Evenimentul, octombrie-decembrie 1905 - ianuarie-februarie 1906 (Anul 13, nr. 182-285)
1905-10-01 / nr. 182
RED AC fi A ȘI ADMINISTRAȚIA * 44 8TRADA LAPUȘNEANU 44 w All Apare In toate zilele de lucru Un număr vechia 50 bani Soarele 1. I a. 26 Luni—Ad. St loan Ev 6.24 5.42 27 Marți—Mart. C’alistra 6.26 5.40 28 Mere.—Cui Bariton 6.27 5.38 y *TV 10 team—Sera 11 Anul Xlll So. 182 SÎMBATA 1 OCTOMBRIE 1905 Zis LX conservator Consiliul general de «Distrucție S’a văzut din presă cită vâlvă s’a făcut cu atitudinea consiliului general de instrucție în chestia discuțiunei programelor analitice ale școalelor normale primare. Se întrevedea de la început că în dosul dorului de a discuta programele analitice prezentate de comisia întocmită de minister, se ascunde prilejul de a manifesta politicește contra actualului ministru, care mai ales în ceea ce privește reorganizarea școalelor normale și-a luat o atitudine cu totul personală și hotărîtă. De altfel și consiliul era astfel alcătuit că se putea aștepta la așa ceva. Cei chemați în primul loc a discuta cu competență programele erau d-nii C. Meisner și Sol. Haliță. Or, cel de al doilea cu nedrept a luat parte în consiliu, deoarece în momentul chemării sale încetase de a fi membru al corpului didactic al școalelor normale, unde prin cumul de atribuțiuni, fostul ministru de Culte, d. Haret, i-a dat două însărcinări în acelaș consiliu, unde de drept era membru ca inspector general—dar asta în vremurile bune, iar a doua calitate de reprezentant al unei școale normale—ca manta de vreme rea, cum a și fost. D-sa fiind acum profesor de seminar nu mai putea lua parte la lucrările unui consiliu general, secția primară. Dar greșala s’a făcut de dl. director al învățămîntului primar, dl. Dobrescu, care a mai făcut și va mai face încă multe bulete ministrului nostru, prin felul său de a concepe rostul în minister al unui mandarin între partide. Ceilalți membri din consiliu—afară de d-ra Verghi Miller directoara Asilului, secția normală — sunt tot liberali și junimiști, și anume: C. Brudariu (Iași,) Alex. Raiciu (Buzeu), Matei Dobrovici (Bîrlad), și care fără a-și da samă de rostul și atribuțiunile legale ale consiliului, s’au raliat cu matadorii consiliului și au votat că atribuțiunile consiliului sînt de a discuta și organizarea învățămîntului. Pentru cine n’a venit în consiliu cu idee preconcepută era și este evident ca lumina zilei, că un consiliu general e chemat a-și da avizul asupra programelor prezentate de ministru, cum și a-și formula indicațiunile metodice asupra aplicării acestor programe. Că programele oglindesc în ele organismul școalei, e un adevăr, dar înjghebarea organismului cade în sarcina ministrului, și consiliul general cel mult poate lua cunoștință de cadrele acestei organizări, fără a impieta cîtuși de puțin asupra acestor prerogative, specifice puterei ministeriale. In adevăr ministrul de instrucție a dispus ca pe viitor în școlile normale să se primească elevi cu 2 clase gimnaziale. Majoritatea membrilor consiliului erau hotărîți contra acestei inovări și deci nu ar fi votat programele. Tot ministrul de instrucție a hotărît organizarea anului ultim de la școalele normale, ca să corespundă mai bine chemărei sale, unificînd în tendințe pe cele 3 elemente rurale: preotul, învățătorul și notarul. Membrii consiliului general își făcură rezervele lor asupra utilității acestui ultim an, și deci și din acest punct de vedere n’ar fi votat reformarea programelor. Din cele arătate se vedea clar că nu se putea aștepta la alt desnodămînt decît acel ce s’a întîmplat, consiliul luîndu-și atribuțiuni contrare legei și în literă și în șpritul ei, lucrările lui au fost închise cu avizul negativ dat asupra programelor. Precum ca să se știe* * * ZITTCTXTXTTE „Noi sîntem dintr’o rasă de elita“. Epoca Ca rasa lor cea de elită, Zădarnic vor să se mîndrească, Căci ea nu poate fi privită Ca rasă omenească. JJ------L-«g8—— DIN FAPTELE ZILEI Programele școalelor Normal». Consiliul permanent al Instrucțiunei Publice luînd în discuțiune programele analitice ale școalelor Normale primare in ședințele de la 27 și 28 Sept. a. c. a admis în provizor ca propunerile astfel prezentate să se aplice chiar de acum, de la 1 Octombrie, cu modificările ce le va introduce consiliul, iar clasele IV și V să meargă după vechiul program. Cum remaniarea programelor e de așa natură că nu surpă întru nimic economia școalei, aplicarea lor chiar de la 1 Octombrie a. c. va fi bine venită. Intre alte modificări, asupra cărora s’a oprit Consiliul permanent e că în locul Istoriei Civilizațiunii omenești, care se prevăzuse în clasele V și VI-a, s'a oprit ca în clasa V-a să se facă, ca și în prezent, Istoria Romînilor în afară de Regat, iar la clasa VI-a s’a pus Istoria civilizațiunei la Romîni, cuprinzind istoria așezemintelor, clasele sociale, organizarea puterilor publice in stat, dările, circulația banilor, cultura, viața publică și privată, etc. etc. Tot odată consiliul a aprobat ca și spiritul în care se predă Istoria Romînilor să fie schimbat, că de unde noi ne criticam trecutul țărei noastre, în dauna oricărei bune educațiuni naționale, să se prefere sistemul explicativ al faptelor, expunînd sistemele vechi sociale, administrative și politice, sub care au trăit oamenii, nu răsunetul ce asemenea sisteme au avut în sufletul celor loviți ori interesați după vremuri. Consiliul permanent și-a amînat lucrarea pe luni 3 Oct. a. c. cînd va întră în studiul amănunțit al programelor. Conferințele corpului didactic primar. Cu începerea lunei Octombre vor incepe conferințele parțiale ale institutorilor și cercurile culturale ale Învățătorilor. In vederea acestor conferințe, ministerul de instrucție a trimis o circulară revizorilor școlari, punîndu-le in vedere să facă cunoscut institutorilor să se pregătească din vreme. Subiectele cari se vor discuta vor fi propuse de inspectoratul invățămîntului primar și în curînd va fi adus la cunoștința celor interesați de amiciție între Franța și Germania. Lungile tratative au fost încoronate de succes și d. Rouvier se poate felicita, că a ferit țara de la o mare primejdie. Indicerea acordului marocan a fost salutată cu bucurie de presa franceză, toate ziarele fiind unanime în a declara că Franța a scăpat teatura dintr’o mare nenorocire. Nu numai că s'a înlăturat prin acordul acesta un conflict serios între două țări deopotrivă de puternice, dar Franța a cîștigat, fără ceartă, tocmai aceea ce voia în chestiunea marocană. Curioase ni se par acum destăinuirile, ce vin din partea engleză, după atîta vreme, ce a trecut de la destăinuirile ziarului „Matin“. Ziarul londonez „Daily Chronicle“ cu data de el spune, că nu sunt adevărate destăinuirile lui Delcassé, publicate de ziarul «Matin», în privința ajutorului, ce Anglia ar fi promis Franței, dacă aceasta ar fi făcut razboiu cu Germania. Numitul ziar zice că Anglia n’ar putea să debarce nici 25 miie de soldați în Germania. „Matin* spunea, că trebuia să debarce o sută de mii. Tot din Londra se telegrafiază ziarului „Cölnische Zig“, că pretinsele destăinuiri ale ziarului „Matin“ în chestia Marocului fac mare senzație in Anglia; ele sunt primite cu neîncredere și sub rezervă. Deși tîrziu, tot e necesar a se ști, ce efect au avut în Anglia destăinuirile publicate de ziarul „Matin“. Desmințirea, ce se aduce de ziarele engleze, explică in destul însemnătatea acordului franco-german cu privire la Maroc. Conferința, ce se va ține in curînd pentru rezolvarea acestei serioase chestiuni, va apropia pe cele două țări, după cum a declarat contele Bülow în înterviewurile acordate ziarelor franceze cu ocazia discuțiunilor urmate pe tema apropierei germano-ruse. Din Madrid se telegrafiază, cu privire la conferința marocană, că cercurile politice cred, că d. Montero Rios va prezida conferința de la Algerisas și că d. Echegaray va ține interimul președinției consiliului de miniștri. Conferința se va întruni în luna Decembrie, după ce toate Puterile vor fi dat adesiunea lor. Privitor la conferința marocană a vorbit deputatul socialist Jaurès, în discursul ce l-a ținut zilele acestea la Limoge ,asupra politicei externe a Franței. Dînsul a zis că diplomația engleză, franceză și germană au comis mari greșeli în incidentul marocan. D. Delcassé vroia să devină un om de revanșă și să-și atribue meritul de a repara violațiunea dreptului ; de aceea socialiștii au cerut depărtarea lui. D. Jaurès aprobă marele eveniment al alianței anglo-japoneză și speră că nu va izbuti alianța franco-rusogermană. Bazîndu-ne insă pe declarațiile foarte importante ale contelui Bülow, alianța franco-ruso-germană apare ca foarte firească, tocmai în urma alianței anglo-japoneză. Conferința marocană va dovedi dacă Franța și Germania au interes să se apropie una de alta in mod sincer și pentru totdeauna, punînd baze trainice alianței Statelor continentale din Europa. D. Jaurès prevăzind aceasta, desigur se teme de neizbînda ideilor socialiste într’o puternică unire a tuturor Statelor europene, care’l fac ziarele opoziției în jurul terenurilor petrolifere, este zadarnic. Atît guvernul, cît și parlamentul nu se vor preta, suntem siguri, la combinații patriotice care ar putea să păgubească statul român, și oriéit, coarda națională ar putea să sbîrme cît de tare în concertul opoziționist, partidul conservator care deține azi puterea și are respunderea situației, nu va permite să se trafice cu averea țărei. BULETINUL EXTERN Chestiunea Marocană După cum știm, ziarul ,,Matin* a făcut în chestiunea marocană niște destăinuiri grave, după cari Delcassé fostul ministru de externe al Franței, ar fi declarat, că era pregătit să declare războiu Germaniei, cînd aceasta n’ar ceda Franței în chestia Marocului. In urma acestor senzaționale destăinuiri s’au urmat lungi tratative între cele două țări în chestiunea amintită, silindu-se guvernul francez a dovedi Germaniei nu numai că nu urmărește gînduri dușmănoase, față de vecina sa, ci, urmînd o politică loaială, din contra să întrețină și să întărească pe cît va putea legături „Petroliștii“ opoziției Cu cît se apropie timpul activităței politice și a deschiderei parlamentului, cu atît mai toate gazetele opoziției încep a lașa pe al doilea plan toate celelalte chestiuni importante, spre a nu se ocupa excluziv decit de chestia petroliferă. S’ar părea că afacerea petrolului ar avea de hotărît nu numai asupra soartei guvernului, ba chiar poate și asupra țărei; rezolvarea ei ar fi o chestie de a fi sau a nu fi a națiunei romînești. Este de altmintrerea un obicei vechi la liberali, de a lega soarta patriei, cu acea a afacerilor care interesează pe bogătașii partidului, astfel că, în această materie, adevărații petroliști sunt chiaburii liberali-naționali, pe cînd altă dată golanii erau acei cari constituiau ceata petrolistă Noi credem însă, că dacă în chestie, interesele, fie ale chiaburilor sau ale golanilor partidului liberal-național, vor trebui să se ciocnească de acele ale statului,tot zgomotul pe ECOURI -Uvrăvăliile din Praga au fost ** închise în ziua de 27 Septembrie. N’a apărut nici un ziar. Dis de dimineață se adunară toți lucrătorii pentru a forma o procesiune la dieta provincială. Procesiunea a fost măreață. Mai mult de 70 000 oameni mergeau în rînduri de cite opt. Procesiunea în frunte cu steaguri roșii ajungînd la localul dietei, trimise o deputațiune la mareșalul țărei, înmunindu-i o adresă în care se cere sufragiul universal. După aceea procesiunea se reîntoarse în aceiași ordine, ploua în mod torențial. In intreg orașul domnește o dispozitiune sărbătorească, deoarece în toate atelierele lucrul a încetat. 2000 de delegați au aranjat procesiunea pînă la amiazi. Nu s’a întîmplat nici un incident. Mare sensație face un articol ^ » ^apărut în „New York Herald“, in care politica lui Delcassé e jlamiti ca primejdioasă în cel mai nalt grad ; indiscrețiunile fostului ministru de externe sunt calificate de înaltă trădare. Numitul ziar arată cit de pericuoasă era, situațiunea politică a Francii în momentul cind Delcasse, silit de Rouvier a demisionat din cabinet, și cu de mult ,era compromisă pacea Europei in Iunie trecut. Primejdia s’a văzut abia după ce a trecut. "•Patimile mîntuitorului. Westimp s’a reprezentat la Nancy, pentru prima oară, drama „Patimilor Mîntuitorului“, în întregul ei. Mai mult de 2.500 de spectatori se înghesuiau în parcul sf. Maria, unde s’a dat această reprezentație, printre care mulți Parizieni și oameni din împrejurimi. 3 nebunirea unui Conte. Contele Achille Balbi, descendent din cunoscuta familie veche de patricieni care locuia în constrada San Apostoli din Veneția a fost cuprins alaltăeri de un acces subit de nebunie. După amiază, el eși în stradă cu picioarele goale și fără pălărie, năvăli asupra tuturor vitrinelor întilnite in cale, distruglnd tot ce-i căzu în mină. Apoi alergă cu un cuțit în mină intr’o strada îngustă, amenințînd cu moartea pe toți trecătorii cari căutau să se apropie de dinsul spre a’l dezarma. Locuitorii fură atît de spăimîntați încit într’un moment dat întregul cartier era parcă mort. Abia prin intervenirea unui fachino ou’agios, dlementul conte a putut fi dezarmat. O nouă revistă japoneză. O revistă originală a început să apară în Japonia , „Tegami Zaoshi“. Editorii voeac să învețe pe japonezi cum să facă corespondență, dînd, modele de scrisori de tot felul. Printre articolele din primul număr snt cîteva modele de scrisori sentimentale pe lingă scrisori de afaceri. Revista critică obiceiul japonezilor de a amesteca sentimentele în afacerile curat comerciale și roagă pe concetățenii lor să se iasă de acest obicei care-i face ridicoli în fața străinilor Un teatru pentru copii. La începutul lui Noembrie c, se va deschide la Viena un teatru pentru copii. Representațiile vor avea loc cu piese speciale pentru copii în vîrstă de la 7—9 ani, în vîrstă de la 9—12 ani și pentru copii de 14 ani. înaintea fiecărei reprezentații se va aduce la cunoștința publicului pentru ce categorie de copii se dă reprezentația. Antreprenorul teatrului este cunoscutul ziarist din Viena Weiss. După ultimele rapoarte, primite de la diferite consulate, ministerul domeniilor publică următoarele informațiuni cu privire la recolta griului: In resumat, Austro-Ungaria va avea es timp o recoltă mai bună ca cea de anul trecut. CARNETUL MEU FLORI ȘI LACRIMI E în Spania.— Dona Clara și Edgard, pe o noapte frumoasă de vară, coboară încetișor treptele somptoase ale mărețului castel, alunecînd pe aleia din grădină.... ,0, ce farmec are noaptea cînd senină-i bolta atinsă, „Cînd în ținte sclipitoare neagra pînză este prinsă, „Cînd plăpînde frunzulițe vin purtate ’ncet de vînt „Și atît de lin murmură al iubitului cuvînt Bătăile de inimă ale dragostei dintăi săltau sinul feciorelnic al frumoasei castelane, ce se prinsese în dragoste nebună cu frumosul, mîndrul și viteazul cavaler Edgard. Și, în farmecul nopței senine, își șoptesc insinuant cuvinte de iubire, se leagănă alene pe aripele visului lor, fac jurăminte pentru vecinicie, cavalerul povestește vitejii fără seamăn și în cele din urmă pleacă să aducă mare iubitei. Clara rămîne visătoare și gîndind la dragul, își cîntă focul dragostei, scăldată în ploaia de raze ale lunei. O, tu lună și voi stele, Povestiți amorul meu, Să dispară zile rele, Să v’ascult mereu, mereu... Voi, care de mult pămîntul , priviți cu-atîta dor, Spuneți și vă cred cuvîntul, Ce-i mai dulce ca amor ? Luna dispare. Din mijlocul aleei de arbori se desfășoară ca o umbră, înveșmîntatâ în negru, Bianca, castelana care învățase durerile ca și deziluziile iubitei, aceia căreia cavalerul Edgard li răpise cinstea, cernindu-i inima pentru vecie. Urmează o scenă emoționantă în care, după ce Clara și Bianca, prietenele de altă dată, se recunosc, aceasta din urmă povestește Clarei întreaga gamă de suferințe prin care a trecut, fără ca nici una și nici cealaltă sa bănuiască cu ceva că înșelătorul nu era altul decit Edgard. Prietenele își zic rămas sun, se despart și, Edgard apare. In locul Clarei găsește insă pe Bianca. Fatalitatea pusese față în față pe înșelată și pe trădător. Momentul e dramatic. Bianca și Edgard se recunosc, iar Clara atrasă de zgomotul scurtei explicațiuni, intervine in discuție. O luptă sufletească groaznică se naște în nenorocita Bianca; e lupta între ura contra înșelătorului cavaler și fericirea prietenei sale, pe care ar zdrobi-o cu un singur cuvînt. Caracterul distins al Biancăi e pus din nou în relief. Se sacrifică iarăși și privind la cei doi cum urcă fericiți treptele castelului, în prada unei teribile sbuciumări, exclamă : O, de ce, tu, nemiloasă soartă, ai lăsat oa ’ fire» Să nu semene, semnul să zîmbească lingă nori, voi’n aceeași clipă, Doamne, oolo lacrimi ’ aci flori !... Strigătul acesta e rupt din sufletul nenorocitei aceștia, întrupare minunată a suferinței și durerei. Aci se încheie poemul dramatic Lacrimi și Flori, datorit distinsului meu confrate Mihail Mora. E o lucrare de o vădită valoare, în care acțiunea e bine condusă, in care momentele patetice alternează treptat și sistematic cu cele dramatice. Versurile de o rară perfecție și frumusețe, cu ritmul bogat și cadențat care-ți alintă auzul, Flori și Lacrimi, a fost presentată Comitetului teatral și se va reprezenta chiar în viitoarea stagiune. Ii urez cel mai desăvîrșit succes care, de altfel, pare de pe acum asigurat. Mircea Aldea. ABONAMENTUL Pe «xxi 24 lei t pe 8 lxxi 12 lei pe 8 lxxi 6 lei In străinătate pe un an 30 lei înuneluri, inserții și reclame 60 bani findul In pag. III j 29 Joi—Cuv. Chirufli^ iJ 30 Vineri—Păr. 1 Sîmb.—Apost.~"Ai A " In Germania numeroasele ploi au adus mari pagube însemnate atît cerealelor cît și cartofilor, ceea ce va mări desigur, importul de grîne. In Franța, după toate probabilitățile recolta nu va putea face îndestul față trebuințelor interne. Spania face mereu cumpărări cari se vor continua, desigur, până la finele campaniei. Deși Englitera are o recoltă nefavorabila, va avea ca totdeauna, nevoe de mari cantități de importat. In Rusia, recolta a dat rezultate foarte variabile. Pe cînd unele provincii din centrul Imperiului sînt amenințate de foamete, altele au un excedent care va fi desigur absorbit de consumațiunea internă, lăsînd puțin loc exportațiunei. In definitiv, recolta mondială grnului din 1905 va fi inferioară celei de anul trecut, deficitul se va res mți mai ales pentru țările importatoare din Europa. Țările exportatoare vor trebui însă să țină seamă de creșterea din ce în ce mai mare a producțiunei Americei de sud. CARIERA Lull -SCHIȚĂ — Veți astîmpăra voi azi, sau trebue să vă dau afară? acolo face-ți duet, cu vă place ! Ce copii nerușinați, numai dracu poate să vă dea de leac ! Papa «orie, și lor puțin le pasă! Doamne, Doamne, ce păcate am făcut eu pe lumea asta ?!... Astfel vorbea copiilor săi într’o după amiază Cucoana Lina Nepomuc, soția arhivarului la unul din ministere. Copiii grămădiți lângă o masă se jucau, făcind un sgomot asurzitor. — Lino! oe! ș’în odaia mea proprie nu e cu putință să aibi nițică liniște ? apoi știi, asta e cam... cam... Cuvintele rostite, pe nas, de o voce bărbătească din camera de alături, căzură ca un trăsnet în mijlocul copiilor. Se făcu o tăcere de mormînt. Puteai bine auzi cum niște pași greci măsură de-alungul odaia vecină. Cei patru copii, în virstă de la 15 pînă la 8 ani, sdrențoși și murdari, se ghionteau cu un încetișor, rizind pe înfundate. Muma lor, de o statură mijlocie, nici frumoasă, nici unită, nici tinără, nici bătrînă, slăbănoagă cu fața veștejită, cu pieptul uscat, ședea pe un scaun din care paile rupte spinzurau în jos. Cu o mină ea ținea „Misteriile Parisului“ și cu alta s’apăra de muște, cari cu năzuință i se virau îa ochi și gură. Se crede că iubitoare de cîni sunt fetele bătrâne și femeile fără de copii. Fapt curios. Cucoana Lina esă din regula generală, căci iubește cînii săi (și are trei) mai mult decât pe copii; ii adoră, dacă-mi dați voie ca să zic așa; nu se desparte de dînșii nici zi nici noapte, și în momentul de față Talma și Lența sunt culcați la picioarele cucoanei, iar Normița pe brațele ei. Nu e chipa citi de afurisitele de muște, bolboroși ca intre dinți. Și ce interesantă carte ! După asta se scoală încet, lasă cinele jos, pune romanul la o parte și începe a diretica și scutura prin odaie, unde toate lucrurile erau parcă aduse de un puhoi. — Viață ticăloasă, bodogănea dinsa. Toată lumea pleacă pe la băi, pe la țară, numai eu ca o afurisită trebue să stau aici să inghit praful uliților. Chiorul meu de opt ani de cînd îmi cîntă că i se va da un alt post... dar, mi se pare, degeaba e nădejdea... arechivar va muri... Poate dacă i se va primi comedia sau tragedia, cum naibei îi mai zice, la teatru, atunci poate va merge mai bine. — Lino, e gata tot ? s’audi din nou glasul firnțit a lui Nepomuc — Mai îngâdite puțin, răspunse cu Ioana Lina. Narcis, dă fuga de vezi dacă nu se văd musafirii ? Narcis, un băiat ca de vr’o 12 ani, nici cu urechea nu trase. — Ție-ți spui? ridică glasul cucoana. — Da de ce tot eu ? sdîncea Narcis. Dacă-se și Viorica... Copilița, care privea cum ceilalți trei copii slobozeau bulbuci de săpun, se sculă repede și eși din odae. Cucoana Lina acum ștergea niște chisele și le umpea cu dulceață. Copiii lepădase jocul și, folosindu-se de cea mai mică întorsătură de cap la o parte a mamei, băgau pe furiș degetele în dulceață. Coi trei pumni împărțiți între dînșii le astîmpărară pofta. * ♦ * Ziua despre care vorbesc era duminică, și în fiecare Duminică, Sava adună cîțiva cunoscuți și le citește bucăți și scene din drama sa istorică intitulată: „Căderea Sarmisaghetusei sau Frumoasa Dacă murindă pe mormîntul soțului său iubit“. De opt ani de cînd începu a scrie drama, de cînd întiia și dată simțise în pept focul sacru, și de atunci nădejdea că va putea ajunge celebru nu’l părăsește nici clipă. El și ziua visează drama sa jucată cu o isbîndă strălucită, pe urmă cunune, flori, autorul aclamat de public, gazetele pline de numele lui, glorie, nemurire și bani, bani mulți pentru a astupa gura și poftele cucoanei. Credințele sale le putu împărtăși și soției, astfel ca dlnsa, deși nu înțelegea nici o boabă în toate scrierile soțului, 1l credea orbește și i se făcu cea mai mare admiratoare, căci în naivitatea sa îl socotea plin de talent. Intr’un roman de sensație „ Viața unui om celebru, ea citise cum eroul povestirei, om sărac, se face autor al mai multor opere, devine celebru, bogat, iubit de toți și moare neuitat nici după moarte. Romanul era ilustrat și ilustrat prost, aproape toate tipurile semănau a caricaturi, oarba întîmplare făcu ca Sava Nepomuc să