Curentul, mai 1943 (Anul 16, nr. 5460-5490)

1943-05-01 / nr. 5460

. Judecata unui neutru de PAMFIL ŞEICARU Mare importanţă are mărturia unui spectator, a cărui obiectivi­tate nu poate fi pusă la îndoială: declaraţiile făcute de d. Salazar cu prilejul împlinirii a 15 ani de la venirea sa în fruntea gu­vernului. Portugalia este legată de An­glia printr’o veche alianţă de mai bine de un secol, alianţă care n’a cunoscut nici o întrerupere. Datorită acestei strânse legături, ea a avut mult de suferit în tim­pul războaielor napoleoniene; pentru Anglia, Portugalia era o poartă deschisă în Europa, ceea­­ce făcea blocul continental o în­cercare neizbutită dela început. Preşedintele Salazar continuă a­­ceastă politică, dar nu socoate fi­­elitatea într’o alianţă drept ab­­icare dela judecata obiectivă a­­spra situaţiei internaţionale. Nefiind prinsă în această sata­nică încleştare de forţe, în care se încordează voinţe de exter­minare, Portugalia poate avea o judecată obiectivă asupra aspec­tului general al războiului. Sin­ceritatea ce formează trăsătura de caracter a preşedintelui Sala­zar a înfăţişat situaţia Portuga­liei în raport cu forţele în luptă, socotind că „este delicată, de­oa­rece ea nu are amici în toate sta­tele şi, pe lângă aceasta, sunt im­plicate în războiu anumite na­ţiuni de cari Portugalia este le­gată prin strânse legături de ca­maraderie politică şi dragoste a­­dânc resimţită, cum sunt Anglia şi Brazilia“. Dar, tocmai în acest fapt stă valoarea declaraţiunilor preşe­dintelui Salazar, că, trecând peste toate obligaţiunile unor vechi le­gături, vede dincolo de vasta în­vălmăşeală de forţe prinse în a­­cest război, pânda sinistră a co­munismului. Vorbind de influen­ţa distrugătoare a comunismului, şeful guvernului portughez a ros­tit această judecată aşa de cu­prinzătoare , ca un avertisment -9fi tuturor statelor europene : „Co­munismul este — după părerea mea — cea mai mare problemă a tuturor timpurilor, o problemă de fundamentală însemnătate pentru omenire, pentru viaţa in­dividuală şi socială, de o gravă ameninţare pentru civilizaţia oc­cidentală şi creştină. Acolo unde Statul şi maşina fac din om un sclav, acolo nu mai este loc pen­tru libertatea omenească”. Iată însă, că şeful guvernului unei ţări care se găseşte la cel mai depărtat punct european de Rusia Sovietică, cu o prosperitate economică fără egal în această chinuită Europă, în afară de răz­boiu, fără să aibe nici o teamă de sfârşitul războiului, găseşte necesar să sublinieze­­pericolul bolşevic, pe care îl denunţă ca „o gravă ameninţare pentru ci­vilizaţia occidentală sau creş­tină“. Fără să se simtă cu nimic stânjenit de alianţa cu Anglia şi prietenia cu Brazilia, fără să uite înţelegerea pe care o confirmă în acest moment aşa de tulbure şi de greu, preşedintele Salazar se simte obligat faţă de conştiin­ţa sa creştină să spună apăsat : „acolo unde Statul şi maşina fac din om sclav, acolo nu mai este loc pentru libertate“. Iată aspectul adevărat al răz­boiului, aşa cum îl arată un om de stat capabil să rămână în a­­fara pasiunilor sectare, deforma­toare a sensului adânc al acestei mari răspântii istorice. Vom iz­buti să salvăm drepturile sacre ale conştiinţei umane ? Vom iz­buti să salvăm libertatea omu­lui? Sau ne vom prăbuşi, stri­viţi sub tăvălugul nivelator al hoardelor bolşevice, pentru cari ideia de libertate, de conştiinţă a drepturilor umane, de persona­litate, sunt tot atâtea forme de conspiraţie împotriva Sovietelor? Cine îşi închipuie că Rusia învingătoare n’ar putea intimida Anglia şi că ar asculta măcar cât a ascultat Rusia ţaristă de Ma­rile Puteri când a renunţat la tratatul dela San Stefano în 1877 şi a acceptat resemnată hotărî­­rile congresului dela Berlin din 1878, acela se înşeală amar. No­ţiunea de drept este o reacţiune a civilizaţiei elino-romane şi Ru­sia nu se poate împăca nici­odată cu această încorsetare cu totul nepopulară, dincolo de firea ei mongolică. Haşdeu, marele nostru istoric, vorbind despre cursurile facul­tăţii de drept pe cari le urmase în Rusia, într’o scrisoare-prefaţă la volumul d-lui N. I. Aposto­­lescu: „Dreptul muscălesc? Cum s’ar­ zice: justiţia câinilor tur­baţi“, definea astfel, fără să fi cunoscut formele desăvârşite ale fiarei din stepă, libertatea din strânsura acelui pospai de civili­zaţie, pe care îl aşezase ţarismul peste poporul rus. Astăzi Rusia Sovietică trăieşte în mesianismul bolşevic, pe care l-a inculcat cu sălbatecă energie regimul comunist într-un sfert de secol. Nici un moment, nu nu­mai Stalin, dar ultimul politruc nu poate concepe să aibe ceva de împrumutat de la formele de cultură şi viaţă morală ale Eu­ropei. Pe vremuri, Dostoievsky susţinea că misiunea Rusiei este de ,,a recreştina Europa păgână şi renegată”; astăzi, Stalin consi­deră că misiunea Rusiei Sovie­tice este de a converti la bolşe­vism întreaga lume, şi, fiindcă ştia că va întâmpina rezistenţa popoarelor, a pregătit cea mai puternică armată pe care a avut-o vreodată Rusia, ca să poată sfărâma orice rezistenţă. Cu forţa, cu teroarea, cu care convertise poporul rus la comu­nism, el spera să convertească şi toate popoarele lumii. Militaris­mul bolşevic sprijină expansiu­nea bolşevismului, de aceia nu există decât un singur mijloc de a împiedeca Statul şi Maşina să facă din om un sclav, ca să nu mai existe loc pentru libertate, şi acest mijloc este: dărâmarea forţei militare a bolşevismului, dezarmarea „justiţiei câinilor turbaţi”. Conştiinţa morală a preşedin­telui Salazar denunţă pericolul care este acelaş­­i pentru Româ­nia, aşezată de un dramatic des­tin lângă Rusia, şi pentru Portu­galia, ferită de distanţă şi de prosperitatea ei, şi pentru An­glia, dacă îşi mai face cumva vreo iluzie. Ordinea cea nouă, pe care o aşteaptă în chip egal toate po­poarele, „depinde de rezultatul războiului”, spune d. Salazar, pentru a încheia: „forţele de re­construcţie după război trebuie să pornească de la două principii: dela ordine şi dela echilibrul in­ternaţional”. Dar este posibilă ordinea, este posibil echilibrul internaţional cu aceia pentru cari Dreptul este „justiţia câinilor turbaţi?” Po­poarele nu pot spera la pace, nu pot spera într’o restaurare a li­bertăţilor, în siguranţa vieţii in­dividuale decât sfărâmând Ru­sia Sovietică. Orice altă formă de restaurare a libertăţii este mincinoasă, şi preşedintele Sala­zar a scandat cu marea lui auto­ritate acest adevăr: „Comunis­mul este o gravă ameninţare pentru civilizaţia occidentală sau creştină”. ANUL XVI, No. 5460 m amn. lei de ROMULUS SEIȘANU Noul tanc german „Tigrul“, de 60 de tone, adversar. Este o armă fără Ministrul de externe al Reichului împlineşte cincizeci de ani Ministrul de externe al Reichului german, d. Joachim von Ribbentrop împlineşte astăzi cinci decenii de Viaţă. Ca şi cei mai m­ulţi din colaboratorii intimi ai Fuehrerului, ministrul de externe al Germaniei face parte din generaţia care se putea numi tânără la începutul primului războiu mon­dial ,şi care, martoră la ultima epocă a Germaniei imperialiste, a trăit apoi din plin anii sbuciumaţi, dar lumi­noşi, ai renaşterii naţiunii germane, făuritori ai fundamentalei reconstruc­ţii Naţional-Socialiste. In ultimii zece ani, numele d-lui Joachim von Ribbentrop se împleteşte cu toate evenimentele politice de seamă trăite de poporul german. După tratarea gingaşei probleme a dezarmării în 1934, în calitate de am­­bas­ador extraordinar al Fuehrerului, un an mai târziu, închee Convenţia navală cu Anglia; după ce în 1936 este numit ambasador în capitala im­periului britanic, în 1938 ajunge la importantul post de ministru de ex­terne al Reichului, epocă în care eve­nimentele istorice ce se succedau ne­întrerupt şi cari aveau să determine efecte mondiale, cereau participarea sa activă şi neîntreruptă. El a înde­plinit numeroase şi importante mi­siuni diplomatice. Urmaş al unei vechi familii de mi­litari şi jurişti, d. von Ribbentrop dis­punea şi pe plan ereditar de calităţi ce îl făceau atât de apt pentru postul de mare încredere pe care îl ocupă azi. D. Joachim von Ribbentrop poate fi socotit un „fanatic al onoarei”, fiind unul dintre cei mai credincioşi se­condanţi ai Fuehrerului Adolf Hitler. In lupta uriaşe pe care Reichul o duce pentru înfrângerea bolşevismu­lui, ca şi în aceia pentru creiarea Europei viitoare, d. Joachim von Rib­bentrop este un însufleţit şi preţios luptător, convins de izbânda finală. In ziua împlinirii unei jumătăţi de veac de existenţă, ministrul de ex­terne al Reichului poate privi cu­ mândrie la drumul pe care l-a par­curs şi cu credinţă în victoria Ger­maniei şi a aliaţilor săi. D. JOACHIM VON RIBBENTROP, ministrul de externe al Germaniei CRONICA RĂZBOIULUI Răspunsul guvernului polon din Londra la nota lui Molotov Operaţiile militare Conflictul dintre U. R. S. S. şi guvernul polon din Londra de sub conducerea generalului Sikorski, a intrat într’o nouă fază, care, de­sigur, nu va fi ultima. In urma unui schimb de vederi între gu­vernele britanic şi american s’a cerut generalului Sikorski să tri­mită o notă guvernului sovietic, ca răspuns notei semnată de Mo­lotov, comisarul afacerilor străine al U. R. S. S., cu scopul de a pro­voca o destindere. Reamintim că în nota semnată de Molotov, s’a a­­nunţat ruperea raporturilor diplo­matice dintre U. R. S. S. şi guver­nul polon din Londra, considerat „inamic“ şi asociat al Germaniei, pentru că acesta a găsit de cuviinţă să se intereseze de soarta polone­zilor aflaţi în teritoriile U. R. S. S. şi de tragedia din pădurea Ka­tyn, unde au fost descoperite cele peste 11.000 de cadavre ale ofiţe­rilor polonezi, precum şi pentru faptul că el urmăreşte restaurarea Poloniei în fostele frontiere ce le-a avut până la Septembrie 1939, deci şi cu teritoriile Rusiei albe, a Ga­­liţiei orientale şi a unei părţi din Lituania, ce au fost ocupate de U. R. S. S. în 1939—1941. In nota­­răspuns semnată de generalul Si­korski se fac următoarele decla­raţii: 1) Guvernul polon din Londra se arată dispus să întreţină relaţiuni­­sincere şi amicale cu U. R. S. S. 2) Acest guvern, ca şi oricare alt guvern polon, trebue să des­făşoare o activitate politică în sen­sul apărării integrităţii statului po­lon, dar el nu are nicio pretenţie asupra „ţinuturilor sovietice“; 3) El n’a avut şi nu are niciun contact cu guvernul german; 4) El reînoeşte apelul adresat guvernului sovietic, în numele umanităţii, de a elibera pe polo­nezii aflaţi în teritoriile U. R. S. S. Din cuprinsul acestei note-răs­­puns reese, că se încearcă o resta­bilire de raporturi între U. R. S. S. şi guvernul polon din Londra prezidat de generalul Sikorski, pe când guvernul sovietic îl tratează de inamic, tocmai pentru că se in­teresează de soarta nefericiţilor po­lonezi ce ar fi mai rămas în viaţă în U. R. S. S. şi de cele descoperite în pădurea Katyn, după cum urmă­reşte restaurarea Poloniei în fron­tierele ce le-a avut înainte de in­trarea sa în război, conform anga­jamentului luat de Marea Brita­­nie prin tratatul din 25 August 1939. In asemenea condiţii este greu de presupus, că guvernul sovietic va reveni asupra punctelor sale de vedere expuse în nota Molotov, când el urmăreşte să dispună de libertatea deplină de acţiune şi de dispoziţiune în afacerile poloneze, refuzând orice angajamente în ma­terie de ordin teritorial, ba menţi­nând pretenţiile sale asupra fostei Polonii orientale. Conflictul dintre U. R. S. S. şi guvernul polon al generalului Si­korski, recunoscut de Marea Bri­­tanie şi Statele Unite, a scos şi mai în evidenţă pericolul comunist pentru toate statele limitrofe, ca şi pentru celelalte state civilizate. * Pe frontul oriental european n’au fost decât acţiuni locale în zona Leningrad şi în sectorul capu­lui de pod Cuban unde mai multe atacuri sovietice au fost respinse de trupele germane şi române. In celelalte părţi, afară de operaţiuni de recunoaştere şi duel de artile­rie, în câteva locuri­(sud de Bieln­ şi Balaclaia), frontul a fost liniştit. După ştiri din Londra, în spatele primelor linii inamice ar fi mas­­sate forţe importante în vederea unei apropiate ofensive. In Tunisia acţiunea ofensivă an­­glo-americană a întâmpinat şi eri o rezistenţă puternică pe toată li­nia frontului capului de pod, care se întinde pe o lungime de aproape 200 km. Sunt patru operaţiuni o­­fensive în curs: una, la nord, în direcţia Mateur-Bizerta; a doua, în valea Mejerdei, în direcţia Djedjeda-Tunis; a treia, zona Pont du Fahs şi a patra, la sud şi est, în direcţia Tunis. Armatele britanice, 1-a (Ander­son) şi a 8-a (Montgomery) caută să pătrundă în valea Tunisului şi să despartă cele două grupuri ger­­mano-italiene ce apără drumurile ce oferă accesul spre Tunis. Forţele americane, care operează la nord, sunt la o depărtare de 20 km de Mateur. Mai la sud, în sectorul de la nord-est de Medjez-el-Bab, o for­maţiune de tancuri americane, care a reuşit să pătrundă în linia ger­mană a fost contraatacată şi silită să se retragă cu pierderi grele în poziţiile sale de pornire. Localitatea Medjez-el-Bab e si­tuată la 50 km. sud-vest de Tunis chiar la ieşirea văii Megerda. Trupele franceze auxiliare din corpul 19 comandat de generalul Koeltz ocupă poziţii în apropiere de Pont du Fahs, iar cele britanice din armata a 8-a continuă atacu­rile la sud și est în zona litorală. In China de sud japonezii au în­ceput o acțiune ofensivă în secto­rul Hopei împotriva grupului de armată 24 al guvernului din Ciung­­king. In zona de nord a provinciei Honan trupele japoneze au cuce­rit baza strategică de la Ciung Ciuao Tsei. Infanteria italiană respingând dintr’o poziție avansată din Tu­nisia, un atac al inamicului. Fiica unui fost premier bulgar, condamnată la moarte SOFIA, 29 (Rador). — Vlada Karastoianeva, fiica generalului Petroff, fost preşedinte de con­siliu şi ministru de războiu al Bulgariei şi mort anul trecut, a fost acuzată de Curtea militară de la Sofia de înaltă trădare şi condamnată la moarte. In prezent, Vlada Karastoia­neva se găsește la Londra și este crainică la postul de radio englez. Primul ministru al Irlandei de Nord a demisionat AMSTERDAM, 29 (Rador). — Co­respondentul Agenţiei D. N. R. trans­­mite: După cum anunţă serviciul britanic de informaţiuni, d. Andrews, primul ministru al Irlandei de Nord, a demi­sionat. După cum se aude, cu alcătuirea noului cabinet va fi însărcinat sir Basil Brooke, vicepreşedintele consi­liului de miniştri. Sâmbătă 1 Mai 1943 Director: PAMFIL BEICARU REDACTIA SI ADMINISTRATIA Strada Belvedere IN­r. 6 TELEFOANE : Redacția 3.25.53 Cabe directorului 6 21.41 Secretariat“1 3.40 86­­d-toru) delegat 5 54.82 Secretara) gen. 4-84 4# CVintab »1 depui 3.4(1.80 Redacția politică 3.40.8­ 4hon­ul publicit 3 40.84 Redactia sportiva 3.24 33 Expediția si vânz 4.23.32 Provincia 4.8­­2* Tipografia 4.84 48 Biroul comenzilor. Personalul Contenciosul 4.92.56 Proprietar : „Curentul“ S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicatiilor No 174/1938 Taxa poștală plătită in numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No 29.744/­1939 Abonamente: 1 an................................... 1700 lei 6 luni ...................... « . 900 „ 3 luni ■ ■ « • * *­­ 1­500 „ Instituțiile particulare şi de Stat anual 3500 « America lei creşte duş­manul. -------------de ROMULUS DIANU---------------­ Cel care urmăreşte evoluţia situaţiei politice şi militare în acest resbel, este ades contra­riat de încetineala sadică pe care o pune continentul ame­rican în realizarea mintală a pericolelor ce-1 pândesc. Intr’adevăr, America îşi cre­şte şarpele la sân, în alianţa cu Rusia Sovietică, şi cetăţea­nul american pare a fi uitat că tot confortul său se datoreşte mijloacelor de producţie ra­pidă combinate cu concursul marilor pieţe de desfacere din Europa. Este mai mult decât sigur că americanul nu se gândeşte să vândă ciorapi de mătase mu­jicilor bolşevici, închişi în puşcăria lor pusă sub paza drapelului roşu. Ciorapii aceia tot lumii civilizate va trebui să-i vândă. Nici ca lipsa de drumuri din Rusia Sovietică, unde drumu­rile nu sunt decât direcţii, ar putea să ajute expansiunea in­dustriei automobile din Ame­rica. Cu toate astea, Americanii sunt împinşi la o proastă afa­cere. N'au uitat, desigur, de dum­pingul sovietic, care condamna la foame şi la mizerie milioane de lucrători, pe noul conti­nent, dar acţionează ca şi cum spectrul duşmăniei sovietice ar fi dispărut. Europenii totuş ţin minte să fi văzut, pe cerul american, proectându-se monstruoase lu­mini, pe vaste panouri de re­clamă, roşii, galbene, albe, verzi, şi care nu făceau decât să strige, prin mijloace de lux, mizeria industriei, apelul dis­perat la clientelă. Porţile Asiei erau închise A­­mericii prin rolul comunismu­lui dus de ambasadorul Kara­­chan, în China. Europa se in­­forma în vederea unui nou resbel, banii intrau în uzinele de armament. Atunci, spiritul practic al americanului a des­coperit că automobilul costă prea scump, şi durează prea mult. Accidentele nu erau des­tul de numeroase, pentru a descongestiona antrepozitele producţiei în serie. Sistemul schimbării maşinii în fiecae an nu era aplicabil în Europa. A fost atunci mobilizat cinema­tograful, pentru a cravaşa do­rinţa de lux a europeanulu Bulevardele au fost năpădite de filme care învăţau pe băia­tul de prăvălie cum se poate trăi ca miliardar, şi pe fata­­manechin dintr-o casă de mode, cum să-şi poarte blănu­rile, cum să-şi verse parfu­mele, când le va dobândi. Pe­licula nu numai că devenea o industrie, dar servea şi ca a­­vocat al interesei al altor in­dustrii. Bună clientă Europa, săraca­­. In sfârşit, arta cea mai provi­zorie şi mai sugestivă, se pu­nea în serviciul realităţilor a­­mericane : lipsa de piac“» Cli­entul trebuia excitat, ca să cumpere. Atunci a apărut dumpingul rusesc. Comunismul a dat A­­mericii capitaliste cele mai pu­ternice lovituri. A oferit pro­duse industriale fabricate în ascuns şi care s’au vândut sub preţul de cost, numai pentru a lăsa fără pâine pe muncitorul american. S’or fi uitat acelea ? Dar să zicem că politica din­tre State nu trebue bazată pe amintire şi pe ranchiună, ci numai pe realismul miop şi amnezic al prezentului, pe AICI şi pe ACUM. Dar chiar aşa fiind : ce ar spune Ame­rica, dacă Rusia Sovietică ar face comerţ în Asia, cu armele pe care guvernul de la Wa­shington i le trimit© ? Sau, dacă, bunăoară, industria de armament rusească, dispen­sată de a face sforţări prin chiar faptul că-i vin arme a­­mericane, ar lucra în vederea actului al doilea al actualului resbel: lupta pentru prăbuşi­rea bastionului capitalist al lumii, lupta contra Americii ? Dar asemenea ipoteze nu vor putea fi niciodată veri­ficate de americani, pentru că in Rusia Sovietică totul e în întuneric, totul se face în as­cuns, cu calmul acela asiatic, mincinos şi trădător, cu surâ­sul acela canin pe care-l cu­noaştem atât de bine. Vom ajunge să suferim odată şi pentru lipsa de perspicaci­tate a politicii actuale. America nu face decât să-şi subvenţioneze inamicul de mâine. Şi-l creşte, ca să-i simtă mai bine loviturile. Ia ca loviturile comu­nismului în America să nu fie altfel decât mortale... Italia aproba măsurile japoneze împotriva aviatorilor americani terorişti Prin telefon de la corespondentul nostru permanent ROMA, 29. — Ultimele amănunte asupra sălbatecei incursiuni aeriene americane asupra localităţii Grosseto arată că e vorba de 145 civili morţi şi 268 răniţi dintre cari majoritatea foarte grav. Victimele, în mare parte femei şi copii, au fost mitraliate în sbor ra­sant pe când se aflau pe străzi şi pieţi. Spitalul Crucii Roşii şi Azilul de copii au fost rase de pe suprafaţa pă­mântului. Regele-împărat a vizitat pe răniţii din spitale, adresând fiecăruia cuvin­te de îmbărbătare; după aceia a a­­dus omagii sicriilor celor jertfiţi, in­­­spectând locurile sinistrate. Grossetto este un mic orăşel lipsit de importanţă militară şi nici un o­­biectiv militar nu se găseşte în veci­nătate; atacul aerian a fost făcut nu­mai din cruzimea specifică duşma­­­nului. Această crimă a ridicat un val de indignare şi de ură în întreaga I­­talie. Nu e de mirare ca în faţa unor a­­semenea acte de brigandaj japonezii traduc în faţa tribunalelor militare pe aviatorii militari ucigaşi ai femeilor şi copiilor. Ziarul „TRIBUNA“ relevă că fie­­­care avion american are printre oa­­­menii echipajului câte un evreu. A­­cești evrei conduc atacurile teroriste şi săvârşesc distrugerile în Italia. Un aruncător de grenade italian în acţiune pe frontul tungian

Next