Familia, 1982 (Anul 118, nr. 1-12)

1982-01-01 / nr. 1

9 FAMILIA Vi I Rína istorie economică. Rolul esențial al factorului economic în is­toria civilizației românești și universale este subliniat constant în orientările documentelor de partid referitoare la științele sociale, iar pe plan internațional această ramură a știin­ței s-a afirmat în ultimele decenii aproape ex­ploziv, fiind impulsionată și de tehnicile noi de lucru, de necesitatea tot mai resimțită a cu­noașterii economice în perspectivă istorică, dar mai ales de complexitatea tendințelor po­litice ale lumii contemporane. Apariția unei sinteze de istorie economică destinată și uzului ei ca manual universitar, răspunde unor cerințe didactice și științifice resimțite de mai mult timp. Lucrarea valorifică rezultatele obținute până în prezent în studierea istoriei economice a țării noastre, precum și experiența și cerce­tările proprii ale catedrei de specialitate de la Academia de studii economice din București. Autorii lucrării au reușit să rezolve în mod corespunzător, după opinia noastră, atît exigențele de ordin istoric cît și pe cele de ordin economic, de conținut și metodă, de in­­terdisciplinaritate, pe care le impune o ase­menea încercare, încadrînd evoluția economică în ansamblul istoriei poporului român și în cadrul universal, tratînd problemele în mod unitar pe întregul teritoriu al patriei, pe în­treaga economie românească, utilizînd un bo­gat și variat material documentar, îndeosebi asupra caracterizării situației economice a fiecărei etape, a fiecărei ramuri. Lucrarea acordă o atenție specială, cum e și firesc, ro­lului factorului politic, al politicii economice în promovarea condițiilor care au favorizat dez­voltarea economiei, mai ales a industriei. Aprecierile asupra unor aspecte sau probleme parțiale și caracterizările de ansamblu sunt formulate judicios, nuanțat, lucrarea reprezen­­tând un substanțial progres, înnoitor și din acest punct de vedere, față de cursurile anterioare. Necesitatea conceperii ei și ca manual uni­versitar este explicată ținînd seama de faptul că istoria economică formulează o bază se­rioasă pentru însăși pregătirea de specialitate, ajutîndu-i pe economiști să înțeleagă mai bine acțiunea factorilor interni și externi, a politicii economice și sociale, a științei și culturii, în dezvoltarea forțelor de producție, cu un cuvînt, să înțeleagă mai bine procesele obiective ce au loc în economie. în acest sens, istoria eco­nomică are un rol important în depistarea căi­lor dezvoltării economice viitoare“ (p. 24, subl. ns . A.P.). Lucrarea este structurată în patru părți consacrate — în ordinea succesiunii lor isto­rice — începuturilor capitalismului în economia românească și unor probleme esențiale ale economiei capitaliste mondiale (revoluția in­dustrială și piața mondială), apoi consolidării și declinului capitalismului în țara noastră, iar ultima parte tratează economia socialistă a României din punctul de vedere al istoriei economice. Pe parcursul întregii lucrări autorii depun un remarcabil efort de interpretare a faptelor și datelor statistico-economice, caracteristice fiecărei epoci, de explicare și aprofundare a acestora, de evitare a descriptivismului arid. Stabilind periodizarea istoriei economiei româ­nești în epocile ce-și propune să le expună, lucrarea menționează succint și cele mai de seamă realizări și personalități ale domeniului, din țara noastră și pe plan internațional. în ceea ce privește periodizarea, lucrarea încearcă îmbinarea criteriilor istorice (pe epocile vechi etc.) cu cele economice (succesiunea modurilor de producție), în istoria economică mondială și în aceea a patriei noastre, pe baza noilor concluzii ale cercetărilor istorico-economice. O bibliografie selectivă, judicios alcătuită (lucrări generale, izvoare, studii speciale, gru­pate pe cele patru părți ale lucrării), sprijină completarea și aprofundarea studiului. Considerăm că ar fi utilă traducerea lu­crării pentru străinătate, datorită atît impor­tanței obiectului, cît și modului de realizare. Al. PORȚEANU * Prof. dr. N. Marcu, conf. dr. I. Puia, conf. dr. V. Bogza, lector A. Cherciu, lector dr. R. Vasile: Istorie economică. Sub redacția prof. univ. dr. Nicolae Marcu (Ministerul Edu­cației și învățămîntului, Academia de Studii Economice București) Ed. Didactică și Peda­gogică, Buc. 1979, 495 p. ION LOTREANU iluzia Desfășurîndu-și talentul pe multiple planuri (poezie, eseu, publicistică), fără pretenția de-a epata cititorul cu „descoperiri" de ultimă oră, I. Lotreanu reconfirmă la noi tipul intelectua­lului de o remarcabilă mobilitate spirituală, exersîndu-și deocamdată disponibilitățile și sta­rea de perpetuă căutare pe „felii", dar capa­bil să ne ofere surpriza unei cărți care să includă, într-o ilustrativă sinteză a genurilor, bogata experiență literară de pînă acum a acestui autor ce posedă deopotrivă spiritul de geometrie și cel de finețe. Romanul „Iluzia" urmărește metodic și abil destinul unui per­sonaj, tînărul ofițer Laurențiu Dima, care tra­versează avatarurile unui mediu cazon, adesea ostil aspirațiilor sale intelectuale, apoi o ex­periență erotică cu Alina Manoliu, nepoata unui personaj fascinant și bizar, profesorul Jack Aroneanu în preajma căruia el își trăiește adevăratele revelații. Cartea demarează cu o excelentă pregătire a intrării în scenă a pro­fesorului mereu amînată pînă într-atît el de­vine la un moment dat o iluzie ce-și refuză parcă orice materializare. Erudit și cinic, pu­­nînd în forța argumentelor sale imboldul unui scepticism funciar, Jack Aroneanu vine dintr-o lume revolută, retractil față de o alta ce nu și-a arătat încă adevărurile (acțiunea cărții are loc pe la începutul deceniului șapte) și consumîndu-și inaderența în speculații teoretice pe cît de sclipitoare și subtile, pe atît de discutabile: „Căci acest Aroneanu — spune autorul — individ dat cu toate unsurile mon­dene, ajunsese cu subtilitatea în acel punct în care putea fi oricînd suspectat de superficiali­tate, exaltare, confuzie, sectarism, fină anarhie, revelație teribilă, farsă drapată în limbaj aca­demic, voință de putere înfășurată în umilință, grandomanie tivită cu bun simț". Ion Lotreanu preferă așadar unui roman care ar fi putut cultiva tehnica echivocului față de un perso­naj mai interesant presupus decît prezent, un altul de o factură realistă și cu teză deplasînd conflictul pe ideea disputei între sentiment și datorie la locotenentul Laurențiu Dima. Pen­tru că, iată, finalul cărții se întoarce parcă împotriva voinței autorului: „Nenorocitul și re­cegitul bătrîn care trece granița în căutarea unui iluzoriu teritoriu al libertății n-are nici o contigență cu bărbatul din visul ofițerului pe care-l prinde o clipă somnul chiar la mar­ginea frontierei pe cînd urmărea infractorul, bărbatul care este chiar Jack Aroneanu și care i se adresează vizînd: „Sînt o victimă a libertății mele interioare. Faceți-vă misiunea și atît! N-am mai putut suporta. Ce afaceri cu păduri? Basme domnilor. Demonul e aici­ și arătă spre coșul pieptului și spre frunte." Aici se afla după părerea noastră premiza unei mari cărți dacă se înlocuia morala pontiră a eroului vigilent cu una a ideii scoasă dintr-un context strict determinat. Cartea lui I. Lotreanu se citește cu plăcere „mîna" sigură a prozatorului ordonînd materia epică cu o știință a compoziției foarte bine pusă la punct. De remarcat arta cu care sînt zugrăvite mediile intelectuale din acel oraș din Cîmpia de Vest (cititorul va recunoaște lesne Timișoara), prin care se perindă Laurențiu Dima, personaj nestrăin credem de avatarurile biografice ale autorului. Intelectuali veleitari, femei bovarice, reuniuni „selecte" învăluite în faldurile discuțiilor prețioase, adesea chipuri memorabile (medicul militar din localitatea de graniță Ion Albeanu „reconstituit din jurnalul său" etc.), iată cîteva repere ferme ale unei cărți care ar fi putut însemna un punct nodal în cariera unui scriitor inteligent și laborios dacă teza n-ar fi triumfat asupra premisei, dacă fantezia inzestratului poet care este Ion Lotreanu ar fi fost pusă să lucreze aici, fie chiar de dragul fanteziei, Viorel HORI tut estetic, putînd evolua foarte bine pe marea scenă a artei. Putem vorbi chiar de veritabile scenarii literare, în care funcționează perfect procedee tehnice precum blitz-ul, stop cadrul, prim planul, schimbarea sau alternarea de planuri, comentariul, travelling-ul, uneori ve­derea panoramică etc. Dar — iată dovada — încă o dată viața o ia înaintea imaginației artistice și autorul nu uită nici o clipă lucrul acesta. Tocmai de aceea el își înăbușe aproape orice reacție su­fletească (rarele excepții nu păcătuiesc prin didacticism), încercînd să judece faptele la rece, reușind să fie imparțial, neadmițînd să fie indiferent, căutînd adevărul pînă la victoria rațiunii și a spiritului de dreptate chiar și în cele mai delicate chestiuni de viață. Această căutare a vieții dincolo de orice verdict (nici o instanță din lume nu e ferită de erori) este realizată mereu sub semnul principiului funda­mental al justiției conform căruia primor­dială rămîne prezumția de nevinovăție. Nu considerăm necesar să facem dovada afirmațiilor de mai sus cu probe de conținut din cartea în discuție, din motive de spațiu, dar și din dorința de a evita reproducerea atî­­tor mizerii umane într-o simplă cronică. Esen­țială rămîne lectura cărții, sau, cum spune autorul: „Vă las să discutați, dar, vă rog, în liniște!" Precizăm însă că această lectură, deși lasă un gust amar, nu demobilizează, ci, dimpotrivă, trezește „o obligație fără termen de prescriere: răspunderea umană" — care nu-și adjudecă rațiunea și nu camuflează stări de sterilitate sufletească. E o carte necesară care apare în momentul cînd la noi încă nu putem vorbi de o literatură de specialitate. Marin CHELU NICOLAE CRISTACHE vinovații nu știu nimic Recent apărută la Editura Albatros, cartea lui Nicolae Cristache adună între coperți o mare parte din anchetele publicate în ultimii ani în revista „Flacăra" sub genericul „Legea ne apără, s-o cunoaștem, s-o respectăm". Cu­riozitatea ne-a rămas nealterată și după ce am realizat că procedăm la o recitire a acestor radiografii sociale aduse în majoritate din instanță în fața opiniei publice, alimentată de astă dată de o serie de stări afective contra­dictorii greu de explicat, un amestec complex de greață și revoltă, amărăciune și speranță, oroare și ură, tristețe și duioșie etc. Pe autor nu-l interesează doar cazurile de excepție, care cad sub incidența codului penal și a verdictelor aspre, ci toate faptele care țin de instanța moralei, convins fiind că orice proces poate fi amînat cu excepția celui de conștiință. Și fiindcă nu există în lume vreo instanță competentă în a constata ava­tarurile sufletului omenesc, gazetarul încearcă să-și asume acest rol, iar scriitorul să-i pă­trundă semnificațiile. Afirmăm aceasta deoa­rece între filele dosarelor studiate autorul nu vede doar niște oarecare analize de caz, sim­ple subansamble și rotițe ale mecanismului social, ci alcătuirea lui intimă, fapte și oameni vii, resorturi ascunse și reacții imprevizibile ale sufletului omenesc. Dezbrăcate de datele lor reale, personajele acestei cărți capătă sta­ altfel) se abat „semne" venite din „lumea cea mare" (războiul, criza economică, viitoarea luptelor politice). Personal am fi preferat o extindere a „Amintirilor" în defavoarea scurtelor povestiri ce le urmează. Sau poate chiar autorul n-a vrut (deocamdată) să dea mai mult. „Amin­tirile" pot deveni un roman (nu numai) al co­pilăriei. Pînă atunci însă, ele rămîn (și așa) o izbîndă literară. SIMION DIMA amintim­ de astă vară Noul volum al prozatorului Simion Dima, se înscrie ca o certă reușită în creația sa li­terară. Alcătuit din mai multe povestiri, tipărit de o editură cu o adresabilitate exactă, acest volum respectă o „regulă a jocului" impusă (dar firească). Moralitatea povestirilor este de o ținută aleasă, caracterul educativ este evi­dent. » Intîmplări din universul copilăriei (chiar și cele „de fiecare zi"), capătă valori de simbol. Prozatorul, fin observator al psihologiei copii­lor, surprinde adevărate „radiografii" ale acesteia. Asta în ce privește cele zece proze scurte, dar volumul lui Simion Dima se deschide cu o lungă povestire, „Noapte fără stele", povestire ce ar fi putut deveni un ex­celent roman (dacă nu cumva chiar este, ne referim, bineînțeles, la amploarea textului pentru că în privința calității nu avem dubii). Aici îl găsim pe prozatorul adevărat, stăpîn pe uneltele sale, dezvoltînd o scriitură modernă și limpede, narînd cu dezinvoltură și farmec, descoperind, alături de eroii săi o lume ce are atîtea taine, uimindu-se (și nu „copilărin­­du-se“ cum cred unii autori că le-ar sta bine­ în fața acelor taine cu puritatea sufletului de copil dar și cu ochii celui matur care cu toată curgerea anilor păstrează, la fel de vii, „amintirile de astă-vară". E vorba, în fond, despre derularea filmului unei copilării. Re­venind (nu din întîmplare) pe meleagurile unde s-a născut, „om mare" se privește într-o oglindă a amintirii, văzîndu-se copil. Tehnica rememorării, este remarcabil folosită, alterna­rea planurilor făcută cu atenție; „culoarea" frazelor este proaspătă, ritmul (atunci cînd narațiunea o impune) este alert. De aici și „claritatea" deja amintită. Locurile întîmplări­­lor se află undeva în Cîmpia de Vest, fasci­nante pentru imaginația copilului. O lume care cuprinde, la rîndu-i, alte „lumi" — cea a gării, a școlii, a cantonului (fiecare avîndu-și „le­gile" ei), dar asupra căreia­­ nici nu se putea IULIAN NEGRILĂ Păuliș ’944 Poet cunoscut mai demult din paginile re­vistelor literare („Familia", „Tribuna", „Ori­zont" etc.), Iulian Negrilă debutează editorial sub egida Societății literare „Relief românesc" cu volumul Păuliș ’944, subintitulat „poem an­tirăzboinic". Cartea aceasta este, în fond, un veritabil „jurnal de front". Un jurnal care își păstrează, însă, toate datele poeziei autentice. Notațiile din „Prolog", formulate, de multe ori, în stilul unor ordine de zi, au o încărcătură lirică re­marcabilă, prefigurînd evenimentele și dînd cuvenita tentă de culoare atmosferei în care se vor desfășura acestea. Poetul-cronicar și-a înmuiat pana într-o cerneală de sînge: „Timpul rănit / singerează. / Păsări speriate adastă / pe umerii văzduhului / sau îngenunchează / pe seana / unui cuib răvășit" apoi: ^Culorile de aramă­­ ale toamnei / primesc sărutul focului", și, în sfîrșit: „Septembrie... / Toamnă... / Cer amurgit... / Zăngănit de arme... / Or­dine scurte ... / Iarbă-nflorită de brumă !“ Eroii poemului, tineri ostași cu gesturi sim­ple și simțiri curate, purtînd fireștile poveri de gînd pentru cei de-acasă dar gata, oricînd, să născocească o nouă poreclă pentru vreun camarad de tranșee sau să arunce o glumă aidoma unei petarde, devin, în desfășurarea poemului, adevărați bărbați-luptători. Eroismul este o „stare" ce-i cuprinde pe toți acei oameni cu nume obișnuite, care știau că altfel nu se poate de vreme ce: • „cu degete pline de sînge__1 cu binie de foc / Transilvania se-ncinge!". înțelegîndu-și datoria pe cîmpul de bătaie, ei s-au gîndit numai la împlinirea datoriei sfinte, neavînd obsesia faptelor pate­tice, menite sa-i nemurească într-o vană glorie militară. Și astfel, la fel de firesc (și de fru­mos prin simplitate) au devenit eroi ai Patriei. In versurile lui Iulian Negrilă răzbat nu­anțe folclorice, atunci cînd el dorește să în­tărească o veche credință românească, în lup­tele purtate cu feluriți cotropitori, am fost din­­totdeauna ajutați de însăși trupul țării. Natura, astfel, se însuflețește și Mureșul, dealurile, pă­durile, porumbiștile sau chiar firul de iarbă participă la luptă. Alteori, versurile au un ton­ baladesc: „Munții Zărandului I își plecară frunțile / spre el­ / Cu fața spre cer, / Căpi­tanul își căuta / amintirile / printre stelele invizibile / care dansau / după imnul morții, / Noaptea așezată peste / pleoapele sale, / ii în­groapă / luna din suflet... / Pădurile au îm­pietrit I ?i ochii cerului / lăcrimau în stropi mari / peste ochii lui“ (este vorba despre scena morții căpitanului Fătu, comandantul compa­niei a VI-a). Remarcabile sunt și scenele „filmice" ale bă­tăliei, iar „Epilogul" se constituie într-un vi­brant apel pentru liniștea locurilor trecutelor bătălii și a oamenilor ce le înstăpinesc. Apel adresat însă și lumii: „Cu degetele pline / de singe închegat, / copilul vorbea cu lumea: ! — Nu, nu e adevărat! / Nu poate fi adevă­rați / Aduceți flori să-ncununăm­­ sufletul Păcii !“ Deși debutant (editorial), Iulian Negrilă se dovedește a fi, stăpîn pe uneltele meșteșugului său artistic, însuflețit, precum eroii poemului său, de o fierbinte dragoste pentru Ardealul românesc. Tocmai acest fapt l-a făcut să ne dea o poezie curată în simțiri, care ne îndrep­tățește să așteptăm cu interes viitoarele-i cărți. Florin BANESCU

Next