Cuventul, februarie 1929 (Anul 5, nr. 1358-1385)
1929-02-05 / nr. 1362
INSTITUTUL DEDULE AGRICOLA ŞI ALCOOLUL METILIC Kendercesc ca din ianuarie 1928 institutul a atras atenţiunea celor In drept asupra primejdiei alcoolului metitic Ca răspuns unui articol apărut în ziarul nostru d. A. Zaharia, directorul institutului de chimie agricol ne adresează următorul articol, care cupinde multe indicaţiuni sugestive şi interesante: Institutul de Chimie Agricolă şi Alimentară aparţine Universităţii din Bucureşti (Facultatea de Ştiinţe) şi nu are nici o legătură cu ministerul sănătăţii publice. La acest institut se fac lucrări pentru ministerul de finanţe, război şi agricultură aşa că suntem în legătură cu aceste ministere, de asemenea şi cu marele public, pentru care facem diverse analize cerute mai cu seamă de ministerul de finanţe, în chestia denaturantelor spirtului cu destinaţie industrială. La întrebarea ce ni se pune «ce a făcut acest institut de când se face atâta zarvă în chestia alcoolului metilic» şi la răspunsul ce se dă în acelaş articol, publicat în ziarul «Cuvântul», «Nimic, absolut nimic», răspundem următoarele: O comunicare călare ministrul de finanţe In ziua de 14 Ianuarie 1928 am comunicat Ministerului de Finanţe cu adresa No. 16, în urma celor constatate cu ocazia unei analize făcute asupra a 8 probe de spirt din nordul Transilvaniei». «Toate aceste probe provin din spirt denaturat şi operaţia a fost făcută cu aşa de mare lipsă de sfială, încât origina acestui spirt se poate constata prin simplul examen organoleptic. Se înţelege că şi la examenul chimic se constată fără nici o urmă de îndoială prezenţa denaturantului. Compuşii cari constituesc denaturantul şi în special alcoolul metilic şi cetonele, fiind otrăvuri puternice pentru organism, populaţia care ar consuma un alcool de acest fel ar fi literalmente otrăvită şi modem că este cazul ca să se ia toate măsurile necesare pentru a se evita otrăvirea în masă». Acţiunea publică a ministerului Ministerul de Finanţe, după câte ami fost informat, a deschis acţiune publică, iar rezultatul nu-1 cunosc, deoarece nu intră în căderea noastră să ne ocupăm şi de sancţiunile cari se pot da de justiţie. In urmă a avut loc un schimb de adrese între Ministerul de Finanţe şi Ministerul Sănătăţii, (No. 61825 din 3/III. M. F.; No. 19462/6/IV. M. S.; No. 197116/21/VII. M. F), de al căror conţinut nu mă ocup căci nu ne priveşte; rezultatul însă a fost că nu s’a luat nici o hotărâre in privinţa lăsării alcoolului metilic în comerţ liber. Dar schimbul de adrese continuă La 7 Iulie Ministerul de Finanţe ne întreabă dacă lăsarea liberă în comerţ a alcoolului metilic constitue un pericol pentru populaţie. •Noi am răspuns următoarele: vLa adresa d-voastre No. 182230 şi referitor la raportul Administraţiei Financiare Covurlui No. 261861928 pin care se constată că diferiţi comercianţi de băuturi spirtoase şi coloniala din Galaţi au pus în consumaţie pentru ars alcool metilic, avem onoare a vă răspunde că alcoolul metilic este o substanţă toxică şi prin urmare lăsarea lui liberă în comerţ, mai cu seamă faţă de scumpetea actuală a alcoolului metilic poate constitui un pericol pentru populaţie. Se cunosc cazuri de otrăviri de acest fel, în masă, la Berlin—Charlottenburg». Dinisterul de finanţe întreabă mereu Mai târziu Ministerul de Finanţe ne cere părerea prin dresa No. 268123 din 11 Oct. 1928 dacă alcoolul metilic intră în categoria alcoolurilor prevăzute de legea spirtoaselor la art. 1, «spre a proceda în consecinţă». La această adresă, între altele, am răspuns următoarele : «După ştiinţele noastre se află în comerţ nu numai alcool metilic propriu pentru ars ci şi acest produs într’un mare grad de puritate, aşa încât nu mai are nicio urmă din mirosul empireumatic caracteristic alcoolului metilic destinat arderei şi se vinde sub numele de «metanol». «Alcoolul metilic purificat astfel se poate întrebuinţa în mod abuziv la falsificarea băuturilor, punând în pericol viaţa consumatorilor, căci s’a dovedit toxicitatea lui puternică, care a provocat otrăviri în massă şi care a dat naştere la procesele penale cu mult răsunet». «De aceea credem că e absolută nevoie să se ia măsuri în consecinţă, noi considerând ca un pericol punerea la dispoziţia publicului a alcoolului metilic purificat». De ce n’a fost avizat ministerul sănătăţei Cred că din această corespondenţă reese clar că Institutul nostru şi-a fâcut pe deplin datoria. Nu ne-am adresat direct Ministerului Sănătăţii pentru că el are laboratoarele sale şi ar fi putut să ne răspundă că nu are nevoie de intervenţia noastră. Dacă am evitat comunicatele prin gazete aceasta se datoreşte convingerii ce avem că rolul Institutului nostru nu este să bată toba reclamei şi nici să spună publicului ce a făcut faţă de autorităţile chemate a lua măsurie dictate de împrejurări. Suntem îndreptăţiţi a lua această atitudine, căci la noi în ţară fiecare se crede competinte in toate şi reclama ce aceşti «competenţi» îşi fac pentru a-şi pune în evidenţă persoana lor a luat proporţii impresionante, unii mergând aşa de departe, încât reproduc ca păreri proprii, ceia ce au aflat deja alţi în conversaţii, la cari întâmplător au asistat. Pentru că este vorba de reclamă nu ne putem opri a semnala faptul că şi unii «Podgoreni» au informat publicul precis în chestia falsificării vinului cu alcool metilic. Din analizele de vinuri ce s’au făcut până în prezent la acest Institut nu am găsit în nici unul alcool metilic în cantităţi apreciabile ci numai în două-trei probe de vinuri cari probabil au fost fermentate cu ciorchini am găsit urme nedozabile de acest alcool, datorite condiţiunilor în care s’a făcut fermentarea. O analiză asupra vinurilor In general vinurile analizate de noi se prezintă cam în modul următor: 1) Compoziţie normală calitate proastă. 2) Compoziţie normală calitate bruă. (Puţine). 3) Vinuri alterate. (Bolnave). 4) Vinuri falsificate, in general prin addăugare de apă, zahăr sau alcool, acid salicilic şi rareori zaharină. Cu toate acestea s’a dus o campanie înverşunată pe chestia falsificării vinurilor cu alcool metilic, aşa încât marele public a început să evite consumarea lor. Eu, dacă aş fi fabricant de bere, mărturisesc că aş datora multă recunoştinţă domnilor cari mi-ar fi făcut, în mod indirect, această propagandă gratuită în favoarea berii. Alcoolul metilic in ţuică Nu putem anticipa asupra rezultatului studiului ce am început relativ la prezenţa alcoolului metilic în rachiul de tescovină, ţuică şi chiar drojdie. Aci alcoolul metilic provine probabil din fermentare şi distilare şi bănuim că în unele din aceste băuturi el se află în cantităţi mai însemnate. Având în vedere că alcoolul metilic se acumulează în organism, rămâne de văzut dacă consumarea unora din aceste băuturi nu este vătămătoare sănătăţii publice şi dacă nu va fi nevoie să se fixeze o limită maximă pentru alcoolul metilic din ele. In privinţa nocivităţii alcoolului metilic nu putem primi învinuirea ce ni se aduce că nu am controlat aceasta pe cale la laborator. Acest control este de prisos deoarece toxicitatea a fost dovedită pe deplin prin lucrările făcute în străinătate. Pentru a termina, încă o observaţie şi o întrebare: Alcoolul metilic curat seamănă cu cel etilic cu gust şi miros şi nu se distinge în amestec cu acesta din urmă. De cine şi cu ce scop s’a pus în circulaţie într’o stare de puritate perfectă? A. Zaharia Director al Institutului de Chimie Agricolă şi Alimentară. l-ar fi împrumutat triburile respective de pe lângă Amazoane ! Confruntările astea de cuvinte, potrivite — de cele mai multe ori — după gândurile preconcepute ale celui care le face, credem că trebuesc lăsate la o parte, pentru că, dac’ai căuta, poţi găsi cuvinte asemănătoare în cele mai depărtate şi neînrudite limbi. Şi, apoi, noi nu ştim — încă — nici cum pronunţau Românii anume litere, necum să avem pretenţia să nutem pătrunde în realitate fonetică a hieroglifelor vechi toltece ori aztece !... Se spune, apoi, —■, piramidele din Mexic, relicve ale culturii şi civilizaţiei pomenite, sunt la felsau aproape la fel — cu cele din Egipt şi aduc, apoi, şi cu zigguratele asiriene; şi că, prin urmare,nu poate fi vorba decât de un împrumut vest-est sau viceversa, peste puntea de odinioară a Atlantidei. Nici argumentarea asta nu-i bună, pentru că, întâi de toate, piramidele egiptene datează de când ştim cu toţii că datează, iar scufundarea Atlantidei ne trimite cu cel puţin 15090 de ani înapoi, precum vom vedea — şi, în al doilea rând, pentru că, ajunsa pe o egală treaptă de cultură, şi în aceleaşi împrejurări, — în faţa aceloraşi nevoi, chiar popoare foarte depărtate pot, — din acelaş material şi sub aceeaşi climă, — ridica aceleaşi monumente. Geologia şi paleontologia — singurele ştiinţe la care se poate apela în chip serios, când e vorba să răspundem la întrebarea dacă Atlentida a existat sau nu — ne arată, însă, cu dovezi sigure, că acest continent, în adevăr a existat Prăbuşirea lui, însă, în nici un caz nu-i atât de recentă încât, pe baza existenţii — pe vremuri — a Atlantidei, să se poată face apropieri între civilizaţiile vechi — egiptene şi mexicane. Cei vechi localizau Atlantida undeva, în Atlantic, dincolo de Gibraltar. Tocmai în această regiune e unul din punctele cele mai nevralgice ale pământului, în ceea ce priveşte fenomenele de vulcanism, şi de cutremure de pământ d aci, adică, aceste fenomene sunt foarte frecvente, lucru care se întâmplă mai ales în regiunile cu proaspete dislocări şi prăbuşiri în scoarţa pământului. Iar regiunea de localizare a Atlantidenti-tocmai în ptrelungirea Mediteranei noastre —unul de relativ recentă frământare a scoarţei (suficienţi vulcani şi cutremure). Insulele Azore, despre care se crede că sunt vârfurile munţilor Atlantidei, sunt foarte des scuturate de cutremure. La sud, insulele Canare — de asemenea Lângă acestea din urmă imaginaţia creştină localiza până deunăzi o insulă, in care, fugind din calea Maurilor se aciuaseră odinioară nişte comunităţi creştine. Dar insula s’a scufundat. In preajma insulelor Azore, apoi, s’au făcut cercetări submarine şi geologul francez Termier a arătat că aci fundul mării e necedentat ca o regiune de munţi, terestră — şi că, după aceea, rocele vulcanice care s’au găsit acolo, în adânc, au erupt — când au erupt — la aer, deasupra oceanului; şi ca în sfârşit, aşa de puţin alterate sunt aceste roce, că parcă ieri s’ar fi cufundat sub apă. Naturalistul Louis Germain, iarăşi studiind fauna şi flora insulelor Azore, Canare Madere şi Capului Verde, a arătat că, odinioară, aceste toate formau un uscat, care — prin prăbuşiri succesive — s’a fărâmiţat mereu, până ce din el n’a mai rămas decât marea insulă, căreea noi îi spunem azi: fostul continent Atlantida. Geologia ne arată că, încă din terţiar, s’a prăbuşit puntea de legătură dintre America şi Europa. Iar de atunci şi până azi a trecut cel puţin un milion de ani. De legături — istorice, mai ales — între Egipt şi Mexic nu poate fi, deci, vorba. Dar din puntea aceea a rămas marea insulă a Atlantidei care după toate probabilităţile, s’a prăbuşit acum 10—12000 de ani. Iar faptul că amintirea fenomenului dăinuia, încă, pe vremea lui Platon, în tradiţia orală a egiptenilor, nu trebue să ne mire: tot aşa dăinuia şi amintirea catastrofei din Mesopotamia inferioară, catastrofa potopului din Biblie — Şi că astfel de catastrofe s’au întâmplat multe în trecutul cel de sute de milioane de ani al planetei, trecut în care o viață de om nici cât o minută nu apare, — am arătat, tot aici, altădată. Ion Gonea ———000XXXOOO—— RADIO Programul pentru Luni Bucureşti 3962. Orele 17: Orchestral Radio, Ştiri, Conferinţă. 21: Concert, I Cronica muzicală. 22,45: Ştii. 23: Jazz Band. Bratislava 23611. Orele 17 80: DinPraga. 19,10: Muzică reprodusă. 20,05: Din Draga. 20,55: Din Brun. 21,30: Din Praga Breslau 21,2. Orele 17: Conferinţă agronomică. 17,50: Orchestră. 19: Sfaturi pentru părinţi. 19,30: Conferinţă muzicală. 20,25: Conferinţă medicală. 20 50: Conferinţ filozofică. 21,15: Lectură. 22: Serată muzicală. 23: Cutia de scrisori. Budapesta 534,5. Orele 17: Conferinţă. 18,10: Despre legende. 18,40: Muzică vieneză. 19,50: Limba germană. 20,30: Concertul filarmonicei. 22,45: Ora şi meteorul. 23: Conferinţă. 23 30: Schimb de transmisiuni. Hamburg 396,6. Orele 17,15: Conferinţă. 18: Minunile technicei. 18,30: Conferinţă economică. 19: Program distractiv. 19,30: Curs de engleză. 20.25: Copul Cerată muncitorească 21; Teatru. 21,30: Poveştii 22,15: Omorul american. Königsberg 280.1. Orele 17 30: Orchestră. 19,0: Anecdote. 22: Concert de orchestră. 23.30: Orchestră radio. Londra 358; Laventry 1562,S. Orele 17 30: Concert de balade. 18,15: Muzică de dans. 19,15: Pentru copii. 21,40: Program de cabaret. 23,40: Concert de sextet. Paris 1750. Orele 16: Bursă. 17,40: Muzică simfonică. 21,30: Contabilitatea 23 30: Radio Concert. Praga 3132. Orele 17,30: Muzică de dans. 18 30: Limba sârbă. 18,45: Emisie germană. 19,25: Conferinţă. 2005: Din Bratilava. 2030; Din Berlin. 23: Informaţii. 23,20: Gramofon. Cieno 5191). Orele 17: Quartetul 811- ring 18,30: Conferinţă. 19,20: Conferinţa sportului. 20,20: Conferinţă, teatrul 21: Ora şi meteorul. 21,30: Frons concertului internațional. Conferinţele ateneului „M. Iorga“ Luni 4 Februarie, ora 5 a. , se va ţine la Teatrul Mic (Piaţa Palatului Regal) a Xll-a conferinţă din ciclul organizat de Ateneul «N. Iorga». D. profesor I. Petrovici, fost ministru va vorbi despre «Viaţa filosofului Fichte. Vor mai da preţiosul concurs “ d-na Lucreţia Enescu, de La Opera Româna, d-na Sorana Topa, societara Teatrului Naţional; Quartetul de coarde: Theodorescu, Popovici, Thaler şi Dailis. La pian d. Kulibin. Biletele la Agenţia Jean Feder şi la Teatrul Mic. ------------COXXXI":----------- CUVANTU ! Curantul literar şi artistic EDITORII Există în cuprinsul ţării româneşti câteva edituri cari tipăresc şi lansează anual,„ cam vreo duzină de cărţi literare româneşti. Şi toate volumele tipărite, ca o fatalitate de neînlăturat, sunt mai totdeauna iscălite de scriitorii cu reputaţia bine stabilită. Niciodată sau cu rare excepţii — ceia ce revine cam la acelaş lucru — volumele nu poartă parafa unui debutant anonim. Să presupunem că ar fi o uzanţă a literaturii româneşti: nu se editează o carte decât dacă scriitorul şi-a ucenicit prin revistele timpului, decât dacă numele său a circulat câtva timp la bursa valorilor. Ar fi un criteriu. Desigur insuficient; totuşi, criteriu. Dar editura nu tipăreşte, în majoritatea cazurilor decât cartea de tiraj cert sau cartea sciitorului influent. Să pilduim: librăria editoare «Socec» nu mai tipăreşte decât cărţile autorilor intraţi în domeniu « ADRAS» ...De pe colina cu mănăstire de câlugăriţe, oraşul nu se poate recunoaşte. S ar spune că e o pădure de sală câini, palmieri şi tulburi înflorit. Fiecare casă e înconjurată, atacata, copleşită de arbori. Laud se nelinişteşte vânt de seară, şaeiul aminteşte pe cel al valuriior. Privesc mult aşezat pe banca de piatră cenuşie. ...A zburat un liliac. S’a furişat un şearpe. In copacul cu frunze negre, se fugăresc veveritei?* ace* scorpian care m-a întâmpinat la uşa scorburii in care, după spusa agende*, a fost încins Sf. loma, cel dintâi misionar în India Scrin. Ce ași putea face altfel? Colina aceasta tristă, cu mănăstirea publică ;«Cartea Românească» nu e singuratecă— cu petre albe adăpostind șerpi — îmi împrospătează viziuni dintr’o Italie străbătută la douăzeci de ani. Pentru cea dintâi oară îmi amintesc de Europa. Colina aceasta cu tăceri sfinte — e de dincolo. Mănăstirea e zidită în piatră. Chiliile nu se văd. Din pricina pomilor cu umbră deasă. Biserca e scundă. Am întâlnit, rugându-se, douăzeci de călugărițe, cu uniformele albe coloniale, cu pălării largi , pelerinele fâlfâind. Superioara e fericită că cineva vorbeşte franţuzeşte. Mă întreabă de prinţul Ghica, acum sacerdot catolic, care a vizitat mănăstirea în primăvară, întorcându-se de la un congres din Australia. Vorbeşte atât de încet, atât de stins, încât — fără voie — cobor glasul, şi păşesc in vârful pantofilor de pâslă. Ce-a spus?.. Zâmbeşte illă îndeamnă să privesc un Christos, 11 laudă^ îl laudă. Apoi tace cu ochi blânzi. Regăsesc în biserică acea nedefinită şi inefabilă tăcere creştină. Superioara îmi arată călugăriţele. Şeaisprezece din ele au venit numai de câteva zile, din Roma. Unele n’au îiplinit douăzeci de ani. Şi vor rămâne aici, în India, să se roage pentru necredincioşi.Dumnezeu ştie cât timp. Şi ea a venit aici tânără.» Acum, când scriu, se lasă seară. Nu pot pleca. Deasupra oraşului clureşte o ceaţă transparentă: răsuflarea parcurilor, aburii mării, aburii răciţi de vântul ce ajunge de pe coline. Stupiditate nostalgică, închipuire, realitate? Şi totuşi, sunt sigur că ochii călugăriţei tinere din cea dintâi bancă — i-ara văzut, numai cu câteva luni înainte. Şi sunt sigur că i-am văzut la T.voli, şi sunt sigur că ea a vorbit tovarăşului meu. Ii aud, încă, glasul. Cum de a ajuns aici, misionară? Oare m-a recunoscut? N’am avut curaj să întreb pe superioară. Eram copleşit de acea turburare nelămurită când o scenă trecută reînvie violent în suflet; şi totuş împrejurările se împotrivesc să-i recunoască realitatea, socotind-o vis sau închipuire. Câteva minute am uitat că mă aflu în India. A trebuit să rămân singur, să aud şopârle strecurându-se printre burueni, pre aştept luminile din Madras. Tăcerea îmi împrăştia gândurile, seara îmi întrerupe însemnările acestea scrise printre umbre. Trebuie să mă întorc în oraş.» Cum să descriu Madrăs-ul? L-am cunoscut în cea dintâi dimineaţa, când rikşa străbatea cartierul Cu străzi largi şi asfaltate, cu vile ascunse în parcuri. L-am cunoscut în vagabondajul meu nocturn printre uliţe cu praf şi fum, cu copii cerşind şi femei pisând orez. Magherniţele vânzătorilor erau slab luminate ca acetilenă. Vecinii se adunau, fumând ţigări indine, precipitând fraze în acel inaccesibil tamil, în care s'au scris, totuşi atâta poeme minmate Şi iarăş, am cunoscut Madras-ul pe bulevardul larg din faţa mării, cu plajă şi terenuri sportive, cu hoteluri scumpe şi barăcile pescarilor cari pornesc în zori. L-am cunoscut, rătăcindu-mă printre vilele cartierului indian bogat, cu plăci de marmoră la porţi, cu automobile luxoase şi slujitori în fireturi. M’am întors prin grad ni, am trecut podul peste boom, am păşit iarba câmpului aiult spălătoresele întind rufe pestriţe.Am cunoscut, în sfârşit Madrasul în acea casă vastă, înconjurată de parc, în care se adunaseră Y. M. C. A. şi Y. W. C. A., unde eram privit ca un obiect rar, obligat să primesc prăjituri dela fiecare creştină şi să mă întreţin cu fiecare om celebru care venea să mi se prezinte. Blestemat ceas! De câteori n’am desminţit ştirea că în România e revoluţie ? De câte ori n’o editează decât pe d-nii M. Sadovenu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu şi din când în când alt nume: tAncorat pe d. Eugen Lovineanu sau scriitorii agreaţi de d-sa, etc. etc. Se poate deci conclude,—fără exagerare — că nu există propriu zis în ţara românească institute de editură. O editură e în primul rând un capital de specialitate învestit. Ori in editurile noastre sunt învestite ceia ce în economie se denumeşte: capitaluri nervoase. Capitaluri lipsite de supletăi, de răbdare şi plan. Capitalul editorial e adesea o sumă provenită din mici economii plasată cu gândul: să vedem ce o ieşi şi de aici» Editura românească e paralitică şi paralizată, înţelegem că un capital se învesteşte ca să producă, înţelegem deasemeni că liber e capitalul să-şi aleagă marfa ce trebuie s’o exploateze. Dar ceiace rămâne absolut de neînţeles e faptul că în decurs de un veac de cultură românească să nu se fi ivit încă un editor. Un editor cu iniţiativă. Care să aibă curajul să editeze într’adevăr scriitori ji inediţi, să aibă viziunea mare a conchistadorului comerciant. Ceace lipseşte literaturei române e un editor, caiace am vrut să semnalăm, nu a trebuit să întorc capul auzindumă strigat ! «Allo!»— Altminteri, tineri cumsecade şi tinere bine crescute, cari servesc ceaiu cu lapte bisăptămânal, şi exibiţionează pe acele câteva convertite la adunări în picioarele goale şi cu brăţări de aur. Pentru protestanţi, creştinismul începe cu sporturi şi five-of-clock. Aceasta nu mă supără. Creştinismul poate începe de oriunde, chiar de la prostituate. Important e fapud că trebue să sfârşească în creştinism. Protestanţii se opresc la mijlocul drumului. Pot ajunge excelenţi logodnici, excelente soţii, excelenţi cetăţeni, modele etice şi politice. Creştin, însă , niciodată. Le lipsesc elementele fundamentale: religiozitatea propriu zisă şi viziunea teologică a lumii. Cu ajutorul unui canadian ştirb, secretar al Y. M. C.-ei, am găsit găzduirea minunată de la «Gurukul», în casa misiunei suedeze, cu terase, cu pădure, cu bibliotecă şi orgă. Voluptatea instalării, după nopţi petrecute în hotel, în trenuri, în case necunoscute... Bucuria cu care desfaci geamantane închise pe Ocean; nerăbdarea cu care goneşti riksa, seara, către «casă»». Aici, în odaia mea, locuiesc două vrăbii, o şopârlă ca coama crestată şi câţiva păianjeni enormi, cari se sperie întotdeauna când aprind aripa. Mărturisesc că, în cea dintâi noapte, am adormit sfios, auzind sangur,lui vraboior prin somn. A doua zi, am văzut şopârla, aluncând pe grinda din odaia de bic. Cu păianjenii m’am obicinuit; de voicem stau la fereastra iar, dacă se apropie prea mult de masa mea, îi gonesc cu creionul. Pastorul îmi spune că vrăbiile s’au pripăşit de astă-primăvară, dar şopârle, păianjeni şi şerpi au fost întotdeauna, de pe timpul bunicului, cel dintâiu misionar suedez cu Madras, care a cumpărat casa de la un musulman, ratând-o cămin de viaţă şi învăţături creştine. Cu câteva luni mai înainte, un student teolog a găsit în fundul grădinii o cobra. Aceasta l-a neliniştit şi a poruncit băiatului său să rămână în casă. Dar nici alte cobra nu s’au mai văzut de atunci, și nici băiatul nu s’a desbărat de obiceiul de a răscoli bălăriile gradinei. De altfel, cobrele n» I. Haiot. ChRIERILTIERAR S’a pus sub tipar «Leagăn de cântece» volumul de poeme al d-lui N Davidescu. In editura «Ciornei» a apărut o nouă ediţie din poemele lui Mihail Eminescu. Volumul a fost îngrijit de profesorul G- Murnu şi ilustrat de pictorul A. Murnu. • In curând, d. Ion Pas va tipări volumul său «Omul de mâine» din care a publicat prin reviste câteva fragmente. Romanul oglindeşte si vclumul colectiv al mişcării socialiste. D. Vasile Savei va tipări în curând colecţia sa nouă de nuvele «Lucrătorii viei». In editura «Naţională Ciornei» a apărut celebrul roman «Afrodita» de Pierre Louis în traducerea d-lui N. D. Cocea. D. dr. I. Westfried a tipărit de curând «Instinctul sexual» cu o prefaţă de prof. S. Freud, note de desluşiri ştiinţifice şi de popularizare medicală. D. N. Tonitza îşi va scoate în volum ultimele sale cronici fanteziste. REVISTA REVISTELOR «Viaţa literară» apare după două săptămâni şi (ceea ce este mai important) după fftguduiala unei serioase reorganizări. Nu observăm în acest număr uită schimbare decât un supliment de două pagini, nici mai bine, nici mai prost scrise decât reobieeiu. In întregime just articolul «Fronda copiilor» al dlui Călinescu. Dacă nu ar fi fost gluma uşoară, pe care o forţează, rândurile sale ar fi pus punct unei discuţii inutile. Aşa junii duşmani ai d-lui Călinescu vor avea prilejul fericit de a-şi mai pune odată numele în josul unor «polemici». D. Adrian Maniu iscăleşte un poem, din care aceste zece versuri ultime pot fi reţinute. — Uite au înflorit coloanele, în surpătură Uite trec vânători pe ogoare iji muşcate luminează—dogorătoare Din grădini în care măsoară berzele [o arătură. Cel care se legăna pe un catâr jigărit Cu turban pe cap şi cu papuci înIniluiţia asta ajunge la urechile Iul , poate însuşi profetul slăvit. Trăgea din lulea — şi s'a oprit la s fântână Vorbea cu o cadână zâmbitoare Care finea obrazul ascuns în mână. D. Valerian publică o nuvelă scrisă curat. Psichologia uşoară de obsesii şi misticism cu semne de exclamare este însă un tot puţin ispititor. Originalitatea violentă este precis vecină cu latitudinea. «Când moartea se distrează» este pe alocuri o versiune a Omului care şi-a găsit umbra novela d-lui Cezar Petrescu. «Universul literar» numărul recent sfârşeşte o încercare de întinerire şi convertire spre inteligenţă. Să sperăm că această experienţă incompatibilă cu tradiţia foii nu mai va tenta pe nici un scriitor. Camil Petrescu părăseşte redacţia. Odată cu el se retrag d-nii: F. Aderca, Emil Gulian, Sell, C. I. Şicloianu, Andrei Tudor și subscrisul. m. sb. RFRART Afill de MIRCEA ELIADE sunt primejdioase decât când sunt atacate. Int-'o seară am închis fereastra înainte ca vrăbiile să intre în odaie. Dimineaţa le-am găsit îrlSiui tru. Veniseră prin odaia de ba.». Pasămite, nu erau la prima ex:«rienţă.» Nopţile de iama, aici, în India de Sud — au acel farmec de legendă orientală pe care l’am închipuit fiecare cetind Alif Lada wa Laila. După ce se întunecă bine, — vântul se opreşte, zgomotul se pierde, luminile se şterg. Bucnete de neuşi negri, arbori mango, liane cu coarda lemnoasă — îşi înalţă trupurile din curţi tainice, la colţuri de străzi, în preajma templelor. Casele europene se topesc în umbră. Rămân numai colibele cu focuri pe prispă, numai zidurile albe, numai porţile. Noaptea şterge fardul. Nu ştiu ce fac ceilalţi, cum se împotrivesc acelei tristeţi blânde care se coboară dintr’un cer apropiat. Eu mi-am adus scaunul şi patul pe terasa coperişului. Mi-am descoperit slăbiciuni şi nostalgii nebănuite. Am înţeles că există o anumită primejdie a nopţii, care nu e cea a întunerecului nici cea a păcatului. Există o serie de ispite cari turbură numai într’o asemenea noapte de basm. Liniştea pironită în pădurile Madrasului, umbrele cari se nasc şi pier odată aluna, — strecoară un suflet neîncredere în zeii zilei, cheamă şi îndeamnă cultul idolilor pe cari îl socoteam de mult ucişi. Noaptea Indiei de Sud nu e noaptea Vibrogei, nu e noaptea munţilor, nu e noaptea Italiei. Intre ca şi celelalte, se întinde Arabia. Aici, contemplarea cerului strecoară inevitabil întrebări şi reculegeri ciudate. Noaptea, pretutindeni, a fost un semn al misterului. Dar există o noapte a poeţilor latini, o noapte a romanticilor francezi, o noapte a lui Novalis. Sar putea încerca o clasificaţie după necesitatea tovarăşului pe care îl porunceşte noaptea : Dumnezeu, femeia sufletul. Aici, în India, tovarăşul e întotdeauna acelaş: sufletul. De aceia poeţii şi gânditorii Indiei par atât de stranii; nu rămas prea mult singuri cu ei înşişi. Mircea Eliade ANECDOTA UN CONVOIU funebru traversa, pe vremea împăratului Tiberiu, forul. Un glumeţ se apropiă de sicriu şi murmură ceva, la urechea mortului. Cei de faţă îl întrebară ce anume spusese. «I-am recomandat, răspunse glumeţul, să spue împăratului August, că Tiberiu n’a împărţit încă banii pe care predecesorul său i-a lăsat prin testament, să-i dea poporului». Vorba ajunse la urechea lui Tiberiu. El chemă pe glumeţ la dânsul şi-l numără partea ce i se cuvenea din darul lăsat de August. După aceia îl condamnă la moarte, recomandându-i să dea de veste lui August că Intenţiile prevăzute de dânsul în testament au început să se execute. ÎMPĂRATUL DOMIŢIAN se distra adesea, în cabinetul său de studii, înţepând muştele cu sula. Un oarecare, voind să-i fie prezentat, întreabă pe unul din aghiotanţi, anume Vibius Crispus, dacă mai era cineva la împărat. «Nu e noi o muscă», răspunse Crispus. [picioare Domiţian şi Crispus fu condamnat la moarte. INTR'O ZL filosoful Xantus, care avea de Sclav pe Esop, bău până îşi pierdu minţile. El se lăudă cât ar putea să bea marea întreagă. rrovarăşii râseră de dânsul dar Xantus partă pe casa lui şi ca dovadă că-şi ţine gatul dădu inelul din deget. A doua zi, când aburii vinului se risipiră, fu mirat că nu-şi găseşte inelul. Esop îi spuse că şi casa îi e ameninţată şi-i povesti prinsoarea ce făcuse la beţie. Xantus îl rugă să-i dea o mână de ajutor şi să născocească ceva. In ziua hotărâtă prinsoarei, poporul din Samos se duse la țărmul țării, curios să asiste la păţania filosofului. Xantus spuse mulţimii: «Am jurat, e drept, că voiu bea toată marea, dar nu şi fluviile dintr'însa ; să abată cei cu care am făcut prinsoarea, fluviile din ea şi apoi voiu împlini ce-am spus». Poporul fu încântat de abilitatea lui Xantus (sic !). Quoers-