Familia, 1885 (Anul 21, nr. 1-52)
1885-01-13 / nr. 2
14 FAMILIA. * Mihail Eminescu. nainte cu doue-treci de ani in o dimineata de februarie a anului 1866, redacţiunea nostră primi o epistolă din Bucovina. Epistola conţinea poesii, primele încercări ale unui tinar, care se subsemna * Mihail Eminovici*. Comitiva poesiilor ne mai spunea, că autorul lor este numai de 16 ani. Farmecul gingaş al poesiilor, considerând şi etatea tineră a autorului, ne indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos in literatura română. De aceea publicarăm cu plăcere acele inspiraţiuni juvenile; prima apăru in nr. 6 alFamiliei* din anul acela. Redactorul insă işi permise o mică schimbare. Numele »Eminovici“ nu-i sunâ bine, căci avea o terminaţiune slavă ; romanisâ dară numele, modificând terminaţiunea şi astfel poesiile acele apărură in faia noastră supt numele »Eminescw*. Autorul n’a protestat, ba a adoptat ănsuş acest nume şi semnă apoi aşa toate poesiile şi scrierile sale ■ in viitor. Astfel fu introdus numele »Eminescu* in li-teratura nostră, scriitorul acestor şire i-a fost naşul. De atunci a trecut un timp îndelungat. In intervalul acesta, speranţele noastre cari ne îndemnară să publicăm primele acorduri ale lirei tinerului începător, se realisară. Eminescu s’a imnâitat din ce in ce mai sus pe calea Parnasului român, și astădi putem să constatăm, că densul este o decere a beletristicei noastre. Cu bucurie vedem acăsta, căci »Familia* a fost cuibul de unde a eşit acest talent mare, noi l’am presintat pentru prima-oră publicului; cu cea mai mare plăcere vinim dar să-i aducem tributul stimei, punând in fruntea acestui numer portretul seu. S’a născut la 1849 in oraşul Botoşani, tot acolo s-a început şi studiile elementare, la Cernăuţi a făcut cursul gimnasiului inferior, terminând cursul superior la Blaş. O pasiune ardentă il indemna atunci să intre in serviciul Thaliei. La 1868 se angagia in trupa lui Pascaly, care in doue rânduri dete represintaţiuni şi prin părţile noastre. Atunci l’am văcjut pentru prima oră. Eră suflet al trupei. Doi ani de orle petrecu, densul in calitatea acăsta, având ochii ţintiţi spre un scop mai nalt, pentru care făcea seriose studii literare. Apoi se rentorse la casa părintăscă, pe care o părăsi ; părintele seu odată nesciind unde să află fiul seu iubit, s’a adresat la subsemnatul spre a-i da informaţiuni. Renfors, fu primit cu bucurie şi părintele seu il trimise la universitatea din Viena, acolo densul i se înscrise la facultatea de litere, dar termină numai doue cursuri, căci o baala grea il impedecâ d’a pută continuu. Vindecându-se, societatea »Junimea“ din Iaşi l-a trimis la Berlin, unde s-a încheiat studiile filosofice. Terminându-şi studiile, se rentorse in patrie şi fu numit bibliotecar al bibliotecei centrale din Iaşi, apoi revisor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, mai târziu se muta la Bucuresci unde redacta ziarul »Timpul*, or actualminte este ărăş bibliotecar al bibliotecei centrale din Iaşi. Activitatea literară a lui Eminescu se represintază prin poesiile sale, publicate in »Convorbirile Literare* şi in »Familia*. La noi a inceput, dincolo s’a innălţat la zenitul renumelui seu şi orăş la noi a publicat cele din urmă poesii ce a scris, şepte adevărate mărgăritare ale lirei române, in »Familia* din 1888 şi 1884. Din scrierile sale au apărut numai doue volume. Unul conţine tragedia : »Mortea lui Wallenstein*, tradusă după Schiller; şi altul o culegere din poesiile sale, culegere apărută in 1884 la Socec et Comp. in Bucuresci, in ediţiune elegantă, (4 lei), sub titlul : »Poesii de Mihail Eminescu* cu o scurtă prefaţă de dl T. Maiorescu. Reflectiv dera şi pră mult, poesiile lui au timbrul filosofic, care se manifestăză, in formă seriosă ori satirică, dar totdăuna prin o cugetare adâncă. Drept specimen reproducem mai la valele : „Epigonii“, una din cele mai frumoase poesii ale lui, care deodată este un elogiu şi o satiră ; elogiul poeţilor noştri din epoca renascerii literare şi satira literaturei noastre actuale, presintându-ne totodată și o altă notă caracteristică a lui Eminescu : pessimismul. Eminescu este un nume neperitor in literatura noastra ; dl T. Maiorescu il citeza in o critică iidată după Alecsandri. Meşter al limbei noastre, ne-a presintat frumuseţi necunoscute ale ei, ne-a descoperit nuanţe şi forme noue, a dat graiului poetic românesc o putere mai innaltă. Talent important, dânsul a cutrierat adâncimile cele mai profunde şi s’a urcat in sferele cele mai innalte, aducând de pretutindene comori nepreţuite şi dând astfel poesiei române un avânt nou. Deie ceriul, ca acăsta activitate să fie numai preludiul creaţiunilor sale poetice! Iosif Vulcan. Iggand privesc dilele de aur a scripturelor române, Me cufund ca intr’o mare de visări dulci şi senine, ţip Şi in giur par că-mi colindă dulci şi mândre primăveri, c'j\ Seu véd nopţi, ce ’ntind deasupra-mi oceanele de stele, ' Dile cu trei sori in frunte, verdi dumbrăvi cu filomele, Cu isvoare-ale gândirii şi cu riuri de cântări. Véd poeţi, ce-au scris o limbă ca un fagure de miere; Cichindeal gură de-aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea intorsă, Daniil cel trist şi mic, Vacarescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară, Beldiman vestind in stihuri de resboiul inimic. Lira de argint Sihleanu, Donici cuib de 'nţelepciune Care, cum rar se intâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s pre lunge ori cornele dela cerb. Unde-i boul lui cu minte, unde-i vulpea diplomată? S’au dus toţi şi s’au dus tote pe o cale ne ’nturnată. S’a dus Pan, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb. Eliad zidit din visuri şi din basme seculare Delta biblicelor sfinte, profeţiilor amare, — Adevăr scăldat in mite, sfinx pătrunsa de ’nţeles. Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Anul XXI