Cuvântul, noiembrie 1924 (Anul 1, nr. 1-22)
1924-11-06 / nr. 1
2 CUVÂNTUL arte engleză Drumeţii străini abătut prin ţinuturile noastre, nu ne sunt întotdeauna prieteni. Puţini vin numai pentru a ne cunoaşte desinteresat şi cu gând bun. Cei mai mulţi au fost ispititi de faima bogăţiilor noastre rămase în paragină: treceau graniţa purtând în buzunar procura cutărei societăţi ori cutărui trust de mari întreprinderi economice, pentru a cumpăra , a arenda, a lua în concesie. Toată călătoria însemna un scurt popas în Capitală, câteva nopţi bucureştane, spectacol amestecat de orientalism, noroaie, miros de mititei, plăcintărie, bacşiş şi de ultima modă pariziană, flecăreală de montmartre şi cubismodadaism. Urmau două trei zile de drum pe valea Prahovei, în ţinuturile petrolifere, în pădurile unde ar putea lua fiinţă o fabrică de cherestea, în terenurile inundabile. Omul ne cunoaştea în ţugă. Fiindcă proectele cu care coborîse din tren se întâmpla să nu se realizeze, pleca indispus. Petrecuse o noapte cu o femee uşoară, deci toate bucureştencele sunt uşoare, întâlnise un om din marginea politicei, veros, deci corupţie desăvârşită domneşte în ţara românească. Un băiat de magazie mâncase o palmă pentru cine ştie ce impertinentă faţă de un client, de el românii sunt antisemiţi feroci. Şi aşa mai departe. Mai ales dacă i se întâmpla călătorului, cum s’a întâmplat unui corespondent de ziar olandez, să i se fure geamantanele şi pălăria şi să coboare în gara Sinaia, cu capul golit. Nu e de mirare că impresiile acestor drumeţi grăbiţi şi dibuind să ne cunoască la voia întâmplării, sunt mai întotdeauna puţin măgulitoare, adesea duşmane şi de multe ori eronate. O carte prietenoasă şi scrisă cu înţelegere, ne e de aceia cu atât mai scumpă. Şi o astfel de carte e frumosul volum al d-lui E. O. Hoppe — «In gipsy camp and Royal Palace», adică: «Din şatra ţigănului în palatul regal» sau mai exact: «în şatra ţiganului şi palat regal», cu subtitlul « Cutreerând România» şi cu o prefaţă de Regina Maria. Volumul a apărut în acest an, la editorul Methuen et Co. Ltd. în Londra şi costă 15 şilingi. D-l E. O. Hoppé e un artist fotograf, în căutarea pitorescului. Ispitit de faima minunatelor privelişti de la noi, a venit să le prindă în camera neagră a aparatului. Călătorit ca orice Englez de rasă, în piuite colţuri ale planetei, cultivat din cărţi şi din proprie observaţie la faţa locului, va fi păşit aci cu tot scepticismul care stă bine acestui neam unde bântuie spleenul. Dar — ne spune în cuvântul de introducere — a găsit la noi, lucruri fermecătoare, nu numai ca pitoresc, dar ca viaţă şi ca posibilităţi de viitor, îşi mustră chiar compatrioţii care au descoperit numai corupţie şi uşurătate; acelea se descopăr în orice ţară din lume, intr o anumită categorie, de oameni. Poporul Cel adevărat e neatins şi dă drept la toate nădejdile, e echilibrat, robust cu bun simţ şi cu o curată poesie sufletească, înşirăm câteva titluri de capitole: Chipul Bucureştilor pe care îl numeşte «cetatea plăcerilor»; Despre mâncare şi băutură; Târgul Moşilor; Viaţa şi şatra de ţigani; Sinaia; Un castel din vis (Bran) ; Folklorul românesc, (cu multe traduceri de d. Beza); Curtea de Argeş; Costume şi obiceiuri; Viaţa sălbatecă a Bălţii; Literatura românească. Ochiul a văzut bunele şi relele noastre, frumuseţile şi curăţeniile, cu simpatie şi cu înţelegere. Desenator, autorul a împodobit paginile cu schiţe din pitorescul vieţii româneşti: mănăstiri, oale, îndeletniciri casnice, ciumpoaie şi cavale, costume româneşti şi leagăne de paşti, motive naţionale şi tipuri din diferite localităţi. Fotograf, a adăugat diferite privelişti unde realitatea se împrejmuie cu o atmosferă de vis. Cartea scrisă de un străin, ar putea să ne slujească pildă da cum s’ar scrie de către un român o carte de propagandă care să tină piept cu curaj și cu cinste, lucrurilor urâte ce se spun în Apus despre noi de către atâtia neprieteni. LITERA R IS ?3gSBesaBBBBBB Adunarea generală a „ASTREI In zilele de 8 şi 9 Noembrie 1924 are loc la Arad adunarea generală ordinară a «Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român». Iată programul acestei adunări. Vineri 7 Noembrie 1924, orele 6 d. a. Consfătuire cu domnii directori ai despărţiimintelor «Asociaţiunii» cu privire la modificarea Statutelor. Sâmbătă 8 Noembrie 1921, orele 11 dim. Ş din fa cu următoarea ordine de zi: 1. Deschiderea adunării generale. 2. înscrierea delegaţilor prezenţi ai despărţămintelor. 3. Raportul general al comitetului central pe anul 1923. 4. Alegerea comisiunilor pentru : a) examinarea raportului general pe anul 1923 ; b) cenzurarea socotelilor pe anul 1923 și a proiectului de buget pe anul 1923 ; c) înscrierea membrilor noui ; d) examinarea proiectului de modificare a Statutelor «Asociaţiuni». 5. Prezentarea eventualelor propuneri. • • , ‘ • ■ . • ! ţi' Duminică 9 Noembrie, orele 10 dim. Şedinţa II., cu următoarea ordine de zi: 1. Raportul comisiunii alese pentru examinarea raportului general şi propunerile acestei comisiuni. 2. Raportul comisiunii încredinţată cu cenzurarea socotelilor și a proiectului de buget. 3. Raportul comisiunii pentru înscrierea de membri noui. 4. Raportul comisiunii pentru examinarea proiectului de modificare a Statutelor. 5. Alegerea a 3 membr pentru completarea locurilor vacante în comitetul central pe restul periodlului de trei ani (adecă pe un an). 6. Propunerea pentru ţinerea adunării genrale din 1925 în oraşul Reghin. 7. Dispoziţii pentru verificarea procesului verbal al adunării generale. DUPĂ PRÂNZ LA ORELE 5: godina festivă a secţiilor ştiinţifîcolitorare. Telegramă cifrată Rică Farsanovici ridică somnoros capul din pernă. Bătăile în uşă îl treziră dintr’un vis chinuitor şi absurd. Se făcea un oraş mare plin de larmă şi straniu, care semăna totodată cu Bucureştii, cu Londra şi cu Parisul. Trecea în goana automobilului pe străzi care aduceau câteodată cu Calea Victoriei, pe urmă cu Avenue de l’Opera și altădată cu Trafalgaarsquare.. .dar nul era lămurit nici una din aceste, toate, fiindcă visul se petrecea într’o Capitală necunoscută. Trecătorii îl salutau cu respect slugarnic. El, Rică Farsanovici, era un personagiu important, n’ar putea spune anume ce — un guvernator, prim-ministru ori poate preşedinte de Republică. Răspundea salutărilor surâzând cu nemărginită încântare de sine. Era fericit, soarele foarte luminos, aerul fluid şi cetăţenii de ce trotuare, îi arătau o mare dragoste şi păreau ei înşişi bucuroşi de fericirea lui. Deodată, din pavajul străzii, răsări pe neaşteptate un om îmbrăcat ţărăneşte, un valah cu figura bărboasă şi aspră, ameninţând cu pumnul. Şoferul sună strident din clason, dar omul nu se feri în lături. Botul maşinei îl izbi în piept, roţile călcară trupul răsturnat, frâna patină lunecând... Şi mulţimea se adună într’o clipită... Aceiaşi mulţime care îl salutase adineori cu grabă şi cu supunere, isbucni într’un formidabil strigăt de ură. Nu putea înţelege ce spun toţi, încleştând pumnii şi vorbind’ într’o limbă necunoscută. Dar când ’ se ridică de pe perne să explice că şoferul n’arenici o vină, o mânăciolănoasă şi nesfârşită îl smulse de guler, îl trase jos şi îl izbi dureros în creştet. De trei ori, îndesat şi crunt. Atunci deschise ochii şi se deşteptă în patul cald, în camera plăcută și familiară. Bătăile în ușă sunau timide dar perzistente. Enervat strigă: ■— Intră! Ușa se deschise pe jumătate și se prelinse un băiat în livrea. Be o tavă mare, purta o hârtie albă, împăturită. — Ce este? întrebă Rică Farsanovici, cu gândul încă la visul greu și fără sens. Servitorul înţepenit în mijlocul carmerei, articulă cu glas sugrumat: — O telegramă, Excelenţă! — Şi pentru -atât, trebuia să mă trezeşti din somn? — E urgentă, Excelenţă! Am îndrăznit... . Să nu îndrăzneşti nimic. Las’o pe masă! porunci Rică Farsanovici, abia stăpânindu-şi un căscat. Servitorul ieşi în vârful picioarelor. Rică rămase cu ochii fixaţi în gol, ascultând tictacul mărunt al ceasornicului, care măsura timpul egal şi indiferent . După ce-şi alungă bine somnul, coborî din pat, umblând în haina subţire de mătase. Luă cifrul de sub un teanc de reviste ilustrate şi umoristice pariziane, şi începu să transforme numerile din telegramă, în cuvinte. * Deschidea plictisit paginile cifrului şi căută distrat echivalentul verbal al nu- merilor. In urechi îi stăruiau încă sunetele barbare şi desfățate ale Jazzbandului, din timpul nopţei, la Cazino. Senzaţia displăcută a visului se risipi în această amintire, şi o înduioşată mulţumire îi străbătu trupul. Prin uşa deschisă, alături, auzi 0 mişcare. Se îndreptă spre camera Neerei, şi se opri în prag. •— Ce?... Tu nu dormi? întrebă Rică. — Cum vezi... M’au deşteptat paşii tăi... Iar ţi-a venit vre’o telegramă? — Da! mă chiamă la București. — Cine? , — îmi telegradiază _ generalul Colineanu... Ciudați.. —■ Și pleci? — Desigur ! Cu automobilul... Diseară sânt îndărăt. Neera tăcu un cap de copil supărat, seuturându-și părul în perne. — Iar pleci!... Şi-mi iei şi autoul... Ştii bine doar, că proectasem o plimbare la Braşov. Am invitat şi pe Lilica... i acum, cum rămân toate? Desigur n’ai să te întorci nici astăzi, şi poate nici mâine... Rică, surâse la aceste mustrări, ca la încăpăţânarea unui copil alintat: — Dar te asigur că mă întorc. Bucureștii nu sunt’ la capătullumei. — Vezi că nu ești drăguț să-mi lași autoul!.. De’ ce nu pleci cu tenul? Ai vagonul în gară. Rică Farsanovici reflectă un moment, și răspunse învins:— Bine! Facă-se voia ta! Neeva îi trimise cu mâna albă şi caldă, un sărut de mulţumire. Rică zâmbi, chemat de gura cărnoasă şi umedă, dar tot fiorul i se sfărâmă când îşi aduse din, nou aminte de telegramă, încercă să dea o explicaţie acestei ciudate chemări. Desigur noui tulburări în Basarabia. Prin minte îi trecu sarabanda ameţitoaare a nopţii petrecute, la Cazino, răcoarea parcului, escursia ’ proectată, şi o mână ,surdă îl cuprinse împotriva necunoscuţilor acelora dinlepădare. Ţăranii satelor de la gura Nistrului, vecinie gata la răsvrătire şî pradă, îi apăreau acum ca nişte vrăşmaşi personali ai liniştei lui, ai fericirei lui, tinere şi însetate de toate ambiţiile, întunecaţi de murdărie şi de alcool, tâmpiţi de ignoranţă, împinşi de instigaţii la crimă, pândeau cu neastâmpăr clipa când să-şi reverse ura lor în vâlvătaie de incendii şi horcăit de asasinate. Astfel, necunoscuţii’, de la marginea ţării, îi păreăţţ’lui Rică Farsanovici, o gloată de jivine blestemate, pricinuind nuimai nenorociri şi nelinişte statului. Gândul unei represiuni masive, neîndurate, totale ca un briceag înroşit înfipt într’o cangrenă, puse stăpânire pe cugetul Excelenței. Fără voie repetă îndesat, cu mânie, plimbându-se prin casă în pantofii moi, cu mâinile înfipte în buzunarele pijamalei. — E nevoie de o mână de fier! O mână de fier, în mănușe de mătarie!... îșiînchipui năpraznica stârpită a revoltei. Va da ordine. La nevoie va merge personal să ancheteze. îşi aprinse o ţigară şi se trânti din nou în pat, aşezându-şi mai bine perna sub cap. Gândurile vagabondară capricios. O voluptate nouă îi străbătu trupul şi cugetul: voluptatea puterii. Aşadar, fără el nu se putea mişca nimic. De la generalul Hercul Colineanu, prefectul capitalei, până la cel din urmă jandarm al mit, din cine ştie ce cătun al Basarabiei, toţi aşteaptă ordinul lui, fiu se mişcă fără porunca lui. „Ordinul meu” repetă în şoaptă, pentru a gusta şi mai bine senzaţia puterii. Şi zecile de vieţi, sutele de vieţi ale gângăniilor umane de acolo, de la hotarul Nistrului, de voinţa lui depind. Un ordin, un sbârnăit de telefon, o telegramă şi sânt şterşi de pe faţa pământului! Rică Farsanovici întinse braţul cu ţigarea între degete, ca şi cum ar fi schiţat gestul poruncii. Din vârful ţigării căzu pe covor şi se sfărâmă, un vârf de scrum cenuşiu. Atât de adlevărat este, că între iluzia gesturilor celor mai hotărâte şi între realitatea umilă de multe ori e numai deşertăciune. Cu greu se smulse din lenevia somnoroasă/începu’să se îmbrace în silă, ca wmmsmmm un şcolar Luni dimineaţa, după o zi de trândăvie şi de sburdat. Trase stolurile în lături. Soarele năvăli auriu şi hotărâtor. Deschise ferestrele. Boarea umedă a pădurilor de brazi, cu miros de răşină, mătură din cameră atmosfera de somnolenţă. Sinaia îi apăru la picioare, cu vile albe şi cu acoperişuri roşii, între brădet întunecat. Cerul albastru era foarte senin. Numai pe crestele împădurite se destrămau subţiri pale de ceaţă, care nu erau încă nori, şi peste un ceas aveau să se topească în soarele cald, de sfârşit de vară. Prahova vuia săltând rece şi nevăzută între stânci, cât de greu îi era să se despartă de aci, pentru Bucureştii cu căldura încinsă a caldarâmului, cu praful şi duhoarea lui moleşitoare... Se depărtă încet de la fereastră. Păşi în vârful" picioarelor la uşa Neerei. Adormise din nou şi respiraţia regulată ritma somnul, care-o purta printr’un vis încântător desigur, căci pe buze, dormind, îi flutura un surâs fericit. își puse gulerul și cravata, după ce nehotărât, ezitase ce rând de haine să îmbrace. Luă telefonul: Domnișoară, vă rog, gara!... • Allo gara, alto! gara?... Aci ministrul Farsanovici. Vă rog ataşaţi vagonul meu la acceleratul de 9 şi 45... Mulţumesc. Da, da!.. Neapărat, Neera se deşteptă acum de-a binelea şi surâse mulţumită. Rică îi lăsa autoul. — Pleci chiar acum, Ricuîe? —Da, Neeri. CoDor să iau cafeaua şi să vad ce spun ziarele... Mă întorc apoi, să-mi iau sărutul de rămas bun. ’Neera strânse gura roşie ca garoafa şi parodie un sărut în glumă.' Rică Farsanovic ieşi. In parc seafla lume puţină. Era prea dimineaţă pentru cei ce stătuseră cu scuve,tacul umed fete fii el ca de Rică tean cu o sete cu caiete cu îapze şi ceaiuri. Nicu Docea, se apropie de el cu râsul comunicativ, sensual, fixat vecinic în colțul gurei, care cerea să îndulcească un dispreț abia stăpânit. —• Bonjour, Excelenţă! Rică Farsanovici se bucură. •— A! bonjour, Docea! Luăm cafeaua împreună? — Cu plăcere, Excelenţă. Cine nu ia cu plăcere, o cafea cu o Excelenţă? Ducea accentuă cuvântul „Excelenţă”, disticând o ironie tăioasă în respectul cu care pronunţa vorbele. Rică Farsanovici se prefăcu, că n’a înţeles intenţia de persiflare. Avea de Nicu Docea, pamfietarul violent şi sgomotos, o nemărturisită teamă. Se așezară la o masă. Chelnereul puțin aplecat, aștepta ca un arc gata să se destindă când apeși pe butonul comandei. De undeva ţiui prelung o goarnă militară și Rică se gândi iarăși la Basarabia, cu plictiseala omului căruia i s’a stricat o bună dispoziție. — Iei cafea cu lapte,’ Docea? (Va Bruia) -‘U'JssSkSHHb Mare roman senzaţional de ION FILIMON No. 1 CAP. I. \ Romanul nostru Scris de patru distinşi literat! români, cari se ascund sub pseudonimul Ion Filimon, romanul „Paşanegru" va însemna unul din cele mai crude şi mai vii documente ale timpului. Lectorul va urmări zi cu zi, trăind încă odată, evenimentele politice .În ultima vreme, cu fosta atmosferă de scandal şi de senzaţie care au fost denunţate de Informaţiile gazetelor numai în parte şi văzute din afară in lăuntru, dar care în roman vor fi urmărite până în cauzele şi compiicaţile tăinuite. Marea mizerie morală, socială şi materială a României contemporane, e demascată de astădată, cu o peniţă subţire şi ascuţită. Scandalurile cu împroprietărirea, faimoasa damă voalată, mişcările studenţeşti, cazul Rosenthal şi afacerea paşapoartelor, lumea băncilor şi a marilor întreprinderi financiare, lumea universitară şi higheliful capitalei, cafeneaua Capşa şi cluburile unde se pierd şi se câştigă averi pe o singură carte, sforăriile poetice şi culisele teatrelor, viaţa publică din Bucureşti şi din oraşele mari ale ţării: Cluj, Iaşi Craiova, Cernăuţi, Chişinău, Palatul de justiţie şi viaţa nocturnă a Capitalei, Sinaia şi Constanţa, suferinţele funcţionarilor şi traiul trândav al paraziţilor portici; — toate se vor perinda sub ochii cetitorului, un nume! cu o înşiruire vie de fapte, adlânc dureroasă, care a făcut capitala ţării să fie asemuită cu un tripon şi cu o casă de întâlnire. Romanul, reţinut de pe acum de o casă de filme italiană, va fi mai mult decât o operă de fantezie. Va însemna realitatea transpusă în dramatismul ei, pe lângă care trecem în fiecare zi fără să ne dăm seama. Citiţi „Paşaportul negru“/ Pentru nimeni, din orice categorie socială, nu va fi timp pierdut. Discuţia noului buget al comunelor urbane de la frontiera vestică a pus iarăşi în circulaţie chestiunea înfiinţărei unui nou teatru românesc în Ardeal. Consiliile comunale şi celelalte autorităţi, alături de publicul românesc dornic să vadă realizarea acelui vechi postulat, au început o agitaţie, care e păcat că nu se aude până în Capitală. De data aceasta, chestiunea s’a pus în asociaţie cu persoana d-lui Vintilă Brătianu, după ce, până acum ea fusese onorată cu o nesolicitată asociaţie cu persoanele unor viitori directori de căpătuială. După ce noul teatru, încă inexistent, a găsit în sfârşit un director care va răspunde marei misiuni, mai rămâne sâ se realizeze acum instituţia. HOTARARI RAMASE BALTA Stadiul chestiunei de pe timpul când s’a deschis actuala stagiune, este în mare parte cunoscut. înfiinţarea teatrului de vest era hotărîtă pentru începutul stagiunei în curs, prin »elaborarea comunelor şî statului de finanţare, întâiele cu patru milioane iar acesta cu Cinci restul bugetului — un milion — fiind contat la încasări. De vreme ce sala, decorurile şi celelalte soluţii în natură există deja, împreună cu luminatul şi încălzitul furnizate tot de comune deschiderea ’teatrului de vest se putea face oricând,, la fel şi înjghebarea trupei. Când s’a pus însă chestiunea bănească, s’a adus la cunoştinţă, că ministerul nu mai are făgăduitul buget extraordinară, aşa că sumele pe loi ar fi dat tot extraordinare primăriile, nu ajungeau. PRESIUNI ASUPRA LUI... N’AUDE, NU VEDE Agitaţia de acum voieşte să atragă atenţiunea ministrului de finanţe, că are o datorie naţională faţă de românii dela graniţa dinspre Ungaria. De-o parte i se cere înscrierea sumei de mult făgăduită în bugetul viitor al statului, iar de altă parte să nu taie bugetul comunal Chestiunea se pune astfel nu numai din punct de vedere cultural ci şi naţional şi îndeosebi se pune în legătură cu scoaterea, populaţiei româneşti de sub influenţa puternică maghiară. Potrivit acestui scop, noul teatru şi-a propus să ia preţuri pe sfert cât cele de la teatrele maghiare, spre a face posibil accesul întregei populaţii româneşti şi în deosebi al şcolarilor. El se proectase să aibă în afară de trupa petru oraşe, două echipe pentru comunele rurale din circumscripţie, ducând cuvântul românesc până între ţărani. JUMĂTĂŢI DE SOLUŢII In felul cum s’a proectat noul teatru ar corespunde menirii ce i se dă. Dece dar, după atâtea pregătiri, guvernul îu vine în ajutorul înfiinţărei lumii. Vintilă. Brătianu trebue să-şuaplece urechea cu atât mai thmis cu cât, în aşteptarea sprijinuluî său, ministerul artelor a schimlat deja tot mersul teatrelor maghiare, numai ca să se poată înfiinţa noua instituţie românească. Pentru că să se libereze scenele comunale, s’a impus teatrelor maghiare să funcţioneze în mai multe oraşe, câte o lună-două în unul. Trupele maghiare funcţionează încădin Septembrie după acest sistem, ceea ce înseamnă că duc cuvântul maghiar şi în ţinuturi unde nu se auzise încă. Dar cu asemenea jumătăţi de măsuri, dacă răspunsul ministrului, de finanţe întârzie încă, ajungem acolo că în timp ce teatrul românesc nu vine să satisfacă nici exigenţele românilor din oraşele unde au fost ghiftuiţi cu arta maghiară, teatrelor minoritare li se deschid® drumul şi în alte localităţi, ca să atragă şi pe românii neatinşi încă de influenţa lor, menit tiuui. finanţărei acestei institu- NOULUI ORGANIZAREA TEATRU BLOCNOTES CANTAREA ROMÂNIEI LA PRAGA Ziarul «Prager Presse» anunţă că In 6 Noembrie va avea loc în sala Smetana al doilea concert al «Cântării României» 8b conducerea d-lui Marcel Botez. întâiul a avut loc Luni ,în aceiaşi sală, asistând un public numeros din elita societăţii din Praga, în frunte cu oficialităţile. In programul celor două concerte figurează : Suk, Schütz, Mozart, Berlioz Cezar Frank, Haydn, Beethoven şi cântece populare româneşti. Un punct apreciabil din program sunt conferinţele despre viaţa culturală română. TEATRUL DE VEST VA LUA FIINŢA IN FEBRUARIE? In chestiunea de mult agitată a teatrului de Vest, d. Valsean, directorul general al teatrelor, a ficat unui redactor al ziarului «Nagyvárad» din Oradea- Mare declaraţia că inaugurarea nouei trupe româneşti în Ardeal va avea Ioc în Februarie 1925. Declaraţiunea d-lui Valjean vine la timp, ca răspuns la agitaţia de care vorbim în altă parte a ziarului, pornită de oraşele de la graniţă în favorul teatrului de Vest. Mai remarcăm din citatul interview declaraia, că până la înfiinţarea teatrului românesc, trupele maghiare din regiunea graniţei apusene pot juca într’un oraş peste termenul lunar fixat în repartiţia programului, lor întocmit astăvară de ministerul artelor. CARTEA VREMII O nouă bibliotecă populară, la îndemâna tuturor prin preţul ei scăzut dar deasupra celorlalte colecţii eftine, prin îngrijirea materialului ales şi prin tiparul artistic, pregăteşte «Fundaţia Culturală Principele Carol». Biblioteca se va numi «Cartea vremei». Primul volum va apărea în cursul acestei luni, sub îngrijirea d-lui Nichifor Crainic şi va costa 8 lei. Vor urma câte două numere pe lună, lucrări originale şi traduceri, dând o mare atenţie problemelor pe care le agită timpul. După Legătura roşie, povestiri de Em. Bucuta vor urma : Liga Naţiunilor de d. Iancovici, o introducere la Sociologie de Mihail Pralea, Povestiri alese de Villiers de L’Isle Adam, tălmăcite de D. N. Danielescu, minunata traducere în versuri a lui Peergynt de Ibsen, făcută de Adrian Maniu, Discursurile către surzi ale lui Gugliemo Ferrero, traduse de Cezar Petrescu, precum şi alte volume originale şi traduse de Charles Maurras, Rainer Marie Rilke Lucian Blaga, Nichifor Crainic Tudor Vianu, Cesar Petrescu, etc. D. I. VAL JEAN CĂRŢI SUB TIPAR S’a pus sub tipar, la «Cartea Românească» romanul «Venea o moară pe Siret» de Mihail Sadoveanu. La «Cultura Naţională», romanul Craii de curtea veche» de Matei Caragiala, In editură proprie, un volum de povestiri de Al. O. Teodoreanu. Apare la «Ramuri», Omul din vis de Cezar Petrescu, cu gravuri în lemn de Horaţiu Dimitriu. Se pune în vânzare la «Cultura Naţională» Filosofia stilului de Lucian Blaga. In biblioteca «Cartea Vremii» volumul de versuri Satul meu de Ion Pillat cu cincizeci de gravuri de Teodorescu-Sion. Curierul Spectacolelor Joi 6 Noembrie TEATRUL NATIONAL: matineu: Pierdevară; seara: Don Quichette. TEATRUL MIC: matineu şi seara: Aşa-i Simona. TEATRUL REGINA MARIA: seara: Concert Simfonic şi Floarea de lămâiţă. OPERA ROMANA: seara: Boema, Aragonesa şi Rapsodia II. TEATRUL POPULAR: matineu: Micul Egolf, CINEMA LUX: Amăgită - Amor și artă. oxo-Constantin Stroescu Cu prilejul concert* «Constantin StroescU a fost la Paris unul dintre cei mai admirabili «Pelléas» pe cari i-a cunoscut lumea.. El se clasează prin trei cei mai buni cântăreţi actuali, cât prin stilul frazării cât şi prin arta interpretării. O însuşire domină pe toate celelalte la el farmecul. Un farmec aproape feminin uneori, extrem de tineresc totdeauna» (Du Theatre au cinéma, Bruxelles). «C. Stroescu cântă că o artă desăvârşită. El are simţul muzicei moderne pe care o traduce cu farmec şi fineţă şi îi prinde toate nuanţele» (Le Ménestrel). «D-l Stroescu ne-a făcut să preţuim Calitatea delicioasă a vocei lui, arta-i indigenţă şi fină, firea-i esenţialmente poetică... A cântat cu un farmec incomparabil» (Figaro). «D-l Stroescu posedă Unde dintre cele mai rare calităţi ale cântăreţului : Calităţile de inteligenţă şi sensibilitate muzicale» (Figaro). «Vocea d-lui Stroescu este făcută numai din farmec, stilu-i e plin de nuanţe infinit de subtile şi de întipărirea necontenită a celui mai perfect gust» (Le Ménestrel). Aceste câteva citate dintre nenumăratele aprecieri elogioase pe care critica muzicală străină — chiar cea mai severă — le-a consacrat lui Constantin Stroescu cu prilejul manifestărilor lui fie în concerte-recitale fie, în veseniea siluetei lui Pelléas și în interpretarea acestui rol dificil din opera lui Debussy,pot servi nu numai ca epigraf al lămuririlor noastre desime fermecătorul cântăreţ pe care Suveranii l-ai chemat să concerteze la Sinaia şi care va da şi publicului bucureştean prilejul să-l audă în cele două concerte de la 5 şi 8 Noembrie la Ateneu, — ci şi ca recomandare definitivă a unui artist pe carechiar puţin entuziaştii Englezi l au numit «excepţionalul cântăreţ» şi căruia Americanii i-au făcut cinstea să-l roage să cânte alături de celebrităţile mondiale ale vremii. Cariera lui Stroescu, cu toate succesele pe care acest artist le-a repurtat pe scene al căror acces e el însuşi o consacrare, e prea puţin cunoscută în propria-i ţară. Fost scurtă v¥eme, la Iaşi, elev al lui Mezzeti, apoi la Paris al Elenei Theodorini, Const. Stroescu s’a perfecţionat în deosebi cu prilejul executărei nele at în Am* Operei, York Montre căntăr* care n larilor, vent C poi pr Londn din el cătuir* vers r puneri variat şi arh potolii ne şi lUrile duioşi Ang Paris Tosca mat caldobitori artei Const ceea i nalitc certei a îns a dat gală* xdlet nilor dovai conce Căi inte i prodî norii pred ţării, toată noaş, E în de pi sanei dihai de ci pe c* cari cepţi că’l : MOSC elea caldi său.