Convorbiri Literare, 1893-94 (Anul 27, nr. 1-12)
1893-10-01 / nr. 6
PANĂ TRĂSNEA SFÎNTUL 30 465 două mari şiruri de lacrămi, a mai sărutat mâinile încă odată şi iarăşi tăcut s’a întors în casă. Tot aşa de nedomirit asupra felului lui de a suferi, a rămas Moldoveanu a patra zi, cînd l-a găsit în curtea bisericii lucrând, împreună cu Ioniţă feciorul pe care i-l ceruse, la o portiţă ce-şi deschidea în ulucile de despărţire dintre grădina lui şi curtea bisericii. Căci oricine l-ar fi văzut tăind cu fierestrăul, ori aşezând balamalele portiţei, atît de adincit in lucrare şi atît de la fel cu feciorul care-l ajuta, nici n’ar fi putut bănui de ce lovitură fusese isbit cu cinci zile mai nainte, ci ar fi crezut că amîndoi lucrau pentru Manolache Moldoveanu care sta de-o parte cu lacrămile pe faţă. Şi numai în urmă, cînd a aflat de la popa Anghel că nu era seară de la Dumnezeu în care să nu vie şi să nu plîngă ceasuri întregi la mormînt, înconjurat de câinii cari-1 lătrau speriaţi, pînă cînd venea el împreună cu preoteasa de-1 ridicau şi-l duceau acasă ; — numai cînd a aflat de la Maria că toate lăcrămile şi mîngîierile ei nu-1 puteau împiedica de a se scula ca un nebun, de a se repezi în odaea ei şi de a îngenuchia plîngend cu capul în perna pe care stase capul ei; numai după ce l-a văzut slab ca o umbră, cu ochii duşi în fundul capului şi cu mâinile tremurătoare; numai atunci a înţeles ce prăpastie de durere se ascundea sub înfăţişarea lui de linişte. Atuncea, seara, spre apusul soarelui, venea la dînsul şi pe o bancă din grădină îi lua mâinile slabe şi reci în mâinile lui, şi începea să-l roage cu duioşie ca pe un copil: — Frate Pană, frate... vorbeşte-mi... destăinueşte-te mie... destăinueşte-te... asta o să-ţi facă bine... Nu sunt eu prietenul dumitale ?... Nu sunt eu fratele dumitale ?... haide... spune-mi mie... destăinueşte-te mie... Dar nu. Rămînea tăcut şi rece, cu ochii uscaţi, parcă i-ar fi fost silă să plîngă în faţa altuia şi parcă ar fi păstrat cu grijă fiecare lacrimă, pentru ceasurile în care rămînea singur numai cu amintirea ei. In timp de un an și jumătate numai într’o seară a putut prietenul său să-i deschiză inima cu rugăciunile duioase. Lit. An. XXVII. No. 6. - 39,543.