Evenimentul, octombrie-decembrie 1903 - ianuarie-februarie 1904 (Anul 11, nr. 191-293)

1903-10-01 / nr. 191

REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA { IAȘI 44 STRADA LAPUȘNEANU 44 Apare in toate zilele de lucru Un număr vechi, 30 bani -Soco**> O problu­pă Socială Procesul Socolescu a pus la ordinea zilei o veche ches­tiune , acea a judecătorului de instrucție. Presa întreabă s’a alarmat de cele dovedite cu ocazia acestui proces pe socoteala unui judecător de instrucție, faimosul d. Săbă­­­­reanu, care a instruit și afa­cerea fraudelor. Toate ziarele până și cele liberale, cari tot caută să-l acopere au fost e­­moționate și au condamnat practica această tâlhărească de a căuta să facă lumină. Iată, spre pildă, ce spune In­dependența, cel mai obedient d­intre toate ziarele liberale. Dacă asemenea moravuri ar fi practicate in cabinetele ju­decătorilor de instrucție, nu s’ar găsi nimeni ca să le a­­probe.—Ori­care ar fi greu­tățile sarcinei, ce incumbă judelui-instructor, e de nead­­mis ca să aibă recurs la pro­cedee barbare pentru a des­­­­coperi adevărul. De alt­fel, care ar fi valoarea morală, puterea probativă a unei mărturisiri smulsă prin vio­lență ?— Magistrații instruc­tori, prin firea lucrurilor sunt duși să facă tot ce-i cu pu­tință pentru a obținea probe în sensul convingerei lor. Poate că aduc prea multă ar­doare în îndeplinirea dato­riei lor de acuzatori. Nu se zice acuma că un curent s’a stabilit în public în favoa­rea acuzatului tocmai din cauza înverșunărei arătate de parchet?— Ori­cum, fără intra în examinarea faptelor, a (elementele lipsindu-ne), vro­­im să afirmăm alături de cei­lalți confrați via aversiune, pe care ne-o inspiră practice primitive ca acele, cari se a­tribue, (de­sigur, pe nedrep­­tă­tu­l) d-lui jude-instructor Să­­­băreanu.“ Nu voim să cercetăm dacă în acest disprețuitor ton, cu care oficiosul francez vorbe­ște de d. Săbăreanu, nu în­tră și desgustul omului, care a întrebuințat pentru o operă murdară pe un complice jos­nic­i de alt­mintrelea, nici nu avem nevoe de mari cerce­tări pentru a stabili aceasta. Aceșă cu prisosință din chi­pul cum vorbește ziarul Bră­­tienilor despre d. Săbăreanu, cum și din faptul că relevă o asemenea acuzare. Trebue să aibă o convingere bine sta­bilită, patronii Independenței, despre nevolnicia morală a d-lui Săbăreanu, pentru ca să se poată găsi asemenea grave acuzațiuni în ziarul o­ficios. Să lăsăm de-o parte aceas­tă chestiune, cît și acea a pe­ricolului pentru societatea noastră, pe care-1 prezintă so­cietățile de asigurare, pericol bine dovedit cu ocazia pro­cesului Socolescu, voim nu­mai să spunem cîte­va cu­vinte despre rolul judecăto­rului de instrucție. E evident că latitudinea, pe care legea le-o acordă e excesivă. Această putință de­ a aresta fără răspundere și de-a­­ conduce instrucția după plac, nu poate fi admisă, pentru o societate, în care grija dem­­nităței și a siguranței indivi­duale joacă un rol principal. Trebue, în acelaș timp un re­gulator pentru această lati­tudine, precum și o respon­sabilitate bine hotărîtă pen­tru toate cazurile de arbitrar Alt­mintrelea, ajungem la curată anarhie. Individul lă­sat la discreția unui judecă­tor, care de multe ori nu vrea decît să-și clădească o reputație factice de abilitate prin asemenea procedee, va avea momente de revoltă, în care cazul din La­roce­rouge se va repeta cu toată intensi­tatea unei contagiuni sociale Nimic mai periculos și mai dureros decît aceste revolte ale individului în contra unei așa de apăsătoare tiranii so­ciale. S. Frasin fefacerea »S­așotă Liberalul publică un documentat articol asupra Afacerei Bașotă, un articol de polemică cu d. Alexan­dru Gr. Cantacuzino. Nu ne-am a­­mesteca cu această polemică, dacă Liberalul, la sfîrșit, nu ar spune cîte­va cuvinte și despre noi. Liberalul începe prin a spune că „ziarele liberale se ocupă de acea­stă afacere“, iar Liberalul publică o serie de articole și zilnic o în­trebare; aceasta, în ă, nu-l împedi­­că să afirme că nu are „intențiu­­nea a duce o campanie pe această temă pentru că ea nu ne putea con­duce la nimic“. Apoi, autorul anonim al artico­lului din Liberalul documentează : Este sau nu adevarat că d. Take Ionescu a fost reprezentantul casei școalor ? Este sau nu adevărat ?... Spune articolul 16 din legea Casei Școalelor că ea are dreptul de pri­­vighere? Și­ apoi conchide trium­fător. „Și care era rostul acestei supravegheri ? A păzi ca voința fondatorului să fie urmată întoc­mai,ca instituțiunea școlară să func­ționeze și să fie administrată con­form voinței fondatorului Anasta­sie Bașotă“. Nu ni se poate spune că nu am rezumat exact toate argumentele Liberalului. Iată ce nu va pril ji a răspunde odată pentru tot­deauna Liberalului, care declară că nu du­ce campanie și totuși duce. Voința testatorului e să nu se amestece de fel statul în instituția de la Pomîrla. Mai mult, în testa­mentul lui Anastase Bașotă aceas­tă dorință are ca sancțiune reîn­toarcerea intregei averi moștenito­rilor, în ziua cind această clauză ar fi calcată. In ziua cind aceasta se va întîmpla, cine va fi aparat interesele comunităței, acel care va fi contribuit ca testamentul să fi desființat cu totul sau acel, care va fi căutat să facă școala de a­­gricultură în conformitate cu inten­ția testatorului, în locul liceului imposibil de azi ? Prior. Din neghioiiile d-lui Haret Conservatorul relevează două cir­­culări ale d-lui Haret, cu adevarat fe­nomenale. Să cităm : Am arătat într’un articol precedent cum d. Haret și-a nesocotit propria sa lege, cum d-sa, în ciuda dispozi­­țiunilor categorice ale art. 17 din le­gea învățământului secundar, a ordo­nat, prin glasul oficial al inspectoru­lui său general cl. I. Miculescu, să se înscrie in cl. 1 gimnazială cite 75 elevi in loc de 60 cîți prevede legea , in fine, cum față de pilda cea rea vomită de sus, contigentul clasei I s’a urcat in unele școale pănă la cifra scandaloasă de 100 copii. Rezultatele triste ale acestei nechib­zuite dispozițiuni au alarmat atît de mult întreaga lume școlară, in­cît d­iaret devenind, se vede, conștient de marea sa greșală, s’a hotărât să în­drepte lucrurile cum s'e putea mai bine. In acest scop, a convocat in cabi­netul său, pentru ziua de 15 Septem­brie curent, pe d-nii Adamescu, Gîr­­boviceanu, Coculescu, Miculescu, Fin­­tînaru etc. și, adresîndu-se luminilor 10 bani.Seria II Anul XI No. 191 MERCURI 1 OCTOMBRIE 1903 Ziar con­servatos / Di Viva (a­ liri ac/ acestor ilustrațiuni, le-a cerut soluți­­unea care să scape ministerul de răs­pundere și școala de dezastru. Concluziunea dezbaterilor savantului colegiu a fost rezumată intr-o circu­lară, fenomenală prin conținutul ei, trimisă, de indată, tuturor direcțiuni­lor școalelor secundare. lat’o dar, copiată cu exactitate, pen­tru ca lecțiunile, care iese dintr’însa să - 1 slujească la cit mai mulți . Domnule Director,­­ Ministerul a constatat că și anul a­cesta la unele școale s’au admis peste numărul de 60 elevi. Pentru a reveni la lege și a goli­­ clasele de excesul de populațiune inu­­­tilă care face, de atîția ani ca invă­­­­țămîntul secundar să fie așa de îna­­­­poiat, subsemnatul vă pune in vedere , că anul acesta să nu tolerați nici o­­ abatere de la regulament in cl. I și I să eliminați fără excepție pe toți din­­ această clasă cari până la la 15 cu­rent, nu’și vor fi achitat taxa. Dv. ne veți raporta special asupra acestui lucru până la 18 curent. p. ministru. Adamescu. 16 Septembrie 1903. Neadevăruri mai sfruntate, mai mult cinism și barbarie, numai cu greu s’ar fi putut aduna într’un spațiu atît de restrîns. Observați prima frază a circularei d­in care d. Haret spune că „a consta­­­­tat", că a aflat și d-sa așa din în­■ tîmplare, din zvon public, „că și anul ■ acesta s’au admis la unele școale in cl.­­ i­s peste numărul de 60 elevi. Un singur minut nu i-a trecut d-lui Haret prin minte că elevii săraci, pe­­ cari d-sa vrea să-i elimine din școale ■ ca „elemente inutile”, sunt tocmai șco­­­­larii cei mai sîrguitori. Nu vorbim de logică, de dreptate, de umanitate. Din fericire nimeni n’a putut fi ex­­­pulzat din cl. I a gimnaziilor, unde­­ clasele au rămas tot așa de populate , ca și mai înainte. Directorii, oameni cuminți, apucaseră a da termen de plată părinților până la 21 Septem­­­brie, așa că circulara d-lui Haret, tri­­­­misă în ziua de 17 și cu efect retroac­­­tiv pe ziua de 15, a mers, cu tot res­­­pectul care i se cuvenea, să sporească­­ numărul caraghiozlîcurilor din arh­i­■­vele școlare. Cuvîntul odată dat de di­■­rectori, nu mai putea fi luat înapoi, c­i fără o gravă atingere a prestigiului. Totul ar fi mers chiar de minune, ■ dacă duhul cel rău n’ar fi ispitit mi­■­nistrul să mai trimeată directorilor ■ încă o circulară, așa concepută, în­cit ■ prima rămîne palidă pe lingă aceasta din urmă. E prea comică ca să n’o­­ I reproducem aci. Iat-o, copiată după „Voința Națio­­­­nală“* de la 21 Septembrie, în părțile­­ ei esențiale : Domnule Director, „ Se știe că ministerul instrucțiunei­i a luat măsuri etc etc. De­oare­ce, în urma acestui ordin, ■ de la liceul Sf. Sava s’au eliminat ju­­­mătate din elevi, ministerul a admis ■ să se reprimească un număr limitat­­ de elevi, care vor plăti taxele,­ drept­­ pedeapsă, însă, că nu s’au conformat­­ regulamentului, ministerul decide ca­­ acestor elevi să li se pună nota zero i la toate materiile pe trimestrul I. — Pekea, spune de­odată prezidentul. — Ordinați. — Știi tu ce m’am gîndit eu ? — Dacă mi-ați spune, oi ști, răspunde d. Pekea rîzînd cu hoh­ot». — Să găsim o piesă, care să aducă no­roc teatrului. • — Cum ? Eu cunosc o mulțime , spre pildă. Mascota. — Nu, alt­ceva, o piesă cu o moară. — De ce ? — Ca să ne vie și nouă apa la moară. — Da, răspunde d. Peltea, dar este și un proverb rău. — Care ? — Că fug șoarecii, cînd arde moara. — Ei și ? — Și­ apoi, ne vom aprinde pac în cap cu piesa. — Iar 1.. Dar unde avem noi pac­i — Eu nu știu. Numai—curioasă coincidență !—d. Pennea privește cu o fixitate singulară capul d-lui Pennescu, pe cînd d. Pennescu face acelaș lucru cu capul d-lui Pennea. Tăcere. Șfichiu. I Așa­dar, pentru o zi de întârziere a taxei școlare, d. Haret poruncește directorilor să pue copiilor „nota zero la toate studiile pe timestrul ”. De directori, de profesori, de părinți și de copii, pedeapsa ministrului a fost întîmpinată cu un omeric hohot de rîs. Nota zero e în adevăr tot ce poate­­ fi mai ofensiv, pentru rațiunea peremp­torie că această notă nici măcar nu­­ există în regulamentul școalelor se­cundare. Articolul 58 din regulament spune lămurit că „notele arată meritul­­ răspunsurilor școlarilor și se repre­­­zintă cu numerile întregi de la 1 ■ (unu) până la 10 (zece)“. Și apoi, ce ideie trebue să-și facă­­ lumea despre un șef al școalelor, care­­ pedepsește o întîrziere a părinților de­­­la îndatoririle lor fiscale, cu o notă­­ fictivă pusă copiilor la studiu ? 21 Septembrie, 1903 p. ministru, V. Lascar.­ ­*ooo*­ Tot repertoriul.— EFEMERE D. Pennescu e gînditor. După ce-și trece mîna prin favorite, își așează pantalonii, se ține de stomac și strigă : — Să vie d. Pekea. D. Pekea întră. — Buna ziua, Coane Costică. Cum vă aflați cu sănătatea. — Ia, mă doare capul, răspunde Prima­rele continuînd a se ținea de burtă. D. Pekea se așeză pe un scaun, împre­ună minele și face toată degetele cele mari privind țintă pe d. Pennescu, care se în­fruntă. D. Pennescu meditează. ?—"CKț­i Profesorii in judecată D. Haret, înainte de­ a pleca in concediu, a trimis in jude­cată pe următorii profesori și lr.si.tutori Iată lista profesorilor: B­icur Spirescu, I. Lupulescu, M. I utu­nar­u­ acum iată și pe acea a institutorilor: Gh. Nicolau, D. N. Glodeanu, Ghiță P­t­escu, Va­sile Gădineanu și lom­sen Lungu. Am transcris aceste nume, pen­tru că ele vor avea însemnătatea lor, in lupta care se dă acum i contra regimului d-lui Sturdza­. A mai fost o dare in judecată, a profesorilor eșeni in cap cu Gh. Mîrzescu, in timpul opozi­­țiunei­ unite. Se știe cum s'a ter­minat acel proces , cu achitarea triumfală a profesorilor, achitare, care a fost unul din premergă­toarele prăbușiri regimului Ioan Brătianu. Nici nu ne îndoim că și actu­ala urmărire, începută de către veninosul d. Haret, in contra pro­fesorilor ploeșteni, se va ter­­mina tot la fel , nici nu se poate alt­fel : in contra profesorilor e­­șani lot se putea articula ceva, era un act iscălit, care se putea interpreta ca ireverențios față de capul statului. Acum, însă, ar fi cu adevarat monstruos, ca să se condamne niște profesori pentru faptul că, in calitate de cetățeni, au luat parte la o manifestare naționa­listă, spre a protesta in contra ororilor din Macedonia. Această aberație nu poate încăpea de­cît in strîmptul creer al adeptului d-lui Sturdza, și mai veninosul domn Haret. §1>. , ■ ■———--------­ Mit­ima — Oara 4 p. m. — S­ ub titlul: O infamie, cetim în Conservatorul: Am luat cunoștință astă­zi, din zia­rele din provincie, despre o mișeleasca calomnie, ce un ziar colectivist și-a per­mis la adresa mea. Este vorba de o pretinsă înțălegere intre mine și d. N. Filipescu în contra d-lui Take Ionescu Țin să constat cu mulțumire că o a­­semenea josnică manoperă n'a găsit crezămînt în nici o localitate din țară, ceea­ ce dovedește că toți prietenii noș­tri cunosc bine atît realitatea raportu­rilor mele politice cu ilustrul nostru fruntaș Take Ionescu cît și sentimen­tele de dragoste și amiciție ce ne leagă Dacă vă s­criu astă­zi este numai spre a constata disprețul, cu care mica infamie a gazetei colectiviste Propa­ganda a fost primită de presa con­servatoare, căreia îi adresez viile mele mulțumiri. Bine voiți, d-le prim-redactor, a pri­mi încredințarea înaltei mele conside­­rațiuni. General I. Lahovari Elvira Vrănceanu a fost numită suplinitoare la școala primară .Principele Ferdinand. cl .­000 sosește decretul prin ** " * care d. N. Gane este nu­mit efor la spitalul sf. Spiridon Putem spune că plecarea d-lui­ ­ ABONAMENTUL Pe an an 24 lei, pe 6 luni 12 lei I»e 8 luni 6 lei. in străinătate pe un an S0 lei ■—‘­$OS-----: Anunduri, inserții și reclame 50 bani rîndul G&ne de la prefectura de județ este provocată de un număr de ordine ale d-lui Vasile Lascar, speciale pentru prefectura de Iași și care au făcut imposibilă remînerea d lui Gane în fruntea județului. Iarăși putem spune că dacă d. Al. Gane, dul d-lui Nicu Gane, nu vine prefect de județ, cauza este că clubul colectivist se teme de prea marea putere a dinastiei Gane. — 3). Ioan Corjescu solicitat a primi prefectura de județ a refuzat a primi aceasta, în mod hotărîtor. n vedere că in Basarabia bîn­­tuie febra aftoasă, guvernul rom­ân a luat dispoziția ca vitele din țară să nu poată fi exportate de­cît avind certificate de sănătate emise de medicii veterinari de la locul de proveniență, misterul instrucțiunei pu­blice a dispus ca învăță­toarele din județ, să fie șezători săptăminale pentru soțiile și fiicele sătenilor. I. Toma, învățător la șc. din com­. Mînzătești a fost transferat la șc. din comuna Osoi, în locul d-lui D. Mardare. Dim. Sachelarescu, reviso­­rul nostru școlar a termi­nat astă­zi inspectarea școalelor din comunele din plasa Bahlui-Cârli­­gătura, a aprobat d-nei Ecatarina Flexi, institutoare la Tg.­­Frumos un concediu de 10 zile. Ș­coala din comuna Forăști cor­ Gropnița a fost închisă pen­tru 20 zile, din cauza epidemiei de scarlatina. Z­ilele aceste se va comunica lista învățătorilor care au fost premiați la exposiția agricolă a cor­pului didactic primar rural din Iași. Au obținut un concedi de 15 V/ * zile, d-na Eug. Dimitriu institutoare la șc de fete No. 10. n com­. Bucium s’a declarat epidemia de anghină difterică, iar în Tg.­ Frumos epidemia de scar­latină.­stă­zi cu trenul de 5 a ple­cat prin punctul Ungheni, in Rusia, comisiunea de remontă compusă din d-nii colonel Boteanu și căpitan veterinar Möge. 6 C­omitetul diriguitor al „Aso­ciației artiștilor“ în ședința de aseară au decis organisarea unei serii de serate literare­ musicale. Tr astă­zi au depus legiuitul ju­ V­­rămînt d-rele A. Bogdănes­­cu și Fl. Vatavu, numite învățătoare in județul nostru. cw tin Răducăneni sosesc amă­nunte îngrozitoare ale unei crime comise de locuitorii acestei co­mune. Se știe că moșia Răducăneni, pro­prietatea d-nei Catargi, a fost dată in arendă la doi tovarăși: Marcu Nas­tase și Herșcu Lazarovici. Acum două luni Marcu Nastase a fost împușcat de locuitori. Iar alal­­tă­ ori noapte locuitorii au ucis și pe Herșou Lazarovici și au dat apoi foc casei, ast­fel în­cît și cadavrul ars. Autoritățile și parchetul de Huș: anchetează la fața locului. L­ucrările reconstruirea localu­lui punctului vamal au fos adjudecate asupra d-lui Aba Sfarț â­­ a cursul lunai Septembrie ,au eliberat de prefectura județu­lui 163 de bilete de liberă petrecere. m % % 8­9. c­alea Robilor, romanul d lui S Prasin, a apărut astă­zi în librării și se vinde cu 3 lei volumul. Concertul d-nei Lucreția Bârsan Sîmbătă în 27 Septembrie d-na Lucreția Bârsan, absolventă cu mare distincție a Conservatorului din Iași, la clasa de cint, a dat un concert în sala teatrului în scopul de a-și în­lesni plecarea în străinătate spre a debuta acolo pe vre­un mare teatru european. D-na Lucreția Bârsan este o artistă desăvirșită căreia i-ar tre­bui numai cîte­va luni de petrecere in Italia sau Franța spre a-și însuși mai bine rostirea în limbile acestor țâri și apoi a stăluci printre stelele romane care împodobesc arta occi­dentală. Domnia­ sa este soprano­lo­giere în felul Adelinei Patti și a Lui­­gei Tetrazzini, execută vocaligi, tri­luri staccate cu o voace argintie, ti­­nără și susținută, fără cel mai mic tremur, cu o curățenie de intonație și un timbru așa de simpatie încît te lasă in uimire. Variațiile de Rhode, aria din Rigoletto și acea din Lu­cia, cele mai mari greutăți ce s’au scris vre-odată pentru voace de fe­­mee, par pentru domnia­ sa jucării, cu atîta virtuozitate și măestrie le execută. A cîntat și două arii româ­­nești : Rîndunelele de Mezetti, emi­nentul profesor al d-nei Bârsan, pe cuvinte de Rir­a și Floare de soc de Caudella pe cuvinte de Anna Con­­ta-Kernbach, ambele bucăți de pa­siune, în care se desvălue alt colț al talentului eminentei artiste, cinte­­cul cald și pornit din inimă, în care este nu mai puțin desăvirșită ca în arta fioriturilor. D-na Lucreția Bârsan a fost aju­tată de d-nul Zirra, un foarte bun bariton, ca viitor, de­și abia de un an elev al Conservatorului, precum și de micul ei copil de b­ani Mircea Bârsan care a executat pe o violină minusculă o Fantasie cu o exacti­tate de intonație, un simțimînt al ritmului și o minuire a arcușului, care au electrizat sala întreagă. Mo­dul cum micul artist a mulțumit publicului pentru ovațiunile ce i se făceau a stîrnit în sală o veselie ne mai pomenită, dar Mircea Bâr­san nu s'a intimidat de loc, a venit și și-a făcut cele 3 complimente re­gulamentare, apoi punîndu-și violina sub suoară s'a întors și a eșit din sală cu un pas grav și cadențat în­tocmai ca un om mare. Cu acest prilej am ascultat or­chestra Conservatorului, înjghebată proaspăt de eminentul director al școalei, d. Gavril Muzicescu care, după ce a creat neîntrecutul cor mi­tropolitan a ținut să facă din Con­servatorul de Iași o răsadniță de artiști pentru alimentarea teatrului— și a reușit pe deplin după cele ce am auzit acea sară : o Uvertură de Nicolas și Cinquantain de Gabriel- Mari. Lume bine­înțeles puțină, foarte puțină. Era o reprezentație dată de artiști români; mai mult, era vorba de a se încuraja o artistă română, cu care lașul se mîndrește Era vorba de a-i asigura viitorul I dacă ar fi fost o Richter, Schultz, o Regnier sau Hading, teatrul ar fi fost plin. Bine­înțeles că cine lipsea em toc­mai așa numita tată ,socială, tocmai oamenii care disau de bani, dar ca­re fiind cu sufletul înstrăinat se in­­teresază foarte puțin de tot ce poate face fața și mindria neamului. D-na Bârsan n’a putut decit să fie descurajată vazînd cum e imbrăți­­șată de cercul orașului, în care și-a făcut viața, cind străinătatea va fi consacrat talentul ei, atunci vor ve­ni și Romînii să o audă, căci le va fi rușine a nu o face, dar și atunci o sfătuim să nu cînte sau joace pe teatre române cari flosează timpanul prea fin al elitei sociale cu accentul acestei limbi barbare cari se numeș­te limba românească și care e bună cel mult la vorbit cu slugile. In ce har am ajuns ? ! A. D. Xenopol. — m m »111 . Cum s’a logodit Carmen Sylva D-ra Helena Văcărescu, publică o cauterie interesantă, un The Strand Magazine in care, vorbind de regina Elisabeta a Romîniei redă o frumoasă descriere, pe care însăși regina a fă­cut-o asupra logodnei sale. „Trebue să distrug una din ilu­ziile biografilor Carmen­ Sylves, scrie Helena Văcărescu, o eroare nevino­vată, care se repetă mereu. Căsăto­ria reginei Rominiei n’a fost o căsă­torie din iubire, însăși regin', c­in­­ tot­deauna gata să pip­­­stescă cum a avut ocazie să-și c­unoasca viitorul­­ soț.

Next