Dimineaţa, ianuarie 1913 (Anul 10, nr. 3171-3200)
1913-01-14 / nr. 3183
* > 1 PUBLICITATEA C comesoatA extrLusan B MSmim CG WIELIOTAT?e ^ CAROL SCHULDER ft Comp. Strada SHuamml» Ne. é, Etat t—Ta leton */ Cb cele din urmă știri din lumea intre Directori CONST. MILLE Blaronril si arabl. Star. Sărindar N*. UL — Itte wresti manzm cg mir. f Vn bi Lei SO.— 1 6 Ina! Lei 11 1 ff» Inni ILol %t Penera »irAsni**»*» «irețal «*t» «attela « TELEFOM4 UWSi Wo.« *4/aOj 94>/73( 14/9% l*/49 Evenimentele din Turcia Țară a dezastrului, Turcia este in țara revoluțiunilor. Sînt unice în felul lor revoluțiile turcești. Revoluția din 1908 s’a produs cu iuțeala fulgerului, a răsturnat un regim ce părea etern in tara indolentei Orientale și a ridicat la cîrma statului oameni din mijlocul cărora cu o zi suin urmă se recrutau victimele regimului sultanului ruș. O a doua revoluție s’a produs a Oivi în această țară a indolenței. Oamenii despre cari se spunea că sub teroarea guvernului lui Krasni pașa au dispărut de pe arma politică a Turciei.au reapărut deodată ca în poveștile nopților orientale, au zguduit prin strigătele lor ,palatul sultanului, au răsturnat guvernul care semnase cedarea Adriianopolului și au pus în locul acestuia un nou guvern care are drept crez politic teribilul „prin foc și sabie“. Tinerii turci și-au reluat locul cucerit prin revoluția de la 1908. Sunt aceiași tineri turci in sarcina cărora cu o zi in urmă se arunca vina tuturor nenorocirilor cari au pregătit dezastrul cel mare. Sunt insă și aceiași tineri turci cari, cu toată cruzimea soartei, n'au pierdut o singură clipă nădejdea in zile mai bune și credința nestrămutată in vitejia credincioșilor Profetului. mm'. Cbn zi în urmă, ziarele, vorbind de hotárârea Turciei de a ceda bulgarilor Adrianopolul spuneau despre poporul turcesc că a primit soarta pe care i-au sigilat-o punerile, ca o indiferentă caracteristică noroadelor plutind in ignoranță lata insă că in clipa cind se aștepta știrea, sosește o altă știre care, ca un fulger, a străbătut lumea întreagă. Revoluția din Constantinopol răstoarnă tot ce au tesut in săptămînî de tratative lungi și grele, marile puteri la Londra. Ea răstoarnă însă cu o ironie sălbatecă și sîngeroasă toată alcătuirea născută pe ruinele învinșilor de pe cîmpul de războiu. Ea trece peste tot ce s'a petrecut in ultimul timp urmărind reluarea firului care a fost întrerupt odată cu gestul de mîndrie făcut prin respingerea demnă și curagioasă a ultimatului statelor balcanice. Eroul din Tripolitania, Enver bey, care a condus cu glorie armatele triburilor dezordonate din nordul Africei, se pune el în fruntea armatei care, sub conducerea altuia, a putut fi fugărită și măcelărită. Enver bey nu poate primi stigmatul lașităței pe care l-a primit oastea Padișahului. Și tot așa cum a dat buzna în rîmdurile acelora cari erau pe punctul se semneze o pace rușinoasă și distrugătoare, tot așa voește să se arunce asupra duș-imamicul care a îngenunchiat trufia oștilor glorioase odinioară, * m * Rămîne învăluit în mister, gestul acesta care poate avea urmări incalculabile și pentru Turcia, dar și pentru Europa întreagă. Focul care ,se încinge, se produce într’o vreme așa de furtunoasă înci el amenință să se întindă de la un capăt pina la celalt al continentului nostru, și cine știe, dacă el nu va trece și dincolo de hotarele Europei. Nu mai este în joc numai soarta imperiului turcesc ci și soarta acelora cari așteptau momentul proprice ca să sfîșie pe cel învins. Marile puteri, inclusiv acelea cari au îndemnat Turcia în rezistență, au căzut în ultimul timp, de acord asupra loviturei din urmă ce trebuia dată bătrînului bolnav. Acest acord cine știe daca se va mai menține față de noua întorsătură ce au luat-o evenimentele. Războiul european pare azi mai probabil ca oricînd. Și dacă Turcia se va prăbuși sub povara loviturilor primite din toate părțile, această prăbușire nu se va produce fără să zguduie lumea întreagă și țară ca să atragă victime și din rîndul acelora cari se transformaseră în călăi. M. Saräteans i ©-fi-io-TO päöim Revoluția din Constantinopol Mahmud Șefket-Pașa Noul mare vizir Doî sîtiferesc priceíöaíi ai noileî revoluții turcești, care readuce la țtere pe tinerii turci: Enver bey și Mahmud Șefket pașa. Ei apar, ca și acum patru ani, într’un moment cînd existența imperiului turcesc e periclitată și cînd numai o lovitură de forță poate aduce o schimbare poate fericită. Acum patru ani, cel puțin, lovitura tinerilor turci a avut succes. Regimul despotic al lui Abdul-Hamid crease în provinciile imperiului o situație intolerabilă, care, din cauza deselor plîngeri și alarme ale populațiilor creștine, avea să necesiteze o intervenție a puterilor și amestecul direct al acestora în afacerile interne ale Turciei. Atunci au apărut Enver bey și Mahmud -așa. Ei au cucerit simpatiile macedonenilor, făgăduindu-le o viață liberă constituțională, s’au pus în fruntea armatelor liberatoare și au detronat pe sultanul roșu. Constituția instituită. Europa nu mai avea un drept legal ca să-și impună voința în Turcia, trebuia să acorde credit noului regim; imperiul era salvat. Astăzi, în fruntea nouei mișcări revoluționare sunt aciași eroi din 1908, încă odată ei vin ca să salveze patria, dar cît de diferite sunt condițiunile de azi de cele de atunci . Astăzi, Turcia a fost pusă să-și iscălească sentința de moarte prin cedarea Adrianopolului; ea nu mai contează în Europa decit cu numele ; însăși existența ei în Asia e amenințată , ea se prăbușește cu un zgomot înfiorător sub privirea neîmblînzită a întregei Europe. A lua astăzi răspunderea situației înseamnă a lua poziție față de întreaga Europă, a răsturna cu brutalitate toate combinațiile cancelariatelor, întocmite cu atîta trudă și după ce se afirmase din nou ,principiul că pacea trebue respectată cu orice preț. Acum, sorții s’au aruncat. Numirea lui Mahmud Șefket pașa ca mare vizir e indiciul cel mai sigur că Turcia nu vrea să se dea învinsă, că, în tot cazul, vrea să moară cu arma în mînă. Cine poate ști care va fi de acum soarta armelor ? Armata turcească era dezorganizată și mai cu seamă ducea lipsă de ofițeri destoinici. Poate că ofițerii tineri turci, cari au stat mai mult pasivi în timpul războiului balcanic, vor lua conducerea armatei cu impetuozitate și inteligentă și poate că Turcia nu se va prăbuși în prăpastia sa a cărei margine era. Sau, poate va pieri definitiv, dar istoria, va spune cel puțin că a murit cu onoare, Sev. # II Mîndria „celui mai umil țăran”8 Revendicările noastre față de bulgari sînt sprijinite, deocărpeată, pe temeiul a două consideration: neutralitatea noastră a dat vecinilor noștri putința de a se avînta in războiu, și a cuceri provincii întinse cu o numeroasă populațiune, lucru pe care nu l-ar fi putut face dacă noi am fi mobilizat; a doua considerațiune e aceea că, de vreme ce bulgarii nu și-au tinut cuvîntul de a ti se atinge de statu-quo și au făcut un războiu de cuceriri — și cuceriri foarte bogate — avem și noi dreptul de a cere, cel puțin, rectificarea de frontieră prevăzută de Congresul din Berlin. Acestea sunt argumentele diplomației noastre. Se vede însă că e nevoe să se servoace față de bulgari și argumentul ultim: acel al forței noastre armate și lucrul acesta a început deocamdată să-l facă presa partidelor de la guvern. Acum două zile „Epoca" vorbea și lăuda iarăși armata noastră și, între altele, discutînd calitățile de vitejie, de sobrietate și răbdare ale soldatului român, spunea textual: Tace în sufletul romînului, în sufletul celui mai umilăran, o mare mîndrie, un puternic simț de demnitate și independentă care’l fac să nu’și plece niciodată capul. E foarte frumos ceea ce spune „Epoca“, unul din ziarele clasei stăpînitoare a țarei noastre. Dar ce păcat că aceste constatări atît de minore se tac numai la anumite zile, și numai atunci cînd ne adresăm străinilor pentru a-î înspăimânta cu virtuțile poporului nostru. E drept, așa e, în sufletul celui mai umil țăran „zace o mare mîndrie, un puternic simț de demnitate" dar dacă cei cari au scris aceste rânduri ar judeca cinstit, ar trebui să-și mărturisească, în conștiința lor, că e o adevărată minune că această mîndrie și demnitate mai există și că ea ar fi trebuit de mult să se risipească, fată de purtarea vitregă, distrugătoare și de bunăstare economică și de tărie și demnitate sufletească, pe care atîta amar de vreme au avut-o fată de țărănime cei cari au stăpînit-o și au exploatat-o. Un popor care deși a avut parte în viață de o stare atît de ticăloasă, de atîta vitregie își mai poate păstra mîndria și demnitatea, trebue să fie un popor înzestrat cu prea mari, cu prea puternice daruri sufletești, pe cari însă nu oricine are dreptul de a i se pune în lumină și nu oricui i se cade de a le cînta. „Independența“ țăranului nostru, independență care îl face să mi și plece niciodată capul! Prin acest niciodată se înțelegi că țăranul nu-șî înclină fruntea față de străini? De s’ar înțelege altfel, s’ar spune un neadevăr, căci la cîte umilințî grozav de sîngeroase n’a fost și nu este supus țăranul nostru, căruia i s’a răpit orice atingere cu viața publică a țărei sale, care a fost socotit ca nedemn de a-șî spune și el cuvîntului, de a lua și el parte în conducerea, la îndrumarea țarei în care el e cel mai numeros, mai muncitor și de mai mare folos!? Și numai contactul cu viața publică e conștiința că își poate spune și el cuvîntul lui, numai acestea sint elementele cari pot ține în om, mereu trează, demnitatea, mîndria cetățenească. Pe calea aceasta s’a umblat la noi, așa s’a făcut? Cine n’are săpat în suflet prea mult cinism, sau nu e stăpînit de viciul minciunei, va trebui să convie că cu totul alte căi au fost bătătorite, că alte puteri decit cele ale conducătorilor țarei puteri isvorîte din adîncimile firei sale, au păstrat în țăran sentimentul de demnitate pe care-l are. * Constatările acestea vor putea fi socotite de unii farisei ca neoportune, „căci față de dușmanul comuni trebue să prezintăm un bloc’1. Așa o fi, dar vezi sînt unele cuvinte cari venind, din partea unor anumiți oameni sună atît de fals și trezesc, sentimente de cea mai amară ironie» € h 'MBAdAM i