Evenimentul Zilei, mai 2016 (Anul 25, nr. 7709-7733)
2016-05-21 / nr. 7725
s dietel File de istorie Evenimentul zileIsa nai zm t De două mii de ani”, cartea care a aruncat în aer scena interbelică Romanul lui Mihail Sebastian a stat la baza unuia dintre cele mai importante scandaluri din perioada interbelică. Vasta polemică publică a fost centrată pe „chestiunea evreiască” Cătălin Olteanu ebron cataMn@yahoo.com Unul dintre cele mai importante scandaluri ale perioadei interbelice a fost cauzat de apariția, în vara anului 1934, a romanului „De două mii de ani“, scris de Mihail Sebastian (pe numele său real Iosef Mendel Hechter). Romanul este, printre altele, unul al dilemei identitare, despre condiția de evreu într-o Românie în care rădăcinile antisemitismului erau din ce în ce mai bine conturate. Antagonismul existențial este profund, personajul principal al cărții încercând să împace două lumi distincte, să se poziționeze între Scylla propriei identități iudaice și Caribda supraviețuirii în spațiul românesc, unul al respingerii de cele mai multe ori. Experiențe intense Nu vorbim de o capodoperă a genului, dar acuitatea interogațiilor metafizice, intensitatea experiențelor descrise și drama provocată de episoadele antisemite suplinesc eventuale lipsuri estetice. Scandalul a fost amplificat și de descoperirea unor similitudini între personajele romanului și unele personalități care se manifestau în spațiul public (în ciuda faptului că autorul a negat existența unei legături). In acest sens, Ghiță Blidaru a fost asociat cu Nae Ionescu, Mircea Vieru cu Camil Petrescu, Marin Dronțr cu George Racoveanu, Emil Ciorar și Mircea Eliade regăsindu-se parțial în personajul lui Ștefan D. Pârlea, iar Relu Zuber fiind identificat cu S.T. Haim. □ Scriitorul Mihail Sebastian a tratat în romanul său drama identitară MIHAIL SEBASTIAN DE DOUĂ MII DE ANI ROMAN CU O PREFAȚA de nae Ionescu COPERTA DE MARGARINTA HTEXIJI. ..tușită și de Evre EDITURA NAȚION -7 de îndată ce ea facete a lui Spinoza, dar nu flui de azi care, încleștat îi rasei lui, vrea si fie un lup Istoria antisemitismului la români Fără nicio pretenție de exhaustivitate, rădăcinile antisemitismului revendicat de diferitele mișcări de extremă-dreapta în România își au originea în secolul XIX. Problema statutului juridic al evreilor a provocat apariția sentimentelor de respingere a acestora de către majoritatea opiniei publice. Egalitatea politică garantată de guvernele revoluționare de la 1848 nu s-a concretizat ulterior, Constituția din 1866 stipulând în celebrul articol 7 faptul că „numai străinii de rit creștin pot dobândi calitatea de român.“ Recunoașterea independenței a fost determinată și de recunoașterea drepturilor juridice ale evreilor. Precursori Totuși, modificările au fost făcute în sensul că acordarea cetățeniei se făcea individual, în urma unei cereri, care putea fi soluționată în câțiva ani. Egalitatea politică a tuturor cetățenilor s-a obținut abia după Primul Război Mondial și la presiunea Marilor Puteri. Implicarea forțelor occidentale a dus la amplificarea exceselor antisemite, mulți români considerând că este o măsură impusă din afară și nu un deziderat local De asemenea, antisemitismul rezidual, ca precursor al celui visceral din perioada interbelică, a fost promovat de personalități politice și culturale. Desigur, nu putem măsura gradul de intoleranță, unii s-au manifestat mai discret, alții mai vocal, dar scrierile și ideile unor A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Mihai Eminescu au anticipat ce avea să se întâmple între cele două războaie mondiale cu mișcarea autohtonă de contestare a evreilor. De asemenea, se acuza și o așa-zisă amenințare economică. Evreii ar fi acaparat anumite profesii - în special cele liberale - și, astfel, românii ar fi fost dezavantajați. De fapt, aceștia au avut o contribuție importantă la progresul economic înregistrată anii’30, principalele întreprinderi industriale fiind înființate și coordonate de evrei. Prezența lor masivă în zona industrială și citadină (de aici și preferințe pentru sat, considerat depozitarul românismului pur, secular, în contrast cu citadinul, mediu cosmopolit și dizolvant) s-a datorat și restricțiilor impuse în domeniul achiziției de pământuri. □ Scrierile lui Mihai Eminescu și Nicolae Iorga au încurajat mișcarea de contestare a evreilor