Cuvântul Liber, iulie 2002 (Anul 14, nr. 127-148)

2002-07-02 / nr. 127

CUVÂNTUL MARȚI, 2 IULIE 2002 REPERE CULTURALE (Personalităţi marcante) Săptămâna debutează cu aniversarea a 100 de ani de la apariţia revistei de literatură şi artă „LUCEAFĂRUL". Publicaţia înregistrează o apariţie bilunară la Budapesta, în perioada 1 iulie 1902 - 15 octombrie 1906, apoi la Sibiu (15 octombrie­ 1906 - 15 august 1914) şi Bucureşti (1 ianuarie 1919 - 15 august 1920). La conducerea acestei reviste s-au aflat unele personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti, precum: Al. Ciurea, C. Goga, Oct. Tăslăuanu ş.a. Ca şi conţinut şi importanţă trebuie menţionat faptul că „Luceafărul" a susţinut în permanenţă interesele naţionale ale românilor din Transilvania. Ziua de 2 iulie are o importanţă deosebită atât pentru istoria românilor cât şi pentru Biserica Ortodoxă. Astfel, la 2 iulie 1504, se stingea din viaţă ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT, domn al Moldovei între 1457-1504. Pentru felul în care a înţeles să implice biserica în problemele statului, pentru felul în care a înţeles legătura dintre stat şi biserică, pentru felul în care şi-a folosit puterea şi averea în scopul sporirii lăcaşurilor de cult a fost trecut în rândul sfinţilor şi sărbătorit ca atare de Biserica Ortodoxă Română. Tot azi se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui HERMANN HESSE (1877-1962). Pe numele său adevărat Emil Sinclair, scriitorul german a încercat să îmbine în lucrările sale tendinţele de evadare în vis şi dezbaterea filosofică cu observaţia exactă, psihologică şi peisagistică. A scris o lirică ce evoluează de la neoromantism („Muzica singuraticului") la o viziune realistă, cu implicaţii sociale („Cântatul la orgă"). Capodopera sa este „Jocul cu mărgelele de sticlă", un roman alegoric al formării personalităţii, un roman sinteză al cunoaşterii umane. A primit premiul Nobel în anul 1946. Revenind la istoria românească, nu putem trece cu vederea că, la 4 iulie 1502, era sfinţită mănăstirea Dealul Târgovişte­­ ctitorită de Radu cel Mare. Importanţa acestui lăcaş de cult constă atât în activitatea culturală desfăşurată aici, cât şi în faptul că impune un nou stil arhitectural, specific românilor. La 5 iulie se împlinesc 75 de ani de la moartea fiziologului şi chimistului german A. KARL MARTIN L. KÜSSEL (1853-1927). A fost profesor universitar la Heidelberg, iar ca cercetător s-a oprit asupra studiului biochimiei substanţelor albuminoide, asupra derivării acizilor nucleici, şi formării ureii. A izolat adenina (1885), a descoperit timina (1894) şi histidina (1896). Pentru activitatea sa, în 1910 a primit premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. în ultima zi a săptămânii îl aniversăm pe cunoscutul regizor şi actor italian VITTORIO DE SICA (1902-1974) de la a cărui naştere se împlinesc duminică, 7 iulie, 100 de ani. A fost un cineast longeviv şi fecund, numele său apare pe genericul a nu mai puţin de 100 de filme, ca actor şi 60 ca regizor. MONICA AVRAM Miercuri, 3 iulie CINEMA TÂRGU-MUREŞ-Arta: Blade 2. Tineretului: Cât rezişti fără sex? REGHIN - Patria: Blonda de la drept. LUDUŞ - Flacăra: Filantropica.__________ SPICUIRI DIN PROGRAMUL TV Miercuri, 3 iulie ROMÂNIAI 7.00 Jurnalul de dimineaţă 7.30 Oraşul îngerilor (s) 8.30 Matineu de vacanţă: Dragă, am micşorat copiii (s) 9.20 Cine T.V.D. (r) 10.20 Indianul (r) 12.15 TVR Cluj 13.15 Pasiuni (s) 14.00 Jurnalul de prânz 14.15 Corect! 14.30 Oameni ca noi 15.00 Bucuriile muzicii 16.30 Panorama 17.00 Gradul zero (acţiune, SUA, 2000) 1­8.45 Corect! (r) 19.00 Ştiri 19.05 Careul de aur 20.00 Jurnal. Meteo 20.45 Curat Caragiale! Parol! 20.50 Oraşul îngerilor (s) 21.50 Cine T.V.D. 22.50 Jurnalul de noapte 23.05 Infernul (acţiune, SUA, 1999) 0.45 Bu­curiile muzicii (r) 1.45 Jurnal. Meteo (r) 2.35 Biroul morţii (horror, SUA, 1997). TVR 2­ 7.00 Tonomatul DP2 8.00 De­sene animate (r) 9.00 Festivalul internaţional de cântece şi dansuri pentru copii 9.45 Dimineţile unui bărbat cuminte 12.10 Drumul spre Avonlea (s) 13.00 Feţe 13.10 Wishbone (s) 13.45 Desene animate 15.00 Ştiri 15.05 Toţi împreună 15.50 Mit şi istorie 16.20 Destine 17.00 Tonomatul DP2 18.00 Din goana trenului: Franţa, Corsica (do) 18.30 Telejurnal 19.00 Mercury (s) 19.45 Fete 20.00 Autopsii (do) 21.00 Zona crepusculară (s) 21.30 247 (dramă, Anglia, 1997) 23.05 Pasărea de foc 23.50 Clepsidra cu imagini 0.25 Autopsii (r) 1.20 Tată, am încurcat-o! (s). ANTENA 1 7.00-8.00 Antena 1 Târgu-Mureş - Ceasul deşteptător 8.00 Neaţa în epoca de piatră 10.00 Soledad (s) 12.00 Te voi iubi mereu (s) 13.00 Ştiri 13.15 Detectivii Hart (s) 14.00 Din dragoste (r) 16.00-17.00 Antena 1 Târgu-Mureş Actualitatea mureşeană 17.00-17.15 Ştiri 17.20 Soledad (s) 19.00 Observator 19.45 Antena 1 Târgu- Mureş­­ Observator 20.00 Un bacşiş de milioane (co. ro­mantică, SUA, 1995) 22.00 Obser­vator 22.30 Thelma şi Louise (dramă, SUA, 1991) 0.30 Poveştile oraşului (miniserie, coproducţie, 1998) 2.30 Observator 3.30 Zile din viaţa noastră (s). PRO TV 7.00 Teo (r) 8.00 Ştirile PRO TV 9.15 Tânăr şi neliniştit (s/r) 10.15 Lumi diferite (ep. 3) 11.30 Familia Bundy (r) 12.00 Secolul 20­­ în spatele istoriei (r) 13.00 13-14 cu Andrei Gheorghe 14.00 în spatele uşilor închise (r) 16.00 Tânăr şi neliniştit (s) 17.00 Ştirile PRO TV 18.00 Tânăr şi neliniştit (s) 19.00 Ştirile PRO TV 19.40 Lupta cu secundele (thriller, SUA, 2002) 21.30 Râdeţi cu oameni ca noi (r) 22.00 Ştirile PRO TV 22.45 Familia Bundy (ep. 61) 23.15 Furtuna (dramă, SUA, 1998) 1.15 Ştirile PRO TV 1.30 Secolul 20 - în spatele istoriei (ep. 3) 2.30 Totul despre sex (ep. 3). PRIMA 7.00 Luna sălbatică (r) 8.00 Zid 12.40 Clip Art 12.45 Copiii spun lucruri trăsnite (r) 13.45 Morcoveaţă (d.a.) 14.15 între viaţă şi moarte (r) 15.30 Luna sălbatică (s) 16.30 Real TV 17.00 Camera de râs 17.30 MASH (s) 18.00­ Focus 19.00 Prietene și rivale (s) 20.00 Vărul Vinny (comedie, SUA, 1992) 22.00 Vânătoarea comorilor (s) 23.00 Fo­cus Plus 23.45 MASH (r) 0.15 Camera de râs (r) 0.45 Real TV (r) 1.15 Clip Art (r) 1.20 Focus (r). ACASĂ 7.15 vei fi a mea, Paloma! (r) 8.15 Povestiri adevărate (r) 9.00 Maria Belen (r) 10.15 Dreptul la viaţă (r) 11.15 De 3 x femeie (r) 12.15 Dragoste şi putere (r) 12.45 Salome (r) 13.40 Micuţele doamne (s) 15.00 Muzica de Acasă 15.15 Căsuţa poveştilor 15.30 Dreptul la viaţă (s) 16.30 Maria Belen (s) 17.30 Vei fi a mea, Paloma! (s) 18.30 Betty cea urâtă (s) 19.30 Povestiri adevărate 20.00 Taina din adâncuri (s) 21.00 De 3x femeie 22.00 Salome (s) 22.55 Dragoste şi putere (s) 23.25 Povestiri adevărate (r) 0.00 Betty cea urâtă (r) 0.45 Micuţele doamne (r) 1.30 De 3 x femeie (r) 2.30 Muzica de Acasă. TELE 7 abc 7.35 Ştiri (r) 7.50 Videoclipuri 11.00 Tentaţii (r) 12.00 Documentar DW (r) 13.00 Videoclipuri 15.00 Hoţul de la miezul nopţii: Un tunet îndepărtat (r) 17.30 Reportaj Zabc (r) 18.00 Documentar DW 18.30 Telejurnal 19.00 Documentar DW 19.30 As Show (r) 20.30 Drum în penumbră (dramă, România, 1972) 22.15 Concert simfonic (r) 23.10 Documentar DV (r) 23.35 Sinteza zilei 1.00 Activ FM. OTV 6.00 S-a întâmplat aseară 7.00 Zori de zi! 10.00 Teleshopping 10.15 La hanul Iu' Nea Mărin 10.45 Contaţi pe noi, contaţi pe OTV 13.00 Caleidoscop zodiacal 14.00 24H 16.00 încotro? 17.30 24H 18.00 Condurățeanu întreabă (talkshow) 19.00 24H 20.30 MM.ro 21.00 Dan Diaconescu direct 0.00 VOT. în atenţia agenţilor economici! Conform Legii 76/2002, care a intrat în vigoare la 1 martie 2002, declaraţia lunară se depune în termen de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datorează contribuţiile la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială se află sediul angajatorului persoană juridică sau domiciliul angajatorului persoană fizică. Angajatorii care au un număr mediu lunar de asiguraţi mai mare de 10 depun în mod obligatoriu aceste declaraţii atât pe suport de hârtie cât şi pe suport magnetic. Aceste declaraţii lunare, atât pe suport magnetic, cât şi pe suport de hârtie, pot fi depuse la sediul A.J.O.F.M. Mureş, cu sediul în Târgu-Mureş, str. Iuliu Maniu nr. 2 sau la agenţiile locale, respectiv punctele de lucru, unde A.J.O.F.M. Mureş îşi desfăşoară activitatea. Menţionăm că nerespectarea termenelor de depunere a declarației lunare sau pentru necompletarea ei în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, Legea nr. 76/ 2002 prevede o amendă cuprinsă între 25.000.000-50.000.000 lei. c Berbec. Vă chivernisiţi (administraţi) eficient veniturile. Sunteţi dina­mici şi nu lăsaţi şansele să alunece pe lângă dv. Dacă veţi fi provocaţi, sunteţi tentaţi să răspundeţi. Nu vă complicaţi în bătălii imprevizibile. (Y~~r~n'*ry Taur. Vă plece teribil de rB&afjT" mult să vă ocupaţi de r­­.r.­ problemele celor din jur, pentru care interveniţi în dreapta şi-n stânga. Sunteţi mai guralivi şi mai harpiei ca niciodată. Faceţi totul cu plăcere atunci când beneficiarul este familia. Gemeni. Nu vă detaşaţi cât trebuie de tracasările profesionale. Cu joviali­tate şi umor ieşiţi din situaţii încâlcite. Influenţele anturajului vor fi mai numeroase. Un proiect are destule şanse de a se materializa, dar nu vă asumaţi prea multe riscuri! Rac. Aveţi mare grijă de „relaţiile" cu şefii, care pot fi dificile şi delicate şi a căror importanţă e imposibil de ignorat. Cu eforturi, veţi reuşi să ştergeţi o decepţie. Prietenii vă pun la curent cu unele situaţii ciudate. 111 Leu. Persoanele singure îşi pot găsi acum perechea mult dorită. Ceilalţi nu vor gusta cu adevărat semnificaţia acestor zile, poate fiindcă au în jur oameni fără chef. Ideile dv. sunt bune, dar unii le vor găsi greu de acceptat. Fecioara. Vi se testează romantismul, dar şi fer rezistenţa în faţa răcelii ce cuprinde sufletele unora. Aveţi nevoie de multă căldură sufletească, pe care o veţi primi doar dacă luptaţi pentru ea. Balanţa. Cei din jur descoperă o altă faţă a personalităţii dv. Sunteţi, în cercul dv. de prieteni, atracţia acestor zile. Dacă vă amestecaţi în treburile altora, nu vă veţi alege cu altceva decât cu epitetul de ţap ispăşitor. Selectaţi cu grijă situaţiile şi oamenii! Scorpion. Nu vă lăsaţi antrenaţi în dispute inutile, care vă pot„mânca" un timp preţios, de care aveţi nevoie pentru a realiza ceva cu adevărat util. Căutaţi să fiţi ceva mai indiferent la ce se petrece în jur. Noutăţile vă vor solicita din plin. Săgetător. Deciziile dv. vor avea o influenţă puternică asupra colaboratorilor. Pot avea loc conflicte, reglări de conturi rivalităţi pentru putere. Fiţi vigilenţi! Veţi întâlni şi dovezi de fidelitate. Numerele şansei: 1,19, 37, 42,25, 10. Capricorn. Nu v-ar strica mai mult optimism. Neca­­ga­zurile dv. nu sunt chiar atât de mari pe cât credeţi, iar veştile proaste nu corespund adevărului. Acţionaţi aflându-vă la limita dintre curiozitate excesivă şi obrăznicie mare. Dar obţineţi ceea ce doriţi! Vărsător. Aveţi stil, ce mai! Originalitatea dv. incită, nu agresează pe nimeni. Relaţiile cu partenerii sunt armonioase. Evitaţi orice duel verbal. Ocupaţi-vă cu probleme care au bătaie lungă, de viitor. Peşti. Soluţia corectă a unor probleme poate fi, în realitate, cea care pare iraţională, nebunească sau imposibil de pus în practică. Nu tot ce pare ieşit din comun este, în mod automat, şi rău. Riscurile inutile, cât şi prudenţa exagerată sunt două extreme de care ar fi bine să vă feriţi! HBO 8.00 Nu te aude nimeni (thriller, 2001) 9.40 Aventură în doi (dragoste, 1999) 11.35 Transportul (comedie, 2001) 13.05 Jurăminte fatale (dramă, 1999) 14.35 Est-vest (dramă, Franţa, 1999) 16.40 Cer de octombrie (dramă, 1999) 18.30 Ucide-mă mai târziu (co. neagră, 2001) 20.00 Camarazi de război (s, ep. 1 şi 2) 22.05 Shaolin Cow­boy (acţiune, 2000) 23.55 Alb şi negru (dramă, 1999) 1.35 Pe platourile de filmare. ROMSAT INFO CHANNEL 16.00-24.00 Romsat informativ. Informaţii CATV. Recomandări TV. Agendă culturală. Horoscop. Curs valutar. Ştiri. Informaţii utile. Anunţuri. Important. 0.00-4.00 Adult channel (filme erotice). PRO TV TÂRGU-MUREŞ 6.40-7.00 Ştirile locale (r) 17.00 Ştirile locale 22.00 Ştirile

Next