Cuvântul Liber, octombrie 2005 (Anul 17, nr. 194-214)

2005-10-01 / nr. 194

r­v. • AXUL XVII, NR. 194 (4.106) • 2 PA 50 HANI (5.0­ H) EUITORIAf, map » jP r c || ki Iva S e spune că cea mai însemnată avere a unui om o reprezintă înţelepciunea. Din nefericire, guvernanţii României, după „revoluţie", n-au prea dat dovadă că ştiu să valorifice acest har dumnezeiesc. O greşeală de neuitat a fost aceea că au fost privatizate fostele IAS, CAP, complexe zootehnice, agromecuri, fabrici din indus­tria alimentară, în favoarea primului venit. Astfel, fel de fel de bişniţari, buticari, crâşmari, străini cu 200 de dolari în buzunar, politicieni de mâna a treia au devenit stăpâni peste o avere inestimabilă. N-a contat că habar nu au de meserie sau că interesul lor era să garanteze cu fermele cumpărate creditele angajate la diverse bănci. In câţiva ani, băncile au dat faliment, iar grajdurile, depozitele, fabricile, complexele zootehnice, plantaţiile horticole au fost lăsate în paragină, în schimb, acolo unde fermele au ajuns pe mâna unor specialişti agricoli români, curajoşi, capabili să-şi asume o sumedenie de riscuri, se petrec adevărate minuni. A se vedea doar situaţia din agricultura mureşeană, exploataţiile agricole administrate de ingineri sau tehnicieni de excepţie, care obţin producţii la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană. Amintesc doar numele câtorva fermieri mureşeni înţelepţi: I ing. Vasile Duma şi ing. Emil Degan, din Iernut, ing. Liviu Miclăuş, din Sălcud, ing. Vasile Hangan, din Reghin, ing. Ioan Pop, din Ungheni, dr. Takacs Béni, din Sânvasâi, tehnician Balogh luliu, din Călimăneşti- I­a Fântânele, ing. Virgil Damian, din Corneşti-Adămuş, ing. Illyes Sándor,­­ şi Kozma Francisc, de la Prescon Mureş, dr. ing. Mihai Tomşa, cu o­­ livadă renumită la Râpa de Jos, ing. Naznan Jenő, un excelent­­ practician şi administrator­­ şi mulţi, mulţi alţii, cărora le cer iertare că nu le-am amintit numele. Toţi aceşti specialişti de mare ţinută profesională­­ fac o singură politică - agricultura performantă -, şi se feresc de haitele politice. Oamenii aceştia sunt de admirat, fiindcă au avut curajul să lupte­­ cu toate nedreptăţile, cu ura şi cu acuzaţiile unor puturoşi şi leneşi care­­ au crezut că în democraţie îşi pot permite să intre cu picioarele murdare în viaţa unor oameni mai harnici şi mai înţelepţi decât ei. îmi aduc aminte, cu tristeţe, că, în momentul când s-a distrus fosta CAP din comuna mea, eram slujitor al altarului într-un sat aparţinător comunei şi, într-o duminică după-amiaza, am intrat şi eu în Căminul cultural unde o adunare generală VASILE BOTA (Continuare în pag. a 5-a) ■ .......... ........................ România preia, astăzi, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU Preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pe durata lunii octombrie, nu are doar un rol onorific, tratarea cu responsabilitate a acestei sarcini urmând să creeze pentru ţara noastră un plus de vizibilitate şi ima­gine pe plan internaţional, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu. Şeful diplomaţiei a afirmat că România va gestiona dosarele încredinţate cu maximum de responsabilitate şi că va încerca să medieze între punctele de vedere ale statelor membre ale Consiliului de Securitate pe diferite teme politice şi să obţină o comunicare cât mai bună între reprezentanţii acestora. Totodată, România va­ urmări în afacerile gestionate perspectiva diplomatică a Uniunii Europene. Mihai-Răzvan Ungureanu a indicat dosarele Kosovo, Irak, procesul de pace în Orientul Mijlociu, Liban, şi reforma Consiliului de Securitate­­drept principalele teme ale preşedinţiei române, în ce priveşte problema Kosovo, şeful diplomaţiei a arătat că, în luna octombrie, pe agenda Consiliului de Securitate, se va afla dezbaterea raportului misiunii ONU din Kosovo, ce poate duce la începerea negocierilor privind statutul juridic internaţional al provinciei. „Situaţia internă din Irak este una complicată şi nu vor interveni noutăţi în calmarea climatului,în contextul programării pe 15 octombrie (Continuare în pag. a 11-a) ■ ■ ....... ....................4) Fotbal- Cuna Toate cele trei combatante româneşti timism şi o dovadă de putinţă pentru implicare în turul I al Cupei UEFA au obţinut pasionaţii Sportului Rege de la noi, calificarea, in corpore, în grupele compe- DAN TRIFU­tiţiei continentale, aducând o notă de op- (Continuare în pag. a 4-a) De Ziua­­ Internaţională­­a Vârstnicilor .......................................­EXPOZIŢIE / FOTO în continuarea acţiunilor destinate vârstnicilor, amatorilor de cuvinte încrucişate ş.a., Fundaţia de Ecologie Umană „Oasis" şi Fotoclubul Târgu- Mureş se adresează, de data aceasta, iubitorilor artei foto­grafice. Luni, 3 octombrie, aceş­tia sunt aşteptaţi la sediul Fun­daţiei din Târgu-Mureş, strada Dr. Emil Dandea nr. 10, la ora 17, pentru a admira instantaneele şi celelalte lucrări de valoare pur­tând amprenta unui fotograf de calibru - Constantin Mihu. După cum ne-a precizat Alexandru Toth, coordonator de programe, expoziţia este organizată cu ocazia Zilei internaţionale a vârstnicilor (sărbătorită în mod obişnuit în 1 octombrie). (F.D.) ----------------------------------------------- Ziua Recoltei Oficiul Judeţean pentru Con­sultanţă Agricolă Mureş, Aso­ciaţia Leordeni, UDMR - orga­nizaţia judeţeană Mureş şi Primă­ria Gheorghe Doja organizează astăzi, 1 octombrie, începând cu ora 14, în localitatea Leordeni, Expoziţia de Produse Agricole de Ziua Recoltei. Din program: des­chiderea festivităţii prin parada echipelor de dans popular, vizi­tarea şi aprecierea expoziţiei, concurs „Mister Cocoş", masă rotundă între invitaţi şi produ­cători. Pe parcursul manifestării vor fi prezentate dansuri populare specifice diferitelor­­zone ale Transilvaniei. (B.L.) ^ Biblioteca Judeţeana MUREŞ TARGU-MUREŞ_____ b­ravo. Joi­ seara, fotbalul românesc a obţinut, la nivelul echipelor de club, o performanţă unică, ates­tând, şi prin aceste rezultate, revirimentul „sportului-rege", demult aşteptat pe meleagurile noastre. Rapid, Steaua şi Dinamo s-au calificat în grupele Cupei UEFA! Rând pe rând, li s-a tăiat maioneza şi celor de la Feyenoord Rotterdam (care pierd în faţa Rapidului cu scorul to­tal de 2-1 (1-1, 1-0), şi ambiţioşilor norvegieni de la Valerenga Oslo (umiliţi de Steaua, cu 3-0 acasă la ei, la Bucureşti cu 3-1) şi aroganţilor fii ai Albionului de la Everton (cărora Dinamo le-a dat o lecţie, administrându-le 5-1, în tur, iar în retur permiţând englezilor, pe teren propriu) să străpungă poarta lui Gaev doar o singură dată!). Dincolo de joc şi de rezultatele mari (scorul total este nemai­pomenit: 13 goluri date şi doar patru primite, tur-retur!), trei aspecte neplăcute au fost reţi­nute. Maniera de-a dreptul peni­bilă a arbitrului francez, mereu „cu părul în ochi" şi cu spatele la intrările grosolane comise de englezi, pentru a n­u vedea faul­turile asasine ale lui Ferguson (de pildă, directa de dreapta în stomacul lui Tamaş), a lăsat un LAZĂR LĂDARIU­­ (secvenţa ) gust amar. în acest context deza­­vuăm gestul detestabil şi faultul inutil, urât şi criminal, de cartonaş roşu, al lui­­Mihăiţă Pleşan. Pentru nesăbuinţa lui, tocmai într-un mo­ment în care Dinamo avea, indu­bitabil, calificarea în mână, tre­buia eliminat! Dacă arbitrul fran­cez ar fi stopat la timp bruta­lităţile, sigur că aşa ceva nu ar mai fi fost posibil! A mai fost, bineînţeles, în afara terenului din Constanţa, neghiobia acelui norve­gian beat-criţă, care, după ce şi-a băut minţile, sub „privirea" camerei de luat vederi şi-a arătat ce a văzut o ţară întreagă, adică tot ce are el mai deştept: fundul gol. Mamă, ce mai tărăboi, ce sancţiuni ar mai primi românii pentru astfel de ieşiri în decorul lipsei celor şapte ani de acasă şi a bunului-simţ! Există semnale suficiente că în grupe nu vom fi aşteptaţi cu cântece şi flori, atâta timp cât din fair-play-ul tradiţional tot mai mult se alege praful! Să ne bucurăm, aşadar, de aceste succese. Bravo, Steaua! Bravo, Protasov! Bravo, Dinamo! Bravo, Andone! Bravo,Rapid! Bravo, Răzvan Lucescu! Să dăm Cezarului ce este al Cezarului... CINSTIREA PERSOANELOR VÂRSTNICE Cu o sală arhiplină de persoane de vârsta a treia, ieri, 30 septembrie, a fost organizată, de către Uniunea Generală a Pensionarilor din România, Filiala Judeţeană Mureş, sărbătoarea de Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a treia. La festivitate au luat parte domnul Burkhardt Arpad, subprefect, Ileana Morent, directorul Casei Judeţene de Pensii, şi domnul dr.Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş. în deschiderea manifestării, preşedinta Filialei judeţene Mureş, doamna Kovács Irma, a adus un elogiu celor care, la 1 octombrie MARIN CĂLDĂRARIU (Continuare în pag. a 11-a) ________

Next