Contemporanul, iulie-decembrie 1971 (Anul 25, nr. 27-52)

1971-07-02 / nr. 27

1815 • Cu şapte luminări de seu 1921 • Corpul arhitecţilor 1922 • Şcoala de la Paris • PRIMA iluminare a Podului Mogo­­şoaiei — Calea Victoriei de azi — s-a făcut in anul 1815. Boierii Radu Goles­­cu şi Barbu Văcărescu ceruseră, cu un an mai înainte — la 6 iulie 1814 — printr-o intimpinare către domnitor: „Pentru podoaba acestui pod al Mogo­­şoaiei, ni se pare că bine ar fi ca din capul podului şi pină la Curtea Veche, la fieştecare şapte case, şi de o parte şi de alta, să se pună cite un stilp de un stinjen şi jumătate şi in capul stilpului să fie cite un felinar şi pe toată seara să se pună în el cite o luminare de seu..“. Domnitorul — Vodă Caragea — a aprobat propunerea boierilor şi incepind din primăvara anului 1815 Podul Mogo­­şoaiei a fost iluminat, seară de seară, cu luminări de seu care ardeau de la apusul soarelui şi pină cind se termi­nau. Acesta a fost începutul ilumină­rii publice din București. Cincizeci de ani mai tirziu — in 1865 — Capitala dispunea de cel mai modern sistem de iluminare din lume — cu petrol. 2 405 „rampe cu ţilindre" ardeau atunci pe străzile sale. • PINA acum cincizeci de ani arhi­tecţii români nu erau constituiţi intr-un corp aparte, cu temei legal. La 8 iulie 1921 o lege votată de parlament fixea­ză condiţiile de organizare a arhitecţi­lor din serviciile publice, care sunt asi­milaţi, din toate punctele de vedere, cu inginerii — ierarhie, grade, clase etc. O a doua lege, votată in 1932, stabileş­te organizarea arhitecţilor publici şi par­ticulari şi creează două categorii : arhi­tecţi diplomaţi şi arhitecţi recunoscuţi (aceştia, in lipsa unei diplome dovedind că au o practică in profesie de cel puţin cinci ani). S-a alcătuit atunci o listă a arhitecţilor din ambele categorii şi după aceea nimeni nu mai putea fi an­gajat dacă nu făcea parte din corpul arhitecţilor şi nu era trecut pe lista respectivă. Regulamentul legii din 1932 fixa şi atribuţiile arhitecţilor : întocmi­rea planurilor şi devizelor pentru con­strucţii ; supravegherea construcţiilor. • PRIMELE şcoli superioare româ­neşti de peste hotare au fost înfiinţate in anul 1922, la Paris şi la Roma, ca ur­mare a stăruinţelor depuse de Nicolae Iorga şi de Vasile Părvan. La Paris şcoala şi-a început cursurile in ziua de 2 iulie 1922. Prin activitatea acestui for cultural se urmărea , aşa cum men­ţiona regulamentul respectiv : „Stabili­rea legăturii dintre ştiinţa românească şi cea occidentală, precum şi formarea, intr-un mediu de înaltă intelectualitate şi riguroasă disciplină ştiinţifică, a noi­lor generaţii de studenţiCu ocazia votării legii, Nicolae Iorga, susţinind înfiinţarea şcolii, arăta că existau in vremea aceea la Paris 20 518 români, dintre care 1 073 erau înscrişi la cursu­rile de la Sorbona. Stagiul de invăţă­­mint de la şcoala noastră din Paris era de doi ani. La sfirşit fiecare student prezenta cite o lucrare in disciplinele istorico-filologice și artistice, care erau publicate apoi în buletinul „Mélanges de l’Ecole Roumaine en France“. Ion Munteanu Localul Şcolii româna din Paris 2 SPORT Ulti­ma etapa • A LUAT sfirşit campionatul de fotbal.­ Constatăm acest fapt cu me­lancolia de rigoare... îndrăznesc să afirm că ultima etapă a fost una din cele mai strălucite, s-au marcat goluri multe, s-a jucat deschis, spectaculos, ambiţios, inteligent, ne-am convins incă o dată de talentul fotbaliştilor noş­tri... S-au înregistrat scoruri mari, uimitoare, ca in perioada romantică a fot­balului. Ce, un 4— 4 e de ici de colo ? încâlcind tradiţia, aş vrea să incep cu citeva laude aduse celor învinşi. Progresul şi C.F.R. Timişoara.. Am vrea ca preţuirea noastră să le facă mai plăcută căderea în divizia B. Nu facem acest lucru din motive sentimentale şi nici măcar din diavoleşti calcule pedagogice. Cred că jucătorii celor două echipe merită din plin preţuirea noastră, ei şi-au apărat şansele cu toată convingerea. Există însă obiceiul urît ca jucătorii mai talentaţi să-şi trădeze echipa care cade în divizia B. Sper că jucătorii de la Progresul vor rezista tuturor ispitelor. In fond, devotamentul la greu se cunoaşte. Cind iţi merge bine e lesne să găseşti prieteni de nădejde. Ştiu, căderea în ispită este ome­nească, dar şi rezistenţa în faţa ispitei tot omenească este... Deşi n-am nici o vocaţie de prooroc, am prezis de la început victoria echipei Dinamo... Puţine echipe se pot lăuda cu o asemenea concentrare de mari talente... Ar fi fost păcat ca Dinamo să nu cîştige campionatul, cîteo­­dată e bine să triumfe și logica... O mare surpriză ne-a furnizat Steaua, o echipă atît de brusc şi de violent întinerită. Iată că și o întinerire bruscă poate să dea roade, nu e obligatoriu să se facă treptat-treptat... In campio­natul viitor, Steaua va avea un cuvînt greu de spus. Prin victoria de la Con­stanţa, Rapid s-a mai reabilitat cit de cit în ochii noştri... U.T.A. s-a dovedit din nou o echipă inteligentă, sobră, denumirea de „bătrîna doamnă“ cu care unii gazetari vor s-o răsfeţe, spre cinstea ei, nu prea i se potriveşte. ...Sper că de data asta fotbaliştii vor avea o vacanţă adevărtă. Nu o va­canţă de studiu, ci o vacanţă in sensul sănătos al cuvintului. Au şi ei ne­voie de plajă, de aer, de odihnă, au şi ei nevoie să mai stea in mijlocul familiei... Mulţi fotbalişti, şi incă din cei de prim rang, mi s-au prins de ab­senţa vacanţelor... Sper că de data aceasta legitima şi tinereasca lor jalbă va fi Înţeleasă*. Teodor Mazilu lim genda PRO JURE Colegiul din Sunningdale • LA o depărtare de 50 km de Londra, într-o mică localitate Sunning­dale, pierdută aproape în boschete imense de rododendroni şi azalee, se află una dintre cele mai renumite şcoli de administraţie din Anglia: Civil Service College (Colegiul Funcţiei Publi­ce). Şcoala nu este renu­mită prin tradiţia ei (a fost întemeiată doar de doi ani), ci prin noutatea sistemului de formare a cadrelor din administra­ţie.Civil Service College şi-a deschis porţile ca urmare a măsurilor pre­conizate de lordul Ful­ton în 1968 pentru per­fecţionarea administraţi­ei engleze şi îmbunătă­ţirea pregătirii de spe­cialitate a funcţionarilor publici. Prototip al şco­lii engleze de adminis­traţie, Colegiul este ac­cesibil funcţionarilor din orice categorie care au o anumită vechime in funcţie şi aprecieri pro­fesionale bune.­­Această orientare este diferită de cea a şcolii franceze de administraţie, şcoală în­chisă, destinată numai pregătirii funcţionarilor publici superiori. La l’Ecole nationale d’Ad­ministration se spune, de altfel, că „E.N.A.“ formează generali, nu locotenenţi“.) La Civil Service Col­lege sunt pregătiţi func­ţionari din toate minis­terele Angliei. Formele de pregătire sînt foarte variate atît prin conţinu­tul programelor (alcă­tuite pentru şapte nivele de învăţămînt), cit şi prin durata ciclurilor (serii scurte de cîteva zile pentru funcţionarii superiori şi serii lungi de 16 pină la 22 săptămîni pentru marea majorita­te a funcţionarilor). Nu se dau examene de ad­mitere şi nici examene de absolvire, in tot tim­pul pregătirii însă se ur­măreşte activitatea fie­cărui participant.* Deşi nu sunt obligato­rii, formele de pregătire , sunt urmate cu un inte­res deosebit şi chiar cu pasiune. O primă expli­caţie rezidă în cointere­sarea celor pregătiţi aici: după parcurgerea unui ciclu, aceştia be­neficiază de o promo­vare mai rapidă in funcţie. A doua explica­ţie stă in însăşi străda­nia şcolii de a crea cele mai bune condiţii de pregătire, de a elabora programe şi materiale interesante, de a promo­va concepţii, tehnici şi metode avansate in pro­blemele administraţiei publice. Climatul de lucru de la Sunningdale este de­osebit prin gustul rafi­nat al clădirilor, moder­nismul utilajului folosit, farmecul şi liniştea parcului ce înconjoară şcoala. Factura specifică a relaţiilor dintre profe­sori şi cursanţi, bazate pe atenţie şi prietenie, este însă precumpăni­toare in crearea acestui climat prielnic. Nivelul ridicat al pre­gătirii este asigurat prin programe şi materiale profilate diferenţiat pe nivele de invăţămînt, a­­bordindu-se cele mai a­­cute probleme ale admi­nistraţiei publice. Meto­dele şi tehnicile de pre­gătire sînt dintre cele mai moderne, învăţă­­mîntul fiind mai ales practic.­­Am asistat la o şedinţă de lucru cu o grupă de 14 funcţionari, la care era folosită me­toda „cazurilor de spe­ţă“. Participanţii îşi în­suşeau punctul de ve­dere cu pricepere şi pa­siune in discutarea te­mei date. Cadrul didac­tic a intervenit de-abia la concluzii pentru a puncta unele aspecte. Metoda folosită stimula originalitatea în gîndire şi combativitatea parti­cipanţilor.) Civil Service College este o şcoală tînără; programele şi materiale­le sunt perfecţionate in fiecare an; se folosesc tehnici şi mijloace noi, (de exemplu şcoala are în dotaţie un echipa­ment electronic de cal­cul) ; se caută continuu formule noi (folosirea intensivă a televiziunii interne in predarea şi prelucrarea materialelor didactice etc.). Civil Service College, citadelă modernă a pre­gătirii în administraţia publică, a abandonat tot ceea ce era perimat în procesul de perfecţio­nare a cadrelor Prezenţa şi realizările acestei şcoli sînt cu atît mai remarcabile, cu cit ele şi-au făcut loc in­tr-o ţară cunoscută prin conservatorismul ei. Sanda Ghimpu Londra, iunie 1971 — ....£ ■ • • . ^ ^ . .. .. * " ' » ' " '­* ' ' ■ •• ------------- • Sică Alexan­­drescu: „Medalioa­ne TV“ • — ATI montat recent, la Teatrul dramatic din Braşov, piesa Napoleon era fată, o premieră pe ţară. — Da, și este scrisă de o tânără ame­ricană, Miss Margot Mayo. O farsă o­­nestă, o morală înduioşătoare care a purtat pe rînd mai multe titluri: Minciuna pedepsită, Să facem copii, Băieţaşul tatii. Acţiunea se petrece în Chicago, dar un Chicago cu aspecte de mic oraş provincial în care toată lumea se cunoaşte. — Realizaţi la televiziune o serie de emisiuni dedicate marilor noştri ac­tori. Care ar fi menirea lor ? — Cred că iniţiativa conducerii Te­leviziunii de a înregistra aceste aşa­­zise „Medalioane“, o succintă sinteză a activităţii marilor noştri actori, a fost o idee fericită. Se corectează ast­fel, în oarecare măsură, caracterul e­­femer al artei actorului. Lucrez cu multă plăcere la aceste recapitulări ale realizărilor contemporanilor mei sluji­tori ai scenei. Marcel­ Anghelescu, Cos­­tache Antoniu, Silvia Dumitrescu-Ti­­mică şi Elvira Godeanu au fost imor­talizaţi pe peliculă. Vor urma, înce­­pînd din toamnă, Dina Cocea, Al. Giu­­garu, Tom­a Caragiu, Emil Botta, Dem Rădulescu şi, desigur, mulţi alţii. — Care vă sînt proiectele imediate ? — In primul rînd, medalioanele de la televiziune. Invitat de Radu Beli­­gan, voi înscena la Naţional o piesă ce nu a fost încă fixată. Mă ocup mai departe de soarta Teatrului Dramatic braşovean, care, după cum se ştie, nu-şi închide porţile nici iarna, nici vara. Astfel, la sfîrşitul lunii iulie, vom da o a doua premieră de vară, cu o comedie din dramaturgia bulga­ră, Tainele tîrgului, de Boian Danov­­ici şi Pităr Slavinski. Ion Pasat Ştefan lordache, Constantin Brânco­veanu • — Vă mai consideraţi încă tînăr actor ? — Am 30 de ani şi numai 7 ani de meserie. Or, în acest timp nu cred că am putut ajunge la maturitate ar­tistică. Mai lăsaţi-mă cîţiva ani să fiu „tînăr actor“. — Săptămina viitoare veţi fi pe pla­tourile TV... — Interpretez rolul domnitorului Constantin Brâncoveanu din piesa cu același titlu a lui Nicolae Iorga, care se înregistrează în regia lui George Teodorescu. Personajul întruchipat este urmărit de la încoronare (36 de ani) și până la moarte (60 de ani), lu­cru pentru care machiajul îmi va da vîrste pe care nu le am. Textul bogat şi greu de descifrat, timpul prea scurt (la teatru un rol îl pregăteşti în cîteva luni) sînt cîteva dificultăţi de depăşit. — Ce program aveţi în continuare ? — Două variante : odihnă la mare sau voi începe, la TV, în regia So­­ranei Coroamă, serialul de teatru „Muşatinii", după trilogia lui Dela­­vrancea. Dacă da, atunci voi fi Petru Rareş. P. Ion Mihai Constanti­nescu: Intre poezie şi muzică • AVEM in faţă numeroase ecouri de presă, din cele mai diverse ţări ale lu­mii, care schiţează violonistului român Mihai Constantinescu un portret revela­tor. „Constantinescu face parte dintre marii virtuoşi ai timpului nostru...“ se spune, bunăoară, în ..Osterzeitung“, în timp ce cotidianul italian „Paese Sera“ vorbeşte despre „eminentul solist Mihai Constantinescu“, iar „Carrefour“ (Paris) despre „un violonist al sonorităţii gene­roase şi al tehnicii impecabile...“ . Mulţi cronicari sunt de acord în a remarca plasticitatea artei dv. interpre­tative, suflul poematic al execuţiei ; pu­tem vorbi de o influenţă reciprocă în­tre preocupările dv. poetice şi vocaţia violonistică ? — Intre două arte practicate există un transfer, atît sub raportul concepţiei sti­listice, cit şi al stărilor afective. In orice caz, în poezia mea nu trebuie căutat universul muzical sub aspectul unor va­lenţe directe şi nici invers ; însă, cert, acelaşi climat spiritual le produce.­­ V-aţi reluat activitatea de profe­sor la Conservatorul „Ciprian Po­­rumbescu“, ne puteţi spune ceva despre această decizie şi în ce mod înţelegeţi să contribuiţi la creşterea noilor gene­raţii de violonişti ? — Profesorul trebuie să dea studen­tului, în primul rînd, o gîndire muzicală profundă, generată de cele mai riguroase criterii estetice. Odată dobîndit acest lucru, devine posibilă abordarea justă a stilului specific fiecărui compozitor in­terpretat. Aparatul tehnic îşi poate arăta întreaga lui eficienţă dacă este utilizat în acest scop şi nu „in sine“. — Ce proiecte aveţi in viitorul a­­propiat ? — Stagiunea o Închid la Filarmonica „George Enescu“ cu Concertul in Do Ma­jor de Haydn. In toamnă, cu aceeaşi fi­larmonică, voi prezenta la Ateneu, in două seri, integrala sonatelor de Bach. Turnee peste hotare se anunţă multe pentru stagiunea viitoare, dar sunt pină la această oră doar parţial definitivate. In ţară voi prezenta, cu Alexandru De­­metriad, o seară de sonate franţuzeşti şi, ca piese noi in repertoriul meu Con­certul nr. 4 in Re Major de Mozart şi Simfonia concertantă de Ionel Perlea. Şerban Diaconescu Concluzii la • SA ÎNCEPEM cu clasamentul final, de­oarece în acest al Xl-lea turneu interna­ţional masculin de la Bucureşti, clasamen­tul are o elocvenţă mai mare decit de obi­cei. Iată-i : 1) marele maestru internaţio­nal Iuri Auerbach (Uniunea Sovietică) şi maestrul internaţional Arthur Hennings (R.D.G.) cîte 9 puncte — din 14 posibile. 2) Robotov (Bulgaria) 8­2 p. 3) Dumitru Ghizdaru (România) 8 puncte cu ajuto­rul cărora va obţine titlul de maestru in­ternaţional. II felicităm din toată inima şi îi dorim succese mari în competiţiile în care sîntem siguri că va lupta cu vigoare. 4) Ciocâltea (România) 8 puncte. 5) Gheorghiu (România) V12 p. Ambii lideri ai campionatului naţional sunt mai activi cînd îşi apără renumele pe arene străine. Păcat, deoarece întreaga lor activitate îşi are temeiul aici în ţară şi ne-ar fi plăcut să-i vedem strălucind prin jocul lor, indi­ferent de valoarea de ansamblu a turneu­lui. 6) Bukici (Iugoslavia) Garcia (Cuba), Jansa (Cehoslovacia) și Mircea Pavlov (România) cîte 7 puncte. 7) Emil Ungu­­reanu (România) și Ribli (Ungaria) cît° 61/? p. 8) Tatai (Italia), Sydor (Polonia) și Mihai Ghindă încheie plutonul. • APROAPE nici o partidă nu a avut turneu strălucire deosebită. Jucătorul cel mai surprinzător a fost Iuri Averbach. După un început inexplicabil de slab, care-l a­­lungase la coada clasamentului, Averbach a obţinut 6 puncte în ultimele 7 partide. Trebuie să menţionăm că tocmai în aceste partide a jucat cu Ciocâltea pe care l-a învins şi cu FI. Gheorghiu cu care a căzut de acord pentru o remiză după 9 mutări ! • IN SCHIMB, considerăm că ideea tur­neelor internaţionale la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării (de pildă la Timişoara) este foarte bună. Federaţia de şah va avea dreptul la recunoştinţa iubitorilor acestui minunat joc al minţii dacă va face totul pentru a organiza cît mai multe turnee, la toate nivelele de competenţă, pentru tine­ret, pentru studenţi şi elevi. Organizarea impecabilă a turneului masculin încheiat acum cîteva zile constituie o bună dovadă de iniţiativă şi de spirit gospodăresc. Este adevărat că publicul bucureştean nu s-a înghesuit la uşile turneului, dar şi această situaţie se va modifica, fireşte, în bine, dacă şi campionii noştri internaţionali vor lua în serios eforturile Federaţiei naţio­nale. M.-M.Grig Coregrafi la Academie • INTRE 5 şi 18 iulie, Köln-ul va găzdui cea de a XV-a ediţie a Acade­miei internaţionale de vară a dansu­lui (Internationale Sommerakademie des Tanzes aus Köln). Cuprinzînd un concurs deschis exclusiv tinerilor co­regrafi, singurul de acest gen din lume (5—6 iulie), şi cursuri (6—18 iulie) susţinute de unii dintre cei mai no­torii pedagogi din lume, specialişti în toate domeniile dansului. Academia înscrie în acest an, printre numele ce­lor 33 de concurenţi veniţi de pe toate meridianele, şi două nume care ne sunt familiare: Adina Cezar şi Gh. Că­­ciuleanu. Cu cîteva ore înaintea ple­cării, Adina Cezar, în palmaresul că­reia figurează și titlul de diplomată a Scholei Cantorum din Paris, ne mărtu­risea : — Pentru concurs voi prezenta lu­crarea Flux, reflux pe muzică de Anatol Vieru, un balet cu o durată de 12 minute, interpretat de Martha Hertzeg, Ruxandra Racoviţă, Adrian Caracaş şi de mine. Dansurile cu care Căciuleanu va intra în concurs sunt de inspiraţie folclorică şi le va inter­preta împreună cu Ruxandra Raco­viţă. Concurenţa e mare şi presti­gioasă, dar — indiferent de rezultatele competiţiei —, importantă este întîl­­nirea cu orientările foarte diferite şi mai cu seamă cursurile care ur­mează. Eu m-am înscris la cele de pantomimă ale lui Samy Mol­­ho (Viena), la cele de dans modern ale lui Green Tedley (Amsterdam) şi cele de dans inspirat de jazz ale lui Mac Kayle (New York). R. Radu Vara studenţilor bucureşteni • ODATĂ cu ultimele zile ale se­siunii de examene, la Casa de cul­tură a studenţilor bucureşteni, un a­­devărat stat major pregăteşte va­canţa. Dintr-o discuţie cu Florin Sa­­moilă — şeful comisiei culturale a Centrului universitar Bucureşti — şi cu coordonatorul artistic Eugenia Costin, aflăm cîteva amănunte. Propriu-zis, la Casa de cultură îşi va continua activitatea doar Student- Clubul. Aci, de la 5 iulie, seară de seară, va concerta formaţia Sphinx. Un grup de studenţi şi proaspeţi ab­solvenţi ai I.A.T.C.-ului (Gelu Col­­ceag, Mihai Perşa, Florin Zamfirescu, Gabriel Iencec, Ioana Crăciunescu, Ileana Niculescu, care au ţinut mai bine de un an afişul „Casandrei“ cu un spectacol de varietăţi) vor pre­zenta un micro-spectacol, iar audiţiile muzicale vor fi prezentate de disc­­jockey-ul Adrian Marcovici, student la Facultatea de filozofie. Restul, deci majoritatea activităţii, se va deplasa la baza cultural-sportivă Tei, care a fost deschisă la 29 iunie printr-un „Carnaval al florilor“. Aici, Radio-Tei, emisiunile permanente ale staţiei de radioficare, pregătite de un colectiv redacţional de studenţi, vor prezenta buletine de ştiri, interviuri, reluarea unor discuţii din presa lite­rară etc. Alături de informări politice la zi, se va desfăşura cursul de cul­tură cinematografică, incluzînd două teme spectacole variate, dintre care ne atrag atenţia cele de „sunet şi lu­mină“ pregătite de colectivul Teatru­lui studenţesc Podul, expoziţii, diver­se concursuri, coktailuri sportive. Studenţii aflaţi în vacanţă la Bucu­reşti vor avea prilejul zilnic să vizio­neze filme pe 16 mm şi, fireşte, să danseze, acompaniaţi „pe viu“ sau de benzi de magnetofon. Radu Rupea Zeno Vancea: Muzică şi muzico­logie... • — Vă aflăm, ca de obicei, la bi­rou, în plină activitate. La ce lucraţi? — La volumul II din Istoria muzicii româneşti (capitolele finale). — Ce cuprinde acest nou volum ? — Generaţiile de compozitori de la 1900 şi pînă în zilele noastre. — Tot în legătură cu preocupările d-voastră de muzicologie ?... — Continui seria Caietelor de la Electrecord de Istoria muzicii univer­sale, care apar trimestrial pe discuri. — Cind urmează să fie difuzat ur­mătorul Caiet „Electrecord“ şi ce a­­nume va conţine el ? — Cred că în cursul acestei luni. E vorba de al patrulea, cu Istoria o­­perei din secolele 17 şi 18. — In privinţa activităţii dv. com­ponistice ? — Am în pregătire o lucrare or­chestrală. Particip la Festivalul de muzică de cameră, care va avea loc la Braşov între 3 şi 10 iulie* şi în cadrul căruia „Quartetul“ din Dresda (R. D. Germană) va executa una din lucrările mele, Quartetul nr. 4. — Apoi ?... — Voi pleca în vacanță la Sinaia... Doresc să mă odihnesc, numai... Pre­cis, însă, că mă va atrage, la un mo­ment dat, chiar acolo, reluarea lucru­lui. Sandu Naumescu Cîntăreţi români în selecţie pentru „echipa Europei* • COMPOZITORUL Mişu Iancu conduce echipa cîntăreţilor care, pen­tru prima dată, au fost invitaţi, alături de reprezentanţii altor 8 ţări europe­ne, să participe la La coupe d’Europe du tour de chant. Concursul, aflat la cea de-a 13-a ediţie, se va desfăşu­ra, între 9 şi 15 iulie, în localul ca­zinoului din Knoke le Zut (Belgia).­­ Concursul nu este individual, ci , pe ţări, fiecare­ ţară­­fiind reprezen­tată de trei cîntăreţi. Conform regu­lamentului, fiecare echipă are un con­ducător care girează pregătirea ar­tistică, selecţia repertoriului, relaţiile acestora cu televiziunea, casele de discuri, artiştii fiind obligaţi să răs­pundă tuturor solicitărilor. — Concursul propriu-zis ? — Este socotit a fi cel mai presti­gios din Europa şi se desfăşoară con­form unui regulament foarte bine gîndit. In primele două seri se face o trecere în revistă a celor 9 echipe, după care, în urma cumulului de puncte, sînt eliminate trei echipe mai slabe. In următoarele două seri are loc proba a doua, în urma căreia ră­­mîn în concurs doar trei echipe, care se întrec în seara a șasea, pentru a desemna cîştigătoarea. Primii cinci cîntăreţi care au realizat cel mai mare punctaj individual, constituie, în ulti­ma zi, „echipa Europei“, care este opusă unei echipe venită din S.U.A. — Care este echipa noastră ? — Elemente tinere, excelente : Aura Urziceanu, Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu. Repertoriul fiecărui in­terpret este compus din cinci piese, dintre care obligatoriu două în limba ţării respective. Rezultatele vor fi a­­preciate de un juriu format din per­sonalităţi recunoscute pe plan euro­pean. Ţara noastră va fi reprezentată în acest juriu de George Sbârcea. Ioana Voicu Să vorbim despre UŞIERI • PE stradă, m-a oprit un citi­tor de presă franţuzească... — Te felicit pentru sora-ta. — Nu ştiu, de ce ? — Chiar nu ştii ? Să-ţi spun eu... A luat un premiu in Fran­ţa, la „Festivalul filmului pentru turism", festival la care au par­ticipat 40 de ţări. Şi nu un pre­miu oarecare... — De unde știi ? — Am citit in „Le Monde“ . Surorii dumitale, cu nume și pro­nume, i s-a decernat premiul Al­bert Lamorisse — trofeul „Crinul alb“ — pentru filmul „Găteala capului“. Era și in „Figaro“. Definind o asemenea veste, am luat o floare și de grabă m-am dus la soră-mea... T* Am venit si te felicit. — Pe mine ? Nu ştiu, pentru ce? — Chiar nu ştii ? Să-ţi spun eu . Ai luat un premiu in Franţa, la „Festivalul filmului pentru tu­rism" festival la care au parti­cipat 40 de ţări. Şi nu un premiu oarecare... — De unde ştii ? — Acum mai bine de două săp­tămîni, s-a scris in „Le Monde“ si in „Figaro“. Intitulindu-te, ma­dame, cu nume şi pronume, Mi s-a decernat premiul Albert­­Lamo­risse — trofeul „Crinul alb“ — pentru filmul „Găteala capului“. Ei, ce zici ? — Ce să zic ? Nu ştiu nimica. — Cum, ţie, regizor, nici măcar nu ţi se spune cind un film de-al tău e trimis la un concurs in­ternaţional ? — După cum vezi, nu ţi sa spune. — Bag seama că sînteţi trataţi ca uşierii. — Bine că voi sinteţi trataţi altfel. — Nu te supăra, dar mi se pare mai mult decit o lipsi de consi­deraţie, ca si nu zic batjocură. — Consideraţie — neconsidera­­ţie, batjocură — nebatjocuri, asta este. — Şi nici după ce-ai luat pre­miu nu ţi se spune nimic . — Ştiu eu . Cel puţin mie nu mi-a spus nimeni­ nimic. Unele după altele trecind zile­le, m-am uitat in „Săptămina“ unde este la preţ filmul de scurt­­metraj. M-am uitat in „Contem­poranul“, ,,România literară“, „Flacăra“, care au pagini de ci­nema. Şi-am dat peste tot felul de informaţii, cel puţin pentru mine, deosebit de instructive. Nu mai departe in ultimele numere : „La ragaza di latta" este filmul de debut al regizorului Marcello Aliprandi. Sau, ,,Le rendez-vous en forêt“ se turnează sub condu­cerea tinărului regizor Alain Fleischer, știri pe care, mărturi­sesc, nicicind n-o să le dau uită­rii. Nimic insă despre „Gă­teala capului“, despre trofeul ,,Crinul alb". Nimic in paginile de specialitate ale revistelor, nimic la studioul cinematografic, unde toată lumea ridică din umeri. Aşa stind lucrurile, pe această cale, eventualii posesori ai ziare­lor „Le Monde“ sau „Figaro", in care se află sus zisa relatare, sunt rugaţi a nu le arunca la gunoi ci a le trimite celor în cauză spre a afla şi nepricopsiţii care au realizat filmul „Găteala capului" de succesul repurtat la Festivalul filmului de la Tarbes. Asta, ca să aibă o bucurie şi respectivii uşieri­­ci de la forul in drept pot să aştepte mult şi bine. Mihai Popescu - STOP CADRY T­URI­S­M Ideea lui Racoviţă • IN sfirşit, sîntem „sută la sută“ în se­zonul turistic 1971. Putem spune că se în­registrează un remarcabil şi reconfortant record, din toate punctele de vedere : o mare afluenţă de public, o circulaţie in­tensă, destul de bine orînduită, pe căile fe­rate şi pe şosele, o atmosferă gospodărească in localităţile climaterice şi balneare, pre­gătite, mai bine ca oricind, să întîmpine va­lurile de oaspeţi din vara aceasta. Dar nu toţi putem pleca în vacanţă odată cu şcolarii. Imensa majoritate a locuitorilor ţării se află la locurile de muncă, mai ales în condiţiile recoltei bogate ce se anunţă anul acesta nu numai pe ogoare, ci în toate domeniile de producţie. Pentru cei ce ră­­mân în oraşele industriale — calificativ care începe să fie caracteristic aproape tuturor oraşelor noastre — se pune problema „o­­dihnei active“, o formă redusă dar nu mai puţin interesantă şi plăcută a turismului. Academicianul Eugen A. Pora ne amin­teşte, în această privinţă, intr-un articol publicat de „Scînteia tineretului“ la rubri­ca „Omul contemporan şi sportul“, că pro­fesorul Emil Racoviţă, călătorul şi speo­­logul vestit pînă departe peste hotarele ţă­rii, iniţiase, acum vreo 40 de ani, la Cluj, o asociaţie turistică a orăşenilor intitulată „Frăţia munteană“. Scopul ei era „ieşirea în fiecare duminică“ a profesorilor, elevilor, studenţilor dar şi a cetăţenilor, fără vreo deosebire, „spre făgetul munţilor, spre iz­voarele văilor, spre pădurile de brad şi de pin. O zi întreagă in natură ! Măcar o zi din săptămînă ! O zi cu mintea limpede, în folosul sănătăţii“. Aceasta era „ideea lui Emil Racoviţă“. Nici nu se poate o idee mai actuală. Fără a mai fi nevoie să pledăm cu argu­mente fiziologice, cunoscute, azi, de toată lumea, organizarea drumeţiei „de masă“ pe dimensiuni moderate de timp şi de distanţă este un adevărat comandament social. Ideea lui Racoviţă poate fi împletită, foarte bine, cu pregătirea şi efectuarea unor scurte cam­panii, utile şi antrenante, de muncă volun­tară. • PE Valea Cerbului, la Buşteni, sub pe­retele de granit al Caraimanului, elevii şi profesorii Grupului şcolar profesional „1 Mai“ din Ploieşti — aceiaşi care se pregă­tesc să făurească instrumentele şi instala­ţiile de foraj la mari adîncimi — s-au a­­dunat într-o „ţară de construcţie“. Ei pre­gătesc locul, sapă fundaţiile, aduc şi zidesc cărămizile, toarnă beton pentru „Perla Ca­­raimanului", un nou complex turistic şi sportiv pentru tineret. Pentru această construcţie mulţi dintre ei au renunţat la excursiile proiectate în nordul Moldovei şi pe Valea Oltului. Mai bine zis le-au amînat, pentru anii ce ur­mează. Atunci vor putea să plece la dru­meţie, spre decorurile noi ale vacanţelor, chiar de la cabanele moderne şi conforta­bile, adevărate edificii ale turismului ro­mânesc modern, construite de ei înşişi. Prof. V. Georgescu

Next