Dreptatea, iunie 1929 (Anul 3, nr. 489-514)

1929-06-15 / nr. 501

i­ mi­ eri, în «Viitorul» puteam ceti: «un partid nu poate fi făcut numai­decât solidar și răspunzător de cele ce se scriu în presa sa...», iar, la Senat, tot eri, d. Tancred Constanti­­nescu declară că «omul politic nu răspunde de cele ce se scriu în pre­sa de partid.­.». Teoria, este a liberalilor, pentru a putea masca nemaipomenita ipo­crizie a ţinutei lor de opoziţiune. In Parlament, locul de răspunde­re, reprezentanţii partidului libe­ral tac chitic; niciunul, din cei au­torizaţi, nu a răspuns la invitaţiu­­nea de atâtea ori repetată de pe ban­ca ministerială, de a primi discuţiu­nea asupra politicei economice şi financiare cu care d. V. Brătianu a fericit ţara timp de şapte ani. In schimb cele mai furibunde cam­panii sunt duse în presa lor, în con­tra guvernului; cele mai cutezătoa­re teorii, cele mai mincinoase afir­­maţiuni, sunt făcute cu o sfrunta­­re ce nu-şi are pereche. Conform teoriei, mai sus formu­late, presa liberală se simte la lar­gul său, căci nici o răspundere poli­tică nu ar aştepta-o. Şi totuşi­. Oricât le-ar conveni liberalilor această teorie, la adăpostul căreia ei cred că vor putea să mai aiureas­că opiniunea publică, ei nu vor scă­pa de răspunderea de care se lea­pădă. Importă, pentru reintroducerea sănătăţii morale în viaţa noastră politică, să se demaşte zi cu zi, ipo­crizia, minciuna şi sfruntarea libe­rală. Campaniile din presa liberală, cari caută să arunce vălul uitării asupra trecutului apropiat, cari tind să înfăţişeze drept cauze ale crizei actuale nu greşelile comise, an după an, de d. V. Brătianu, ci politica Icu’tannului d-lui Maniu, care con­duce afacerile publice de abia de şase luni, sunt îndrăzneţe şi ridi­cole. Ni se împuiază capul cu anii de «excedente bugetare» ai administra­­ţiunii d-lui V. Brătianu- Presa li­berală uită însă să spue că acele excedente se dovedeau fictive. Un simplu efect al unor erori de scrip­te — poate chiar voite — pe care le denunţa d. M. Manoilescu, fost subsecretar de stat la finanţe, şi pe cari le-a recunoscut d- general A­­verescu chiar, care nu poate fi so­cotit printre detractorii pasionaţi ai d-lui V. Brătianu. Şi, ieri încă, «Independenţa Ro­mână» se încerca să escamoteze de­ficitul cel prea patent al ultimului exerciţi bugetar al gospodarului domn V. Brătianu, mascându-1 sau scuzându-1 cu acele excedente a că- Tor existentă nici chiar pe hârtie nu a mai putut fi dovedită. De ce nu vine d. V. Brătianu, în Cameră, unde se încăpăţânează să figureze virtual, în loc de a-şi lua locul de odihnă din Senat, la are legea îi dă dreptul ? De ce nu vine d-sa să ne explice ce e cu exceden­tele sale î De ce nu vine să-și ape­re politica sa î De ce nu cutează să atace, acolo unde cuvântul capătă altă gravitate, preferind ungherile din adunările intime ale cluburilor de provincie î Nu cutează decât să asmute clan­destin campanii în presa sa, cam­panii pe care, după teoria pe care o aminteam, le va putea dezavua la prima strânsoare cu uşa. Recunoaştem că procedeul, ca şi teoria, sunt comode. Tot atât de comode ca şi campa­niile de insinuări de defăimare, duse de acest partid, în străinătate, prin personalităţile băncii liberale al căror anonimat a fost însă pă­truns. S-au revoltat altădată liberalii de faptul că acele viguroase campanii duse de partidul naţional-ţărănesc, timp de zece ani, în contra guver­nelor lor, aveau un ecou inevitabil în străinătate. Ca şi cum se putea împiedica trecerea peste graniţă a ecourilor unei dârze lupte politi­c, dusă pe faţă în parlament sau prin întruniri publice- Meto­ada liberală, faţă de străină­tate este alta. Şoapta, insinuaţiu­­nea, intriga sunt armele cu cari luptă anonimii emisari pe cari îi trimite din consiliile lor de admi­nistraţie, ca să defăimeze. Aceiaşi ipocrizie, acelaş calcul. Dacă partidul liberal va putea tra­ge ceva foloase politice de pe urma acestei acţiuni clandestine, atât mai bine; dacă, dimpotrivă se va pro­duce o reacţiune, le rămâne condu­cătorilor partidului să decline orice răspundere, să arunce moartea în ţigan. Să afle însă, şi presa liberală, şi diriguitorii partidului, că partida pe care o joacă este primejdioasă, căci guvernul şi partidul naţional­­ţărănesc vor aplica sancţiuni cari vor ustura. CAMPANII LIBERALE -------"înc Anul III nr. 501 c. samMra 15 iunie 1929 4 PAGINI I 3 Lei I A. B TARA Un an «1000 6 luni 500 3 luni . • . . . 250 N O N A M E DUBLU In STRĂINĂTATE T E; INVfigATORI, PREOȚI $1 SĂTENI On ap I I , I • 750 6 luni ..... 375 3 luni.................200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.­Calea Victoriei 49, Etaj D. v. Plangeanu a constatat ca ciocrpi străini au fost aduşi de guvernul liberal, guvern al tuturor „competente­­lor". Nu este aceasta un testimoniu de a­­devărata paupertate pentru un guvern de „competent!" ?. TELEFON 1 Direcţia 379/41 Redacţ. 313/54 Adiţia 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului, la toate agenţiile de publicitate din tari 3 Lei ---------O O XXX oo------■ In ședința de eun, Senatul a votat legea accelerării. Una din marile lipsuri ale socie­tăţii noastre era, fără îndoială, de­fectuosul sistem de administrare a dreptăţii. Procesele interminabile (sînt des­­tule cazuri cînd justiţia a desbătut douăzeci şi treizeci de ani un pro­ces) loveau pe toţi cetăţenii, în spe­cial pe cei dela ţară. Deplasările dela sat la oraş, din­­tr’un oraş în altul pentru apeluri şi recursuri ■— uneori fiind nevoe şi de deplasări de martori, experti­ze, constatări locale, etc. — puteau ruina ambele părţi ale unui proces. Cîștigul procesului, scăzînd din el taxele, cheltuelile, onorariile — ră­­mînea iluzoriu. Din această pricină mulți renun­ță la proces. își abandonează mai degrabă drepturile— decit să intre în laminoarul judecătoresc. Iar u­­nii recurg la arbitri, mai ales în provinciile alipite — statul pier­­zînd astfel şi venituri şi prestigiu• Fostul ministru de justiție Gh. Mîrzescu a făcut o merituoasă în­cercare prin legea accelerării. Cei cîţiva ani de punere în practică a acestei legi i-au pus în evidenţă şi defectele, şi lacunele. Proectul de lege, prezintat parla­mentului de d. Gr. lunian, împlineş­te lipsurile — satisfăcând, şi pe jus­­tifiabili, pe avocaţi şi pe judecători. Cu prilejul desbaterii de ori de la Senat, a vorbit d. Gr. lunian — mi­nistrul Justiţiei — dînd lămuriri şi făcînd importante declaraţii în pri­vinţa operei de unificare legisla­tivă. In discursul d-sale am găsit nu numai remarcabilul spirit juridic, o cultură de specialitate şi genera­lă , dar şi o atentă grijă de ne­voile celor ce «flămânzesc după dreptate». D. OR. IONIAN ministrul justiţiei „DUŞMANII PARTIDULUI...“ -oooxxxooo-D. Vittfila Braflam­ bântuit şi de mania persecuţiei Dizidentele tăgăduiesc autoritatea centrului In «Viitorul» de Marţi seara, a apărat o notiţă — tipărită în ca­ractere grase — şi al cărei conţinut a stârnit mai întâi haz, apoi discu­ţii în toate cercurile politice-Nota în chestie era scurtă. Ea nu cuprindea decât constatarea că d-nii Ştefan II- Ştefan şi Onose din Galaţi sunt excluşi din partidul li­beral; mai mult decât atâta, că ac­ţiunea lor actuală îi arată drept duşmani ai partidului liberal­.­După cum se vede, în lupta pe care o conduce pe două fronturi — contra guvernului şi contra po­­priului d-sale partid — d- Vintilă Brătianu a devenit romantic, între­buinţând în proza-i de obicei atât de încâlcită — formule moştenite de la revoluţia din 1789. Remarcăm — în primul rând că aceşti doi duşmani ai partidului li­beral sunt, unul fost primar al Ga­laţilor, celălalt fost prefect al Co­­vurluiului — fireşte sub guvernare brătienistă — şi că, printre cei foar­te mulţi, care-i urmează, sunt nu­meroşi foşti parlamentari. ACŢIUNEA «DUŞMANILOR»­.. Toţi aceşti liberali s’au întrunit deunăzi la Galaţi şi au votat o moţiune prin care se arată că decretele de excludere, din partid, ce se pronunţă aci la Bucu­reşti, de către d. Vintilă Brătianu sunt nule şi nea­venite, ne­fiind date cu res­pectarea statutelor parti­dului. Tonul general al moţiu­nii dizidenţii gălăţene este însă de natură a arăta că discuţia unor forme statu­tare nu este decât pretex­tul găsit pentru a discuta autoritatea d-lui Vintilă Brătianu, fiindcă, incontes­tabil, duşmani dintre aceia, de care vorbeşte Viitorul se găsesc încă foarte mulţi în partidul liberal, toţi tin­zând, pe diverse căi spre a­­ceeaşi ţintă .* debarcarea d-lui Vintilă Brătianu. Şi aceasta nu va întârzia ci se va realiza pe calea a­­propiatului congres, care nu se mai poate evita. CONGRESUL LA TOAMNA In adevăr, dictatura, pe care d. Vintilă Brătianu în­cearcă să exercite, pur­tând partidul pe căi nesi­gure, ba chiar primejdios­, se ; acţiunea dizidenţelor din ce în ce mai importan­te ca număr şi persoane ; certurile dintre conducă­torii de la Centru, cu re­percusiunile lor fireşti la periferie; toate aceste ele­mente au împins starea de nervozitate din partidul li­beral, până la un paro­xism, care poate aduce din moment în moment catas­trofa finală. întârzierea izbucnirii nu se explică decât prin spe­ranța răfuielii apropiate in congresul general al parti­dului, care trebuia să se întrunească încă de multă vreme pentru a ratifica şe­fia provizorie a d-lui Vin­tilă Brătianu, dar a cărui convocare a fost mereu a­­mânată de către fostul wim-ministru, înspăimân­tat de ideia că din acest congres ar putea eși, în loc de ratificare, mazilire. De astă dată însă, con­gresul nui mai poate fi a­­m­ânat. El va avea loc —ne­greșit — în Septembrie vii­tor şi nu va fi lipsit, fără îndoială, de interesul unui important eveniment poli­tic, menit să pună capăt gravelor frământări ce a­­meninţă existenţa partidu­lui liberal. Ora SPOVEDANIA de A. CEHOV Era o zi senină, deşi cam ge­roasă... Mă simţeam fericit şi m­ul­ţumit ca un birjar căruia­, din greşeală, i s’a dat o monedă de aur în locul uneia de argint. îmi venea să râd, să plâng şi să mul­ţumesc lui Dumnezeu. Din om de rând mă făcuseră casieri Nu mă bucuram gândindu-mă că aşi putea să ciupesc ceva pa­rale! Pe atunci nu eram încă pun­gaş, şi l-aşi fi rupt în bucăţi pe acel care mi-ar fi spus că cu tim­pul am să ajung să fur... Mă bu­curam numai de înaintare şi de mărirea microscopică a lefii — atâta tot. De când ştiam că sunt casier parcă mi se părea că am pe nas nişte ochelari cu sticle roz. Toate mi se păreau frumoase, şi oa­me­nii parcă se schimb... Ură ! Pe cu­vântul meu de onoare! Cei răi deveniseră buni, sluţii frumoşi şi cu toţii aveau calităţi pe care nici nu le bănuisem. — Foarte curios! — zice­a eu ştergându-mi ochii. Sau cu dânşii s’a întâmplat ceva, sau eu am fost prost până acuma şi nu bă­găm de seamă. Ce oameni cum se cade! In ziua numirii mele mă pome­nesc că unul din directori, om mândru şi care nu stătea de vor­bă cu funcţionarii mărun­ţi, vine la mine şi mă bate zâmbind pe umăr. — Fii mândru, dragă, că ai a­­juns casier la vârsta d-tale. Dar de ce nu te vezi pe nicăieri? La mine vin mulţi tineri şi e mere veselie. Chiar şi fetele mele zi­ceau: „De ce nu-l pofteşti la noi pe Grigore Cusmici, că e foarte simpatie?“ Zic: Lasă, că am să încerc să vi-l aduc. Nu mai face mofturi şi vino pe la noi! Curios! Ce-o fi cu dânsul? O fi înebunit? In aceiaşi zi, acasă, mă aştep­tau alte lucruri de mirare. Ma­mă-mea a dat la mapa patru fe­luri în loc de două ca de obicei. Seara a servit dulceaţă şi la ceai prăjituri. A doua zi la fel. Ve­neau şi musafiri şi le dădea şo­colată. A treia zi, iarăşi. — Mamă, zic, ce-ai păţit? De ce faci aşa chel­tue­li? Doar nu mi-au dublat leafa! Mama se uită mirată la mine. — Ei, doamne! Dar ce-ai de gând să faci cu banii? Vrei să te apuci să pui la ciorap? Tata şi-a comandat un palton de blană şi o căciulă nouă. A în­ceput să facă cură de ape mine­rale şi de struguri, acuma, iarna! După cinci zile am primit o scrisoare de la fratele meu. Până acum zicea de mine că sunt un egoist, că n’aşi fi în stare să mă jertfesc pentru o ideie şi nu mă putea suferi din pricina asta. A­­cuma îmi scrie: „Dragă frate, nu-ţi poţi închipui ce iad e pen­tru sufletul meu cearta noastră. Să ne împăcăm! Să ne dăm mâ­na frăţeşte! In aşteptarea răspun­sului, rămân al tău, care te a­­doră’’. I-am răspuns că şi eu îl ador şi că sunt fericit. Peste câte­va zile primesc o telegramă. Mul­ţumesc din inimă. Trimite o s­ută ruble. Nevoie absolută. Te îm­brăţişez”. I-am trimes suta de ruble... Chiar şi Ea s’a schimbat. Mai înainte Ea nu mă iubea. Când îndrăznisem, odată, s’o fac să în­ţeleagă ce se petrece în inima mea, m’a făcut obraznic şi-a puf­nit de râs. O săptămână după nu­mirea mea, am întâlnit-o şi mi-a zâmbit făcând gropiţe în obraji şi ruşinându-se. — Ce-i cu d-ta? Ai devenit drăguţ! Cum ai făcut? Peste o lună mama ei mi-era soacră, atât de drăguţ devenisem! îmi trebuiau bani pentru nuntă şi am luat trei sute de ruble din casă. De ce să nu iei când eşti sigur că ai să pui la loc când primeşti leafa? Şi pe urmă am mai luat o sută pentru Casuzov... îmi ceruse împrumut... Nu-1 pu­team refuza, avea trecere mare, ar fi putut ori­când să facă să mă dea afară. . . (Redactorul, găsind povestea cam lungă, a tăiat dintr’însa în locul acesta opt­zeci și trei de rânduri). Cu o săptămână înainte de a­­restarea mea, le-am dat o masă în mm insistențelor lor. Să se ghiftuiască până n’or mai putea! N’am numărat câte persoane au fost în seara aceia, dar țin m­in­te că toate cele nouă odăi ale mele erau pline. Fiica, lui Casu­­zov a orbit pe toți cu luxul ei. Numai florile câte erau pe ea tre­bue să fi costat o mie de ruble. Serbarea era foarte reuşită... Mu­zică răsuna, policandrele strălu­ceau, şampania curgea... S’au pro­nunţat discursuri lungi şi toasturi scurte. Un gazetăraş mi-a, făcut o odă, iar un altul o baladă. — La noi în Rusia nu ştie lu­mea să preţuiască oameni ca Gri­gore Cusmici! — a zis la masă Casuzov cu glas tare. Şi toţi aceşti aducători de laude cum întorceau spatele şopteau şi mă arătau cu degetul. Ii vedeam cum îşi zâmbeau şi-şi făceau semne. — A furat, al dracului! — îşi spuneau ei la ureche, zâmbind. Dar asta nu i-a împiedicat să mănânce şi să bea bine. Nevasta mea pe care strălucea aurul şi briliantele a venit lângă mine şi mi-a şoptit: I-am auzit spunând că ai furat. Bagă de sea­mă! Eu nu pot trăi cu un hoţ! Eu plec! Fratele meu a împrumutat cinci mii de ruble de la mine şi, pu­nând banii în buzunar, mi-a zis: „Dacă e adevărat ce se spune, atunci... bagă de seamă! Eu nu pot fi fratele unui hoţ!” Era şase dimineaţa când s’a is­prăvit serbarea. La plecare unul din invitaţi mi-a strigat din sa­nia care pornise: „Mâine are să fie revizie. Iţi mulţumesc pentru serbare!” Domnii mei şi doamnele mele! Ieri eram om de treabă şi astăzi sunt im pungaş. Acum puteţi să mă judecaţi, să mă condamnaţi, să mă exilaţi, să mă înjuraţi, să mă băteţi cu pietre... dar nu toţi, nu toţi aveţi dreptul acesta. Din ruseşte de sofia: dobrogeanu-gherea --------con- «In viata noastră socială si morală trebuesc stabilite cel puţin trei categorii de indivizi: acei cari, ca femeia Cezarului sunt la adăpost de orice bănuială, acei cari»..., etc. 1­­ (L’Indépendance Roumaine) i -OOOXXXOOO—— <­(ongrcsişfll D. FERDINAND KLINDERA Delegatul Confederaţiei Uniunii Cooperative agricole din Ceho-Slo­vacia D­­ură in plină activitate ”. Eugen Kuratkowski, ministrul de Industrie şi Comerţ al Poloniei a făcut să apară într-un mare ziar polonez impresiile sale asupra re­centei şi scurtei călătorii în Româ­nia. In cele de mai jos redăm, pe cât de credincios cu putinţă, tradu­cerea acelui deosebit de interesant articol: — Călătoria mea în România a avut drept scop reprezentarea gu­vernului Republicei Polone la ma­rile festivităţi ale poporului şi sta­tului român, serbate de ţara întrea­gă, la 22 Mai, la Alba Iulia, cu oca­zia aniversărei celor zece ani de la constituirea României Mari. In acest scop au sosit în Româ­nia delegaţiunile tuturor guverne­lor. Polonia, luând în consideraţie relaţiunile importante politice şi e­­conomice, cari rezultă ca o necesi­tate naturală din situaţiunea geo­grafică şi din vecinătatea cu Ro­mânia, a delegat un membru activ al guvernului. Am plecat deci pentru a îndepli­ni o datorie, ce e drept sinceră şi care rezultă din sentimentul adânc al întregului popor polon şi al gu­vernului, însă cu toate acestea o da­torie mai mult de ordin formal, a­­dică de a exprima autorităţilor ce­lor mai înalte ale Regatului român, urările pentru desvoltarea cea mai fericită şi cea mai complectă a ţării. Insă folosul real al contactului meu, de câteva zile, cu membrii Re­gentei şi guvernului român au în­trecut toate aşteptările mele. Trebue, înainte de toate, să măr­turisesc că am întâlnit la toti fac­torii competenţi din România o prietenie aşa de reală şi aşa de cor­dială faţă de Polonia, un interes aşa de mare pentru chestiunile po­lone, o cunoaştere aşa de înţelegă­toare şi o bucurie aşa de sinceră pen­tru orice progres făcut de noi, pen­tru fiecare cucerire a muncii noas­tre şi a eforturilor noastre — încât am rămas într’adevăr surprins. Cât adevăr se ascunde în cuvin­tele pe cari mi le-a spus un distins reprezentant al poporului român: «Astăzi aveţi mulţi prieteni şi la «fiecare aniversare decenală veţi a­­avea întotdeauna mai mulţi. » In «România însă aveţi de mult timp «prieteni sinceri şi aceasta dintr’o «vreme, când prietenii Poloniei erau «foarte puţini la număr». Convorbirile, pe cari le-am avut cu membrii Regenţei, cu Preşedin­tele Consiliului de Miniştri, d. Ma­niu, cu Ministrul de Industre şi Co­merţ, cu Ministrul de Finanţe şi cu cel de Justiţie, cât şi cu reprezen­tanţii distinşi ai vieţii culturale, e­­conomice şi militare — toate erau impregnate de acelaş sentiment a­­mical faţă de Polonia. In discuţiunile repetate pe cari le-am avut cu energicul şi foarte po­pularul ministru d. V. Madgearu, care deţine portofoliul Industriei şi Comerţului, am putut constata o u­­nitate de vedere perfectă între noi, în ceea ce priveşte necesitatea adân­­cirei şi a lărgirei raporturilor reci­proce economice polono-române pre­cum şi colaborarea mai apropiată pe terenul economic, pentru a ob­ţine în modul acesta o apropiere şi o cunoaştere şi mai strânsă a celor două naţiuni. Am stabilit de­ aseme­­nea metodele unei activităţi siste-­ mati­ce. Cea mai mare impresiune însă a făcut asupra mea observarea nemij­locită a tot ce se petrece actualmen­te în România. România munceşte. Chiar in momente de sărbătoare nu încetează ritmul muncii, a unei munci conştiente, care tinde spre refacerea fizică şi organică a Ro­mâniei Mari. Problemele actuale: ridicarea a­­griculturii, unificarea şi moderni­zarea legislaţiei, stabilizarea valu­tei, desvoltarea comunicaţi­unilor te­restre şi maritime, ridicarea con­sumaţiei şi modernizarea organiza­ţiei de stat — acestea sunt proble­mele, cari preocupă nu numai gu­vernul, dar şi poporul întreg, încă o impresie dela festivităţile dela Alba Iulia. S’au adunat acolo peste 100.000 de ţărani. Au sosit cu zeci de trenuri clerul, guvernul, mem­brii parlamentului, Regenţa, şi în­treaga Familie Regală. Ordine exen­­plară. Trenurile sosesc punctual. — Entuziasmul masselor pentru gu­vern şi casa Regală nedescris de cordial. Toată lumea se simte aici ca o singură familie. Mi se pare că evoluţia progresu­lui, a organizaţiunei naţionale a Ro­mâniei Mari, nu este îndestul de în­ţeleasă şi apreciată în ţările vecine. Mi se pare de asemenea, — sfâr­şeşte domnul ministru — că unei naţiuni care lucrează aşa de serios şi aşa de armonios la problemele viitorului ei, se poate prezice mult succes și un mare viitor. POLEMICI DICTATORUL . Un ziar liberal spune că «o dicta­tură luminată ar putea să aducă mult bine... Dictatorii nu se impro­vizează, ci se nasc cu riscurile pro­fesiunii în faţă — moartea sau glo­ria, Și starea de laşitate în care am ajuns, — nu vedem dictatorul care să ne aducă îndreptarea». Cum­ D. Vintilă Brătianu e laşi N’are d-sa mutră de dictator ? INCA UNUL «Viitorul» care a provocat pe­­­ general Prezan, na publicat scri­soarea acestuia de răspuns. Iar «Universul» combate scrisoa­­rea, dînd lecţii de patriotism d-lui general Prezan. Bine c'am văzut şi asta . Libera­lii acuzînd de lipsă de patriotism pe însuşi şeful Marelui Cartier Ge­neral din timpul războiului pentru întregirea neamului! TRECUTUL «O naţiune , — spune «L’Indépen­­dance Roumaine», — poate găsi în trecutul ei un motiv de mîndrie sau de speranţă. In momentele gre­le ale istoriei, naţiunea se simte încurajată de înaltele fapte ale Stră­moşilor — şi acest lucru dă ajutor la trecerea vicisitudinilor din pre­zent». Ce să facem dacă liberalii nu s’au gîndit să ne lase drept moşteniri «fapte înalte» care să ne dea «mârâr­drie» şi «speranţă». CRIZA Presa liberală franceză recunoaş te că operaţia de stabilizare «pro­­vogue toujours, au début, un cer­tain malaise sur le marché inté­­rieur. Ce phénoméne est du á la raréf ication des capitaux». Dacă operația de stabilizare pro­voacă totdeauna o depresiune a pie­­ții interne, — de ce presa liberală în românește face responsabil de această depresiune... guvernul !

Next