Cuvântul Liber, noiembrie 2005 (Anul 17, nr. 215-236)

2005-11-01 / nr. 215

­Tini­­ IURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MARTI, 1 NOIEMBRIE 2005, ANUL XVII, NR. 215 (4.127) • 16 PACINI, 50 BANI (5.000 LEI). E MTOUIAJL LECTIfi DE DEMNITATE! A­nton Lixăndroiu, un român de peste 30 de ani trăitor în­­America, la Cortlandt Manor, statul New York, după cum reiese din excelentul interviu apărut în „Formula AS", anul XV, nr. 685, din septembrie 2005), angajat într-un „lobby voluntar și dezinteresat" în favoarea ţării noastre, a sosit, cu câtva timp în urmă, în România, pentru a-şi face publică depunerea dosarului împotriva Ungariei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Cine este Anton Lixăndroiu? Un român american, cu o situaţie bună, până mai ieri cu o slujbă bine plătită, azi pensionar cu o pensie frumoasă, om fără griji la cei 65 de ani ai lui, cu o familie aşezată, cu maşini, bani mulţi în bancă, într-un cuvânt, un om care ar putea trăi liniştit, fără să­­şi mai complice viaţa, să ducă o existenţă tihnită fără să-şi mai bată capul cu problemele României de azi. Alergic la defăimarea ţării şi la falsificarea istoriei noastre, indignat, ca bun român şi adevărat pa­triot, mânat de sentimentele curate ale celui născut aici, a reacţionat de fiecare dată atunci când „imaginea ţării a fost vătămată nedrept". „Eu trăiesc acolo, dar sufletul şi-a păstrat învelişul românesc. America e doar soţia mea, pe când România e mama. De mamă nu poţi divorţa niciodată". Ce l-a determinat pe Anton Lixăndroiu să se ia de piept cu denigratorii şi cu ignoranţii de profesie? în primul rând, „iubirea lui pătimaşă pentru România" care l-a ţinut (şi-l ţine) „tot timpul în stare de veghe". „Eu nu suport - spune el - ca cineva să se lege pe nedrept de ţara mea! (...) Nu suport să văd că reprezentanţii statului român, trimişi să reprezinte ţara la Washington, stau cu mâinile în sân şi nu iau nici o atitudine" (...) „Nu am iertat nimic unde am văzut că este ceva antiromânesc". Iar porniri antiromâneşti au fost destule. Care ar fi câteva dintre ele? Printr-o hartă, prestigioasa publicaţie „Naţional Geographic" îşi informa cititorii că „singura limbă vorbită în Transilvania, până la porţile Braşovului, este maghiara". Revista „Arborele Lumii" prezintă o altă hartă, tot pornind de la o idee ticăloşită, în care pe întreg conturul actual al României era scris „Hungary". Ungaria Mare este înfăţişată întinzându-se „de la Tisa până la Dunăre, la Marea Neagră şi la Nistru", în repetate rânduri, ziarul „The New York Times" a publicat enormităţi despre ţara noastră: „în România trăiesc trei milioane de maghiari şi trei milioane de ţigani - scria acolo -, iar ansamblul minorităţilor naţionale depăşeşte 40 % din populație. Cu alte cuvinte, numai 60 % LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) __________________________ | Sta­rts­­ 1 ­ în sfârșit, o adevărată și mult -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------­așteptată ..Istorie sinceră**1 Mihai Ungheanu, „Românii şi «tâlharii Romei» Război religios - Război de imagine?” „ Basna " ca fenomen persistent şi circular (IV) Cândva, în plin război, înainte ca ambiţiile unui pseudo-rege să ne arunce, prin trădare, pentru cine ştie cât timp, în categoria înfrânţilor şi a capitularzilor, marele savant geograf Simion Mehedinţi, ostracizat până astăzi, ne definea ca pe un „popor asediat". Este meritul profesorului Mihai Ungheanu acela de a fi constatat că „basna" lui Simion Dascălul a făcut şi face parte din arsenalul celor ce au instrumentat şi susţin acest „asediu" circular, mai ales astăzi, când nici Marea Neagră nu mai este a noastră, revendicată fiind de cei mai recenţi „copii" ai noştri, rezultaţi ai violului rusesc, „ucrainenii", şi, în orice caz, nu ne mai este „prietenă", ameninţându-ne inclusiv cu inexplicabile tornade. în sine, „basna" este un amestec penibil de date istorice, vădind incultura proaspăt aşezaţilor la masa europenilor: un rege ungur, „Laslău Craiul", identificabil cu Ladislau IV Cumanul, sau, mai corect spus, Dr. MIRCEA DOGARU (Continuare în pag. a 3-a) e SĂRBĂTORI ÎN SATELE NOASTRE LA PAPIUILARIAN în ultima duminică a lunii octombrie, comuna Alexandru Papiu Marian (Budiul de Câmpie) s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a-şi aştepta oaspeţii de seamă la dubla sărbătoare de suflet a locuitorilor-adunarea generală a membrilor Societăţii Culturale „Alexandru Papiu Marian" şi reuniunea „Fiilor satului", prilejuite de împlinirea a opt decenii (1925- 2005) de când localitatea Budiul de Câmpie poartă numele ilustrei personalităţi a istoriei şi culturii naţionale. In deschidere, profesorul Petru Nemeş, preşedintele Societăţii Culturale „Alexandru Papiu Marian", a salutat oaspeţii prezenţi care au onorat dubla sărbătoare a acestei aşezări mureşene, după care a prezentat, succint, câteva aspecte din viaţa societăţii al cărui preşedinte este. Din anul 1993, acţiunea culturală de la sfârşitul lui octombrie se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, al Consiliului Local al comunei şi de aceea fiecare acţiune organizată este numită „Ziua cea mare", zi în care se difuzează publicaţia cultural-istorică „Tezaur", titlu dat de regretatul Serafim Duicu, intelectualul mureşean care a fost şi preşedinte fondator al societăţii. Prin această societate „noi nu facem politică, spunea prof. Petru Nemeş, singurul partid este dragostea faţă de această ţară, faţă de acest popor". De aceea, revista societăţii poartă un frumos citat dintr-un cuvânt rostit MARIN CĂLDĂRARIU LA SÂNPETRU DE CÂMPIE: 700 de ani (1305-2005) de atestare documentară „Fără sat, pierdem ceva nepreţuit!" Zi minunată, frumoasa sâmbătă de 29 octombrie din acest an, lăsată ca o binemeritată binecuvântare de la Dumnezeu, va rămâne în memoria locuitorilor Sânpetrului de Câmpie ca un jalon de care, de acum înainte, îşi vor aduce aminte mereu, cu o mare plăcere. Cei 700 de ani ai atestării documentare a localităţii din Câmpia Transilvaniei au adunat în sala frumosului şi îngrijitului cămin cultural, plin ca un stup, întreaga suflare a localităţii. Modernizat printr-un pro­gram finanţat de PNUD şi de Guvernul României, acestui lăcaş de cultură i se potrivesc de minune, fără vreo rezervă în formulare, cuvintele utilizate azi în sfera preocupării gospodăreşti în pas cu cerinţele începutului de secol 21, întâlnirea numeroşilor fii ai satului cu consătenii lor, coborâtori parcă din stirpea ţărănească a lui Urcan bătrânul, a altor personaje din scrierile lui Pavel Dan, a constituit încă unul din fericitele prilejuri de a depăna amintiri,­­de a recurge la emoţionante întoarceri în memorie, întoarcerea râurilor la izvoare, că, de fapt, asta se întâmplă de fiecare dată când fiii satului vin să-şi mai vadă încă o dată rădăcinile fiinţei LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 8-a) (Continuare în pag. a 8-a) Acţiuni revendicative ale sindicatelor mureşene „Noi umblăm cu toţii rupţi, căci la vârf sunt toţi corupţi Circa 75-80 de sindicalişti s-au strâns, ieri, în faţa Pre­­­fecturii Mureş şi au organizat o acţiune de pichetare, timp de un ceas,între orele 14 şi 15, dând curs, astfel, invitaţiei celor mai mari cinci confe­deraţii sindicale din ţară de a fi organizate, în toate judeţele, acţiuni revendicative „în cas­cadă", în perioada 31 octom­­brie-3 noiembrie. Am remarcat prezenţa membrilor de sindicat din domenii precum învăţământul, comerţul, gazele naturale, foraj­­sonde, chimie, petrochimie, taximetrie, dar şi din cadrul organizaţiilor profesionale ale funcţionarilor publici, poliţiştilor sau vameşilor, cu toţii afiliaţi „Frăţia" confederaţiilor CNSLR şi „Meridian". Printre revendicările cu care sindicaliştii au mers până la­­ subprefectul Burkhardt Árpád putem enumera: creşterea sa­lariului minim pe economie la 430 lei (noi), tichete de masă pentru toţi bugetarii, fond social de 2,5%, indexarea salariilor din sistemul bugetar, bani mai mulţi pentru învăţământ şi Sănătate, dar şi reducerea fiscalităţii pieţei de muncă din România, crearea autonomiei reale a fondurilor ad­ministrate tripartit şi finalizarea modificărilor la DAN TRIFU (Continuare în pag. a 13-a) BibRclaci Judeţean­ TAROD-MUREŞ

Next