Evenimentul, aprilie-iunie 1923 (Anul 31, nr. 595-665)

1923-04-01 / nr. 595

Anul al XXXI No. 595 (45) REDAGȚIA Șl ADMINISTRAȚIA IAȘI.—PIAȚA UNIREI Proprietar: PETRU P. BOGDAN ZIAR COTIDIAN Duminică 1 Aprilie 1925 INSERȚII ȘI RECLAME (Un număr vechi 2 Lei Abonamente : Pe Un an 300 lei Director: RUDOLF SUȚU Inc’un avorton „îmi iau­ toată răspunderea“,— acestea sunt cuvintele pe care d. Ionel Brătianu le rostește la oca­zii presupuse solemne. Inutil să spunem că formula e numai o vorbă în vînt, căci dictatorul de la Florica știe că nici­odată nu e tras la răspundere, pentru că me­reu se derodează. Așa a fost cu răspunsurile din prima parte a campaniei , d. Bră­tianu fugea de ele­ neluînd parte la ședințele Parlamentului unde se putea să i se ceară socoteală. Am văzut că și de răspunderea Constituției șeful guvernului nu e bucuros, de vreme ce nici până astă­zi ,nu se cunoaște autorul a­­vortorului constituțional. Dar și în chestii mai mărunte guvernul fuge de răspundere, do­vada că nu are încredere in „com­­petința“ sa. Priviți ce se petrece cu legea chiriilor. Mai întâi ea a fost adusă prin surprindere în ul­timul moment. D. Ion Th. Flores­­cu făcea pe misteriosul. Spunea numai în stânga și în dreapta că legea sa va fi o adevărată reve­lație. Din indiscrețiile pe suși ministrul Justiției avea cami în­grija să le facă rezulta că proectul așa cum îl redactase d. Florescu era acceptabil și mulțumitor pentru toată lumea. Ce se­­ întâmplă însă ? La Se­nat, proectul depus de ministrul Justiției capătă o altă redactare, care îl modifică radical în folosul exclusiv al proprietarilor. Cum d. Florescu ține mai mult la portofo­liu de­cât la proect, a acceptat tot ce-a vrut Senatul. O v­e­agi­tație începe în­­ Capitala, în urma votului de la Senat. Agitația im­presionează viu Camera, care se arată ostilă proectului, așă cum a fost modificat de Maturul Corp. Urgența cerută de ministrul de Justiție este respinsă. Unele sec­ții refuză să’l discute, declarîndu-l inacceptabil­. Primul-ministru alear­gă din secție în secție, cerând de­­­­putaților să-l admită, făgăduind că­­ în viitoarea sesiune a Parlamen­­t­tu­lui guvernul va veni cu o altă­­­­ lege studiată. Va să zică, timp de un an gu­vernul n’a avut timpul să studie­ze chestiunea și se prezintă Par­lamentului cu un proect care stîrnește indignarea schilod, chiar a propriilor săi partizani din Aduna­rea deputaților. Cum suntem însă în ajunul expirărei contractelor de închiriere, intransigența Camerei se va potoli și rezultatul va fi că Țara se va alege cu un nou a­­vorton legislativ, de pe urma că­ruia sunt în perspectivă alte ag­­tații și frămîntări. Ce leac suprem guvernul va recurge iar la baio­nete. Așa se guvernează Țara sub­­ competenta conducere a par­tidului liberal. STATUL SPOLIATOR Până la desmințirea sau până la mo­dificarea disposițiunei de a se urca cu de 7 ori chiria la prăvălii, remăne bine stabilit că indirect statul spoliază pur și simplu pe cetățean, ori de câte ori are prilejul, fără să-și dea seamă că el e cel dintâi care ar trebui să apere și să sprijine pe viețuitorii din marele regat. Urcând chiria de 7 ori la prăvălii, patronii firește vor trebui să plă­tească noua chirie, însă o vor plăti tot pe spinarea bieților cetățeni, de la cari vor lua mai mult nu de 7 ori ci, acum având motiv puternic de a’și scoate chiria la care i’au supus statul, de 10 ori și mai mult chiar. Aceasta însamnă că statul încearcă să ușureze traiul ? In loc să’l ușureze, vedem din zi în zi că tocmai dânsul îl urcă și expune lumea la mizerii din ce în ce mai mari. Cum de n’au putut înțelege deștepții legiuitori, că, de fapt nu va fi nici­odată negustorul care va plăti de 7 ori chiria din 1916, ci tot bietul cetățean, funcționarul necăjit, lefegiul cu leafă mică, care de abea trăește și de la cari, negustorii vor căuta de acum înainte să le dea și sufletul ? Fiecare negustor îți va trânti fără sfială în obraz ori­ce, spunând ritos : „m’a urcat la de 7 ori chiria din 1916, prin urmare nu mai pot vinde chilo­­gramul de zahar de astăzi înainte nici cu 50 lei“. Tot astfel va fi cu toate ar­ticolele de hrană, de îmbrăcăminte, de toaletă, la restaurante, etc., etc. Cel mai spoliator e statul și, în ca­­­­zul Și în împrejurările de astăzi, ac­tualul guvern, care n’a făcut de când e la putere, de­cât rău, îngreuind viața enorm, scumpind totul pentru că n’a­­ luat din vreme, măsuri, băgând vrajbă , între­­ proprietari și chiriași, căci îi­­ poartă din an în an numai cu legi stu­­l­pide cari nu duc la nici un rezultat, în loc­­ ca sa fi făcut totul, ca să ajute la noi­­ construcții, la clădiri, la refacerea clă­­­­dirilor, cum e de pildă nenorocitul de l­a Palat Administrativ din Iași, etc., etc. Guvernul acesta are pe suflet întrea­­g de o situație nenorocită actuală, cu viața atât de scumpă, cu o ură—pănă la un punct firească—de ambele părți—între proprietari și chiriași, cu manifestațiile­­ studențești, pornite de la început din îndemn liberal, cu ajutor bănesc liberal, pentru ca astăzi, după trecerea hcopu­­lui cu Constituția, să vedem cum sunt duși cu duba la Penitenciar aceiași studenți, din ordinul acelorași liberali și câte și câte de aceste, din cauza relei administrații și a unei proaste gu­vernări. Dar, vom reveni. INTER ARMA... Știm că forma noastră de guvernă­mânt este monarhic constituțională, a­­dică șeful statului este un monarh, care își exercită­­ anumite atribuțiiuni ce îi sunt specificate și limitate prin art. 93 și 05 din constituție, iar în art. 96 se spune curat că „Regele nu are alte puteri decât acelea date lui prin cons­tituție“. Prin urmare, nici Regele, nici guvernul și nici țara nu poate schimba forma de guvernământ, fapt care este considerat de codul penal ca o crimă. Art. 127 zice : „Constituția de față nu poate fi suspendată nici in totul nici in parte“ adică­­ toate principiile și for­mele în ea prevăzute, trebuesc obser­vate cu cea mai mare stricteță, sub un regim regal, un regim care nu-și face o glorie din „arbitrar" și „anarhie“ care nu râvnește să uzurpe puterea și s’o întrebuințeze după plac și nu contra re­­gilor, care garantează drepturile cetățe­nilor și limitează acțiunea celor care îi reprezintă în stat. Ne întrebăm: a fost sau nu constitu­ția suspendată ? Dar a fost. Cea dintâi și mai gravă suspendare a fost aplica­rea în 1916 a legei asupra stării de a­­ss­ediu din 1864, care fusese în totul a­­brogată prin constituția din 1866 și a­­nume prin art.­ 129, care zice: „Din ziua punerei în vigoare a Constituției de față, sunt abrogate toate dispozițiile din legi, decrete, regulamente și alte acte contrarii cu cele așezate de ea". In adevăr, art. 24, relativ la presă, exclude cenzure, arestul preventiv, au­torizarea prealabilă, regimul avertismen­telor, oprește suspendarea sau suprima­rea și prevede ca singură instanță pen­tru judecarea delictelor de presă, juriul, cu erupție pentru delictele contra șefu­lui statului și a familiei sale. Cu toate acestea, praf s-a ales de a­­ceste garanții constituționale și toate a­­ceste drepturi ale cetățenilor au fost în­­năbușite­ de guvern de la războiu în­coace, dând delictele de presă în com­petența Tribunalelor militare, care sunt compuse din ofițeri ce sunt chia t depen­denți de șeful statului, adică­­ s’a dat puterei executive atribuțiuni rezervate puterei judecătorești și astfel s’a făcut un pas mare spre concentrarea puteri­lor din stat în mâna monarhului, adică : s’a desființat viața de stat constituțio­nală, înlocuindu-se cu alta, care nu se poate altfel califica de­cât, „absolută“ sau „despotică“. Norodul a primit această schimbare fără murmur și aceasta l-a costat scump căci astăzi este lovit în dreptul de pro­prietate printr-o lege contrară art. 19 din Constituție, care declară proprieta­tea de sacră și inviolabilă, după ce prin legi anterioare, ca cea a chiriilor­, se a­­tinsese tot atăt acest drept și se văzuse că lucrul merge bine. Nu putându-se suspenda Constituția nici în totul, nici în parte (art. 127), ur­mează că , pentru „revizuirea ei“, fie in parte, fie în totalitatea ei, trebuesc ne­apărat observate dispozițiunile art. 128, care zice: „Puterea legiuitoare are drep­tul a declara că este trebuință a se su­pune revizuirii dispozițiile din Constitu­ția anume arătate. După această declarație cetită de trei ori, din 15 în 15 zile, în ședință pub­lică și primită de ambele adunări, a­­cestea sunt dizolvate de drept și se convoacă­­ altele în termenii­ prescris de art. 95. Adunările cele nouă preced, în acord cu Regele, la modificarea punctelor su­puse revizuirii“. Așa s'a făcut in 1915, pentru modi­ficarea art. 19 și a altor articole enu­merate anume, relativ la sistemul elec­toral.• De atunci nu s’a mai făcut o astfel de formalitate și prin urmare țara nu știe de modificarea Constituției, pe care nu putea s’o ceară de­cât ea prin ale­șii ei, iar nu să i se impună. Prin nici un fel subterfugiu nu se poate acoperi lipsa acestui formalism, care rostul lui în mecanizmul constitu­­țional. Când se pretinde contrariul, se sus­pendă constituția și aceasta constitue abuzul de putere sau lovitura de stat. S’a reușit. Subsolurile au fost smulse din mâna proprietarilor. Pănă să se facă alte legi, va mai veni Zaharov, poate Rockefeller și lucrurile se vor aranja foarte bine, aurul va curge, fericirea va fi la culme, dar pentru cine? Dacă s’a putut face asta, de ce nu s’ar face și asta ? Ce a mai rămas ? Proprietatea urbană. Peste 3-4 ani, după ce lumea se va îngloda fu datorii ca să plătească n­ouile impozite, se vor cumpără case două de un ban. Dar ce așteaptă proprietatea țără­nească ! Lucrul m­erge bine, încercarea s’a făcut și s’a reușit perfect. Viitorul surâde. Curând vom vedea reeditân­­du-se grozăviile din timpul fanarioților. De aceea e de prisos a ma scrie și a lămuri lumea asupra drepturilor ei. Ea este neputincioasă. Cine are­ armata, acela e tare, precum s’a văzut și pre­cum vom vedea. De aceea Romanii cu dreptul ziceau : „inter arma silent musae“. N. D. FLORIILE Duminica Floriilor, ce se serbează mâne 1 Aprilie s. n., sosește totdeauna odată cu florile de primăvară, este o serbătoare foarte frumoasă, amintindu-se de Intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalem, istorisită astfel în Evan­ghelie.... Apostolii au adus lui Hristos —la cererea lui—o asină cu mânzul ei, pe care ei punăndu-și veșmintele lor. El a încălecat, pornind spre Ierusalem din satul Betania, spre a declara public fundarea împărăției sale drepte și mân­tuitoare și de a serba Paștele aici. Mulțimea mare de lume, ce era în Ierusalim, venită cu ocazia sărbătorei Paștelui, ce se apropia, i-a eșit înainte, unii așternându-și veșmintele lor pe pe cale, alții cu ramuri de finic (smo­chin) în mână, strigau : „Osana (Ura, Să trăești) Fiul lui David ! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Dom­nului“ , în­cât tot Ierusalimul s’a cu­tremurat și lumea, ce nu-1 cunoștea, în­treba : „Cine este acesta ? Iar poporul zice­a : Acesta este Iisus, profetul din Nazaretul Galilei !“ Procesiunea religioasă ce se face cu ramurile de salcie verde (mâțișor), în ajunul acestei sărbători este de cea mai înaltă anticitate, repetându-se în tot a­­nul pănă în zilere noastre. In fie­care biserică se sfințesc aceste ramuri (stal­

Next