Dobrogea Nouă, noiembrie 1969 (Anul 22, nr. 6600-6625)

1969-11-19 / nr. 6615

-H y I ÎN­­ 41 ü1 ZILE PANA LA SFIRSIIUL A1LUI Realizări diminuate O depășire considerabilă, de 1.265 tone de ciment peste preve­derile planului, a obținut de la începutul anului și pînă la sfîrși­­tul primei decade din luna în curs și colectivul de muncitori, ingineri și tehnicieni de la Fabri­ca de ciment „Ideal" Cernavodă. Aici au fost înregistrate depășiri in­ această perioadă și la produc­ția globală și marfă in valoare de 1.104.000 lei și respectiv 1.136.000 lei, beneficiul realizat peste plan, numai în aceste zece luni, insumind 313.000 lei. La Ti­mi­ș din indicatorii de bază însă, respectiv la producția marfă vin­­dută și încasată, există o nereali­­zare de 45.000 lei. Și aceasta nu din vina fabricii ci din lipsă de vagoane C.F.R. pentru livrări, lu­cru despre care, de altfel, am mai scris in coloanele ziarului nostru. Considerăm că este cazul să se recepționeze apelul pentru că, din cite am fost informați, în ciu­da­ intervențiilor zilnice, fabrica stă foarte prost cu vagoanele, fiind în situația de a opri chiar producția, ciostind riscul de a ră­­mine cu planul neindeplinit. In acest caz, chiar dacă nu s-a in­­timplat pină acum, va trebui să dea socoteală, pentru o sarcină economică neîndeplinită, și orga­nele C.F.R. CUM STAȚI CU ÎNDEPLINIREA PLANULUI ȘI A ANGAJAMENTELOR SE CONTINUĂ TRADIȚIA REZULTATELOR BUNE Muncitorii, in­gine­­rii și tehnicienii de la ÎNTREPRINDE­REA MINIERĂ DO­­BROGEA nu-și dez­mint tradiția bunelor rezultate economico­­financiare obținute in activitatea producti­vă. Succesele dobin­­dite de la începutul anului și pînă la sfâr­șitul primei decade din luna în curs vin să confirme acest lu­cru. Planul a fost în­deplinit in proporție de 108,21 la sută la producția globală, în­­registrîndu-se și la producția marfă vin­­dută și încasată depășire de 7,76 la o sută. Totodată, prin eforturile întregului colectiv al întreprin­derii s-au dat benefi­cii peste plan în va­loare de peste 900.000 lei. De remarcat că, in această perioadă, planul a fost depășit și la sortimente, din­­du-se peste prevederi 3.200 tone cretă mă­cinată, 7.200 tone ar­gilă caolinoasă și 1.500 tone diatomită uscată, și măcinată, un nou produs. DE TREI ORI BENEFICI PLANIFICAT­ E I.P.L Constanța a realizat un beneficiu in valoare de 6.364.000 lei De la întreprinderea de prelu­crare a lemnului Constanța aflăm un rezultat deosebit: obținerea unor beneficii în valoare de 6.364.000 lei, ceea ce reprezintă de trei ori beneficiul planificat, în perioada care s-a scurs de la începutul anului și pînă pe data de 10 noiembrie a.c„ colectivul de lucrători din această unitate a realizat o depășire de 2.310.000 lei la producția globală, față de angajamentul anual de 500.000 lei, iar planul de livrări la export a fost depășit in total cu 480.000 lei valută, față de 50.000 lei valu­tă angajament. Cu alte cuvinte, pînă acum sarcinile de plan și angajamentele luate au fost în­deplinite și depășite exemplar, ceea ce constituie garanția viitoa­relor succese. Omul­ din nou pe lună Modulul lunar aselenizează ___astăzi la ora 8:53____ HOUSTON 18 (Agerpres).­­ Complexul spațial „Yankee Clipper-Intrepid“ s-a înscris pe o orbită lunară eliptică la ora 05:47 (ora Bucureștiului), ora prevăzută în planul de zbor al misiunii lui „Apollo­ 12“. A­­ceastă manevră deosebit de de­licată s-a efectuat în timp ce astronauții Charles Conrad, Ri­chard Gordon și Alan Bean survolau partea invizibilă de pe Pămînt a Lunii. Toate legă­turile radio cu centrul de con­trol din Houston au fost între­rupte în această perioadă. Du­pă 20 de minute de tăcere to­tală, „Apollo­ 12“ a reapărut în zona vizibilă, confirmînd cen­trului de control reușita opera­ției. Acesta este al patrulea ve­hicul spațial cu oameni la bord care reușește să se plaseze pe o orbită circumlunară. Inscriindu-se în jurul Lunii pe o orbită eliptică avind pa­rametrii de 315 km la apose­­leniu și 115 km la­ periseleniu. „Apollo-12“ s-a plasat practic pe linia ideală fixată în planul de zbor al N.A.S.A. Orbita va fi apoi circularizată la o altitu­dine de aproximativ 110 kilo­metri. La câteva minute luarea legăturilor cu după re­centrul de comandă din Houston, astro­nauții au efectuat o transmisi­une de televiziune in culori, în cursul căreia timp de 20 de mi­nute au putut fi văzute primele imagini în culori ale suprafeței lunare. Pe ecranele televizoa­relor, Luna a apărut de o cu­loare roșiatică împestrițată de puncte albe, probabil cratere. Culorile Selenei nu pot fi în realitate definite decât cu aju­torul descrierilor făcute de as­­tronauți. Conrad a arătat că nuanța dominantă este gri, cu­loarea bazaltului, pete brune, iar în anumite locuri alb. Teh­nicienii de la sol au răspuns că pe ecranele de televiziune se pot remarca nuanțe de verde și brun. In cadrul programului se pre­vede o ultimă verificare a in­stalațiilor de ghidare și control ale modulului lunar înaintea e­­tapei de vîrf: aselenizarea, care va avea loc astăzi (miercuri) la ora 8,53 (ora Bucureștiului), cină modulul lunar se va așeza lin în Oceanul Furtunilor. ★ HOUSTON 18 (Agerpres).­­ Nava spațială „Apollo­ 12” a în­ceput la ora 17:54 ora Bucu­­reștiului cea de-a 7-a revolu­ție în jurul Lunii. Viteza navei era de 5.828 km pe oră. Într-o conferință de presă ținută la Houston, Pete Frank, șeful e­­chipei de control al zborului, a declarat că „misiunea „Apollo­ 12“ continuă neașteptat de bine“.­­ „Nava, a declarat el, funcționează aproape perfect, iar noi urmăm planul de zbor sută la sută“. Singura preocu­pare este creată de plîngerea lui Conrad care simte o anu­mită iritare a pielii din pricina contactului aparatajului medi­cal amplasat pe corpul său pentru a transmite la sol date bimedicale Pe ansamblu este bine. Dar pe sortimente? Pină in prezent, colectivul U­­zinei de superfosfați și acid sulfu­ric Năvodari a reușit să obțină o depășire a volumului planificat al producției globale in valoare de 3.629 mii lei, iar al producției marfă de 3.810 mii lei. Eforturile colectivului uzinei amintite și măsurile termico-organizatori­ce care s-au aplicat in procesul de producție, s-au concretizat și in obținerea unor economii la prețul de cost în valoare de 3.265 mii lei. Aceste realizări pe ansamblu sunt diminuate de nerealizările producției pe sortimente. Astfel, dacă la acid sulfuric s-a înregis­trat o depășire a sarcinilor plani­ficate­ la Îngrășăminte fosfatice, produs cu pondere în producția uzinei, nerealizarea sarcinilor de plan din ultima perioadă a in­fluențat negativ îndeplinirea pla­nului la acest produs pe întreaga perioadă care a trecut de la în­ceputul anului. Nerealizările to­tale se cifrează la 944 tone sub­stanță activă. De aceea, in puține­le zile care au mai rămas pînă la sfirșitul anului se impun mă­suri urgente pentru recuperarea acestor rămâneri in urmă. LUCRĂRILE SESIUNII MARII ADUNĂRI NAȚIONALE Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România și-a continuat, marți dimineața, lucrările celei de-a treia sesiuni a celei de-a șasea legislaturi. In sală se aflau deputații Ma­rii Adunări Naționale, precum și numeroși invitați — conducători de instituții centrale și organiza­ții obștești, activiști de partid și de stat, personalități ale vieții economice, științifice și culturale, ziariști. Erau prezenți șefi ai misiuni­lor diplomatice acreditați la Bu­curești, corespondenți ai presei străine. Deputații și invitații au întâm­pinat cu puternice și îndelungi aplauze sosirea în sala de ședin­țe a tovarășilor : Nicolae C­eau­­șescu, Ion Gheorghe Maurer, E­­mil Bodnaraș, Paul Niculescu- Mizil, Gheorghe Rădulescu, Vir­gil Trofin, Ilie Verdeț, Maxim Berghianu, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu. Trecîndu-se la punctul 2 de pe ordinea de zi, deputatul Cornel Onescu, ministrul afacerilor in­terne, a prezentat expunerea la Proiectul de lege privind organi­zarea și funcționarea Miliției. Raportul Comisiei pentru consi­liile populare și administrația de stat și al Comisiei juridice la a­­cest proiect de lege a fost pre­zentat de deputatul Dumitru Ba­­lalia, președintele Comisiei pen­tru consiliile populare și admi­nistrația de stat. La dezbaterea proiectului de lege au luat cuvîntul deputații Sim­i­on Dobrovici, prim-secretar al Comitetului județean Vrancea al P.C.R., președintele Consiliului popular județean, și Ioan Benko, prim-vicepreședinte al Consiliu­lui popular județean Mureș. Du­pă discutarea pe articole. Ma­rea Adunare Națională a adop­tat prin vot secret, cu bile. Le­gea privind organizarea și func­ționarea Miliției. La următorul punct de pe or­dinea de zi, deputatul Florea Dumitrescu, ministrul finanțelor, a prezentat expunerea la Proiec­tul d­e lege privind angajarea gestionarilor, constituirea de ga­ranții și răspunderea in legătură cu gestionarea bunurilor organi­zațiilor socialiste. Deputatul Au­rel Vijolî, președintele Comisiei economico-financiare, a prezen­tat raportul acestei comisii și al Comisiei juridice, în legătură cu proiectul de le­ge supus dezbaterii, au luat cu­­vîntul deputații Iosif U­g­l­a­r, prim-secretar al Comitetului ju­dețean Satu Mare al P.C.R., pre­ședintele Consiliului popular ju­dețean, Eleonora Nilca, director general al Combinatului textil din Cisnădie, și Paraschiv Benes­­cu, președintele Consiliului jude­țean Galați al sindicatelor. Proiectul de lege a fost apoi discutat pe articole, în continua­re, prin vot secret, cu bile. Ma­rea Adunare Națională a adoptat Legea privind angajarea gestio­narilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizații­lor socialiste. La cel de-al 4-lea punct al or­dinii de zi, ministrul justiției, A­­drian Dimitriu, a prezentat ex­punerea la Proiectul de lege pri­vind executarea pedepselor, iar deputatul Mihail Ghelmegeanu, vicepreședinte al Comisiei juri­dice, raportul acestei comisii la proiectul de lege în discuție, în cadrul dezbaterilor ce au urmat au luat cuvîntul deputații Emilia­n Nucescu, președintele Tribunalului Suprem al Republi­cii Socialiste România, și Gheor­­ghe Pop, prim-vicepreședinte al Consiliului popular județean Ma­ramureș. După discutarea pe articole, Marea­ Adunare Națională a a­­doptat prin vot secret, cu Wre­ l­egea privind executarea pedep­selor; în ședința de marți dimineața, deputații au adoptat, de aseme­nea, modificări în componența unor comisii permanente ale Marii Adunări Naționale — punct prevăzut în ordinea de zi. La propunerea Biroului M.A.N., în locul deputatului­ Florea Dumi­trescu, care îndeplinește funcția de ministru al finanțelor, depu­tatul Virgil Pirvu a fost ales membr­u al Comisiei economico­­financiare, în locul deputatului Angelo Miculescu, care îndepli­nește funcția de ministru al a­­griculturii și silviculturii, Marea Adunare­ Națională a ales pe de­putatul Dumitru Coliu, ca mem­bru al Comisiei pentru agricultu­ră și silvicultură. La amiază, ședința plenară a luat sfârșit. Tovarășul Ștefan Voi­­tec, președintele Marii Adunări Naționale, a anunțat că in con­formitate cu principiul sesiunilor deschise, lucrările actualei se­siuni vor continua în comisii per­manente care vor examina cele­lalte proiecte de legi înscrise pe ordinea de zi a sesiunii. Relua­rea lucrărilor în ședințe plenare va fi anunțată din timp. ★ După încheierea ședinței ple­nare, comisiile permanente : eco­­nomico-financiară; pentru agri­cultură și silvicultură; pentru invățămînt, știință și cultură; pentru sănătate, muncă și preve­deri sociale ; juridică s-au întru­nit în ședințe de lucru. {Agerpres} LEGE privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestio­narea bunurilor organizațiilor sociaiiste LEGE privind executarea pedepselor CITIȚI Creșterea rapidă a nevoilor de energie, in general, și de energie electrică­, in special, impune, pe lingă căutarea de noi resurse, o preocupare sporită pentru asigu­rarea unei utilizări cit mai rațio­nale a acestui produs in toate ra­murile economiei naționale. Acționind in direcția, transpu­nerii in viață a sarcinilor trasate de Congresul al IX-lea al Parti­dului Comunist Român privind folosirea rațională a energiei, în­treprinderile din județul Con­stanța au realizat, în perioada ianuarie-octombrie 1969, o eco­nomie la consumurile normate de energie electrică, insumind circa 12.000 MWh. De remarcat faptul că economia de energie electrică, realizată în cele zece luni care au trecut din acest an de către în­treprinderile din județul nostru, ar putea asigura, timp de un an de zile, funcționarea­ unei unități, cum ar fi Combinatul de exploa­tare și industrializare a lemnului Constanța. O contribuție importantă în realizarea economiei de energie electrică de care am amintit au avut-o Fabrica de ciment din Medgidia, întreprinderea mecani­că de utilaje din Medgidia, Com­plexul industrial de morărit și panificație Constanța și altele. Trebuie arătat, însă, că econo­mia de energie electrică realizată pe primele zece­ luni ale anului in curs, la nivelul județului, a fost diminuată cu 2.000 MWh de une­le unități, cum ar fi: întreprin­derea integrată de lină Constan­ța, Industria laptelui Constanța, întreprinderea de transport Con­stanța, I.C.L.P.P. Constanța, Fa­brica de șuruburi Saligny și al­tele, care nu au luat toate măsu­rile necesare pentru a se încadra în consumurile normate. Din analizele efectuate in între­prinderi, a reieșit că la baza re­ducerii consumurilor normate de energie electrică a stat aplicarea măsurilor tehnico-organizatorice, ca: încărcarea utilajelor la capa­citatea nominală, folosirea în spe­cial a agregatelor cu randamente ridicate, menținerea in funcțiune a unui număr limitat de compre­­soare de aer, conform graficului de sarcină, ținerea evidenței con­sumurilor specifice realizate etc. Asemenea măsuri s-au aplicat, cu bune rezultate, la Fabrica de ciment din Medgidia, întreprin­derea mecanică de utilaje Medgi­dia­, Fabrica de celuloză și hârtie Palas și altele. Exemplificând cele de mai sus, arătăm că, prin mărirea indice­lui extensiv la morile de pastă din cadrul Fabricii de ciment din Medgidia și limitarea, corespun­zătoare a funcționării morii de pastă nr. 0 — care are un randa­ment mai scăzut —, se poate ob­ține o economie anuală de ener­gie electrică de aproximativ 800 MWh. Executarea la termenele plani­ficate a reviziilor și reparațiilor la principalele agregate consuma­toare de energie electrică, redu­cerea numărului orelor de opriri accidentale — din diverse cauze, completate cu întocmirea perio­dică a bilanțurilor energetice, in­fluențează pozitiv și in măsură însemnată consumurile specifice realizate, în legătură cu aceasta, arătăm că numai la Fabrica de ciment din Cernavodă, datorită opririlor neplanificate din secțiile măcinare, pastă și ciment, s-a con­sumat, in plus, în cursul trimes­trului III a.c., o cantitate de e­­nergie electrică de circa 100.000 kWh. Reducerea și eliminarea rebu­turilor din producție contribuie, de asemenea, la micșorarea con­sumurilor specifice de energie e­­lectrica, in special la mașinile și agregatele importante, ca mașina de hirtie din cadrul Fabricii de celuloză și hirtie Palas, cuptorul electric cu arc de elaborat oțel de la I.M.U. Medgidia etc. Mărirea, in ultimul timp, a ca­pacităților de producție în stațiile de aer comprimat ale Întreprin­derilor (fabricile de ciment, I.M.U. Medgidia, Șantierul naval Constanța etc.), cu creșteri în­semnate ale consumurilor de e­­nergie electrică, impune în conti­nuare, măsuri adecvate de rațio­nalizare. Dintre măsurile care pot conduce la reducerea conti­nuă a consumurilor specifice de energie electrică amintim: men­­­ținerea in funcțiune, in perma­nență, a numărului minim de compresoare, conform graficului de sarcină stabilit, redimensiona­­rea rețelelor de transport și dis­tribuție a aerului comprimat, a­­sigurarea unei bune etanșări a a­­cestor rețele, montarea de debit­­metre cu dispozitive de contori­­zare, care să înregistreze produc­ția realizată etc. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că alegerea încă din faza de proiec­tare a compresoarelor cu para­metri (debite, presiuni etc.) care să permită acoperirea economică, a curbei de sarcină de consum de aer comprimat, are o influență deosebită in acest sens. Un rol important in reducerea pierderilor de energie electrică si are îmbunătățirea factorului de putere la marii consumatori și în rețelele furnizorului. Rezultatele obținute în această direcție de marii consumatori de energie e­­lectrică din județul Constanța, în perioada ianuarie-octombrie 1969, sunt bune, factorul mediu de pu­tere realizat fiind de 0,985. Pen­tru funcționarea cu factor de pu­tere ridicat, peste zona neutrală (0,93—0,95), I.R.E. Constanța a a­­cordat marilor consumatori, in primele zece luni ale anului în curs, bonificații în valoare de cir­ca 4.000.000 lei, penalizările apli­cate in aceeași perioadă fiind doar de aproximativ 300.000 lei. Printre întreprinderile care sunt mari consumatoare de energie e­­lectrică și cărora li s-au aplicat penalizări pentru realizarea fac­torului de putere sub zona neu­trală, menționăm D.I.F.O.T. Con­stanța. De asemenea, la stațiile de redresare pentru alimentarea cu energie electrică a troleibuze­lor (stația Centru și stația Uzină) se funcționează cu factor de pu­tere coborât sub zona neutrală. Printre problemele de raționa­lizare a consumului de energie e­­lectrică in întreprinderi se înscrie și aplatizarea curbei de sarcină. Gradul de aplatizare a curbei e­­lectrice de sarcină influențează, în mod dir­ect, costul energiei e­­lectrice cumpărate de către Între­prinderile mari consumatoare: în întreprinderile in care exis­tă preocupare pentru aplatizarea curbei de sarcină electrică (fabri­cile de ciment, Complexul indus­­­­trial de morărit și panificație , Constanța etc.), costul energiei e­­­­lectrice achiziționate din sistemul­­ energetic variază intre 0,23 lei j kWh și 0,36 lei kWh. Trebuie a­ j­ratat însă că mai există între­­­­prinderi in județul nostru in care nu se acordă importanța cuveni­tă aplatizării curbei de sarcină de consum de energie electrică. Numai așa se explică faptul că la unele întreprinderi (I.M. „Ener­gia", I.I.L. Medgidia, Șantierul naval Constanța etc.) prețul me­diu al energiei electrice cumpă­rate se ridică la 0,42—0.52 lei/ kWh. Ing. Mihail ROȘU, înspector-șef la Subinspecția energetică Constanța In unitățile economice ale județului VARIAȚII NEPERMISE ÎN UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE V CONCURSUL PENTRU TINERET „CHEIA ORAȘULUI" Sâmbătă, 22 noiembrie a.c., ora 18:00, în Sala sporturilor din Constanța va avea loc cea de-a 7-a etapă a concursului pentru tineret „CHEIA ORA­ȘULUI“ inițiat de Biroul de turism pentru tineret al­­ C.C. al U.T.C. în­ colaborare cu Televiziunea, română, în cadrul acestei etape se vor întrece echipele de tineri din Suceava, și Constanța. Concursul, care va fi în în­tregime transmis de Televi­ziunea română, se va încheia cu un bogat program artistic la care își vor da concursul artiști ai teatrelor constănțe­­ne, ai ansamblului „Brîule­­țul“ și al formațiilor de ar­tiști amatori din cadrul Ca­sei de cultură a tineretului din Constanța și clubului S.N.C. MODA DE TOAMNA - IARNA Ieri soară, in Sala spor­turilor din Constanța a a­­vut loc o interesantă pre­zentare a modei de toam­­­nă-iarnă, in domeniile: con­fecții, tricotaje, încălțămin­te, marochinărie și coafură. Manifestarea organizată de Casa modei, creatorii de modele din București de cooperativele meșteșu­și­gărești ..îmbrăcămintea". ..înainte" și ..Igiena­ din Constanța, cu concursul Centrului de creație al UCECOM București, a pri­lejuit popularizarea celor mai noi creații originale ale unor maiștri cu înaltă calificare.

Next