Curentul, mai 1943 (Anul 16, nr. 5460-5490)
1943-05-01 / nr. 5460
. Judecata unui neutru de PAMFIL ŞEICARU Mare importanţă are mărturia unui spectator, a cărui obiectivitate nu poate fi pusă la îndoială: declaraţiile făcute de d. Salazar cu prilejul împlinirii a 15 ani de la venirea sa în fruntea guvernului. Portugalia este legată de Anglia printr’o veche alianţă de mai bine de un secol, alianţă care n’a cunoscut nici o întrerupere. Datorită acestei strânse legături, ea a avut mult de suferit în timpul războaielor napoleoniene; pentru Anglia, Portugalia era o poartă deschisă în Europa, ceeace făcea blocul continental o încercare neizbutită dela început. Preşedintele Salazar continuă această politică, dar nu socoate fielitatea într’o alianţă drept abicare dela judecata obiectivă aspra situaţiei internaţionale. Nefiind prinsă în această satanică încleştare de forţe, în care se încordează voinţe de exterminare, Portugalia poate avea o judecată obiectivă asupra aspectului general al războiului. Sinceritatea ce formează trăsătura de caracter a preşedintelui Salazar a înfăţişat situaţia Portugaliei în raport cu forţele în luptă, socotind că „este delicată, deoarece ea nu are amici în toate statele şi, pe lângă aceasta, sunt implicate în războiu anumite naţiuni de cari Portugalia este legată prin strânse legături de camaraderie politică şi dragoste adânc resimţită, cum sunt Anglia şi Brazilia“. Dar, tocmai în acest fapt stă valoarea declaraţiunilor preşedintelui Salazar, că, trecând peste toate obligaţiunile unor vechi legături, vede dincolo de vasta învălmăşeală de forţe prinse în acest război, pânda sinistră a comunismului. Vorbind de influenţa distrugătoare a comunismului, şeful guvernului portughez a rostit această judecată aşa de cuprinzătoare , ca un avertisment -9fi tuturor statelor europene : „Comunismul este — după părerea mea — cea mai mare problemă a tuturor timpurilor, o problemă de fundamentală însemnătate pentru omenire, pentru viaţa individuală şi socială, de o gravă ameninţare pentru civilizaţia occidentală şi creştină. Acolo unde Statul şi maşina fac din om un sclav, acolo nu mai este loc pentru libertatea omenească”. Iată însă, că şeful guvernului unei ţări care se găseşte la cel mai depărtat punct european de Rusia Sovietică, cu o prosperitate economică fără egal în această chinuită Europă, în afară de războiu, fără să aibe nici o teamă de sfârşitul războiului, găseşte necesar să subliniezepericolul bolşevic, pe care îl denunţă ca „o gravă ameninţare pentru civilizaţia occidentală sau creştină“. Fără să se simtă cu nimic stânjenit de alianţa cu Anglia şi prietenia cu Brazilia, fără să uite înţelegerea pe care o confirmă în acest moment aşa de tulbure şi de greu, preşedintele Salazar se simte obligat faţă de conştiinţa sa creştină să spună apăsat : „acolo unde Statul şi maşina fac din om sclav, acolo nu mai este loc pentru libertate“. Iată aspectul adevărat al războiului, aşa cum îl arată un om de stat capabil să rămână în afara pasiunilor sectare, deformatoare a sensului adânc al acestei mari răspântii istorice. Vom izbuti să salvăm drepturile sacre ale conştiinţei umane ? Vom izbuti să salvăm libertatea omului? Sau ne vom prăbuşi, striviţi sub tăvălugul nivelator al hoardelor bolşevice, pentru cari ideia de libertate, de conştiinţă a drepturilor umane, de personalitate, sunt tot atâtea forme de conspiraţie împotriva Sovietelor? Cine îşi închipuie că Rusia învingătoare n’ar putea intimida Anglia şi că ar asculta măcar cât a ascultat Rusia ţaristă de Marile Puteri când a renunţat la tratatul dela San Stefano în 1877 şi a acceptat resemnată hotărîrile congresului dela Berlin din 1878, acela se înşeală amar. Noţiunea de drept este o reacţiune a civilizaţiei elino-romane şi Rusia nu se poate împăca niciodată cu această încorsetare cu totul nepopulară, dincolo de firea ei mongolică. Haşdeu, marele nostru istoric, vorbind despre cursurile facultăţii de drept pe cari le urmase în Rusia, într’o scrisoare-prefaţă la volumul d-lui N. I. Apostolescu: „Dreptul muscălesc? Cum s’ar zice: justiţia câinilor turbaţi“, definea astfel, fără să fi cunoscut formele desăvârşite ale fiarei din stepă, libertatea din strânsura acelui pospai de civilizaţie, pe care îl aşezase ţarismul peste poporul rus. Astăzi Rusia Sovietică trăieşte în mesianismul bolşevic, pe care l-a inculcat cu sălbatecă energie regimul comunist într-un sfert de secol. Nici un moment, nu numai Stalin, dar ultimul politruc nu poate concepe să aibe ceva de împrumutat de la formele de cultură şi viaţă morală ale Europei. Pe vremuri, Dostoievsky susţinea că misiunea Rusiei este de ,,a recreştina Europa păgână şi renegată”; astăzi, Stalin consideră că misiunea Rusiei Sovietice este de a converti la bolşevism întreaga lume, şi, fiindcă ştia că va întâmpina rezistenţa popoarelor, a pregătit cea mai puternică armată pe care a avut-o vreodată Rusia, ca să poată sfărâma orice rezistenţă. Cu forţa, cu teroarea, cu care convertise poporul rus la comunism, el spera să convertească şi toate popoarele lumii. Militarismul bolşevic sprijină expansiunea bolşevismului, de aceia nu există decât un singur mijloc de a împiedeca Statul şi Maşina să facă din om un sclav, ca să nu mai existe loc pentru libertate, şi acest mijloc este: dărâmarea forţei militare a bolşevismului, dezarmarea „justiţiei câinilor turbaţi”. Conştiinţa morală a preşedintelui Salazar denunţă pericolul care este acelaşi pentru România, aşezată de un dramatic destin lângă Rusia, şi pentru Portugalia, ferită de distanţă şi de prosperitatea ei, şi pentru Anglia, dacă îşi mai face cumva vreo iluzie. Ordinea cea nouă, pe care o aşteaptă în chip egal toate popoarele, „depinde de rezultatul războiului”, spune d. Salazar, pentru a încheia: „forţele de reconstrucţie după război trebuie să pornească de la două principii: dela ordine şi dela echilibrul internaţional”. Dar este posibilă ordinea, este posibil echilibrul internaţional cu aceia pentru cari Dreptul este „justiţia câinilor turbaţi?” Popoarele nu pot spera la pace, nu pot spera într’o restaurare a libertăţilor, în siguranţa vieţii individuale decât sfărâmând Rusia Sovietică. Orice altă formă de restaurare a libertăţii este mincinoasă, şi preşedintele Salazar a scandat cu marea lui autoritate acest adevăr: „Comunismul este o gravă ameninţare pentru civilizaţia occidentală sau creştină”. ANUL XVI, No. 5460 m amn. lei de ROMULUS SEIȘANU Noul tanc german „Tigrul“, de 60 de tone, adversar. Este o armă fără Ministrul de externe al Reichului împlineşte cincizeci de ani Ministrul de externe al Reichului german, d. Joachim von Ribbentrop împlineşte astăzi cinci decenii de Viaţă. Ca şi cei mai mulţi din colaboratorii intimi ai Fuehrerului, ministrul de externe al Germaniei face parte din generaţia care se putea numi tânără la începutul primului războiu mondial ,şi care, martoră la ultima epocă a Germaniei imperialiste, a trăit apoi din plin anii sbuciumaţi, dar luminoşi, ai renaşterii naţiunii germane, făuritori ai fundamentalei reconstrucţii Naţional-Socialiste. In ultimii zece ani, numele d-lui Joachim von Ribbentrop se împleteşte cu toate evenimentele politice de seamă trăite de poporul german. După tratarea gingaşei probleme a dezarmării în 1934, în calitate de ambasador extraordinar al Fuehrerului, un an mai târziu, închee Convenţia navală cu Anglia; după ce în 1936 este numit ambasador în capitala imperiului britanic, în 1938 ajunge la importantul post de ministru de externe al Reichului, epocă în care evenimentele istorice ce se succedau neîntrerupt şi cari aveau să determine efecte mondiale, cereau participarea sa activă şi neîntreruptă. El a îndeplinit numeroase şi importante misiuni diplomatice. Urmaş al unei vechi familii de militari şi jurişti, d. von Ribbentrop dispunea şi pe plan ereditar de calităţi ce îl făceau atât de apt pentru postul de mare încredere pe care îl ocupă azi. D. Joachim von Ribbentrop poate fi socotit un „fanatic al onoarei”, fiind unul dintre cei mai credincioşi secondanţi ai Fuehrerului Adolf Hitler. In lupta uriaşe pe care Reichul o duce pentru înfrângerea bolşevismului, ca şi în aceia pentru creiarea Europei viitoare, d. Joachim von Ribbentrop este un însufleţit şi preţios luptător, convins de izbânda finală. In ziua împlinirii unei jumătăţi de veac de existenţă, ministrul de externe al Reichului poate privi cu mândrie la drumul pe care l-a parcurs şi cu credinţă în victoria Germaniei şi a aliaţilor săi. D. JOACHIM VON RIBBENTROP, ministrul de externe al Germaniei CRONICA RĂZBOIULUI Răspunsul guvernului polon din Londra la nota lui Molotov Operaţiile militare Conflictul dintre U. R. S. S. şi guvernul polon din Londra de sub conducerea generalului Sikorski, a intrat într’o nouă fază, care, desigur, nu va fi ultima. In urma unui schimb de vederi între guvernele britanic şi american s’a cerut generalului Sikorski să trimită o notă guvernului sovietic, ca răspuns notei semnată de Molotov, comisarul afacerilor străine al U. R. S. S., cu scopul de a provoca o destindere. Reamintim că în nota semnată de Molotov, s’a anunţat ruperea raporturilor diplomatice dintre U. R. S. S. şi guvernul polon din Londra, considerat „inamic“ şi asociat al Germaniei, pentru că acesta a găsit de cuviinţă să se intereseze de soarta polonezilor aflaţi în teritoriile U. R. S. S. şi de tragedia din pădurea Katyn, unde au fost descoperite cele peste 11.000 de cadavre ale ofiţerilor polonezi, precum şi pentru faptul că el urmăreşte restaurarea Poloniei în fostele frontiere ce le-a avut până la Septembrie 1939, deci şi cu teritoriile Rusiei albe, a Galiţiei orientale şi a unei părţi din Lituania, ce au fost ocupate de U. R. S. S. în 1939—1941. In notarăspuns semnată de generalul Sikorski se fac următoarele declaraţii: 1) Guvernul polon din Londra se arată dispus să întreţină relaţiunisincere şi amicale cu U. R. S. S. 2) Acest guvern, ca şi oricare alt guvern polon, trebue să desfăşoare o activitate politică în sensul apărării integrităţii statului polon, dar el nu are nicio pretenţie asupra „ţinuturilor sovietice“; 3) El n’a avut şi nu are niciun contact cu guvernul german; 4) El reînoeşte apelul adresat guvernului sovietic, în numele umanităţii, de a elibera pe polonezii aflaţi în teritoriile U. R. S. S. Din cuprinsul acestei note-răspuns reese, că se încearcă o restabilire de raporturi între U. R. S. S. şi guvernul polon din Londra prezidat de generalul Sikorski, pe când guvernul sovietic îl tratează de inamic, tocmai pentru că se interesează de soarta nefericiţilor polonezi ce ar fi mai rămas în viaţă în U. R. S. S. şi de cele descoperite în pădurea Katyn, după cum urmăreşte restaurarea Poloniei în frontierele ce le-a avut înainte de intrarea sa în război, conform angajamentului luat de Marea Britanie prin tratatul din 25 August 1939. In asemenea condiţii este greu de presupus, că guvernul sovietic va reveni asupra punctelor sale de vedere expuse în nota Molotov, când el urmăreşte să dispună de libertatea deplină de acţiune şi de dispoziţiune în afacerile poloneze, refuzând orice angajamente în materie de ordin teritorial, ba menţinând pretenţiile sale asupra fostei Polonii orientale. Conflictul dintre U. R. S. S. şi guvernul polon al generalului Sikorski, recunoscut de Marea Britanie şi Statele Unite, a scos şi mai în evidenţă pericolul comunist pentru toate statele limitrofe, ca şi pentru celelalte state civilizate. * Pe frontul oriental european n’au fost decât acţiuni locale în zona Leningrad şi în sectorul capului de pod Cuban unde mai multe atacuri sovietice au fost respinse de trupele germane şi române. In celelalte părţi, afară de operaţiuni de recunoaştere şi duel de artilerie, în câteva locuri(sud de Bieln şi Balaclaia), frontul a fost liniştit. După ştiri din Londra, în spatele primelor linii inamice ar fi massate forţe importante în vederea unei apropiate ofensive. In Tunisia acţiunea ofensivă anglo-americană a întâmpinat şi eri o rezistenţă puternică pe toată linia frontului capului de pod, care se întinde pe o lungime de aproape 200 km. Sunt patru operaţiuni ofensive în curs: una, la nord, în direcţia Mateur-Bizerta; a doua, în valea Mejerdei, în direcţia Djedjeda-Tunis; a treia, zona Pont du Fahs şi a patra, la sud şi est, în direcţia Tunis. Armatele britanice, 1-a (Anderson) şi a 8-a (Montgomery) caută să pătrundă în valea Tunisului şi să despartă cele două grupuri germano-italiene ce apără drumurile ce oferă accesul spre Tunis. Forţele americane, care operează la nord, sunt la o depărtare de 20 km de Mateur. Mai la sud, în sectorul de la nord-est de Medjez-el-Bab, o formaţiune de tancuri americane, care a reuşit să pătrundă în linia germană a fost contraatacată şi silită să se retragă cu pierderi grele în poziţiile sale de pornire. Localitatea Medjez-el-Bab e situată la 50 km. sud-vest de Tunis chiar la ieşirea văii Megerda. Trupele franceze auxiliare din corpul 19 comandat de generalul Koeltz ocupă poziţii în apropiere de Pont du Fahs, iar cele britanice din armata a 8-a continuă atacurile la sud și est în zona litorală. In China de sud japonezii au început o acțiune ofensivă în sectorul Hopei împotriva grupului de armată 24 al guvernului din Ciungking. In zona de nord a provinciei Honan trupele japoneze au cucerit baza strategică de la Ciung Ciuao Tsei. Infanteria italiană respingând dintr’o poziție avansată din Tunisia, un atac al inamicului. Fiica unui fost premier bulgar, condamnată la moarte SOFIA, 29 (Rador). — Vlada Karastoianeva, fiica generalului Petroff, fost preşedinte de consiliu şi ministru de războiu al Bulgariei şi mort anul trecut, a fost acuzată de Curtea militară de la Sofia de înaltă trădare şi condamnată la moarte. In prezent, Vlada Karastoianeva se găsește la Londra și este crainică la postul de radio englez. Primul ministru al Irlandei de Nord a demisionat AMSTERDAM, 29 (Rador). — Corespondentul Agenţiei D. N. R. transmite: După cum anunţă serviciul britanic de informaţiuni, d. Andrews, primul ministru al Irlandei de Nord, a demisionat. După cum se aude, cu alcătuirea noului cabinet va fi însărcinat sir Basil Brooke, vicepreşedintele consiliului de miniştri. Sâmbătă 1 Mai 1943 Director: PAMFIL BEICARU REDACTIA SI ADMINISTRATIA Strada Belvedere INr. 6 TELEFOANE : Redacția 3.25.53 Cabe directorului 6 21.41 Secretariat“1 3.40 86d-toru) delegat 5 54.82 Secretara) gen. 4-84 4# CVintab »1 depui 3.4(1.80 Redacția politică 3.40.8 4honul publicit 3 40.84 Redactia sportiva 3.24 33 Expediția si vânz 4.23.32 Provincia 4.82* Tipografia 4.84 48 Biroul comenzilor. Personalul Contenciosul 4.92.56 Proprietar : „Curentul“ S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicatiilor No 174/1938 Taxa poștală plătită in numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No 29.744/1939 Abonamente: 1 an................................... 1700 lei 6 luni ...................... « . 900 „ 3 luni ■ ■ « • * * 1500 „ Instituțiile particulare şi de Stat anual 3500 « America lei creşte duşmanul. -------------de ROMULUS DIANU--------------- Cel care urmăreşte evoluţia situaţiei politice şi militare în acest resbel, este ades contrariat de încetineala sadică pe care o pune continentul american în realizarea mintală a pericolelor ce-1 pândesc. Intr’adevăr, America îşi creşte şarpele la sân, în alianţa cu Rusia Sovietică, şi cetăţeanul american pare a fi uitat că tot confortul său se datoreşte mijloacelor de producţie rapidă combinate cu concursul marilor pieţe de desfacere din Europa. Este mai mult decât sigur că americanul nu se gândeşte să vândă ciorapi de mătase mujicilor bolşevici, închişi în puşcăria lor pusă sub paza drapelului roşu. Ciorapii aceia tot lumii civilizate va trebui să-i vândă. Nici ca lipsa de drumuri din Rusia Sovietică, unde drumurile nu sunt decât direcţii, ar putea să ajute expansiunea industriei automobile din America. Cu toate astea, Americanii sunt împinşi la o proastă afacere. N'au uitat, desigur, de dumpingul sovietic, care condamna la foame şi la mizerie milioane de lucrători, pe noul continent, dar acţionează ca şi cum spectrul duşmăniei sovietice ar fi dispărut. Europenii totuş ţin minte să fi văzut, pe cerul american, proectându-se monstruoase lumini, pe vaste panouri de reclamă, roşii, galbene, albe, verzi, şi care nu făceau decât să strige, prin mijloace de lux, mizeria industriei, apelul disperat la clientelă. Porţile Asiei erau închise Americii prin rolul comunismului dus de ambasadorul Karachan, în China. Europa se informa în vederea unui nou resbel, banii intrau în uzinele de armament. Atunci, spiritul practic al americanului a descoperit că automobilul costă prea scump, şi durează prea mult. Accidentele nu erau destul de numeroase, pentru a descongestiona antrepozitele producţiei în serie. Sistemul schimbării maşinii în fiecae an nu era aplicabil în Europa. A fost atunci mobilizat cinematograful, pentru a cravaşa dorinţa de lux a europeanulu Bulevardele au fost năpădite de filme care învăţau pe băiatul de prăvălie cum se poate trăi ca miliardar, şi pe fatamanechin dintr-o casă de mode, cum să-şi poarte blănurile, cum să-şi verse parfumele, când le va dobândi. Pelicula nu numai că devenea o industrie, dar servea şi ca avocat al interesei al altor industrii. Bună clientă Europa, săraca. In sfârşit, arta cea mai provizorie şi mai sugestivă, se punea în serviciul realităţilor americane : lipsa de piac“» Clientul trebuia excitat, ca să cumpere. Atunci a apărut dumpingul rusesc. Comunismul a dat Americii capitaliste cele mai puternice lovituri. A oferit produse industriale fabricate în ascuns şi care s’au vândut sub preţul de cost, numai pentru a lăsa fără pâine pe muncitorul american. S’or fi uitat acelea ? Dar să zicem că politica dintre State nu trebue bazată pe amintire şi pe ranchiună, ci numai pe realismul miop şi amnezic al prezentului, pe AICI şi pe ACUM. Dar chiar aşa fiind : ce ar spune America, dacă Rusia Sovietică ar face comerţ în Asia, cu armele pe care guvernul de la Washington i le trimit© ? Sau, dacă, bunăoară, industria de armament rusească, dispensată de a face sforţări prin chiar faptul că-i vin arme americane, ar lucra în vederea actului al doilea al actualului resbel: lupta pentru prăbuşirea bastionului capitalist al lumii, lupta contra Americii ? Dar asemenea ipoteze nu vor putea fi niciodată verificate de americani, pentru că in Rusia Sovietică totul e în întuneric, totul se face în ascuns, cu calmul acela asiatic, mincinos şi trădător, cu surâsul acela canin pe care-l cunoaştem atât de bine. Vom ajunge să suferim odată şi pentru lipsa de perspicacitate a politicii actuale. America nu face decât să-şi subvenţioneze inamicul de mâine. Şi-l creşte, ca să-i simtă mai bine loviturile. Ia ca loviturile comunismului în America să nu fie altfel decât mortale... Italia aproba măsurile japoneze împotriva aviatorilor americani terorişti Prin telefon de la corespondentul nostru permanent ROMA, 29. — Ultimele amănunte asupra sălbatecei incursiuni aeriene americane asupra localităţii Grosseto arată că e vorba de 145 civili morţi şi 268 răniţi dintre cari majoritatea foarte grav. Victimele, în mare parte femei şi copii, au fost mitraliate în sbor rasant pe când se aflau pe străzi şi pieţi. Spitalul Crucii Roşii şi Azilul de copii au fost rase de pe suprafaţa pământului. Regele-împărat a vizitat pe răniţii din spitale, adresând fiecăruia cuvinte de îmbărbătare; după aceia a adus omagii sicriilor celor jertfiţi, inspectând locurile sinistrate. Grossetto este un mic orăşel lipsit de importanţă militară şi nici un obiectiv militar nu se găseşte în vecinătate; atacul aerian a fost făcut numai din cruzimea specifică duşmanului. Această crimă a ridicat un val de indignare şi de ură în întreaga Italie. Nu e de mirare ca în faţa unor asemenea acte de brigandaj japonezii traduc în faţa tribunalelor militare pe aviatorii militari ucigaşi ai femeilor şi copiilor. Ziarul „TRIBUNA“ relevă că fiecare avion american are printre oamenii echipajului câte un evreu. Acești evrei conduc atacurile teroriste şi săvârşesc distrugerile în Italia. Un aruncător de grenade italian în acţiune pe frontul tungian