Dimineaţa, martie 1928 (Anul 24, nr. 7627-7657)

1928-03-01 / nr. 7627

Răspund, doamnă, scrisorii d-tale, cu graba cu care aş fi alergat la că­pătâiul unui bolnav. Căci suferinţa d-tale, e tot atât de ascuţită, de chi­nuitoare şi fierbinte, ca o congestie cerebrală sau o criză de ficat. Mi-ai descris viaţa d-tale cu spon­taneitate şi multe amănunte şi a­­cum te cunosc. Şi tocmai pentru că — fără a fi lipsită de distincţie, — eşti o gingaşă femee ca atâtea alte­le, cazul d-tale se poate generaliza şi ceea ce am să-ţi spun, poate auzi toată lumea. Ai suferit din dragoste, toată via­ţa... Douăzeci de ani de amor — căci ai început să iubeşti la cincispreze­ce ani — douăzeci de ani de amor... sună ca o condamnare. Ei bine, frumoasă doamnă, între noi, nu-ți ajunge ? Cred că ai tăiat o parte largă din fericirea (dacă a­­rborul este o fericire) hărăzită unei femei, întro singură existență. Ai furnizat o splendidă carieră amo­roasă, vrednică de o adevărată curti­­zană antică. Şi, tot aşa ardentă, tot aşa nesă­ţioasă ai rămas ? „Honny soit qui mal y pense" nu vreau să vorbesc decât de elanurile d-tale sufleteşti. Neînţelegerile pe cari le ai cu simţurile d-tale, prefer să le las intr’o umbră şi deasă şi propice. Ai avut în douăzeci de ani, patru amoruri — căci eşti o fiinţă stator­nică şi o femee de lume. Patru amoruri, patru deziluzii. Şi te plângi de asprimea soartei, de nestatornicia bărbaţilor, de nestabi­­litatea fericirii, de amărăciunea despărţirilor, de tragedia trădărilor, de nebunia scenelor. Ştii de ce, doamnă ? Pentru că d-ta nu ştiai că toate amorurile sfâr­şesc rău. Că e în firea omenească să dărâme şi să murdărească ce a clă­dit şi a adorat. Că asemeni lui Ca­ligula ce a fost o vreme atât de în­drăgostit de o statuă încât pusese să i se aducă sacrificii şi se închina ei, iar mai târziu ajunsese s'o scui­pe cu desgust, omul se desgustă de ce-i aparţine prea strâns şi scuipă pe idolii de em­. Şi iar nu ştiai — desigur e amar s’o admiţi — că bărbatul nu iubeşte decât ce nu posedă, că oricât ai fi de frumoasă, m’auzi doamnă ?—ori­cât de adorabilă, de credincioasă, de bună, el tot te va dori mai puţin de­cât pe necunoscuta de colo, care nu e nici frumoasă... ba, uită-te bine la ea... se uită cruciş mi se pare şi schioanătă puţin. De ce ? De ea ? Nu ştiu şi n'o ştie nimeni. E aşa !­­ Şi iar, ştii de ce­­eşti mereu neno­rocită ? — Pentru că ţi-ai pus idea­lul în amor, numai în amor şi în ni­mic altceva. Dar — pentru D-zeu — sunt atâtea lucruri pe lume, cari să merite atenţia şi cercetarea noastră. Este natura, este arta, este muzica, doamnă, care conţine toate bucurii­le şi în care a închis amorul ca un diamant într’o casetă de aur. Marea scriitoare franceză Colette, în ultima ei carte spune că absenţa amorului dintr'o viaţă umană, rele­­vează dintr’odată o mulţime de lu­cruri interesante, frumoase, pe cari amorul le ţinea ascunse. Şi, pe urmă, după douăzeci de ani doamnă, poţi zice, fără nici o pică­tură de exagerare că ai sorbit din acest nectar nesăţios şi fierbinte. Strângeţi în suflet mulţimea amin­tirilor şi vântură-le ca zgârcitul co­moara de pietre scumpe, în clipe de Urât şi tristeţe. Sunt femei cari n’au avut nici a­­tât. Eşti una din privilegiate, cre­­de-mă. SUB OCHII FEMEI! 20 de ani de amor LUCREZZIA KAR. Radium artificial O descoperire senzaţională.­Un rival al d-rei Mărăcineanu Cititorii noştri cunosc descoperi­­rle savantei noastre d-ra Mărăcinea- 10. Am vorbit la timp de ele, atunci ând presa şi revistele franceze şi germane se ocupau de ele. Amintim , d-ra Mărăcineanu descoperise şi loved­­e faptul sensaţional, că ve­­chile table de zinc, de cupru şi de dumb care formau acoperişul obser­­atorului astronomic din Paris erau adioactive. Se dovedea că metale fanale, ca plumbul, zidcul, etc., ex­puse mult timp radiaţ­ilor soarelui, le veneau în stare a emana raze a­­naloage cu ale radi­ului. D-ra Mărăcineanu, într'una din scri­­sorile ce ne scria în acel timp făcea iluzie la marele izvor de bogăţie ce a cre­a prin descoperirile ei, p­­entru ţara noastră. Se ştie puterea miraculoasă a ra­­elor venite dela radium, între alte irtuţi ale lor, este şi aceea că vin­­decă unele forme de cancer. Se ştie nşă cât de greu se poate obţinea a­­est metal preţios. Trebuie o muncă uriaşă spre a obţine numai un niligram de radium şi pe întreg pământul abia se poate scoate un ingur gram într'un an. Aceasta e şi cauza pentru care e tât de scum­p şi atât de rar şi de ceea îşi poate închipui oricine cât nteres arată lumea ştiinţifică des­­operirilor d-şoarei Mărăcineanu. . Iată însă că gloria compatr­oatei pastre e ameninţată de a fi întu­­ecată de o descoperire şi o invenţie­­ mai sensaţională a unui tânăr in­­gner american Coodrige. Acest tânăr fizician a reuşit să acă tuburi catodice de o tensiune antastică (de 900.000 volţi) şi acum e spune că e pe cale de a fabrica uburi pentru o tensiune de 1.000.000 ■ol ţi. Chiar acele de 900.00 volţi fac mi­luiri. Ele emit pe secundă ISO milioane lectroni, cari ţâşnesc cu o iuţeală de 300.000 kilometri pe secundă (a­­proape ca viteza lutrinuii). Şi cu a­­teremtve şi viteză el obţine­ cele trei feluri de raze ale radiului (raze alfa, beta şi gama). Se ştie că razele beta ale radiului se întrebuin­ţează în medicină (la cancer). Efectele razelor lui Coodrige sunt identice cu ale radiului. Ele pot transforma gaze în solide; ele fac fosforescente anumite meta­le; ele disting sau favorizează viaţa unor ţesuturi ale corpului animale­lor (şi a omului). Vestea despre descoperirea ingine­rului american am primit-o cu oa­recare părere de rău, gândindu-mă la munca d-rei Mărăcineanu. Dar ne bucură gândindu-ne la binefacerile ce vor rezulta pentru omenire din noua descoperire în atâtea domenii. Şi apoi cine poate spune şi ce sur­prize noui ne pregăteşte şi metoda d-rei Mărăcineanu. DOCTORUL YGREC I'. « ■ iitvls leLlffc ' -jk «•' ' dfc %­ m - ' 'V­I* V ':î * '!kJzr 1 i S r?m» I • & e»la Mără­cineanu Şezătoarea de la liceul „Mihail Eminescu” Duminică la ora 4 d. a., s-a ţinut obişnuita şezătoare culturală, din ci­clul de şezători organizat de către liceul „Mihail Eminescu“ din Flo­­reasca. A conferenţiat d. prof. Dan Simio­­nescu despre poetul Mihail Eminescu şi poezia vovorană, în faţa unui nu­meros public de toate clasele sociale. Şi de data aceasta s-a constatat că sala de festivităţi a liceului, destul de spaţioasă altădată, a devenit in­­suficientă pentru marele număr de persoane doritoare de a a­sista la frumoasele şezători organizate de către liceu. După conferinţă s’au executat, de către elevi în condiţiuni ireproşabi­le, coruri, recitări din autori ro­mâni, francezi, englezi şi germani, bucăţi de orchestră acompaniata de oraş, cum şi duete­le două vieri, executate admirabil. DIMINEAŢA Joi I Martie 1928Pagina 3-a liTERATURĂ ARTA® ŞTIINŢA C­rematoriul uman, intoleranţa şi civilizaţia Ce ne spune d. dr. Gh. Gheorghian, fost primar, preşedintele societăţii„Cenuşea“ Am început ancheta noastră la chestiunea crematoriului uman din Capitală, dând două păreri biseri­ceşti contrarii pentru a dovedi că a­­firmaţiunile în legătură cu „nele­giuirea" încenu­şerii nu sunt rezul­tatul unor concluziuni dogmatice in­discutabile. Am dat, bineînţeles, două păreri făcând parte din biserica creştină ortodoxă. Nu ne-am ocupat de celelalte ramuri ale bisericei creş­tine: catolici, protestanţi, calvini, etc. — reprezentanţii acestor culturi to­lerând încenuşarea cadavrelor şi a­­sistănd morţii cu rugăciunile lor până în clipa când cadavrul se co­boară in cuptor pentru ca, în urmă, cenuşa sa fie îngropată. In introducerea anchetei, arătam că, preoţii din Capitală cari agită împotriva crematoriului, îşi­ îndreap­tă atacurile cu deosebire împotriva d-lui dr. Gh. Gheorghian, fost pri­mar al Capitalei, unul dintre pro­motorii ideii cremaţiunei. Am spus „unul" — fiindcă ideia cremaţiunei e destul de veche în ţară şi a fost preconizată şi de personalităţi de o vastă intelectualitate ca d-nii Istrati şi Felix la cari s’a alăturat distinsul literat şi avocat d. Radu D. Rosetti. Cum, însă, d. dr. Gh. Gheorghian a găsit formula realizării ideii, adver­sarii cred necesar să-l atace aşa cum le e priceperea. Am socotit deci, necesar să avem şi punctul de vedere al celui mai reprezentativ susţinător al crema­­ţiunei, intoleranţa şi civilizaţia „Nu mă ocup de latura bisericeas­că în ceia ce priveşte arderea cada­vrelor omeneşti — ne spune d. dr. Gheorghian. Nu mă ocup fiindcă a­­tât biserica creştină, cât şi celelalte rituri — toate socotindu-se îndreptă­ţite a fi drept credincioase — sunt destul de împărţite în părerile lor. Cum crematoriul din Capitală nu e proprietatea bisericei creştine or­­doxe, ci a unei societăţi (fără divi­dende) formată din oameni cu dife­rite credinţe religioase , fiecare bi­serică şi fiecare credinţă se poate pronunţa dacă slujitorii respectivi au competenţa necesară şi autori­tatea morală s'o facă. Voi reaminti numai potrivnicilor ideii cremaţiunei că, uneor biserica prin intoleranţa de care a dat dova­dă în cursul veacurilor a făcut ca civilizaţia să înainteze destul de în­cet. Cât de dificile au fost progresele medicinei, astronomiei, ştiinţelor fi­zico- chimice, etc dn cauza greşite­lor tâlcuiri bisericeşti. Martirii ştiin­ţei sunt cel puţin tot atăt de sfinţi ca şi martirii bisericei şi partea ciu­dată e că biserica i-a destinat marti­rului prin intrasigența ei. Torturile inchiziţiei, arderea pe rug, excomu­nicările — sunt pagini triste din is­toria bisericei care s’a depărtat de ideia cu adevărat creştină odată cu moartea ultimului apostol. Civiliza­ţia n’a început să înainteze temei­nic — de cât atunci când înţelepciu­nea omenească a cedat bisericei sin­gura ei îndatorire: grija de sufletul omului. Telefonul, telegraful, radio­­telefonia, electricitatea, zborul omu­lui — sunt roadele emancipării o­­mului. Odinioară biserica tăgăduia miş­carea de rotaţiune a pământului şi Galileu în faţa morţii a rostit totuşi: E pur şi motive. Cred că cei ce insultă credinţa miilor de înscrişi în jurul cremato­riului din Bucureşti, regretă un sin­gur lucru şi anume că nu mai sunt rugurile de odinioară. Bucuroşi ne-ar încenuşa ca eretici pe cei 14 mii înscrişi în societatea „Cenuşea“ CREMAŢIUNEA NU E OBLIGA­TORIE „Şi e ciudat. E foarte ciudat. A­­proape mă îndoesc uneori de buna credinţă a unor oameni. In primul rând nicăeri nu e pre­văzută obligativitatea cremaţiunei umane. Nimeni nu sileşte pe cineva să-şi ardă mortul. Fiecare e stăpân pe credinţa lui, însă numai pe a lui. Când credinţa altuia e bănuită şi insultată , avem dea face cu o si­luire a conştiinţei care ne trimete îndărăt în Evul Mediu. Mi s’au atribuit afirmaţiuni pe cari nu le-am făcut niciodată. Un preot a scris că aşi fi făgăduit un sac de cenuşe omenească pentru hrana porcilor. Nu ştiu dacă trebue să mă pişc înaintea stupidităţii, sau să sesizez parchetul. Este drept că la inaugurarea cre­matoriului un preot m’a întrebat de ce înaintea arderii cadavrelor om­e­­neşti, primăria nu s'a îngrijit de ar­derea animalelor moarte. Am răs­puns că există în Capitală şi un crematoriu pentru transformarea ca­davrelor de animale, crematoriu ca­­re produce o făină putând să ser­vească ca îngrăşăminte. Prostia însă, e tot atât de recalci­trantă ca şi surzenia. ÎNGROPAREA CADAVRELOR ŞI VEHICULAREA EPIDEMIILOR «Mai a trabuiocioa să înâ.­ că ăla punct de vedere sanitar, arderea ca­davrelor constitue realizarea unui deziderat bine documentat. Oare nu e dovedită vehicularea e­­pidemiilor odată cu descompunerea cadavrului în pământ, descompunere făcută cu concursul unor viermi hi­­doşi ce pătrund în măruntaele şi muşchii mortului. Numai cine a vă­zut un cadavru exhumat după trei luni, îşi poate da seama cum batjo­coreşte natura pe cel ce-şi spune că se aseamănă lui Dumnezeu. In cup­tor se distruge orice agent patogen şi într’o oră dintr’un cadavru ră­mâne o cenuşe curată care poate fi îngropată utilizând o porţiune mică de teren, cu aceleaşi forme exteri­oare ale cultului ca şi când cadavrul ar fi fost în sicriu. OBIECŢIUNILE MEDICO-LEGALE „E drept că se fac oare­cari obiec­­ţiuni din punct de vedere medico-le­gal. Unii merg până la a cere autop­sia oricărui cadavru destinat arde­rii. E vorba de morţile provocate: loviri, otrăviri, etc. Socot că se exagerează. In primul rând pentru unele otrăvuri: arseni­cul, mercurul etc. urmele se păstrea­ză şi în cenuşe. In al doilea rând a­­firm, ca medic că odată cadavrul descompus, posibilitatea de a căuta otrava devine foarte problematică, viscerele şi stomacul nemai reacţio­nând la reactive. Şi la urma urmelor, neexistând o­­bligativitatea încenuşelii, n'au de­cât să fie arse numai cadavre cu moartea nebănuită. Institutul medi­­co-legal poate păstra un cadavru cât vrea şi să-i facă orice examen va crede de cuviinţă. De altfel se procedează şi acum aşa. Institutul medico-legal­ trimite spre ardere cadavre cu autopsia fă­cută. O CHESTIUNE DE CONŞTIINŢĂ „Decât inamicii de rea credinţă ai cremaţiunii — fiindcă recunosc că sunt şi inamicii de bună credinţă— epuizând argumentele... dogmatice au inventat altele de altă categorie. Cremaţiunea ar fi o operă... franc­masonică. Cred că afirmaţia mă priveşte per­sonal. E adevărat. Sunt mason şi sunt mândru că sunt. Pot să asigur că pentru a fi mason trebuie să fie ci­neva cinstit, iubitor de cultură şi dreptate şi bun patriot. Toate aces­tea fără bătăi cu pumnii în piept, fără autolaude publice. Un mason trebue să fie tot­deauna de acord cu conştiinţa lui şi nu interesează ce credinţă religioasă are. Un igno­rant nu poate fi mason. Sute de mii de reprezentanţi ai intelectualităţii mondiale sunt masoni — oamenii le­gaţi întru convingerea şi provădui­­rea principiilor masonice. Masonii sunt oamenii păcii şi ai armoniei sociale. Rog prea cuvioşii slujitori ai bise­ricei să vadă de sufletul lor şi de a-i credincioşilor. Să nu terorizeze conş­tiinţa nimănui. Cremaţiunea nu e o operă masonică însă masonii o admit fiindcă admit orice e util, frumos şi civilizat. Acestea sunt părerile d-lui Gheor­ghian a cărui figură se luminează când îşi exprimă convingerea. O­­mul acesta destinat speculaţiunilor intelectuale neexteriorizante şi pe care întâmplarea l'a rătăcit şi la cele politice­ radiază credinţa adevă­rat creştină: dreptate, adevăr, lumină. Şi acum vom da cuvântul d-lui dr. I. Costinescu care ne va spune latura utilitară a cremaţiunei uma­ne din punct de vedere gospodăresc. DINU DUMBRAVĂ * PREMII ABONAŢILOR NOŞTRI Ofali rafiuni comunale şiPolifi de asigurare După cum am anunţat, ziarul „Dimineaţa““ acordă din nou premii abonaţilor săi. Oricine se va abona la ziarul „Dimineaţa“ cu începe­re de la 1 Martie până la 1 Mai a. c. pe timp de un an, va căpăta în mod gratuit o obligaţiune a Primăriei Oraşului Bu­cureşti în valoare nominală de Lei IOO. (împrumutul Intern de Lei 100.000.000 din Iulie 1921). Acest împrumut este singurul din ţară, care dă drept la premii în valoare de mai multe milioane lei. In anul acesta vor avea loc două trageri în luna Mai şi în Septembrie şi anume: în valoare totală de ţei 730.000 şi în luna Septembrie o altă tragere de d­oar 50 premii în valoare totală de­­JfAwww. Aceste trageri au loc în conformitate cu regulamentul întoc­mit de Municipiul Bucureşti. Această obligaţiune îşi păstrează totdeauna valoarea şi în afară de tragerile cu premiile de mai sus, au loc amortizări se­mestriale la 1 ianuarie şi 1 iulie ale fiecărui an. x * If­an­­sfe­ră de premiul de mai sus, pe care-l a­­cordăm abonaţilor, pe un an, mai acordăm atât acestor abonaţi, cât şi abonaţilor pe 6 şi 3 luni în mod gratuit o poliţă de asigurare asupra vieţii cu amortizare pentru suma de 3­0.000 cu prima rată complect achitată, din partea Societăţii de Asigu­rare „Steaua României“ din Bucureşti, B-dul. Elisabeta 10. Această poliţă constituie cea mai avantagioasă asigurare asupra vieţii­­­­contra accidentelor şi dă dreptul posesorului să participe la amorr­tizările lunare, aşa că el poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de Lei 20.000. Societatea „Steaua României“ s-a angajat ca la începutul lunilor Aprilie şi Mai, a. c. să facă o tragere la sorţi specială pentru abonaţii ziarelor noastre, aşa că este de pe acum sigur că două din poliţele ce acordăm gratuit abonaţilor noştri vor fi a­­mortizate cu câte Lei 20.000 şi anume: una la începutul lu­nei Aprilie şi una la începutul lunei Mai a. c. Abonaţii cari vor voi să beneficieze şi mai departe de avan­tagiile asigurării, vor avea facultatea de a o face, punându-se în legătură directă cu Societatea „Steaua României“ la sediul ei din Bucureşti B-dul Elisabeta 10. Acest din urmă premiu se acordă gratuit şi abonaţilor pe sau 3 luni. Costul abonamentului rămâne neschimbat Lei "750 pe un an, Lei 330 pe 6 luni şi 200 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se achită a administraţia ziarului nostru. Bucureşti, Str. Sărindar 7, I­lisau mandat­­postal Senzaţională descoperire medicală O METODA PENTU PREZI­CEREA EXACTĂ A NAŞTERI­ MONTPELLIER. — Medicul sef al clinicei ginecologice din locali­tate, profesorul Delmas, a desco­perit o metodă prin care naşterile pot fi provocate la o dată hotărîtă de mai înainte. Noua metodă a fost întrebuințată cu succes în nume­roase cazuri. , LOR Serbarea „Asociaţiei Femeilor Creştine" De la prietenii istoriei literare Duminică 26 Februarie c., d. Olim­piu Stefanovich doctor din Londra în limba şi literatura engleză, a citit comunicarea sa despre: Biologismul operei lui Shakespeare. Ca orice pro­ducţie genială, opera lui Shakespe­are are un număr infinit de aspecte. Dar la temeiul acestor nenumărate înfăţişări ale operei poetului stă con­cepţia biologică a vieţii în genere şi a traiului omenesc în specie. E un suflu cosmic panteist străbătând o­­pera Maestrului de la un capăt la celălalt „Struggle for life’’-ul cu duş­măniile şi alianţele lui, sunt pedala continuă a vastei simfonii Shakes­­peare-iane. Viaţa e o mare vâltoare cu poezia ei verde, cu uciderile ei sângeroase, e o polifonie cu trompe­te asurzitoare, ce gâtuesc melodiile timide ale viorilor. Pentru Shakespeare spectacolul încăierărei e înainte de toate îngro­zitor de interesant. Şi credincios Naturii, Poetul zu­grăveşte şi zâmbetul trandafiriu al floarei de măceş, dar şi lupta de vi­aţă şi moarte a rădăcinilor ce sug desperat-între gâtuindu-se şi în în­cleştarea lor—hrana subterană, a vieţii. După d-sa a citit o altă comunica­­re d. Petre V. Haneş. Contribuţiuni la studiul lui Samuel Nicu, M. K­o­­gălniceanu şi C. Negruzz. A relevat din opera manuscrisă „Scurtă cunoştinţă a istoriei Româ­nilor’’ (păstrată la Blaj) cap. 29 des­pre scriitorii români şi a arătat ce scriitori români erau cunoscuţi Ar­dealului la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Despre M. Kogălniceanu a arătat, pe temeiul unor cercetări făcute la Lunéville în Franţa cât de bine în­văţa acolo M. Kogălniceanu, ce pro­fesori a avut, pe ce manuale a în­văţat şi premiile luate, precum şi­ a­­devăratele motive pentru care a tre­buit să plece din Lunéville la Berlin în 1835. Despre C. Negruzzi a arătat, pe te­meiul unor cercetări făcute in Paris, cum vestitul articol despre cântecele populare ale Moldovei de C. Negruz­zi, articol care a deschis la noi seria cercetărilor folkloristice, este inspi­rat şi pe alocuri plagiat după un ar­ticol din Revue des deux Mondes din 1835 despre cântecele populare ita­­liene. Principesa Ileana printre membrele Asociaţiei Călătoria d-lui V. V. Stanciu în America i-a prilejuit editarea unui volum cu însemnări des­prinse din decorul neîntrerupt al oceanului şi zgârie-norilor. D. Stanciu n'are naivitatea — după cum mărturiseşte în in­troducere — să creadă că a des­coperit... America. A dat la lumină, înlănţuirea aceasta de însemnări convins „că nimic nu este nou sub soa­re decât doar ceea ce fiind atât de vechi, sa uitat“. Desigur, o justificare de for­mă, fiindcă străduinţa autoru­lui nu s’a redus la gândul nu­mărului exagerat al publicaţiu­­nilor de soiu acesta, ci la izbu­­tirea unui material, închegat dintr’o lume depărtată şi nouă, care să deştepte sub toate as­pectele un interes pentru citi­tor. însemnările de călătorie sunt, fără îndoială instructive numai dacă ele vin dela un bun obser­vator, dacă nu Ie lipseşte cu­loarea şi vioiciunea stilului şi mai cu seamă intuiţia. Intr’o bună măsură d. V. V. Stanciu întruneşte această pre­­tenţiune. Nu de mult citisem cartea cu note de călătorie „Rien que la terre*’ a lui Paul Morand, tot din America. O noutate personală, un bel­şug de amănunte proaspete, co­vârşeşte atmosfera notelor lui Morand Păstrând proporţia am­ploarei scriitorului francez, am recunoscut totuşi o apropiere de atmosferă cu cartea d-lui V. V. Stanciu. „Lumea nouă** a lui V. V. Stanciu şi a lui Paul Morand au câteva note comune : desfăşura­rea simplă de tablou, imagini brutale şi situaţii concentrate. Mai înainte de a apare în vo­lum, „Dimineaţa“ a publicat o serie de articole, apreciate încă de pe atunci. Cartea d-sale este cu atât mai preţioasă cu cât ea are şi o va­loare literară, într’un foileton din „Adevărul“ d. Tudor Teodorescu-Branişte şi d. Perpessicius într’un articol, socoteau Însemnările de călăto­ri© ale d-lui V. I. Stanciu, ală­turi de ale d-lui Jean Bart ca cele mai bune. Cred nimerit încheind, să des­prind câteva aprecieri din pre­faţa scr­isă de d. Radu D. Roseti, care caracterizează pe deplin lu­crarea de faţă : „Numărându-se printre inte­lectualii primiţi cu entuziasm în America în 1926, V. V. Stam­m a aşternut pe hârtie impresiile culese în noul continent, pe care ni le redă într'un stil prerii şi colorat. Meritul lui e cu atât mai mare cu cât, deşi au descris şi alţii minunile de peste ocean reuşeşte să fie interesant şi ori­ginal. Nu-i scapă nimic din ce întâlneşte în cale, şi trece cu atâta uşurinţă de la charleston la o chestie socială sau de altă speţă, că distrează, instruind”. Ef. RECENZII V. V. Stanei­u: Altă lume însemnări dintr’o călătorie în America PROPAGANDĂ AVIAIEI D. colonel Rujinski, directorul ge­neral al A. R. P .P. a ţinut Dumini­că, la Călăraşi, o conferinţă despre ..Importanţa aviaţiei pentru apăra­rea naţională şi desvoltarea econo­mică a ţării“. A asistat un public numeros, în frunte cu d. prefect I. Popescu şi celelalte autorităţi. S'au pus bazele fil­alei Ialomiţa şi s’a hotărît dona­rea unui avion care să poarte nu­mele judeţului. Tot Duminică s a procedat la pre­fectura judeţului Dâmboviţa, la Târ­­govişte, la constituirea fil­alei A. R. P. A. a judeţului Dâmboviţa. După amiază de maior Al Bertea, a ţinut o conferinţă în sala de arme. D. prefect Dimitriu în numele po­pulaţiei dâmboviţiene a declarat că toţi slujbaşii judeţului vor da leafa pe o zi, spre a creia primul fond al filialei. La Slatina d. maior aviator Pe­­neş a vorbit în sala „Martinescu“, în faţa autorităţilor, relevând im­portanţa aviaţiei la progresul naţi­unilor, precum şi în viitoarele răz­boaie“. D-nii prefect Gojciu şi general D. Joianu au promis tot concursul pen­tru sărbătorirea zilei aviaţiei, la 8 Aprilie. *

Next