Cuvântul Liber, iulie 2017 (Anul 29, nr. 123-143)

2017-07-28 / nr. 142

CUVÂNTUL VINERI, 28 IULIE 2017 Leul împlinește 180 de ani. De unde vine denumirea de „leu” Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea, când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, lowenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic „leu". Această monedă a fost folosită în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de „leu", la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat. Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva, care în traducere înseamnă tot „leu", trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la lowenthaler, pronunţat daler, vine şi denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi, au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanțul de argint, sau mai simplu, doar sfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie „nu am nici un sfanţ". O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare „nu face două parale" vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă şi era confecţionată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea şi monezile chiar se lipeau unele de altele. Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835, când domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzacţiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. în Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor, şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţio­nale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou înalta Poartă s-a opus. încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români". Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi", ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat", după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. în 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi", care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru loan I". Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independenţa. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5,10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham. Ministrul de finanţe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domni­torului Carol I pe monedele de aur şi argint ce urmau a fi emise, tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei („pol"), fără a ţine seama de pretenţiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulaţie în 1868, având efigia domnitorului şi inscripţia „Carol I domnitorul românilor", tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamen­tarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porţii, precum şi al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranţa Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania şi Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur şi 400.000 de argint, fără a cuprinde însă „semnul" menit să evidenţieze suzerani­tatea sultanului. începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu şi 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze. 0669239 Tjl/MUu*­Hrr.rz 1VANCA NATIONALA A ROMÂNIEI 1 .0669239 X CINCI SUTE LEI IO -vil- 22 -41 GUVERNATOR CASIER CENTRAI, RAMONA CIACOI 0 De la Centrul pentru Inovaţie în Medicină Ziua Mondială a Creierului 2017 - Accidentul Vascular Cerebral • O persoană din 6 va suferi un accident vascular cerebral (A­VC) la un moment dat, pe parcursul vieţii. • Peste 60.000 de români suferă anual un A­VC, iar 54.000 de români mor în fiecare an din cauza unui AVC. • 10 factori de risc sunt responsabili de 91%­ dintre accidentele vasculare cerebrale. • Recunoaşterea rapidă a semnelor AVC şi prezentarea imediată la un spital specializat cresc şansele de supravieţuire şi reduc rata dizabilităţilor. La nivel mondial, 6 milioane de decese sunt atribuite AVC în fiecare an. în România, un număr de aproximativ 60.000 persoane suferă anual un AVC, iar peste 54.000 mor din cauza acestei boli. Accidentul vascular cerebral (AVC) apare atunci când unul dintre vasele de sânge care irigă creierul se sparge (AVC hemoragie) sau este blocat de un cheag sangvin (AVC ischemic). în timpul unui AVC, celulele nervoase din apropiere suferă din cauza lipsei oxigenului şi a nutrienţilor, ceea ce poate duce la dizabilităţi permanente. Stilul de viaţă nesănătos este principala cauză a accidentului vascular cerebral (AVC). O mare parte a accidentelor vasculare cerebrale pot fi evitate prin conştientizarea şi eliminarea factorilor de risc. Studiul Inter Stroke a demonstrat că 10 factori de risc influenţa­bili sunt responsabili pentru apariţia a 91% dintre accidentele vasculare cerebrale. Printre aceştia, se numără hipertensiunea arterială, sedentarismul, dislipidemia, dieta dezechilibrată, obezitatea abdominală, fumatul, consumul de alcool, diabetul zaharat, bolile cardiace şi diverşi factori psihosociali", afirmă dr. Gabriel Tatu- Chiţoiu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie. „ Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc care poate fi modificat, fiind implicată în jumătate dintre accidentele vasculare cerebrale. Aşadar, controlând tensiunea arterială, realizăm şi prevenţia unei mari proporţii din accidentele vasculare cerebrale, în acelaşi timp, trebuie să se ştie că pacienţii cu fibrilaţie atrială au un risc de 5 ori mai mare de a suferi un A­VC. 15% din totalul A­VC apar pe fondul fibriaţiei atriale. Aceste accidente sunt mai severe decât cele care nu se asociază cu fibrilaţia atrială. La rândul lor, hipertensiunea arterială şi fibrilaţia atrială pot fi prevenite şi controlate prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos (efort fizic, dietă, menţinerea greutăţii corporale). Educaţia pentru sănătate, de la cele mai mici vârste, este esenţială pentru prevenirea A­VC, dar şi a altor boli cardio­­metabolice", explică dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu. Screening-ul pe scară largă pentru fibrilaţia atrială asimptomatică la persoanele în vârstă de peste 65 de ani, urmat de tratamentul cu noile anticoagulante orale, ar putea reduce costurile accidentelor vasculare cerebrale şi dizabilitatea asociată acestora. în cazul unui AVC, pacientul trebuie transportat la spital cât mai repede cu putinţă, preferabil în decurs de o oră, pentru a evita decesul şi dizabilităţile. „Prezentarea rapidă la un spital specializat în tratamentul A­VC, după apariţia simptomelor, şi tratamentul instituit precoce maximizează şansa de succes terapeutic şi de recuperare post-A­VC (...). Pacienţii cu AVC au o şansă mai bună de a supravieţui după un prim episod, în comparaţie cu generaţiile anterioare; în acelaşi­­timp, pacienţii trebuie să fie conştienţi că, dacă nu-şi schimbă stilul de viaţă care a determinat apariţia primului accident vascular cerebral, posibilitatea unei recidive rămâne crescută. De asemenea, este esenţial ca un pacient cu A­VC să respecte întocmai tratamentul prescris de medic la externarea din spital după un accident vascular cerebral", a declarat dr. Armand Frăsineanu, medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti. Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România. „Societatea românească are nevoie mai mult ca oricând de programe de prevenţie atât pentru bolile­­ cerebro-vasculare, cât şi pentru alte patologii cronice. Accesul la noua generaţie de anticoagulante orale este obligatorie pentru prevenirea accidentului vascular la pacienţii cu fibrilaţie atrială. Fiind un tratament care se ia timp de zeci de ani, este important să fie compensat.... Este important să-i redăm societăţii pe aceşti oameni, nu să-i transformăm în asistaţi social". Recunoaşterea unui accident vascular­­ cerebral - semnele care trebuie urmărite: 1. rigiditate într-o parte a feţei, de obicei la nivelul gurii şi al ochilor; 2. inabilitatea de a ridica ambele braţe; 3. probleme cu vorbitul sau inabilitatea de a comunica, în cazul în care sunt observate aceste simptome, trebuie apelat cât mai repede numărul de urgență 112 sau persoana respectivă trebuie transportată la cel mai apropiat spital. Fiecare minut pierdut în timpul unui accident vascular la nivelul unei artere mari a creierului, cum este artera cerebrală medie, înseamnă: aproximativ 1,9 milioane de neuroni pierduţi, 14 milioane de sinapse pierdute, distrugerea a 12 km de fibre nervoase mielinizate, creierul unui pacient cu AVC ischemic îmbătrâneşte cu 3,6 ani la fiecare oră fără tratament.

Next