Dimineaţa, decembrie 1904 (Anul 1, nr. 303-330)

1904-12-01 / nr. 303

Anul I No. 30e». AHO Simple (Dimineața) T­E Combinate (Adevărul și Dimineața) S­ TM­M Un an .... 30 lei 6 luni ... 15 lei 1­50 3 lunî _ . 7—50 1 lună. . . 3 lei străinătate îndoit • PUBLICI­TATUI A • Linia pe corp 7 în pagina III bani 15 ■ Linia pe corp 7 în pagina IV bani 08 • Publicitate Unita. In aceeași zi la ambele ziare: • Linia în pagina III bani 30 —o— Linia în pagina IY bani 15 Inserții și Reclame; 2 lei linia.___________________ ASTAZI: 30 Noembrie (13 Decemb.) 1904 Calendar: ORTODOX: Apóst, Andrei. „ CATOLIC : Lucia. Soarele răsare 7 ore 46 m., apune 4 ore 35 m. se menține pretutindeni posomorit, umed și cald, îngheț n’a mai fost peste noapte decit prea puțin și numai în cîteva loca­lități Temperatura a fost cu­prinsă între plus 11 grade la Călărași și Babadag și minus 5 grade la Rucăr. Astănoapte și dimineața a plouat puțin în mai multe localități din țară, la Cîm­­pulung a fost ploaie. Barometrul s'a coborît de erî cu 6 la 7 mm., în Moldova ceva și mai mult. A plouat la: Roman, Vaslui, Bîrlad, Focșani, Galați, Brăila, Babadag, Tecuci, Cimpulung, București, Brănești, Giurgiu, Alexandria, Pitești, Tg.­Jiu, Strehaia, T.­­Severin, Calafat, O­d­obești și Mărășești, înălțimea barometrului la 0 grade 751.3 mm. Temperatura aerului 2 grade 0. Vîntul calm. Starea cerului. ____________________ Debutul trei Eugenia Ioanin. Se va reprezenta pentru prima lCuli 111 lvrilUila 1 oară. Alleluia, piesă în 3 acte de Marco Praga. Spectacolul se va începe cu: Săracii Dumitrescu!... piesă într’un act în versuri de d. Gr. Ranetti. I­n„tmn! I Tipic Ultima reprezentație a operetei germane sub direc­ d-lui Em. Wald- LilÍ­­­mann. Venus pe pămînt. ________________ Spectacole Sala Edison . Teatru de varietăți. ■ mm ur­ma Bre­w Ateneu­: Expoziția de pictură a d-lui JM al YM K­' l w Kim­on Loghi. Parlamentare: Camera și Senatul țin la ro­to­nda Ateneului expoziția ședință a domnilor Michăilescu, Sperlich, Ioanid . Autorități. Toate autoritățile publice :‘ Laculcișmegiului—In fiecare zi par s­­eînt deschise. ^ _ nagiu, de la 8 dimineața pînă la 5 seara. Judiciare. Toate instanțele judecăto­ Marți, Joi și Duminică muzica regimen­­ts­tî sînt deschise, tulul d­e roșiori._____________________ Războiul ruso-Japonez Un an ... 16 lei 3 luni. ... 4 lei 6 luni 1 lună I­n Mareșalul Oyama comandantul suprem al armatelor japoneze din Manciuria. Gravura reprezintă pe mareșal după o fotografie luată pe cîmpul de războiu­.________ DESPRE PATULELE DE REZERVA In articolul de erî am relevat fap­tul că d. senator Ion Lahovary a propus în­ parlament reînființarea pă­­tulelor de rezervă iar guvernul, prin organul ministrului de finanțe, s’a pronunțat în contra. Am arătat, tot­odată, că nu cunoaștem nici amă­nuntele proectului d-lui Ion Laho­­vary și nici motivele pe cari se în­temeiază de ministru. In principiu nu poate fi măsură mai bună de prevedere decit acea­stă instituție a magaziilor de rezervă. Din deosebite împrejurări istorice pe care le cunoaștem, din cauza vitre­gilor domnii străine, din cauza in­vaziilor din afară, din cauza exploa­tarei nemiloase la care a fost supus țăranul timp de secole, din cauza unui nesfîrșit și îndelungat șir de razboae, țăranul din principatele du­nărene a pierdut obiceiul economiei. In toate vremurile țăranul a trăit o viață provizorie, o viață aproape no­madă. Căci, ori intrau turcii și tătarii în țară, îl prădau­, îl sileau să fugă în munți sau îl luau în robie, sau domniile fanariote și stăpînirile pline de cruzime îl extorcau și îl menți­neau în stare de vecinică sărăcie, negreșit că o asemenea stare de lu­cruri prelungindu-se mai multe vea­curi, țăranul n’a mai avut curajul că să muncească pentru a agonisi; el s’a mărginit a munci astăzi spre a avea cu ce trăi tot astăzi, iar de­spre ziua de mîine nu s’a îngrijit niciodată fiindcă știa bine că orice bun acumulat nu mai era al lui, ci, la voia întîmplărei, era al turcului, al tătarului, al polonului sau al fana­riotului. Nevoia repetată, vreme îndelun­gată, a făcut la țăran o a doua natură așa că dînsul a rămas tot omul temător de­spre ziua urmă­toare, tot muncitor fără putință de a fi prevăzător. De aceea este de mare trebuință ca, pînă cînd altă vreme îndelungată de un regim liber va schimba frica generațiilor viitoare țărănești, statul să ia dîn­­sul măsuri de prevedere și să pună ne plugari la adăpostul mizeriei. Avem un exemplu izbitor anul acesta; a fost destul ca să nu plouă timp de două luni în cursul unui singur an pentru ca întreaga su­flare plugărească să fie surprinsă fără nutreț pentru vite și fără un pic de mălaie pentru hrana lui. Nu este acest fapt destul de eloc­vent ? Clasele celelalte fac mai bine față nevoilor fiindcă aceștia știu economici, în casa oricărui bur­ghez mare sau mic, în casa fiecă­rui proprietar ca și în punga fie­căruia se găsește atîta avere acu­mulată pentru a putea ține piept cu ciocnirea cea d’întîiă a crizelor e­­conomice, însă această putință lip­sește cu desăvîrșire țăranului. Să se ia dar măsuri din vre­me în prevederea viitorului. Dacă se vor găsi alte măsuri încă, și mai practice, cu atît mai bine, pentru moment, însă, nu avem, pare că, la îndemînă și la cunoștința noastră decit vechea instituție a pătulelor de rezervă pe­ care a propus o a­­laltă erî în Senat d. Ion Lahovary. Să studiem cu toții această pro­punere și dacă se va găsi folosi­toare și practică să fie adoptată. Cel mai mare ziar din lum­e „La Prensa“, cel mai mare ziar din lume.— Venitul ce dă.— Palatul ziarului.— Instalațiunile sale. — Curtea pentru 3.000 de oameni.— Numeroasele servicii ce are. Dacă ar fi să credem spusele unui scriitor american, ziarul zilnic „La Prensa“ care apare la Buenos­ Aires, capitala Argentinei, din America de sud, este cea mai grandioasă întreprindere ziaristică din lume, din punct de vedere social. Organizația acestui ziar este așa de perfectă și măiastră. Incit prinții jur­nalisticei din New-York și Londra ar putea să învețe de la d. Paz, fericitul posesor al ziarului, cum se organizează un ziar. D. Paz a reușit să realizeze marea idee de a face din birourile ga­­zetei sale un centru social, politic și in­telectual al Capitalei. "La Prensa", cu toate că are un ti­ 5 Bani în toată tara Miercuri 1 Decembrie 1904 Apare zilnic la ora 4L dimineața @ @ @ (g › › @ cu ultimele știri ale nopții IMrector. COATST. MILLE raj de abia 100.000 lei, produce pro­prietarului sau, d. E. P. Paz, anual suma de 3 milioane lei. •» întemeiată în 1868, „La Prensa" se mută într’un somptuos și impozant pa­­lat de marmoră, a cărui construcție a costat nu mai puțin ca 12 milioane lei. De­asupra palatului care e fermecător de frumos se află, statua de bronz, care simbolizează Presa; iu mina dreaptă sta­tua ține o lanternă uriașă, ale cărei raze diferit colorate anunță locuitorilor din Buenos-Aires, noaptea, evenimentele mondiale cele mai importante. Așa de ex. în timpul războiului anglo­­bar lumina galbenă a lanternei însemna o victorie a burilor, pe cînd lumina ro­șie însemna o victorie englezească. In interiorul imensului palat se afla o curte vastă, acoperită cu sticlă, plină cu scaune; în curtea aceasta pot încape și foarte comod peste 3000 de oameni. Locul acesta este de obicei­ pus la dis­poziția publicului, în mod gratuit, de către d. Paz, pentru întruniri publice. La întrunirile pe cari le convoacă ziarul, vorbesc redactorii cari au talent oratoric. Afară de aceasta palatul mai are săli mari unde se dau consultațiuni gratuite, medicale și juridice, tot gratuit, oricui se prezintă chiar dacă nu e abonat. Să­­lile de consultație gratuita sunt zilnic pline de un foarte numeros public și serviciile ce aduc în­deosebi clasei să­race sunt foarte mari. * Un muzeu industrial, organizat în in­teriorul palatului „La Prensa“ conține produsele cele mai importante, agricole și industriale, ale Argentinei și permit străinului să se orienteze imediat și să afle cari sînt bogățiile Argentinei. D. Paz a mers pînă acolo în­cît a instituit chiar un laboratoriu chimic, în care oricine poate analiza mîncărurile și tot felul de substanțe. Publicul mai are apoi, la dispoziția sa numeroase săli de lectură, biblioteci, odăi de fumat, de biliard așa că nu e necesar a mai vizita circi­umile insecte din Buenos-Aires. In vederea vizitatorilor străini, d. Paz a aranjat cu un lux extraordinar „locu­ința străinilor“ care o pusă gratuit la dispoziția personalităților de seamă cari vizitează capitala Argentinei. Un etaj întreg este pus la dispoziția redactorilor, pentru care directorul lor, d. Paz, n’a cruțat sacrificii bănești ca să le ușureze munca și situația. Un res­taurant servește zilnic numai personalul ziarului. In palat se mai află o școală pentru reporteri. Paulina interb­r.—La Nizza. — Ne­grul Don Juan. — Destituirea lui Don Juan.—Noul negru Paul. — Paulina In bae. — Goală Intre fe­meile ei. —• Vizitele Patriei pe cand se afla In bao­—­Paulina la Paris. — Amorul ei cu un ofițer din gardă.—Sfîrșitul tragi-comic al amorului. Destrăbălarea în care trăia Paulina zdrobi, in cele din urmă, chiar natural puternică a corsicanei. O historie care degenera într’o capriciozitate insupor­tabilă o sili să plece la Nizza pentru a căuta vindecare, însoțită natural de a­­mantul ei, muzicantul Blanqui. Castelul Pauline­ din Nizza mai adă­postea o personalitate interesantă, pe un negru, anume Don Juan, care fusese re­gele unui trib din Congo. Don Juan era intendentul... spălătoriei intime și a cu­relor înălțime­ imperiale. Negrul își fă­cea slujba cu o conștiinciozitate, ca și cum ar fi guvernat un mare imperiu. E ducea pe tăvi mari de argint toate a­­paratele și instrumentele cum și rufăria prințesei, prin sălile pline de vizitatori fără a observa ilaritatea publicului de față. Intr’una din zile, el fu destituit din rangul de intendent al rufăriilor prin­țesei și al instrumentelor ei de cură in­timă pentru a fi degradat la rangul de servitor în bucătărie. Pe semne că fă­cuse vreo nouă poznă, căci nu mult după aceea el fu gonit din palat, iar în în locul lui veni un alt negru, Paul, un tînăr vînjos și înalt, care avea însărci­narea să ducă zilnic pe Paulina La o­­daie de beac și s’o scoată de acolo. Cînd află că lumea o cîrcește din cauza aceasta, și lucrul­ era intr’adevăr bizar, deoarece Paul era un negru fru­mos și viguros—ea căută să astupe gura lume­, nu îndepărtînd pe Paul, ci în­­surîndu-l cu o camerieră a ei. In aceasta recunoaștem firea Paulineî, care nu avea habar de ce înseamnă ru­șine, morală, onoare, pudoare. * încă o dovadă despre aceasta. Da­mele Curțoî­eî erau obligate să aziste la toateia •priiîțoapî, căi 'c*Vo­dîrtîe Pau­lina le dădea prilejul să’i admire tru­pul. Ea se învîrtea printre femei abso­lut goală, povestind sau ascultînd anec­dote și mai ales istorii nepermise. Ea primea vizitatori—bărbați—pe cînd ședea în leac. Cînd era sau se credea bolnavă, ea se întindea pe o sofa, îm­brăcată într-un negligen fermecător, pen­tru a asculta anecdote picante și dintre cele dezbrăcate de orice pudoare. Cînd celebrul pictor Canova îî făcu portretul în marmoră, ea poză înaintea lui goală, întrebată cum a putut să stea goală înaintea artistului, Paulina răs­punse cu naivitate: „Dar bine, atelierul era încălzit“. Sosirea prințului bărbatul ei, puse ca­păt curei de la Nizza. Un ordin al lui Napoleon o forță să se ducă împreună cu bărbatul ei la Turin; împăratul in­terveni apoi în amorul ei cu d. de For­­bin și îl îndepărtă pe acesta cu bruta­litate. In urma acestora ea căută prin toate mijloacele să facă diverse voiagii prin stațiunile climaterice ale Franței, pentru care simulă neîncetat o sumă de boli, pînă cînd în cele din urmă reuși să-și ajungă scopul urmărit: Parisul. Un ge­neral al gardei, care avea atunci servi­ciul în Paris, spune în memoriile sale că întreaga gardă nu era de ajuns ca să mulțumească pe Paulina și pe suro­rile ei. Amantul preferat al Paulinei era pe atunci un ofițer al statului-major gene­ral, Jules de Canonville. Acesta, lăudă­ros și prost, se fălea în fața camarazilor săi cu metresa sa princiară și povestea tuturor cele mai intime intimități ale amorului lui cu Paulina, pe care o nu­mea soția sa. Un eveniment tragi-co­­mic puse capăt acestor relațiuni, spre mai marea disperare a ofițerului. Cu ocazia întîlnirii lui Napoleon cu împăratul Rusiei la Erfurt, acesta din urmă făcu celui dintîiu un cadou pre­țios : trei blănuri de zibelină de o e­­normă valoare. Napoleon dărui una din zibeline Paulineî, a doua d-nei Berna­­dotte, iar pa a treia și-o reținu lui. El purta blana aceasta în 1812 cînd cu războiul în contra Rusiei. Intr’una din zile, Canonville spuse Paulinei, amantei sale, că și face o uni­formă nouă. „Ce ar fi, strigă prințesa, dacă țî-ași da zi­beli­nul ce am primit cadou­ de la împărat, pentru a-ți căp­tuși haina?“ Canonville fu încîntat de ideea acea­sta, și în curând, el se făli cu noua lui uniformă blănită cu zibelinul împăratu­lui Rusiei. (Va urma­ MESALINELE ÎNCORONATE ( Maria Paulina ducesa de Guastalla 32) PREUMBLĂRI și INTERVIEVATURI Un roman adevărat IV Surprinderea în flagrant delict de adulter.— Declarațiunile doamnei Chirițescu.— Declarațiunile uce­nicului.— îndoiala soțului.­— O­­travă în vin.— Cercetările par­chetului. Mijlocul întrebuințat de d. Dim. Chi­rițescu, pentru a se încredința că soția sa îl înșeală, a fost obicinuit de toată lumea­­ în asemenea ocaziuni. D sa a pretextat, în seara de 22 Noembrie cu­rent, că are o afacere și că va lipsi de acasă o oră sau d­ouă. Plecînd în oraș s’a abătut pe la pră­vălia lui Ion Vrancu, și a spus și acolo, că se duce în oraș pentru o afacere. A­­poi s’a urcat într’o trăsură, a ocolit prin cîteva uliți dosnice, și s’a oprit în str. Ghica Vodă, la colțul cu strada Vapo­rului. Abia se dăduse însă jos din trăsură, hotărît să aștepte ascuns în dosul unui gard, cînd zări pe Ion Vrancu venind dinspre prăvălie și intrînd pe poartă. Acum nefericitului soț nu-i mai ră­­mînea nici o îndoială. El avea în bu­zunar autorizația procurorului și fugi cu ea la comisariatul circumscripției, de unde veni cu d. comisar Perșunaru. Ion Vrancu se culcase­­ și era învelit cu plapuma. D-na Chirițescu era în pi­cioare, lingă pat. Declarațiunile d-nei Chirițescu Asupra acestei chestiuni, d-na Chiri­țescu declară următoarele : — „Mă pregăteam să mă culc, de­­oarece nu-mi era bine, cînd mă pome­nii cu Ion Vrancu, care găsise ușile deschise. „Abia intră și-și aruncă gherocul, ca în casă la dînsul. Am­ fugit în bucătărie și am spus ucenicului. El mi-a răspuns: —­„Lasă’l să stea, că boerul trebue să vină“. „Știam și eu­ că bărbatul meu­ nu pu­tea să întîrzie mult, și mă îngroziam gîndind la cele ce sa vor intîmpla. De aceea am intrat în casă și am strigat lui Vrancu, deznădăjduită : — Du-te, omule lui D-zeu­, că o să se intimple o nenorocire!... „El însă zicea mereu : —„N’avea grijă!... Mi-a spus mie Chirițescu, că o să mai zăbovească in oraș“... „Aceasta era convorbirea dintre mine și Vrancu, cînd intră bărbatul meu cu poliția și începu să mă înjure“. Declarațiunile ucenicului Un ucenic din atelierul de cizmărie al d lui­ Chirițescu spune, că primise de la stăpînul său ordin să nu doarmă, ci să stea la pîndă. El nu dormea, și, pen­tru a-și trece vremea mai ușor, citea foiletonul Mina tăiata din „Dimineața“, cînd intră d-na Chirițescu speriată și îi spuse că a venit Vrancu. Deși avea ordin să nu trădeze nimic, băiatul răs­punse cu un gest, care arăta că d. Chi­rițescu trebuia să vinii dintr’un moment în altul, îndoiala soțului M’am adresat din nou­ d-lui Chirițescu, — „Pe care ușă ați intrat?...“ — „Ca de obicei», pe ușa din față» Be la 15 Noembrie jifoeverul De dimineață se numește DIMINEAȚA („Deverul de dimineață) Numai cînd o găsesc pe aceasta încu­iată, intru prin bucătărie“. — „Soția d-tro știa aceasta?...“ — „Firește, și mă mir că n’a închis ușile de la sală și de la bucătărie. Eu aș fi bătut la una din uși, și ea ar fi putut da drumul amantului foarte ușor, pe cealaltă. — „Nu credeți că asta e o dovadă de nevinovăția soției d-tră?...“ — „Nu cred nimic, nici da, nici nu, deoarece sunt o mulțime de îndoieli cari mă chinuesc“. „Mai întâi ii reproșam soției mele că nu s’a luptat cu Vrancu în ziua de lă­sata socului, dar acum mă gîndesc la un lucru , eu abia mă culcasem atunci, și am un somn foarte ușor. Patul pe care dormeam, e chiar lingă ușa ce dă în sală. Cum de n’am auzit eu ușile?... Cum de n'am auzit convorbirea dintre Vrancu și soția mea ?... Ostenii n’aveam du co fi.“ — „Cît vin bău­seși la masă ?...“ — „Trei sferturi de litru, din care un pahar a băut soția mea“. — „Țui că înaine de masă ați luat?...“ — „Două, în prăvălie la Vrancu, cînd am fost să iau vin“. — „Era destul ca să vă amețiți nițel“. — „Dar nu eram beat. Am simțit numai o moleșeală, și pe urmă somn. Am dormit butuc pînă a doua zi­ de di­mineață la orele 8, adică aproape 18 ceasuri. Și a doua zi toată ziua și a treia zi eram încă tot bolnav. Ca $ul îmi era greu, aveam amețeală, slăbiciune în stomac­. Otravă ln vin — „Credeți că vinul nu era curat?...“ „Am bănuiala că Vrancu îmi pu­sese ceva în vin, și că de aceea intrase în casă și se năpustise fără grijă asupra soției mele. El știa că eu­ nu mă puteam trezi nici într’un caz“. — „Numai pe atîta se întemeiază bă­nuiala asta?...“ — „Ba e încă ceva... A treia zi după lăsatul secului, cînd mă întrebă unde locuește maioreasa, văzîndu-mă în ce stare de paliditate și s­ăbiciune eram, Vrancu începu să tremure... Asta mă face să bănuesc că lui îi era frică, să nu fi pus în vin o doză prea mare de o­­travă“. — „A. băut și soția d-tra din vin...“­­­- „Un singur păhăruț, și se vede că îi luase puterile, deoarece se­­ gătea și ea să se culce“. Cercetările parchetului Afacerea fiind acum la parchet, răm­îne să vedem ce va dovedi ancheta parche­tului. Noi ne-am­­ mărginit să dăm de­­clarațiunile așa cum ni s’au făcut. Dacă afacerea cu otrava se adeverește pe deplin, vom avea de înregistrat multe alte asemenea fapte odioase, despre cari vecinii lui Ion Vrancu vorbesc și as­tăzi, dar pe care nu le avansăm, pentru a nu zădărnici cercetările parchetului. Știri despre război. Cunoscutul corespondent de războiu, d. Nemirovici-Dancenko telegrafiază din Mukden ca japonezii construesc fortifi­cații permanente între Jang­tai și Liao­­yang­:în ziarele rusești răspîndesc zvonul d­upă care într’o luptă care s’a dat acum de curînd la Liao, japonezii ar fi pierdut 5.000 oameni. Știrea se dovedește a fi neadevărată. * Americanul Flint, despre care se zice că ar poseda yachtul cel mai repede din lume, a plecat la Petersburg, unde vrea să trateze cu guvernul rus, pentru vinderea yachtului. V­iața politică" Asupra situației Ia sfîrșit comisiunea budgetară s'a întrunit etî. D. președinte al consiliului și d. ministru de finanțe au asistat la această întrunire. Imediat ce comisiune a fost întrunită, d. Vintilă Brătianu care fusese ales raportor, șî-a depus man­datul, fără să arate motivele. Comisiu­nea a ales în cele din urmă raportor pe d. Victor Antonescu și a ’nceput să lu­creze. S’ar putea zice deci că d. Sturdza a trecut și peste greutatea de a nu pu­tea întruni comisiunea budgetară. Nu e înlăturată insă posibilitatea unor inci­dente, cu urmări grave, în cursul cer­­cetărei bugetelor. D. prim-ministru a înțeles că în Ca­­meră se manifestă un curent de a nu se vota bugetele și, cuprins de indig­nare, ar fi spus că nu pricepe cum un parlament liberal îi poate refuza buge­tele, cînd liberalii au votat la 1888 bu­getele guvernului prezidat de d. T Rosetti ? In urma acestei declarații, curentul pentru refuzarea bugetelor s’a domolit și, după cum am spus, comisia budge­tary a început să lucreze. Cu toate, astea cine poate susține că în partidul liberal e liniște ? Că nu e liniște, o dovedește și cererea făcută de d. Grădișteanu în Senat, ca primul­­ministru să convoace majoritățile la o consfătuire asupra situației. Cererea aceea a fost făcută în numele multor senatori și cînd ea a fost anun­țată în public, nici unul dintre membrii maturului corp n’a spus că nu e ne­cesară o consfătuire asupra situației. Pe de altă parte ni se spune că Sîm­­bătă seara d. Sturdza ar fi întrunit pe o parte din membrii comitetului execu­tiv al partidului cu care s’a sfătuit asu­pra situației. g­­enu Sfătuirile vor continua. Sínt un fel de consultații medicale la patul bol­navului și bolnavul o partidul liberal, căruia i se impune o operație radicală spre a putea fi scăpat din situația pe­nibilă de azi. O. Dem. Războiul ruso-japonez Intimă Port-Arthurul O axiomă militară.—Obiectivul ge­ografic: și obiectivul uman.—Eu­­ropatkin imobilizat.—De ce tre­buie să cadă cît de repede Port- Arthurul. Arta militară recomandă ca atunci cînd o armată este în ofensivă, și are dina­intea sa două obstacole : unul zis geo­grafic, adică o cetate sau orice alt loc întărit, și altul uman, adică armata de căpetenie a inamicului, trebuie în­tot­deauna să dea precădere obstacolului uman, cu alte cuvinte să alerge mai în­­tîi pentru a bate armata principală, și numai după aceea să se preocupe de o­­biectivul geografic, sau de luarea cetăței. In actualul razboiu, japonezii au ținut seamă de această axiomă militară, căci, deși au asediat Port-Arthurul, de îndată ce au putut trece rîul Yalu, totuși sfor­țarea lor cea mai mare au întrebuințat-o în­potriva armatei generalisimului Eu­­ropatkin, pe care l-a fi bătut în două mari bătălii: la Liaoyang și la Saho. După ce generalisimul rus a fost respins pînă aproape de Mukden și redus la ne­mișcare pentru foarte multă vreme, a­­cuma japonezii și-au schimbat tactica, adică din precădere obiectivului geo­grafic. Pînă în primăvară nu mai este pro­babilă o altă ofensivă, fie din partea rușilor, fie din partea japonezilor, așa că aceștia din urmă șî-a fi încordat a­­cuma toate puterile în­potriva cetăței pe care vor să o reducă mai înainte de a respinge încă odată pe Kuropat­­kin. Decit, această precădere dată obiec­tivului geografic este dictată de două motive principale. Intîiul motiv este că în fața genera­lului Kuropatkin forțele japoneze sunt insuficiente pentru o acțiune ofensivă, de aceea mareșalul Oyama are nevoe neapărată de ajutoare numeroase. Cum, însă, aceste ajutoare cu greu îi pot veni din patrie în mod suficient, este de mare nevoe ca Port-Arthurul să cadă pentru ca cei 60 pînă la 80 mii oameni aflați acolo, plus puternicul parc de ase­di­u să poată alerga în ajutorul generalului Oyama. Al doilea motiv este acela că flota Balticei să nu poată avea la dispoziție un port în care să se adăpostească. Fiindcă acuma portul Vladivostok a înghețat, flota din Baltică nu ar putea avea un alt port de adăpostire decât Port-Arthurul, dar dacă această cetate ar cădea mai înainte de sosirea esca­drelor ruse în apele Extremului­ Orient, este evident atunci că situația flotei ruse venită din Europa ar fi foarte cri­tică. Pentru aceste motive japonezii dau acuma precădere obiectivului geografic și își înzecesc puterile spre a cuceri Port-Arthurul mai înainte de a relua o­­fensiva contra generalisimului aflat în fața Mukdenului. Leat. A se citi telegramele privitoare la războiul ruso-japonez în pa­gina III. CRONICI VESELE mațiuni și toate gesturile posibile ți imposibile, nu parvenis­­râm să aflăm nici măcar cum îl chiamă și nici de unde vine. Și eu, care voiam să’l interviewez de­spre războiul ruso-japonez și să aflu o­­piniile lui asupra căderei Portului­ Arthur! Dar un gînd neașteptat al unuia dintre noi îmi vem­ un ajutor. Probabil fără să se gîndească la ingeniozitatea ideei sale, amicul în chestiune întrebă l — Li-Hung-Ciang ? La auzul acestui nume chinezul în­cruntă sprîncenele. El se ridică în pi­­cioare, făcu un gest negativ, ca și cînd ar fi protestat cu energie, și exclamă: — No, no, no, Ling-zu-Ling! Așa­dar, vorbeam cu d. Ling-zu-Ling. Cu toții îî dădurăm atunci mina și ne recomandarăm, spunîndu-ne fie­care nu­mele, ba unii și-au declinat și calitatea, iar altul — ca sa fiu sincer — l-a tras și o înjurătură, „că tot nu înțelege chi­­nezii“. Ce-o fi priceput d. Ling-zu-Ling din toate astea, și ce-o fi reținut in me­morie, mi-ar fi greu să spun. Acum, urmam­ acelaș metod ingenios de chestionare spre a afla de unde e originar chinezul. NI întrebai fi: — Wei-Hai-Woi ! D. Ling-zu-Ling protestă din nou Cu un gest negativ. — No, nu! Song-hai! răspunse el. Și așa înțeleserăm că omul acesta care a venit aci din altă lume, e din Shang­hai* Cu aceasta, interviewul meu s’a ter­­minat* __________ Nu-Ling. Interview cu un chinez întruna din serile trecute, luam mana împreună cu mai mulți amici, în restau­rantul unui hotel din Capitală. La un moment dat, choinarul care ne servea veni la masa noastră și ne spuse: — N­ vedeți pe ăsta care intră? E un chinez. Șade la noi la hotel. A ve­nit era și pleacă mîine la Paris. Natural că ne-am întors cu toții pri­virile spre a vedea pe noul sosit. Un chinez în București este un oas pe rar și de aceea ne-am i­ecipnit în primul moment că trebue să fie unul din cei d­oui chinezi cari vînd obiecte de artă prin localurile publice din Capitală. Ne-am dat însă imediat seama că ne înșelesem, căci chinezul acesta avea as­pectul unui european, în costumul lui de o eleganță ireproșabilă. El nu avea coadă decit la redingota sa lungă, nea­gră, căci coada naturală și-o lăsase în patrie. In total luat, omul acesta o aducea — ca să zic așa — cu d. Coculescu, i­­lustrul nostru astronomist, care se o­­cupă și d-sa, după cum se știe, cu îm­părăția cerească. D. Coculescu nu prea are nici d-sa păr pe cap, nici măcar a­­tîta ca să se poată împleti un... Cocu­­lescu cît de microscopic, dar are două favorite—singurele care marchează deo­sebirea dintre d-sa și chinezul nostru — care n’are aci nici măcar o singură favorită. Imediat mî-a venit o idee: — Să’l intervievez ! Zis și executat! — ceea ce în trea­căt fie zis, nu prea e în natura sub­sem­­natului cînd e vorba de altfel de da­torii. Ideea fu primită cu satisfacție de toțî comesenii. Mă ridicam și, întîmpi­­nînd pe noul venit, îi spuseau pe franțuzește numele, îi strînseiu mîna cam fără voia lui și tot cam fără voia lui îl poftii la masa noastră. Aci, de la primele cuvinte, înțeleserăm că chinezul nostru nu înțelegea nici un cuvînt franțuzesc. Atunci îl luarăm pe nemțește, pe englezește, pe rusește, pe toate limbile în sfîrșit—întrucît știam și noî cîte un cuvînt din ele. In zadar. Chine­zul ăsta era atît de... chinez, incît, după o oră și mai bine de întrebări, exela­ Lipsurile palatului Ateneului Primim următoarele spre publicare: Ateneul român este un edificiu demn de cea mai mare metropolă europeană, în orice privință, însă un singur lucru, adică trei lucruri fac ca totul să fie privit de străini ca un monument rătă­cit în Re­gia Orientului. 1) Sala este despărțită în trei părți, adică mijloc, dreapta și stingă; or­ gi biletele de intrare ar trebui să fie în­semnate dreapta, stînga, și chiar partea mijlocie se poate—mijloc prin dreapta, sau mijloc prin stînga, nu ca cineva cînd are un mijloc la dreapta și intră pe stingă să trebue să ocolească toată sala și să deranjeze toată lumea pînă ce își găsește locul. 2) Unde s'a mai pomenit în străină­tate ca lumea să intre cu tot bagajul în sală și acolo să înceapă să se dez­brace? Mai întîiu că se deranjează pa­tru persoane: la dreapta, la stînga, în față și în spate, și al doilea se face­­ o înghesuială nemai­pomenită, se producă o atmosferă înăbușitoare și la caz de pericol se produce și o înghesuială e­­normă. Trebue un vestiar bine aranjat și cu prețuri modeste : 15—20 de bani de persoană cel mult. Fiecare ar plăti de bună voe­e firește, 50 de bani este prea mult, căcî la o familie contează suma, asemenea și programele sînt prea scumpe. In toată Germania se p­ăzește 10 pfenigi; or, aci 10 bani este suficient, și al 3-lea —least not least—■ doamnele să-și scoată pălăriile, așa cum se face în toată lumea civilizată, aci nu este de ajuns să auzim un artist, vroim să îi vedem. Cînd cineva merge la un con­cert este că vrea să asculte o muzică bună, dar vrea să și vază pe artist, cum se ține, cum ține mîinile, etc. Sunt și unele doamne cari merg nu­mai să fie văzute sau să-și etaleze ul­tima pălărie sau bluză , acelea să-și ia locuri în loje unde nu jenează pe ni­­meni, parchetul visă să aibe privirea li­beră, asta este o cerere, crud, bine înt­temeiată. Cît despre teatrul Lyric, este un e­­dificiu de rușine în timpul modern; este o cursă în care sînt prinse sutimi de persoane; la caz de pericol nu scapă pi­cior de om, mai cu seamă așa zisul bal­con III. Toate ușile dela lojî se deschid înăuntru, coridoare înguste și înterta­­chiate, fără vestiare cum se cade, o strîmtoare înfiorătoare, in fine un teatru demn de timpurile cele mai întunecoase. Cred că sînteți convins de cele spuse cari vin din partea unei persoane în nas­­mele multora. X. Z. Știri din străinătate Din descrierea ceremonialului de bo­­­­tez al prințului-moștenitor al Italiei, a de semnalat următoarele: Cînd a fost dus în sala de botez micul principe dor­mea profund, cînd însă preotul îl luă în mîinî pentru a îndeplini actul bote­­­­zu­ui după ritul catolic, copilul se deș­teptă și începu să țipe teribil. Mama sa regina, care stătea în apropiere, nu putu să-l liniștească cu nici un preț. El con­tinuă de a striga pînă du­pă botez, cînd, din cauza țipetelor sale, el trebui să fie scos din sală.­­ * Bugetul marinei Statelor­ Unite ale Americei de nord prevede pentru 1905- 906 suma de 566 milioane lei, dintre cari 220 milioane se vor întrebuința la mărimea flotei. In 1905 se vor construi trei cuirasate a 160.000 tone, cinci în­­crucișătoare, șase distrugătoare, șase torpiloare și două vapoare mari de tran­sportat cărbuni. Personalul va fi îndoit , va cuprinde 2000 ofițeri și 62.000 ma­rinari. După cum se vede, ministrul de­ marină al Americei înc­epe să reali­­­zeze planul său care este acel ca flota Statelor­ Unite să fie cea mai puternică dintre toate flotele Iurnei.­­ Cel mai mare toreador spaniol Luis Mazzantini se retrage in viața privată. Mazzantini este, după Guerrita, cel mai mare luptător de tauri. El nuîse retrage însă bogat ca Guerrita. Mazzantini a cîștigat milioane în viața lui, dar a •S I

Next