Contemporanul, iulie-decembrie 2000 (Anul 10, nr. 26-50)
2000-07 / nr. 26-29
Nicolae BREBAN 6 ACTUL 1 SCENA 1 Actriţa 1: Ia uite, Florindo, ce bluză mi-am cumpărat! Actriţa 2: E chiar mătase?! Şi uite ce scrie pe spate: Berkeley! Vai dragă, dar e vulgar! Actriţa 1: Nimic ce e la modă nu e vulgar, Florindo! Actriţa 2: Mă ironizezi degeaba: mi s-a promis rolul Florindei, pe cuvânt de onoare! Actriţa 1: Zău, mai există oameni de onoare?! (Intră Nae, cabinierul) Nae: Nu vă mai certaţi pe roluri, iar Dumneata poţi să dai înapoi vesta aia de mătase, pariez că ai luat-o pe datorie! Ambele: De ce? Nae: Păi ce, nu ştiţi?! Am dat faliment! Actriţa 1: Cine... Actriţa 2: ...a dat faliment? Nae: Nu cine - ce! Teatrul! Suntem pe stradă! Actriţa 1: Ştim totul, nu mai face pe grozavul: am fost reduşi de la buget de noul ministru, care ne-a fost leg, de altfel. Nu trebuiesc numiţi băieţii talentaţi! Actriţa 2: E şi ce! Ne vom autofinanţa, vom monta teatru de bulevard şi vodeviluri. în sfârşit, am să-mi pot etala vocea mea splendidă de contra alto! Actriţa 2: (râde) Şi eu, decolteul meu... adânc! Nae: în ce ... sală?! Cele două: Cum aşa...?! Aici, abcea s-a renovat! Nae: (pufnind şi el în râs) Da...dar nu ştiţi de către cine! Voi credeţi că prăpăditul ăsta de minister al culturii a investit aici peste trei miliarde?! Actriţa 1: Dar... cine?! Nae, baţi câmpii! Nae: (Se aşează şi îşi aprinde o ţigară. Fluieră.) Actriţa 2: Hm, e ceva ciudat cu tipul ăsta: înainte n-ar fi îndrăznit să se aşeze picior peste picior în faţa noastră! Actriţa 1: Şi nici să-şi aprindă măruşeasca sa puturoasă! Obrăznicia asta n-a făcut-o nici după revoluţie! Nae: Fetelor... revoluţia, de fapt, s-a întâmplat săptămâna trecută; abea ieri aflai: teatrul şi întreaga clădire au fost cumpărate. Actriţa 1: De către cine? Nae: Ce contează?! Un neamţ, se pare, îl cheamă Fritz, ca pe toţi nemţii şi în plus Stark sau Clark. N-ar fi exclus sâ-l cheme chiar Ark!... Da-da, mi se pare că aşa îl cheamă: Fritz Ark! Actriţa 2: îl cunoşti? Nae: Pe dracu! încă nu l-a văzut nimeni, dar mâine o să vedeţi instalată, lângă coloanele de la intrare, tabla lui de bronz: ARK - Societate de asigurări. Actriţa 1 0 să îndrăznească...?! Nae: Iar voi două, frumoaselor, o să învăţaţi - dar repede - să bateţi la computer, să măturaţi, etcaetera! O săţi arăţi decolteul Dumneata, dar nimeni nu-l va băga în seamă, sau vor căsca. Iar vocea Dumitale se va exersa tot timpul la telefon! în maximum şase luni veţi sta amândouă zgribulite ca două păsări pe ram sub o ploaie nervoasă de toamnă! Oricum, va fi o uşurare: rolurile pe care le veţi avea de învăţat nu vor trece de zece fraze. Amanţii se vor face mai rari, mai distraţi, iar publicului îi veţi părea în continuare, e adevărat, cunoscute, dar nu va ştii de unde vă cunoaşte. N-o să aibe de unde să vă ia! Actriţa 1: Ba o să aibe dracu de unde să te ia pe tine! (Ies cele două actriţe). SCENA 2 (Acelaşi. Intră Ursu şi nea Jean. Apoi Felicia.) Ursu: Phiii, ce mă doare ţeasta, cred că o bere ar fi... Nae: Seara - bere, dimineaţa - bere şi... la prânz - ce?! Ursu: (râde) La prânz - un şpiţ în curul domnului sufleur! Nae: Cine e sufleur aici?! Ursu: (se întinde leneş pe canapeaua de piele) încă nu e nimeni, dar am auzit că aspiri! Nae: (ipocrit) Eu?! Zvonuri! De ce aş schimba, la cabine mai pică câte ceva! Cine îi dă ceva sufleurului? Ursu: Da, dar... urci în stima noastră (râde). Şi, pe urmă, ai strămoşi iluştri: Caragiale, Eminescu. Poţi să porţi lavalieră, să scrii poezii, să te lauzi că eşti un ratat, un neînţeles, nu un pârlit de cabinier. Nae: Pârlit eşti tu, actor care n-a mai jucat de două stagiuni! Ursu: Eu... n-am mai jucat?! Cine?! Nae: N-ai jucat teatru, dar pocker, şaişase, blackjack şi alte chestii de-astea - da! Se'nţelege! Ursu: Nea Jeane... facem una mică?! Nae, fugi şi aducere de vis-à-vis şi ...o sticlă de whisky! (îi aruncă o bancnotă de 100 U.S. dolari). Nae: (Priveşte bancnota în zare) Ia te uită, una verde! Şi încă una mare, de o sută! De când eşti la şomaj, Ursule, văd că...arunci cu dolari! (iute) Te pomeneşti că ai moştenit! Ursu: (amestecă cărţile, zâmbind) O lovişi! Dar, psst! E secret! (Râd toţi trei) A mierlit un unchi de-al meu din Caracal! Băiat frumos, l-au nenorocit femeile! Nae: Şi, ce?! Avea ăsta salar în dolari, acolo la...Corabia sau... Caracal? Ursu: (Dă cărţile lui nea Jean care face pacheţele cu grijă, pe care le înfundă apoi în buzunare) Ei, nu, dar ştii, săracul a călătorit mult! A fost exploatat de femei! Nae: (râde) Frumoase? Urâte? Ursu: Urâte, mă boule! Alea frumoase pretind ciorapi de mătase, bomboane, tot felul de abţibilduri! Pretind iubire! Auzi! Cică să le iubești! Abțibilduri! Cine mai are, azi... (Fluieră. Nae iese. Cei doi joacă alene, cu fraze scurte, stereotipe. Intră Felicia.) Felicia: Bonjour, domnilor! Bravo, văd că vă iim și struga piesă în trei acte - Magdalena ABRAKANOW1TZ - "Caminado" (20 figures), 1999 Bronz. (Colecţia Marlborough Gallery, New York.) ©@!Min[i®î][P®^A[iO(U)IL - ideea europeană 3