Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)

1893-10-01 / nr. 6

PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL461 cu o peruzea mare, cumpărat din Viena, tocmai în amintirea albastrului mării. Dar dintre toate locurile văzute, acel care îi isbise mai adînc, şi pe ea şi pe el, atît prin împrejurarea că au stat mai mult şi l-au văzut mai în amănunt, cît şi prin aceea că se po­trivea mai bine cu firile lor iubitoare de linişte, era Veneţia: «A! Veneţia !» Şi vorbea cu foc, ca de o prietenă bună, care i-ar fi murit, descriind farmecul plin de taină şi de evlavie al clă­dirilor vechi, ca al unui miros de floare păstrată de demult într’o carte bătrînească, farmecul vieţii visătoare şi lipsită de griji, zugrăvită pe feţele celor ce întîlneşti, toţi umblând le­gănat, toţi îngînând cîte un cântec, ori frica de care te simţi cuprins seara, plimbându-te cu gondola prin canaletele de abia luminate, cînd auzi din depărtare glasul gondolierilor, care strigă ca să se vestească şi să înlăture vre-o ciocnire. «Uite, cam aşa strigă, nene Manolache , gian­­­giau !» Şi se căs­­nea să-şi facă glasul ca al lor. — Dar să-i vezi cum mină gondolele!... Uite aşa.... Vrea să arate, dar cum ridicându-se s’a îngălbenit la faţă şi a dat să cază, — a prins-o repede Pană, a aşezat-o la loc, el şi mai galben decit dînsa şi i-au adus apă. — Ce ai Lizi ? Ce ai dragă ? a întrebat-o el mişcat. — Nu ştiu, dar mi-e r£u. Erau toţi împrejurul ei... Mamă-sa a frecat-o pe tîmple.. Cocoana Sultana s’a repezit să-i aducă oţet... Moldoveanu în­­chinându-se a dat poruncă să puie caii la droşcă, — şi peste foarte puţină vreme au plecat acasă, petrecuţi pînă la capul scării de stăpînii casei. A doua zi liniştită toată dimineaţa, a fost apucată după amiazi de nişte friguri puternice, cari o făceau să tremure toată cu mâinile împreunate şi cu ochii aprinşi. Doctorul Şober, fără multă ştiinţă de carte, dar cu multă pricepere firească şi mai presus de toate om foarte cinstit.

Next