Cuvântul, februarie 1926 (Anul 3, nr. 371-395)

1926-02-01 / nr. 371

A INFORMATIUNI ------- Abonamente la„Cuvântul“ Un an 600 iei Şase luni 300 » Trei luni 150 » In străinătate dublu« Pentru Bănci, Instituţii de stat sau particulare 700 Ministerul de interne a făcut o adresă ministerului instrucțiunei publice prin care îi cere să facă propunerile de mem­bri ai corpului didactic cari, de drept, urmează să fie numiţi la consiliile co­munale■ Ministerul de domenii face cunoscut că tedința de constituire a Uniunei cerne­rilor agricole, care urma să se ştie la 12 Februarie, s’a amânat pentru ziua de 26 Februarie, ora 10 a. m. Şedința se va fine la Casa centrala a improprietărirei. D. I. I. C- Brătianu, președin­tele consiliului de ministrii, a luc­rat ori cu d. general Mardarescu, ministrul de răsboi- Politice Din partea secretariatului partidului social-democrat din Ardeal s’a dat unui ziar maghiar lămurirea, că partidul se va pronunţa peste două zile în privinţa atitudinei sale în alegerile comunale. Prezidenţia Partidului Naţional a luat dispoziţii ca Secretariatul General al Partidului, funcţionând la Clubul Par­tidului Naţional Calea Victoriei, 73 în fiecare zi între orele 11—12 dimineaţa şi 6—8 seara, să dea toate informa­ţiile necesare cu privire la alegerile comunale atât organizaţiilor cât şi membrilor Partidului. Din cauza unui deranjament la postul de recepţie T. F. F­, radio­gramele adresate agenţiei Rador n’au putut fi recepţionate in cur­sul zilei de astăzi „Istoria Războiului pentru întregirea României” de Const. Kiriţescu, fiind complect epuizată, se retipăreşte de Casa Şcoalelor. Ediţia II-a a acestei cărţi apare în trei volume. Pe baza bo­gatei literaturi apărute în anii din urmă a arhivelor ce i­stem­ pus la dispo­ziţie, autorul a prelucrat lucrarea sa care se privintă considerabil sporită Numeroase hărţi fotografii, gravuri şi desemnuri originale, multe din ele a­­nume lucrate de cei mai de seamă maeştrii ai artei române, împodobe.­« lucrarea. Volumul I apare în cursul lunei Februarie iară până la vară, în­treaga lucrare va eşi de sub tinar. Cooperatiste Era dimineaţă d. Chirculescu mi­nistrul Muncii a avut o întrevedere cu d- Vintilil Brătianu în vederea votărei noului cod al cooperaţiei. Militare Din cauza unei indispoziţii a Su­veranului, d. general Mardarescu nu s’a mai prezentat ori pentru a supune semnărei nonile decrete mi­­tare de mutări şi avansări. D colonel Polihroniade G­, directorul pulberăriei armatei s’a înapoiat din An­glia, unde a recepţionat o cantitate de pulbere. D-sa a fost primit ori în au­­-inţă de către d. general Märdarescu ministrul de război. Ofiţerii de rezervă mai jos notaţi, sunt rugaţi a-şi comunica cât mai urgent adresele Cornului 3 Aviaţie Re­cunoaştere la Galaţi, urmând a primi ordine: Căpiian Georgescu Ractivan, căpitan Protopopescu D. N., locot, Costache I Nicolae, locoţ Ivăncescu D. Nicolae, locot. Ionescu I Gheorghe, locot. Mun­­teanu Alexandru, locot. Gârleşteanu Ioan, locot. Lolescu Petra, sublocot. Lencuţi A. Aurel, sublocot. Bregteves­­chy Carol, sublocot. Schmechel Otto sublocot Vârnav Spiridon, sublocot Moş Andrei Gheorghe. Acei ce nu-şi vor comunica adresele, vor fi urmăriţi şi pedepsiţi conform legii. Ministrul instrucţ­urei a fost înştiinţat despre încetarea din viaţă a inspectonului general şco­lar inamovibil Ton Dracomirescu. R­egretatul, unul din cei mai distinşi membrii ai corpului din ţarul la Parchet spre a-şi pune con­­dacie primar, moare în vârstă de­cluziile. Parchetul, prin d. procuror 46 ani , Istrati, a dat rechizitorul definitiv, prin care trimite în judecată, con­form art. 125, pentru fals şi între­buinţare de fals­ pe Ion Sichitiu, funcţionar la căile ferate, care fa­brica aceste abonamente. Pinoas şi D. D. V- Toni, deputat, a demi­sionat din învăţământ, pentru mo­tive familiare. Ministrul instruc­­ţiunei a primit această demisie- Diverse In urma afilierii «Uniunea Naţională a foştilor Luptători» la «Federaţia Intera­listă a foştilor luptători (F. T L­ A C.) din Paris» au fost aleşi delegaţi pe lân­gă această Federaţie d­nil dr. Virgi­n Serdam­ Preşedintele U. N A. L. şi Lt- Comandor re? C. Botan Cu aceasta se reiau relaţiile normale dintre cele dani a - oct a d­ i curmfundn­ee nem­t­ligerad rare avusese loc­ cassA ROSE FRANCE 19, Str. General Lahovari (Icoanei) SOLDEAZĂ TOATE MĂRFURILE Din centralizarea datelor relative la vânzarea în Capitală a «Floarea Macu­lui» de către uniunea ofiţerilor de re­zervă (U- O. B.) In ziua de 8 Noembrie 1925 (Sf. Mihail şi Gavril) cum şi a sub­scrierilor pentru crearea «Fondului de asistenţi­ şi ajutor» a rezultat după scă­derea cheltuelilor (costul de confecţie al florilor) o sumă de 65 000 (şase zeci şi cinci mii cinci sute lei) care era depus la Cooperar­ia U. O. R sub titlul de «Fond de ajutor al U O. R­». Situaţia de la secţiile judeţene U. O. R. se va cunoaşte după ce secţiile judeţene vor trimite datele şi listele respective. Duminecă 31 Ianuarie eor. »Uniunea Na­ţionalit a foştilor Luntătiri» organizea­ză un pelerinaj la Mormântul Eroului necunoscut Român (Parcul Carol) la o­­rele 3 jum. d. a. precis membrii din Ca­pitală al U. N. A. Tv. sunt rugaţi a lua parte. Duminică 81 ianuarie ora 5 p. m. va avea loc la sediul Asociaţiei Creş­tine a Studenţilor din Bucureşti (A. C. S. B.) din str. Sălciilor 17, discuţie generală având ca subiect Evoluţia ideei de divinitate. «mann» CAPITALA INCENDIUL DIN STR. BIBESCU VODĂ Un Incendiu s’a declarat în str- Bibe-­scu Vodă No. 9, la spălătoria chimică a lui Anton Rafail. Deasupra prăvăliei, la etajul I, al clă­direi locueşte intr’un apartament d-na Fani S­ a­ nberg. Focul a luat naştere de la un coş al spălătoriei, şi flăcările au distrus cu repeziciune tot interioml camerei, în­­tinzându-se la plafonul camerei care a fost deasemeni aprins. Flăcările pătrunzând prin plafon, în locuinţa d-nei Steinberg au cauzat oare­care stricăciuni. Postul de pompieri Radu Vodă a lo­calizat incendiul, după o muncă de o oră. O SINUCIDERE Maria Gh. Ștefan din str. Blaj No. 20, în etate de 38 ani, a încercat să se si­nucidă ori bând 150 gr. eter. Cauza care a determinat-o să ia ho­tărârea de a se sinucide a declarat că este faptul că nu a putut lua parte, la înmormântarea mamei sale, care a avut loc în aceiași zi, în comuna Puşcăreni jud. Brașov. Curierul Judiciar Dezbaterile în procesul fa­limentielui A. P. Calantizis La s. I comercială, prezidată de d- Co­man Negoescu, preşedintele a­­cestei secţii­ au continuat ori după amiază dezbaterile in procesul fali­mentului A. P. Calantzis. S’a discu­tat pe larg excepţiunea ridicată de debitor şi de către unul dintre Inter­­venienţi, cu privire la valabilitatea creanţei Băncei comerciale şi care tindea la a dovedi că creanţa aces­teia ar avea o cauză ilicităă, ea prove­nind dintr’un joc de bursă. S’a cerut proba înfăţişării regis­trelor şi admiterea unei experti­ze la Paris care să constate dacă în ade­văr cumpărarea de lei, probabil la termen făcută de Banca comercială prin corespondentul ei pe piaţa Pa­risului pentru Calantzis, s-a efectuat în realitate, adică prin agent oficial de schimb. Cererile debitorului şi a unuia din­tre intervenienţi au fost susţinute în şedinţa de ori de către d-nii avo­cat D. Mioescu, G. Petrovici, Mihail Paşcanu şi August Ionescu Au fost combătute aceste cereri de către d-nii avocaţi Alexandru şi Emil O- nulescu, din partea creditorilor: Mi­nisterul de finanţe şi Banca comer­cială română. Procesul a rămas în continuare. Arestarea unei moaşe D, judecător de instrucţie Papado­­pol, de la cab- 5, a emis mandat de arestare împotriva moaşei Maria Podani zisă Podeanu din str. Mihai Vodă No. 25- învinuită de a fi pro­vocat avorturi la două femei: Nicu­­lina Simion şi Elena Novac, care, după dureri îngrozitoare, au încetat din viaţă­D. judecător Papadopol cercetează pentru a vedea dacă nu cumva moa­şa Podeanu mai are pe suflet şi alte victime. Mandatul de arestare a fost confirmat de tribunal. Falsificatori de abonamen­te de cale ferată La cap. 7 instrucţie s’a cercetat a­­facerea falsificărei de abonamente de clasa II pe calea ferată. D. jude­cător de instrucţie al acestui cabinet terminând cercetările, a trimes de­ Isidor A. Wechsler, cari le negociau pe piaţă, şi Ştefan Crăciunescu ca­re e unul dintre acei ce au uzat de asemenea abonamente. Procesul d-lui M Condrus La judecătoria ocolului II. a înce­put să se judece ori de dimineață procesul intentat d-lui M. Condrus, fost prefect, care a lovit acum câte­va luni pe Calea Victoriei pe d. I. Manolescu-Stronga, deputat. S’a făcut apelul martorilor. Sin­gurul martor care s’a prezentat a fost sergentul din postul din str. Re­gală care a declarat că nu știe ni­mic altceva de această agresiune, de cât că a văzut pe d. Manolescu-Strun­ga căzut jos. Pentru ceilalţi martori s’au dat mandate de aducere şi procesul s’a amânat la 28 Mai D. Condruş a fost asistat de d. avocat Chiriţă Vasilescu şi alţi avo­caţi ai Baroului Capitalei. Conferinţele Beroului D, procuror Gică Ionescu, a ţinut o substanţială conferinţă la Ba­roul de Ilfov­ tratând interesantul subiect: «Tendinţa socială în evolu­ţia dreptului civil». Conferinţa, ascultată cu mult in­teres de avocaţi şi magistraţi, fiind nouă ca subiect, ne rezervăm drep­tul de a p rezuma în numărul de Marţi­ provoacă un conf­ict între presa mino­ritară şi cea dîn Bucureşti Confratele «România» s’a oenpiat deunăzi într’un articol de fond de legăturile ce le au unii Unguri şi unii minoritari maghiari din Ar­deal cu şoliiştii dela Budapesta, le­gături ce nu sunt numai sentimen­tale, ci au o puternică influenţă po­­liică şi economică. Constatările con­fratelui erau constatările tuturor celor ce urmăresc punctul spre care zat să respingă «insulta» şi să arate gazetarilor bucureşteni, că dacă zia­riştii unguri sunt plătiţi mai bine decât colegii lor de la Bucureşti, se datoreşte priceperii şi cinstei lor care nu sufăr discuţie­ Am văzut chiar un ziar evreo-maghiar, cel mai anti intelectual din presa maghiară («Nagy­váradi Napion), care declară ţâfnos că lefurile ziariştilor săi sunt converg acţiunile acestor minori­ în raport cu europeismul şi cultura tari. Presa lor menţine şi alimentea lor, şi că-i explicabil să n’aibă cei dă o exclusivă orientare politică spre Budapesta, iar instituţiile fi­nanciare minoritare — şi nu numai ale ungurilor—au astăzi legături cu Budapesta mai strânse chiar de cât înainte de unire, în vreme ce viaț­a economică românească o ne­glijează și o încurcă la tot pasul. Scopul acestei ostile politice este se­zisabil, dar am văzut zilele acestea că socoteala din târg nu se potri­vește totdeauna cu cea de-acasă. A­­facerea falsificărilor de la Budapes­ta a provocat o debandadă cum nu s’a mai văzut în viaţa economică evreo maghiară din Ardeal. Acestea erau constatările confrate lui, la care «România» mai adăuga vina presei inspirate dela Budapes­ta şi plătite probabil în valută falsă. Articolul «Român»eta­ comentat şi însuşit a doua zi şi de «Viitorul», a pus presa maghiară pe foc. Toate , ziarele evreo-maghiare s’au mohilit de la Bucureşti o normă de salari­zare la fel, ba chiar că aceştia sunt plătiţi prea bine faţă de cele ce scriu, ca în cazul «României». Diferendul a ajuns şi la sindica­­tul Presei maghiare din Ardeal. Co­mitetul acestuia s’a întrunit alaltă­­eri şi a protestat împotriva celor scrise de «România» şi «Viitorul», apoi a stabilit că ziariştii săi au sa­larii potrivite împrejuririlor, fiind­că stau pe un piedestal cultural şi moral ridicat». A mai stabilit că le­furile mari ale începătorilor se da­toresc sindicalizării şi luptelor duse de sindicat, iar la urmă a hotărât să protesteze împotriva acuzaţiilor celor două ziare bucureştene la A- 80 ziale de presă din Capitală. Din lipsă de spaţiu ne rezervăm pentru rândul viitor comentariile ce se cuvin acestui fel de-a vorbi şi piedestalului real ce ni se invoacă ----------------CO---------------­ Buletinul Bursei LEUL FRANCUL FRANCEZ e susţinut la Zurich unde cotează 19.50. LEUL, care la închiderea Zurich cotase îşi scade «aprés-bourse» la 2.285. Piaţa noastră, care la deschidere fusese ceva mai fermă, cedează că­tre amiază, devizele rămânând ofe­rite la următoarele cursuri: Francul francez 859 Bucureti Londra New-York Germania OI 119.75 106.25 78 508.50 BURSA OFICIALA Bursa efectelor a fost ceva mai slabă. S-au făcut puţine tranzacţii la următoarele cursuri: Astra Română 8850—900 Steaua Română . 3800—50 Concordia 3875—900 Petrol Blok 535—40 Credit Minier opt­­8080—90 Credit Minier I 1360-70 Credit Minier II 1470—80 I. R. D. P. opt 1280—90 I R. D. P. pui I 700-10 I- R. D. pui II 830-40 Reşiţa 1340—50 Mica 660 70 Renta împropiet. 41—41 "-4 Ranca Națională 5600 Banca Blank 106o 70 Banca Românească 700—705 Banca de credit 550—60 Intruniri feministe Liga pentru «Drepturile şi datoriile femeii» de comun acord cu «Asociaţia pentru emanciparea politică şi civilă a femeii» a organizat pentru ziua de Marţi 2 Februarie a. c­­otele 3 p. m. trei întruniri a colorilor de negru, ver­de şi albastru, cari vor avea lo­c : (ne­gru) la căminul «Tulia Hajdeu» din Pre­lungirea B-dului Ferdinand No 33 bis, (verde) în sala «Locomotiva» din calea Griviţei şi (albastru) la «Căminul Băn­cii Populare» din str. Piscului No. 3. Scopul acestor întruniri va fi: 1) Discutarea legii electorale și 2) Cererea drepturilor politice pentru lumea feminină­ Vor lua cuvântul d-nele : Tanculescu de Reuss, Satmary, Marioara Chihăes­cu, Tzabela Sadoveanu- dr. Medeea Ni­­culescu, Maria Preotu Maria Pepenaru, dr­ Al. Stoica, d-ra Maria Oprescu Se face un călduros apel la toate doamnele şi toţi domnii din cartierele respective de a participa la aceste în. de mare interes pentru lumea feminină. La Zurich 2.285. La Paris 11.60. 11.60 128 25 26.38 628 Belgia Italia Praga Elveţia --------------CO-------------- * Francul belgian 10-28 Francul elvețian 1348 Lira sterlină 1096 Lira italiană 9.12 Dalarul 224 Coroana cehă 667 Shillingul austriac 31.80 Rentenmark 53.50 BURSA DIN PARIS --------------OO------------­ Andlia convoaca o confe­rinţa internaţionala penbu ora de lucrurn industrie Londra 30 (Rador)- — Guvernul britanic a primit răspunsurile gu­vernelor belgian, francez, german şi italian la scrisorile care Ie-a adresat cerând părerile lor rela­tiv la întrunirea unei conferinţe care va trebui să examineze în­cheierea unui agrement interna­ţional, pentru regularea orelor de lucru în Industrie. Guvernul bri­tanic după ce a examinat, răspun­surie primite a hotărât să se tri­­mi­tă guvernelor interesate, in­­vitaţiuni la această conferinţă ca­re va avea loc la Londra. Ministrul muncii Sir Arthur Steel Martland va aranja această conferinţă şi va trimite Invitaţiu­nile la o dată cât de apropiată N­ ­CH­ISO­ARE SI DESFACERE TOTALA MAGAZINUL LA VIE PARISIENNE Calea Victoriei No. 83 (colt cu Str. Fântânei) Singurul magazin autorizat care Lichidează şi Desface CU PRETURI NEMAIPOMENIT DE EFTINE Pepeline superioare Gabardine Serjuri Marchizele Stofe Moderne culorile cele mai noi Mătăsuri Pânzeturi Zefiruri Velour de lână Velour Chifon Velour acote toate culorile cu preţuri extrem de reduse Grăbifi-vă. Numai scurt timp TEATRU VLAICU CINEMA AZI 4 PREMIERE 12 ACTE SAPTAMANA RASULUI Maximum de râs in minimum de timp — Ultima senzaţie a anului Rin-Tin-Tin Fenomenalul câine lup, IN SECRETUL MORTII Tragi­ comedie in acte 7 acte MONTY BANKS In Voiajul de Nuntă 2 acte Comedie In 2 acte ZIGOTO In contra Soacrei Comedie In acte 1 acte MACK SENETT In Leul si Carnalul 2 acte Comedie In 2 acte Reprezentative încep­­a «la 2 fix. — P. S- Se atrage atent­unea Onor Public, spre a nu fi indus In eroare, cu toate că aceste 4 COMEDII SUNT PREMIERE.­­ * ■ r c Studenţi şi Funcţionari cu carnete Rez. 30 Lei. — Stal 20 Lei. — CONTABIL BILANŢIER autorizat, fine renistre co­merciale industriale şi Ti­gri­cole. Adresafi Agenţia «Mercur» Sărindar 12 sub Reorganizarea stabilimentelor de băi şi vilelor Stabilimentele de băi si vilele societate! Tefeb­i­ghiol-Sat, intre cari vilele «Speranţa» şi «Păpuşica» trecând în altă proprietate, vor fi amenajate mo­dern. Vizitatorii vor năşi în sezonul 1926, vilele înzestrate cu apă potabilă la toate etajele şi cu tout à l’égout, iar mobilierul camerelor complectat sau renovat. Cabinele de băi vor avea căzi noul» Se vor Înfiinţa şi cabine de lux, asemenea o sală specială pentru tratamente oinecologice. La doamna dr. Irina Enacovici, care a luat di­recţia întregului stabiliment, se pot face de pe acum ce tineri de camere, la locuinţa sa din aleea Suter 25, în fiecare zi între orele 10—12 a. m. iar la 1 Apri­lie Su Tekirpbiol. Sezonul 15 Mai — 1 Octombrie. Studenţii la Misterul Instrucţiunei Ministerul instrucţiune­ a chemat ori o delegaţie de studenţi spre a cerceta cari sunt cauzele ultimelor tribunări universitare. Delegaţia a fost primită de d- l. Valaori, secretarul general al aces­tui departament. D­nil Dănulescu şi Simionescu membrii în delegaţie, au comunicat că atât timp cât autorităţile uni­versitare nu vor satisface punctele din memoriul studenţim­ei — memo­riu aprobat de Senatul universitar — nu se va putea restabili liniştea în universitate. Se ştie că în acest memoriu se cerea : 1) instituirea unor examene speciale pentru asistenţi; 2) verificarea gestiunei canti­nelor studenţeşti; 3) regularea burselor pentru străinătate şi acordarea lor prin concurs numai studenţilor creş­tini; 4) rezolvarea chestiunei «Sei­ner» şi amenajarea laboratoarelor şi sălilor de­ cursuri . Adunarea Generală a „Sfa­tului Economic*" Azi Duminică 31 Ianuarie, orele 10,31 dim. se va ţine în localul său Un str Carol 68, etaj. adunarea generală a «Sfa­tului Economic». La ordinea zilei : darea de seamă a­­supra gestiune, morale şi materiale, şi alegerea comitetului. După desbateri se va lua o masă co­mună colegială la restaurantul «Leu şi Cârnatul». D-nii membri cari doresc să participe la această agapă sunt rugaţi să se Înscrie la sediul organizaţiei. In caz că nu se va întruni numărul legal de membri, adunarea va avea loc Duminecă 7 Februarie la aceiaşi oră cu orice număr de membri. --------------pe-------------­ COPIE TRIBUNALUL TIMIȘOARA No. 551/7/TO24. In numele legii Tribunalul Timișoara cercetând în ca­mera de Conciliu, în ziua de 18 Noem­brie 1925, cererea înaintată la 8 Noem­brie 1924 cu No. 8351 de către Auto­mobil Club Reg.­rom- Banat Crişana din Timişoara, pentru a­ i se acorda persona­litatea juridică şi înscrierea ei în re­gistrul respectiv, după ce a ascultat sus­ţinerile advocatului statului şi ale re­prezentantului Asociaţiunei, a dat în şe­dinţa publică în ziua mai jos arătată ur­mătoarea : Sentinţă admite cererea Societăţei Automobil Club regional român. Banat Crişana din Timişoara îi recunoaşte calitatea de persoană juridică şi admite înscrierea sa în registrul special al persoanelor ju­ridice. Motivele Societatea Automobil Club reg. rom. Banat Crişana cu domiciliul în Timi­­şoara-Toronto), a cerut recunoaşterea ei ca persoană juridică și înscrierea în re­gistrul respectiv­ Având în vedere că din datele dela dosar și susținerile orale ale reprezen­tantului Societății, Tribunalul a consta­tat, că : a) Formele și cerințele art. 85, 86^ 87 din legea pentru persoanele juridice^ art. 8. 6. 1o din regulamentul acestei legi, sunt îndeplinite. b) Societatea nu este constituită pen­tt o cauză ilicită şi nici în vederea unui obiect ilicit contra legii sau bunelor moravuri. c) Statutele oferă garanţii suficiente pentru atingerea scopului urmărit de so­cietate şi o bună administraţie a fondu­rilor. "­ Avizul dat de Ministerul Cultelor şi Artelor este favorabil, că deci toate for­malităţile cerute de lege şi regulamentul pentru persoanele juridice fiind înde­plinite de către Asociaţiunea Automo­bil Club reg. rom­. Tribunalul a tre­buit să-i recunoască calitatea de per­­soană juridică și să dispună înscrierea ei în registrul special al persoanel­or ■uridice. Timișoara, la 18 Noembrie 1925-Grefier: (ss) Ștefan Conci de Senat : (ss) N Tonescu. Pt. conformitate, pt- grefier: (ss) Indescifrabil Public­afiune In ziua de 16 Februarie ora II se va ţine la reşedinţa Direcţiunea VTI-a di Exploatare Cluj din Calea Victoriei No 151 camera 80 licitaţie publcă pentru concesionarea exploatărei chioşcului R M. S. din staţia Satu Mare Exploatare? poate începe de la 25 Februarie Licita­ţia va începe de la suma de 1500 lei. Pentru orice information! a se adresa la B­ronl M 5 Camera 35. Dir. VII a de Exploatare- No. 134

Next