Cotidianul, septembrie 1993 (Anul 3, nr. 205-230)

1993-09-01 / nr. 205

TIDIANUL MIERCURI • 1 SEPTEMBRIE 1993 S OPINIA Ordonanța remanierii corupției - o cacealma guvernamentală PDSR-istă Liviu Ioan Stoiciu Puterea PDSR-istă unică, absolută, “legislativă” și “execu­tivă” (astfel, puteri inseparabile două luni, cât a durat vacanța parlamentară) și-a dat cu adevărat măsura și arama pe chip în preziua începerii sesiunii extraordinare a Camerelor, primul ministru ceaușist N. Văcăroiu remaniindu-și (sau remaindu-și, cum vreți dvs.) acum ba un ciorap neocomunist, ba altul, din propriul cabinet! Trăgând clapa guvernelor-fantomă propuse de PD(FSN), cu toată gura, sau de CDR cu jumătate de gură, și dând cu tifla întregului Parlament, ajuns să se trezească în fața unui fapt împlinit, cu portofolii de miniștri și secretari de stat noi, în frunte cu seraficul OZN-ist prezidențial, Al. Mironov. De mai, N. Văcăroiu a mai trântit acum o “ordonanță de vacanță parlamentară” contrasemnată de PDSR­ Ion Iliescu și pac la războiul, să se audă până la sediile Consiliului Europei și FMI sau la Washington, în numele răspopirii Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate: a înlocuit prin părțile neesențiale, de ochii lumii, miniștri și secretari de stat și a asigurat poporul reformat că abia de acum înainte România e pe drumul tranziției “cel bun și drept”, fără de sfârșit, drum al democrației neasfaltate. N. Văcăroiu având dreptate să se prevaleze de opțiunile elec­toratului, în chiar săptămâna trecută, a remanierii, fiind dat publicității “celebrul” de acum sondaj-cacealma “Gallup SRL - Ovidiu Bădină” (fost profesor­ activist PCR-UTC), din care am aflat, păcăliți oficial, anume, premeditat, prin întreaga mass­­media, asupra seriozității lui, am aflat că nația română nu e de acord de la sfârșitul lunii iulie cu schimbarea întregului Guvern, deși nu dă doi bani pe el! Logic. Puterea a ținut cont de opțiunea democratică, expusă liber, firește, și prin acest fals sondaj, comandat, “Gallup PCR­­PDSR”, și a găsit soluția: dacă populația nu vrea să schimbăm întregul Guvern, deși e nemulțumită profund de prestația miniștrilor lui în general, e simplu, facem o remaniere! O reci­clare a câtorva cadre de nădejde care să prostească lumea, o remaniere a reformării comuniștilor, care să lase cu buzele umflate și opoziția parlamentară, râvnitoare de portofolii... De ce să mai fi pierdut Ion Iliescu vremea cu “negocierile” privind Guvernul acela de uniune națională, banc bun, când există deja un consens popular al trasului pe sfoară prin remaniere (sau remaiere, cum vreți dvs.)­­ care remaniere guvernamen­tală nu trebuie să afecteze structurile mafiote de stat și de partid de la Putere, corupte. Structuri și “personalități” la Putere prinse cu mâța în sac, flagrant, de chiar corupta Gardă Financiară, pe de o parte, și lăsate să zburde libere de chiar Parchetul General (subjugat intereselor Guvernului și filială a PDSR-Ion Iliescu), pe de altă parte, să nu li se dea apă la moară dușmanilor. Dușmani care să strige că toată Puterea e coruptă... Nu, noi suntem hoți neprinși, cinstiți­­ asta, povestea cu corupția morală și politică, pe mâna statului, să o spună lui mutu’l Ce dacă noi, cei de la Centru, de la vârf, avem, de exemplu, trei case de odihnă, una la munte, alta la mare și încă o proprietate pe malul lacului Snagov, construite peste noapte? Ce e de mirare? Ele sunt doar moșteniri mafiote securisto-comuniste (și ce a înghițit lupul e bun înghițit!), mobilate cu salariile noastre de azi, care, știți, nu depășesc salariile unui miner în subteran sau mecanic de locomotivă la suprafață, chiar dacă noi primim și un salariu anual secret, în valută... Apropo de mecanicii de locomotivă afiliați federației cu sediul la Brașov, intrați în grevă japoneză, după înăbușirea aberantă, în forță, a grevei lor generale din 11-17 august 1993, și desfa­cerea abuzivă a contractelor de muncă la cel puțin 12 dintre ei, mâine, 2 septembrie, are loc o conferință extraordinară a FSLIMS! Conferință ce ar putea să hotărască, de data asta cu consecințe tragice, să intre în grevă paralizantă întregul CFR, prin solidarizarea tuturor feroviarilor cu conflictul de muncă legal al “mecanicilor de locomotivă”, nerezolvat din 1991. Cu atât mai mult cu cât Procuratura Generală, complice adminis­trației SNCFR (citește Guvern) își arată colții, amenințând cu pușcărie “de la 1 la 5 ani” pentru că ei, mecanicii de locomotivă, își cer drepturile elementare, prin grevă... Trist. Parchetul General se spală pe mâini, imoral, neconsti­tuțional, când e vorba de corupere la nivel ministerial și taie în carne vie când e vorba de un amărît de grevist - deși la mijloc sunt pagube concrete de miliarde pentru stat și dintr-o parte și din alta, la o adică... Tot de mâine, parlamentarii reuniți în sesiune ordinară, obosiți la culme de atâta gargară tembelă (“exercițiu democra­tic” e vorbăria asta fără finalitate?) pe seama corupției demni­tarilor, fără să fi luat vreo măsură “morală și politică” măcar, dacă nu penală, împotriva vinovaților, cum spun, parlamentarii își intră în tabieturile obișnuite - fiind sfârșit de săptămână, ei nu mai așteaptă de la viață decât să plece acasă, să se reodih­­nească. Nici un parlamentar neriscând însă să vină înapoi, la București, te pomenești, din week-end cu trenul, că nu se știe niciodată ce au de gând “nebunii” ăștia de mecanici de locomo­tivă ce nu se lasă corupți - stresul respectării tacite a demnității “celui de jos”, protestatar, continuând... Astfel, înspre incompetentul Guvern ce și-a remaniat corupții (Guvern fără o lege a responsabilității ministerialei), Dumnezeu cu mila­­ nu mai e nimic de făcut pentru el, iarna care bate la ă îi va fi ultimul sfetnic. Noi schimbări Conform unor surse guvernamen­tale, acțiunea de remaniere a actu­alului cabinet continuă, în această săptămână lucrându-se la schimbări în componența nivelelor doi și trei din ministere, adică funcțiile de secretari, subsecretari și directori generali. Printre ministerele vizate de aceste schimbări se numără Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul învățământului, Ministerul Turismului. (AMPress) “Remanierea­­ guvernamentală » în ochi” praf. “La prima vedere apar în echipa Văcăroiu câteva figuri care ar putea să promită ceva”, a declarat dl Con­stantin Ticu Dumitrescu unui redac­tor AM Press, referindu-se la rema­nierea guvernamentală de la sfârșitul săptămânii trecute. “în esență însă nu e vorba decât despre un nou episod din aceeași veche și cunos­cută tehnică a diversiunii practicate de Ion Iliescu, a precizat dl Dumi­trescu. Jocul e clar: acum vor să es­tompeze cazurile de corupție și să distragă atenția oamenilor, cel puțin pentru moment, de la dezastrul în ca­re se găsește țara. Cât despre comisia parlamentară, aceasta a fost creată ca să șteargă niște urme”.(AMPress) r\ PAGINA 2 Acuzatorul public devine cel acuzat de către Putere Marin Bucur în concluziile unei comisii parla­mentare de anchetare a cazurilor de corupție­­ cu sutele și cu miile­­ prezentate de presă și de fostul comisar al Gărzii Financiare, generalul-maior Gheorghe Florică, omul pe care nu Opoziția l-a numit în această înaltă funcție, era de așteptat ca să fie și infirmări de acuzații, precum și suplimentări de acuzații celor implicați, iată, însă, că Puterea, prin organele ei de justiție, cu câteva zile înainte de discutarea raportului comisiei în cauză, în sesiune extraordinară, anunță că se respinge cererea de­­ urmărire penală a unui lot selectiv de nomenclaturiști actuali, aflați pe listele mafiei corupției în dosarul fostului șef al Gărzii Financiare! Am crezut, creduli, că era vorba de o infimă parte și nu de întreg! Ne-am înșelat ca de-atâtea ori! Urmează dechiderea, cu chiu, cu vai, a lucrărilor celor două Camere reunite în care, după lungi manevre ale partidului de guvernământ, președintele comisiei dă citire raportului său și al membrilor FSN din comisie, precum și al aliaților știuți, rămânând ca minoritatea, reprezentând Opoziția, să vină cu un raport propriu, cu alte concluzii, ce coincid cu ale noastre, milioa­nele de victime ale corupției și ale jafului din România. Până aici, am zice că așa trebuia să fie. Numai că, după lunile de vacanță, de tras sforile între Cotroceni și “Victo­ria”, de potrivit și de răzuit prin “părțile esențiale”, iată că preșe­dintele, spre stupoarea tuturor, declară ca pe o concluzie fermă că nu există nici un corupt printre corupții știuți de toată lumea, deci comisia nu are obiect și, indirect, a fost vorba de o înscenare de discreditare a guvernanților. Nu există nici o pată pe chipul genera­lilor, al miniștrilor, al demnitarilor și al faunei care inundă și asfixiază societatea noastră! Presa a mințit, TV și Radio, când au putut scăpa “pe liber”, au mințit, lumea românească minte. Suntem un popor - eu credeam numai mințit - acum suntem un popor mincinos până la perversitate. Toți care ne plângem, și deplângem pe semenii noștri, mințim, îl mințim pe dl Iliescu! Pe dl Văcăroiu, nu mai vorbesc! Dar un om, despre care nu știu cu ce se ocupa înainte de 1989, însuși președintele comisiei să fie învinuit de colegii săi din comisie că a ascuns dosare impor­tante, este mai mult decât rușinos și degradant pentru vârsta domniei sale. Devine un autodemis! Numai și, dacă într-un singur caz s-ar dovedi că a dosit documente, el merită disprețul total al opiniei publice. Este adevărat, ori nu, che Iliescu? Dar, președintele comisiei nu se rușinează și, în numele aceleiași comisii, declară în Parla­ment pe generalul Florică, princi­palul denunțător al corupției, un corupt și singurul în drept să apară pe banca acuzației! Din întreaga mafie a afaceriștilor, a gangsterilor și afiliaților lor, din toată pleava de angrosiști ai traficului de influență, ai plocoanelor și ai presiunilor, la Ministerul de Interne, la Poliția Economică, la Ministerul de Finan­țe, la Ministerul Transporturilor etc., ei bine, servitorii devotați și obligați să stea în genunchi în fața “Ocultei”, n-a mai rămas nici un virtual și potențial corupt! Culmea, între timp, un fost înalt personaj, la Arad, vine cu noi dezvăluiri senzaționale, care demonstrează existența sistemului de corupție al actualului regim, pe care nu-l va putea vindeca decât “Pătrunjelul”. Presa arlă de hoțiile care ne descompun pur și simplu, de deposedări de bunuri naționale, iar președintele “sărac” și “cinstit” își face ochii și sprâncenele în oglin­dă, ciocnind șampania victoriei cu noii demnitari guvernamentali! Când țara se aștepta nu la petice, ci la schimbarea manechinului din vitrină, președintele petecește turul dlui Văcăroiu. Gestul arată clar că între partidul de guvernământ și ța­ră, ruptura a atins o cotă îngrijoră­toare. Un om “cinstit”, care se complace într-o speluncă de mafi­oți și într-o rețea a caracatiței, cu un braț la Interne, cu altele la Fi­nanțe, Transporturi, Agricultură..., este de domeniul anomaliei în natura umană. Un om care ne asi­gură că a declarat război corupției, dar continuă să se înconjoare de­­ indivizi compromiși, denotă un proces acut de alienare a regimului pe care îl reprezintă. Noi, cei înjo­siți și mințiți nerușinat, luați ca niș­te subdezvoltați, am mai apucat să trăim acest mod de imbecilizare de către regimul comunist, atunci când ni se reproșa că mâncăm ca proștii în timp ce nu aveam ce mânca! Noi, cei mințiți de oamenii minciunii de stat, mai știm însă că orice comedie ori farsă ă­e termină în cele din urmă în lacrimi și cu fața acoperită. Norocul, în aceste circumstanțe, ne surâde din nou, așa cum surâde chiorului luna. Ne­greșit, încă o dată, dovedim că Agamiță Dandanache, față de ur­mașii săi de astăzi, rămâne o roză angelică și candidă. Pacai că nu tră­iește să ne vadă unde am ajuns cu “liber-schimbismul” și cu faliții noștri. “Jocurile” corupției sunt făcute Ședința de ieri a Parlamentului reunit în sesiune extraordinară a continuat cu luările de cuvânt ale reprezentanților grupurilor parla­mentare, dar, dimineața cel puțin, în fața unei săli pe jumătate goală, dovadă că “jocurile” compției s-au cam făcut­­ de râs, de plâns?!). • Dl Dan Marțian a calificat scandalul corupției ca fiind “o instrumentare politică a unor așa-zise dezvăluiri”. • Reprezentantul PNȚCD, dl Ion Diaconescu, a propus ca gruparea majori­tară din Parlament să ceară Guvernului deza­vuarea și îndepărtarea din rândurile sale a persoanelor acuzate în raportul inițial al Comisiei. • Dl Viorel Sălăgean (PUNR) a afirmat că scan­dalul corupției este o cacealma politică ticluită la Cotroceni. • Dânsul a criticat Comisia parlamen­tară anticorupție pentru “profesionalismul teri­bil”. • “Nu vreau să mă gândesc ca la o bizarerie națională la faptul că, după ce am avut terorism fără teroriști, avem acum corupție fără corupți”, a punctat dl Nicolae Manolescu în cadrul unui excelent discurs, ca formă în special. • Tot de la dânsul am mai aflat că președintele comisiei, senatorul Romul Vonica, împreună cu alți șase membri proguvernamentali au renunțat la aprecierile din raportul inițial pe care și-au pus semnătura. • “Dl Gherman e paternalist și abuziv, interzicând unui membru al partidului nostru accesul în comisia de corupție”, a afirmat Adrian Păunescu în postură de “opozant”. • “Aveți dreptate, deputatul dvs. poate să-și reia scaunul în comisie, chiar dacă e și în comisia de control a SRL Nu e singurul!”. • “Corupția e singura industrie care merge bine în România... Reforma ar fi trebuit încercată mai întâi pe câini... Banca Națională exploatează România... care s-a ieftinit între timp”, a mai “emanat” dl A. Păunescu. • De la dl Al. Popovici am aflat că dl Vonica folosește ca metodă de lucru reducerea la absurd și drept urmare, ar fi cazul să se retragă și să lase locul altuia mai capabil, dar tot fedesenist. • Cuvântul dlui V. Vosganian a fost de departe cel mai aplicat temei în discuție, arătând că atâta vreme cât forma de proprietate dominantă va fi cea de stat și obișnuința comunistă a divinizării puterii va face ravagii în toată viața politică românească, corupția va fi la ea acasă. • “Diferența dintre cei care decid și cei care posedă, naște corupția!”, a concluzionat domnul Vosganian. • “La noi, corespondentul pentru clanul sicilienilor este clanul Cotrocenilor”, a afirmat dl Cunescu. • “Dar vă rog să nu vă supărați de ce am să zic”, a afirmat dl Cunescu în prealabil. • Așa că sala a tăcut. • Dl senator Coja a dat din nou cu bâta în baltă jignind gratuit și Puterea și Opoziția, în dorința sa infantil expri­mată de a trece drept independent. • Schimbul de replici pe care l-a avut cu Adrian Năstase a mai scos sala din amorțeală, însă. • Procedural, președintele Camerei avea dreptate. • Dacă s-a hotărît să se discute raportul preliminar, nu poate fi vorba de altceva; în cele din urmă, prima parte a ședinței s-a încheiat în jurul orelor 13.00, ziariștii așteptând ca după pauză să “iasă la iveală” lista pentru moțiunea de cenzură, de care se vorbește încă de mult dar care nu pare a fi “agreată” de toate forțele din opoziție­­ de PNȚCD în special. Corupția continuă și în zilele “ordinare” ce vor urma, ș.a.m.d. în intervenția sa, dl Radu Berceanu (PD-FSN) a arătat că, în conformitate cu art. 108 al Constituției, numai Camera Deputaților, Senatul sau președintele României au dreptul să ceară începerea urmăririi penale a membrilor guvernu­lui pentru faptele săvârșite în timpul cât au deținut funcții în­ executiv. Or, în acest caz, cea care a sesizat Parchetul a fost Comisia parlamen­tară, comițând astfel o ilegalitate. Ilegală a fost și acțiunea Procuraturii. Aceasta a cercetat cazurile cu care a fost sesizată, scoțându-i de sub urmărire, rând pe rând, pe toți membrii Guvernului și a adăugat că Guvernul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru faptele de corupție și trafic de influență ale membrilor săi. Dl Mihăiță Postolache (PD­FSN) a declarat că s-a prezentat în fața Comisiei anticorupție în legătură cu cazul Hrebenciuc și că a prezentat o serie de dovezi împotriva acestuia, dovezi care nu au fost luate în considerare în raportul comisiei. Dl Alexandru Athanasiu a cerut “Guvernului androgin” să se pună, “cu curaj viril” la dispoziția justiției, renunțând temporar la mandat. în final, dnii Ion Dobrescu și Ion Ghișe (PL '93) au solici­tat invitarea gen. Florică în fața Parlamentului. (Raluca Stroe Brumani Petri Ionescu) Conservatori din Marea Britanie se interesează de nevoile materiale ale partidelor din Convenția Democratică O delegație a Partidului Conser­vator din Marea Britanie a efectuat zilele trecute o vizită oficială în Maramureș. Delegația a fost con­dusă de dna Judith Duckworth, manager general al Partidului Conservator, și dl Roger Hayes, manager în districtele Oxford și Henley. Dna Judith Duckworth a fost anul trecut în țară, ca observa­tor extern la alegeri, rezultatele acestora constituind pentru domnia sa o mare surpriză. Este și motivul pentru care nu vrea să comenteze. Oricum, obrazul României s-a pătat și mai mult cu alegerile. Cu mult umor, dl Hayes a propus că dacă vor mai fi candidați asemănători celor din alegerile trecute, aceștia să fie folosiți în campania electorală la “activități sociale” cum ar fi, bunăoară, aprovizionarea cu vin. Oaspeții Maramureșului au avut întâlniri cu organizația județeană a PNȚCD și cu organizația de tineret a acestui partid. S-au purtat discuții despre “poziția de sandwich” a României, între fosta URSS și Europa de Vest. Dacă România va renunța la comunism, ajutorul Occidentului va fi deosebit de important și substanțial. Marea Britanie nu are încredere în actuala Putere. Se are în vedere un ajutor de 60-70 milioane ECU (un ECU, aproximativ 1,25$), dar asta depinde numai de poporul român, după cum se va orienta în viitor, și de Convenția Demo­cratică. La alegerile trecute, deși nu este un partid bogat, Partidul Con­servator a ajutat CDR, ajutoarele continuând și în prezent. Scopul vizitei a fost tocmai acesta, Partidul Conservator interesându-se în­deaproape de nevoile materiale ale partidelor din CDR. Ceilalți șase membri ai delegației britanice au vizitat, în acest sens, județele Timiș, Suceava, Prahova, Iași și Constanța. Octavian Butuza Dl Roger Hayes (stânga) și d-na Judith Duckworth (dreapta) la sediul PNȚCD Maramureș Ion Cioabă a apărut cu “coroana” în geantă la Parlament Ieri după-amiază, în jurul orei 17.00 și-a făcut apariția la balconul sălii Parlamentului cetățeanul Ion Cioabă, regele unei anumite părți a locuitorilor României. Coroana din odoare o avea în geantă, probabil pentru a nu da emoții celor aflați la tribună. Chestionat de ziariști asupra motivului prezenței­ sale în incinta forului legislativ, înălțimea Sa a răspuns că dorește să “vază ce-i cu problema asta a corupției”, pentru a ști ce să comunice supușilor. Dintre Președinție, Parlament și Guvern, dl Cioabă a declarat că preferatul său este dl Ion Iliescu, singurul în care are totală încredere. Reamintim că liderul PUNR, dl Gheorghe Funar, l-a pârît electoratului pe președintele republicii că ar fi “el însuși minoritar”. Puneți cap la cap și vedeți ce iese. (A.Ganea) Negocierile interliberale s-au bucurat de transparență totală Aproximativ 100 de ziariști au asistat luni seara la prima rundă de discuții în vederea fuziunii dintre PL ‘93 și PNL. Față de delegațiile anunțate anterior, au apărut modificări de fiecare parte: Alexandru Popovici, în locul lui Octavian Bot, la PL ‘93 și Vasile Olaru în locul lui Crin Halaicu, la PNL. Planului de “Propuneri de realizare concretă a fuziu­nii” adus în discuție de către PNL, PL ‘93 i-a răspuns prin dorința de clarificare a unor probleme de principiu. Astfel, în timp ce PNL a propus concilierea divergențelor prin formarea unor comisii (care ar urma să negocieze până la organizarea unui Congres de fuziune), PL ‘93 a considerat necesar ca lămuririle să înceapă pe loc. Clarificările dorite de PL ‘93 s-au referit la: poziția PNL față de Convenția Democratică din România (CDR), eventualitatea participării la guvernare, stadiul negocie­rilor PNL cu alte partide liberale, denumirea potențialului partid reunit (particula “național” fiind “mărul discordiei”). Deși liderii PNL nu au văzut impedimente majore privind intrarea în CDR, această hotărîre este numai de competența Delegației Permanente a PNL, în aceeași situație aflându-se și problema continuității istorice a denumirii. Aceste probleme vor fi luate în discuția Delegației Permanente care se va reuni în data de 18 septembrie a.c. PNL a exclus existența oricăror contacte cu reprezentanții Puterii, precum și posibilitatea participării la guvernare în conjunctura actuală. Cu toate că s-au mai purtat discuții în vederea unor eventuale alianțe politice și cu alte partide (printre care și negocie­rile quasi-secrete cu PNL-CD), “cel mai important pas este cel de astăzi” (M. Ionescu-Quintus). După cum au recunoscut liderii politici în finalul negocierilor, discuțiile au depășit sfera amabilităților, recurgându-se chiar la atacuri la persoană. Deși ambele tabere se așteptau la mai mult, șansa realizării unui mare partid liberal nu s-a pier­dut încă. Următorii pași îi constituie întrunirea Delegației Permanente a PNL, urmată de runda a doua de negocieri. (Anca Lăzărescu, Alexandra Fusoi, Lucian Gheorghiu) Membrii­­ M­OLD au­­ datoria morală de a-și apăra­­ idealurile Teodora Vasiliu Conducerea M­OLD a invitat la lucrările Congresului, care au avut loc la Constanța, numeroase perso­­­­nalități politice. Au dat curs invitației dl George Ioan Dănescu - ministrul de Interne, dl Victor Surdu -­­ președinte PDAR și dl Emil Constantinescu - președintele Con­venției Democratice. Primirea făcută dlui E. Constantinescu, spontană și­­ entuziasmantă, l-a emoționat. Dom­­­­nia sa a precizat că nu a venit pentru­­ a transmite un mesaj politic, deoa­rece revoluționarii nu reprezintă o­­ forță politică. Ați reprezentat, repre­­zentați și veți reprezenta o mare forță morală a acestei țări. (...) Dacă am­­ ales acel mesaj de politică morală, ■ pentru care am fost ridiculizat, a fost­ pentru că ați existat dvs. Dacă am­­ reușit să adun cinci milioane de vo­­­­turi a fost pentru că existați dvs. Dacă­­ acum continui să reprezint acești­­ oameni, o fac pentru că existați dvs.­­ (...) Revoluția nu se face cu oameni­i mulți. Dar, de obicei, rezultatele sunt] preluate de alți puțini, care lucrează * împotriva celor mulți. (...) Acum ] oamenii și-au pierdut încrederea în • lege și adevăr. Dacă nu există lege, ] cei puțini se pot îmbogăți pe seama­­ celor mulți, îi pot sfida. Aceasta este ] marea esență a corupției la vârf’. . Elanul din decembrie ‘89 s-a diminu­at, deși atunci “au­ demonstrat că se­­ poate schimba fundamental (sensul­­ existenței- n.r.)”. Din păcate, s-a pier­­­­dut și solidaritatea umană, solidari­­­­tatea națională. Cu toate acestea, dl . E. Constantinescu a afirmat: “Nu mai­­ .aveți nici o datorie față de această so­­­­cietate. Ceea ce trebuia să faceți, ați­­ făcut dvs. și cei care s-au dus. Mai­­ aveți datoria morală de a vă apăra idealurile pentru care ați luptat”. ] Idealuri de care - prin manevre de culise, prin încercări de dezbinare, prin culpabilizare - revoluționarii sunt tot mai des îndepărtați. Ion Iliescu va rămâne marcat de comunism Ciprian Vasiliu După o lungă perioadă de f frământări interne, filiala PAC • Constanța încearcă să revină la] normalitate. Conducerea filialei • (aleasă provizoriu, până la adunarea ] generală), a organizat recent o conferință de presă pentru a-și­­ preciza poziția față de unele glisări­­ ale membrilor săi, față de tensiunile sociale din țară și unele probleme ale Constanței. Demisia este considerată un act­­ de demnitate, dar în aceste condiții [ se apreciază ca necesară și demisia] din demnitățile obținute datorită­­ apartenenței la o formațiune politică (cu referire directă la dnii Romulus ( loan Joca - deputat și Puiu Enache - consilier municipal - n.r.). Referindu-se la posibilitatea­­ participării CD la următoarele­­ alegeri cu două liste, dl Paul Andreescu - președintele filialei, aprecia că “este o găselniță. Cu două liste s-ar crea derută în rândurile electoratului. Două liste presupun două soluții și așa ceva nu se poate”. . Modul diferit de tratare a grevelor (a minerilor și a mecanicilor de locomotivă), precum și “metodele polițienești” folosite au fost, de asemenea, comentate. “Este inad­­­­misibil ca neacceptând nici o negociere să vii cu măsuri de forță, care nu se deosebesc de metodele din 1933. (...) Apariția la Tele­viziune (a președintelui Iliescu - n.r.) prevestea măsurile de forță”. Un istoric al afacerii "Petromin” ’ și situația flotei de pescuit oceanic < au fost prezentate de dl Ioan­­ Benescu, care aprecia că “sunt două din afacerile veroase ale acestui Guvern”. Dl Paul Florea a încercat­­ să tragă u­n semnal de alarmă în ’ legătură cu situația de la Combinatul ] Petromidia, Care de la 1 august a.c. — nu mai lucrează, datorită lipsei ] materiei prime. Contractul cu firma • “Marc Rich” (care asigură 50% din­­ materia primă) a expirat. In aceste­­ condiții, dacă nu se vor lua măsuri,­­ 5000 de salariați riscă să devină­ șomeri; în plus, există și alte­ consecințe grave generate de­­ nefuncționarea combinatului. Singura alternativă viabilă pentru ieșirea țării din criză este conside­rată organizarea de alegeri antici­­­pate. “Opoziția ar aduce acea credi­bilitate pe plan internațional. (...)­ Iliescu va rămâne permanent marcat­ de comunism. Acestea îi sunt vede­­­­rile, cosmetizate sub numele de­­ democrație originală”, aprecia dl P. Andreescu. Opinie referitoare la reunificarea liberală în seara zilei de 30 august a.c., cu ocazia întrunirii liberale, în vederea fuzionării PL-1993 cu PNL, mi-am formulat părerea în legătură cu acest eveniment. Ca opinia publică să cunoască exact poziția mea, simt necesitatea ca, tot ce am spus acolo verbal, să fie dat publicității. Iată deci ce am spus: N-am dreptul să mă îndoiesc de sinceritatea conducătorilor PL­ 1993 și PNL care se întâlnesc în vederea fuziunii acestor două mișcări politice. Un mare partid liberal ar fi extrem de benefic Vintilă Brătianu pentru țară. Ca să-l citez pe filosoful liberal Sir Karl Popper, un mare partid liberal ar pune temelie unei societăți deschise în care fiecare om ar putea să-și îndeplinească năzuințele, fără să încalce în nici un fel drepturile vecinului. Referindu-mă la țara noastră azi, aflată încă în perioada tulbure postcomunistă, primul nostru țel ar fi să ne dezbărăm de o racilă gravă, lăsată nouă moștenire de mulți ani de barbarie. Un mare partid liberal, lucrând în cadrul Convenției Democratice, ar avea un rol hotărîtor în lupta pentru instituirea democrației în România și bunăstarea fiecărui om, în încheiere, îmi permit un sfat bătrânesc: să nu ne lăsăm orbiți de ambiții personale. Astfel, am păși pe o cale greșită care ne-ar duce pe toți în prăpastie. O prăpastie care l-ar înghiți fără nici o discuție și pe cel egoist și orgolios. Nu trebuie să scăpăm din vedere că astăzi, la noi, nu numai mișcarea liberală e în joc, ci ȚARA întreagă. 4

Next