Curentul, august 1936 (Anul 9, nr. 3052-3082)
1936-08-01 / nr. 3052
«ÍJUL IJ NO. 3052'7 PAGINI LEIS 14M, '' A. ■/ ■ ■ ■ «gri ■ _ clisl Scumpete, scumpete De vre-un an încoace scumpetea a mers crescând în această ţara ■ româneasca, a înaintat pe etape cucerind toate preţurile, s’a organizat şi a făcut cetate sub oblăduirea autorităţii care nu se teme de acest „stat în stat” al speculanţilor, cu constituţia lui, cu ordonanţele lui, tronând peste crassele ţărăneşti şi orăşeneşti cu o violentă suveranitate. Avem în ţara românească doija puteri cari nu sebat cap în cap, căci guvernul nu se bate cap în cap cu organizatorii scumpetei, ca să le zicem aşa. Cetăţenii suferă presiunea a doua puteri, una care fixează impozite, altacare stabileşte preţuri, şi sub această presiune drepturile lui se restrâng, dau înapoi, abia îşi trag sufletul. Aceasta este realitatea. In aceste zile de deslănţuire a căldurilor scumpetea ca o a doua pacoste — neînchipuit mai mare— a atins limita ei cea mai de sus. Ţipă lumea la oraşe, în staţiunile balneare, în sate unde recolta se distruge fiindcă preţurile de trafic o sufocă. Despre aceasta se vorbeşte în casă, pe drum, la plimbare şi înainte de culcare. Am putea noi oare preciza cine sunt suveranii care dirijează marşul acesta de înşurubare a preţurilor în carnea oamenilor nevoiaşi? Am putea noi arăta cine sunt şefii şi care sunt departamentele mari şi mici ale speculaţiei, cine sunt agenţii de pe teren ? Fireşte că da. Consumatorul oricât de umit îi cunoaşte şi ii simte pe pielea lui. Nimeni insă în acest stat, care nu este o ogradă lipsită de câini, nu se gândeşte, nu să extermine această vastă colecţie a speculanţilor de tot soiul, să o impună unei legi (regi contra speculei, ha, ha!) dar măcar să intre în tratative amicale cu ea, s’o ia cu binişorul, cu sfaturile, cu târguiala, cu faimoasa „metodă persuasivă” a d-lui Alex. Vama, sa o faca sa renunţe la avantagiile ei scandaloase şi să o îmblânzească. Coaliţia aceasta întunecată de rechini ai picţii alimenfr‘r r»r* nncp.H*i nnfpn npK'innil-p cza uvuui.unv., ow vede, posedă secretul liberului arbitru... Scumpetea care bantui actualmente in ţara romanească, pe această vreme de belşug, este una din cele mai limpezi forme de anarhie de care e lovit statul, care nu poate sa domine cele mai elementare chestiuni de aprovizionare, distribuţie, gospodărie. Formele de anarhie politică sunt mai puţin primejdioase decât aceasta fiindcă cetăţenii nu le iau în Serios şi ele nu pot cauza frământări. A lăsa însă, a îngădui ca o atât de rapidă hipertrofiere de preţuri, o aşa de nedreaptă scară de preţuri,să domnească peste piaţa cea mai elementară de hrană a ţării, însemnează a face să se piardă orice încredere în autoritatea cetăţenilor. Comunele, judeţele, guvernul prin organele lui respective, nu pot dicta nimic, nu pot supraveghea, nu se pot face respectate. Fiecare restaurant şi fiecare baracă de piaţă se crede aşezata in mijlocul unei pustietăţi bântuite de nevoi şi poate decreta preţuri. Dacă te duci numai până la Snagov simţi speculanţii cum te aşteaptă la potecă, la strâmtoare, cum restaurantul nu-ţi vinde ce are inşi ieftin ca şi consumi ce are mai scump, după ce aceia ce era citim la câţiva cinometri distanţa, urcase la un tarif elveţian. Ce trebue să se întâmple la restaurantele staţiunilor de munte unde preţurile cresc odată cu cota de altitudine şi unde cetăţenii trec —fără paşaport d in Republica libera a speculanţilor a cărei lege este obiceiul pământului (obiceiul cel mizerabil al pământului) şi al cărui consiliu de guvernământ este tacita înţelegere dintre câinii şi lupii locului. Scumpetea care domneşte în ţară şi se întăreşte pe poziţiile ei de un an de zile şi mai bine, s-a amplificat, a căpătat această abrintire a speculei. Rana scumpetei s a infectat cu microbul speculei şi supurează în pline călduri caniculare pe trupul cetăţenilor consumatori. Intre timp ţara discuta şi face proecte de viitor. Şefii partidelor convoacă pe unde pot adunări care nu duc la nimic şi care amăgesc foamea de dreptate şi, tulburările adevărate ale foamei cetăţeanului. Se discută şi se pune la cale principiul cutare şi cutare, se face doctrină — de la un timp doctrina este tot ce poate fi mai actual în viaţa politicii— se fixează poziţiile caşi cum această veşnicsâ corectare a poziţiilor de şezut in opoziţie ar folosi cuiva. Agravarea aceasta a buboiului scumpetei răsărit pe spinarea regimului, oblojit cu tot felul de expediente şi asigurări verbale până acum, infectarea aceasta a scumpetei cu moţul de bubă al speculei pure şi libere, a speculei la lumina zilei, toate sunt tratate cu indiferenţă. Nu ar mai rămâne decât soluţia unui fel de apărare cetăţenească, unei mobilizări — dacă aceasta ar fi posibilă — a cetăţenilor consumatori cu mic şi mare care, ca o a treia putere lângă celelalte două — a Statului şi a „Statului in stat” al speculanţilor — să alcătuiască echipe de control, gărzi de asalt, poliţie şi spionaj special, să convoace adunări şi să lupte pe piaţă, piept la piept cu hrăpăreţii speculei. Vă imaginaţi un asemenea spectacol închipuit de noi ca o extremă ieşire a unei stări de lucruri? Ar fi interesant. Am, avea atunci trei guverne, am avea trei forţe. Am trăi ca în Spania... Pentru că în zadar ţipă lumea pretutindeni şi înjură omul după fiecare mestecat, la masă, zadarnic vin veşti şi se umplu gazetele de proteste venite din toate colţurile ţării, contra injustiţiei scumpetei. Cine poate să se mişte pe această căldură? Autorităţile comunale şi cele înalte socotesc că e prea târziu să recupereze ceva în folosul cetăţenesc şi lasă braţele în jos, cu complicitate şi fleşcăială, în faţa tăvălugului preţurilor împins de francmasoneria i sbirilor tejghelei. Ţara este slab păzită şi bandele au început să mişune, ca pe vremea haiducilor, în plin centru al traficului alimentar. Dragoş Vrânceanu Teorii şi practică sceneriîfcă Viaţa economică nu mai poate fi tratată astăzi ca altădată, când ern numit î.. ___1 ------ /"--Gaui iii 9,U cild, nul făcea decât să judece fenomenele economice prin prizma principiilor găsite gata formulate in cărţile de economie. Economistul de catedră este o speţă care decade din zi in zi şi în bună parte justifică părerea proastă pe care o au astăzi toţi despre economie şi economişti. Viaţa economică, socotită ca o parte din viaţa socială, cere pentru a fi înţeleasă un nou tip de economist. Perzându-şi independenţa pe care i-o dăduse gândirea liberală a secolului al XIX-lea şi supremaţia pe care i-o atribuise materialismul criticei socialiste, viaţa economică a devenit o parte dintr'un tot şi nu poate fi înţeleasă decât în funcţie de acest tot. Iată de ce, credem noi, că întreaga literatură economică actuală nu poate da deslegarea problemelor care ne frământă decât atunci când putem să o încadrăm in însăşi viaţa popoarelor. Nu oricine mânueşte câteva cunoştinţe economice poate să revendice şi titlul de economist. Pentru aceasta trebue să aibă o atitudine şi să fie un creator de valori nouă în ştiinţa economică. Lumea celor mulţi care dau idei, conduc sau critică viaţa economică în desfăşurare, fără a fi economişti, sunt totuşi angrenaţi în acest domeniu. De ei ne împiedecăm la tot pasul Ei sunt aceia care dau soluţii, combat sau ocupă posturi de comandă. Astăzi când viaţa economică este subordonată politicului, nu se mai poate privi cu nepăsare la toată această faună economică mereu in creştere. Avem prea mulţi chibiţi economici şi ne lipsesc creiatori adevăraţi. Şcolile noastre de pregătire economică trebue să aibă in vedere acest fenomen şi este momentul să ia o atitudine. Nu orice băeţaş ieşit de pe băncile şcolii este un economist, dar nu-i economist nici omul politic, profesorul universitar sau alt specimen la fel, care îmbibat cu două-trei cărţi dă directive şi emite sentinţe fără drept de apel. Economistul modern trebue să cunoască viaţa practică şi trebue să-şi dea proba capacităţii sale în faţa realităţilor verificabile. Noi credem că economistul teoretic va dispare, teoria economică încadrându-se în alte domenii ale ştiinţei. Economist, va fi titlul ce se dă celui care ştie, stăpâneşte şi poate dirija viaţa economică. Mircea V. Pienescu De ce oare cerem să se desființeze Contisiunea dunăreană? Păi, după câte a aprobat, trebuia să ceară și România ceva... Orientări cehoslovace spre Germania Ala aflam la Roma când a apărut in ziarul „Osservatore Romano“, cu data de 15 iulie, o informaţie privitoare la unele demersuri tainice ale primului ministru al Cehoslovaciei, la Viena pe lângă Von Papen, autorul acelui pact austro-german care, de fapt, este un „anschluss“ moral al germanismului. Ziarul „Osservatore Romano” este oficiosul Vaticanului şi informaţiile sunt de nediscutată temeinicie, iar cum acest demers urma semnării — cu asentimentul Italiei care dăduse formula — pactului între Germania şi Austria, el avea o deosebită însemnătate pentru noi. Mica înţelegere, unitate tactică în politica internaţională, blocul intereselor Statelor succesorale în apărarea integrităţii tratatelor, toate temele unei politici cunoscute, experimentate, dând de atâtea ori strălucite rezultate, încep să nu mai corespundă nouilor situaţii internaţionale. Din ziua când Germania s’a smuls din complexul servitutilor tratatului dela Versailles, servituti ce formau tot atâtea afirmări de temeri faţă de o refacere a forţei militare germane, acea apocaliptică forţă ce s-a desfăşurat biruitoare până în momentul când destrămarea morală în interior prin revoluţie, a năruit fulgerător frontul rezistenţelor, din ziua în care Germania a proclamat serviciul militar obligator. Statele din Europa centrală au fost obligate să-şi revizuiască politica externă. Au crezut că fata de nesocotirile prescripţiilor categorice ale tratatului de la Versailles, Franţa, direct interesată, va reacţiona printr’o fulgerătoare afirmare militară. Dar replica forţei militare a Franţei nu a venit. In aparentă apărea cu atât mai stranie purtarea Franţei cu cât, în momentul când se desfăşura politica sancţiunilor, puţin a lipsit ca Franţa să împingă până la un războiu cu Italia. Cum se explică moliciunea faţă de Germania şi acea agresivitate faţă de Italia. Răspunsul trebue cautat la Londra şi, în ceia ce priveşte Germania, se cunosc unele sentimente de prudenţă engleză. Nu numai tradiţia politicei engleze care a urmărit totdeauna să împiedice afirmarea Prea puternică, strivitoare ca forţă fie a Franţei, fie a Germaniei ci le-a voit egale şi învrăjbite, dar s’a mai adăugat încă un element nou. De opt secole Anglia nu a cunoscut invazie şi teritoriul englez a fost la adăpost de toate incertitudinile războaelor, dar astăzi prin desvoltarea extraordinară a aviaţiei splendida izolare insulară, siguranţa seculară a hotarelor este perimată. Oricând Londra poate fi sub cumplita ameninţare a unui atac aerian. Toată politica engleză primeşte corectivul de prudenţă al acestei legitime temeri. Şi aceiaşi temere de un atac al aviaţiei italiene a determinat unele timidităţi engleze în "•"■fitica pedepsitoa- I re a sancţiunilor. Când Germania nu s’a mai sfiit de nici o ameninţare, când şi-a putut relua politica de înarmare, când obligativitatea serviciului militar a deschis orgolioasele perspective ale unei reînvieri a forţei militare ce în 1914 a făcut să se cutremure din temelii lumea, fireşte Statele din Europa centrală au început să-şi examineze situaţia în raport cu noua afirmare politică a Germaniei. La Belgrad au fost primele tresăriri, la Praga se încerca o desperată retranşare în formula unei asistenţe militare sovietice menite să apere integritatea Statului Cehoslovac. Dar paralel cu aceasta retranşare, se examina asiduu şi ipoteza unei înţelegeri cu Germania. Să pricepem bine, că Praga nu a fost nicicând ispitită de o politică de orgoliu, că elocinţa gesturilor, atitudinile patetice nu intră in psihologia cehă şi spiritul practic, o cuprinzătoare unui pact de neagresiune pe termen de zece ani, ce-i va propune Germania Cehoslovaciei. Sigur, urmare a drumului de informaţie, de pipăire a terenului, făcut de preşedintele consiliului de miniştri al Cehoslovaciei la Viena, imediat după ce a fost semnat pactul dintre Austria şi Germania. Ce-ar cuprinde după informaţia ziarului „Momind Post” propunerea germană? Satisfacerea cerinţelor minontaţii germane, care ins...... ca ţinuturile populate de germani să fie alipite la Cehoslovacia pe baza unei convenţiuni bilaterale, în virtutea cărora aceste ţinuturi să fie autonome şi unite cu Cehoslovacia pe baze federale şi a doua condiţie denunţarea pactului de asistenţă mutuală cu Uniunea Sovietică. Dar „Morning Post" complectează informaţia, afirmând că guvernul din Berlin va face o propunere şi celorlalte State din Mica Înţelegere de a adera la blocul celor patru puteri occidentale (Anglia, Germania, Italia şi Franţa) cu aceeaşi condiţiune, că aderarea la acest bloc implică denunţarea a oricărui fel de convenţiuni cu Rusia Sovietică. Reese clar linia majoră a politicei germane: Rusia Sovietică. De altfel „Mein Kampf“ care va rămâne substanţa politicei cancelarului Adolf Hitler şi cheia de deslegare a tuturor equaţiilor politicei »(degere realistă, o spaimă de risc germăne cuprinde această limpede afirmare: „Pentru Germania singura posibilitate de a duce la capăt o politică teritorială sănătoasă ar fi cuprinsă în achiziţia de noui teritorii chiar în Europa“, (pag. 141) şi mai departe (la pag. 142) precizează: „se croeşte teritorii în Europa, aceasta în definitiv n’ar putea fi decât în dauna Rusiei (capitolul „Disoluţia alianţei austriace( ediţia complectă a traducerii franceze apărute la Nouvelles Editions Latines). Când Germania caută să fie conciliată în Europa centrală, când este dispusă la încheerea unor pacte de neagresiune pe zece ani, înseamnă că mai mult decât oricând Rusia Sovietică a devenit obiectivul apropiat menit să deslănţue forţa militară pe care cancelarul Adolf Hitler o pregăteşte cu toate învăţămintele războiului din 1914-1918. Forţa are în ea virtuţi magnetice. Va rezista Praga ispitei unei siguranţe fi® şi pe termen de zece ani ? Cehoslovacii au un robust instinct al realităţilor şi o teribilă oroare de risc, îi constrângea să caute un drum spre Berlin. Orice forţă polarizează amiciţii şi alianţele nu sunt decât ralieri în jurul unei forţe. In momentul când Germania a înfruntat tratatul de la Versailles, fără ca Franţa să reacioneze vijelios, din acel moment a început să devină Berlinul un punct de seducţie în politica internaţională. Şi mai ales pentru Cehoslovacia problema raporturilor cu Germania se impunea cu o dramatică inzistenţă. Pactul austro-german a actualizat problema, a promovat o obsesie pentru Cehoslovacia. Intre riscurile unei adversităţi şi avantajele de siguranţă ale unei înţelegeri cu Germania, nu va sta un moment la cumpănă realismul ceh. Oricât de grele ar fi condiţiile pe care le va formula Germania, Praga se va socoti mai avantajoase decât riscurile unui război» şi iluzoria asistentă a Sovietelor. De altfel nu odată am prevăzut această orientare spre Germania a Cehoslovaciei, ca gestul reflex al instinctului de conservare. „Morning Post“ aduce informaţia Pamfil Şeicaru Politica militară a fascismului Victoria din Abisinia atestă rezultatele ei de Coi. GUGLIELMO DELA PORTA Sunt cunoscute încă din vreme şi în afară de orice echivoc, clarele directive de pace, de pace europeană, de care este însufleţită întreaga politică italiană. Italia nu vrea şi nu trebue să-şi făurească programe de războiu, ci vrea să-şi asigure chiar şi în cer o mai mare siguranţă a Patriei şi a Coloniilor sale. Şi în legătură cu coloniile, când se va putea face un examen nai aprofundat al modalităţii desfăşurării evenimentelor militare pe teatrul operaţiunilor etiopiene, vor fi deosebit de interesante observaţiunile ce se vor putea efectua pe tărâmul technico-militar în genere şi pe tărâmul artei militare colonial în special, — pentru că, îrn istoria colonială, nu a mai existat până acum o asemenea entitate de forţe întrebuinţate de o parte şi de alta, o asemenea varietate a naturii terenului, o asemenea întrebuinţare de mijloace războinice moderne, opuse mijloacelor învechite. Este pentru noi un motiv de sfânt orgoliu de a ne putea lăuda cu privilegiul pe care destinul l-a păstrat Ttezei Fasciste şi Războinice! A le lupta şi a învinge la 4'SOOO kilometri de Patra-mamă şi într-o situaţie politică mai ciudată şi mai grea ca oricând împotriva unui inamic care şi-a apărat înverşunat barbaria cu arme moderne, furnizate de Statele care pretind că lucrează în numele civilizaţiei. A fi ocupat în şapte luni un teritoriu de patru ori mai mare decât Italia, ţine pur şi simplu de domeniul minimii. Poporul italian e perfect conştient de această mare sforţare pe care Naţiunea a îndeplinit-o, nu numai ca să răsbune morţii din 1895 — 1896, ci spre a asigura căile viitorului, sforţare la care puterile armate au adus toată contribuţia lor de piliere şi de credinţă. Spre a înţelege mai bine titanica sforţare făcută, de naţiunea italiană e de ajuns să reamintim aceste câteva date ce pot fi controlate de oricine. IV Semig(i) usi 1936 Director: MIL SEIGARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Palatul Nifon str. Doamnei, et. 1 I Redacția 3-4088, Administrația 3*4084 TELEFON ■ [ Secretariatul şi Provincia . . 3-4180 Cabinetul directorului . . . 3*4080 ABONAMENTE: 1 . 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru banei, instituţiuni si administraţii publice ; lei“ 1003 anual; pentru strainătate : lei 1700 pe an ■; 900 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 și 15 ale lunei. Taxa poştala plătită în numerar conf.Nord Dir. Generale p . T. nr. 55740/929 Orar de tortură Noapte, zi, — este tot una. Acelaş drăcesc şipot de foc, devastând deopotrivă asfalturi şi scăfârlii, cămăşi şi tâmple. întâi a fost masacrat păpuşoiul. Pretutindeni. Sugrumat definitiv, iremediabil. La subţiorile cocenilor livizi, cauţi zadarnic o pornire de rod, nici embrion de ştiuleţi. In cel mai fericit caz, va sluji ca nutreţ pentru vite. Dar poţi să-i aduci de-acum la rădăcină şi delta Dunării şi estuarul Niprului, — nimeni şi nimic nu îi va mai putea reabilita!... După porumb, — iată-i pe funcţionarii publici şi mai ales comerciali îndurând sub arşiţă osânda prefacerii în scrum. Căci scandalul prelungirilor abuzive ale -„orarului de vară“ continuă, cu aceleaşi suspecte toleranţeale autorităţilor poliţieneşti, în Capitală ca şi în provincie. Vânzători extenuaţi şi vânzătoare anemiate de muncă, sunt abuziv menţinuţi la lucru peste orele legale de serviciu, molestaţi de arşiţă, de clientelă şi de patron. Nu ajunge că au salarii insuficiente. Nu ajunge că sunt storşi de vlagă, în schimbul unei remuneraţii de batjocură. Nu ajunge că uneori nici aceste derizorii lefuri nu le sunt achitate de stăpânii predispuşi la brigandaj. Mai sunt furaţi şi de ultimul rest de sănătate din trupurile lor istovite, în speranţa, poate că din excesul istovirii se va zămisli un miraculos vaccin împotriva morţii care-i pândeşte şi-i seceră în serie. Primii ofticaţi,— o ştiţi, — sunt micii olteni, ucenicia lor prin băcănii, prin toate târgurile ţării, în frunte cu Ploeştii şi cu Bucureştii, — este un antrenament , agonia prematură. Din cele câteva sute de micuţi pe cari Oltenia îi oferă anual ţării în generos contingent,— optzeci la sută sunt ursiţi tuberculozei înainte de majorat. Prin bodegile asediate de şpriţari şi exploatate de patroni hrăpăreţi, nu sunt lăsaţi să se culce aceşti mărunţi martiri decât târziu după miezul nopţii. După ce s’a stins şi ultimul chef. După ce au măturat prin restaurant şi prin băcănie. Şi au stins vitrinele. Şi au spălat paharele. Şi au agonisit un stoic suficient de streptococi, de bacili şi de vibrioni în trupuri. Dimineaţa, sunt sculaţi înainte de zori, pe la ceasurile patru, cu ochii tiviţi de vipuşca insomniei, la gene cu conjunctivita cronică a nedormiţilor. Şi aşa, luni şi ani dearândul, până la prima hemoptizie, galopant rezolvata. Care rezistă la acest regim infernal, — unul din cinci sute, — dacă nu este până la sfârşit tâmpit în bătaie de patron sau călcat de tramvai, cu prilejul unei livrări la domiciliu, — ajunge milionar. Odinioară, ofeream anual Sublimei Porţi câteva sute de iepe sirepe, odată cu un parc de prunci pentru cadrele păgânei ienicerimi. Astăzi, contingentul de jertfă dăruit păgânimi suzerane este predat anual băcanilor. Şi celorlalţi patroni de magazine, căci pretutindeni orarul de vară este violat, cu toleranţa controlului poliţienesc. Nimeni nu se zoreşte să curme acest revoltător scandal? Ion Dimitrescu Citiţi în pagina 7 la I din interview al d-lui N. Titulescu Ministrul de externe al României cere desfiinţarea Comisiei Europene a Dunării » Am transportat în Africa Orientală peste 2 milioane de tone de materiale cu ajutorul a 7.500 trenuri şi a 55.000 de vagoane. am transportat câteva sute de mii de oameni şi de materiale cu 478 vapoare; am transportat, într-o singură lună,500 de tunuri, 7000 de catâri, 4000 automobile; în total, o jumătate de milion de puşti, 12 mii de mitraliere, 1000 de tunuri, 300 de care blindate, 80 de mii de patrupede, 15 mii de automobile, 20 de mii de ore de zbor, 300 de mii de descărcăturide armă. Cele mai mari întreprinderi coloniale (Sud Africa-Maroc-Libia), atât prin greutăţile întâmpinate, cât şi prin intensitatea mijoacelor întrebuinţate, nu suferă comparaţie cu expediţia italiană, desfăşurată pe teatre de operaţie aşa de îndepărtate de patria-mamă, şi aşa de departe înntre ele. Isbânda în Africa Orientală atestează serioasa şi pozitiva pregătire a forţelor noastre armate. Trupe bine exersate, mai bine echipate şi încă şi mai bine conduse, crezul lor era,dorinţa nerăbdătoare de a intra cât mai repede în focul luptei, iar valoarea lor era deplina obişnuinţă cu ale luptei. Şi în vreme ce Italia Fascistă işi desăvârşea marea întreprindere războinică în Africa Orientală, ştia totodată să-şi asigure graniţele contra oricui ar fi îndrăsnit să le violeze. De aceea, aceia cari profetizau, în afară din Italia, că o atare sforţare titanică ar fi păgubit eficienţa Armatei în Patrie, şi ar fi micşorat prestigiul autorităţii Italiei în Europa, au rămas dezamăgiţi, dacă ne-au fost duşmani. (Continuare în pag. II-al Monumente româneşti este Prut Căminul cultural din Rezina (Basarabia) a hotărât să ridice un monument regelui Ferdinand ce va fi aşezat în centrul orăşelului. Va fi primul (reţineţi) monument al Regelui Ferdinand în Basarabia. Nu ştim ce proporţii va avea. N'are a face acest lucru. Faptul însă că un cămin cultural ia o iniţiativă atât de îmbucurătoare pe pământul basarabean e vrednic de amintit. Afară de căminutila culturale nu ştim alte instituţii care se mai ocupă astăzi de educaţia naţională in Basarabia. Semnele puterii sufletului românesc şi ale puterii româneşti pur şi simplu, trebue să se înmulţească pe aceste locuri. Căci semnele acestea exterioare au un rost mare, ca şi sentimentele. Inchipuiţi-vă că Acela in zilele căruia s’a făcut unirea Basarabiei nu are încă un monument cât de modest peste Prut. Mulţimile nu-i mai văd chipul nicăeri. Dacă asemenea monumente, ridicate in orăşelele din părţile noastre înseamnă de cele mai multe ori un prilej de solemnităţi superficiale şi inutile şi ridicarea unei statui de prost gust aşezată undeva la un colţ de stradă P’ ţ-tp vrut — Intr’un orăşel cosmopolit ca Rezina — ele însemnează altceva. Ar fi fost nevoie de o adevărată particulară pasiune pentru ridicarea de monumente româneşti, de clădiri cu caracter naţional, de semne ale spiritului românesc, în Basarabia, Estei in schimb oraşe mari, capitala de judeţ prin acele părţi care nu s'au învrednicit să aibe măcar o statue, a oricui. Oraşul Bălţi de pildă care trece drept al doilea in importanţă, după Chişinău, nu are nici un monument. Cea mai mică sforţare din partea municipiului acelui oraş ar fi dus repede la ridicarea unei statui de întâia mână. Un oraş fără nici o trăsătură exterioară de înfrumuseţare naţională este o aglomerare brută de oameni. Pildă căminului cultural din Rozina poate că va naşte câteva iniţiative prin oraşele şi orăşelele Basarabiei. Nu ne bizuim pe zelul sentimentelor naţionale ale comisiilor interimare ale acestor oraşe. Nici pe ambiţie, căci nimic mai greu decât să trezeşti ambiţia lor. Ne gândim însă tot la căminele culturale, la societăţile de cultură şi la oamenii izolaţi dar energici. Ion Necula