Cuvântul Liber, februarie 2009 (Anul 21, nr. 22-41)

2009-02-03 / nr. 22

I Sighişoara,­­ la Târgul I de turism I din I Germania Asociaţia Turistică Sighişoara a fost reprezentată la Târgul de Turism de la Stuttgart, ce s-a desfăşurat în perioada 17-25 ianuarie 2009, purtând titulatura de „Caravana Mondo - Turism", în care au fost implicate asociaţii turistice din mai multe ţări, care au atras la standurile expoziţionale peste 220.000 de vizitatori. Potenţialii turişti s-au interesat îndeaproape de condiţiile de cazare şi locurile turistice de vizitat. România, în cadrul expo­ziţiei, a avut un stand de 200 de mp, la care au participat expo­zanţi din domeniu, la loc de cinste aflându-se şi Sighişoara. Aceste târguri au rolul de a face cunoscut potenţialul turistic şi, contribuie la promovarea turis­tică, prin stabilirea unor legături între tur-operatorii diferitelor instituţii turistice internaţionale c­u posibilitatea facilitării unor contracte ce se vor derula în perspectiva anului în curs. (L.V.) I I I I I I I I I 1 „Universul scriitorilor" UNIVERSUL­­ Scriitorilo­r „Revista scriitorilor de pretutindeni . REDACTOR ȘEF: ‘ROM­EO SOJII&­ ISSN-1224 - 0605 . ANUL H- 2009 . NR. 3 . PREȚ: 5,00 RON Revista „Universul scriitorilor" este în al doilea an de apariţie, debutul ei editorial făcându-se în ultimul trimestru din 2008. Numărul 3 al revistei scriitorilor de pretutindeni îşi deschide paginile cu editorialul lui Romeo Soare, redactor-şef, intitulat Un univers uman într-o continuă expansiune, scriere dedicată prof. univ. dr. Cornel Moraru, critic literar, fost redactor-şef al revistei „Vatra", între laureaţii Premiului Nobel pentru literatură, evidenţiaţi în paginile revistei, figurează spaniolul José Echegaray (1832-1916) şi polonezul Henryk Sienkiewicz (1846 - 1916), cu biografii selective şi referinţe critice. Florentin Popescu ne „duce", prin scris, la Cafeneaua Ku­bler, una dintre cele mai frecventate unităţi de acest gen din Bucureştii de altădată. Secvenţe mozambicane ne propune, spre lectură, Neagu Udroiu, iar I. Hangiu recenzează pe scurt revista literară, artistică, socială „Flacăra", apărută, în Bucureşti, pe data de 20 octombrie 1911. Poeta târgumureşeană Marta Izsák, ne poartă prin pagini de reviste literare din ţara noastră. Dr. Cornel Podar evocă personalitatea marcantă a culturii transilvane, Serafim Duicu. Fragmente de jurnal publică scriitorul, publicistul, editorul Nicolae Băciuţ, Răzvan Ducan (prezent pe coperta întâi a revistei), ne vorbeşte despre Cărţi de curaj, scriitori de curaj; elevul Gimnaziului de Stat „Romulus Guga" din Târgu-Mureş, Liviu Adrian Natea, ne trece în Amintirea timpului sau timpul amintirii o scriere în proză, iar Viorel Conţiu ne „deschide" Agenda lui Adam. In creaţie, dincolo de lacrima tremurată a inimii nimic nu există!, ne spune Romeo Soare, care semnează şi partea a treia din reportajul Israel - studiul inimii. Poezia este bine reprezentată în paginile revistei, prin semnăturile lui George Coşbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Timotei Cipariu, Alexandru Depărăţeanu, Ioan Barac, Vasile Militar, Costache loanid, Lazăr Lădariu, Ana Munteanu Drăghici, Irina Bara Moldovan, Daniela Moldovan, Gheorghe Păcurar. Un număr frumos de revistă, precum Căprioara lui Emil Gârleanu, DORIN BORDA 3 februarie 2009 Față de calendar Zile trecute: 34 Zile rămase: 331 Soarele răsare la: 7.48 Soarele apune la: 17.32 Ortodox: Sfântul şi Dreptul Simeon; Sf. Proorociţa Ana Greco-catolic: S. şi dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu şi profetesa Ana Romano-catolic: Sf. Blaziu, ep. m.; Oscar, ep. Zodia, Vărsător­iul 20 ianuarie - 18 februarie) ^ „ 1468 - A murit Johann Gutenberg, inventator german al tiparului, împreună cu J. Fust imprima, în anul 1448, celebra „Biblie cu 42 de rânduri". 1870 - A murit, la Budapesta, Emanoil Gojdu, avocat și om politic, care a reprezentat interesele comunităţii româneşti din Transilvania şi Ungaria. 1929 - La sala Eforie, are loc premiera filmului „Iancu Jianul" de Horia Igiroşanu, primul din seria dedicată de regizor haiducilor noştri. 1941 - S-a născut Ştefan Iordache, actor de teatru şi film („Cel mai iubit dintre pământeni", „Oglinda", „Glissando", „Ciuleandra", „De ce trag clopotele. Mitică?", „Pruncul, petrolul şi ardelenii", „înghiţitorii de săbii", „Bietul loanide") (n.14.09.2008). 1947 - Miron Radu Paraschivescu publică în ziarul „Scânteia" (al PCR) atacuri violente contra lui Tudor Arghezi, acuzat de atitudini politice reacţionare. 1954 -A murit scriitorul Ionel Teodoreanu („La Medeleni", „Uliţa copilăriei", „Loreley", „Masa umbrelor") (n.06.01.1897). 1957 - Poetul Ştefan Augustin Doinaş a fost arestat şi condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzaţia de „omisiune de denunţ", a fost eliberat la 5 februarie 1958. Cugetarea zilei: „Adevărul este atât de întunecat în aceste timpuri şi minciuna atât de fixată, încât n-am fi în stare să cunoaştem adevărul, dacă nu l-am iubi." (Pascal) I HOROSCOP) Berbec. Azi nu sunt recomandabile întâlnirile cu prietenii şi nici deci­ziile importante în privinţa pro­blemelor sentimentale. Vă sfătuim să vă concentraţi asupra activităţilor intelectuale şi studiului. Taur. De dimineaţă este posibil să fiţi supărat din cauza piedicilor care vă provoacă întârzieri. Nemul­ţumirile şi nervozitatea pot să vă pună într-o lumină nefavorabilă atât în societate, cât şi în familie. ^ ^ v Gemeni. Sunteţi hotărât de^K să rezolvaţi mai multe treburi deodată, deşi la prima vedere este imposibil. Reuşiţi, graţie talentului organizatoric şi optimismului care vă caracterizează. Rac. Astăzi s-ar putea să vă nemulţumească tot ce se întâmplă în jur. Suportaţi greu glumele colegilor, aveţi impresia că munciţi mai mult decât ceilalţi şi şefii nu observă, iar colaborarea cu partenerii de afaceri nu merge cum aţi fi vrut. Leu. S-ar putea să aveţi probleme de comunicare. Vă recomandăm să fiţi prudent în relaţiile cu colegii şi prietenii. Situaţia financiară nu trebuie să vă îngrijoreze. Fecioara: Este posibil ca azi să vă fie ceva mai greu, din cauza neînţelegerilor cu un partener de afaceri. Nu este cazul să fiţi pesimist un prieten vă ajută să rezolvaţi o problemă financiară dificilă. Balanţa. S-ar putea să nu aveţi spor în activităţile inte­lectuale. Nu sunteţi în cea mai bună formă şi nici inspiraţie nu prea aveţi. Nu vă pripiţi în afaceri! Scorpion: Astăzi ar fi bine să evitaţi întâlnirile de afa­ceri. La serviciu, încercaţi să nu vă amestecaţi în pro­blemele care nu vă privesc! în caz contrar, riscaţi să suferiţi un eşec care ar putea să vă marcheze pe termen lung. Săgetător. Aveţi tendinţa să vă asumaţi prea multe responsabilităţi. Vă sfătuim să fiţi prudent la serviciu. Atenţie şi în afaceri, pentru că este posibil ca o persoană de încredere să încerce să vă atragă într-o cursă! Capricorn. Vă sfătuim să nu vă faceţi planuri de investiţii, s-ar putea să rămâneţi dezamăgit. Eve­nimentele neprevăzute care apar de dimineaţă vă dau peste cap tot programul de azi. Vărsător. Nu vă impa­cientaţi dacă nu reuşiţi să rezolvaţi o problemă finan­ciară! Dacă aveţi răbdare, veţi reuşi să depăşiţi şi această perioadă dificilă. Peşti. Intenţionaţi să începeţi ceva nou, dar sunteţi prea nerăbdător. Graba strică treaba! Vă sfătuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu. Peste două săptămâni, festival de blues la Sighişoara Aşa cum aţi mai fost informaţi din paginile acestui ziar, la Sighişoara se va desfăşura, în curând, un festival de blues care devine o frumoasă tradiţie. Sighişoara Blues Festival va avea, din nou, invitaţi de seamă şi acelaşi prezentator - Berti Barbera. Programul festivalului cuprinde recitaluri ale unor invitaţi din străinătate: joi, 19 februarie - Sony & his Wild Cows (Ungaria), Lil Dave Thompsons Band (SUA), vineri, 20 februarie - Ray, Mama Ray(UK) şi John Primer & Band (SUA), pentru ca sâmbătă, 21 februarie, să concerteze Ana Popovic& Band (Serbia) şi Lucky Peterson­ Band (SUA). Sighişoara Blues Festival se va desfăşura în fiecare seară, cu începere de la ora 19.30, cuprinzând două concerte pe seară, a 80 de minute concertul. Sighişoara Blues Festival este de acum o prezenţă binecunoscută şi apreciată în mediile artistice româneşti, cât şi peste hotare, un eveniment major îndrăgit de toţi iubitorii şi simpatizanţii blues-ului. Cele patru ediţii, care, treptat, au ridicat festivalul la rang internaţional, au confirmat interesul tot mai crescut pentru blues al sighişorenilor, locuitorii acestui vechi oraş fondat de emigranţi germani, acum mai bine de 900 de ani. ___________________________________________FLORENTIN PEAC expoziţie DE BIBLII Timp de două zile, 31 ianuarie şi 1 februarie a.c., foaierul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş a găzduit un eveniment inedit. Este vorba de expoziţia de Biblii intitulată „Urmează Biblia". De la Viorel Dima, organizator la nivel naţional al proiectului „Urmează Biblia" şi director de Relaţii Oficiale şi Libertate Religioasă din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, am aflat că Biblia specială expusă este scrisă în 66 de limbi, a pornit din Manila, Filipine, în octombrie 2008 şi, în timp de doi ani, va trece prin 1.000 de localităţi din întreaga lume, va poposi în toate ţările, urmând ca în 2010 să-şi încheie călătoria în Atlanta. în România, expoziţia itinerantă a poposit în 18 localităţi. în Transilvania au avut loc asemenea expoziţii la Sfântu Gheorghe, Braşov, Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca. A fost un prilej unic, când oamenii au avut ocazia să vadă această Biblie, pe lângă altele, care însumează 1.500 de pagini, cântăreşte aproape 9 kilograme şi este îmbrăcată în piele. Referindu-se la cunoaşterea Bibliei, organizatorul evenimentului menţiona: „Noi credem că Biblia este singura normă de călăuzire în materie de limbă şi religie şi credem că este terenul comun pe care se pot întâlni toate confesiunile religioase." Text şi foto: MARIN CĂLDĂRARIU ---------------------------------------[ AGENDA)-------------------------------------­TEATRUL NAŢIONAL TÂRGU-MUREŞ Compania „Liviu Rebreanu" prezintă astăzi, la ora 19.30,în Sala mică, spectacolul „SEXPIR - OPERE COMPLETE", comedie de Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield. FILARMONICA DE STAT TÂRGU-MUREŞ Astăzi la ora 19, Ab, nr. 16, în Sala mare: CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR ÎN ÎNTÂMPINAREA ZILEI ÎNDRĂGOSTIŢILOR „INVITAŢIE LA ... DRAGOSTE". Interpreţi: Frannz Lamprecht - dirijor (Germania), David Ottmar-trompetă (Germania),în program: Julius Fucik Hans Hendrik Wehding, Georg Friedrich, Händel, Joseph Haydn, Antonin Dvorák, Léo Delibes, Jean Sibelius, Calvin Custer, Victor Herbert, Nini Rosso, Johannes Brahms, Jean-Baptiste Arban, Paul Abraham. — ....... . Ne priveşte! Dacă nu vrei să porţi centura de siguranţă, te priveşte! Dacă dai muzica de la bord mai tare, mă priveşte şi ne priveşte! Fie ca pieton, fie ca şofer în trafic. Mă deranjează şi ne deranjează. Ascultă-ţi, deci, muzica, şi atât! Dacă „ Codul bunelor maniere " nu-ţi este la îndemână, nu uita de noul Cod Rutier, articolul 100, alineatele 7 şi 10! (Campania de asigurare a unui climat de viaţă civilizat)

Next