Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

454PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL plece cu dînsa departe-departe, la adăpostul privirilor, pe care le vedea cum au să-i urmărească pe amîndoi, cu rîvnă pen­tru frumusețea ei, cu îndoială pentru urîțenia lui; — ar fi vrut s’o ia şi s’o ascunză ca pe o comoară într’un loc, unde să-i placă şi ei şi unde şi el — numai el — să se poată să­tura privind-o, ascultând-o şi iubind-o. Iar cînd se gîndea la puţinul pe care i-1 aducea în schimbul duioaselor făgăduinţi de care ea era plină, cînd presimţea fără a-şi da seamă că o fire ca a ei nu se leagă decît prin recunoştinţă, atunci îl cuprindea un dor de-a o duce să-i arate locuri şi lucruri frumoase — şi atunci hotărîrile nedesluşite începeau a i se desluşi. Intr’un tîrziu s’au ridicat şi ţinendu-se de mână, s’au ur­cat sus pe scara îmbrăcată cu iederă, el drept şi înalt, dînsa plăpîndă şi mlădioasă... Sus, nefiind fost poftiţi într’adins ceilalţi doi obicinuiţi parteneri pentru preferanţă, l-a luat boerul Manolache la un cabinet, — mai mult ca să vorbească de treburi, decît pen­tru joc. Şi au vorbit treburi şi socoteli. Avea fata trei mii de galbeni în bani, afară de truste şi de cheltuelile nunţii, iar, ferească dumnezeu, după moartea mă-si şi o casă cu loc frumos în Cîmpulung. — El avea două perechi de case una lingă alta şi despărţite numai prin nişte uluci: una mai măricică pe care o avea închiriată şi aceea în care locuia el; mai avea de vale de casa lui şi ţinend de dînsa li vedea cu fîneaţă şi cu pruni, în întindere de vre-o optsprezece pogoane, căci ţinea pînă-n malul gîrlii; şi mai avea vre-o mie de galbeni, singura avere rămasă după vîn­­zarea pricinuită de risipirea unui frate mai mare al lui, Şte­fan Trăsnea, care se sfîrşise atît de îngrozitor, spînzurându se de balconul caselor lui Manolache Moldoveanu, într’o seară de petrecere; căci mai nainte vreme, a neamului lor fusese moşia Sănduleşti care ţinea mai bine de-o jumătate de plaiu. — «Cum vezi, frate Pană, avere multă n’are fata, dar e o comoară de bunătate şi parcă într’adins v’a făcut Dumnezeu unul pentru altul. Dar cu ce are ea, cu ce ai dumneata,­­şi mai ai şi leafa de profesor, pe care ai uitat s’o pui la soco­

Next