Cotidianul, noiembrie 1992 (Anul 2, nr. 219-243)

1992-11-02 / nr. 219

TIDIANUL LUNI • 2 NOIEMBRIE 1992 ■ OPINIA In traducere liberă Florin Gabriel Mărculescu. Depunerea jurămîntului prezidențial în fața Camerelor reunite ale Parlamentului ne va rămîne mult timp în memorie, dar nu prin discursul ales și încărcat de orgolii al înscăunatului pe patru ani, nu prin deplorabila încercare a ex-diplomatului Adrian Năstase de a mima gesturi și cuvinte de-a pururi legate de numele marelui Mihail Kogălniceanu, nici prin onorurile militare ce au marcat ieșirea din venerabila clădire a celui de-al doilea președinte al republicii, ci, pur și simplu, prin tupeul cu care, la capătul unei abia perceptibile pauze și călcîndu-și, parcă, conștiința în picioare, liber cugetătorul, ateul de o viață Ion Iliescu, a rostit fatalele, pentru el, cuvinte de încheiere: “Așa să-mi ajute Dumnezeul”. Sperjurul a fost televizat și radiodifuzat. O țară întreagă l-a putut auzi invocînd harul și sprijinul unui Dumnezeu în care el, activistul, ne-a spus apăsat că nu crede și despre a cărui existență își imaginează că ar putea fi, eventual, dovedită sau infirmată cu argumentele științei. Știm bine, Ion Iliescu este dispus să trișeze cu orice și cu oricine și nu-și face el un obstacol din banul Dumnezeu. A spune o minciună în plus nu mai are nici o importanță, la anii domniei sale. Iar setea de mărire care-l măcina încă de pe vremea cînd, ca secretar ideologic al PCR, se simțea al doilea om în stat, imediat după Ceaușescu, patima cu care mai bine de douăzeci de ani a rîvnit puterea și a pîndit din umbră jilțul prezidențial, ei da, această oarbă patimă l-ar fi împins - dacă, prin absurd, era nevoie - să rostească chiar și Crezul. Ne-a dovedit doar în atîtea rînduri stoicismul cu care participă la parastase oficiale, smerit, cu luminarea în mînă, ba și la slujba din Sfînta noapte a învierii, chiar dacă, plictisit și cam îngrețoșat de tămîie, a șters-o înainte de vreme, vădindu-și nu lipsa notorie de credință, ci, mult mai grav, cea a unui elementar bun simț. Punîndu-se, probabil, la adăpostul a ceea ce iezuiții înțeleg prin restricție mentală, Ion Iliescu ia în deșertăciune numele Domnului. Să ne mirăm că în aula Parlamentului nu s-a aflat nici un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, cu excepția senatorului popă Tatu, dictată și ea de obligațiile serviciului parlamentar? Să ne uimească împrejurarea că sacrele cuvinte au fost rostite în gol, fără cruce și Evanghelie? Nicidecum. După cum nu trebuie să ne mai tulbure nici prezența în loja guvernului a unora dintre ziditorii comunismului pe mioriticele noastre plaiuri, a unor invitați de calibrul tovarășului Ilie Verdeț. Asta pentru a ni se aminti că tovarășul Ion Iliescu este purtătorul de cuvînt al contrarevoluției din decembrie 1989, așa cum a ținut să se autointituleze, omițînd, desigur, mica noastră paranteză. Și, într-un fel, are dreptate, el și ai lui sînt cei care au confiscat idealurile tinerilor uciși atunci și ale celor care trăiesc în dezamăgire azi. Au fost, cum se zice, pe fază și e cinstit hoțul nedovedit... Pentru cei obișnuiți nu numai să privească, ci și să înțeleagă ce se ascunde în spatele coloratelor imagini, ceremonia a fost de un ridicol vecin cu tragicul, jignitoare și greu de suportat. Vorbele mari s-au rostogolit în hăurile necinstei, frazele nu au depășit condiția acelei sporovăieli plate cu care urechile noastre s-au obișnuit pînă la sațietate, atît de tare, încît aproape că refuză să le mai înregistreze. Protocolul a fost, în sine, perfect, secvențele s-au succedat fără gafe și fără hopuri. Și, cu toate acestea, solemnitatea nu s-a făcut simțită, ceremonia nu a răspîndit vibrația proprie trăirilor autentice, nu s-a putut nici măcar o clipă smulge din cenușiul unui convenționalism bine strunit și, în cele din urmă, exasperant. După trecerea in revistă a gărzii de onoare, sperjurul a dat fuga la Patriarh. Spoveditu-s-a, oare? Găsit-a Prea Fericitul cuvinte de iertare și împăcare creștinească? Nu știu, căci n-am fost de față. Nu-mi rămîne decît să admit că originala noastră democrație și ateul președinte al unei dreptcredincioase țări sînt departe de a fi epuizat repertoriul sofismelor și ipocriziei. Mascarada își vede de drum. Și, vorba lui Raymond Poincaré: «Ce vreți, sîntem aici, la porțile Orientului, unde totul este luat “â lalegere”», sau, în traducerea mea cît se poate de liberă, în bășcălie, ca și Adevărul. Declarațiile au primit mereu erate După jurămîntul președintelui Iliescu în fața țării, am plecat de acasă. Stația de metrou era, ca de obicei, arhiplină. Pe peron se găsea o parte din românii al căror președinte va trebui să fie dl Iliescu, chiar dacă nu l-au votat. Mulțimea obișnuită... Femei și bărbați îmbrăcați cu haine uzate, marcați de griji continue. Mulți bătrîni duceau în plasă o pîine “muncită” ore întregi la colț. Cîțiva mici vagabonzi ai străzii își împărțeau banii strînși de pe urma ultimului cîntec al disperării “toți copiii vor o mamă”. Pe banca de așteptare, un tînăr citea, cu o preocupare care-l scotea din timp și spațiu, anunțurile ofertelor de lucru, scoțîndu-se, măcar prin speranță, din rîndul șomerilor. Două muncitoare în salopetă vorbeau tare, poate să fie auzite, poate așa le este obiceiul, că nu se mai poate să trudești o lună și să-ți ajungă banii de mîncare doar pentru cîteva zile. Iată, dincolo de discursul îndelung studiat al președintelui, prezentat în Parlamentul decorat cu buchete de flori costisitoare, cît salariul unui demnitar, alte fațete ale realității pentru cel mai înalt scaun din stat. Sigur că problemele grave s-au regăsit în discursul surpriză, mult mai apropiat de vederile opoziției decît de cele ale dlui Iliescu, fostul președinte, fostul candidat. Dacă ar fi să fie cum spune acum în ce va urma, cînd vorbele vor trece în realitatea concretă a faptelor!!! Mintea, computer perfect, aduce în primplan, nu pe dl Iliescu de vineri, 30 octombrie, ci pe dl Iliescu alături de rectorul Univesității, pe care-l așeza în aceeași barcă a nomenclaturii, denaturînd sensibil adevărul trăit. Cu ochii către copiii nimănui, care-și împărțeau leii strînși din mila publică și-și făceau planuri irealizabile pentru încălțări de iarnă, reașez pasaje din discursul prezidențial. Respectul absolut al legilor; un președinte pentru toți românii. Constituția mai presus de orice; clarificarea evenimentelor din decembrie ‘89; folosirea resurselor tinerilor; continuarea reformei cu mai multă coerență și cu costuri sociale suportabile; România intrată definitiv în lumea democrată; privirile noastre sunt îndreptate către America și Europa; România are nevoie de toate competențele și valorile ei, problema unității naționale tratată cu o iritare în glas, vis-a-vis de comunicatul de la Cluj. Președintele “se va gîndi”, introduce și acest termen care-l apropie de toți cei care pretind că gîndesc în tot ce fac, deci nu totul este încă limpede, clarificat. în relațiile cu presa, atenție mărită, dl Iliescu cere și promite transparență și relații cordiale. Președintele face un apel călduros ca să se situeze interesele țării deasupra celor personale, între o problemă de maximă importanță și alta de o maximă gravitate, dl Iliescu a subliniat că modul de a munci trebuie să fie cel al capitaliștilor, adică al celor care știu ce să facă și cum să facă în cele opt ore de lucru. Președintele n-ar fi fost Ion Iliescu dacă n-ar fi trimis o săgeată în direcția opoziției, subliniind că “adepții neimplicării sau obstrucționării nu vor cîștiga nimic”. Lumea urcă și coboară la stații. Pe toate fețele, dezamăgirea e greu de clintit, pentru că oboseala și-a spus cuvîntul. Am obosit cu toții să fim îngrijorați pentru calculele mărunte ale zilei, să ne chinuim mintea cum vom trece iarna care înspăimîntă, să suportăm trecușurile pentru nimiîntr-o cursă non stop, alergarea pe pista prețurilor se accelerează agravant, neputîndu-se aprecia care va fi momentul de oprire. O calamitate națională: bugetul oricărei familii a ajuns în derută, pe drumul asigurat sărăcirii, sub limita biologica a vieții, 20 de milioane de oameni, afară de nomenclatura regimului și cei care scapă cu fuga în străinătăți. Programul și etapele ridicării prețurilor erau stabilite de mult, dar ținute secret după modelul bolnavelor secrete ceaușiste, mai ales că ele puteau compromite pozițiile FDSN-iste la apropiatele alegeri. Cetățenii opoziția nu trebuiau să le cușinoască. Le-au cunoscut numai factorii de inițiativă din Guvern, cei care dirijau economia și finanțele; aceștia aparțineau opoziției și făceau parte din Partidul Național Liberal. Orice cunoscător în politică își dă seama, astăzi, că era imposibil ca aceste măsuri să nu fie cunoscute de conducerea partidului și ca aceasta să nu își fi dat avizul pentru aplicarea lor. De ce nu a fost informat partidul? Poate din spiritul democratic cu care își face atîta reclamă șeful acestuia. Sau, poate, datorită infatuării și aroganței dictatoriale cu care i-a ținut pe toți la distanță. Sau poate că, atunci cînd și i-a introdus în Guvern pe curile de mult rezolvate în lumea după al cărei model ni se cere să muncim dar nu și să fim plătiți la fel. De fapt, numai lunaticii se mai conduc în România după declarațiile mai-marilor zilei. De atîtea ori după Revoluție, ele au primit, din mers, “erate”, încît surprizele de proporții sînt deschise. Ca unul dintre milioanele de români plecați pe drumul către Europa, am convingerea că morala în politică trebuie să întărească stîlpii de rezistență ai opoziției. Și așa, poate vom fi scutiți de Ion A. Guțulescu aleșii săi, și-a luat obligația să se retragă în momentul în care vor aparea neînțelegeri sau situații care vor afecta interesele țării. Nu a făcut, însă, această retragere și a continuat să rămînă atașat guvernului FDSN-ist. Cum se poate astăzi justifica, în alegerile recente, ar fi cîștigat mai mult spunînd adevăruri care interesau țara și nepromovînd farsa, în mod asemănător, nu se poate justifica nici prin inactivitatea reprezentantului PNL din Departamentul administrației locale, care a tolerat fără nici o intervenție hotărîtă, în domeniul atît de vast al abuzurilor și incorectitudinilor săvîrșite la aplicarea Legii fondului funciar, nefăcînduse nimic pentru corectarea raporturilor între organele locale și năpăstuiții proprietari ai satelor și a nerespectării hotărîrilor judecătorești, justiția nu a fost ajutată în menținerea autorității pe care trebuia să și-o impună în fața abaterilor. Partidul nu a sprijinit pe nici unul din factorii de decizie pe care, la cererea sa, l-a introdus în Executiv și nu a acționat nici prin corpurile legiuitoare. Derutată în toată structura sa prin efectele Legii funciare și ale modului ei de aplicare, agricultura, care ocupă peste jumătate a o vedea cum încearcă să se risipească. Iar afirmația dlui Coposu, dintr-o revistă. “Trebuie să-mi cer scuze pentru vîrsta mea, de care nu sînt vinovat”, spune mai mult decît se scrie. Pentru cine uită, trebuie amintit că președintele PNȚCD și-a petrecut mare parte din viață în temnițe comuniste, pentru credință și ideal, în timp ce alții studiau în biblioteci, mergeau la spectacole, veneau seara acasă și dormeau în patul lor. Să ne ajute Dumnezeu să stăpînim puterea presei, pentru că lumea citește ziarele căutîndu-și răspunsurile și verificîndu-se din populația țării, a fost pusă în imposibilitatea de a mai produce, ducînd astfel la lipsa de produse de mare consum pe piața internă și, ca urmare, la creșterea explozivă a prețurilor, imposibilitatea exportului și necesitatea acută de importuri pentru hrana populației. Repercusiunile economice și sociale sunt evidente. De poziție a avut pînă acum conducerea PNL fața de starea catastrofală a economiei naționale care se va agrava și în anul următor? A avut un reprezentant în guvern. Suferințele sunt ale cetățenilor, mulți și nevinovați. Rezultatul alegerilor a confirmat politica, poate incapabilă sau poate intenționată a unui partid, astăzi în plină dezagregare. Sindromul puterii prin orice mijloace, a celui care a condus partidul, va mai dăinui, oare, și în viitor? Nu posturile înalte, obținute oricum, nu interesele de parvenire personală trebuiau să stea pe primul plan, ci soarta și viitorul țării; astfel au văzut marile personalități care au condus în trecut PNL, care au ridicat și întregit țara, aducînd-o în rîndurile țărilor civilizate. Astăzi, vorbăria stearpă și iluziile fără temei nu își mai găsesc locul. Prin ele a fost înșelată o țară întreagă. Un mare păcat pentru partid și mai mare pentru țară. Carmen Dumitrescu Va mai avea șeful PNL sindromul puterii ? Președintele se va lupta să-și salveze partidul Surse apropiate vîrfurilor Frontului Democrat al Salvării Naționale relatează că, în anumite condiții, dl Ion Iliescu ar putea solicita puteri sporite, luîndu-și astfel, în locul partidului său, răspunderea în cazul unei crize economice deosebit de grave. Se estimează că actualul parlament, dominat de FDSN și sateliții săi, i-ar putea acorda lesne președintelui Ion Iliescu puteri sporite. Fenoménul nu a fost nicidecum nou 1.5+5 Cyndi Lauper - The World Is Stone - 272 2. 6 -1 Erasure - SOS - 269 3. 6 +1 Undercover - Baker Street - 270 4. 6 +1 Julio Iglesias-MendiantD’amour- 268 5. 12-3 Roxette - How Do You Do - 248 I6. 12 -3 Jon Secada - Just Another Day - 246 . 1 +5 Sophia - Running So Hard - 265 8. 5 +2 Joe Public - Leave And Learn - 274 9. 6 +4 Prince - Sexy M.F.-271 10. 2 +7 John Norum - We Will Be Strong - 282 II. 3 +3 U2 - One - 280 12. 10-5 Erasure - Take A Chance On Me - 257 13. 11 -4 Elton John-The One-249 14. 7 -6 Vanessa Williams - Save The Best For Last-267 15.2 +14 Inner Circle - Sweat -283 16. 4 +2 Michael Jackson - Heal The World - 277 17. 2 +8 The Bolland Project-Hey Charly-281 în estul Europei, unde majoritatea liderilor ajunși la putere, indiferent de orientarea lor, de la croatul Franio Tudjman la rusul Boris Elțîn sau polonezul Lech Walesa, au solicitat asemenea competențe. După cum este cunoscut deja, FDSN-ul se teme foarte tare de o guvernare pe timp de iarnă, care ar putea avea asupra sa urmări greu de bănuit. AM Press 18. 10 -7 Jimmy Nail - Ain’t No Doubt - 253 19. 3 +12 Unlimited - Magic Friend - 279 20. NEW! Bobby Brown - Humpin’ Around - 287 21. 8 -6 Annie Lennox-Precious-261 22. 7 -3 E. John & E. Clapton - Runnaway Train - 266 23. 5 = loan Pascu - Free Man Singing - 273 24.3 +2 B-52’S- Good Stuff- 278 25. 8 -9 Simply Red-Your Mirror-262 26. NEW! Elton John - Sweat it Out - 286 27. NEW! Madonna - Erotica - 284 28. 9 -7 En Vogue - My Lovin’ - 259 29. NEW! Mike Oldfield-Sentinel-285 30. 23 -6 Snap - Rhythm Is A Dancer -182 Propuneri: 1. Del Amitri - Always The Last To Know - 288 2. The Soup Dragons - Divine Thing - 289 3. One More Time - Highland - 290 Top 30, ediția nr.43, vineri 30.10.1992 TALON PARTICIPARE TOP 30 TV 5, luni 2 noiembrie 8.00 - Jurnal TV francez (France 2) 8.40 - învățați francezi 8.55 - Flash canal infos 9.00 - Jurnal TV canadian 9.25 - Flash canal înfos 9.30 - 30 milioane de prieteni 9.55 - Flash canal infos 10.00-77 Reluare din 1.11 11.00 - L’ événement 11.30 - Dosare juridice. Reluare din 1.11 12.00 - Ora adevărului 12.55 - Flash canal infos 13.00 - La chance aux chansons. Varietăți 13.45 14.15 braves” 14.40 Jurnal TV elvețian - Teleroman: “Le parc des Savoir plus 16.00 - On aura tout vu. Reluare din 1.11 16.30 - Divan. Reluare din 31.10 17.00 - Jurnal TV 5 17.15 - Vision 5 17.30 - Les débrouillards 18.00 - Comment Ja va? Sănătatea practică 18.30 - Gurmandises 18.45 - învățați franceza 19.00 - întrebări pentru un campion 19.30 - Jurnal TV 5 și Meteo 19.55-Clin d’oeil 20.00 - Jocul dicționarelor 20.30 - Jurnal TV belgian 21.00 - Enjeux / Le point. Magazin de informații 22.00 - Jurnal TV francez (TF1) și Meteo 22.30 - Sacrée soirée. Varietăți 24.00 - Jumal TV francez (Soir 3) 0.30 - Marele joc URSS / USA. Reluare 1.30 - Géopolis. Magazin geopolitic 2.20 - Autant savoir “Mi-e frică de tăcerea celorlalți” (Urmare din pagina 1) Drept urmare, văzînd că se bucură de protecția legii, cei de la “România Mare” și “Europa” și-au întețit atacurile. Dl Moses Rosen: “Săptămîna trecută a apărut în numărul 98 al revistei «Europa», pe o pagină și jumătate, o scrisoare din Haifa (Israel) de la un anume Ițic Ștrul (!) care nu face altceva decît să insulte poporul, armata și cultura română, în felul cel mai abject. E atîta otravă, atîta ură rafinată, încît ațîță. Dacă aș fi român, m-aș duce să omor evrei, după ce citesc «Europa». Nu vreau să spun că dl Ilie Neacșu a scris-o... Pentru o astfel de scrisoare provocatoare, ce putea fi scrisă de orice anonim, nu autorul ei are vreo vină, ci cel care a publicat-o, generalizând că toți evreii gîndesc așa. In consecință, miercuri, 28 oct., am înaintat o nouă plîngere către Procuratura României”. Ne întrebăm dacă răspunsul va veni tot peste un an... Va fi tot negativ? Dl Moses Rosen a atras atenția asupra similitudini metodelor folosite în anii ascensiunii fasciste în Germania și cele practicate astăzi de cele două publicații. “Și atunci se spunea că nu e pericol de pogrom, dar, în 1941, am ajuns să nu avem alternativă, abatorul ne aștepta. Acum avem o alternativă. Nu cred că se va ajunge la pogrom dar este de datoria noastră să atragem atenția asupra pericolului. Istoria se repetă”. De ce acest antisemitism în România, unde numărul evreilor reprezintă 3% față de cîți erau în 1941,60% din aceștia fiind oameni în vîrstă? Deoarece evreii au fost dintotdeauna cel mai bun, cel mai comod țap ispășitor. “Evreii nu-l acuză pe Hitler, ci acuză omenirea, pentru că a tăcut. Mie nu mi-e frică de ce scrie dl Ilie Neacșu, ci de tăcerea celorlalți”, a afirmat dl Moses Rosen. Protest Uniunea Națională a celor care nu au fost membri PCR, Confederația Alianțelor pentru Dreptate și Adevăr și Asociația Națională pentru dovedirea abuzurilor protestează față de agresiunile exercitate de lucrători ai serviciului de pază al Palatului Cotroceni, asupra dinelor Doina Călin-Dincă, Cornelia Ilie și Valeria Ion, aflate în greva foamei din 23 septembrie a.c., lîngă reședința prezidențială, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., dînsele au fost atacate, lovite și tîrîte de lîngă poarta Palatului spre statuia Leu, fiind amenințate “că, dacă nu tac din gură, se întîmplă mai rău”. ■ [UNK] [UNK]pagina 2 Torționarii n-au pățit nimic și sînt azi în Parlament Nu. Românul nu moare așa, cu una cu două, orice i-ai face. Am constatat aceasta de mai multe ori. Ultima constatare a fost în seara de 28 oct.’92, cînd, după ce am aflat de la “Actualități” cine sînt cei aleși ca președinți ai celor două Camere, a urmat un episod de groază din serialul “Mama Lucia”, apoi vreo trei sferturi de oră de aprige rățuieli ale dlui Stolojan ațîțat de dl Roșiianu de la TV (unul mai simpatic decît altul) și, în final, încă un cutremurător episod din serialul “Memorialul Durerii”. A fost mult, a fost puțin pentru o singură seară? Greu de răspuns fără un bilanț al deceselor sau al internărilor la balamuc din noaptea respectivă. Dar nu acest aspect este șocant, ci faptul că dl M. Ionescu-Quintus, ministrul Justiției, a afirmat cu această ocazie, dacă am înțeles bine, că un proces al comunismului nu ar fi posibil, din lipsă de cadru juridic și procedural!!! Și că numai în anumite cazuri, cînd s-a dovedit că victima a fost omorîtă, s-ar putea porni un proces împotriva inculpatului ucigaș. Deci, cei care nu au avut norocul să fie omorîți, n-au nici șansa de a li se face dreptate, indiferent că au suportat suferințe de nedescris!!! Cine și-ar fi închipuit că în Codul nostm Penal există atîtea lacune. In acest caz, oricînd putem fi umiliți, schingiuiți, jefuiți, persecutați etc., că abuzivul agresor nu poate fi incriminat decît dacă, în cel mai bun caz, i-a decedat victima. Și, dacă așa stau lucrurile, am dori să-l întrebăm pe dl ministru al Justiției, care întîmplător este și fost deținut politic, cine l-a oprit să inițieze măsuri de îndreptare a lipsurilor din Codul Penal, datorită cărora, astăzi, nici un torționar nu poate fi inculpat? Mai poate fi vorba de securitatea individului în țara aceasta, cînd ministrul Justiției se arată atît de neputincios? Am citit într-un ziar, cu cîtva timp în urmă, că revoluționarii de la Cluj au încercat să-l trimită în judecată pe un ofițer dovedit că a tras asupra luptătorilor din decembrie 1989. De aceea, considerăm necesar ca atît dl M. Ionescu-Quintus, cît și ceilalți foști deținuți politici să fie mai tranșanți în declarații și să nu se limiteze numai la a da asigurări că nu vrem răzbunare și că avem aversiune față de violență. Aceasta s-a dovedit destul pînă în prezent, căci torționarii n-au pățit nimic și au ajuns chiar în Parlament. Dar, pentru regenerarea morală a societății noastre, este nevoie de mai mult. —• Este nevoie ca Justiția să intre în drepturile ei, prin separare și scoaterea de sub influența Puterii. Justiția independentă este singura ce trebuie și poate să facă dreptate. Staicu Oprișescu ---------- Jurnal de presă ----------Noi uniforme și un nou premier-om-de-paie Liviu Ioan Stoiciu Scîrbit de politică, depășit de aranjamentele mizerabilelor coaliții parlamentare actuale de tip CDR+FSN (același FSN care a dus țara de rîpă!) și de simpatia specioasă “liberalo-social-democrată” N. Manteescu - P. Roman (unde ne sunt articolele demolatoare anti-FSN-iste ale PAC-ului de altădată?), sau de uimitoarea menținere, în continuare, a opțiunii publice a dlui Corneliu Coposu pentru perpetuarea neocomunistului Th. Stolojan în funcția de primministru (un Th. Stlojan al înfometării programate științific a românilor), dezamăgit de incapacitatea mea de a accepta subtilele compromisuri politice de joasă speță și, a trece cu vederea peste vanitățile liderilor partidelor ce reprezintă Opoziția, senatori sau deputați, vanități bine gîdilate de interese de moment și care au dat de gustul puterii, deja cum spun, profund inapt pentru înțelegerea politicianismului cu față umană, ce mi-am zis? Ia să evadez eu cîteva zile măcar din cîmpul muncii politice, că de arat nu mai am ce să ar, și de semănat, ce să mai vorbesc, la prețurile astea scăpate de sub control, fără caracter... Și am evadat săptămîna trecută: am fost să mă răzbun pe mine însumi, la Colocviile Naționale de Poezie de la Neamț, ajunse la a IX-a lor ediție - așa e că nu vă vine să credeți? Cine mai are chef de poezie azi? Iaca, are... Ce știți dumneavoastră, cînd poezia, de fapt, salvează sufletul României astăzi... Las pentru altă dată o eventuală relatare în amănunt, cît de cît, despre prezența prietenilor mei poeți în 28-30 octombrie 1992 la Piatra Neamț, sosiți să se mai întremeze și ei, să se răcorească, eliberați de obsesia vremurilor opresoare neocomuniste! Acum, aici, o să vă mărturisesc doar că, fără televizor sau radio în camera de hotel de lux la Piatra Neamț (deși o cameră obișnuită pentru “străini” costă 10.800 lei pe noapte!), fără presă cumpărată, am încercat degeaba să mă curăț de “politică” și să uit de politruci, oricît am încercat! Cum, necum, mereu venind din senin cîte o trimitere către Piramida Politică nou apărută, după alegerile din 27 septembrie/11 octombrie, piramidă care conservă în centrul ei, cu magia de rigoare, de stiigă, sarcofagul comunismului reformat în fine... La zi, în săptămîna ce abia a trecut, surescitat, odată întors, cu coada între picioare, la București de la extraordinarele Colocvii Naționale de Poezie de la Neamț, nepocăit, revenit la relele mele obiceiuri de a frunzări grămada de presă cumpărată, în lipsă, de ai mei, trăgînd cu ochii spre treptele opace ale Piramidei Politice, ce deduc? îl deduc, în vîrful piramidei ăsteia, cățărat, la costum și cravată, pe impozantul președinte Ion Iliescu! Tot pe el pe cine altul? îl deduc în poziție de “cuvîntător de investire”, înjurînd din nou, cu mîna pe inimă, că vom intra într-o altă etapă, mai cu moț, a perioadei de tranziție de la totalitarism la... vom vedea noi, pe pielea noastră, la ce, că vom intra, odată cu țara, în “normalitate”, auziți dumneavoastră, mă și tem să mă gîndesc la ce fel de normalitate se gîndește președintele Ion Iliescu! Sus inima, români! La “cîtă normalitate, atîta dramă” să luăm aminte, vineri, 30 octombrie, după depunerea jurămîntului, pecetluind viitorul României postrevoluționare pentru patru ani, “la ieșirea oficială din Parlament, dl Iliescu, intrat președinte și ieșind alt președinte, a avut parte de momentul festiv al onorurilor militare. Cu această ocazie, au stat față în față două gărzi: una de onoare și alta de corp. Prima dădea onorul, cealaltă îl păzea. Frumoase uniforme are țara. De dimineață pînă seara” (Tia Șerbănescu, “România liberă”/ 31 octombrie). Că, să ne trăiască stăpînul uniformelor... • Mai ales că AMPress ne asigură acum: “actualul Parlament, dominat de FDSN și sateliții săi, va putea acorda președintelui Ion Iliescu puteri sporite”, FDSN-ul temîndu-se de “guvernarea pe timp de iarnă, de gravele consecințe pe care partidul le va avea de suferit”, tot “măsurile excepționale”, promise de stăpînul I. Iliescu, legal, avînd să ne pună piciorul în prag. • Funcționînd chiar un “scenariu” în acest sens, după cum ne asigură Gilda Lazăr în același ziar pomenit aici, prin care Adrian Năstase va fi numit (numit în săptămîna asta, în curs, chiar? Bietul de el, cum de a mai fi făcînd față la atîtea preamăriri neocomuniste!) prim-ministru, după ce a fost ales săptămîna trecută președinte al Camerei Deputaților? “Președinția Camerei Deputaților urmînd să fie preluată, în acest caz, automat, de vicepreședintele acesteia, șeful grupului parlamentar FDSN, atît de eficientul, pentru I. Iliescu, Dan Marțian. De ce s-a apelat la o asemenea strategie? Pentru că, era limpede, din cauza resentimentelor, Dan Marțian n-ar fi putut obține, «cinstit», numărul de voturi necesare reluării funcției deținute doi ani”. Prostii? O, Doamne... Cum ar putea să fie atît de simplă filosofia Puterii neocomuniste astăzi? Trăind o “profundă subversiune a valorilor”, după declarația “filosofului” colaboraționist-ceaușist din Spania, G. Uscătescu, în vizită de felicitare a președintelui Ion Iliescu săptămîna trecută, atîta vreme cît personalitățile adevărate ale culturii și științei românești, din țară și din exil, intrate în opoziție, anticomuniste, “degradate”, cică, au ajuns să “contribuie la procesul de răsturnare și anihilare a valorilor”? Mare prostie... Fiindcă, “președintele Iliescu mi-a lăsat o impresie de mare seninătate și de profundă responsabilitate față de greutățile prin care trece țara azi” (G. Uscătescu, “Libertatea”/30..10), încruntați și iresponsabili fiind noi, împotriva Puterii, cîrtitorii... • Mai ales cînd și director al “Tineretului liber”/31.10, A. Perva, este chiar sigur că, “de prin primăvara” anului viitor “embargoul extern în jurul domnului Iliescu se va sfîrși și, în funcție de conduita sa în politica internă și de exprimarea fără echivoc a opțiunilor politicii externe a viitorului guvern, domnia sa, I. Iliescu, va putea să-și joace mai bine rolul constituțional în promovarea în lume a intereselor țării”! Ura... • Nu degeaba, mai departe, președintele Camerei de comerț româno-americane, M. Meyer, sublinia la 30 octombrie, la conferința sa de presă că, astfel stînd lucrurile, “nu înseamnă ca Iliescu e minunat, dar nu e nici sinistru”... Să scuipăm de deochi, că suntem pățiți cu “siniștrii” ăștia comuniști din fruntea țării numai noi, românii, acasă, știind ce înseamnă blestemul reînvierii lor... Altfel, “în zilele următoare”, după ultima promisiune a președintelui I. Iliescu, să așteptăm să aflăm cine e providențialul premier nou desemnat, acea “personalitate organic atașată valorilor democrației și economiei de piață, de cea mai înaltă calificare și reputație”! Trăind cu speranța că președintele ales al României, conform Constituției, nu va decide nimic în componența noului guvern! Deoarece, “dacă dl Iliescu va dori să-și depășească atribuțiile prezidențiale, încâlcind autonomia puterilor în stat și amestecîndu-se în treaba executivului, un prim-ministru om de paie ar fi foarte periculos” (Mircea Ciumara - deputat PNȚCD, “România liberă”/30 10). Om de paie, sperietoare de tip Th. Stolojan? Culmea, orice am face, buricul primului-ministru, buricul pămintului însuși, rămînînd să depindă tot de placenta din Dealul Cotrocenilor, netăiat...