Dreptatea, iunie 1929 (Anul 3, nr. 489-514)
1929-06-15 / nr. 501
i mi eri, în «Viitorul» puteam ceti: «un partid nu poate fi făcut numaidecât solidar și răspunzător de cele ce se scriu în presa sa...», iar, la Senat, tot eri, d. Tancred Constantinescu declară că «omul politic nu răspunde de cele ce se scriu în presa de partid..». Teoria, este a liberalilor, pentru a putea masca nemaipomenita ipocrizie a ţinutei lor de opoziţiune. In Parlament, locul de răspundere, reprezentanţii partidului liberal tac chitic; niciunul, din cei autorizaţi, nu a răspuns la invitaţiunea de atâtea ori repetată de pe banca ministerială, de a primi discuţiunea asupra politicei economice şi financiare cu care d. V. Brătianu a fericit ţara timp de şapte ani. In schimb cele mai furibunde campanii sunt duse în presa lor, în contra guvernului; cele mai cutezătoare teorii, cele mai mincinoase afirmaţiuni, sunt făcute cu o sfruntare ce nu-şi are pereche. Conform teoriei, mai sus formulate, presa liberală se simte la largul său, căci nici o răspundere politică nu ar aştepta-o. Şi totuşi. Oricât le-ar conveni liberalilor această teorie, la adăpostul căreia ei cred că vor putea să mai aiurească opiniunea publică, ei nu vor scăpa de răspunderea de care se leapădă. Importă, pentru reintroducerea sănătăţii morale în viaţa noastră politică, să se demaşte zi cu zi, ipocrizia, minciuna şi sfruntarea liberală. Campaniile din presa liberală, cari caută să arunce vălul uitării asupra trecutului apropiat, cari tind să înfăţişeze drept cauze ale crizei actuale nu greşelile comise, an după an, de d. V. Brătianu, ci politica Icu’tannului d-lui Maniu, care conduce afacerile publice de abia de şase luni, sunt îndrăzneţe şi ridicole. Ni se împuiază capul cu anii de «excedente bugetare» ai administraţiunii d-lui V. Brătianu- Presa liberală uită însă să spue că acele excedente se dovedeau fictive. Un simplu efect al unor erori de scripte — poate chiar voite — pe care le denunţa d. M. Manoilescu, fost subsecretar de stat la finanţe, şi pe cari le-a recunoscut d- general Averescu chiar, care nu poate fi socotit printre detractorii pasionaţi ai d-lui V. Brătianu. Şi, ieri încă, «Independenţa Română» se încerca să escamoteze deficitul cel prea patent al ultimului exerciţi bugetar al gospodarului domn V. Brătianu, mascându-1 sau scuzându-1 cu acele excedente a că- Tor existentă nici chiar pe hârtie nu a mai putut fi dovedită. De ce nu vine d. V. Brătianu, în Cameră, unde se încăpăţânează să figureze virtual, în loc de a-şi lua locul de odihnă din Senat, la are legea îi dă dreptul ? De ce nu vine d-sa să ne explice ce e cu excedentele sale î De ce nu vine să-și apere politica sa î De ce nu cutează să atace, acolo unde cuvântul capătă altă gravitate, preferind ungherile din adunările intime ale cluburilor de provincie î Nu cutează decât să asmute clandestin campanii în presa sa, campanii pe care, după teoria pe care o aminteam, le va putea dezavua la prima strânsoare cu uşa. Recunoaştem că procedeul, ca şi teoria, sunt comode. Tot atât de comode ca şi campaniile de insinuări de defăimare, duse de acest partid, în străinătate, prin personalităţile băncii liberale al căror anonimat a fost însă pătruns. S-au revoltat altădată liberalii de faptul că acele viguroase campanii duse de partidul naţional-ţărănesc, timp de zece ani, în contra guvernelor lor, aveau un ecou inevitabil în străinătate. Ca şi cum se putea împiedica trecerea peste graniţă a ecourilor unei dârze lupte politic, dusă pe faţă în parlament sau prin întruniri publice- Metoada liberală, faţă de străinătate este alta. Şoapta, insinuaţiunea, intriga sunt armele cu cari luptă anonimii emisari pe cari îi trimite din consiliile lor de administraţie, ca să defăimeze. Aceiaşi ipocrizie, acelaş calcul. Dacă partidul liberal va putea trage ceva foloase politice de pe urma acestei acţiuni clandestine, atât mai bine; dacă, dimpotrivă se va produce o reacţiune, le rămâne conducătorilor partidului să decline orice răspundere, să arunce moartea în ţigan. Să afle însă, şi presa liberală, şi diriguitorii partidului, că partida pe care o joacă este primejdioasă, căci guvernul şi partidul naţionalţărănesc vor aplica sancţiuni cari vor ustura. CAMPANII LIBERALE -------"înc Anul III nr. 501 c. samMra 15 iunie 1929 4 PAGINI I 3 Lei I A. B TARA Un an «1000 6 luni 500 3 luni . • . . . 250 N O N A M E DUBLU In STRĂINĂTATE T E; INVfigATORI, PREOȚI $1 SĂTENI On ap I I , I • 750 6 luni ..... 375 3 luni.................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.Calea Victoriei 49, Etaj D. v. Plangeanu a constatat ca ciocrpi străini au fost aduşi de guvernul liberal, guvern al tuturor „competentelor". Nu este aceasta un testimoniu de adevărata paupertate pentru un guvern de „competent!" ?. TELEFON 1 Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Adiţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului, la toate agenţiile de publicitate din tari 3 Lei ---------O O XXX oo------■ In ședința de eun, Senatul a votat legea accelerării. Una din marile lipsuri ale societăţii noastre era, fără îndoială, defectuosul sistem de administrare a dreptăţii. Procesele interminabile (sînt destule cazuri cînd justiţia a desbătut douăzeci şi treizeci de ani un proces) loveau pe toţi cetăţenii, în special pe cei dela ţară. Deplasările dela sat la oraş, dintr’un oraş în altul pentru apeluri şi recursuri ■— uneori fiind nevoe şi de deplasări de martori, expertize, constatări locale, etc. — puteau ruina ambele părţi ale unui proces. Cîștigul procesului, scăzînd din el taxele, cheltuelile, onorariile — rămînea iluzoriu. Din această pricină mulți renunță la proces. își abandonează mai degrabă drepturile— decit să intre în laminoarul judecătoresc. Iar unii recurg la arbitri, mai ales în provinciile alipite — statul pierzînd astfel şi venituri şi prestigiu• Fostul ministru de justiție Gh. Mîrzescu a făcut o merituoasă încercare prin legea accelerării. Cei cîţiva ani de punere în practică a acestei legi i-au pus în evidenţă şi defectele, şi lacunele. Proectul de lege, prezintat parlamentului de d. Gr. lunian, împlineşte lipsurile — satisfăcând, şi pe justifiabili, pe avocaţi şi pe judecători. Cu prilejul desbaterii de ori de la Senat, a vorbit d. Gr. lunian — ministrul Justiţiei — dînd lămuriri şi făcînd importante declaraţii în privinţa operei de unificare legislativă. In discursul d-sale am găsit nu numai remarcabilul spirit juridic, o cultură de specialitate şi generală , dar şi o atentă grijă de nevoile celor ce «flămânzesc după dreptate». D. OR. IONIAN ministrul justiţiei „DUŞMANII PARTIDULUI...“ -oooxxxooo-D. Vittfila Braflam bântuit şi de mania persecuţiei Dizidentele tăgăduiesc autoritatea centrului In «Viitorul» de Marţi seara, a apărat o notiţă — tipărită în caractere grase — şi al cărei conţinut a stârnit mai întâi haz, apoi discuţii în toate cercurile politice-Nota în chestie era scurtă. Ea nu cuprindea decât constatarea că d-nii Ştefan II- Ştefan şi Onose din Galaţi sunt excluşi din partidul liberal; mai mult decât atâta, că acţiunea lor actuală îi arată drept duşmani ai partidului liberal.După cum se vede, în lupta pe care o conduce pe două fronturi — contra guvernului şi contra popriului d-sale partid — d- Vintilă Brătianu a devenit romantic, întrebuinţând în proza-i de obicei atât de încâlcită — formule moştenite de la revoluţia din 1789. Remarcăm — în primul rând că aceşti doi duşmani ai partidului liberal sunt, unul fost primar al Galaţilor, celălalt fost prefect al Covurluiului — fireşte sub guvernare brătienistă — şi că, printre cei foarte mulţi, care-i urmează, sunt numeroşi foşti parlamentari. ACŢIUNEA «DUŞMANILOR».. Toţi aceşti liberali s’au întrunit deunăzi la Galaţi şi au votat o moţiune prin care se arată că decretele de excludere, din partid, ce se pronunţă aci la Bucureşti, de către d. Vintilă Brătianu sunt nule şi neavenite, nefiind date cu respectarea statutelor partidului. Tonul general al moţiunii dizidenţii gălăţene este însă de natură a arăta că discuţia unor forme statutare nu este decât pretextul găsit pentru a discuta autoritatea d-lui Vintilă Brătianu, fiindcă, incontestabil, duşmani dintre aceia, de care vorbeşte Viitorul se găsesc încă foarte mulţi în partidul liberal, toţi tinzând, pe diverse căi spre aceeaşi ţintă .* debarcarea d-lui Vintilă Brătianu. Şi aceasta nu va întârzia ci se va realiza pe calea apropiatului congres, care nu se mai poate evita. CONGRESUL LA TOAMNA In adevăr, dictatura, pe care d. Vintilă Brătianu încearcă să exercite, purtând partidul pe căi nesigure, ba chiar primejdios, se ; acţiunea dizidenţelor din ce în ce mai importante ca număr şi persoane ; certurile dintre conducătorii de la Centru, cu repercusiunile lor fireşti la periferie; toate aceste elemente au împins starea de nervozitate din partidul liberal, până la un paroxism, care poate aduce din moment în moment catastrofa finală. întârzierea izbucnirii nu se explică decât prin speranța răfuielii apropiate in congresul general al partidului, care trebuia să se întrunească încă de multă vreme pentru a ratifica şefia provizorie a d-lui Vintilă Brătianu, dar a cărui convocare a fost mereu amânată de către fostul wim-ministru, înspăimântat de ideia că din acest congres ar putea eși, în loc de ratificare, mazilire. De astă dată însă, congresul nui mai poate fi amânat. El va avea loc —negreșit — în Septembrie viitor şi nu va fi lipsit, fără îndoială, de interesul unui important eveniment politic, menit să pună capăt gravelor frământări ce ameninţă existenţa partidului liberal. Ora SPOVEDANIA de A. CEHOV Era o zi senină, deşi cam geroasă... Mă simţeam fericit şi mulţumit ca un birjar căruia, din greşeală, i s’a dat o monedă de aur în locul uneia de argint. îmi venea să râd, să plâng şi să mulţumesc lui Dumnezeu. Din om de rând mă făcuseră casieri Nu mă bucuram gândindu-mă că aşi putea să ciupesc ceva parale! Pe atunci nu eram încă pungaş, şi l-aşi fi rupt în bucăţi pe acel care mi-ar fi spus că cu timpul am să ajung să fur... Mă bucuram numai de înaintare şi de mărirea microscopică a lefii — atâta tot. De când ştiam că sunt casier parcă mi se părea că am pe nas nişte ochelari cu sticle roz. Toate mi se păreau frumoase, şi oamenii parcă se schimb... Ură ! Pe cuvântul meu de onoare! Cei răi deveniseră buni, sluţii frumoşi şi cu toţii aveau calităţi pe care nici nu le bănuisem. — Foarte curios! — zicea eu ştergându-mi ochii. Sau cu dânşii s’a întâmplat ceva, sau eu am fost prost până acuma şi nu băgăm de seamă. Ce oameni cum se cade! In ziua numirii mele mă pomenesc că unul din directori, om mândru şi care nu stătea de vorbă cu funcţionarii mărunţi, vine la mine şi mă bate zâmbind pe umăr. — Fii mândru, dragă, că ai ajuns casier la vârsta d-tale. Dar de ce nu te vezi pe nicăieri? La mine vin mulţi tineri şi e mere veselie. Chiar şi fetele mele ziceau: „De ce nu-l pofteşti la noi pe Grigore Cusmici, că e foarte simpatie?“ Zic: Lasă, că am să încerc să vi-l aduc. Nu mai face mofturi şi vino pe la noi! Curios! Ce-o fi cu dânsul? O fi înebunit? In aceiaşi zi, acasă, mă aşteptau alte lucruri de mirare. Mamă-mea a dat la mapa patru feluri în loc de două ca de obicei. Seara a servit dulceaţă şi la ceai prăjituri. A doua zi la fel. Veneau şi musafiri şi le dădea şocolată. A treia zi, iarăşi. — Mamă, zic, ce-ai păţit? De ce faci aşa cheltueli? Doar nu mi-au dublat leafa! Mama se uită mirată la mine. — Ei, doamne! Dar ce-ai de gând să faci cu banii? Vrei să te apuci să pui la ciorap? Tata şi-a comandat un palton de blană şi o căciulă nouă. A început să facă cură de ape minerale şi de struguri, acuma, iarna! După cinci zile am primit o scrisoare de la fratele meu. Până acum zicea de mine că sunt un egoist, că n’aşi fi în stare să mă jertfesc pentru o ideie şi nu mă putea suferi din pricina asta. Acuma îmi scrie: „Dragă frate, nu-ţi poţi închipui ce iad e pentru sufletul meu cearta noastră. Să ne împăcăm! Să ne dăm mâna frăţeşte! In aşteptarea răspunsului, rămân al tău, care te adoră’’. I-am răspuns că şi eu îl ador şi că sunt fericit. Peste câteva zile primesc o telegramă. Mulţumesc din inimă. Trimite o sută ruble. Nevoie absolută. Te îmbrăţişez”. I-am trimes suta de ruble... Chiar şi Ea s’a schimbat. Mai înainte Ea nu mă iubea. Când îndrăznisem, odată, s’o fac să înţeleagă ce se petrece în inima mea, m’a făcut obraznic şi-a pufnit de râs. O săptămână după numirea mea, am întâlnit-o şi mi-a zâmbit făcând gropiţe în obraji şi ruşinându-se. — Ce-i cu d-ta? Ai devenit drăguţ! Cum ai făcut? Peste o lună mama ei mi-era soacră, atât de drăguţ devenisem! îmi trebuiau bani pentru nuntă şi am luat trei sute de ruble din casă. De ce să nu iei când eşti sigur că ai să pui la loc când primeşti leafa? Şi pe urmă am mai luat o sută pentru Casuzov... îmi ceruse împrumut... Nu-1 puteam refuza, avea trecere mare, ar fi putut oricând să facă să mă dea afară. . . (Redactorul, găsind povestea cam lungă, a tăiat dintr’însa în locul acesta optzeci și trei de rânduri). Cu o săptămână înainte de arestarea mea, le-am dat o masă în mm insistențelor lor. Să se ghiftuiască până n’or mai putea! N’am numărat câte persoane au fost în seara aceia, dar țin minte că toate cele nouă odăi ale mele erau pline. Fiica, lui Casuzov a orbit pe toți cu luxul ei. Numai florile câte erau pe ea trebue să fi costat o mie de ruble. Serbarea era foarte reuşită... Muzică răsuna, policandrele străluceau, şampania curgea... S’au pronunţat discursuri lungi şi toasturi scurte. Un gazetăraş mi-a, făcut o odă, iar un altul o baladă. — La noi în Rusia nu ştie lumea să preţuiască oameni ca Grigore Cusmici! — a zis la masă Casuzov cu glas tare. Şi toţi aceşti aducători de laude cum întorceau spatele şopteau şi mă arătau cu degetul. Ii vedeam cum îşi zâmbeau şi-şi făceau semne. — A furat, al dracului! — îşi spuneau ei la ureche, zâmbind. Dar asta nu i-a împiedicat să mănânce şi să bea bine. Nevasta mea pe care strălucea aurul şi briliantele a venit lângă mine şi mi-a şoptit: I-am auzit spunând că ai furat. Bagă de seamă! Eu nu pot trăi cu un hoţ! Eu plec! Fratele meu a împrumutat cinci mii de ruble de la mine şi, punând banii în buzunar, mi-a zis: „Dacă e adevărat ce se spune, atunci... bagă de seamă! Eu nu pot fi fratele unui hoţ!” Era şase dimineaţa când s’a isprăvit serbarea. La plecare unul din invitaţi mi-a strigat din sania care pornise: „Mâine are să fie revizie. Iţi mulţumesc pentru serbare!” Domnii mei şi doamnele mele! Ieri eram om de treabă şi astăzi sunt im pungaş. Acum puteţi să mă judecaţi, să mă condamnaţi, să mă exilaţi, să mă înjuraţi, să mă băteţi cu pietre... dar nu toţi, nu toţi aveţi dreptul acesta. Din ruseşte de sofia: dobrogeanu-gherea --------con- «In viata noastră socială si morală trebuesc stabilite cel puţin trei categorii de indivizi: acei cari, ca femeia Cezarului sunt la adăpost de orice bănuială, acei cari»..., etc. 1 (L’Indépendance Roumaine) i -OOOXXXOOO—— <(ongrcsişfll D. FERDINAND KLINDERA Delegatul Confederaţiei Uniunii Cooperative agricole din Ceho-Slovacia Dură in plină activitate ”. Eugen Kuratkowski, ministrul de Industrie şi Comerţ al Poloniei a făcut să apară într-un mare ziar polonez impresiile sale asupra recentei şi scurtei călătorii în România. In cele de mai jos redăm, pe cât de credincios cu putinţă, traducerea acelui deosebit de interesant articol: — Călătoria mea în România a avut drept scop reprezentarea guvernului Republicei Polone la marile festivităţi ale poporului şi statului român, serbate de ţara întreagă, la 22 Mai, la Alba Iulia, cu ocazia aniversărei celor zece ani de la constituirea României Mari. In acest scop au sosit în România delegaţiunile tuturor guvernelor. Polonia, luând în consideraţie relaţiunile importante politice şi economice, cari rezultă ca o necesitate naturală din situaţiunea geografică şi din vecinătatea cu România, a delegat un membru activ al guvernului. Am plecat deci pentru a îndeplini o datorie, ce e drept sinceră şi care rezultă din sentimentul adânc al întregului popor polon şi al guvernului, însă cu toate acestea o datorie mai mult de ordin formal, adică de a exprima autorităţilor celor mai înalte ale Regatului român, urările pentru desvoltarea cea mai fericită şi cea mai complectă a ţării. Insă folosul real al contactului meu, de câteva zile, cu membrii Regentei şi guvernului român au întrecut toate aşteptările mele. Trebue, înainte de toate, să mărturisesc că am întâlnit la toti factorii competenţi din România o prietenie aşa de reală şi aşa de cordială faţă de Polonia, un interes aşa de mare pentru chestiunile polone, o cunoaştere aşa de înţelegătoare şi o bucurie aşa de sinceră pentru orice progres făcut de noi, pentru fiecare cucerire a muncii noastre şi a eforturilor noastre — încât am rămas într’adevăr surprins. Cât adevăr se ascunde în cuvintele pe cari mi le-a spus un distins reprezentant al poporului român: «Astăzi aveţi mulţi prieteni şi la «fiecare aniversare decenală veţi aavea întotdeauna mai mulţi. » In «România însă aveţi de mult timp «prieteni sinceri şi aceasta dintr’o «vreme, când prietenii Poloniei erau «foarte puţini la număr». Convorbirile, pe cari le-am avut cu membrii Regenţei, cu Preşedintele Consiliului de Miniştri, d. Maniu, cu Ministrul de Industre şi Comerţ, cu Ministrul de Finanţe şi cu cel de Justiţie, cât şi cu reprezentanţii distinşi ai vieţii culturale, economice şi militare — toate erau impregnate de acelaş sentiment amical faţă de Polonia. In discuţiunile repetate pe cari le-am avut cu energicul şi foarte popularul ministru d. V. Madgearu, care deţine portofoliul Industriei şi Comerţului, am putut constata o unitate de vedere perfectă între noi, în ceea ce priveşte necesitatea adâncirei şi a lărgirei raporturilor reciproce economice polono-române precum şi colaborarea mai apropiată pe terenul economic, pentru a obţine în modul acesta o apropiere şi o cunoaştere şi mai strânsă a celor două naţiuni. Am stabilit de asemenea metodele unei activităţi siste- matice. Cea mai mare impresiune însă a făcut asupra mea observarea nemijlocită a tot ce se petrece actualmente în România. România munceşte. Chiar in momente de sărbătoare nu încetează ritmul muncii, a unei munci conştiente, care tinde spre refacerea fizică şi organică a României Mari. Problemele actuale: ridicarea agriculturii, unificarea şi modernizarea legislaţiei, stabilizarea valutei, desvoltarea comunicaţiunilor terestre şi maritime, ridicarea consumaţiei şi modernizarea organizaţiei de stat — acestea sunt problemele, cari preocupă nu numai guvernul, dar şi poporul întreg, încă o impresie dela festivităţile dela Alba Iulia. S’au adunat acolo peste 100.000 de ţărani. Au sosit cu zeci de trenuri clerul, guvernul, membrii parlamentului, Regenţa, şi întreaga Familie Regală. Ordine exenplară. Trenurile sosesc punctual. — Entuziasmul masselor pentru guvern şi casa Regală nedescris de cordial. Toată lumea se simte aici ca o singură familie. Mi se pare că evoluţia progresului, a organizaţiunei naţionale a României Mari, nu este îndestul de înţeleasă şi apreciată în ţările vecine. Mi se pare de asemenea, — sfârşeşte domnul ministru — că unei naţiuni care lucrează aşa de serios şi aşa de armonios la problemele viitorului ei, se poate prezice mult succes și un mare viitor. POLEMICI DICTATORUL . Un ziar liberal spune că «o dictatură luminată ar putea să aducă mult bine... Dictatorii nu se improvizează, ci se nasc cu riscurile profesiunii în faţă — moartea sau gloria, Și starea de laşitate în care am ajuns, — nu vedem dictatorul care să ne aducă îndreptarea». Cum D. Vintilă Brătianu e laşi N’are d-sa mutră de dictator ? INCA UNUL «Viitorul» care a provocat pe general Prezan, na publicat scrisoarea acestuia de răspuns. Iar «Universul» combate scrisoarea, dînd lecţii de patriotism d-lui general Prezan. Bine c'am văzut şi asta . Liberalii acuzînd de lipsă de patriotism pe însuşi şeful Marelui Cartier General din timpul războiului pentru întregirea neamului! TRECUTUL «O naţiune , — spune «L’Indépendance Roumaine», — poate găsi în trecutul ei un motiv de mîndrie sau de speranţă. In momentele grele ale istoriei, naţiunea se simte încurajată de înaltele fapte ale Strămoşilor — şi acest lucru dă ajutor la trecerea vicisitudinilor din prezent». Ce să facem dacă liberalii nu s’au gîndit să ne lase drept moşteniri «fapte înalte» care să ne dea «mârârdrie» şi «speranţă». CRIZA Presa liberală franceză recunoaş te că operaţia de stabilizare «provogue toujours, au début, un certain malaise sur le marché intérieur. Ce phénoméne est du á la raréf ication des capitaux». Dacă operația de stabilizare provoacă totdeauna o depresiune a pieții interne, — de ce presa liberală în românește face responsabil de această depresiune... guvernul !