul Comunist Român porneşte în Întreaga sa activitate de la consideren­tul că făurirea şi dezvoltarea noii orînduiri este un proces conştient, bazat pe cunoaşterea legilor obiective ale dezvoltării sociale, pe aplicarea crea­toare a principiilor marxist-leniniste, corespunzător particularităţilor şi con­diţiilor interne şi internaţionale spe­cifice fiecărei etape“. Studiind experienţa construcţiei so­cialiste în ţara noastră şi în celelalte ţări, aplicînd legile obiective ale dez­voltării societăţii, partidul stabileşte liniile directoare ale construcţiei so­cialiste şi sarcinile care stau în faţa poporului : totodată ei mobilizează şi organizează masele largi în lupta pen­tru îndeplinirea obiectivelor propuse. Partidul elaborează de sine stătător linia politică, directivele pentru întoc­mirea planurilor economice, căile şi metodele de înfăptuire a acestora, apli­cînd în mod creator adevărurile ge­nerale ale socialismului ştiinţific . şî concluziile generale ce se desprind din studierea atentă a propriei experienţe şi a experienţei celorlalte ţări socia­liste. Partidul îşi aduce astfel contri­buţia la dezvoltarea tezaurului comun al învăţăturii marxist-leniniste. la îm­bogăţirea. formelor şi metodelor prac­tice de construire a socialismului înfăptuirea unei opere de o asemenea complexitate 'cum este construirea şi dezvoltarea economiei socialiste pe o bază tehnică modernă impune în mod olreotiv conducerea pe bază de plan, concentrarea în mîinile statului a mij-Constantin Danciu J*RAIM într-o epo­că de integrare. Aici ca şi în alte părţi, vieţile noastre toate au fost determinate de istorie, mai direct şi mai vizibil decit prin complicatele legi sociale ce au nevoie de analiză minuţioasă pentru a fi des­coperite. Aceasta se referă nu numai la ca­drul general al desfăşurării noastre sociale, dar şi la cele mai intime as­pecte ; pentru generaţia mea cel puţin, atitudini de bază ca preţuirea sau ne­­preţuirea părinţilor, primele noastre dragoste, au purtat pecetea socială a timpului nostru încărcat de evenimen­te. Pentru sensibilitatea scriitorului, a­­cest lucra a avut un caracter şi mal adine. Meseria noastră este dintre ce­le mai direct legate de social, şi cu cît sintern mai lucizi, cu atît este mai bine. De aceea, planurile mele se aşează totdeauna pe aceste coordonate, ştiu că ele se pot realiza în cadrul etapei istorice care mă aşteaptă. Proiectul de Directive, Tezele C.C. al P.C.R. pen­tru Congresul al X-lea. înscriu o per­spectivă la care înţeleg să trăiesc lucid în perioada care se deschide a­­cum. adică să particip activ şi con­ştient la ea. lucrînd şi gîndind în sen­sul valorificării posibilităţilor ei ma­jore. Ca scriitor, şi vreau să mă consider un scriitor angajat, ştiu destul de exact, dacă nu ce voi face, măcar oe-ar trebui să fac. Intîi. să scriu o carte, un roman, la care poate voi lu­cra mai mult timp. în care să încerc să prind epoca aceasta, şi cea prece­dentă. cu toată sinceritatea, într-o vi­ziune cît de complexă aş fi în stare. Această carte aş vrea să 'cupriiklă e forturile care sínt de respectat, săvîr • ştrile care sínt de admirat, fără să as­cund sau să escamotez reziduurile care opresc mersul înainte al societăţii noastre. Dintre ele, cel mai de dis­preţuit mi se pare meschina indife­renţă faţă de ce se întîmplă în jur, puchinoasa grijă faţă de sine, confortul moral bazat pe evitarea gîndirii seve­re. Apoi vin relele mai evidente, ca­rierismul, dorinţa sălbatică de domi­nare a aproapelui sau închistarea fa­ţă de nou. Sínt convins că în perioada care urmează se vor întîmplă multe lucruri noi, ca şi în etapa de după Congresul al iX-lea, şi receptivitatea noastră faţă de ele va fi piatra un­ghiulară a realului nostru devota» ment faţă de societate. Cred că scriitorul, creator prin ex­celenţă, trebuie să aibă o maximă re­ceptivitate faţă de nou, noul real, au­tentic. Inovaţia trebuie să fie de sub­stanţă, nu formală, adică aceea care poate să dea roade, să se înscrie în­tr-un efort comun, să influenţeze ac­tiv, pe linia esenţială a dezvoltării so­cietăţii. Nu cred decit în ideile care pot deveni forţe active, frumuseţea sterilă mă interesează tot atît de pu­ţin ca o pădure din flori de plastic, culori violente, lipsite de sevă. In sfîrşit, interesat de eseu şi de teorie, m-aş încerca în greul dar rod­nicul efort de analiză marxistă a unei vieţi culturale foarte semnificative In acest moment în România. M-a bucu­rat, ca totdeauna, îndemnul la gîndira creatoare, la dezbatere liberă, ideolo­gică, a tuturor problemelor societăţii noastre, cuprinse în Tezele C.C. al P.C.R. Cred că trebuie să-l înţelegem exact şi să răspundem la el. N-aş vrea ea această parte a activităţii mele să fie doar un enunţ de generalităţi. Bo­găţia adevărului este totdeauna con­cretă. Nu-rai închipui că nu vor fi greutăţi de învins, optimismul nostru trebuie să fie grav şi încărcat de răs­pundere. Această formă a grijii cred că este profund morală. Orice plan, în­tins Ia dimensiunea viitorului care n-a prins încă trup, are puţin caracter de cadru, pe care trebuie să-l umplem cu un conţinut viu, palpitant Alexandru Ivasiuc (Continuare In pag. 2) Plan CONŞTiţA WEM

Next

Înregistrare Înregistrare
/
Miniaturi
Cuprins