Contemporanul, iunie-decembrie 2002 (Anul 12, nr. 27-52)
2002-06-04 / nr. 27
fondatul 1881 Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă EDITORIAL Nicolae BREBAN NIETZSCHE (52) „Die Lehre von der „ewigen Wiederkunft“ das heist vom unbedingten und unendlich wiederholten Kreislauf aller Dinge“ învăţătura despre „veşnica întoarcere“ înseamnă ciclul repetat, necesar şi etern al tuturor lucrurilor. “ Alături de „voinţa de putere, de dominare“ („Der Wille zur Macht“), die „Lehre von der ewigen Wiederkunft des gleichende“, învăţătura despre eterna revenire a aceluiaş (fenomen, a lucrurilor) este, probabil cheia de boltă a filozofiei nietzscheniene. Este gândirea tipică „ciclică“ (ilustrată după el şi de sistemul spenglerian) ce se opune - şi s-a opus! - gândirii, metodei de a gândi lumea ca o progresie continuă. în acest sens s-a vorbit, la modul impropriu şi de „nihilismul nietzschenian“ deşi, este evident, ca o filozofie bazată în primul rând pe vitalism, pe acel „da“ spus hotărât în favoarea existenţei şi a fiinţei, acel „jasagende Mann“ (visul afirmativ) ce stă în mijlocul filozofiei sale nu poate fi confundată cu ceea ce se înţelege în general prin nihilism. Doar daca deosebim „nihilismul pasiv“ - negarea valorilor şi a capacităţii umane de a crea valori durabile de „nihilismul activ“, cel nietzschenian, cel al supra-omului, adică a celui ce „forjează noi valori“, negând şi punând capăt celor vechi, false, „omul-răscruce“ ce are curajul şi forţa de a călca („de a dansa“!) pe vechile valori, transgresându-le, „transevaluându-le“. Deşi se opune modului „firesc“ de gândire, de raţionament, cel al înaintării prin „adiţionare“, cum face ştiinţa, deci, deşi se opune la ceea ce aş numi „gândirea de bun-simţ“ cu care ne naştem, cu care ne îmbibă ambientul nostru istoric şi conjunctural, gândirea „ciclica“ a filozofului, atât de paradoxala, m-a atras din tinereţe. E adevârat ca o regăsim în marile cicluri meteorologice sau animale, dar nu e mai puţin adevârat ca am simţit la acest mod de a gândi şi o opoziţie radicală la toate preceptele pedagogiei, moralei şi ştiinţei, bineînţeles, încercarea pedagogului de a perfecţiona individul tânăr prin acumulare şi ameliorare se bazează pe principiul progresului (ca şi cel al ştiinţei), un progres infinit într-o lume infinită. Chiar şi materialismul marxist îşi axa „avansarea“, cunoaşterea, metoda pe acest principiu „însufleţitor“, dătător de „speranţă“ a unei cunoaşteri ce urcă pe un vector sau o spirală, mereu „mai sus“, spre „mai bine, mai adevârat, mai frumos“! Binele, frumosul şi adevărul antic, socratic, primeau, în modernitatea noastră „luptătoare, de stânga“, aceasta particula a comparativului: „mai“ Acest „mai“ îmi fâcea, mie, cel puţin, suspectă noua învăţătură, noua filozofie, această tendinţă „neobosită“ spre „perfecţionare“ a fiinţei umane, spre „noi cuceriri ale ştiinţei“, etc., etc. cum ne sună încă în auz toate acele slogane şi clişee ale progresismului. Clişee unde valorile sau preceptele morale se amesteca cu cele raţionale, unde înseşi raţiunea, „calul de bătaie“ şi steagul sacrosanct al scientismului şi materialismului, al pozitivismului secolului XIX, devenea aproape o entitate mistică, încărcată de un orgoliu insuportabil, atingând aproape religiosul. director Nicolae Breban omi SUMAR • Raţiune şi relativism de G.G.CONSTANDACHE • Poezia lui Geo DUMITRESCU în limba franceză de IonBĂLU • Minulescianismul și evaziunea tonică de Octavian SOVIANY • Enigma noastră de la antipozi de Geo VASKE • Fragmente despre moarte de Mia PETRAȘ • Fiea românilor de Ionel NECULA • F.Scott. FITZGERALD. Vitalitatea iluziei • Din arhivele cenzuri de Marin Radu MOCANU • Filmul european, încotro? de Călin CĂLIMAN Ilustrăm acest număr cu fotografii şi reproduceri după lucrările lui Brâncuşi (Mircea Deac, Constantin Brâncuşi, ed. Meridiane, 1966) Viziune grafică - Mircia DIMTRESCU MA FH3 Wi T A “*** Anui aii • iNumanu li (dio) • i+ nine luul