Curentul, decembrie 1940 (Anul 13, nr. 4601-4629)

1940-12-21 / nr. 4621

ANUL XIII No. 4621 8 PAGINI 3 LEI Fuga din de ROMULUS DIANU A fost un timp când mă gân­deam să scriu, sub acest titlu, un roman, cu toate că nu am prea mare încredere în compatibilita­tea genului, cu viața rurală. Dar, aşa era atunci — ideea mea n’ar fi putut să capete alt învăliş decât unul artistic, într’atâta adevărul era de prohibit. La 5 Septembrie a oftat uşurată o ţară întreagă. Povestea asta ar fi fost, dealtfel, foarte scurtă şi foarte simplă: un ţăran a fugit din sat. Asta e tot. Ştie fiecare că evenimentul nu e rar. Dacă o familie ţărănească trăieşte din munca unei bucăţi de pământ, şi în familia aceea se nasc două-trei fete, şi doi-trei fe­ciori, primii născuţi reuşesc să se înzestreze cu ceva din averea pă­rintească, dar ultimii sunt condam­naţi a munci ca pălmaşi, ca oa­meni cu ziua, în jurul celor mai îndurători şi mai comozi, din sat, la preot, la învăţător, la notar, şi pe la alţi fruntaşi. Dacă aceşti ro­boţi află în sufletul lor o mândrie egală cu aceea a rudelor lor mai bogate, sau dacă alte cauze îi ţin departe de acestea, atunci ei se gândesc să plece. Pământ de îm­părţit nu mai este. Marea proprie­tate la care puteau să-şi câştige onorabil existenţa, nu mai dăinu­­eşte. Nu-i rămâne omului altă sal­vare decât în a se face intelectual, la gară ! Se întâmplă că nici gara nu e departe de sat. De acolo, va putea să revină între ai săi, la zile mari. Când se grijesc mormintele. Aşadar va pleca. Nu credeţi că e uşor. E vorba despre ceva care ţăranului nostru ii provoacă groaza. Dincolo de bi­serică, adică dincolo de marginea satului, pentru el, începe „viaţa prin streini”. Se va rupe du voie ai săi, de o mândreţe de fată care se va mărita cu altul, şi se va duce dru­mului mare, fără altă ştiinţă de­cât milenara grije de pământ. El e­ realist, el ştie că numai pămân­tul produce pâinea. Şi nu are pă­mânt. Din strămoşi, cine n’a mai avut loc în sat, a fost ori pentrucă a pierdut cinstea obrazului ca fur, sau ca nebun, ori pentrucă a fost chemat să deie socoteală lui Dumnezeu. Dar acum nu e aşa. Intr’o dimineaţă, işi pune în trais­tă un codru de mămăligă, face o cruce mare, şi pleacă. Rareori poa­te să plângă ţăranul nostru. El are un plâns uscat, o lacrimă care îl sugrumă, dar care nu se lasă văzută de nimeni. E un adevărat boier în sentimentele sale. Zile întregi, îl vezi tremurând prin ,,sălile de așteptare” ale mi­cilor gări, la care nu se opresc de­cât micile trenuri. Nu cere nimic. Nici n’ar ști s’o facă. Dar dacă, intr’un ceas mai norocos pentru el­­care nu are de niciunele, este ne­voie de un om care să muncească, să ajute unui lampagiu de pe linie, sau să aprindă focul in biroul d-lui şef, cărând în braţe omeneşti, aproape desbrăcate, lemnele pole­ite cu ghiaţă, el e acolo, gata să dea ajutor. Cu atât mai bine, dacă i se va spune să rămână. Va mânca prin colţuri de magazii cu bagaje, va dormi prin case de ţărani mi­lostivi, prin apropiere, şi va veni, cu noaptea în cap, la gară, fără să fi luat altă gustare decât amărâtul praf de tutun, care aprins, se tre­ce aşa de repede. Cine tremură, cine flămânzeşte, cine se tuberculizează, în câţiva ani, şi pe cine îl taie trenul, in­tr’o noapte de Crăciun, când călă­toreşte între tampoane, sau într’o frână bătută de viscol, unde îşi ingână bucuriile revederii cu ai săi, până cade jos. Nu-i nimic ! Un Român ! Un ţăran ! Un om sărac ! Sau ia, de mic copil, o altă cale mai bună: vine într’un oraş, în­cearcă să facă un comerţ, cu cobi­­liţa de-a spinare. Intr’o dimineaţă, înainte de a se fi deşteptat casele, auzi glasul lui, sub fereastră : „A sosit băiatul cu de toate” ! ! (Că are haz mare). Vinde „d’ăi de luncă, d’ăi de luncă”, aşa de bine încât, dacă nu te apropii să priveşti, nu ştii că sunt castraveţi ! Este, bineînţeles, tot în zdrenţe. Când vinde jurnale, e tot din zdren­ţe ! Până pe la 18 ani, tot îl mai în­tâlneşti, apoi dispare. Ai fi înclinat să crezi că a des­chis, pe seama sa, un magazin de fructe şi de legume, dar fructarul e tot un venetic, ca şi inainte, iar zarzavagiul este un bulgar, sau un sârb. Cu unul dintre aceşti copilandri olteneşti am vorbit odată mai pe îndelete. Mi-a spus că „jupânul” (jupânul !) îi plăteşte o mie şi o sută de lei PE AN, ca să-i desfacă marfa. Nu e singur. Stăpânul său, creştin, dar nu al locului, între­buinţează pentru comerţul său, peste cincizeci de băieţi aduşi dela ţară. Dorm toţi într’o singură o­­daie, la o periferie. La orele trei spre ziuă, sunt deşteptaţi şi mâ­naţi la piaţă, cu coşurile. Când se’ntorc, cu ele pline, între două strigăte, tuşesc, umplând zăpada de căpşuni roşii. De sărbători, au voie să iasă „cu steaua”, ca acasă, unde se găseau covrigi calzi, şi nuci, şi vorbe bune, pentru clopo­ţelul care nu mai putea de bucu­ria îngheţului, sus, în spatele „Naşterii”, lângă lumânărica de ceară. Toate astea, numai pentru că au fugit din sat. Oraşul nu-i poate primi. Muncile oraşului sunt altfel de munci, a­­limentaţia este alta, oamenii (oh, aceştia !) sunt şi ei altfel plămădiţi sufleteşte. Apoi nu se poate trăi din cerşitorie, iar ajutoarele spo­radice tocmai pe aceasta o cre­­iază şi o încurajează. Nu e altă soluţie decât a căuta ridicarea satului. Prin muncă. Cine n’a muncit, nu ştie ce stu­pefiant binefăcător este asta, ce deslipire de propria noastră fiinţă, produce. Cunosc destui cari consideră munca o calamitate, un blestem. Isgonind pe om din Raiu, Dum­nezeu a blestemat pe om să mun­cească. Prin urmare, e un blestem. Iată una dintre ereziile cele mai răspândite, sursa mistică din care se trage puturosul! Insă este, de asemenea, adevărat, că astăzi nu se mai poate trăi un an de zile, cu produsul muncii din nouă luni agricole. Ridicarea ţără­nimii se poate face numai amelio­rând viaţa rurală prin sporirea de­bitului şi al randamentului muncii ţărăneşti. Cu motoare, cu maşini, cu tot ce vom putea cumpăra, tre­­bue să amplificăm această muncă, făcând-o şi mai spornică, prin şti­inţă. Iată adevăratul motiv pentru care vom sprijini realizarea planu­lui decenal cuprins în acordul de colaborare economică dintre Ro­mânia şi Germania. Am scris des­pre aceasta, şi voiu mai scrie. Nici o şovăire nu e posibilă. Tre­­bue să ne facem o ţară care să se bizue pe un ţăran sănătos, care să fie la sine acasă, atâta de stimat, de liber, şi de utilizat, încât apă­rarea naţională să nu fie numai o chestiune de sentimente, pentru el, ci şi una de interese. Probleme sociale uriaşe amenin­ţă popoarele în care sunt ignorate interesele tuturor şi ale fiecăruia. Ştiu bine că aplicarea programului vast de construcţii, de motorizare agricolă, şi de electrificare va hră­ni mai bine pe ţăran, chiar la el, în sat. Inutil s-a cheltuit pentru apro­vizionarea dispensariilor medicale săteşti, atâta vreme cât boala cea mai grea a satului este sub­nutri­­ţia. Se va munci, se va putea trăi mai bine, graţie realismului Gu­vernului Legionar, care va smul­ge ţara din ereziile romantice care condamnau plugul să cumpere tu- I nuri, prin intermediul unei bande politice de gheșeftari. Ce vis urât... Condamnaţi la moarte pentru că au falsificat monete BERLIN 19 (Rador). — Corespondentul agenţiei ŞTEFANI transmite ! Autorităţile germane a­­nunţă că doi falsificatori de monete, cari puseseră in circulaţie monetele falsificate de ei, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Moartea subită a fostului preşe­dinte Kallio HELSINKI, 19 (Rador). — Cores­pondentul Agenţiei D. N. R. trans­mite: Fostul preşedinte al Finlandei, Kallio, a încetat brusc din viaţă, Joi, în urma unui atac de cord. Kallio urma să părăsească capitala spre a se duce să locuiască la ţară, la o moşie a sa. Populaţia organizase o impunătoa­re manifestaţie cu acest prilej, stră­zile pe cari urma să treacă fostul preşedinte al republicii fiind impre­sionant luminate, în cursud serii, de făclieri. Pe când trecea în revistă o com­panie de onoare, la gară, fostul pre­şedinte Kallio a avut un atac de cord și s-a prăbușit, murind in câte­va clipe întregul popor finlandez plânge marea pierdere. PRIMEJDIA SUPREMA PENTRU ANGLIA N’A TRECUT — D. Churchill a declarat el pierderile marlmiePTSHtaniee continuă să se producă pe o scară Îngrijorătoare — LONDRA, 19 (Rador). —D. Churchill a făcut joi în Camera Comunelor o expunere asupra situaţiei războiului. După rezul­tatul dat de agenţia Reuter, pri­mul ministru a declarat între al­tele : In deşertul occidental, armata engleză atacă fortul şi oraşul Bardia cu forţe puternice şi cres­cânde. Armata britanică a găsit prilejul de a-şi arăta calitatea. Avem nevoe, nu numai pentru a apăra insula noastră, ci şi pentru acţiunile de pe alte fronturi, de o armată mare şi puternică, în­zestrată cu armament de cea mai bună calitate. Ar fi un dezastru — a spus apoi d. Churchill — dacă cineva şi-ar închipui că primejdia su­premă a trecut. Anotimpul iernii oferă unele avantagii pentru o încercare de invazie. Ar fi deci o foarte mare lipsă de prudenţă, o adevărată crimă, dacă am slăbi vigilenţa noastră. Cu privire la pierderile suferite în Atlantic de marina comercială brita­­nică, primul ministru a declarat că aceste pier­deri continuă să se pro­ducă pe o scară foarte îngrijorătoare. Trebue să considerăm menținerea acestei căi de comunica­ție drept cea mai impor­tantă din sarcinile mili­tare ce ni se pun în mo­mentul actual. Moartea lui Grigore Ionian Personalitatea defunctului Aseară a murit la locuinţa sa din Capitală Grigore Iunian, fost mi­nistru şi fruntaş al baroului ro­mânesc. Grigore Iunian suferea de cancer, starea sa agravându-se în urma unei duble pneumonii. Medicii de speciali­tate români şi străini, printre care şi savantul gerrm­an prof. Aider, au de­pus toate strădaniile pentru salvarea lui. Faţă de această boală care nu iartă, totul a fost insă zadarnic. Grigore Iunian s-a născut la 30 Septembrie 1882 la Tg.-Jiu. Ab­solvent al liceului Carol I din Cra­iova, şi-a luat licenţa în drept la Bucureşti, înscriindu-se în baroul de Gorj unde a profesat până în anul 1920 când s-a mutat la Bu­cureşti. In 1928 a fost ales membru în consiliul general al Uniunii avo­caţilor ca reprezentant al barou­lui de Ilfov. In Noembrie acelaşi an e numit ministru al Justiţiei. Grigore Iunian a fost deputat de Gorj în mai multe rânduri. In 1917 la Iaşi a demisionat din partidul liberal, înfiinţând îm­preună cu alţii partidul muncii. In 1920 a intrat în partidul ţă­rănist, din care s-a retras în 1932 spre a înfiinţa partidul radical-ţă­­rănist, al cărui preşedinte a fost. Pentru prima oară a fost minis­tru al muncii în cabinetul Barbu Ştirb­ey de la 6 iunie — 20 iulie 1927 — şi apoi ministru de justi­ţie în guvernele Maniu şi Miro­­nescu din 1930. Grigore Iunian este autorul unor importante lucrări juridice în le­gătură cu restabilizarea, protestul şi concordatul preventiv. Fruntaş al vieţii publice româ­neşti, personalitatea lui Grigore Iunian a întrunit calităţi care con­trastau în modul cel mai izbitor cu atmosfera viciată a politicianismu­lui din ultimii 20 de ani. Un temperament activ, o cultură aleasă şi un verb dinamic au făcut ca manifestările celui care a fost Grigore Iunian să se menţină la a­­ceeaşi înălţime pe oricare plan ele s’au produs. Ca parlamentar s’a ca­­racterizat printr’o ţinută demnă, iar ca jurist s’a ilustrat atât ca au­tor al unor valoroase studii de spe­cialitate cât şi ca un maestru al barei. Multiplele calităţi ale lui Grigore Iunian fac astfel ca pierderea lui să fie greu resimţită de toţi cola­boratorii şi prietenii lui care l-au apreciat. ★ Înmormântarea va avea loc Du­minecă dimineaţă la orele 11 la Tg-Jiu, sicriul cu rămăşiţele pă­mânteşti fiind transportate în a­­cest oraş mâine Sâmbătă cu un automobil funerar. La ceremonia funebră nu se vor rosti cuvântări şi nici nu se vor aduce coroane ci numai, flori na­turale, respectăndu-se astfel o voinţa exprimată de Grigore Iu­nian înainte de moarte. JO. GRIGORE IUNIAN D. Phillips pleacă la Roma NEW-YORK, 18 (Rador). — Corespondentul agenției D. N. R. transmite: D. Phillips, ambasadorul Sta­­telor­ Unite în Italia, a declarat că are intenția să plece la Roma în ziua de 31 Decembrie. 11 persoane con­damnate la moarte, in Anglia, pentru prădăciuni NEW-YORK, 19 (Rador). — Se anunță din Londra că Marţi în zori au fost împuşcate în Tower 11 persoane. Se spune că cei executaţi ar fi tâlhari cari au opus rezistenţă când poliţia a voit să-i aresteze în­­tr'o vilă. Este primul caz, în timpul acestui război, când se con­damnă la moarte în Anglia pentru prădăciuni. De aceea, ştirea a făcut mare senzaţie în America D. ministru Fabricius va primi altă însărcinare BERLIN 19 (tp). — De la cercurile oficiale din Berlin deocamdată nu se poate obţine vreo confir­mare a faptului că la postul de ministru pleni­potenţiar german de la Bucureşti se va produce vreo schimbare aşa cum au afirmat unele ziare din străinătate. In Wil­­helmstrasse nu se des­­minte totuș că o aseme­nea schimbare s’ar putea produce. SAmb­ătă 21 Decembrie 1949 Director: PftMFI! «PICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere No. 6 TELEFOANELE: 4.84.40 Cab. Directorului 4.84.e 3.40.88 Administr. del. 5,54 84 5.43.07 Administrator 4.92.54 4.23.32 Contab. şi Iiep. 3.40.84 4.84.48 Abon. şi PupUc 3.40.14 convorbiri cu­ Provincia 3.40.84 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. Ilfov, Registrul publicațiilor, No. 174-938 Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir Gen. P. T. T. No. 29744­939 Abon.; Anual 700 lei; 6 luni 350 lei;3 luni 200lei Instituţii de Stat şi particulare una mic anual Secret. General Redacţia politică Sport Biroul Tipogr. Tipografia Secretariatul­ui at remis ori Suveranului scrisorile d­e acreditare Cuvântările rostite de M. S. Regele Mihai I şi cei doi diplomaţi dri dimineaţă la ora 11 cu cere­monialul obişnuit Don José Rojas Moreno, conte de Casa Rojas, noul ministru al Spaniei la Bucureşti a prezentat M. S. Regelui Mihai I, la Palatul Re­­gal din Calea Victoriei. Domnule Ministru, Primesc cu vie satisfacţie scri­sorile prin care Generalisimul Franco, Şeful Statului Spaniol, a binevoit a Vă încredinţa însăr­cinarea de a-L reprezenta în ca­litate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lângă Persoana Mea. Ţin, în chip cu totul special de a-I transmite mulţumirile Mele pentru mesagiul Său pă­truns de sinceră prietenie şi, vă rog de a fi pe lângă Generalism interpretul urărilor Mele cele mai călduroase pentru fericirea Sa personală şi pentru prosperi­tatea nobilului popor spaniol. Aţi evocat, d-le ministru, cu prilejul acestei solemnităţi, legă­turile ce unesc de veacuri în chip atât de fericit naţiunile noastre. Noua Românie se simte întreit legată de marele popor spaniol. Ne unesc legăturile indestructi­bile ale istoriei, ale culturei şi ale rasei; atât „Dacia Felix“ cât şi înfloritoarea Iberie erau cu­prinse în „orbis terrarum“ al Marelui Imperiu al antichităţii. Socotim de o însemnitate sim­bolică faptul că marele Traian era de origină spaniolă şi ne con­siderăm fericiţi de a fi conştienţi de rădăcinile noastre comune cari explică identitatea atâtor trăsături caracteristice ale popo­rului spaniol şi ale poporului ro­mân. N’am uitat în acelaş timp, că şi după destrămarea Imperiului, istoria acestor două popoare se desfăşoară în ritm egal. Toată viaţa lor a fost o luptă continuă, şi am avut în­totdeauna prilejul să admirăm caracterul cavaleresc atât de adânc, inerent atât Rega­tului Belay­o, cât şi Ţărilor Na­­varrei şi Aragonului, Castiliei şi Leonului. Aceste regate şi aceste lupte ne amintesc de Principatele române ale Moldovei şi Munte­niei, cari se desvoltau, deşi sepa­rate de Spania prin spaţii întinse supunându-se aceloraşi porunci lăuntrice. Coborîrea din munţi, „recon­­quista“, „descălecatul“ cum îl numim noi, constitue aceiaşi ba­ză a evoluţiunei naţiunilor noas­tre. Căci ambele noastre popoa­re au fost dealungul veacurilor campionii aceleiaşi lupte : pen­tru rasa ariană, pentru Europa şi îndeosebi pentru cruce. In clipa de faţă, manifestările marilor mişcări europene, ale mişcărilor revoluţionare naţiona­le, au adâncit şi mai mult afini­tăţile isvorâte din credinţă. România Naţional Legionară este mândră de toate legăturile cari o unesc cu eroica mişcare a „Falangei Tradiţionaliste de la Jons“. In sfârşit o altă trăsătură a­­dânci şi mai mult comunitatea ideologică a ţărilor noastre. Este tocmai în momentul cul­minant al luptei pentru reînoirea eroică a ţării sale, când Căpiţa­, scrisorile de acreditare. După discursul rostit de noul mi­nistru al Spaniei la­ Bucureşti,­­ pe care-l reproducem din pagina 111-a, Suveranul a­ ţinut următoarea cuvân­tare : nul şi-a trimis pe cei mai buni din Legiune, în lupta pentru Christ împotriva Antichristului, în care măreaţa tinereţe falan­­gistă lupta alături de admirabila armată a lui Caudillo, care reu­­neea tradiţiunea conquistadorilor cu aceea a terciilor. Este dorinţa Mea fermă şi sin­ceră ca relaţiunile dintre ţările şi popoarele noastre să se fixeze dincolo de cadrul strict diploma­tic într’o prietenie adâncă şi sta­tornică. Fiţi încredinţat, d-le ministru, că veţi găsi la noi dispoziţiuni identice cu acelea ale domniei­­voastre şi aceiaşi dorinţă de a co­DOMNULE MINISTRU, Primesc cu vădită satisfacţie din mâinile d­vs. scrisorile prin care Majestatea Sa împăratul Japoniei Vă acreditează pe lângă Persoana Mea,­ în calitate de Trimisul Său Extraordinar şi ministru plenipo­tenţiar. Asigurările ce­­ aţi binevoit a-mi da, că veţi depune toate sforţările în vederea desvoltării mereu cres­cânde a relaţiunile de strânsă prie­tenie, care există în chip atât de fericit, între Japonia şi România şi pe care le-aţi evocat astăzi cu a­­tâta elocinţă. M’au satisfăcut a­­dânc. Puteţi fi convins că veţi găsi la noi aceleaşi dispoziţiuni, şi aceiaşi dorinţă de colaborare, într’o at­mosferă de încredere mutuală, la adâncirea noilor legături, cari u­­nesc tot mai strâns ţările noastre. In vederea realizărei acestui scop, România şi-a dat adeziunea labora într’o atmosferă de încre­dere şi de prietenie în vederea unei colaborări fecunde şi trai­nice între ţările noastre spre cel mai mare bine al Naţiunilor noastre, îmi va fi deci îndeosebi de plăcut, de a vă încredinţa, d-le ministru, de tot sprijinul ce veţi socoti util în îndeplinirea misiu­­nei domniei-voastre, iar d. Con­ducător al Statului şi Guvernul Român vă vor acorda în­tot­deauna încrederea şi colaborarea lor prietenească. Călăuzit de aceste sentimente, vă urez, d-le ministru, cu toată cordialitatea, un bun venit în România. ★ Cu acelaș ceremonial Suveranul­ a primit ori la ora 121/­ la Palatul­­Re­gal pe noul ministru al Japoniei d. Ksusui care a remis M. S. Regelui scrisorile de acreditare. După discur­sul rostit de noul ministru al Japo­niei, pe care-l înserăm în pag.­­3-a, a­ răspuns Suveranul, la pactul tripartit, în nădejdea ne­clintită că străduințele ei vor con­tribui la stabilirea unei păci care nu va putea fi durabilă, decât dacă va fi întemeiată pe ideia de justi­ţie. Sunt convins, d-le ministru că veţi contribui, în chipul cel mai eficace la atingerea acestui scop şi ţin să Vă asigur că nici întregul Meu sprijin şi nici concursul bine­voitor al Conducătorului Statului şi al guvernului român nu Vă vor lipsi în vederea îndeplinirei cu succes al înaltei misiuni ce vi, s’a încredinţat. In acest spirit, Vă urez cu toată cordialitatea, d-le ministru, un bim­ venit printre noi ★ La această solemnitate era de faţă şi d. general Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi ministru al afacerilor străine. Răspunsul M. S. Regelui Cuvântarea Suveranului M. S. REGELE 3*1«Ai I Wm 1 W. T . «P» Ministrul Japoniei (sus) și mi­nistrul Spaniei (jos) părăsind Palatul Regal

Next