Familia, 1974 (Anul 110, nr. 1-12)

1974-01-01 / nr. 1

fragmente și mereu despre 24 ianuarie Încerc să-mi imaginez actul Unirii Principa­telor fără să-mi aduc aminte de toate amă­nuntele strategice și tactice care l-au pre­cedat, pe care de altfel măreția lui solemnă le estompează, încerc să-i simt țîșnirea lui de forță elementară a istoriei, așa cum a venit ca printr-o sfintă tradiție orală pînă la ziua cind ne-am întilnit in sfirșit in același stat unitar toți care aveam tatuate pe suflet aceleași pe­­ceți daco-romane. Și chiar dacă nu am fi învățat despre tot ce s-a intîmplat în acele zile și chiar dacă nu am număra cite puteri au vrut și cite nu, și poate cite armuri ruginite erau pe undeva și prin țară, nu se poate să nu-i simțim și acum vi­brația aceea general românească, care ne-a dat acest fond de stat-național pe care-l ținem în sufletele noastre astăzi. Este, mi se pare, prima extraordinară bucurie istorică ce a cu­prins conștient toată suflarea românească, nn­m­a simfonie a Bucuriei care s-a cântat in toate corurile ce trebuiau să fie ale României. Hora Unirii nu era numai slava Principate­lor, a trecut instantaneu peste tot unde inima era aceeași și unde așteptarea trebuia să se mai prelungească puțin. Nu se poate să nu simțim acea propulsie de profetism istoric, care ne va da neatîrnarea și Marea Unire . Noi nu ne purtăm numai anii noștri, in anii noștri stau mărețele uverturi, descleștările istorice care ne-au adus aici, ca să ne putem asuma în deplină conștiință un destin de laudă pentru noi înșine, de pleni­tudine a națiunii, cu care ne înfățișăm în lume cu rosturile noastre, fără umilință și fără int­rzieri. Orice aș face, nu-l pot despărți de mine pe acest 24 ianuarie de acum 115 ani, e și al meu, e in mine, e intimitatea mea istorică, e o permanentă vrajă in inima mea, e primul salt in Bucurie al poporului român. — Nu, nu au fost numai circumstanțe istorice, totul era in noi înainte de a se decide. Nu, nu au fost concesive nu știu care mari Puteri. Aces­tea nu ar mai fi putut opri deslănțuirea din noi. Principatele erau unite înainte de proclamație și înainte de recunoaștere și isto­ria noastră era adunată atunci pentru toate provinciile despărțite. Încerc să-mi imaginez zilele acelei Uniri și mi se par tot mai extraordinare și Cuza mag­nific, iar poporul definind în sine legile in­exorabile ale istoriei. Și fiecare i-ar fi spus lui Cuza ceea ce i-a spus acel Demostene din Moldova, care la noi atunci se numea Kogăl­­niceanu. In zi de sărbătoare nu ne mai intere­sează bizareriile unor momente istorice ce au urmat, marele suflu era in toți plămînii, iar sărmanii caimacam cu vină sau fără vină nu mai puteau ieși din ceea ce a fost și mocirlă in istoria noastră, începeam să ne asumăm istoria întregului popor român și aceasta era captivant pentru toate generațiile care vor urma. Vom forța, de atunci înainte, tot mai conștient și tot mai stăruitor propriul nostru destin. Ne vom co­menta noi înșine viitorul, și-l vom face, încerc să-mi imaginez actul acelei Uniuni și tot mai mult mi se pare frumos și triumfal. Poate și pentru că s-a deliberat, în Adunare și pe stradă, inaugurând autodeterminarea de mai tirziu, presiunea istorică a maselor, in care sînt substanțele istoriei, in care sînt stratificate rocile noastre milenare, care ne spun așa de pregnant cine suntem și prin care sîntem apăsați de noi înșine. Gindindu-mă cit de mult depindem de acel 24 ianuarie 1859, de acea măreață și așa de firească învoială a Principatelor, după atîtea umilințe, care insă nu ne-au putut stinge ne­­atirnarea din suflet, mă cuprinde emoția pură a celor care au fost sub marele imn al Bucuriei, a celor ce au cîntat să se audă in lume — și pentru cei care ne-au înțeles și pentru vrăjmași — acea unică, inimitabilă, Horă a Unirii — și făcînd lectură pe paginile așa de frumos scrise ale zilelor noastre, uver­tura acelui 24 ianuarie 1859 mi se pare cu atît mai mult emoționantă și total a noastră in fire și destin, într-o continuitate de cer des­chis, cu tot mai mari amplitudini de conștiință istorică. Coriolan GHEȚIE PRIMUL ȘI N­OTARITORUL PAS SPRE UNIFICARE STATALĂ L-A CON­STITUIT UNIREA MOLDOVEI CU ȚARA ROMÂNEASCĂ, ÎN IANUARIE 1859. VICTORIE REMARCABILA A MASELOR DE TARANI, MEȘTEȘUGARI, LUCRA­TORI ȘI TÎRGOVEȚI, A CĂRTURARILOR PROGRESIȘTI ȘI PATRIOȚI, UNI­REA PRINCIPATELOR A REGLEMENTAT ACTUL CARE A PUS BAZELE STA­TULUI NAȚIONAL ROMAN MODERN. NICOLAE CEAUȘESCU „JUR ... ÎN FAȚA ȚARII MELE CA VOI PĂZI CU SFINȚENIE DREPTURILE ȘI INTERESELE PATRIEI, CA VOI FI CRE­DINCIOS CONSTITUȚIEI IN TEXTUL ȘI ÎN SPIRITUL EI, CA ÎN TOATĂ DOMNIA MEA VOI PRIVEGHI­A LA RESPECTAREA LEGILOR PENTRU TOȚI ȘI ÎN TOATE, . . . NEAVÎND ÎNAINTEA OCHILOR MEI DECIT BINELE ȘI FERICIREA NAȚIEI ROMÂNE." AL. I. CUZA „ALEGÎNDU-TE PE TINE ÎN ȚARA NOASTRĂ, AM VOIT SA ARĂTĂM LUMII ACEEA CE TOATĂ ȚARA DOREȘTE: LA LEGI NOUA, 051 NOU . . . FII, DAR, OMUL EPOCII... FA CA LEGEA SA FIE TARE, IARĂ TU, MARIA-TA, CA DOMN, FII BUN, FII BLIND, FII BUN MAI ALES PEN­TRU ACEI PENTRU CARE MAI TOȚI DOMNII TRECUȚI AU FOST NEPĂSĂTORI SAU RAI . . . NU UITA CA DACĂ CINCI­ZECI DE DEPUTAȚI TE-AU ALES DOMN, ÎNSĂ AI SA DOMNEȘTI PESTE DOUA MILIOANE DE OAMENI. CA DAR CA DOMNIA TA SA FIE CU TOTUL DE PACE ȘI DE DREPTATE". M. KOGALNICEANU

Next