Dimineaţa, decembrie 1904 (Anul 1, nr. 303-330)
1904-12-01 / nr. 303
Anul I No. 30e». AHO Simple (Dimineața) TE Combinate (Adevărul și Dimineața) S TMM Un an .... 30 lei 6 luni ... 15 lei 150 3 lunî _ . 7—50 1 lună. . . 3 lei străinătate îndoit • PUBLICITATUI A • Linia pe corp 7 în pagina III bani 15 ■ Linia pe corp 7 în pagina IV bani 08 • Publicitate Unita. In aceeași zi la ambele ziare: • Linia în pagina III bani 30 —o— Linia în pagina IY bani 15 Inserții și Reclame; 2 lei linia.___________________ ASTAZI: 30 Noembrie (13 Decemb.) 1904 Calendar: ORTODOX: Apóst, Andrei. „ CATOLIC : Lucia. Soarele răsare 7 ore 46 m., apune 4 ore 35 m. se menține pretutindeni posomorit, umed și cald, îngheț n’a mai fost peste noapte decit prea puțin și numai în cîteva localități Temperatura a fost cuprinsă între plus 11 grade la Călărași și Babadag și minus 5 grade la Rucăr. Astănoapte și dimineața a plouat puțin în mai multe localități din țară, la Cîmpulung a fost ploaie. Barometrul s'a coborît de erî cu 6 la 7 mm., în Moldova ceva și mai mult. A plouat la: Roman, Vaslui, Bîrlad, Focșani, Galați, Brăila, Babadag, Tecuci, Cimpulung, București, Brănești, Giurgiu, Alexandria, Pitești, Tg.Jiu, Strehaia, T.Severin, Calafat, Odobești și Mărășești, înălțimea barometrului la 0 grade 751.3 mm. Temperatura aerului 2 grade 0. Vîntul calm. Starea cerului. ____________________ Debutul trei Eugenia Ioanin. Se va reprezenta pentru prima lCuli 111 lvrilUila 1 oară. Alleluia, piesă în 3 acte de Marco Praga. Spectacolul se va începe cu: Săracii Dumitrescu!... piesă într’un act în versuri de d. Gr. Ranetti. In„tmn! I Tipic Ultima reprezentație a operetei germane sub direc d-lui Em. Wald- LilÍmann. Venus pe pămînt. ________________ Spectacole Sala Edison . Teatru de varietăți. ■ mm urma Brew Ateneu: Expoziția de pictură a d-lui JM al YM K' l w Kimon Loghi. Parlamentare: Camera și Senatul țin la rotonda Ateneului expoziția ședință a domnilor Michăilescu, Sperlich, Ioanid . Autorități. Toate autoritățile publice :‘ Laculcișmegiului—In fiecare zi par seînt deschise. ^ _ nagiu, de la 8 dimineața pînă la 5 seara. Judiciare. Toate instanțele judecăto Marți, Joi și Duminică muzica regimentstî sînt deschise, tulul de roșiori._____________________ Războiul ruso-Japonez Un an ... 16 lei 3 luni. ... 4 lei 6 luni 1 lună In Mareșalul Oyama comandantul suprem al armatelor japoneze din Manciuria. Gravura reprezintă pe mareșal după o fotografie luată pe cîmpul de războiu.________ DESPRE PATULELE DE REZERVA In articolul de erî am relevat faptul că d. senator Ion Lahovary a propus în parlament reînființarea pătulelor de rezervă iar guvernul, prin organul ministrului de finanțe, s’a pronunțat în contra. Am arătat, totodată, că nu cunoaștem nici amănuntele proectului d-lui Ion Lahovary și nici motivele pe cari se întemeiază de ministru. In principiu nu poate fi măsură mai bună de prevedere decit această instituție a magaziilor de rezervă. Din deosebite împrejurări istorice pe care le cunoaștem, din cauza vitregilor domnii străine, din cauza invaziilor din afară, din cauza exploatarei nemiloase la care a fost supus țăranul timp de secole, din cauza unui nesfîrșit și îndelungat șir de razboae, țăranul din principatele dunărene a pierdut obiceiul economiei. In toate vremurile țăranul a trăit o viață provizorie, o viață aproape nomadă. Căci, ori intrau turcii și tătarii în țară, îl prădau, îl sileau să fugă în munți sau îl luau în robie, sau domniile fanariote și stăpînirile pline de cruzime îl extorcau și îl mențineau în stare de vecinică sărăcie, negreșit că o asemenea stare de lucruri prelungindu-se mai multe veacuri, țăranul n’a mai avut curajul că să muncească pentru a agonisi; el s’a mărginit a munci astăzi spre a avea cu ce trăi tot astăzi, iar despre ziua de mîine nu s’a îngrijit niciodată fiindcă știa bine că orice bun acumulat nu mai era al lui, ci, la voia întîmplărei, era al turcului, al tătarului, al polonului sau al fanariotului. Nevoia repetată, vreme îndelungată, a făcut la țăran o a doua natură așa că dînsul a rămas tot omul temător despre ziua următoare, tot muncitor fără putință de a fi prevăzător. De aceea este de mare trebuință ca, pînă cînd altă vreme îndelungată de un regim liber va schimba frica generațiilor viitoare țărănești, statul să ia dînsul măsuri de prevedere și să pună ne plugari la adăpostul mizeriei. Avem un exemplu izbitor anul acesta; a fost destul ca să nu plouă timp de două luni în cursul unui singur an pentru ca întreaga suflare plugărească să fie surprinsă fără nutreț pentru vite și fără un pic de mălaie pentru hrana lui. Nu este acest fapt destul de elocvent ? Clasele celelalte fac mai bine față nevoilor fiindcă aceștia știu economici, în casa oricărui burghez mare sau mic, în casa fiecărui proprietar ca și în punga fiecăruia se găsește atîta avere acumulată pentru a putea ține piept cu ciocnirea cea d’întîiă a crizelor economice, însă această putință lipsește cu desăvîrșire țăranului. Să se ia dar măsuri din vreme în prevederea viitorului. Dacă se vor găsi alte măsuri încă, și mai practice, cu atît mai bine, pentru moment, însă, nu avem, pare că, la îndemînă și la cunoștința noastră decit vechea instituție a pătulelor de rezervă pe care a propus o alaltă erî în Senat d. Ion Lahovary. Să studiem cu toții această propunere și dacă se va găsi folositoare și practică să fie adoptată. Cel mai mare ziar din lume „La Prensa“, cel mai mare ziar din lume.— Venitul ce dă.— Palatul ziarului.— Instalațiunile sale. — Curtea pentru 3.000 de oameni.— Numeroasele servicii ce are. Dacă ar fi să credem spusele unui scriitor american, ziarul zilnic „La Prensa“ care apare la Buenos Aires, capitala Argentinei, din America de sud, este cea mai grandioasă întreprindere ziaristică din lume, din punct de vedere social. Organizația acestui ziar este așa de perfectă și măiastră. Incit prinții jurnalisticei din New-York și Londra ar putea să învețe de la d. Paz, fericitul posesor al ziarului, cum se organizează un ziar. D. Paz a reușit să realizeze marea idee de a face din birourile gazetei sale un centru social, politic și intelectual al Capitalei. "La Prensa", cu toate că are un ti 5 Bani în toată tara Miercuri 1 Decembrie 1904 Apare zilnic la ora 4L dimineața @ @ @ (g › › @ cu ultimele știri ale nopții IMrector. COATST. MILLE raj de abia 100.000 lei, produce proprietarului sau, d. E. P. Paz, anual suma de 3 milioane lei. •» întemeiată în 1868, „La Prensa" se mută într’un somptuos și impozant palat de marmoră, a cărui construcție a costat nu mai puțin ca 12 milioane lei. Deasupra palatului care e fermecător de frumos se află, statua de bronz, care simbolizează Presa; iu mina dreaptă statua ține o lanternă uriașă, ale cărei raze diferit colorate anunță locuitorilor din Buenos-Aires, noaptea, evenimentele mondiale cele mai importante. Așa de ex. în timpul războiului anglobar lumina galbenă a lanternei însemna o victorie a burilor, pe cînd lumina roșie însemna o victorie englezească. In interiorul imensului palat se afla o curte vastă, acoperită cu sticlă, plină cu scaune; în curtea aceasta pot încape și foarte comod peste 3000 de oameni. Locul acesta este de obicei pus la dispoziția publicului, în mod gratuit, de către d. Paz, pentru întruniri publice. La întrunirile pe cari le convoacă ziarul, vorbesc redactorii cari au talent oratoric. Afară de aceasta palatul mai are săli mari unde se dau consultațiuni gratuite, medicale și juridice, tot gratuit, oricui se prezintă chiar dacă nu e abonat. Sălile de consultație gratuita sunt zilnic pline de un foarte numeros public și serviciile ce aduc îndeosebi clasei sărace sunt foarte mari. * Un muzeu industrial, organizat în interiorul palatului „La Prensa“ conține produsele cele mai importante, agricole și industriale, ale Argentinei și permit străinului să se orienteze imediat și să afle cari sînt bogățiile Argentinei. D. Paz a mers pînă acolo încît a instituit chiar un laboratoriu chimic, în care oricine poate analiza mîncărurile și tot felul de substanțe. Publicul mai are apoi, la dispoziția sa numeroase săli de lectură, biblioteci, odăi de fumat, de biliard așa că nu e necesar a mai vizita circiumile insecte din Buenos-Aires. In vederea vizitatorilor străini, d. Paz a aranjat cu un lux extraordinar „locuința străinilor“ care o pusă gratuit la dispoziția personalităților de seamă cari vizitează capitala Argentinei. Un etaj întreg este pus la dispoziția redactorilor, pentru care directorul lor, d. Paz, n’a cruțat sacrificii bănești ca să le ușureze munca și situația. Un restaurant servește zilnic numai personalul ziarului. In palat se mai află o școală pentru reporteri. Paulina interbr.—La Nizza. — Negrul Don Juan. — Destituirea lui Don Juan.—Noul negru Paul. — Paulina In bae. — Goală Intre femeile ei. —• Vizitele Patriei pe cand se afla In bao—Paulina la Paris. — Amorul ei cu un ofițer din gardă.—Sfîrșitul tragi-comic al amorului. Destrăbălarea în care trăia Paulina zdrobi, in cele din urmă, chiar natural puternică a corsicanei. O historie care degenera într’o capriciozitate insuportabilă o sili să plece la Nizza pentru a căuta vindecare, însoțită natural de amantul ei, muzicantul Blanqui. Castelul Pauline din Nizza mai adăpostea o personalitate interesantă, pe un negru, anume Don Juan, care fusese regele unui trib din Congo. Don Juan era intendentul... spălătoriei intime și a curelor înălțime imperiale. Negrul își făcea slujba cu o conștiinciozitate, ca și cum ar fi guvernat un mare imperiu. E ducea pe tăvi mari de argint toate aparatele și instrumentele cum și rufăria prințesei, prin sălile pline de vizitatori fără a observa ilaritatea publicului de față. Intr’una din zile, el fu destituit din rangul de intendent al rufăriilor prințesei și al instrumentelor ei de cură intimă pentru a fi degradat la rangul de servitor în bucătărie. Pe semne că făcuse vreo nouă poznă, căci nu mult după aceea el fu gonit din palat, iar în în locul lui veni un alt negru, Paul, un tînăr vînjos și înalt, care avea însărcinarea să ducă zilnic pe Paulina La odaie de beac și s’o scoată de acolo. Cînd află că lumea o cîrcește din cauza aceasta, și lucrul era intr’adevăr bizar, deoarece Paul era un negru frumos și viguros—ea căută să astupe gura lume, nu îndepărtînd pe Paul, ci însurîndu-l cu o camerieră a ei. In aceasta recunoaștem firea Paulineî, care nu avea habar de ce înseamnă rușine, morală, onoare, pudoare. * încă o dovadă despre aceasta. Damele Curțoîeî erau obligate să aziste la toateia •priiîțoapî, căi 'c*Vodîrtîe Paulina le dădea prilejul să’i admire trupul. Ea se învîrtea printre femei absolut goală, povestind sau ascultînd anecdote și mai ales istorii nepermise. Ea primea vizitatori—bărbați—pe cînd ședea în leac. Cînd era sau se credea bolnavă, ea se întindea pe o sofa, îmbrăcată într-un negligen fermecător, pentru a asculta anecdote picante și dintre cele dezbrăcate de orice pudoare. Cînd celebrul pictor Canova îî făcu portretul în marmoră, ea poză înaintea lui goală, întrebată cum a putut să stea goală înaintea artistului, Paulina răspunse cu naivitate: „Dar bine, atelierul era încălzit“. Sosirea prințului bărbatul ei, puse capăt curei de la Nizza. Un ordin al lui Napoleon o forță să se ducă împreună cu bărbatul ei la Turin; împăratul interveni apoi în amorul ei cu d. de Forbin și îl îndepărtă pe acesta cu brutalitate. In urma acestora ea căută prin toate mijloacele să facă diverse voiagii prin stațiunile climaterice ale Franței, pentru care simulă neîncetat o sumă de boli, pînă cînd în cele din urmă reuși să-și ajungă scopul urmărit: Parisul. Un general al gardei, care avea atunci serviciul în Paris, spune în memoriile sale că întreaga gardă nu era de ajuns ca să mulțumească pe Paulina și pe surorile ei. Amantul preferat al Paulinei era pe atunci un ofițer al statului-major general, Jules de Canonville. Acesta, lăudăros și prost, se fălea în fața camarazilor săi cu metresa sa princiară și povestea tuturor cele mai intime intimități ale amorului lui cu Paulina, pe care o numea soția sa. Un eveniment tragi-comic puse capăt acestor relațiuni, spre mai marea disperare a ofițerului. Cu ocazia întîlnirii lui Napoleon cu împăratul Rusiei la Erfurt, acesta din urmă făcu celui dintîiu un cadou prețios : trei blănuri de zibelină de o enormă valoare. Napoleon dărui una din zibeline Paulineî, a doua d-nei Bernadotte, iar pa a treia și-o reținu lui. El purta blana aceasta în 1812 cînd cu războiul în contra Rusiei. Intr’una din zile, Canonville spuse Paulinei, amantei sale, că și face o uniformă nouă. „Ce ar fi, strigă prințesa, dacă țî-ași da zibelinul ce am primit cadou de la împărat, pentru a-ți căptuși haina?“ Canonville fu încîntat de ideea aceasta, și în curând, el se făli cu noua lui uniformă blănită cu zibelinul împăratului Rusiei. (Va urma MESALINELE ÎNCORONATE ( Maria Paulina ducesa de Guastalla 32) PREUMBLĂRI și INTERVIEVATURI Un roman adevărat IV Surprinderea în flagrant delict de adulter.— Declarațiunile doamnei Chirițescu.— Declarațiunile ucenicului.— îndoiala soțului.— Otravă în vin.— Cercetările parchetului. Mijlocul întrebuințat de d. Dim. Chirițescu, pentru a se încredința că soția sa îl înșeală, a fost obicinuit de toată lumea în asemenea ocaziuni. D sa a pretextat, în seara de 22 Noembrie curent, că are o afacere și că va lipsi de acasă o oră sau două. Plecînd în oraș s’a abătut pe la prăvălia lui Ion Vrancu, și a spus și acolo, că se duce în oraș pentru o afacere. Apoi s’a urcat într’o trăsură, a ocolit prin cîteva uliți dosnice, și s’a oprit în str. Ghica Vodă, la colțul cu strada Vaporului. Abia se dăduse însă jos din trăsură, hotărît să aștepte ascuns în dosul unui gard, cînd zări pe Ion Vrancu venind dinspre prăvălie și intrînd pe poartă. Acum nefericitului soț nu-i mai rămînea nici o îndoială. El avea în buzunar autorizația procurorului și fugi cu ea la comisariatul circumscripției, de unde veni cu d. comisar Perșunaru. Ion Vrancu se culcase și era învelit cu plapuma. D-na Chirițescu era în picioare, lingă pat. Declarațiunile d-nei Chirițescu Asupra acestei chestiuni, d-na Chirițescu declară următoarele : — „Mă pregăteam să mă culc, deoarece nu-mi era bine, cînd mă pomenii cu Ion Vrancu, care găsise ușile deschise. „Abia intră și-și aruncă gherocul, ca în casă la dînsul. Am fugit în bucătărie și am spus ucenicului. El mi-a răspuns: —„Lasă’l să stea, că boerul trebue să vină“. „Știam și eu că bărbatul meu nu putea să întîrzie mult, și mă îngroziam gîndind la cele ce sa vor intîmpla. De aceea am intrat în casă și am strigat lui Vrancu, deznădăjduită : — Du-te, omule lui D-zeu, că o să se intimple o nenorocire!... „El însă zicea mereu : —„N’avea grijă!... Mi-a spus mie Chirițescu, că o să mai zăbovească in oraș“... „Aceasta era convorbirea dintre mine și Vrancu, cînd intră bărbatul meu cu poliția și începu să mă înjure“. Declarațiunile ucenicului Un ucenic din atelierul de cizmărie al d lui Chirițescu spune, că primise de la stăpînul său ordin să nu doarmă, ci să stea la pîndă. El nu dormea, și, pentru a-și trece vremea mai ușor, citea foiletonul Mina tăiata din „Dimineața“, cînd intră d-na Chirițescu speriată și îi spuse că a venit Vrancu. Deși avea ordin să nu trădeze nimic, băiatul răspunse cu un gest, care arăta că d. Chirițescu trebuia să vinii dintr’un moment în altul, îndoiala soțului M’am adresat din nou d-lui Chirițescu, — „Pe care ușă ați intrat?...“ — „Ca de obicei», pe ușa din față» Be la 15 Noembrie jifoeverul De dimineață se numește DIMINEAȚA („Deverul de dimineață) Numai cînd o găsesc pe aceasta încuiată, intru prin bucătărie“. — „Soția d-tro știa aceasta?...“ — „Firește, și mă mir că n’a închis ușile de la sală și de la bucătărie. Eu aș fi bătut la una din uși, și ea ar fi putut da drumul amantului foarte ușor, pe cealaltă. — „Nu credeți că asta e o dovadă de nevinovăția soției d-tră?...“ — „Nu cred nimic, nici da, nici nu, deoarece sunt o mulțime de îndoieli cari mă chinuesc“. „Mai întâi ii reproșam soției mele că nu s’a luptat cu Vrancu în ziua de lăsata socului, dar acum mă gîndesc la un lucru , eu abia mă culcasem atunci, și am un somn foarte ușor. Patul pe care dormeam, e chiar lingă ușa ce dă în sală. Cum de n’am auzit eu ușile?... Cum de n'am auzit convorbirea dintre Vrancu și soția mea ?... Ostenii n’aveam du co fi.“ — „Cît vin băuseși la masă ?...“ — „Trei sferturi de litru, din care un pahar a băut soția mea“. — „Țui că înaine de masă ați luat?...“ — „Două, în prăvălie la Vrancu, cînd am fost să iau vin“. — „Era destul ca să vă amețiți nițel“. — „Dar nu eram beat. Am simțit numai o moleșeală, și pe urmă somn. Am dormit butuc pînă a doua zi de dimineață la orele 8, adică aproape 18 ceasuri. Și a doua zi toată ziua și a treia zi eram încă tot bolnav. Ca $ul îmi era greu, aveam amețeală, slăbiciune în stomac. Otravă ln vin — „Credeți că vinul nu era curat?...“ „Am bănuiala că Vrancu îmi pusese ceva în vin, și că de aceea intrase în casă și se năpustise fără grijă asupra soției mele. El știa că eu nu mă puteam trezi nici într’un caz“. — „Numai pe atîta se întemeiază bănuiala asta?...“ — „Ba e încă ceva... A treia zi după lăsatul secului, cînd mă întrebă unde locuește maioreasa, văzîndu-mă în ce stare de paliditate și săbiciune eram, Vrancu începu să tremure... Asta mă face să bănuesc că lui îi era frică, să nu fi pus în vin o doză prea mare de otravă“. — „A. băut și soția d-tra din vin...“- „Un singur păhăruț, și se vede că îi luase puterile, deoarece se gătea și ea să se culce“. Cercetările parchetului Afacerea fiind acum la parchet, rămîne să vedem ce va dovedi ancheta parchetului. Noi ne-am mărginit să dăm declarațiunile așa cum ni s’au făcut. Dacă afacerea cu otrava se adeverește pe deplin, vom avea de înregistrat multe alte asemenea fapte odioase, despre cari vecinii lui Ion Vrancu vorbesc și astăzi, dar pe care nu le avansăm, pentru a nu zădărnici cercetările parchetului. Știri despre război. Cunoscutul corespondent de războiu, d. Nemirovici-Dancenko telegrafiază din Mukden ca japonezii construesc fortificații permanente între Jangtai și Liaoyang:în ziarele rusești răspîndesc zvonul după care într’o luptă care s’a dat acum de curînd la Liao, japonezii ar fi pierdut 5.000 oameni. Știrea se dovedește a fi neadevărată. * Americanul Flint, despre care se zice că ar poseda yachtul cel mai repede din lume, a plecat la Petersburg, unde vrea să trateze cu guvernul rus, pentru vinderea yachtului. Viața politică" Asupra situației Ia sfîrșit comisiunea budgetară s'a întrunit etî. D. președinte al consiliului și d. ministru de finanțe au asistat la această întrunire. Imediat ce comisiune a fost întrunită, d. Vintilă Brătianu care fusese ales raportor, șî-a depus mandatul, fără să arate motivele. Comisiunea a ales în cele din urmă raportor pe d. Victor Antonescu și a ’nceput să lucreze. S’ar putea zice deci că d. Sturdza a trecut și peste greutatea de a nu putea întruni comisiunea budgetară. Nu e înlăturată insă posibilitatea unor incidente, cu urmări grave, în cursul cercetărei bugetelor. D. prim-ministru a înțeles că în Cameră se manifestă un curent de a nu se vota bugetele și, cuprins de indignare, ar fi spus că nu pricepe cum un parlament liberal îi poate refuza bugetele, cînd liberalii au votat la 1888 bugetele guvernului prezidat de d. T Rosetti ? In urma acestei declarații, curentul pentru refuzarea bugetelor s’a domolit și, după cum am spus, comisia budgetary a început să lucreze. Cu toate, astea cine poate susține că în partidul liberal e liniște ? Că nu e liniște, o dovedește și cererea făcută de d. Grădișteanu în Senat, ca primulministru să convoace majoritățile la o consfătuire asupra situației. Cererea aceea a fost făcută în numele multor senatori și cînd ea a fost anunțată în public, nici unul dintre membrii maturului corp n’a spus că nu e necesară o consfătuire asupra situației. Pe de altă parte ni se spune că Sîmbătă seara d. Sturdza ar fi întrunit pe o parte din membrii comitetului executiv al partidului cu care s’a sfătuit asupra situației. genu Sfătuirile vor continua. Sínt un fel de consultații medicale la patul bolnavului și bolnavul o partidul liberal, căruia i se impune o operație radicală spre a putea fi scăpat din situația penibilă de azi. O. Dem. Războiul ruso-japonez Intimă Port-Arthurul O axiomă militară.—Obiectivul geografic: și obiectivul uman.—Europatkin imobilizat.—De ce trebuie să cadă cît de repede Port- Arthurul. Arta militară recomandă ca atunci cînd o armată este în ofensivă, și are dinaintea sa două obstacole : unul zis geografic, adică o cetate sau orice alt loc întărit, și altul uman, adică armata de căpetenie a inamicului, trebuie întotdeauna să dea precădere obstacolului uman, cu alte cuvinte să alerge mai întîi pentru a bate armata principală, și numai după aceea să se preocupe de obiectivul geografic, sau de luarea cetăței. In actualul razboiu, japonezii au ținut seamă de această axiomă militară, căci, deși au asediat Port-Arthurul, de îndată ce au putut trece rîul Yalu, totuși sforțarea lor cea mai mare au întrebuințat-o înpotriva armatei generalisimului Europatkin, pe care l-a fi bătut în două mari bătălii: la Liaoyang și la Saho. După ce generalisimul rus a fost respins pînă aproape de Mukden și redus la nemișcare pentru foarte multă vreme, acuma japonezii și-au schimbat tactica, adică din precădere obiectivului geografic. Pînă în primăvară nu mai este probabilă o altă ofensivă, fie din partea rușilor, fie din partea japonezilor, așa că aceștia din urmă șî-a fi încordat acuma toate puterile înpotriva cetăței pe care vor să o reducă mai înainte de a respinge încă odată pe Kuropatkin. Decit, această precădere dată obiectivului geografic este dictată de două motive principale. Intîiul motiv este că în fața generalului Kuropatkin forțele japoneze sunt insuficiente pentru o acțiune ofensivă, de aceea mareșalul Oyama are nevoe neapărată de ajutoare numeroase. Cum, însă, aceste ajutoare cu greu îi pot veni din patrie în mod suficient, este de mare nevoe ca Port-Arthurul să cadă pentru ca cei 60 pînă la 80 mii oameni aflați acolo, plus puternicul parc de asediu să poată alerga în ajutorul generalului Oyama. Al doilea motiv este acela că flota Balticei să nu poată avea la dispoziție un port în care să se adăpostească. Fiindcă acuma portul Vladivostok a înghețat, flota din Baltică nu ar putea avea un alt port de adăpostire decât Port-Arthurul, dar dacă această cetate ar cădea mai înainte de sosirea escadrelor ruse în apele Extremului Orient, este evident atunci că situația flotei ruse venită din Europa ar fi foarte critică. Pentru aceste motive japonezii dau acuma precădere obiectivului geografic și își înzecesc puterile spre a cuceri Port-Arthurul mai înainte de a relua ofensiva contra generalisimului aflat în fața Mukdenului. Leat. A se citi telegramele privitoare la războiul ruso-japonez în pagina III. CRONICI VESELE mațiuni și toate gesturile posibile ți imposibile, nu parvenisrâm să aflăm nici măcar cum îl chiamă și nici de unde vine. Și eu, care voiam să’l interviewez despre războiul ruso-japonez și să aflu opiniile lui asupra căderei Portului Arthur! Dar un gînd neașteptat al unuia dintre noi îmi vem un ajutor. Probabil fără să se gîndească la ingeniozitatea ideei sale, amicul în chestiune întrebă l — Li-Hung-Ciang ? La auzul acestui nume chinezul încruntă sprîncenele. El se ridică în picioare, făcu un gest negativ, ca și cînd ar fi protestat cu energie, și exclamă: — No, no, no, Ling-zu-Ling! Așadar, vorbeam cu d. Ling-zu-Ling. Cu toții îî dădurăm atunci mina și ne recomandarăm, spunîndu-ne fiecare numele, ba unii și-au declinat și calitatea, iar altul — ca sa fiu sincer — l-a tras și o înjurătură, „că tot nu înțelege chinezii“. Ce-o fi priceput d. Ling-zu-Ling din toate astea, și ce-o fi reținut in memorie, mi-ar fi greu să spun. Acum, urmam acelaș metod ingenios de chestionare spre a afla de unde e originar chinezul. NI întrebai fi: — Wei-Hai-Woi ! D. Ling-zu-Ling protestă din nou Cu un gest negativ. — No, nu! Song-hai! răspunse el. Și așa înțeleserăm că omul acesta care a venit aci din altă lume, e din Shanghai* Cu aceasta, interviewul meu s’a terminat* __________ Nu-Ling. Interview cu un chinez întruna din serile trecute, luam mana împreună cu mai mulți amici, în restaurantul unui hotel din Capitală. La un moment dat, choinarul care ne servea veni la masa noastră și ne spuse: — N vedeți pe ăsta care intră? E un chinez. Șade la noi la hotel. A venit era și pleacă mîine la Paris. Natural că ne-am întors cu toții privirile spre a vedea pe noul sosit. Un chinez în București este un oas pe rar și de aceea ne-am iecipnit în primul moment că trebue să fie unul din cei doui chinezi cari vînd obiecte de artă prin localurile publice din Capitală. Ne-am dat însă imediat seama că ne înșelesem, căci chinezul acesta avea aspectul unui european, în costumul lui de o eleganță ireproșabilă. El nu avea coadă decit la redingota sa lungă, neagră, căci coada naturală și-o lăsase în patrie. In total luat, omul acesta o aducea — ca să zic așa — cu d. Coculescu, ilustrul nostru astronomist, care se ocupă și d-sa, după cum se știe, cu împărăția cerească. D. Coculescu nu prea are nici d-sa păr pe cap, nici măcar atîta ca să se poată împleti un... Coculescu cît de microscopic, dar are două favorite—singurele care marchează deosebirea dintre d-sa și chinezul nostru — care n’are aci nici măcar o singură favorită. Imediat mî-a venit o idee: — Să’l intervievez ! Zis și executat! — ceea ce în treacăt fie zis, nu prea e în natura subsemnatului cînd e vorba de altfel de datorii. Ideea fu primită cu satisfacție de toțî comesenii. Mă ridicam și, întîmpinînd pe noul venit, îi spuseau pe franțuzește numele, îi strînseiu mîna cam fără voia lui și tot cam fără voia lui îl poftii la masa noastră. Aci, de la primele cuvinte, înțeleserăm că chinezul nostru nu înțelegea nici un cuvînt franțuzesc. Atunci îl luarăm pe nemțește, pe englezește, pe rusește, pe toate limbile în sfîrșit—întrucît știam și noî cîte un cuvînt din ele. In zadar. Chinezul ăsta era atît de... chinez, incît, după o oră și mai bine de întrebări, exela Lipsurile palatului Ateneului Primim următoarele spre publicare: Ateneul român este un edificiu demn de cea mai mare metropolă europeană, în orice privință, însă un singur lucru, adică trei lucruri fac ca totul să fie privit de străini ca un monument rătăcit în Regia Orientului. 1) Sala este despărțită în trei părți, adică mijloc, dreapta și stingă; or gi biletele de intrare ar trebui să fie însemnate dreapta, stînga, și chiar partea mijlocie se poate—mijloc prin dreapta, sau mijloc prin stînga, nu ca cineva cînd are un mijloc la dreapta și intră pe stingă să trebue să ocolească toată sala și să deranjeze toată lumea pînă ce își găsește locul. 2) Unde s'a mai pomenit în străinătate ca lumea să intre cu tot bagajul în sală și acolo să înceapă să se dezbrace? Mai întîiu că se deranjează patru persoane: la dreapta, la stînga, în față și în spate, și al doilea se face o înghesuială nemaipomenită, se producă o atmosferă înăbușitoare și la caz de pericol se produce și o înghesuială enormă. Trebue un vestiar bine aranjat și cu prețuri modeste : 15—20 de bani de persoană cel mult. Fiecare ar plăti de bună voee firește, 50 de bani este prea mult, căcî la o familie contează suma, asemenea și programele sînt prea scumpe. In toată Germania se păzește 10 pfenigi; or, aci 10 bani este suficient, și al 3-lea —least not least—■ doamnele să-și scoată pălăriile, așa cum se face în toată lumea civilizată, aci nu este de ajuns să auzim un artist, vroim să îi vedem. Cînd cineva merge la un concert este că vrea să asculte o muzică bună, dar vrea să și vază pe artist, cum se ține, cum ține mîinile, etc. Sunt și unele doamne cari merg numai să fie văzute sau să-și etaleze ultima pălărie sau bluză , acelea să-și ia locuri în loje unde nu jenează pe nimeni, parchetul visă să aibe privirea liberă, asta este o cerere, crud, bine înttemeiată. Cît despre teatrul Lyric, este un edificiu de rușine în timpul modern; este o cursă în care sînt prinse sutimi de persoane; la caz de pericol nu scapă picior de om, mai cu seamă așa zisul balcon III. Toate ușile dela lojî se deschid înăuntru, coridoare înguste și întertachiate, fără vestiare cum se cade, o strîmtoare înfiorătoare, in fine un teatru demn de timpurile cele mai întunecoase. Cred că sînteți convins de cele spuse cari vin din partea unei persoane în nasmele multora. X. Z. Știri din străinătate Din descrierea ceremonialului de botez al prințului-moștenitor al Italiei, a de semnalat următoarele: Cînd a fost dus în sala de botez micul principe dormea profund, cînd însă preotul îl luă în mîinî pentru a îndeplini actul botezuui după ritul catolic, copilul se deșteptă și începu să țipe teribil. Mama sa regina, care stătea în apropiere, nu putu să-l liniștească cu nici un preț. El continuă de a striga pînă după botez, cînd, din cauza țipetelor sale, el trebui să fie scos din sală. * Bugetul marinei Statelor Unite ale Americei de nord prevede pentru 1905- 906 suma de 566 milioane lei, dintre cari 220 milioane se vor întrebuința la mărimea flotei. In 1905 se vor construi trei cuirasate a 160.000 tone, cinci încrucișătoare, șase distrugătoare, șase torpiloare și două vapoare mari de transportat cărbuni. Personalul va fi îndoit , va cuprinde 2000 ofițeri și 62.000 marinari. După cum se vede, ministrul de marină al Americei începe să realizeze planul său care este acel ca flota Statelor Unite să fie cea mai puternică dintre toate flotele Iurnei. Cel mai mare toreador spaniol Luis Mazzantini se retrage in viața privată. Mazzantini este, după Guerrita, cel mai mare luptător de tauri. El nuîse retrage însă bogat ca Guerrita. Mazzantini a cîștigat milioane în viața lui, dar a •S I