Contemporanul, iunie-decembrie 2002 (Anul 12, nr. 27-52)

2002-06-04 / nr. 27

2 RETRO-ACTUALITÂŢI G. G. CONSTANDACHE RAŢIUNE ŞI RELATIVISM ÎN ŞTIINŢELE COGNITIVE Motto: “Toate există în virtutea acordului uman, care presupune în mod esenţial capacitatea de simbolizare” (John R. Searle, Realitatea ca proiect social) Postmodernismul presupune o negare a oricărui sens sau a corespondenţei dintre limbaj şi lume, respectiv a oricărei realităţi sau adevăr considerat ca posibil obiect al cercetării. Mai general, pentru relativism, cel puţin în anumite domenii, adevârul însuşi este dependent de punctul de vedere al subiectului care cercetează, începând cu idolii minţii (Francis Bacon), aspectele subiective care pot determina ceea ce este adevărat pentru subiectul cunoscător includ fundalul istoric, cultural, social, lingvistic sau psihologic, chiar constituția senzoriala bruta. lata de ce cea mai mare parte a gândirii postmoderne este apreciată ca o pledoarie agresivă pentru relativism. Toţi empiriştii, urmaşi declaraţi sau nu, ai lui David Hume limitează considerabil orizontul raţionalităţii, îngăduind raţiunii sa caracterizeze gândirea matematica şi logică, dar nu sa se situeze la baza proceselor empirice de formare a opiniei sau sa joace vreun rol în judecăţile practice, respectiv în deliberarea etică sau estetică; în plus, “pledoaria modernităţii pentru unitatea cunoaşterii, fundamentata pe logica identităţii, este confruntata cu o filosofie a diferenţei, care impune pluralitatea şi incomensurabilitatea în locul identităţii şi universalităţii (p. 21, Calvin O. Schrag, Resursele raţionalităţii, Ed. Şt., 1999). Reluând o expresie încă potrivită a lui Gilles-Gaston Granger, vom spune că departe de a fi o formă definitiv elaborată, raţiunea “constituie în fiecare epoca o figura de echilibru provizoriu a imaginaţiei creatoare” (p. 126, La raison, PUF, Paris 1967). în paginile ce urmează vom schiţa o pledoarie pentru raţionalism şi pentru devenirea contextualizata a raţiunii filosofice şi ştiinţifice, respingând relativismul. Anticipând concluzia lucrării noastre, vom argumenta ca a considera un demers ca fiind raţional înseamnă a-l aprecia ca având înţeles şi coerenţa, ca fiind adecvat, respectiv necesar sau ca fiind potrivit unui scop asumat, cum ar fi cercetarea ştiinţifică sau activităţile (tehnologiile) practice. Vom porni în argumentare de la o afirmaţie subliniată într-o lucrare despre Raţionalitatea şi limbajul acţiunilor: “Raţionalitatea, ca aptitudine a agenţilor umani, este totodată şi proprietate a acţiunilor, respectiv a limbajelor, întrucât acestea satisfac anumite criterii” (Introducere la vol. G. G. Constandache, “Raţionalitate, Limbaj, Decizie”, 1994, Ed. Th., p. 13). într-adevâr, se poate vorbi despre tipuri de raţionare sau de raţionalitate specifica domeniilor, respectiv disciplinelor. Daca G.G.Granger distingea în lucrarea mai sus-citata o raţiune în ştiinţe faţa de o raţiune în istorie, trebuie sa precizam ca ne vom restrânge la ştiinţele cognitive şi respectiv la filosofia aplicata acestora. Reţinem ca L. Jonathan Cohen distinge nouă roluri ale facultăţii de a raţiona şi tot atâtea criterii de legitimitate sau îndreptăţire. Mai întâi, conformitatea cu legile logicii deductive, apoi corectitudinea calculelor matematice şi, în continuare, respectarea înţelesului cuvintelor. Urmează supunerea la teste (inducţia amplificatoare), apoi evaluarea corespunzând probabilităţile matematice şi acele inferenţe conforme generalizărilor factuale. Ultimele trei roluri se refera la alegerea mijloacelor eficiente (acţiuni favorabile atingerii scopurilor sau intereselor agentului) şi alegerea morala a scopurilor, iar în final confomnarea în comunicarea lingvistică la maxime tacite (prescripţii de relevanţa, caracter informativ, concizie şi ordine). Este prea lungă sau prea scurta, ori tocmai potrivită, aceasta lista? (de roluri şi respectiv criterii de raţionalitate). Ca şi Platon odinioară, autorul invocat nu accepta ca “mintea omeneasca neinstruita este deficitara în privinţa raţionalităţii” (p. 283, Dicţionar Oxford de Filosofia Cunoaşterii, vol. II, coord. J. Dancy şi E. Sowa, 2000, Ed. Trei). Iniţial, argumentele în favoarea dualismului epistemologic (empirismul trebuie compensat prin transcendentalism), avansate de medicul psihiatru Jean- Pierre Haroche, sunt susţinute în pledoaria împotriva naturalismului scientist (şi, respectiv, în favoarea fenomenologiei transcendentale) cu argumentele istoricului filosofiei de Robert Legros. Iată nucleul argumentării psihiatrului filosof: “când un domeniu epistemologic se constituie, obiectele sale reprezintă nivelul întâi (empiric), adica sunt situate în interiorul domeniului delimitat juridic (organizat cu principii şi statut), datorită unui obiect de al doilea nivel (transcendental), adică exterior domeniului şi în funcţie de subiect” (Poate fi depăşit dualismul?). Este vorba despre subiectul epistemic şi nu de simplul individcunoscător... Sâ menţionăm acum formula istoricului filosof: “naşterea filosofiei (a întrebării despre posibilitatea cunoaşterii în general, deci întrebarea despre posibilitatea adevărului, a unui raport cu realul) presupune o desprindere de atitudinea naturală, presupune o noua atitudine pe care Husserl o numeşte atitudine fenomenologică” (Critica husserliană a teoriilor naturale despre cunoaştere). Importanţa concepţiei ontologice în reprezentarea cunoştinţelor (dincolo de rolul aparatului logic) a fost subliniată riguros de John Rowa şi sugerată, cât se poate de relevant, prin imaginea sistemelor ierarhizate într-o “poveste fără sfârşit despre creativitate” de Christian de Quincey, specialist în istoria, filosofia şi ştiinţele conştiinţei. “în aceasta concepţie despre ierarhizarea sistemelor, puterea creativa constă în relaţiile de cooperare dintre diversele sisteme şi părţile lor... Fiecare parte conţine în ea sămânţa sau fonna întregului” (Chr. de Quincey). Pentru comparaţie, iată şi cuvintele lui J. R Sowa: ontologia “este studiul existenţei, al tipurilor de entităţi - abstracte şi concrete - care alcătuiesc lumea” (Ontologia şi reprezentarea cunoştinţelor). Specialistul creator al programelor de calcul scrie: „avem nevoie de o abordare hermeneutica a ştiinţei calculatoarelor”! Argumentarea sa convingătoare poate fi rezumata astfel: “Chiar daca separaţia dintre formalişti şi hermeneuţi (din ştiinţa calculatoarelor şi ingineria programelor) este reală şi fundamentală, nu decurge de aici că poziţiile lor sunt în mod inevitabil antagoniste... Cele două abordări trebuie sâ fie şi pot fi complementare, cu condiţia ca atat părţile tari, cat şi părţile slabe, ale fiecăreia sa fie recunoscute ca atare şi sa se încerce un efort concertat spre integrarea lor“. Pe scurt, se aşteaptă de la o înnoire a hermeneuticii clasice, o înnoire corespunzătoare a ştiinţei calculatoarelor... Prin următorul text, datorat lui Christian de Quincey (Conştiinţa: o ultimă frontieră?), dam o încheiere acestei părţi secunde. Deoarece poziţia sa pare deosebit de relevanta, problema nu este de a pierde omul între sisteme naturale sau sociale, nici conştiinţa subiectiva în spatele aspectelor materiale sau obiective. Aşa cum creativitatea nu este un cuvânt gol, ci dimpotrivă o realitate (virtuala) susţinută de ierarhia sistemelor din cosmos (naturale şi artificiale), tot astfel conştiinţa trebuie privita ca analizabilă atât obiectiv, naturalist, cât şi subiectiv, introspectiv. Dincolo de persoana a IlI-a, şi de persoana a I-a, cele două perspective deja menţionate (aspectul obiectiv şi cel subiectiv), autorul solicita audienţa persoanei a II-a, care “ne poate ajuta sa depăşim aparenta dihotomie dintre subiectul cunoscător şi lumea obiectelor” (ecou al textului semnat de J.-P. Haroche), dintre interior (eu) şi exterior (altul)... Oricât de seducătoare ar fi formula “o altă lume, aşadar alt om”, ea nu poate sâ convingă, dacâ omul nou, omul informaticii şi al roboţilor, înseamnă doar un agent într-un sistem sar într-o reţea, respectiv o piesa într-un angrenaj copleşitor, ecou al mecanicismului şi al totalitarismelor. Iata cuvintele lui P. Lévy, subiectul este “un operator într-o reţea, actorul unei ecologii cognitive, care îl înglobează şi care îi repartizează sarcini”... ex libris • ex libris ex libris • ex libris • ex libris redingota Mrcea Horía SMIONESCU Redingota ed. Paralela 45 2002 rodu (Xrtrescu ocheanul întors caiet jurnal Radu PETRESCU Oceanul întors ed. Paralela 45 2002 Simona POPESCU Exuvii ed. Paralela 45 2002 Adrian OȚOIUI Coaja lucrurilor sau dansând cu jupuita ed. Paralela 45 2002 Pentru prezentarea cărţilor, vă rugăm să ne expediaţi pe adresa redacţiei ultimele apariţii editoriale (cu menţiunea pentru Ex Libris) ideco europeano Revista apare cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor Coeditor: Erc Press Director general: CiprianENE Director economic: StelianaENE ISSN 1220-9864 Manuscrisele trimise la redacţie nu se înapoiază. Adresa redacţiei: Piaţa Presei Libere nr. 1, Bucureşti, cod 79711 Tel/Fax : (40)-l-222.33.02 E-mail: contemporanu]@yahoo. corn Web Page: http//www.contanpormul±omejv Aura CHRISTI (redactor şef adjunct) Redactori asociaţi: Călin CĂLIMAN G. G. CONSTANDACHE Cătălin ŢÎRLEA Horia GÂRBEA Adrian MifrALACHE Victor SCORADEŢ Mircia DUMItRESCU Redacţia: Olga ANDRONACHE (secretar de redacţie) Mircea MĂCRIŞ (difuzare) Maria DRAGOMIRESCU (tehnoredactare) Cristian NEGOI (html design)