Contemporanul, ianuarie-iunie 1996 (Anul 6, nr. 1-26)

1996-01-11 / nr. 1-2

fondat în 1881 Anul VII 11 ianuarie 1996 .• 1-2 (298-299) Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă director Nicolae Breban Ilustrăm acest număr cu lucrări ale pictorului Alexander Olbricht Viziunea grafică: Mircea Dumitrescu Dorin Popa în dialog cu prof. dr. Liviu Leonte „O DRAGOSTE DETERMINĂ FORMA IUBIRILOR CARE ÎI URMEAZĂ“­ ­ Domnule profesor Leonte, aţi fost lector în Franţa în două rânduri. Ce înseamnă, de fapt, un lectorat românesc în străinătate?­­ Un lectorat este un centru de difuziune a culturii ro­mâneşti într-o Universitate străină iar dacă pe lector îl ţin puterile şi beneficiază de concursul autorităţilor locale, în­­tr-un oraş sau chiar într-o zonă mai extinsă. Limba română îşi are locul ei alături de celelalte limbi romanice, aşa că un lectorat de română reprezintă­ o necesitate pentru orice Facultate de Litere din lume. In ceea ce priveşte condiţia lectorului, noi (adică Ministerul învăţământului) avem altă concepţie decât cea curentă în ţările care beneficiază de limbi cu largă circulaţie internaţională. Franţa, Germania, S.U.A. etc. îşi pot permite să trimită lectori, de preferinţă foarte tineri, care cunosc bine limba respectivă şi o predau, alături de cunoştinţe despre civilizaţie, istorie sau literatură. Pentru unii din ei lectoratul înlocuieşte stagiul militar. Un lector român trebuie însă să fie un bun specialist, ca să nu spun chiar o autoritate în profesiune. El are de făcut faţă - atunci când reuşeşte să creeze un cadru adecvat, adică trei­­patru ani de studiu organizat al limbii şi civilizaţiei române - unor probleme mai serioase decât a-i învăţa pe studenţi să spună: „Bună ziua, domnule! Aveţi o cameră bună la ho­tel?“ Câţiva din cei înscrişi la cursuri, aproximativ zece la sută din numărul total, fac studii de specializare în roma­nistică, dialectologie ş.a.m.d., de obicei în domenii ale lingvisticii. Aceştia, cărora li se adaugă auditorii liberi, care au terminat facultatea şi profesează de un număr de ani, sunt interesaţi de anume probleme, pun întrebări. Trebuie să ai cunoştinţe de istoria limbii române pentru a putea răspunde pe loc sau în ora următoare, după ce ştii ce cărţi să consulţi spre edificare. Biblioteca lectoratului de la Universitatea Le Mirail din Toulouse este destul de bine dotată şi aceeaşi e situaţia majorităţii lectoratelor de română din străinătate. Concluzia se deduce lesne: e nevoie ca lec­torul să aibă ca specialitate, principală sau secundară, limba şi literatura română. Am auzit, nu sunt sigur, că Ministerul învăţământului a luat deja o hotărâre în acest sens şi bine a făcut. Sunt şi situaţii speciale: profesorii Alexandru Călinescu de la Iaşi, Livius Ciocârlie de la Timişoara au onorat după 1990 lectoratele de la Paris şi, respectiv, Bordeaux, deşi ei predau în ţară literatura franceză şi nu am idee ce scrie pe diplomele lor de absolvire. La Toulouse mi-a succedat profesorul Horia Lazăr de la Cluj cu care am „coexistat“ cât timp am funcţionat ca profesor invitat.­­ (Continuare în pag. 10) Fragmente din istoria literaturii române din Basarabia Mihai Cimpoi REABILITAREA ETICULUI ŞI A SACRULUI­­ Prin caracteristicile ei esenţiale, opera lui Ion DRUTA (n. 3.IX.1928, satul Horodiştea-Soroca; întreaga creaţie este adunată în 4 volume în 1986-1987, reluată în caractere latine în 1989, vol. I conţine nuvele, naraţiunea autobio­grafică Horodiştea - 1975, romanul Frunze de dor, 1955, ciclul de povestiri pentru copii Daruri, 1969 şi nuvela de mari proporţii Ultima lună de toamnă, 1963, vol. II cuprinde romanul Povara bunătăţii noastre, 1961-1967, 1985, apărut şi în BPT a editurii Minerva din Bucureşti, 1991, nuvelele întoarcerea ţârânei în pământ, 1969, 1970, Toiagul păstoriei, 1984, vol. III inserează romanele Bise­rica Albă, 1975-1981, 1986-1987, şi Clopotniţa, 1972, apă­rut şi la Cartea românească, vol. IV conţine eseuri şi piese­le Casa mare, 1959, Doina, 1958, Păsările tinereţii noastre, 1971, Horia, 1973, Frumos şi sfânt, 1979, Cervus Divinus, 1977-1981, 1987) este reprezentativă pentru literatura ro­mână din Basarabia, refuzul convenţiilor ideologice oficia­le, respectul valorilor etice, cultul culorii locale, pitorescu­lui povestirii şi oralităţii etc. Ea este în linii mari o expresie a rezistenţei spirituale şi morale în faţa a tot ce subminează naţionalul, umanul, sacrul. Nu întâmplător multe din scri­erile sale, care au înfruntat „Zidul“ mentalităţii oficiale („zi­dul“ apare ca metaforă a puterii în piesa Cervus Divinus), au fost interzise, blamate, supuse interdicţiei, apărând edi­torial cu multă întârziere la Chişinău după ce trecea cenzu­ra - mai liberală - a Moscovei. Controlul de partid insti­­tuţionalizat (prin securitate, critica oficială, agenția pentru (Continuare în pag. 7)

Next