Contemporanul, ianuarie-iunie 1999 (Anul 9, nr. 1-25)
1999-01-07 / nr. 1
2 Poşta redacţie. Deschidem, din acest număr al revistei noastre, o rubrică pe cât de tradiţională în paginile revistelor de la noi, pe atât de rară astăzi dar şi, credem, de necesară, o „poştă a redacţiei“ în care să dialogăm, să realizăm ceea ce în termeni mediatici se numeşte „feed-back“. Aşteptăm aici, desigur, cum îi stă bine oricărei reviste, producţiile literare ale virtualilor noştri colaboratori, dar mai cu seamă aşteptăm reacţiile şi opiniile cititorilor cu privire la sensul în care evoluează această aventură culturală intitulată Contemporanul - ideea europeană. Şi ne bucură să constatăm faptul, ce reiese din corespondenţele menţionate mai jos, că revista noastră a început prin a fi percepută mai întâi ca o manifestare de ideologie culturală şi abia mai apoi ca una esenţial şi restrictiv literară. Dl. Ionel Necula din Tecuci ne scrie: „Evident, o direcţie înseamnă un sens, o mişcare vectorială, o orientare a conştiinţei spre ceva. Cum altfel, s-ar putea privi frământările de spirit dacă nu, vorba lui Hegel, cu drum cu tot? Iar drumul trebuie privit aşa cum este, cu accidentările, cu bifurcaţiile, cu răspântiile lui.“ Vă mulţumim pentru urări, d-le Necula, şi mai cu seamă pentru atenţia cu care aţi citit revista noastră. Eseul dvs. comparatist despre perioada comunistă, chiar dacă un pic didactic, ni se pare util, aşa încât îl vom publica într-unul din numerele viitoare. Dl. dr. Gabriel Cornuţiu din Oradea: „Consider iniţiativa dvs. de a rediscuta cu maturitate conţinutul şi rolul noţiunii de naţionalitate ca pe o atitudine de maximă responsabilitate pentru actualul moment psihologic al intelectualităţii române şi al poporului român.“ Şi mai departe: „Am citit deja reacţia unui internaţionalist. Deocamdată a arătat cu degetul, zâmbind maliţios.“ Este straniu, d-le doctor, cum simpla pomenire a sintagmei „specific naţional“ poate naşte astfel de... împărţiri, în „internaţionalişti“ şi „naţionalişti“. Poate că avea dreptate dl. Ornea când scria că e... riscant astăzi să vorbim de aşa ceva. Pentru că nu putem vorbi calm. Cât despre studiul dvs, ne vom permite să alegem, pentru un număr viitor, câteva fragmente. Vă mulţumim. Aşa cum mulţumim şi prietenului nostru de la Satu-Mare, poetul George Vulturescu, pentru frumoasa felicitare de sărbători şi pentru recentul număr al revistei Poesis. Am mai primit urări de Crăciun şi de - ideea europeană Anul nou din partea prietenilor de la revista Vatra (d-nii Moraru şi Cistelecan) din Tg. Mureş şi Ardealul literar şi artistic din Deva (dl. Valeriu Bârgau). O gentilă felicitare ne-a venit din partea doamnei Ana Andreescu, directoarea Direcţiei Cultură scrisă din Ministerul Culturii, care ştie desigur, că primeşte din partea noastră aceeaşi doză de gentileţe şi afecţiune. Un an bun tuturor ! editorial Nicolae BREBAN (urmare din pag. 1) „campaniile" sale, literar-politice ce, imediat după Revoluţie mărturisesc că m-au atras, întârziind în aceeaşi psihologie puţin cam teribilistă, uşor resentimentară şi oricum sterilă din punct de vedere al unei posibile şi necesare sinteze literare face ca să dăinuie această confuzie între „răfuială" şi „re-valorizare", între justiţie şi oportunism. Cum vrem ca cetăţeanul, contemporanul nostru, pe care nu de puţine ori l-am uitat sau chiar minţit cu metafore roze în acelaşi timp când el sângera să ne respecte, cum vrem ca ziariştii sau oamenii politici să o facă când noi înşine nu suntem capabili să părăsim tranşeele imunde ale vociferării, sarcasmului şi calomniei brutale cu care ne gratificăm între noi...?! De ce atâţia tineri scriitori, talentaţi, inteligenţi, până mai deunăzi respectuoşi şi, păreau, emoţionaţi în prezenţa mai vârstnicilor lor colegi autentici - şi aceştia nu erau şi nu au fost niciodată, în nici o epocă, foarte numeroşi! - cum e posibil ca atâţia dintre ei să se lase - nu cuceriţi, ci dea dreptul fermecaţi, mai mult de atât, excitaţi de lăturile pe care le aruncă cineva harnic şi voios asupra noastră. Cu Goma am fost şi sunt infinit mai puţin aspru, deoarece el deţine, încă, un mare capital politic şi apoi îşi duce crucea sa acolo, în străinătatea de care nu se poate dezlipi şi îi doresc să ajungă cu suferinţa sa până acolo încât ea să se limpezească într-o capodoperă! - dar... dar cu (aparent) imberbii noştri colegi, leneşi la scris, iuţi la invective şi sarcasme, mă împac tot mai puţin, în ciuda curtoaziei şi disponibilităţii de care am dat, pare-mi-se, dovadă, faţă de colegi şi, mai ales faţă de cei mai tineri, de câteva decenii „în meserie”. De altfel, aceştia, care fac din iritările lui Goma berbecele lor de luptă, părându-li-se probabil că astfel îşi răscumpără propria lor apatie, să nu zic laşitate, din timpul dictaturii, nu-i respectă mai mult decât alţii, în ciuda frazelor lor sforăitoare; nu, ei îl folosesc pur şi simplu pentru „a se sălta" pe ei înşişi cu un ceas mai devreme în „viitoarea ordine valorică a literaturii". Din oportunism, deci. Eşuând în politică, ei încearcă să-l folosească (pe Goma) ca un berbece demolator, ascunzându-şi prost satisfacţia când acesta ne gratifică cu judecăţi iuţi, cu minciuni şi epitete grosolane - cum o făcea răposatul Barbu, pe vremuri. Totul, se înţelege, sub mantia sincerităţii şi a indignării cetăţeneşti.