Cuventul, februarie 1929 (Anul 5, nr. 1358-1385)

1929-02-05 / nr. 1362

INSTITUTUL DE­­DULE AGRICOLA ŞI ALCOOLUL METILIC K­­ende­rcesc ca din ianuarie 1928 institutul a atras atenţiunea celor In drept asupra primejdiei alcoolului metitic Ca răspuns unui articol apărut în ziarul nostru d. A. Zaharia, directo­rul institutului de chimie agricol ne adresează următorul articol, ca­re cupinde multe indicaţiuni su­gestive şi interesante: Institutul de Chimie Agricolă şi Alimentară aparţine Universităţii din Bucureşti (Facultatea de Ştiin­ţe) şi nu are nici o legătură cu mi­nisterul sănătăţii publice. La acest institut se fac lucrări pentru ministerul de finanţe, răz­boi şi agricultură aşa că suntem în legătură cu aceste ministere, de a­­semenea şi cu marele public, pen­tru care facem diverse analize ce­rute mai cu seamă de ministerul de finanţe, în chestia denaturantelor spirtului cu destinaţie industrială. La întrebarea ce ni se pune «ce a făcut acest institut de când se face atâta zarvă în chestia alcoolului me­tilic» şi la răspunsul ce se dă în a­­celaş articol, publicat în ziarul «Cu­vântul», «Nimic, absolut nimic», răs­pundem următoarele: O comunicare călare minis­trul de finanţe In ziua de 14 Ianuarie 1928 am comunicat Ministerului de Finanţe cu adresa No. 16, în urma celor con­statate cu ocazia unei analize făcu­te asupra a 8 probe de spirt din nor­dul Transilvaniei». «Toate aceste probe provin din spirt denaturat şi operaţia a fost fă­cută cu aşa de mare lipsă de sfială, încât origina acestui spirt se poate constata prin simplul examen orga­noleptic. Se înţelege că şi la exame­nul chimic se constată fără nici­ o urmă de îndoială prezenţa denatu­­rantului. Compuşii cari constituesc denaturantul şi în special alcoolul metil­ic şi cetonele, fiind otrăvuri puternice pentru organism, popula­ţia care ar consuma un alcool de a­­cest fel ar fi literalmente otrăvită şi m­odem că este cazul ca să se ia toate măsurile necesare pentru a se evita otrăvirea în masă». Acţiunea publică a minis­terului Ministerul de Finanţe, după câte ami fost informat, a deschis acţiune publică, iar rezultatul nu-1 cunosc, deoarece nu intră în căderea noas­tră să ne ocupăm şi de sancţiunile cari se pot da de justiţie. In­ urmă a avut loc un schimb de adrese între Ministerul de Finanţe şi Ministerul Sănătăţii, (No. 61825 din 3/III. M. F.; No. 19462/6/IV. M. S.; No. 197116/21/VII. M. F), de al căror conţinut nu mă ocup căci nu ne priveşte; rezultatul însă a fost că nu s’a luat nici o hotărâre in pri­vinţa lăsării alcoolului metilic în comerţ liber. Dar schimbul de adrese continuă La 7 Iulie Ministerul de Finanţe ne întreabă dacă lăsarea liberă în comerţ a alcoolului metilic consti­­tue un pericol pentru populaţie. •Noi am răspuns următoarele: vLa adresa d-voastre No. 182230 şi referitor la raportul Administraţiei Financiare Covurlui No. 261861928 pin care se constată că diferiţi co­mercianţi de băuturi spirtoase şi co­loniala din Galaţi au pus în consu­maţie pentru ars alcool metilic, a­­vem onoare a vă răspunde că alcoo­lul metilic este o substanţă toxică şi prin urmare lăsarea lui liberă în comerţ, mai cu seamă faţă de scum­petea actual­ă a alcoolului metilic poate constitui un pericol pentru populaţie. Se cunosc cazuri de otrăviri de a­­cest fel, în masă, la Berlin—Charlot­­tenburg». D­­in­isterul de finanţe în­treabă mereu Mai târziu Ministerul de Finanţe ne cere părerea prin dresa No. 268123 din 11 Oct. 1928 dacă alcoolul metilic intră în categoria alcooluri­­lor prevăzute de legea spirtoaselor la art. 1, «spre a proceda în conse­cinţă». La această adresă, între altele, am răspuns următoarele : «După ştiinţele noastre se află în comerţ nu numai alcool meti­lic propriu pentru ars ci şi acest produs într’un mare grad de puri­tate, aşa încât nu mai are nicio urmă din mirosul empireumatic caracteristic alcoolului metilic des­tinat arderei şi se vinde sub nu­­­mele de «metanol». «Alcoolul metilic purificat ast­fel se poate întrebuinţa în mod a­­buziv la falsificarea băuturilor, punând în pericol viaţa consuma­torilor, căci s’a dovedit toxicitatea lui puternică, care a provocat o­­trăviri în massă şi care a dat naş­tere la procesele penale cu mult răsunet». «De aceea credem că e absolută nevoie să se ia măsuri în conse­­cinţă, noi considerând ca un peri­col punerea la dispoziţia publicu­lui a alcoolului metilic purificat». De ce n’a fost avizat minis­terul sănătăţei Cred că din această coresponden­ţă reese clar că Institutul nostru şi-a fâcut pe deplin datoria. Nu ne-am adresat direct Ministerului Sănătăţii pentru că el are labora­toarele sale şi ar fi putut să ne răs­pundă că nu are nevoie de interven­ţia noastră. Dacă am evitat comunicatele prin gazete aceasta se datoreşte convin­gerii ce avem că rolul Institutului nostru nu este să bată toba recla­mei şi nici să spună publicului ce a făcut faţă de autorităţile chemate a lua măsurie dictate de împreju­rări. Suntem îndreptăţiţi a lua această atitudine, căci la noi în ţară fiecare se crede competinte in toate şi re­clama ce aceşti «competenţi» îşi fac pentru a-şi pune în evidenţă per­soana lor a luat proporţii impresio­nante, unii mergând aşa de departe, încât reproduc ca păreri proprii, ceia ce au aflat deja alţi în conver­saţii, la cari întâmplător au asistat. Pentru că este vorba de reclamă nu ne putem opri a semnala faptul că şi unii «Podgoreni» au informat publicul precis în chestia falsifi­­cării vinului cu alcool metilic. Din analizele de vinuri ce s’au făcut până în prezent la acest In­stitut nu am găsit în nici unul al­cool metil­ic în cantităţi apreciabile ci numai în două-trei probe de vi­nuri cari probabil au fost fermen­tate cu ciorchini am găsit urme ne­dozabile de acest alcool, datorite condiţiunilor în care s’a făcut fer­mentarea. O analiză asupra vinurilor In general vinurile analizate de noi se prezintă cam în modul ur­mător: 1) Compoziţie normală­ calitate proastă. 2) Compoziţie normală­ calitate bruă. (Puţine). 3) Vinuri alterate. (Bol­nave). 4) Vinuri falsificate, in­ general prin addăugare de apă, zahăr sau alcool, acid salicilic şi rareori zaha­­rină. Cu toate acestea s’a dus o campa­nie înverşunată pe chestia falsifi­­cării vinurilor cu alcool metilic, aşa încât marele public a început să e­­vite consumarea lor. Eu, dacă aş fi fabricant de bere, mărturisesc că aş datora multă re­cunoştinţă domnilor cari mi-ar fi făcut, în mod indirect, această pro­pagandă gratuită în favoarea berii. Alcoolul metilic in ţuică Nu putem anticipa asupra rezul­tatului studiului ce am început re­lativ la prezenţa alcoolului metilic în rachiul de tescovină, ţuică şi chiar drojdie. Aci alcoolul metilic provine pro­babil din fermentare şi distilare şi bănuim că în unele din aceste bău­turi el se află în cantităţi mai în­semnate. Având în vedere că alcoolul meti­lic se acumulează în organism, ră­mâne de văzut dacă consumarea u­­nora din aceste băuturi nu este vă­tămătoare sănătăţii publice şi dacă nu va fi nevoie să se fixeze o limi­tă maximă pentru alcoolul metilic din ele. In privinţa nocivităţii alcoolului metilic nu putem primi învinuirea ce ni se aduce că nu am controlat aceasta pe cale la laborator. Acest control este de prisos de­oarece to­xicitatea a fost dovedită pe deplin prin lucrările făcute în străinătate. Pentru a termina, încă o observa­ţie şi o întrebare: Alcoolul metilic curat seamănă cu cel etilic cu gust şi miros şi nu se distinge în amestec cu acesta din urmă. De cine şi cu ce scop s’a pus în circulaţie într’o stare de pu­ritate perfectă? A. Zaharia Director al Institutului de Chimie Agricolă şi Alimen­tară. l-ar fi împrumutat triburile res­pective de pe lângă Amazoane ! Confruntările astea de cuvinte, potrivite — de cele mai multe ori — după gândurile preconcepute ale celui care le face, credem că tre­­buesc lăsate la o parte, pentru că, dac’ai căuta, poţi găsi cuvinte ase­mănătoare în cele mai depărtate şi neînrudite limbi. Şi, apoi, noi nu ştim — încă — nici cum pronunţau Românii anume litere, necum să avem pretenţia să nutem pătrunde în realitate fonetică a hieroglifelor vechi toltece ori aztece !... Se spune, apoi, —■, piramidele din Mexic, relicve ale culturii şi ci­vilizaţiei pomenite, sunt la fel­­­­sau aproape la fel — cu cele din Egipt şi aduc, apoi, şi cu ziggura­­tele asiriene; şi că, prin urmare,nu poate fi vorba decât de un împru­mut vest-est sau viceversa, peste puntea de odinioară a Atlantidei. Nici argumentarea asta nu-i bună, pentru că, întâi de toate, piramidele egiptene datează de când ştim cu toţii că datează, iar scufundarea Atlantidei ne trimite cu cel puţin 15090 de ani înapoi, precum vom ve­dea — şi, în al doilea rând, pentru că, ajunsa pe o egală treaptă de cultură, şi în aceleaşi împrejurări, — în faţa aceloraşi nevoi, chiar popoare foarte depărtate pot, — din acelaş material şi sub aceeaşi cli­mă, — ridica aceleaşi monumente. Geologia şi paleontologia — sin­gurele ştiinţe la care se poate ape­la în chip serios, când e vorba să răspundem la întrebarea dacă At­­lentida a existat sau nu — ne a­rată, însă, cu dovezi sigure, că a­cest continent, în adevăr a existat Prăbuşirea lui, însă, în nici un caz nu-i atât de recentă încât, pe baza existenţii — pe vremuri — a Atlan­tidei, să se poată face apropieri în­tre civilizaţiile vechi — egiptene şi mexicane. Cei vechi localizau Atlantida un­deva, în Atlantic, dincolo de Gibral­tar. Tocmai în această regiune e unul din punctele cele mai nevral­gice ale pământului, în ceea ce pri­veşte fenomenele de vulcanism, şi de cutremure de pământ d aci, adi­că, aceste fenomene sunt foarte frec­vente, lucru care se întâmplă mai ales în regiunile cu proaspete dis­locări şi prăbuşiri în scoarţa pă­mântului. Iar regiunea de localiza­re a Atlantiden­ti-tocmai în ptrelun­­girea Mediteranei noastre —­­unul de relativ recentă frământare a scoarţei (suficienţi vulcani şi cu­tremure). Insulele Azore, despre ca­re se crede că sunt vârf­urile mun­ţilor Atlantidei, sunt foarte des scuturate de cutremure. La sud, in­sulele Canare — de asemenea­ Lângă acestea din urmă imaginaţia creş­tină localiza până deunăzi o insulă, in care, fugind din calea Maurilor se aciuaseră odinioară nişte comu­nităţi creştine. Dar insula s’a scu­fundat. In preajma insulelor Azo­re, apoi, s’au făcut cercetări sub­marine şi geologul francez Termier a arătat că aci fundul mării e ne­cedentat ca o regiune de mun­ţi, te­restră — şi că, după aceea, rocele vulcanice care s’au găsit acolo, în adânc, au erupt — când au erupt — la aer, deasupra oceanului; şi ca în sfârşit, aşa de puţin alterate sunt aceste roce, că par­că ieri s’ar fi cufundat sub apă. Naturalistul Louis Germain, iarăşi studiind fau­na şi flora insulelor Azore, Canare Madere şi Capului Verde, a arătat că, odinioară, aceste toate formau un uscat, care — prin prăbuşiri succesive — s’a fărâmiţat mereu, până ce din el n’a mai rămas decât marea insulă, căreea noi îi spu­­nem­ azi: fostul continent Atlan­tida. Geologia ne arată că, încă din terţiar, s’a prăbuşit puntea de le­gătură dintre America şi Europa. Iar de atunci şi până azi a trecut cel puţin un milion de ani. De le­gături — istorice, mai ales — între Egipt şi Mexic nu poate fi, deci, vorba. Dar din puntea aceea a ră­mas marea insulă a Atlantidei care după toate probabilităţile, s’a pră­buşit acum 10—12000 de ani. Iar fap­tul că amintirea fenomenului dăi­nuia, încă, pe vremea lui Platon, în tradiţia orală a egiptenilor, nu trebue să ne mire: tot aşa dăinuia şi amintirea catastrofei din Meso­potamia inferioară, catastrofa po­topului din Biblie­ — Şi că astfel de catastrofe s’au întâmplat multe în trecutul cel de sute de milioane de ani al planetei, trecut în care o viață de om nici cât o minută nu apare, — am arătat, tot aici, altă­dată. Ion Gonea ———000XXXOOO——­ RADIO Programul pentru Luni Bucureşti 3962. Orele 17: Orchestral Radio, Ştiri, Conferinţă. 21: Concert, I Cronica muzicală. 22,45: Ştii. 23: Jazz Band. Bratislava 23611. Orele 17 80: Din­­Pra­ga. 19,10: Muzică reprodusă. 20,05: Din Draga. 20,55: Din Brun. 21,30: Din Praga Breslau 21,2. Orele 17: Conferinţă a­­gronomică. 17,50: Orchestră. 19: Sfaturi pentru părinţi. 19,30: Conferinţă muzi­cală. 20,25: Conferinţă medicală. 20 50: Conferinţ filozofică. 21,15: Lectură. 22: Serată muzicală. 23: Cutia de scrisori. Budapesta 534,5. Orele 17: Conferinţă. 18,10: Despre legende. 18,40: Muzică vie­neză. 19,50: Limba germană. 20,30: Con­certul filarmonicei. 22,45: Ora şi meteo­rul. 23: Conferinţă. 23 30: Schimb de transmisiuni. Hamburg 396,6. Orele 17,15: Conferin­ţă. 18: Minunile technicei. 18,30: Confe­rinţă economică. 19: Program distrac­tiv. 19,30: Curs de engleză. 20.25: Copu­­l Cerată muncitorească 21; Teatru. 21,30: Poveştii 22,15: Omorul american. Königsberg 280.1. Orele 17 30: Orches­tră. 19,0: Anecdote. 22: Concert de or­chestră. 23.30: Orchestră radio. Londra 358; Laventry 1562,S. Orele 17 30: Concert de balade. 18,15: Muzică de dans. 19,15: Pentru copii. 21,40: Pro­gram de cabaret. 23,40: Concert de sex­tet. Paris 1750. Orele 16: Bursă. 17,40: Mu­zică simfonică. 21,30: Contabilitatea 23 30: Radio Concert. Praga 3132. Orele 17,30: Muzică de dans. 18 30: Limba sârbă. 18,45: Emisie germană. 19,25: Conferinţă. 20­05: Din Brat­ilava. 2030; Din Berlin. 23: Infor­maţii. 23,20: Gramofon. Cieno 5191). Orele 17: Quartetul 811- ring 18,30: Conferinţă. 19,20: Conferin­ţa sportului. 20,20: Conferinţă, teatrul 21: Ora şi meteorul. 21,30: Frons concer­tului internațional. Conferinţele ateneului „M. Iorga“ Luni 4 Februarie, ora 5 a. , se va ţine la Teatrul Mic (Piaţa Palatului Re­gal) a Xll-a conferinţă din ciclul or­ganizat de Ateneul «N. Iorga». D. profesor I. Petrovici, fost ministru va vorbi despre «Viaţa filosofului Fi­chte­. Vor mai da preţiosul concurs “ d-na Lucreţia Enescu, de La Opera Româna, d-na Sorana Topa, societara Teatrului Naţional; Quartetul de coarde: Theodo­­rescu, Popovici, Thaler şi Dailis. La pian d. Kulibin. Biletele la Agenţia Jean Feder şi la Teatrul Mic. ------------COXXXI":-----------­ C­UV­ANTU ! Cur­an­tul literar şi artistic EDITORII Există în cuprinsul ţării româ­neşti câteva edituri cari tipăresc şi lansează anual,„ cam vreo duzină de cărţi literare româneşti. Şi toate volumele tipărite, ca o fatalitate de neînlăturat, sunt mai totdeauna is­călite de scriitorii cu reputaţia bine stabilită. Niciodată sau cu rare ex­cepţii — ceia ce revine cam la acelaş lucru — volumele nu poartă para­fa unui debutant anonim. Să presu­punem că ar fi o uzanţă a literatu­rii româneşti: nu se editează o carte decât dacă scriitorul şi-a ucenicit prin revistele timpului, decât dacă numele său a circulat câtva timp la bursa valorilor. Ar fi un criteriu. Desigur insuficient; totuşi, criteriu. Dar editura nu tipăreşte, în majo­ritatea cazurilor decât cartea de ti­raj cert sau cartea sciitorului influ­ent. Să pilduim: librăria editoare «Socec» nu mai tipăreşte decât căr­ţile autorilor intraţi în domeniu « ADRAS» ...De pe colina cu mănăstire de câlugăriţe, oraşul nu se poate recu­noaşte. S ar spune că e o pădure de sal­ă câini, palmieri şi tulburi înflorit. Fiecare casă e înconjurată, atacata, copleşită de arbori. Laud se neliniş­teşte vânt de seară, şaeiul aminte­şte pe cel al valuriior. Privesc mult aşezat pe banca de piatră cenuşie. ...A zburat un liliac. S’a furişat un şearpe. In copacul cu frunze ne­gre, se fugăresc veverite­­i?* ace* scorpian care m-a întâmpinat la uşa scorburii in care, după spusa agende*, a fost încins Sf. lom­a, cel dintâi misionar în India Scrin. Ce ași putea face altfel? Colina aceasta tristă, cu mănăstirea publică ;«Cartea Românească» nu e singuratecă— cu p­etre albe adăpos­tind șerpi — îmi împrospătează vi­ziuni dintr’o Italie străbătută la douăzeci de ani. Pentru cea dintâi oară îmi amintesc de Europa. Coli­na aceasta cu tăceri sfinte — e de dincolo. Mănăstirea e zidită în piatră. Chiliile nu se văd. Din pricina po­milor cu umbră deasă. Biser­ca e scundă. Am întâlnit, rugându-se, douăzeci de călugărițe, cu uniforme­le albe coloniale, cu pălării largi , pelerinele fâlfâind. Superioara e fericită că cineva vorbeşte franţu­zeşte. Mă întreabă de prinţul Ghica, acum sacerdot catolic, care a vizi­tat mănăstirea în primăvară, în­­torcându-se de la un congres din Australia. Vorbeşte atât de încet, atât de stins, încât — fără voie — cobor glasul, şi păşesc in vârful pantofi­lor de pâslă. Ce-a spus?.. Zâmbeşte illă îndeamnă să privesc un Chris­tos, 11 laudă^ îl laudă.­ Apoi tace cu ochi blânzi. Regăsesc în biserică acea nedefinită şi inefabilă tăcere creştină. Superioara îmi arată călu­găriţele. Şeaisprezece din ele au venit numai de câteva zile, din Roma. Unele n’au îi­plinit două­zeci d­e ani. Şi vor rămâne aici, în India, să se roage pentru necre­dincioşi.­Dumnezeu ştie cât timp. Şi ea a venit aici tânără.» Acum, când scriu, se lasă seară. Nu pot pleca. Deasupra oraşului clureşte o ceaţă transparentă: ră­suflarea parcurilor, aburii mării, aburii răciţi de vântul ce ajunge de pe coline. Stupiditate nostalgică, închipuire, realitate? Şi totuşi, sunt sigur că ochii călugăriţei tinere din cea dintâi bancă — i-ara văzut, numai cu câteva luni înainte. Şi sunt si­gur că i-am văzut la T.voli, şi sunt sigur că ea a vorbit tovarăşului meu. Ii aud, încă, glasul. Cum de a ajuns aici, misionară? Oare m-a recunoscut? N’am avut curaj să întreb pe superioară. Eram copleşit de acea turburare nelămu­rită când o scenă trecută reînvie violent în suflet; şi totuş împreju­rările se împotrivesc să-i recunoa­scă realitatea, socotind-o vis sau închipuire. Câteva minute am ui­tat că mă aflu în India. A trebuit să rămân singur, să aud şopârle strecurându-se printre burueni, pre aştept luminile din Madras. Tăce­­rea îmi împrăştia gândurile, seara îmi întrerupe însemnările acestea scrise printre umbre. Trebuie să mă întorc în oraş.» Cum să descriu Madrăs-ul? L-am cunoscut în cea dintâi dimineaţa, când rikşa străbatea cartierul Cu străzi largi şi asfaltate, cu vile as­cunse în parcuri. L-am cunoscut în vagabondajul meu nocturn­ prin­tre uliţe cu praf şi fum, cu copii cerşind şi femei pisând orez. Ma­gherniţele vânzătorilor erau slab luminate ca acetilenă. Vecinii se adunau, fumând ţigări ind­ine, pre­cipitând fraze în acel inaccesibil tamil, în care s'au scris, totuşi a­­tâta poeme minm­ate­ Şi iarăş, am cunoscut Madras-ul pe bulevardul larg din faţa mării, cu plajă şi terenuri sportive, cu hoteluri scumpe şi barăcile pesca­rilor cari pornesc în zori. L-am cunoscut, rătăcindu-mă printre vi­lele cartierului indian bogat, cu plăci de marmoră la porţi, cu auto­mobile luxoase şi slujitori în fire­turi. M’am întors prin grad ni, am trecut podul peste boom, am păşit iarba câmpului aiult spălătoresele întind rufe pestriţe.­Am cunoscut, în sfârşit Madras­­ul în acea casă vastă, înconjurată de parc, în care se adunaseră Y. M. C. A. şi Y. W. C. A., unde eram privit ca un obiect rar, obligat să primesc prăjituri dela fiecare creş­tină şi să mă întreţin cu fiecare om celebru care venea să mi se prezinte. Blestemat ceas! De câte­­ori n’am desminţit ştirea că în Ro­mânia e revoluţie ? De câte ori n’o editează decât pe d-nii M. Sadove­­­­nu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodo­­reanu şi din când în când alt nume: tAncorat pe d. Eugen Lovineanu sau scriitorii agreaţi de d-sa, etc. etc. Se poate deci conclude,—fără exa­gerare — că nu există propriu zis în ţara românească institute de e­­ditură. O editură e în primul rând un capital de specialitate învestit. Ori in editurile noastre sunt înves­tite ceia ce în economie se denu­meşte: capitaluri nervoase. Capita­luri lipsite de supletăi, de răbdare şi plan. Capitalul editorial e adesea o sumă provenită din mici economii plasată cu gândul: să vedem ce o ieşi şi de aici» Editura românească e paralitică şi paralizată, înţelegem că un capi­tal se învesteşte ca să producă, în­ţelegem deasemeni că liber e capi­talul să-şi aleagă marfa ce trebuie s’o exploateze. Dar ceiace rămâne absolut de neînţeles e faptul că în decurs de un veac de cultură româ­nească să nu se fi ivit încă un edi­tor. Un editor cu iniţiativă. Care să aibă curajul să editeze într’adevăr scriitori ji inediţi, să aibă viziunea mare a conchistadorului comerciant. Ceace lipseşte literaturei române e un editor,­­ caiace am vrut să sem­nalăm, nu a trebuit să întorc capul auzindu­­mă strigat ! «Allo!»— Altminteri, tineri cumsecade şi tinere bine crescute, cari servesc ceaiu cu lap­te bisăptămânal, şi exibiţionează pe acele câteva convertite la adu­nări în picioarele goale şi cu bră­ţări de aur. Pentru protestanţi, creştinismul începe cu sporturi şi five-of-clock. Aceasta nu mă supără. Creştinis­mul poate începe de oriunde, chiar de la prostituate. Important e fap­ud că trebue să sfârşească în creş­tinism. Protestanţii se opresc la mijlocul drumului. Pot ajunge ex­celenţi logodnici, excelente soţii, excelenţi cetăţeni, modele etice şi politice. Creşt­in, însă , niciodată. Le lipsesc elementele fundamentale: religiozitatea propriu zisă şi viziu­nea teologică a lumii. Cu ajutorul unui canadian ştirb, secretar al Y. M. C.-ei, am găsit găzduirea minunată de la «Guru­kul», în casa misiunei suedeze, cu terase, cu pădure, cu bibliotecă şi orgă. Voluptatea instalării, după nopţi petrecute în hotel, în trenuri, în case necunoscute... Bucuria cu care desfaci geamantane închise pe Ocean; nerăbdarea cu care go­neşti riksa, seara, către «casă»». Aici, în odaia mea, locuiesc două vrăbii, o şopârlă ca coama cresta­tă şi câţiva păianjeni enormi, cari se sperie întotdeauna când aprind aripa. Mărturisesc că, în cea din­tâi noapte, am adormit sfios, auzind sangur,lui vraboior prin somn. A doua zi, am văzut şopârla, alunc­­ând pe grinda din odaia de b­­ic. Cu păianjenii m’am obicinuit; de voicem stau la fereastra iar, dacă se apropie prea mult de masa mea, îi gonesc cu creionul. Pastorul îmi spune că vrăbiile s’au pripăşit de astă-primăvară, dar şopârle, păianjeni şi şerpi au fost întotdeauna, de pe timpul bu­nicului, cel dintâiu misionar sue­dez cu Madras, care a cumpărat casa de la un musulman, ratând-o cămin de viaţă şi învăţături creş­tine. Cu câteva luni mai înainte, un student teolog a găsit în fun­dul grădinii o cobra. Aceasta l-a neliniştit şi a poruncit băiatului său să rămână în casă. Dar nici alte cobra nu s’au mai văzut de a­­tunci, și nici băiatul nu s’a desbă­­rat de obiceiul de a răscoli bălă­riile gradinei. De altfel, cobrele n» I. Haiot. Ch­RIERILTIERAR S’a pus sub tipar «Leagăn de cân­tece» volumul de poeme al d-lui N Davidescu. In editura «Ciornei» a apărut o nouă ediţie din poemele lui Mihail Eminescu. Volumul a fost îngrijit de profesorul G- Murnu şi ilustrat de pictorul A. Murnu. • In curând, d. Ion Pas va tipări vo­lumul său «Omul de mâine» din care a publicat prin reviste câteva fragmente. Romanul oglindeşte si v­­clumul colectiv al mişcării socia­liste. D. Vasile Savei va tipări în cu­rând colecţia sa nouă de nuvele «Lucrătorii viei».­ In editura «Naţională Ciornei» a apărut celebrul roman «Afrodita» de Pierre Louis în traducerea d-lui N. D. Cocea. D. dr. I. Westfried a tipărit de curând «Instinctul sexual» cu o pre­faţă de prof. S. Freud, note de des­luşiri ştiinţifice şi de popularizare medicală. D. N. Tonitza îşi va scoate în vo­lum ultimele sale cronici fanteziste. REVISTA REVISTELOR «Viaţa literară» apare după două săptămâni şi (ceea ce este mai impor­tant) după fftguduiala unei serioase reorganizări. Nu observăm în acest număr uită schimbare decât un su­pliment de două pagini, nici mai bine, nici mai prost scrise decât reobieeiu. In întregime just articolul «Fron­da copiilor» al dlui Călinescu. Dacă nu ar fi fost gluma uşoară, pe care o forţează, rândurile sale ar fi pus punct unei discuţii inutile. Aşa junii duşmani ai d-lui Călinescu vor avea prilejul fericit de a-şi mai pune odată numele în josul unor «polemici». D. Adrian Maniu iscăleşte un poem, din care aceste zece versuri ultime pot fi reţinute. — Uite au înf­lorit coloanele, în sur­­pătură Uite trec vânători pe ogoare iji muşcate luminează—dogorătoare Din grădini în care măsoară berzele [o arătură. Cel care se legăna pe un catâr jigăr­it Cu turban pe cap şi cu papuci înI­niluiţia asta ajunge la urechile Iul , poate însuşi profetul slăvit. Trăgea din lulea — şi s'a oprit la s fântână Vorbea cu o cadână zâmbitoare Care finea obrazul ascuns în mână. D. Valerian publică o nuvelă scri­să curat. Psichologia uşoară de ob­sesii şi misticism cu semne de ex­clamare este însă un tot puţin is­pititor. Originalitatea violentă este precis vecină cu latitudinea. «Când moartea se distrează» este pe alo­curi o versiune a Omului care şi-a găsit umbra novela d-lui Cezar Pe­­trescu. «Universul literar» numărul recent sfârşeşte o încercare de întinerire şi convertire spre inteligenţă. Să sperăm că această experienţă incom­patibilă cu tradiţia foii nu mai va tenta pe nici un scriitor. Camil Petrescu părăseşte redac­ţia. Odată cu el se retrag d-nii: F. Aderca, Emil Gulian, Sell, C. I. Şi­­cloianu, Andrei Tudor și subscrisul. m. sb. RFRART Afill de MIRCEA ELIADE sunt primejdioase decât când sunt atacate. Int-'o seară am închis fereastra înainte ca vrăbiile să intre în o­­daie. Dimineaţa le-am găsit îrlSiui tru. Veniseră prin odaia de ba.». Pasămite, nu erau la prima ex:«­­rienţă.» Nopţile de iama, aici, în India de Sud — au acel farmec de legen­dă orientală pe care l’am închipuit fiecare cetind Alif Lada wa Laila. După ce se întunecă bine, — vân­tul se opreşte, zgomotul se pierde, luminile se şterg. Bucnete de n­euşi negri, arbori mango, liane cu coar­da lemnoasă — îşi înalţă trupu­­rile din curţi tain­ice, la colţuri de străzi, în preajma templelor. Ca­sele europene se topesc în umbră. Rămân numai colibele cu focuri pe prispă, numai zidurile albe, numai porţile. Noaptea şterge fardul. Nu ştiu ce fac ceilalţi, cum se împotrivesc acelei tristeţi blânde care se coboară dintr’un cer apro­piat. Eu mi-am adus scaunul şi pa­tul pe terasa coperişului. Mi-am descoperit slăbiciuni şi nostalgii nebănuite. Am înţeles că există o anumită primejdie a nopţii, care nu e cea a întunerecului nici cea a păcatului. Există o serie de is­pite cari turbură numai într’o ase­menea noapte de basm. Liniştea pironită în pădurile Madrasului, umbrele cari se nasc şi pier odată a­luna, — strecoară un suflet ne­încredere în zeii zilei, cheamă şi îndeamnă cultul idolilor pe cari îl socoteam de mult ucişi. Noaptea Indiei de Sud nu e noap­tea Vibrogei, nu e noaptea munţi­lor, nu e noaptea Italiei. Intre ca şi celelalte, se întinde Arabia. Aici, contemplarea cerului strecoa­ră inevitabil întrebări şi recule­geri ciudate. Noaptea, pretutin­deni, a fost un semn al misteru­lui. Dar există o noapte a poeţi­lor latini, o noapte a romanticilor francezi, o noapte a lui Novalis. Sar putea încerca o clasifica­ţie după necesitatea tovarăşului pe care îl porunceşte noaptea : Dum­nezeu, femeia sufletul. Aici, în In­dia, tovarăşul e în­totdeauna ace­laş: sufletul. De aceia poeţi­i şi gân­ditorii Indiei par atât de stranii; nu rămas prea mult singuri cu ei înşişi. Mircea Eliade ANECDOTA UN CONVOIU funebru traversa, pe vremea împăratului Tiberiu, fo­rul. Un glumeţ se apropiă de si­­criu şi murmură ceva, la urechea mortului. Cei de faţă îl întrebară ce anume spusese. «I-am­ recoman­dat, răspunse glumeţul, să spue împăratului August, că Tiberiu n’a împărţit încă banii pe care predecesorul său i-a lăsat prin tes­tament, să-i dea poporului». Vorba ajunse la urechea lui Tiberiu. El chemă pe glumeţ la dânsul şi-l numără partea ce i se cuvenea din darul lăsat de August. După a­­ceia îl condamnă la moarte, reco­­mandându-i să dea de veste lui August că Intenţiile prevăzute de dânsul în testament au început să se execute. ÎMPĂRATUL DOMIŢIAN se distra adesea, în cabinetul său de studii, înţepând muştele cu sula. Un oarecare, voind să-i fie prezen­tat, întreabă pe unul din aghio­­tanţi, anume Vibius Crispus, dacă mai era cineva la împărat. «Nu e n­oi o muscă», răspunse Crispus. [picioare Domiţian şi Crispus fu condam­nat la moarte. INTR'O ZL filosoful Xantus, care avea de Sclav pe Esop, bău până îşi pierdu minţile. El se lăudă cât ar putea să bea marea întreagă. rro­­varăşii râseră de dânsul dar Xan­­tus partă pe casa lui şi ca dovadă că-şi ţine gatul dădu inelul din de­get. A doua zi, când aburii vinului se risipiră, fu mirat că nu-şi găseşte inelul. Esop îi spuse că şi casa îi e ameninţată şi-i povesti prinsoarea ce făcuse la beţie. Xantus îl rugă să-i dea o mână de ajutor şi să năs­cocească ceva. In ziua hotărâtă prinsoarei, po­porul din Samos se duse la țărmul țării, curios să asiste la păţania fi­losofului. Xantus spuse mulţimii: «Am jurat, e drept, că voiu bea toa­tă marea, dar nu şi fluviile din­­tr'însa ; să abată cei cu care am făcut prinsoarea, fluviile din ea şi apoi voiu împlini ce-am­ spus». Po­porul fu încântat de abilitatea lui Xantus (sic !). Quoers-

Next