Curentul, decembrie 1942-ianuarie 1943 (Anul 15, nr. 5315-5351)
1942-12-01 / nr. 5315
ANUL *#*» 1. 5315 § *LA CENTRI4^X^ (OCI/1^ 16 PAGINI 5 LEI Sclavismul în cetate de ROMULUS DIANU încetul cu Încetul, lupta începută in numele Gramaticei, şi care pe nesimţite serveşte scopul de a deschide larg porţile slavismului gata să se reverse în orice domeniu neapărat, îşi va reduce virulenţa, restabilind domnia unor reguli necesare, dar îngenunchind ambiţia politică de a împestriţa graiul românesc cu mai multe slavonisme decât acelea pe care le are. Scrisoarea cirilică, şi toate aluviunile cu care ea a venit, vor rămâne ca un capitol de doliu al limbii româneşti. Se vor ţine minte şi alte erori, între care pornirea lui Caragiale împotriva şcolii latiniste va fi considerată ca un păcat, laolaltă cu tentativa tuturor arbănaşilor mai moderni, cari au căutat să ne desfigureze limba. Bogomitismele, sârbismele şi alte pocitanii linguistice vor fi isgonite şi limba se va apropia de ceea ce a fost ea până la anul 1900, şi chiar după, când se „filologizase“, se cristalizase, şi când se scria mai frumos decât se scrie astăzi. Simpla evocare a numelor ziarelor epocii, — (lucru util, pentru că ne repune In contact cu gestul naţiunii, de atunci) — „Progresul“, „Minerva", şi altele, ne arată că nu dispăruse cultul latinităţii. Cetim inscripţiile de pe monetele timpului, şi vedem cât de îngrijorat era scriitorul de a nu mutila frumoasele rădăcini latineşti ale cuvintelor. Dispăruse bunul „agru", care însemna „ogor", şi care ne-a rămas astăzi abia în forma lui adjectivală, de „agricultură", dar mai rămăsese cultul formelor primitive. Nu se introdusese încă nenorocitul criteriu fonetic, care face să nu mai putem recunoaște nici chiar latinitatea cuvintelor latine. Se acria „zi", cu d, şi_di«»#, virgulă dedesubt. ..di“, (dela dies-diei). Se acria „luminare", cu urâtul î, dar era un î din i, nicidecum un â din a, aşa cum ne povăţueşte astăzi Academia să scriem. Se putea recunoaşte că „luminare" vine dela „lumen-luminis". Aveam o limbă alterată fonetic prin vicisitudinile Istoriei dar parră cel puţin în scris. După năvala facilităţilor fonetice a început ofensiva de intimidare a vorbelor latine. Bunăoară, pe unul dintre filologii noştri îl supăra vorba „aviator". Domnia-sa sfătueşte pe doamna Eliza Brătianu să nu mai spună „aviator“, ci sburător. Se înţelege; acest filolog nu poate suferi vorbele latineşti. Le acuză de complot cu Franţa împotriva noastră. Latinitatea antică şi Franţa şi-au dat mâna, pentru a ne făuri o limbă cu vocale, o limbă cu sonorităţi nobile. Vocalele sunt ferestrele către lumină ale cuvintelor. Acestui filolog nu-i plac vocalele. Vrea să semănăm cu slavii, vrea să lăsăm liberă invazia. Şi, la urma urme, vom spune aviatorului „sburător“. Aviator vine de la „avis“, care înseamnă pasăre, de unde avem vorba „avicultură’’. Hai să-i spunem, deci, sburător. Dar atunci, cum vom numi „aviaţia", fiindcă şi asta tot de la blestematul de „avis" ni se trage?... Ii vom spune, oare, „sburătorie“? Probabil că nu. Aceia cari introduc slavisme în limbă, sub pretextul de a lupta contra influenţelor franceze, nu fac decât să înmulţească numărul neologismelor. In ce mod? Iată cum. Prin absurd admit că graiul (care evoluează după necesităţile de exprimare ale unui popor, şi după sensibilitatea sa estetică), ar suferi dictatura grămăticilor. Nu vom mai spune speranţei speranţă, ci îi vom zice nădejde. Nădejdea asta va face pui: vom zice numai a nădăjdui, nădăjduit, desnădăjduit, etc. Lângă un cuvânt nelatin, vom avea o familie de cuvinte nelatine. Acesta ar fi tabloul limbii culte, de sub autoritatea grămăticilor. Acum să comparăm puţin această direcţie a limbii cu limba ţărănească. Ţăranii vorbesc o limbă simplă învăţată la şcoală, la biserică şi la plugărie. Sensul estetic al limbii nu influenţează vocabularul lor. Cu toate astea, ţăranii simt că toate SLAVONISMELE SUNT IN REALITATE SINGURELE NEOLOGISME ALE LIMBII ROMANE. Sunt cuvintele cele mai târziu adoptate, şi nu-i plac. Chiar atunci când ţăranii spun, în loc de speranţă, nădejde, ei nu o fac decât resemnându-se la acest cuvânt care nu e al lor decât de curând, şi cu suveranul lor bun simţ, ei nu spun niciodată ,,nădăjduiesc“, ci „trag nădejde“, sprijinind aşadar, cu o vorbă latină, una nelatină, pe care o au în limbă. Dar chiar şi în lipsa acestor exemple, trebue să observăm că tendinţa celor mai de seamă dintre grădinarii cuvintelor nelatine, de la noi, este de a ne pregăti o limbă urâtă, grobiană, neintelectuală lipsită de armonie şi de linie. De cele mai deseori, aceşti propagandişti ai Gramaticii scriu prost. Tare pot st mai scriu aceştia, şi tare urât! Dacă scrisul lor este modelul către care trebue să tindem, atunci nu e nici un motiv de îngrijorare. Aceşti oameni fac nişte fraze mai greu de cetit decât de scris. In scrisul lor miroase a saltea de cuvinte mucezite, forţate, puse la munci demonstrative. Li se acordă bietelor vorbe slave, născute în mijlocul unor popoare primitive. Înţelesuri subtile pe care nu le-au avut niciodată, infectând cu ele expresia curgătoare a unei limbi ce cuprinde cuvinte mai vechi chiar decât cele ale limbii italiene, spaniole, sau portugheze, ca: sarcină, cubicei, furt, etc. O limbă nu se poate judeca din substantivele ei, pentru că substantivele simt cele mai muritoare dintre cuvinte: ele au soarta obiectelor pe care le desemnează. A dispărut sacaua turcească, a dispărut şi cuvântul. Lecţia despre limbă ne-o dau cuvintele arătând noţiuni abstracte: adverbele, conjuncţiile, prepoziţiile, adjectivele. Toate sunt latine, în limba românească, unde circulă aidoma la sate, ca şi la oraş. Iar noţiunile antice şi eterne, cum sunt lâna, mâncarea, largul şi lărgimea, mintea, memoria, lumina, inteligenţa, meritul, măsura, ordinea, origina,, acelea sunt tot latine. Ungurii venind în Europa au găsit într’o parte pe Italieni, şi în altă parte pe Români, şi constatându-le asemănările, au numit pe primii „olas", iar pe ceilalţi „olah". Ca unii ce veneau din afară, ei nu se înşelau asupra înrudirilor popoarelor localnice. Desigur, că pentru cineva care ştie toate astea, şi altele, nu este deloc uşor să cetească toate rătăcirile de care se face, de la un timp atâta lux în presă. Presa este de altfel prima vinovată de păcatele la care s’a ajuns, fiindcă în presă se scrie prea ades urât şi necorect. Dar ca, dela această constatare pornind, să se scornească o campanie de încetăţenire massivă a slavismelor, este prea mult. Limba română are FACULTATEA DE A ASIMILA VORBELE DE ORIGINA LATINA, în orice stare le-ar afla. Cu timpul nu se va mai scrie nici a coborâ-coborâ, rea nici a prăznui-prăznuire, ci numai a descinde şi a serba. Va dispărea tot prazul şi tot spanacul din această splendidă limbă latină, care e limba română, dar pentru asta e nevoie de cugetul decis al tuturor scriitorilor, al tuturor profesorilor şi al tuturor acelora cari n’au uitat ce rol considerabil a avut cultura franceză în lupta noastră cu obscurantismul slav. In orice caz, ar fi o crimă dacă, în timp ce soldaţii noştri se luptă cu bruta slavă, departe, la Răsărit, grămăticii ar descuia porţile influenţii slave prin lupta lor cu neologismele de origină latină Eroice lupte de apărare pe Don . • • In sectorul unei Mari Unităţi române de la Don, aviaţia sovietică ne atacă tot frontul de la prima linie de foc până la comandamente de Corp de armată. Bombele grele urmăresc distrugerea rezistenţelor unei Mari Unităţi de olteni şi a alteia de moldoveni, care îşi păstrează însă vechile poziţii cu o vitejie neîntrecută. Poticniţi aci ruşii au pierdut răbdarea atacurilor metodice şi se aruncă asupra liniilor noastre cu disperare. După ce fumul exploziilor de bombe lansate din ele se răreşte, avioanele cu stea coboară la mică înălţime şi mitraliează în lung şi în lat liniile noastre defensive. Totuşi nu se mişcă nici un om dela locul lui. Fiecare din adăpost ţinteşte cu arma deasupra capului, iar mitraliere şi puştile noastre mitraliere îşi încrucişează focul cu rafalele aeriene inamice. La 23 Noembrie, atacurile sovietice s’au deslănţuit şi mai furioase în sectorul Marei Unităţi formată din aceste brave Unităţi de olteni şi moldoveni. Dar, nici unul din ai noştri nu s‘a clintit nici de astă dată dela locul lui, deşi aviaţia de sprijin vrăjmaşe continuă să fie activă, concomitent cu asalturile repetate sovietice. Atacurile inamice continuă în zilele de 24 şi 25 Noembrie cu o diabolică perseverenţă, fără nici un rezultat, însă cu pierderi mai mari pentru atacatori. Toate nădejdile ofensive sovietice din faţa oltenilor şi moldovenilor noştri, au început să se năruie odată cu sângeroasele lor pierderi. Neobosiţi, oamenii noştri veghează şi cu îndrăzneala lor uluitoare îşi apără voiniceşte biruinţa tuturor cuceririlor de până acum. Puterea această inepuizabilă a ostaşului român are adânci rădăcini în gândul, că se rostogolesc peste noi revărsările Răsăritului barbar şi sângeros, dacă nu le înfruntăm din timp. Cu preţul oricăror jertfe trebuie să punem stăvilă năvălirii şi să împingem holdele prădalncice şi cotropitoare cât mai departe de hotarul românesc. Astfel, se răzbună toate crucile răsărite pe pământ păgân până la Don. Intr'adevăr oltenii şi moldovenii ştiu să-şi cinstească morţii ostăşeşte. ■ ■ sp SS Infanteriştii români pornesc la atac într’un sector de pe frontul de răsărit. (S. M. P.) italia se consideră epicentrul uriaşului conflict actual Prin telefon de la corespondentul nostru special ROMA, 29. — Deşi constituind evenimentul senzaţional al zilei, episodul de la Toulon găseşte sobie comentată în ziarele din Capitala italiană. Aceste comentarii se limitează în general, la consideraţiuni istorice şi juridice privitoare la clauzele armistiţiului din 1940, evidenţiind trădarea comandanţilor francezi, după ce forţele Axei, luând promptele măsuri de protecţie împotriva agresiunii anglo-saxone din Africa de Nord şi respectând obligaţiile armistiţiului privitoare la flota franceză, înţelegeau să acorde credit şi consideraţie prestigiului militar al poporului învins. Deşi opiniunea italiană s’a arătat întotdeauna neîncrezătoare faţă de buna credinţă şi realitatea franceză, totuşi politica Romei a menţinut neştirbită unitatea de vederi cu Berlinul, împărtăşind principiile unei sincere colaborări cu Franţa în cadrul unei Europe noue. Călcarea cuvântului dat şi trădarea autorităţilor maritime franceze nu pot găsi justificare în sacrificiul socotit aci steril, al echipagiilor din Toulon, întrucât acest gest înseamnă în primul rând o rebeliune Împotriva Şefului Statului şi a guvernului legitim ca şi un atentat autentic împotriva intereselor reale ale poporului francez, legat in mod incontestabil de interesele de siguranţă ale întregului continent european. Mesagiul Fuehrerului exprimă, fără îndoială, amărăciunea conducătorului german pentru neaşteptata felonie a militarilor trădători, dar şi fermitatea politicei realiste a Berlinului. Lipsesc informaţiuni precise cu privire la totalul auto-scufundărilor de la Toulon, mai ales dacă se ţine seamă de diferenţa dintre ştirile germane şi cele din Vichy. Aci, luându-se în consideraţie caracterul general şi juridic al episodului de la Toulon, el este sever stigmatizat de cercurile oficiale şi de opinia publică. Oricare ar fi rezultatul auto-scufundărilor, cercurile romane ţin cont, înainte de toate, de însemnătatea posedării de către Axă a importantei fortăreţe a Mediteranei occidentale, sustrasă pentru totdeauna oricărei veleităţi de iniţiativă anglo-saxonă, precum şi înlăturarea primejdiei trecerii flotei franceze în mâinile inamicului. O „fortăreaţă sburătoare” doborîtă de aviaţia italiană în Cirenaica Vitejia moldovenilor Moldovenii au făcut zid de piepturi româneşti la Don. Acolo unde ruşii credeau, că vor rupe zăgazul de foc, tocmai acolo au suferit o jalnică înfrângere. Altfel puhicul s’ar fi revărsat ameninţător în acest sector. Presiunea sovietică pentru a despresura Stalingradul s’a produs cu o disperare diabolică, in acest sector întocmai ca o lovitură dată la ţâţâna unei uşi, să o prăbuşească dintr’o singură mişcare. In arta războiului însă, căpităniile sovietice sunt nişte cârpaci proletari, care au încercat să fure meşteşugul meşterului, fără să-l poată pune cu succes în aplicare. A- ceasta- impresia, pe care o ai pe front, când vezi, că în unele locuri comandamentul sovietic începe o acţiune periculoasă pentru noi şi totuşi forţele sale se poticnesc în executare. Numai moldovenii noştri ştiu să folosescă o tradiţie militară specifică lor, pentru că începând de la Ştefan Cel Mare ei au învăţat să se bată cu faţa la Răsărit. Vechi apărători ai creştinătăţii şi desrobitori ai plaiurilor basarabene şi transinstrene şi-au dăruit jertfa sângelui în acest război european al crucii şi civilizaţiei cu o abnegaţie de tăcut şi solemn eroism. Aceşti bravi urmaşi ai oastei moldovene, despre care cronica spune, că nu există oştire pe lume să îi înfrângă în apărare, formează o mare unitate românească de infanterie, asupra căreia şi-au încercat ruşii sorţii străpungerii frontului Trei zile au durat luptele la Sud de Don şi contra-atacurile adversarului date de bolşevici cu încăpăţânare şi încruntată risipă de forţe, s’au transformat ca întotdeauna în prăpăd pentru toate încercările sale. Erau aici în apărare, la câţiva kilometri de Don, infanteriştii moldoveni Apoi, după trei zile de opintiri zadarnice din partea ruşilor, ca un bour înfuriat de hârţueli neputincioase, s’au asvârlit ostaşii noştri în rândurile lor. . Au câştigat astfel aceşti câţiva kilometri până la Dan şi această mare unitate şi-a împins poziţiile până la obstacolul natural de apărare, reuşind cu dreapta să asvârle adversarul peste fluviu. Este o realizare, prin care apărarea noastră la Don cucereşte din nou o superioritate netă asupra inamicului, pregăttindu-şi avantaj pentru o eventuală acţiune viitoare. Moldovenii au mai înscris o victorie prin aceste lupte şi au contribuit cu încă o crestare de răboj la faima de fiecare zi a armatei române şi la mândria noastră de popor viteaz. Au învins trei zile contra-atacurile vrăjmaşe dar nemulţumiţi numai cu atât ei şi-au dublat isbânda cucerind. Istoria neamului s’a Întregit cu încă o filă de glorie la Don. O nouă alarmă aeriană în oraşele elveţiene BERNA, 29 (Rador). — In noaptea de Sâmbătă spre Duminică, avioane britanice au violat din nou neutralitatea Elveţiei, sburând peste teritoriul ei între orele 20 şi 55 şi 24. In Geneva, Lausanne şi alte oraşe s’a dat alarma aeriană. Marţi 1 Decembrie 1942 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere Nr. 6 TELEFOANELE I Redacţie 8 27.53 Secretariatul 8.40.86 Secretariaten. 4.84.40 Redacţia politică 8.40.88 Redacţia sportivă 8.27.53 Provincia 4.89.28 Birt) ni comenzilor, Proprietar: Cab. dtrectornlal 4.84.47 Ad-toro) delegat 5.54.82 Contab. d depos. 8.40.80 Alton, d pnbllcfi 8.40.84 Control ten. Exped 4 23 8! Tipografia 4.84.48 4.92.59 Peraonalnl, Contendocnl „Curentul" S. A. R, Tribunalul Ilfov. Registrul publicațiilor. No 174/1988 Taxa poștalS plătită In numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No 29.744/1939 Abonamente: anual 1200 lei, sase luni 600 lei , trei luni 850 lei Instituţii de stat si particulare: două mil dind sute lei anual Arma secretă de GEORGE SBÂRCEA După ce ai colindat străinătatea, te înveţi să cântăreşti cu o nouă înţelegere stările de acasă. Una este a judeca o ţară şi poporul său din perspectivele înguste ale controverselor de cafenea şi altceva să le priveşti cu ochiul care şi-a primenit orizontul cu preţioase elemente de comparaţie. Aşa este construit omul, să nu poată cuprinde un obiect decât dela distanţă, să nu-i desluşească dimensiunile adevărate, decât dela oarecare depărtare. Acesta nu este un păcat naţional ci o scădere iminentă firii omeneşti, proprie cetăţenilor de pretutindeni. E greu să te opreşti la lucrurile esenţiale, atunci când atenţia este acaparată de măruntele animozităţi din care e alcătuită viaţa de fiecare zi. Oamenii îşi schimbă de obiceiu profeţiile şi dispoziţia de la ceas la ceas, pentru că stăm subt imperiul amănuntelor. Sunt rău sfătuitoare mătăniile cenuşii ale detaliilor cotidiene, încurcat în numărătoarea lor, omul pierde măsura lucrurilor permanente, se invaţă să reducă totul la moneta inflaţionistă a locurilor comune. Trecem fără emoţii prea mari pe lângă actele de eroism ale soldaţilor noştri din Răsărit, asupra cărora alţii insistă săptămâni în şir, prin articole de gazetă, discuţii publice şi recompensa decoraţiilor. Aşa trebue să fie, îşi spune cetăţeanul, care nu se mai miră de nimic, pentru că apropierea prea mare de întâmplări nu-i permite să vadă dincolo de ele, să le deslege pricina şi consecinţele. Undeva, într’un oraş din Miază, Noapte, auzeam nu demult un spirit care circulă dela om la om, măgulitor pentru soldatul nostru. — Ştii care e noua armă secretă răsboiului antibolşeric ?... — Nu, — răspunde omul de cafenea, identic în psihologie şi curiozităţi cu cel dela noi. — Soldatul român. — răspunde străinul, care — fără să-şi dea seama, — s’a transformat spontan şi benevol în propagandist al virtuţilor româneşti. ..Bancul" acesta a fost născocit la câteva mii de kilometri distanţă de Calea Victoriei, de lui popor care nu ştie mai multe despre noi decât că suntem proprietari de întinse zăcăminte petrolifere şi stăpânii indiscutabili ai Carpaţilor. Bucureşteanul scetic, chinuit de diavolul e dispus mai degrabă să bârfească şi să critice, decât să omagieze atât de simplu, de spiritual, o bravură care intră subt privirile noastre opace în istorie. Din mirarea străinului, căruia îi Împărtăşeşti sumar etapele hotărîtoare ale vieţii noastre ca neam, de la încălcările ţării de pe vremea oştilor lui Dariu până la ciuntirile d®n 1940 înveţi să nu te mai îndoieşti de viitor, să înţeleg permanenţele destinului nostru istoric. Au avut şi alţii răsboaie. Unele făcute de nevoie, cele mai multe din ambiţii politice. Experimentează şi alte ţări dificultăţile vremurilor excepţionale, coadexa brutar şi băcan, lipsurile felurite şi nesiguranţa ceasului de mâine. Abia trecând graniţa vezi cu ochii, ceea ce bănuiai din cărţi şi reflecţii, că nicăeri condiţiile geo-politice nu simt atât de categoric potrivnice intereselor naţionale, tăria morală atât de neşovăită şi întreagă, ca la noi. Pentru că puţine din popoarele continentului sunt astfel expuse cotropitorului ocean slav, puţine au înaintea lor perspective atât de sumbre, în cazul când Rusia ar înfrânge coaliţia europeană, ca Românii... Perspectivele acestea nu sunt însă nici de ieri, nici de azi. Sunt de totdeauna. De când apele tulburi ale seminţiilor asiatice au fuzionat, transformându-se în imperialism ameninţător, fiinţa românismului a fost permanent periclitată. Nu ne-am lăsat însă niciodată hipnotizaţi de dimensiunile titanice ale vecinului, n’am ascultat de şoaptele ispititoare ale laşităţii. Străinii numesc această împotrivire a noastră la întâmplări „miracol“. Inventează pe socoteala vitejiei româneşti spirite, al căror conţinut întrece pe cel al madrigalelor omagiale. Vorbesc despre atitudinea armatei române, ca de „marea surpriză" a răsboiului antibolşevic... Dacă am trece mai des graniţa, să ne privim cu ochii altora, să ne judecăm din perspective străine, am fi mai încrezători în noi,ii în permanenţa românească. Am recurge mai des la arma secretă a fiecărui suflet de gr optimismul !... Alte pierderi ale armatei chineze TOKIO, 29 (Radar). — Corespondentul Agenţiei D. N. R. află că în provincia Honan şi în districtele vecine din China de Nord, japonezii au nimicit, de la începutul răsboiului în Asia Orientală, 13.437 oameni din trupele lui Ciang-Kai-Shek şi au capturat 2.347 prizonieri în 1.613 lupte date în regiunile menționate. Reconstruirea portului Belawere de către japonezi TOKIO, 29 (Rador). — Portul Belawere, situat în faţa intrării portului Medan ,a fost reconstruit In ziua de 28 Noembrie, portul reconstruit a fost inaugurat solemn în prezenţa autorităţilor militare şi civile japoneze. Importanţa strategică a Tunisiei BERLIN 29 (Rador). — Un corespondent de război german, care a însoţit în Africa de Nord franceză o formaţiune de 30 de avioane pentru transportul trupelor, scrie următoarele despre importanţa strategică şi militară a Tunisiei, care este poziţia cheie a Mediteranei . Avioanele noastre sboară la mică Înălţime. La orizont apare deodată Capul Bone, cea mai importantă poziţie-cheie în Mediterana, mai ales astăzi, în epoca progresului technic. Intre Capul Bone şi vârful de sud-vest al Siciliei sunt numai 180 de kilometri. Cine posedă deoparte Capul Bone şi Golful Tunis, iar de cealaltă parte Sicilia, acela controlează trecerea între partea răsăriteană şi partea apuseană a Mediteranei. Am trecut în sbor peste Golful Tunis şi ne apropiem de oraş. Putem vedea bine acum ce ţară bogată este Tunisia: plantaţii enorme de măslini, grădini de pomi roditori şi vii. La orizont, piscurile Atlasului Oriental, iar mai departe imensul deşert african. Avionul nostru aterizează. Preţioasa încărcătură de oameni şi arme este descărcată repede. Soldaţii sunt transportaţi repede cu camioanele pe front, unde luptele au și început.