Cuvântul Liber, februarie 2007 (Anul 19, nr. 21-40)

2007-02-01 / nr. 21

COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT JOI, 1 FEBRUARIE 2007 • ANUL XIX, NR. 21 (4.445) • 16 PAGINI, 50 BANI. C Melinte Şerban CULTURA MUREŞEANÂ ÎN MEMORIA CĂRŢILOR im­olzi ia Culturală ..Vasile vă invită să luaţi parte la prezentarea cărţii CULTURA MUREŞEANĂ ÎN MEMORIA CĂRŢILOR de Melinte Şerban, apărută la Editura Ardealul, care va avea loc vineri, 2 februarie 2007, ora 17, în Palatul Culturii (Sala mică). Vor face aprecieri asupra cărţii: prof. univ. Cornel Moraru, prof. univ. Iulian Boldea, lector univ. Eugeniu Nistor, prof. Dimitrie Poptămaş. ir EDITOieiAE: Voi sunteţi urmaşii­ oliticienii noştri de azi fac tot mai mult dovada certă că sunt carne­­ şi oase din opera lui Caragiale, ei demonstrând, cum nu se poate mai sugestiv, chiar şi la 155 de ani de la naşterea marelui dramaturg, că sunt o specie aparte, ce se încăpăţânează s­ă evolueze, că sunt tot timpul contemporani cu el. Ilustrele lui personaje ale acestei categorii de fiinţe umane - Zoe, Caţavencu, Dandanache, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat - sunt printre noi şi vin buluc în fiecare seară la televizor şi în viaţa de zi cu zi, dându-se copios în spectacol pentru a vedea cum se mint şi cum ne mint, cum îşi văd de ale lor micimi, încercând însă tot timpul să facă pe sacrificaţii, sugerându-ne cum se dau de ceasul morţii pentru binele ţărişoarei lor. Aşadar, scena politică românească este în plin carnaval. Dacă până mai ieri îi criticam pe politicieni că sunt nişte morâi, că nu fac nimic, evident, pentru popor, dormind adesea nu numai în fotoliile lor parlamentare, dar şi în papuci, acum domniile lor îşi etalează „talantul" la mare vedere, dându-se în spectacol cu nonşalanţă şi fără frontiere. Din punct de vedere distractiv, subiectul pare incitant, iar povestea interesantă, cu sare şi piper, cu intrigi şi picanterii de tot felul, de la bileţele, scrisorele sau ascultări de telefoane la iubiri şi trădări pătimaşe. Toate la un loc dau savoare circului, care, în cele din urmă, se transformă într-o tragedie ce înglobează drama existenţială a poporului român, care, oricât s-ar zbate, nu va putea ieşi la liman din glodul sărăciei şi al mizeriei, tocmai datorită acestor netoţi, tim­plici şi ciocoflenderi, care confundă realitatea vie a ţării cu un câmp de manevră, cu un poligon de încercare a prostiei etalate, pe care marele dramaturg o înfiera cu atâta imaginaţie şi meşteşug în întreaga sa operă. Nu suntem pe la 1850, ci în 2007, dar proastele obiceiuri s-au păstrat neaoşe. Deşi de atunci a trecut ceva vreme, vremurile par la fel. Ianuarie, luna de naştere a lui Caragiale, a fost până în prezent foarte sugestivă pentru epoca pe care o trăim, dându-ne certitudinea că urmaşii de azi ai lui Zoe, Agamiţă Dandanache, Caţavencu şi Trahanache, fie că este vorba de Elena Udrea, Băsescu, Tăriceanu, Stolojan, Stoica, Boc sau Geoană etc., şi-au întrecut maeştrii. Ce mai aflăm noi din faptele şi vorbele de duh, din gesturile actualilor protagonişti? Că bileţelul lui Tăriceanu, dosit atâta vreme de „timidul" Traian şi scos la iveală cu forţa de convingere inegalabilă a coanei Udrea, într-un moment al maximei sale sincerităţi, carevasăzică nu mai putea să ţină în guşă o asemenea gogomănie, a explodat, iar ţăndările lui au făcut victime cu carul, ducând în acelaşi timp la o încăierare ce n-a văzut Parisul. Năroada faptă incriminată, intrată în gura presei spre deliciul delirant al acesteia, dar şi al celor 22 de milioane de compatrioţi, nu putea rămâne nesancţionată. Mai mult decât atât, nici amiciţia Alianţei nu se cuvenea să rămână în picioare. Isteria s-a iscat pe întreaga scenă politică românească, unii „aprobându-i pozitiv, alţii aprobându-i negativ", de unde a rezultat o păruială pe cinste, nemaiîntâlnită în ultimul secol, nu doar cu sifonări de imagine, ci chiar cu ameninţări de căderi de capete. în urma acestui atac seismic, jilţurile înalte ale lui Băsescu şi Tăriceanu au intrat într-o rezonanţă non stop de clătinare, iar veşnica prietenie a Alianţei DA a intrat în moarte clinică, devenind astfel pentru istorie Alianţa NU. Ambâţul este mare pentru toţi şi de aceea lucrurile nu se vor termina aici. Plin de „prinţipurile" democraţiei, Făt-Frumosul Geoană, venit de peste mări şi ţări cu toroipanul ridicat în vânt, vrea capul lui Moţoc, pentru că într-o societate cu „prinţipuri", pe carevasăzică nu le are. IOAN (Continuare în pag. a 3-a) De Ordonanţa DIICOT îi doare-n coi! Printre atâtea evenimente care îl zăpăcesc tot mai mult pe român, printre atâtea gafe impardonabile ale Puterii care te duc cu gândul la Ţara lui Lobodă Vodă, datul cu bâta în baltă tinde să devină sport preferat pentru mai-marii zilei, într-o Românie cu un preşedinte-jucător şi un premier aflaţi într-o încă­ierare perpetuă, care se scuipă aproape zilnic de pe sticla tele­vizoarelor, în presă, la radio, în care falia între cele două palate în care îşi pregătesc armele duelului, pentru alte atacuri dure, este mai mare ca oricând, într-o ţară cu o Constituţie plină de minuni şi SECVENŢA de surprize, celebra de-acum Ordo­nanţă DIICOT, lansată de Monica Macovei, într-o mare discreţie, între Crăciun şi Anul Nou, care dă puteri nelimitate unor procurori, fără o bază legislativă reală, problema libertăţilor cetăţeanului pentru mai­marii zilei devine un moft. După cum relata mass-media, Ordo­nanţa cu cântec, publicată în 29 decembrie 2006, în Monitorul Oficial, ticluită de Monica Macovei, ministrul Justiţiei, fără a informa Guvernul, a stârnit un scandal naţional cu repercusiuni şi în plan internaţional. Bântuită de amatorism, aşezată sub semnul LAZĂR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) Argumente şi pledoarie pentru adevăr Azi, când, în inimă de Românie, minţi înfierbântate asudă să aibă o autonomie teritorială pe criterii etnice, sub chipul Ţinutului Secuiesc, aici, pe meleagurile defunctei Regiuni Autonome Maghiare, o conştiinţă lucidă, Ferenczi György, dă, prin vreme, o ripostă adepţilor iredentismului, revizionismului, extremismului, şovinismului şi urmaşilor lui Horthy. Azi, când se face o publicitate deşănţată lui Wass Albert, criminalul de război şi contele-şaman, din ordinul căruia au fost ucişi, în toamna anului 1940, români nevinovaţi, urmărindu-se reabilitarea lui în „spirit european", printr-un penibil cult al personalităţii, în faţa provocărilor revizionismului actual, scrierile lui Ferenczi György s-au dovedit incontestabile file ale istoriei reale şi ale adevărului. Lucrări precum: „Transilvania", „15 ani în slujba dreptăţii româneşti" (1938), „Golgota în Ardeal" (1940), „Ardealul, pământ românesc" (1941), sunt clare mărturii împotriva anacronicului şovinism unguresc, contra celor care „se inspiră, în egală măsură, din stalinism (extremele se atrag), îmbină ideile şi metodele «Crucilor cu săgeţi» cu ale kominterniştilor veniţi pe tancurile Armatei Roşii, odată cu Luka László şi Gizella Vass, ai căror urmaşi nu s-au strecurat deja în frunte, la culesul bucatelor". Ferenczi György este cel care exclama, în 1940, în faţa­­ barbariei horthyste a ucigaşilor românilor nevinovaţi, strigătul lui fiind o ripostă dată celor mereu nemulţumiţi cu prevederile Trianonului, în gâtlej cu strigătul „Nem, nem! Soha!" (Nu, nu! Niciodată!). „Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă (...). Asasinatele se ţin lanţ, şi toate acestea pentru că unica vină a nenumăratelor victime este aceea de a se fi născut români". Vă prezentăm cartea lui Ferenczi György, „un ungur care s-a dovedit mai român decât impostorii noştri de ieri şi de astăzi, în speranţa că, citindu-l pe unul de-al lor, tot mai mulţi maghiari se vor trezi din toropeala letală" - cum se exprima eminentul istoric dr. Mircea Dogaru. Ar fi unul dintre argumentele pentru care, la cererea mai multor cititori, ziarul „Cuvântul liber" va publica, integral, lucrarea lui Ferenczi György - „Maghiarimea din Transilvania și revizionismul" (cu un Cuvânt înainte - Argument­­ de dr. Mircea Dogaru, tradusă în limba română de Horváth Dezideriu). LAZĂR LADARIU FERENCZY GYÖRGY MAGHIARIMEA DIN TRANSILVANIA ŞI REVIZIONISMUL (A TRANSYLVA­NIAI MAGYARSÁG ÉS A REVÍZIÓ) FERENCZY GYÖRGY Potrivit izvoarelor germane (Annales Reg­ni Francorum, Porta Saxo, Analele Fundense etc.), secuii sunt urmaşii avarilor de neam tu­rcic sau oguz care au întemeiat două puternice kaganate în Pannonia, în anii 567-587, sub Baian (558-605), și 675-600, motiv pentru care, în amintirea unui trecut glorios, aveau să se prezinte românilor ca fiind „de neam ales­"(szkil - sikil - szelkeliek - secui), împotriva strămoșilor lor. (Cuvânt înainte, de dr. MIRCEA DOGARU) (Continuare în pag. a 3-a) Comentariu aderare la integrare - extrem de areu! lm I Nu este nimic nou în afirmaţia din titlu. în schimb, doresc să leg acest 1 ianuarie 2007 de conştientizarea faptului că în urmă cu o lună de zile doar s-a întâmplat aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, dată de la care a început integrarea propriu-zisă - un proces lung şi greu. Şi, în loc ca toate eforturile, toate resursele să fie concentrate în această direcţie, la noi ca la nimeni, a început bătălia bileţelelor. Adică, în timp ce aceste bileţele erau întoarse pe toate părţile, chiar şi pe cele nescrise, România avea nevoie să-și pună la punct strategia postaderare. Pentru că fără o strategie bine gândită e ca și cum s-ar (Continuare în pag. a 3-a) MIHAI BĂRDĂȘANU

Next