Familia, 1983 (Anul 119, nr. 1-12)

1983-01-01 / nr. 1

_ FAMILIA ________________________________ _­ __________________________________________________ DIN FONDUL DE AUR AL GÎNDIRII REVOLUȚIONARE, GÎNDIREA FILOZOFICA REVOLUȚIONARA A PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI NICOLAE CEAUȘESCU Prin activitatea sa teoretico-filozofică, tovarășul Nicolae Ceaușescu a imprimat politicii Partidului Comu­nist Român un caracter profund dialectic, revoluționar, permanent novator, politică a cărei esență o constituie aplicarea creatoare a principiilor materialismului dialec­tic și istoric, a adevărurilor universal-valabile ale con­cepției despre lume și societate a clasei muncitoare la condițiile concrete, istorice și naționale, ale țării, răs­­punzînd în permanență necesităților practice de organi­zare și conducere a întregului proces al dezvoltării so­ciale socialiste a României în diferitele sale etape. Acele trăsături ale politicii partidului nostru se datoresc fap­tului că gîndirea secretarului său general se întemeiază pe o concepere profund dialectică a obiectului și sta­tutului filozofiei materialist-dialectice și istorice, a func­țiilor acesteia în condițiile lumii contemporane și ale societății noastre, funcții radical diferite în raport cu alte teorii și concepții filozofice și social-politice, deri­­vînd atît din caracterul propriu al procesului socio­­istoric de transformare socialistă a societăți, cît și din esența științifică, revoluționară, adînc prospectivă a acestei filozofii. In viziunea profund marxistă a tovară­șului Nicolae Ceaușescu praxisul uman, acțiunea prac­tică este punctul de pornire și, în același timp, scopul final al gîndirii teoretice, aceasta trebuind să ridice practica constructivă a noii societăți, pe noi trepte. Și tocmai această deschidere permanentă spre realitatea obiectivă, interconextantă esențială, genetică și func­țională, a practicului și teoreticului constituie sursa principală, condiția primară a capacității permanente de înnoire și îmbogățire a concepției materialist-dialec­tice și istorice și, totodată, a originalității și creativi­tății partidului nostru în domeniul teoriei și practicii, a întregii gîndiri și activități a secretarului său general. Filozofia clasei muncitoare — arăta, pe această linie, tovarășul Nicolae Ceaușescu, încă la Congresul al IX-lea al partidului — este „o știință vie, care se dezvoltă și se îmbogățește necontenit, sintetizînd experiența isto­rică și concluziile dezvoltării sociale11. „Necesitatea imperioasă a înnoirii și dezvoltării con­tinue11 a concepției materialist-dialectice și istorice, a socialismului științific rezultă — după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu — în primul rînd din func­ția de „călăuză în acțiune“ a acestei teorii, ea trebuind să ofere forțelor sociale progresiste ale contemporanei­tății, clasei muncitoare în primul rînd, o orientare lim­pede în noile condiții social-istorice, deosebit de com­plexe, în soluționarea sarcinilor luptei revoluționare. Abordarea noilor probleme ale luptei revoluționare, în special ale construcției socialiste în condițiile istorice concrete diferite de la o țară la alta, nu se poate rea­liza decit într-un spirit creator, ceea ce impune cerința „prelucrării de­ sine-stătătoare a teoriei, a tezaurului adevărurilor fundamentale ale marxismului tocmai în procesul aplicării lor, deoarece această teorie nu ne oferă11, după cum arată tovarășul Nicolae Ceaușescu „decît principii călăuzitoare, care se aplică în mod dife­rit de la o țară la alta11. Orice copiere a vreunui model teoretic sau transpunerea mecanică a principiilor și adevărurilor generale, orice ignorare a condițiilor și particularităților concrete proprii, a cerințelor etapei date a luptei revoluționare pot aduce prejudicii, în pri­mul rînd de ordin practic. In acest context demonstrativ, tovarășul Nicolae Ceaușescu face numeroase referiri la pozițiile marilor teoreticieni ai proletariatului — Marx, Engels, Lenin — care, evidențiind spiritul revoluționar, creator al con­cepției elaborate de ei, au avertizat că tezele teoretice ale socialismului științific nu trebuie privite ca ceva imuabil, date odată pentru totdeauna, ridicîndu-se ferm împotriva oricăror încercări de prezentare a teoriei ca o dogmă, ca un adevăr prestabilit, transcendent, înte­meietorii socialismului științific au considerat întot­deauna teoria revoluționară drept o călăuză în acțiune, un instrument de luptă, cerînd îmbogățirea ei în raport cu schimbările neîntrerupte ale vieții, ale practicii lup­tei sociale, ale cunoașterii umane. „Nu de înnoire tre­buie să ne temem, ci de stagnare în gîndire, de păstra­rea formelor învechite! Pericolul pentru socialism nu constă în căutarea noului, ci în păstrarea vechiului! Iată de ce, fiind comuniști, fiind revoluționari, trebuie să ne preocupăm de a găsi mereu noi forme democra­tice de conducere, de a înlătura tot ceea ce este vechi, ceea ce nu mai corespunde cerințelor actuale de dez­voltare, ce poate deveni o frînă în participarea maselor populare, a poporului în conducerea întregii societăți11. Acest spirit revoluționar, creator în domeniul teoriei — independent de domeniul concret al relațiilor sociale pe care le vizează — a fost reafirmat de către tovarășul Nicolae Ceaușescu cu toată tăria în Raportul prezentat Conferinței Naționale a P.C.R. din 16—18 decembrie 1982, reluînd concluziile profundelor analize teoretice realizate în Expunerea la plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1-2 iunie 1982: „Să pornim cu hotărîre de la necesitatea înlăturării a tot ce este vechi, perimat și nu mai corespunde noii etape de dezvoltare, să fa­cem drum noului, înlăturînd concepțiile dogmatice, ideile preconcepute, tezele care, așa cum se spune, și-au trăit traiul". A fi revoluționar — după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu în altă parte — înseamnă a fi un explorator îndrăzneț și experimentat al drumului nou pe care îl deschide omenirii socialis­mul și comunismul, un vizionar cutezător al zilei de mîine, pornind de la realitățile și cerințele arzătoare ale zilei de azi, precum și de la concluziile, generalizate pe plan teoretic, ale experienței de ieri și de azi. Proce­sul de îmbogățire și înnoire a teoriei devine, în viziunea secretarului general al partidului nostru, „o necesitate imperioasă a luptei pentru transformarea progresistă a societății, pentru înarmarea clasei muncitoare, a forțe­lor înaintate de pretutindeni în vederea făuririi unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră 11; cu o altă expresie, acest proces este o „lege a dezvoltării“ proprie concepției filozofice materialist-dialectice și is­torice, a teoriei revoluționare a clasei muncitoare, care nu privește doar forma, ci și conținutul ei: această lege „a fost și rămîne împrospătarea neîncetată a esenței sale din izvorul gîndirii și cunoașterii universale, din cuceririle tuturor științelor, din experiența socială ine­puizabilă și în continuă amplificare a societății ome­nești11 (subl. ns. — Gh. E.). „Numai în felul acesta fi­lozofia clasei muncitoare va putea să acționeze in sensul afirmat de Marx — de a nu se rezuma la a explica lumea, ci de a contribui la transformarea ei. „Căci funcția transformatoare a acestei filozofii este funda­mentală, ea o distinge de alte concepții filozofice, trans­­formînd-o efectiv într-un element al practicii"; corelația teoretic-practic a fost astfel pusă de către tovarășul Nicolae Ceaușescu în datele obiective ale principalului izvor de înnoire și continuă îmbogățire a fondului de idei al filozofiei marxiste, asigurîndu-i permanenta des­chidere spre realitate, caracterul de adevăr obiectiv al tezelor și principiilor sale. Pe baza unei analize științifice, profund realiste a contradicțiilor și a disfuncționalităților apărute în pro­cesul­ rapid al­ devenirii noastre, documentele Conferin­­ței Naționale în primul rînd Raportul prezentat de to­varășul Nicolae Ceaușescu, au fundamentat teoretic­­necesitatea realizării unei unități dialectice superioare, a unui nou echilibru al tuturor laturilor, elementelor sistemului social socialist din țara noastră. Cerința teoretică esențială a unui examen perma­nent al realității, al confruntării continue a teoriei cu practica constructivă a noii societăți — în vederea fun­damentării științifice a acțiunii sociale, este, de altfel, implicată organic în teza teoretică metodologică fun­damentală a dialecticii materialiste, — analiza concret istorică, a generalului prin particular. Secretarul gene­ral al partidului nostru a subliniat, în numeroase pa­gini ale operei sale, caracterul obiectiv necesar al uni­tății dialectice, a interacțiunii generalului cu particu­larul, rolul și ponderea specificului, ale particularului în procesul istoric contemporan, în conștiința socialistă, fapt care impune aplicarea creatoare a teoriei revolu­ționare la condițiile concrete. Tovarășul Nicolae- Ceaușescu, în Expunerea la plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1—2 iunie 1982 sublinia: — „Practica con­strucției socialiste atestă cu putere de netăgăduit că făurirea socialismului trebuie să se bazeze atît pe legi­tățile generale, cît și pe realitățile economice, sociale, istorice și naționale ale fiecărui popor, ale fiecărei țări. Orice nesocotire a legităților și principiilor generale socialiste poate aduce mari daune și pune chiar în pe­ricol construcția socialistă, dar, tot astfel, nesocotirea realităților, aplicarea unor modele sau șabloane care nu țin seama de aceste realități, pot provoca mari greu­tăți, punînd în pericol însăși dezvoltarea socialistă a țării". Practica socială a ridicat și ridică noi probleme, care cu răspunsuri concrete, a impus noi forme și metode în lupta revoluționară, în construcția noii societăți, ela­borarea unor noi concepte; un partid este cu adevărat revoluționar numai în măsura în care își asumă aceste sarcini, cînd este receptiv față de nou și adoptă o ati­tudine teoretică și practică creatoare, aducîndu-și astfel o contribuție proprie la îmbogățirea experienței co­mune, a teoriei revoluționare. Un exemplu concret al acestei atitudini­ străine de orice interpretări dogmatice­­îl constituie îndemnul adresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu tuturor lucrătorilor din domeniul ideologic de a-și însuși spiritul creator, novator al documentelor partidului nostru — exemplu de marxism creator — în studierea și interpretarea fenomenelor care au loc în lume, și nu în sensul învățării pe de rost a unor teze, a însușirii lor mecanice, astfel încît acest studiu să-i „înarmeze în munca practică, să-i ajute în dezvoltarea gîndirii revoluționare, a capacității de înțelegere a rea­lității, să le stimuleze pasiunea revoluționară pentru nouri. Totodată, această deschidere permite un dialog activ cu alte concepții filozofice, cu alte curente de idei — teză care a fost cultivată consecvent de către partidul nostru, ca un principiu al întregii sale activități și apli­cat în practica relațiilor internaționale, în întreaga ac­tivitate teoretico-ideologică din țara noastră. Așa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu, concepția noas­­ ă Pictură de Zamfir Dumitrescu l’RAREA MEA Urarea mea, cîntînd, se-ndreaptă spre-al patriei stegar cinstit, căci orice an al Lui e-o treaptă spre comunismul olar zenit. Și iată timpul cum desfată acele sere de puteri ce urcă-n secol și ne-arata șaizeci și cinci de primăveri Căci timpul l-a condus cu sine spre-un astru fără de apus, — cum și destinul spre mai bine pe culmi de glorie în sus. In pace și în fericire cu sete de desăvîrșit. — Prin patrie și omenire cuvîntul Lui s-a auzit. In inimă și-n cuget sună cuvintul-verb cu clar ecou, — din lauri împletind cunună poporului român — erou. Al. MAGEREANU

Next